ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2571/2005

Asupra recursurilor civile de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 664 din 27 iunie 2003, Tribunalul Cluj a

respins excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului, a admis

excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea civilă formulată de

reclamantul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat de D.G.F.P.

Cluj împotriva pârâților A.V.I.S. și A.S. A respins cererea de intervenție

accesorie, formulată de intervenientul Ministerul Apărării Naționale și a

obligat reclamantul și intervenientul în solidar să plătească reclamanților

cheltuielile de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin cererea de chemare

în judecată, reclamantul a solicitat să se constate că imobilul situat în Cluj

Napoca, face parte din domeniul public al statului și se află în administrarea

Ministerului Apărării Naționale.

Ministerul Apărării a formulat o cerere de intervenție accesorie, în

interesul reclamantului.

Din probele dosarului a rezultat că imobilul a constituit proprietatea

tabulară a lui A.V. și a soției acestuia, P.L., fiind naționalizat conform

Decretului nr. 92/1950. Dreptul de proprietate al statului a fost intabulat la

data de 19 noiembrie 1957.

Prin decizia civilă nr. 83 din 18 aprilie 2001, irevocabilă prin decizia

nr. 538 din 12 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, Curtea de Apel Cluj

a admis acțiunea formulată de pârâții din prezenta cauză în contradictoriu cu

Statul Român și a constatat că imobilul a trecut în proprietatea statului fără

titlu, iar statul a fost obligat să le recunoască dreptul de proprietate.

Pârâții și-au intabulat dreptul de proprietate astfel obținut.

Tribunalul a mai reținut că acțiunea în constatare are caracter

subsidiar, reclamantul putându-și valorifica pretențiile pe calea unei acțiuni

în realizarea dreptului.

Pentru aceleași considerente a fost respinsă și cererea de intervenție

accesorie.

Apelurile declarate de reclamant și intervenient au fost admise prin

decizia civilă nr. 29/A din 12 ianuarie 2004 a Curții de Apel Cluj, care a

anulat sentința, iar pe fond, a respins acțiunea ca nefondată. A respins și

cererea de intervenție accesorie și a obligat apelanții în solidar la

cheltuieli de judecată către pârâți.

Curtea de Apel a reținut că cererea de chemare în judecată cuprindea mai

multe petite ce vizau constatarea că imobilul face parte din domeniul public al

statului, rectificarea cărții funciare și restabilirea situației anterioare de C.F.,

precum și intabularea dreptului de administrare al Ministerului Apărării

Naționale.

Respingând întreaga acțiune ca inadmisibilă, instanța de fond a pronunțat

o soluție ce intră sub incidența art. 297 C. proc. civ.

S-a reținut, astfel, că petitul prin care se solicită constatarea unei

stări de fapt, este inadmisibil, raportat la dispozițiile art. 111 C. proc.

civ.

În ceea ce privește restul petitelor, acțiunea reclamantului este

neîntemeiată deoarece pârâții sunt proprietari tabulari ai imobilului în

litigiu, conform hotărârii judecătorești, opozabilă reclamantului și care a

dobândit putere de lucru judecat.

Au fost înlăturate criticile apelanților referitoare la incidența în

cauză a dispozițiilor Legii nr. 10/2001, dat fiind faptul că acțiunea în

revendicare a fost promovată de pârâți anterior intrării în vigoare a legii

speciale.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs reclamantul și

intervenientul accesoriu.

Invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., reclamantul

Statul Român, prin Ministerul Finanțelor a arătat că decizia atacată este

nelegală. Se susține, în esență, că titlul pârâților nu îi este opozabil deoarece

în procesul ce a avut ca obiect acțiunea în revendicare statul nu a fost

reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice, ci de Municipiul Cluj-Napoca.

De asemenea, decizia a fost dată cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.

213/1998 care statuează că bunurile din domeniul public sunt inalienabile.

Pentru aceste motive, titlul în baza căruia pârâții și-au intabulat

dreptul de proprietate nu poate fi considerat valabil, ceea ce atrage

aplicabilitatea art. 34 din Legea nr. 115/1938 .

Recursul intervenientului preia, practic, toate criticile formulate de

reclamant, întemeindu-se tot pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Se arată, în plus, că statul era proprietar pe ½ din imobil, deoarece a

plătit despăgubiri, conform Legii nr. 112/1995, numitei C.E.

Recursurile nu sunt fondate.

Prin decizia civilă nr. 93 din 18 aprilie 2001, irevocabilă prin decizia

nr. 538 din 12 februarie 2002 a Curții Supreme de Justiție, Curtea de Apel Cluj

a constatat că imobilul în litigiu a trecut fără titlu în proprietatea

statului, pe care l-a obligat să recunoască pârâților din prezenta cauză

dreptul de proprietate. Decizia a fost pronunțată în contradictoriu cu statul

român, reprezentat de Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca.

Recurentele pretind că această hotărâre nu le este opozabilă deoarece

Statul Român nu a fost reprezentat de Ministerul Finanțelor Publice.

Critica nu este întemeiată deoarece parte în litigiu a fost Statul

Român, ca titular al dreptului de proprietate tabulară la acea dată. Indiferent

de persoana juridică care a asigurat reprezentarea în proces, în cadrul

litigiului cu care au fost investite, instanțele de judecată erau obligate să

facă o singură analiză, și anume legalitatea trecerii imobilului în

proprietatea statului.

Atâta timp cât o astfel de analiză a fost realizată în contradictoriu cu

cel ce se pretindea titular al dreptului de proprietate, hotărârea

judecătorească irevocabilă, prin efectul său substanțial, îi este opozabilă.

Se mai arată că decizia atacată este nelegală deoarece a nesocotit

dispozițiile art. 11 din Legea nr. 213/1998.

Și din acest punct de vedere instanța de apel a făcut o corectă aplicare

a legii, deoarece textul invocat se aplică doar unui drept de proprietate

publică actual. Or, la data la care decizia a fost pronunțată, statul pierduse

deja dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.

Pentru aceleași considerente, nu poate fi primită nici critica

referitoare la interpretarea eronată a dispozițiilor art. 34 din Legea nr.

115/1938.

Trebuie remarcat că, deși recurentele formulează și dezvoltă mai multe

critici prin care se tinde a se demonstra că hotărârea atacată a încălcat mai

multe dispoziții legale în vigoare, în realitate ele vizează un singur aspect,

și anume faptul că decizia nr. 93/2001 a Curții de Apel Cluj nu este opozabilă

statului.

Intervenientul mai arată că decizia este nelegală, întrucât statul a

dobândit dreptul de proprietate asupra a ½ din imobil pentru care a

plătit unei terțe persoane despăgubiri, conform Legii nr. 112/1995.

Nici această susținere nu este întemeiată, deoarece operațiunea juridică

invocată nu reprezintă un mod de transmitere a proprietății. De altfel, această

apărare, nesusținută de nici unul din actele dosarului, a fost făcută pentru

prima dată în recurs.

Pentru toate cele mai sus arătate, recursurile declarate vor fi privite

ca nefondate și în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. vor fi respinse ca

atare.

Având în vedere și dispozițiile art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursurile declarate de Ministerul Apărării

Naționale și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, reprezentat prin

D.G.F.P. Cluj împotriva deciziei civile nr. 29/A din 12 ianuarie 2004 a Curții

de Apel Cluj.

Obligă în solidar recurentele la plata sumei de 2

milioane lei, reprezentând cheltuieli de judecată către intimații A.V.I.S. și A.S.F.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 31 martie 2005.