ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3163/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta R.N. SRL Remetea Mare a chemat în judecată pârâtele R.N.P., Direcția Silvică Târgu Jiu și Ocolul Silvic Calafat și a solicitat ca, prin sentința care se va pronunța, să fie obligate în solidar la plata sumei de 1.107.408.314 lei, daune precizate ulterior la suma de 3.321.125.060 lei, cu motivarea că, datorită nerespectării obligațiilor contractuale asumate de pârâtă prin contractele nr. 17612, nr. 18534 și nr. 18004/2000, reclamanta a fost obligată să achiziționeze material lemnos de la alți parteneri pentru a-și onora obligațiile față de partenerul extern SC V.N. Italia. După mai multe cicluri procesuale, Tribunalul Gorj, secția comercială, prin sentința nr. 1372 din 12 septembrie 2003, a respins excepțiile invocate de Direcția Silvică Gorj și Direcția Silvică Dolj, în fond, a admis acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC R.N.

SRL iar pe pârâte le-a obligat în solidar la plata sumei de 3.328.377.846 lei, despăgubiri și la 78.582.168 lei, cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut, prin sentința nr. 1372 din 12 septembrie 2003, că pârâtele nu și-au respectat obligațiile contractuale și, în raport de prevederile art. 969 C. civ., au fost obligate la plata garanției achitată de reclamantă, la diferența de preț rezultată din achiziționarea buștenilor de la alte firme, la dobânda aferentă acestor sume, la penalitățile achitate de reclamantă partenerului extern I.N. și la restituirea avansului plătit cu O.P. nr. 61/2001.

Apelurile declarate de pârâtele Direcția Silvică Dolj și Direcția Silvică Gorj au fost admise de Curtea de Apel Craiova care, prin decizia nr. 72 din 11 februarie 2004, a schimbat în parte sentința apelată, în sensul admiterii în parte a acțiunii numai față de Direcția Silvică Dolj , care a fost obligată la plata sumelor de 80.920.000 lei daune, 33.115.360 lei penalități de întârziere și 7.197.569 lei cheltuieli de judecată. Față de Direcția Silvică Gorj acțiunea a fost respinsă, iar reclamanta a fost obligată să plătească 46.685.972 lei, cheltuieli de judecată către pârâta menționată mai sus și 62.685.972 lei, cheltuieli de judecată către pârâta Direcția Silvică Dolj . În considerentele deciziei, instanța de apel a reținut că intimata apelantă Direcția Silvică Gorj, prin reorganizarea R.N.P.

, a predat Direcției Silvice Dolj contractele încheiate cu reclamanta, conform procesului verbal din 23 februarie 2001 și, ca atare, nu poate fi considerată răspunzătoare pentru neexecutarea sau întârzierea executării obligațiilor contractuale. În ce privește criticile ce vizau fondul, instanța de apel a reținut că nu poate fi angajată răspunderea pârâtei apelante Direcția Silvică Dolj, pentru obligațiile stabilite prin contractele nr. 18004 și nr. 18534/2000, întrucât, în cauză, nu s-a stabilit un grafic de eșalonare a livrării lemnului contractat. Față de aceste constatări, curtea de apel a angajat răspunderea pârâtei Direcția Silvică Dolj pentru nerespectarea contractului nr. 17612/2000, apreciind că numai pentru acesta a existat grafic de eșalonare a livrării lemnului.

Împotriva deciziei nr. 72 din 11 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, a declarat recurs R.N.P R.A., Direcția Silvică Craiova, prin care a criticat numai partea din decizie care se referă la obligarea sa la plata penalităților și a cheltuielilor de judecată. În argumentarea acestei critici, neîncadrată în motivele de casare, recurenta a susținut că Direcția Silvică Craiova s-a înființat prin H.G. nr. 173 din 29 ianuarie 2001 și nu la data de 18 ianuarie 2001, cum s-a reținut prin decizia recurată. A mai susținut că derularea contractelor trebuia realizată în anul 2001, deoarece obiectul contractelor îl constituia livrarea de material lemnos fasonat pregătit „la drum auto gata de încărcare”.

Din greșeala instanței de apel, s-a mai susținut de recurentă că, atât penalitățile cât și daunele care privesc contractul nr. 17612/2000, au fost puse în sarcina sa fără să se ia act de eșalonare și de faptul că vina pentru neexecutare aparține reclamantei și celeilalte pârâte, Direcția Silvică Gorj . Recurenta s-a referit la adresele nr. 7450 din 7 noiembrie 2000 și 7437 din 6 noiembrie 2000, prin care a înștiințat-o pe reclamantă despre sortimentele existente pe teren și a considerat că nu are nici o culpă pentru neexecutarea contractului nr,17612/2000. Aceste motive, a conchis recurenta, o îndreptățesc să solicite modificarea deciziei și, în fond, respingerea acțiunii față de Direcția Silvică Craiova , Dolj.

