ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2762/2005

Asupra contestației în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta SC R. SRL Remetea Mare, le-a chemat în judecată pe pârâtele R.N.P. – D.S. Târgu Jiu și O.S.C. și a solicitat obligarea acestora în solidar la plata sumei de 1.107.408.314 lei daune precizate ulterior la suma de 3.321.125.060 lei, cu motivarea că datorită nerespectării obligațiilor contractuale asumate de pârâte prin contracte, reclamanta a fost obligată să achiziționeze material lemnos de la alți parteneri, pentru a-și onora obligațiile față de partenerul extern SC V.S. Italia. Tribunalul Gorj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1372 din 12 septembrie 2003 a respins excepțiile invocate de pârâte, a admis acțiunea precizată a reclamantei și le-a obligat în solidar pe pârâte să-i plătească reclamantei suma de 3.328.377.846 lei despăgubiri civile și 78.582.168 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că ambele pârâte sunt răspunzătoare, deoarece prima a încheiat, iar a doua a preluat contractele și răspund pentru daunele produse reclamantei. Prin decizia nr. 72 din 11 februarie 2004, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelurile declarate de pârâte împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte. A admis în parte acțiunea față de pârâta D.S. Dolj și a obligat-o pe aceasta către reclamantă la plata sumelor de 80.920.000 lei daune, 33.115.360 lei penalități de întârziere și 7.197.369 lei cheltuieli de judecată. A respins acțiunea față de pârâta D.S. Gorj. A obligat-o pe reclamanta – intimată la plata sumei de 46.685.972 lei cheltuieli de judecată către apelanta – pârâtă mai sus menționată și la plata sumei de 62.685.972 lei cheltuieli de judecată către apelanta – pârâtă D.S.

Dolj. În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că intimata – apelantă D.S. Gorj, prin reorganizarea R.N.P., a predat D.S. Dolj contractele încheiate cu reclamanta, conform procesului verbal din 23 februarie 2001 și, ca atare, nu poate fi considerată răspunzătoare pentru neexecutarea sau întârzierea executării obligațiilor contractuale. Referitor la criticile ce vizau fondul cauzei, instanța de apel a reținut că nu poate fi angajată răspunderea apelantei – pârâte D.S. Dolj, pentru obligațiile stabilite prin contracte, întrucât în cauză, nu s-a stabilit un grafic de eșalonare a livrării lemnului contractat și, față de aceste constatări, curtea de apel a angajat răspunderea pârâtei D.S.

Dolj, pentru nerespectarea contractului, apreciind că numai pentru aceasta a existat grafic de eșalonare a livrării lemnului. Prin decizia nr. 3163 din 30 septembrie 2004, Înalta Curte de Casație și justiție, secția comercială a admis recursul declarat de reclamanta SC R. SRL Remetea Mare și a modificat decizia atacată, în sensul că a respins apelurile pârâtelor împotriva sentinței tribunalului, pe care a menținut-o. A respins recursul declarat de pârâta R.N.P. – D.S. Craiova, împotriva aceleași decizii civile, a obligat pe pârâte la plata sumei de 109.264.667 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această decizie, Înalta Curte a reținut, în esență că soluția instanței de fond de obligare în solidar a pârâtelor la plata daunelor produse reclamantei este corectă.

Împotriva acestei decizii, întemeindu-se pe dispozițiile art. 318 teza 1 C. proc. civ., R.N.P. – D.S. Târgu Jiu a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea acesteia și modificarea deciziei contestate, în sensul respingerii acțiunii SC R. SRL față de D.S. Gorj, actuala D.S. Târgu Jiu, pentru următoarele motive: Recursul D.S. Craiova nu a fost comunicat D.S. Târgu Jiu, ea nu a avut nici o relație contractuală cu SC R SRL, iar aceasta nu și-a motivat recursul în ce o privește, pentru a arăta în ce constă culpa sa; numai unul dintre contracte reprezintă înțelegerea părților, pe când celelalte două, nu o reprezintă; penalitățile în sumă de 2.213.716.746 lei au fost calculate și la T.V.A., SC R. SRL a plătit masa lemnoasă ridicată și nu garanția de derulare a contractului, nu s-a prezentat niciodată pentru clarificarea situației și nici pentru a stabili graficul de ridicare a masei lemnoase, nu și-a probat în concret acțiunea, nu poate explica răspunderea D.S.

Târgu Jiu pentru un contract încheiat cu firma italiană anterior desfășurării licitației la D.S. Târgu Jiu; Contractul cu partea italiană nu are număr, facturile nu sunt traduse, nu s-a dovedit că penalitățile către firma italiană au fost plătite, iar din contract nu rezultă că sortimentul și specia de material lemnos ar fi identice cu cele din contractele cu D.S. Târgu Jiu. În concluzie, motivele de care instanța de recurs nu a ținut cont și pe care nu le-a clarificat sunt considerate a reprezenta greșeli materiale săvârșite la judecarea cauzei în recurs, care justifică admiterea contestației în anulare. Contestația în anulare nu este fondată. Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., hotărârea instanței de recurs poate fi atacată cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare. Prin urmare, admisibilitatea contestației în anulare poate fi considerată a fi justificată numai pentru greșeli materiale, ce constau în greșeli de fapt involuntare. În speță, se constată însă că sunt invocate greșeli ce pun în discuție probleme de fond, chestiuni ce privesc interpretarea și aprecierea clauzelor contractuale sau apărări care au fost susținute și nu au fost avute în vedere cu prilejul soluționării recursului, acestea reprezentând de fapt critici de netemeinicie și nelegalitate aduse unei hotărâri irevocabile, decizia Î.C.C.J., ceea ce este inadmisibil în raport de temeiul de drept invocat, respectiv dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., deoarece aceste critici chiar dacă ar fi reale nu pot determina rejudecarea căii de atac a recursului. Se constată, de asemenea, că nu poate fi vorba nici despre omisiunea de a cerceta vreunul din motivele de recurs, întrucât au fost examinate toate motivele arătate în recurs, examinare urmare căreia instanța a reținut în hotărârea pronunțată că: În cauză s-a dovedit existența contractului, obligația nu a fost executată și, de asemenea, obligația de întocmire a graficelor revenea vânzătorului, debitorul fiind dator să acopere integral prejudiciul cauzat creditorului pentru neexecutarea obligației contractuale, previzibil de altfel încă de la momentul încheierii contractului.

A mai reținut că solicitarea reclamantei de a i se restitui garanția și sumele rezultate din plata dobânzilor și diferențelor de preț achitate pentru procurarea mărfii necesare onorării contractelor încheiate cu partenerul extern sunt consecința directă a neexecutării de către vânzător a obligației de a livra la termen marfă contractată. În fine, a reținut că din procesul verbal încheiat la data de 23 februarie 2001 nu rezultă distinct care sunt contractele predate de vânzătoare potrivit H.G. nr. 172/2001 și, de asemenea, că D.S. Dolj a contestat preluarea contractelor, singura probă certă fiind cea legată de păstrarea conform H.G. nr. 173/2001, în structura R.N.P. a unităților fără personalitate juridică Dolj și Gorj ca D.S., așa încât în mod judicios instanța de fond a stabilit răspunderea solidară a pârâtelor.

În consecință, reținându-se că nu există nici un motiv de anulare a deciziei contestate, nefiind îndeplinite cerințele art. 318 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de R.N.P. - D.S. Târgu Jiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de R.N.P. – D.S. Târgu Jiu, împotriva deciziei nr. 3163 din 30 septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 11 mai 2005.