ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1315/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Pașcani la data de 5 aprilie 2002 reclamanta SC A. SA Pașcani a solicitat obligarea pârâtei SC R. SRL Pașcani să ridice lucrările efectuate de aceasta în spațiul comercial proprietatea reclamantei din str. Eugen Stamate, iar în caz de refuz să fie autorizată să le execute aceasta pe cheltuiala pârâtei, cu cheltuieli de judecată. Pârâta a formulat cerere reconvențională prin care a solicitat obligarea reclamantei la plata daunelor pentru lipsa de folosință a spațiului astfel cum a fost modificat în sumă de 10.000.000 lei, majorate ulterior la 300.000.000 lei. Prin sentința civilă nr. 4035 din 11 octombrie 2002 a Judecătoriei Pașcani s-a admis excepția necompetenței materiale a acestei instanțe și s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Tribunalului Iași, secția comercială.

Soluționând litigiul pe fond, această instanță prin sentința nr. 261 din 11 mai 2005 a respins acțiunea reclamantei și cererea reconvențională formulată de pârâta. Curtea de Apel Iași, secția comercială, prin decizia nr. 105 din 31 octombrie 2005 a admis apelurile formulate de ambele părți împotriva sentinței tribunalului și a dispus trimiterea cauzei la Judecătoria Pașcani spre competentă soluționare. S-a reținut în considerentele hotărârii că obiectul litigiului îl constituie o obligație de „a face” care rezultă din contractul de închiriere a spațiului comercial situat în Pașcani, ambele fiind de natură civilă și nu comercială. Că deși litigiul se poartă între două societăți comerciale, nu poate determina competența instanței comerciale de a soluționa litigiul.

Împotriva acestei decizii pârâta SC R. SRL Pașcani a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că a fost pronunțată cu aplicarea greșită a legii. A arătat recurenta că instanța de apel nu a avut în vedere că acțiunea cu care reclamanta a investit Judecătoria Pașcani este de natură comercială nepatrimonială (obligația de a face) și deci competența materială de soluționare în primă instanță revine tribunalului potrivit art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ. S-a susținut că atât contractele de închiriere încheiate cât și efectuarea lucrărilor de amenajare sunt acte de comerț, având în vedere că aceste operațiuni au ca obiect o parte din fondul de comerț, aparținând reclamantei.

Recursul nu este fondat. În mod corect instanța de apel a reținut că în raport de obiectul litigiului dedus judecății, obligarea pârâtei să ridice lucrările efectuate de aceasta în spațiul proprietatea reclamantei, precum și natura contractului încheiat între părți (contract de închiriere), competența de soluționare, revine instanței civile și nu comerciale. Așa fiind, potrivit art. 1 pct. 1 C. proc. civ., competența materială aparține Judecătoriei Pașcani, căreia i s-a trimis dosarul pentru soluționarea acțiunii reclamantei și cererii reconvenționale a pârâtei. Pentru considerentele reținute urmează ca potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ. să se respingă recursul declarat de pârâta SC R. SRL Pașcani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta SC R. SRL Pașcani împotriva deciziei nr. 105 din 31 octombrie 2005 a Curții de Apel Iași, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2006.