Recursul pârâtei este nefondat. Prin H.G. nr. 173 din 18 ianuarie 2001, s-au luat măsuri de înființare, organizare/reorganizare, după caz, a unor ministere, organe de specialitate ale administrației publice centrale și a altor instituții publice. Art . 1 din această hotărâre stabilește că R.N.P. este persoană juridică, ce are în componența sa unități fără personalitate juridică și că patrimoniul acesteia se constituie prin însumarea patrimoniilor unităților din structura sa. Prin urmare, din conținutul actului normativ citat, nu rezultă dacă a avut loc o reorganizare a regiei prin divizare, ci doar că s-au luat măsuri în ce privește reorganizarea structurii acesteia, prin unități fără personalitate juridică.

Faptul că, prin decizia recurată s-a reținut ca dată a înființării 18 ianuarie 2001, în loc de 29 ianuarie 2001, nu prezintă nici o relevanță sub aspectul antrenării răspunderii, câtă vreme subunitățile din anexa 2 preluau prin protocol contractele în derulare, iar dovada trebuia să fie concretă, cu referire la fiecare contract în parte. Din acest punct de vedere este nefondată și critica ce vizează faptul că derularea contractelor era anterioară înființării Direcției Silvice Dolj, a cărei răspundere, pentru acest motiv, nu poate fi angajată. Și ultima critică ce privește nerespectarea obligației de livrare din contractul nr. 17612/2000 este nefondată, întrucât, prin preluarea acestui contract, necontestată, de altfel, în care nu se contestă nici eșalonările, recurenta pârâtă răspunde pentru nederularea acestuia.

Prin ultimul motiv, recurenta pârâtă a încercat să justifice faptul că Ocolul Silvic Calafat a înștiințat Direcția Silvică Gorj despre existența în teren a unei cantități de lemn rotund și furnir, numai că nu acesta era obiectul contractului, așa încât această apărare nu vine în sprijinul susținerii că nu poate fi angajată răspunderea sa, pentru nici o sumă la care a fost obligată, în legătură cu contractul nr. 17612/2000. - Reclamanta SC R.N. SRL Remetea Mare, prin recursul declarat, a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. și a susținut că decizia nr. 72 din 11 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, este netemeinică și nelegală, pentru că aceasta cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii deduse judecății, iar instanța de apel a interpretat greșit actele deduse judecății și a aplicat greșit legea.

În esență, în argumentarea motivului prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ., recurenta a susținut că, deși instanța de apel ajunge la concluzia că Direcția Silvică Dolj a cunoscut că avea obligația respectării contractelor după preluarea ocolurilor silvice, cu activ și pasiv, nu a acordat despăgubirile solicitate, contradicția între constatările instanței, potrivit actelor analizate și soluția pronunțată, fiind evidentă. Recurenta a mai susținut că actul dedus judecății a fost interpretat greșit, motiv prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ., întrucât, așa cum rezultă din art. 8, stipulat în fiecare dintre cele 3 contracte încheiate în cauză, în calitate de beneficiară, a achitat cu titlu de avans 171 milioane lei, sumă care a intrat în bugetul furnizoarei, fără ca societatea recurentă să primească lemnul contractat.

A considerat recurenta că neîncheierea graficelor de eșalonare a livrărilor la două dintre contracte s-a datorat culpei pârâtelor, și că această obligație nu trebuia reținută în sarcina sa. A mai susținut recurenta că instanța a făcut o gravă eroare, atunci când a reținut că s-a contractat lemn „pe picior” și nu lemn de plop fasonat, care presupune defrișare, curățare și transport într-un loc accesibil pentru a fi ridicat de cumpărător, toate aceste obligații revenindu-i furnizorului. Tot eronat, consideră recurenta, s-a reținut și faptul că, pentru avansul de 171.325.000 lei, s-a livrat o cantitate de 385 metri cubi, atâta vreme cât suma respectivă privea avansul pentru întreaga cantitate de lemn contractată.

În fine, prin ultima critică ce privește aplicarea greșită a legii, motiv prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenta a apreciat că s-au încălcat prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. și art. 969, 970, 998 C. civ., potrivit cărora convențiile legal făcute trebuie executate cu bună credință, iar dacă s-a cauzat un prejudiciu, acesta trebuie reparat. În consecință, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei pronunțată în apel, în sensul respingerii apelurilor declarate de pârâte și, în fond, menținerea sentinței primei instanțe ca legală și temeinică. Recursul reclamantei este întemeiat. Pentru analiza criticilor aduse deciziei pronunțată în recurs, se impune mai întâi precizarea că raporturile juridice dintre părțile în proces sunt contractuale și că reclamanta a invocat încălcarea obligațiilor ce au fost asumate de vânzător.

