ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1680/2003
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1680/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Decizia
nr. 1680 Dosar
nr. 91/2002
Asupra recursurilor de față:
Din
examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin
cererea înregistrată la data de 23 iunie 1998 sub nr. 6635 pe rolul
Judecătoriei Cluj-Napoca reclamanta I.V. a chemat în judecată Statul Român prin
Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca solicitând instanței ca prin
hotărârea pe care o va pronunța:
-
să constate că trecerea în proprietatea statului a apartamentelor 4, 5 și 6 din
imobilul situat în Cluj, înscrise în C.F. 7210 top 5083/IV, 5083/V și 5083/VI
din anul 1958 s-a făcut fără titlu și fără respectarea prevederilor legale;
-
să constate că reclamanta, în calitate de unică moștenitoare a fostului
proprietar tabular S.N., este proprietara apartamentelor ;
-
să dispună intabularea în C.F. 7210, a dreptului de proprietate pe numele său
asupra apartamentelor;
să oblige
pe pârât la plata cheltuielilor de judecată.
În
motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că apartamentele revendicate au fost
trecute în proprietatea statului prin aplicarea eronată a prevederilor art. I
din Decretul nr. 92/1950 întrucât bunicul ei S.N., proprietar tabular făcea
parte din categoriile socio-profesionale exceptate de la naționalizare prin
art. II din Decretul nr. 92/1950.
În
drept, acțiunea se întemeiază pe prevederile art. 480 C. civ., art. I din
Decretul nr. 92/1950 și art. 4 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.
112/1995.
Judecătoria
Cluj Napoca prin încheierea din 16 septembrie 1998 și-a declinat competența de
soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Cluj reținând că valoarea
obiectului acțiunii este de peste 150.000.000 lei.
Tribunalul
Cluj, prin sentința civilă nr. 53 din 15 februarie 1999, a admis acțiunea
astfel cum a fost formulată, cu 3.750.000 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel atât reclamanta cât și pârâtul.
În
apelul său, reclamanta a criticat sentința numai cu privire la cheltuieli de
judecată care nu i-au fost acordate integral, deși i s-a admis acțiunea în
întregime.
Pârâtul
în apelul său, a susținut că imobilul în litigiu a trecut în proprietatea
statului cu titlu, în baza prevederilor art. I din Decretul nr. 92/1950și în
această situație reclamanta nu avea deschisă decât procedura prevăzută de Legea
nr. 112/1995 nu și calea dreptului comun.
La
termenele din 8 septembrie 1999 și 22 noiembrie 1999 P.M.R. și P.D.M. respectiv
J.M. și R.R. au formulat cereri în interesul pârâtului solicitând admiterea
apelului pârâtului și schimbarea sentinței instanței de fond în sensul
respingerii acțiunii formulată de către reclamantă, arătând că imobilul a
trecut cu titlu în proprietatea statului iar ei sunt cumpărători de
bună-credință ai apartamentelor nr. 5, respectiv nr. 4.
Curtea
de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 104 din 30 noiembrie 1999, a admis apelul
declarat de către pârât și cererile de intervenție în interesul pârâtului, a
desființat sentința apelată și judecând din nou cauza a respins acțiunea
reclamantei.
A
obligat pe reclamantă la plata cheltuielilor de judecată de 1500 lei pentru
pârât și câte 1.100.000 lei pentru intervenienți.
Pentru
a pronunța această hotărâre a reținut că imobilul în litigiu a trecut cu titlu
în proprietatea statului în baza art. I din Decretul nr. 92/1950 și că
reclamanta nu putea solicita în această situație restituirea pe calea dreptului
comun, ci numai conform procedurii prevăzute de legea 112/1995.
Cu
privire la intervenienți, a reținut că aceștia sunt îndreptățiți a lua parte la
rezolvarea litigiului și a-l sprijini pe pârât întrucât ei sunt titularii
contractelor de vânzare-cumpărare privind apartamentele 5 și 4.
Împotriva
acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând motive de nelegalitate și
netemeinicie.
Se
susține în esență că trecerea apartamentelor în proprietatea statului a fost
fără titlu pentru că antecesorul reclamantei era exceptat conform art. II din
Decretul nr. 92/1950 de la naționalizare.
Se
mai susține că cererile de intervenție sunt inadmisibile pentru că ele de fapt
sunt intervenții în interes propriu și în consecință ele puteau fi făcute numai
în fața instanței de fond și, în orice caz, dacă s-ar trece peste această
excepție ele sunt și nefondate.
Curtea
Supremă de Justiție, prin decizia civilă nr. 1973 din 2 iunie 2000, a admis
recursul reclamantei, a casat decizia Curții de apel precum și sentința
Tribunalului Cluj și a trimis cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.
S-a
reținut în considerentele deciziei de casare că este necesar în primul rând să
se stabilească dacă reclamanta are sau nu legitimitate procesuală de a
revendica apartamentele din litigiu, deci să se facă dovada acceptării
succesiunii lui S.N. fiind insuficientă invocarea certificatelor de stare
civilă.
După
soluționarea acestei probleme se vor verifica și celelalte aspecte deduse
judecății.
