ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5275/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la data

de 16 septembrie 2003, reclamanta Asociația de Proprietari Roman, a chemat în

judecată pe pârâta C.E., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să fie

obligată a preda documentația aparținând asociației de proprietari, sub

sancțiunea unor daune cominatorii de câte 200.000 lei pentru fiecare zi

întârziere.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că pârâta a îndeplinit funcția de administrator al Asociației de

Locatari Roman în perioada 1986-1 aprilie 2003, dată la care i-a fost desfăcut

contractul de muncă, refuzând să predea documentația.

Judecătoria Roman, prin sentința

civilă nr. 2611 din 27 octombrie 2003 a respins acțiunea, cu motivarea că, prin

sentința civilă nr. 355 din 19 septembrie 2003 a Tribunalului Neamț, pârâta a

fost reintegrată în funcția deținută anterior.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat apel reclamanta criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate,

deoarece nu a observat că pârâta nu a fost reintegrată decât până la data de 31

august 2003, iar pe de altă parte s-au încălcat dispozițiile imperative ale

Legii nr. 16/1996 privind Arhivele Naționale.

Curtea de Apel Bacău, secția civilă,

prin decizia nr. 249 din 10 martie 2004, a admis apelul declarat de reclamanta

Asociația de Proprietari Roman, a schimbat în tot sentința apelată și pe fond a

admis acțiunea în sensul că a dispus obligarea pârâtei să predea documentația

de înființare a asociației, procesul-verbal de constituire, copiile actelor de

proprietate, registrele de casă aferente perioadei 1986–2000, chitanțierele

pentru perioada 1986–2003, extrasele de cont pentru perioada 1986, registrul fondurilor

de rulment, facturile furnizorilor, dosarul cu procesele verbale de control.

Totodată, pârâta a fost obligată la

plata unor daune cominatorii în cuantum de câte 25.000 lei, pe fiecare zi de

întârziere, începând cu data rămânerii irevocabile a hotărârii și până la

îndeplinirea obligației.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel, a reținut că, situația de fapt așa cum rezultă din probele dosarului,

contravine Legii nr. 16/1996 privind Arhivele Naționale, nefiind permisă

păstrarea documentelor în alte locuri, decât în depozitul arhivei persoanei

juridice.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâta C.E., susținând în esență, că i-a fost încălcat dreptul la apărare,

că deși s-a declarat de acord cu predarea arhivei, cu condiția să fie

retribuită pentru o perioadă de 15 zile lucrătoare, reclamanta nu a fost de

acord și în mod cu totul greșit s-a reținut de către instanța de apel că a fost

reîncadrată numai până la data de 31 august 2003, în realitate fiind

reintegrată pe funcția avută anterior, aceea de administrator.

Recursul este nefondat.

În speță, reclamanta-intimată a

făcut dovada că recurenta-pârâtă, în calitate de administrator al asociației de

locatari a deținut întreaga arhivă la domiciliul său, aspect recunoscut și de

recurentă.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 16 din

2 aprilie 1996 a Arhivelor Naționale, deținătorii de documente sunt obligați să

le păstreze în condiții corespunzătoare asigurându-le împotriva distrugerii, degradării

sau sustragerii, în spații special amenajate.

Or, prin conduita pe care a

adoptat-o recurenta, de a păstra întreaga documentație la domiciliul său, a

încălcat prevederile Legii nr. 16 din 2 aprilie 1996 a Arhivelor Naționale și H.G.

nr. 446/1997, pentru aprobarea Normelor Metodologice pentru punerea în aplicare

a prevederilor Legii nr. 114/1996.

Este lipsită de relevanță,

împrejurarea invocată de recurentă, că a fost reîncadrată în funcția avută

anterior și nu se mai impunea predarea arhivei.

Nu poate fi primită nici cererea

referitoare la faptul că reclamanta nu a dispus măsuri organizatorice cu

privire la predarea arhivei, în sensul de a fi retribuită pentru munca prestată,

întrucât acest aspect excede cadrului procesual de față.

Și critica privind încălcarea

dreptului la apărare este nefondată, întrucât cererea a fost formulată la data

de 2 martie 2004, împrejurare în care recurenta avea suficient timp pentru

angajarea unui apărător.

În consecință, recursul fiind

nefondat în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., urmează a fi respins ca

atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge

ca nefondat recursul declarat de pârâta C.E. împotriva deciziei nr. 249 din 10

martie 2004 a Curții de Apel Bacău, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi 16 iunie 2005.