Din conținutul clauzelor stipulate în contractele aflate în dosarul de fond, rezultă reciprocitatea și interdependența obligațiilor ce revin părților. Cu alte cuvinte, fiecare obligație asumată prin contract constituie cauza juridică a obligației corelative. În acest context, recurenta a invocat prin cele trei motive, în alți termeni, faptul că instanța de apel a analizat excepția de neexecutare invocată de apărare și a stabilit, fără să existe corespondent în obligațiile contractuale, că nelivrarea masei lemnoase în cantitățile stabilite în contractele aflate la dosar s-a datorat recurentei reclamante, care nu a întocmit graficele de eșalonare a livrărilor.

Dacă, pentru contractul nr. 17612 din 22 noiembrie 2000, s-a admis că a existat grafic de eșalonare care, însă, nu a fost respectat de vânzător, pentru contractele nr. 18004 și nr. 18534/2000, în mod greșit, s-a apreciat că această obligație îi revenea recurentei reclamante și că neîndeplinirea îndatoririi contractuale asumată de către aceasta are drept consecință faptul că nu poate să pretindă și să obțină sumele reclamate. În realitate, sumele pretinse sunt rezultatul direct al nerespectării contractului de către intimatele pârâte, care nu pot pune în sarcina recurentei reclamante obligațiile pe care și le-au asumat.

Prin art. 8 din contract, părțile au convenit ca reclamanta să achite avansul sub formă de garanție (al cărui cuantum nu a fost contestat) pentru fiecare contract în parte, sume care au fost achitate de recurentă, iar prin art. 20 s-au stabilit sancțiuni pentru nerespectarea obligației de pregătire a produselor pentru livrare, conform graficului de eșalonare întocmit de vânzător. Interpretând clauzele contractului unele prin altele și potrivit finalității urmărită de părți, cu ocazia încheierii contractului, este evident că obligația de întocmire a graficelor revenea vânzătorului. Revenind la motivele de recurs formulate de reclamantă, prin care aceasta s-a angajat într-o acțiune în răspundere contractuală, este de reținut că, în cauză, s-a dovedit existența contractului și faptul că obligația nu a fost executată.

În aceste condiții, debitorul este dator să acopere integral prejudiciul cauzat creditorului, prin neexecutarea obligației contractuale, previzibil, de altfel, încă de la momentul încheierii contractului. În acest context, solicitarea de a se restitui garanția cât și sumele rezultate din plata dobânzilor și a diferențelor de preț achitate pentru procurarea mărfii, cu scopul de a onora contractele cu partenerul extern, sunt consecința directă a neexecutării de către vânzător a obligației de a livra la termen marfa contractată. Așadar, decizia pronunțată în apel care nesocotește celelalte cereri ale recurentei reclamante este netemeinică și nelegală, câtă vreme convenția, legal făcută, așa cum dispune art. 969 C. civ., are putere de lege între părțile contractante.

Recurenta a invocat în sprijinul criticilor aduse deciziei pronunțată în apel prevederile art. 970 C. civ., care dispune că orice convenție obligă nu numai la ceea ce este expres într-însele, dar și la toate urmările, ce echitatea, obiceiul sau legea dă obligației după natura sa. Privită și din acest punct de vedere, solicitarea recurentei de a se repara paguba produsă, prin încălcarea obligațiilor contractuale este în termenii dispozițiilor citate, tocmai pentru că vizează echitatea. Nu poate fi primită, însă, trimiterea la art. 998 C. civ., pe care a făcut-o recurenta, întrucât aceasta nu are opțiunea între răspunderea contractuală pe care și-a bazat acțiunea și răspunderea delictuală și, de asemenea, nu poate, de principiu, să combine cele două acțiuni, cu atât mai mult cu cât, din cele 3 contracte, nu rezultă că aceasta a fost voința părților sau că răspunderea derivă dintr-un fapt ce se situează în afara contractului.

Și solicitarea recurentei reclamante de a se menține soluția instanței de fond, prin care pârâtele au fost obligate în solidar, este întemeiată, întrucât, din procesul verbal încheiat la data de 23 februarie 2001, nu rezultă distinct care sunt contractele predate de vânzătoare, potrivit H.G. nr. 173/2001. În fine, Direcția Silvică Dolj a contestat preluarea contractelor iar singura probă certă este cea în legătură cu păstrarea, conform H.G. nr.173/2001, în structura R.N.P., a unităților fără personalitate juridică Dolj și Gorj ca Direcții silvice, așa încât, în mod judicios, instanța de fond a reținut răspunderea solidară a acestora. În consecință, recursul se va admite, conform dispozitivului, cu cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Admite recursul declarat de reclamanta SC R.N. SRL Remetea Mare, împotriva deciziei nr. 72 din 11 februarie 2004 a Curții de Apel Craiova, secția comercială. Modifică decizia atacată, în sensul că respinge apelurile pârâților, împotriva sentinței nr. 1372 din 12 septembrie 2003 a Tribunalului Gorj, pe care o menține. Respinge recursul declarat de pârâta R.N.P. R.A., Direcția Silvică Craiova, împotriva aceleiași decizii. Obligă pârâții, în solidar, la plata sumei de 109.264.667 lei, cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2004.