Rejudecând
cauza, Tribunalul Cluj, prin sentința civilă nr. 94 din 22 februarie 2001 a
admis în parte acțiunea formulată de către reclamantă, a constatat că trecerea
în proprietatea Statului Român a apartamentelor 4, 5 și 6 din imobil s-a făcut
fără nici un titlu.
A
respins cererile de intervenție accesorii în interesul pârâtului.
A
respins capetele de cerere din acțiunea reclamantei privind constatarea
faptului că reclamanta în calitate de unică moștenitoare a proprietarului
tabular este proprietară asupra acestor apartamente și cererea de intabulare în
C.F. a dreptului său de proprietate.
A
obligat pe pârât să plătească reclamantei 46.500.000 lei cheltuieli de
judecată.
Pentru
a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut că în urma unui partaj
voluntar autentificat prin încheierea nr. 67 din 31 mai 1948 intervenit între
proprietarii tabulari ai imobilului bunicului matern al reclamantei S.N. i-au
revenit apartamentele 4, 5 și 6 cu nr. top 5083/IV, 5083/V, 5083/VI restul
apartamentelor situate la parterul clădirii revenind celuilalt proprietar
tabular.
S-a
reținut de asemenea că aceste apartamente au trecut în proprietatea statului
fără titlu întrucât antecesorul reclamantei făcea parte din categoriile
socio-profesionale exceptate de la naționalizare conform art. II din Decretul nr.
92/1950.
Referitor
la calitatea procesual activă a reclamantei a constatat că aceasta a fost
dovedită prin certificatele de moștenitor succesive depuse la dosar, acceptarea
succesiunii după proprietarul tabular S.N., fiind dovedită cu extrasul C.F. nr.
5765 prin care acest imobil a fost moștenit de mama reclamantei, S.M.
A
mai reținut că întrucât reclamanta nu a solicitat anularea contractelor de
vânzare încheiat de către intervenienți, instanța nu se poate pronunța pe acest
aspect.
Împotriva
acestei sentințe au declarat apel reclamanta, pârâtul și intervenienții
invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.
Prin
decizia civilă nr. 211 din 4 decembrie 2001 Curtea de Apel Cluj a respins ca
nefondate toate apelurile formulate împotriva sentinței civile nr. 94 din 22
februarie 2001 a Tribunalului Cluj Napoca.
Pentru
a pronunța această decizie instanța de apel a reținut că în mod corect instanța
de fond a constatat că imobilul a fost preluat de stat fără titlu și că
reclamanta a făcut dovada calității sale de moștenitoare a lui S.N. (bunicul
său) și că are deci calitate procesual activă.
În
legătură cu acest aspect instanța de apel a mai apreciat însă că cererea
reclamantei de constatare a unor succesiuni succesive nu este de competența
instanței întrucât în speță nu se pune problema existenței unor neînțelegeri
între succesori și în plus nici pârâtul și nici intervenienții nu au calitatea
procesual pasivă într-un proces succesoral.
Cu
privire la contractele de vânzare cumpărare a apartamentelor de către
intervenienți, instanța de apel a apreciat ca și instanța de fond, că în lipsa
unui capăt de cerere din acțiunea reclamantei nu se poate pronunța pe acest
aspect.
Împotriva
acestei decizii au declarat recurs reclamanta, pârâtul și intervenienții.
În
recursul său reclamanta susține în esență că în mod greșit instanța a admis
numai în parte acțiunea și a respins cererile: cu privire la constatarea
faptului că reclamanta este proprietara apartamentelor în litigiu și a
intabulării dreptului său de proprietate în C.F.
Se
mai susține că hotărârea recurată este nelegală pentru că intervenienții nu
sunt proprietari ai apartamentelor cumpărate pentru că aceste contracte nu au
fost înscrise în C.F., iar apartamentul nr. 6 nici nu a fost vândut.
În
recursul declarat de către pârâtul Consiliul local al Municipiului Cluj se
susține că prevederile Decretului nr. 92/1950 de naționalizare au fost corect
aplicate autorul reclamantei făcând parte din persoanele prevăzute la art. I
din decret.
Intervenienții,
în recursul lor, susțin de asemenea că apartamentele în litigiu au trecut în
proprietatea statului cu titlu, arătând că instanțele au făcut o aplicare
greșită a legii, apreciind că în speță se aplică numai prevederile art. II din
Decretul nr. 92/1950 fără ca aceste prevederi să fie coroborate cu art. I alin.
4 din același decret.
Susținând
în esență că și în ipoteza că fostul proprietar tabular S.N. ar fi fost minier
– categorie socio-profesională exceptată de la naționalizare – dispozițiile
actului de naționalizare s-au aplicat corect întrucât apartamentele în litigiu,
au fost închiriate în scopul obținerii unor sume de bani, cu titlul de chirie;
deci textul ce trebuia aplicat era art. I din Decretul nr. 92/1950.
Recursurile
sunt fondate având în vedere considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Analiza
motivelor de casare din cele trei recursuri se va face împreună având în vedere
strânsa legătură existentă între ele și pentru a se evita repetările.
