ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6865/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6865/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea de la 16 februarie 2005, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, s-a dispus suspendarea judecării apelului declarat de U.M. împotriva încheierii din 18 iunie 2003 a Judecătoriei Piatra Neamț în dosarul nr. 8604/2003, față de împrejurarea că părțile au fost legal citate, iar apelanta nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă. Împotriva încheierii a formulat recurs apelanta, cu motivarea că nu s-a putut deplasa la instanță datorită condițiilor meteorologice defavorabile cât și a stării de sănătate care s-a agravat datorită proceselor sistematice intentate de soții P. Recursul declarat este nefondat.
Dispoziția înscrisă în art. 242 pct. 2 C. proc. civ. este imperativă, instanța fiind obligată să suspende judecata, dacă sunt întrunite cerințele stabilite în acest text, respectiv dacă procedura de citare a fost legal îndeplinită și nici una dintre părți nu a solicitat în scris judecarea în lipsă. Apelanta, conform procesului-verbal de îndeplinire a actului de procedură, a fost citată la domiciliul indicat în cererea de apel, Piatra Neamț. Verificând procesul-verbal mai sus menționat se constată că acesta cuprinde toate mențiunile obligatorii, astfel cum sunt cerute de dispozițiile art. 100 pct. 1, 2, 4, 5, 7 și 8 C. proc. civ. Din conținutul cererii de apel rezultă că apelanta nu a înțeles să invoce dispozițiile art. 242 alin. (2) C. proc.
civ., în sensul de a solicita judecarea pricinii în lipsă. Fiind în prezența unei hotărâri care, potrivit legii (art. 244 1 alin. (2) C. proc. civ.) nu poate fi atacată cu apel, sunt aplicabile dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. în conformitate cu care instanța nu este limitată la motivele prevăzute de art. 304, ea putând să examineze cauza sub toate aspectele. Motivele de fapt invocate de recurentă, starea de boală și condițiile meteorologice nefavorabile, nu au fost dovedite pentru a fi incidente dispozițiile art. 103 alin. (1) C. proc. civ., în sensul existenței unei împrejurări mai presus de voința sa în susținerea cererii de apel ori de a solicita instanței judecarea pricinii în lipsă.
Înalta Curte de Casație și Justiție, constatând că instanța de apel a dispus suspendarea judecării pricinii cu respectarea strictă a dispozițiilor art. 242 pct. 2 C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta U.M. împotriva încheierii din 16 februarie 2005 a Curții de Apel Bacău, secția civilă, pronunțată în dosarul nr. 506/2005. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 septembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.