ÎCCJ, Decizia nr. 152/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 4 mai 2005, petentul A.N. a formulat acțiune

penală împotriva judecătorilor S.A., V.B., C.A., S.R., C.V., L.A., C.L., precum

și împotriva avocaților I.R. și V.T., susținând că aceștia se fac vinovați de

săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prin îngrădirea unor drepturi și

șantaj.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a

constatat că petentul nu a învestit instanța cu o plângere privind un act

prevăzut de art. 278

1

C. proc. pen., ci cu o plângere ale cărei

temeiuri exced legalei sesizări a instanței de judecată.

În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, a respins plângerea, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul a

declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare:

Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen.,

dispozițiile relative la sesizarea instanței de judecată sunt prevăzute sub

sancțiunea nulității absolute.

Este de reținut că reglementarea menționată

corespunde scopului principal al art. 6 din Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale privitor la garanțiile

procedurale care trebuie să însoțească, între altele, judecarea acuzațiilor în

materie penală.

Este adevărat că, privitor la sintagma „dispoziții

relative la sesizarea instanței”, Codul de procedură penală nu conține nici o

prevedere care să o definească.

Însă, cu referire la cauză, sfera și conținutul

dispozițiilor procesuale aflate sub protecția nulității absolute rezultă din

dispozițiile art. 279, 221 și 278

1

C. proc. pen., coroborat cu art. 264

din același cod.

Din economia reglementărilor legale menționate

rezultă, însă, că în materie penală constituie dispoziții relative la sesizarea

primară a instanței de judecată și sunt supuse sancțiunii nulității absolute,

toate dispozițiile procesuale care au ca obiect de reglementare, determinarea

persoanelor sau organelor împuternicite să aducă în fața instanței o cauză,

spre judecată, prin plângere, plângere prealabilă sau rechizitoriu, precum și

cele care stabilesc condițiile de validitate a actului de sesizare și limitele

judecății, ca efect a acestora.

În cauză, obiectul plângerii formulate de petentul A.N.

privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen.

Or, infracțiunea reclamată nu se regăsește între cele

determinate prin art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., în cazul cărora

plângerea prealabilă se adresează instanței de judecată.

Totodată, infracțiunea sesizată nici nu a făcut

obiectul urmăririi penale, finalizată printr-o rezoluție de neîncepere a

urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, care să justifice

sesizarea instanței de judecată, în condițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Prin urmare, în mod legal prima instanță a constatat

neîndeplinirea condițiilor de validitate a sesizării, așa încât hotărârea

atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced, conform

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul

declarat de petentul A.N. împotriva sentinței nr. 474 din 15 septembrie 2005,

pronunțată în dosarul nr. 2822/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod,

recurentul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat,

conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.N.

împotriva sentinței nr. 474 din 15 septembrie 2005, pronunțată de secția penală

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 2822/2005.

Obligă recurentul menționat să plătească statului, suma de

300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie

2006.