Astfel
este de reținut în primul rând că deși soluționarea cauzei mai parcursese un
ciclu procesual, iar decizia de casare a Curții Supreme de Justiție pronunțată
cu ocazia judecării primului recurs conținea o serie de considerente care
trebuiau să fie respectate obligatoriu de către instanțele de trimitere, acest
lucru nu s-a întâmplat.
În
al doilea rând decizia recurată conține o serie de motive contradictorii și
străine cauzei.
În
acest sens este de reținut că pe de o parte instanța de apel apreciind că în
mod corect instanța de fond a constatat că reclamanta a făcut dovada calității
sale de moștenitoare și în consecință are calitate procesual activă, pe de altă
parte a reținut că nu poate constata existența unor succesiuni succesive
întrucât instanțele „nu au această competență decât în situația în care, între
moștenitori apar neînțelegeri considerente care sunt total contradictorii.
Ca
o consecință a acestor considerente instanța de apel mai reține că în speță
„nici statul și nici intervenienții nu au calitate procesual pasivă” problemă
care nu a fost pusă în discuția părților.
Un
alt aspect deosebit care trebuie reținut în legătură cu modul de soluționare a
cauzei de către instanța de apel și care duce la casarea deciziei, este acela
că a fost apreciat greșit cadrul juridic al acțiunii reclamantei, neavându-se
în vedere că unul dintre temeiurile de drept ale acțiunii este art. 480 C.
civ., temei de drept pe care instanța nici măcar nu l-a pus în discuția
părților, dacă ar fi apreciat că nu poate fi aplicat în cauză.
În
consecință plecând de la o premisă greșită a ajuns la o concluzie eronată și
anume aceea că în legătură cu cererea de a se constata, că reclamanta este proprietara
apartamentelor, nu se poate pronunța pentru că prin acțiune nu s-a solicitat
anularea contractelor de vânzare-cumpărare încheiate de către intervenienți.
Implicit
instanța pentru acest considerent nu s-a pronunțat nici în legătură cu
intabularea dreptului de proprietate al reclamantei.
De
menționat și o omisiune gravă a instanței de apel aceea că nu s-a pronunțat în
nici un fel în legătură cu apartamentul nr. 6 care nu a fost vândut.
Soluția
pronunțată de instanțe nu rezolvă toate capetele de acțiune și conține
considerente contradictorii, întrucât reține pe de o parte că apartamentele 4,
5, 6 au trecut fără titlu în proprietatea statului și că reclamanta este unica
moștenitoare a proprietarului tabular, iar pe de altă parte respinge cererea de
a se constata că reclamanta este proprietara acestor apartamente și cererea de
intabulare a lor.
În
aceste condiții urmează a reține că decizia este nelegală și urmează a fi
casată, cu trimitere spre rejudecarea apelurilor admițându-se recursurile
formulate.
Cu
ocazia rejudecării cauzei urmează a se avea în vedere că instanța de apel a
stabilit corect acceptarea succesiunii după proprietarul tabular S.N. a fost
dovedită de către reclamant cu extrasul C.F. nr. 5765 Zlatna prin care imobilul
a fost moștenit de mama reclamantei S.M., iar calitatea de succesoare a
reclamantei a fost dovedită prin certificatele de moștenitor succesive și prin
certificatul de calitate succesorală.
Deci
reclamanta, fiind unica succesoare a proprietarului tabular a făcut dovada calității
sale procesual active.
Mai
este de avut în vedere că instanțele în mod corect au constatat că proprietarul
tabular făcea parte din categoria socio-profesională exceptată de la
naționalizare prevăzută de art. II din Decretul nr. 92/1950.
Raportul
dintre prevederile art. I și II din Decretul nr. 92/1950 este cel dintre regulă
și excepție și în consecință excepția este cea care derogă de la regula
generală în cazul în speță, neținându-se seama de acestea prevederile
Decretului nr. 92/1950 au fost greșit aplicate și în consecință apartamentele
4, 5 și 6 au fost preluate de către stat fără respectarea prevederilor legale.
Deci
instanța de trimitere, cu ocazia rejudecării apelurilor, urmează a avea în
vedere considerentele mai înainte arătate cu privire la problemele menționate,
care au fost legal și temeinic rezolvate de către instanțele de fond și apel.
Instanța
de rejudecare, în baza probelor pe care le va mai administra și a celor deja
administrate urmează a se pronunța cu privire la dreptul de proprietate al
apartamentelor 4 și 5 care au fost vândute intervenienților și al
apartamentului nr. 6 care nu a fost vândut.
În
funcție de modul de soluționare a acestei probleme se va pronunța dacă aceste
apartamente sau care din ele pot fi înscrise în C.F. pe numele reclamantei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile declarate de reclamanta I.V., de pârâtul
Consiliul local al Municipiului Cluj-Napoca și de intervenienții P.D.M., P.M.R.,
J.M. și R.R. împotriva deciziei nr. 211 din 4 decembrie 2001 a Curții de Apel
Cluj, secția civilă, pe care o casează.
Trimite
cauza, pentru rejudecarea apelurilor, la Curtea de Apel Cluj.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 22 aprilie 2003.