ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2762/2005

Asupra contestației în anulare de

față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Reclamanta SC R. SRL Remetea Mare,

le-a chemat în judecată pe pârâtele R.N.P. – D.S. Târgu Jiu și O.S.C. și a

solicitat obligarea acestora în solidar la plata sumei de 1.107.408.314 lei

daune precizate ulterior la suma de 3.321.125.060 lei, cu motivarea că datorită

nerespectării obligațiilor contractuale asumate de pârâte prin contracte,

reclamanta a fost obligată să achiziționeze material lemnos de la alți

parteneri, pentru a-și onora obligațiile față de partenerul extern SC V.S. Italia.

Tribunalul Gorj, secția comercială

și de contencios administrativ, prin sentința nr. 1372 din 12 septembrie 2003 a

respins excepțiile invocate de pârâte, a admis acțiunea precizată a reclamantei

și le-a obligat în solidar pe pârâte să-i plătească reclamantei suma de

3.328.377.846 lei despăgubiri civile și 78.582.168 lei cheltuieli de judecată.

S-a reținut că ambele pârâte sunt

răspunzătoare, deoarece prima a încheiat, iar a doua a preluat contractele și

răspund pentru daunele produse reclamantei.

Prin decizia nr. 72 din 11 februarie

2004, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis apelurile declarate de

pârâte împotriva sentinței tribunalului, pe care a schimbat-o în parte.

A admis în parte acțiunea față de

pârâta D.S. Dolj și a obligat-o pe aceasta către reclamantă la plata sumelor de

80.920.000 lei daune, 33.115.360 lei penalități de întârziere și 7.197.369 lei

cheltuieli de judecată.

A respins acțiunea față de pârâta D.S.

Gorj.

A obligat-o pe reclamanta – intimată

la plata sumei de 46.685.972 lei cheltuieli de judecată către apelanta – pârâtă

mai sus menționată și la plata sumei de 62.685.972 lei cheltuieli de judecată

către apelanta – pârâtă D.S. Dolj.

În considerentele deciziei, instanța

de apel a reținut că intimata – apelantă D.S. Gorj, prin reorganizarea R.N.P.,

a predat D.S. Dolj contractele încheiate cu reclamanta, conform procesului

verbal din 23 februarie 2001 și, ca atare, nu poate fi considerată

răspunzătoare pentru neexecutarea sau întârzierea executării obligațiilor

contractuale.

Referitor la criticile ce vizau

fondul cauzei, instanța de apel a reținut că nu poate fi angajată răspunderea

apelantei – pârâte D.S. Dolj, pentru obligațiile stabilite prin contracte,

întrucât în cauză, nu s-a stabilit un grafic de eșalonare a livrării lemnului

contractat și, față de aceste constatări, curtea de apel a angajat răspunderea

pârâtei D.S. Dolj, pentru nerespectarea contractului, apreciind că numai pentru

aceasta a existat grafic de eșalonare a livrării lemnului.

Prin decizia nr. 3163 din 30

septembrie 2004, Înalta Curte de Casație și justiție, secția comercială a admis

recursul declarat de reclamanta SC R. SRL Remetea Mare și a modificat decizia

atacată, în sensul că a respins apelurile pârâtelor împotriva sentinței

tribunalului, pe care a menținut-o.

A respins recursul declarat de

pârâta R.N.P. – D.S. Craiova, împotriva aceleași decizii civile, a obligat pe

pârâte la plata sumei de 109.264.667 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această decizie,

Înalta Curte a reținut, în esență că soluția instanței de fond de obligare în

solidar a pârâtelor la plata daunelor produse reclamantei este corectă.

Împotriva acestei decizii,

întemeindu-se pe dispozițiile art. 318 teza 1 C. proc. civ., R.N.P. – D.S.

Târgu Jiu a formulat contestație în anulare, solicitând admiterea acesteia și

modificarea deciziei contestate, în sensul respingerii acțiunii SC R. SRL față

de D.S. Gorj, actuala D.S. Târgu Jiu, pentru următoarele motive:

Recursul D.S. Craiova nu a fost

comunicat D.S. Târgu Jiu, ea nu a avut nici o relație contractuală cu SC R SRL,

iar aceasta nu și-a motivat recursul în ce o privește, pentru a arăta în ce

constă culpa sa; numai unul dintre contracte reprezintă înțelegerea părților,

pe când celelalte două, nu o reprezintă; penalitățile în sumă de 2.213.716.746

lei au fost calculate și la T.V.A., SC R. SRL a plătit masa lemnoasă ridicată

și nu garanția de derulare a contractului, nu s-a prezentat niciodată pentru

clarificarea situației și nici pentru a stabili graficul de ridicare a masei

lemnoase, nu și-a probat în concret acțiunea, nu poate explica răspunderea D.S.

Târgu Jiu pentru un contract încheiat cu firma italiană anterior desfășurării

licitației la D.S. Târgu Jiu; Contractul cu partea italiană nu are număr,

facturile nu sunt traduse, nu s-a dovedit că penalitățile către firma italiană

au fost plătite, iar din contract nu rezultă că sortimentul și specia de

material lemnos ar fi identice cu cele din contractele cu D.S. Târgu Jiu.

În concluzie, motivele de care

instanța de recurs nu a ținut cont și pe care nu le-a clarificat sunt

considerate a reprezenta greșeli materiale săvârșite la judecarea cauzei în

recurs, care justifică admiterea contestației în anulare.

Contestația în anulare nu este

fondată.

Astfel, în conformitate cu

dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea instanței de recurs

poate fi atacată cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei

greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai

în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de

modificare sau casare.

Prin urmare, admisibilitatea

contestației în anulare poate fi considerată a fi justificată numai pentru

greșeli materiale, ce constau în greșeli de fapt involuntare.

În speță, se constată însă că sunt

invocate greșeli ce pun în discuție probleme de fond, chestiuni ce privesc

interpretarea și aprecierea clauzelor contractuale sau apărări care au fost

susținute și nu au fost avute în vedere cu prilejul soluționării recursului,

acestea reprezentând de fapt critici de netemeinicie și nelegalitate aduse unei

hotărâri irevocabile, decizia Î.C.C.J., ceea ce este inadmisibil în raport de

temeiul de drept invocat, respectiv dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc.

civ., deoarece aceste critici chiar dacă ar fi reale nu pot determina

rejudecarea căii de atac a recursului.

Se constată, de asemenea, că nu

poate fi vorba nici despre omisiunea de a cerceta vreunul din motivele de

recurs, întrucât au fost examinate toate motivele arătate în recurs, examinare

urmare căreia instanța a reținut în hotărârea pronunțată că:

În cauză s-a dovedit existența

contractului, obligația nu a fost executată și, de asemenea, obligația de

întocmire a graficelor revenea vânzătorului, debitorul fiind dator să acopere

integral prejudiciul cauzat creditorului pentru neexecutarea obligației

contractuale, previzibil de altfel încă de la momentul încheierii contractului.

A mai reținut că solicitarea

reclamantei de a i se restitui garanția și sumele rezultate din plata

dobânzilor și diferențelor de preț achitate pentru procurarea mărfii necesare

onorării contractelor încheiate cu partenerul extern sunt consecința directă a

neexecutării de către vânzător a obligației de a livra la termen marfă

contractată.

În fine, a reținut că din procesul

verbal încheiat la data de 23 februarie 2001 nu rezultă distinct care sunt

contractele predate de vânzătoare potrivit H.G. nr. 172/2001 și, de asemenea,

că D.S. Dolj a contestat preluarea contractelor, singura probă certă fiind cea

legată de păstrarea conform H.G. nr. 173/2001, în structura R.N.P. a unităților

fără personalitate juridică Dolj și Gorj ca D.S., așa încât în mod judicios

instanța de fond a stabilit răspunderea solidară a pârâtelor.

În consecință, reținându-se că nu

există nici un motiv de anulare a deciziei contestate, nefiind îndeplinite

cerințele art. 318 alin. (1) C. proc. civ., urmează a se respinge, ca

nefondată, contestația în anulare formulată de R.N.P. - D.S. Târgu Jiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de R.N.P. – D.S. Târgu Jiu, împotriva deciziei nr. 3163 din 30

septembrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 11 mai 2005.