ÎCCJ, Decizia nr. 152/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 4 mai 2005, petentul A.N. a formulat acțiune penală împotriva judecătorilor S.A., V.B., C.A., S.R., C.V., L.A., C.L., precum și împotriva avocaților I.R. și V.T., susținând că aceștia se fac vinovați de săvârșirea infracțiunilor de abuz în serviciu, prin îngrădirea unor drepturi și șantaj. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a constatat că petentul nu a învestit instanța cu o plângere privind un act prevăzut de art. 278 1 C. proc. pen., ci cu o plângere ale cărei temeiuri exced legalei sesizări a instanței de judecată. În consecință, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a respins plângerea, ca inadmisibilă.

Împotriva hotărârii primei instanțe, petentul a declarat recurs, pe care nu l-a motivat în scris. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen., dispozițiile relative la sesizarea instanței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. Este de reținut că reglementarea menționată corespunde scopului principal al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privitor la garanțiile procedurale care trebuie să însoțească, între altele, judecarea acuzațiilor în materie penală. Este adevărat că, privitor la sintagma „dispoziții relative la sesizarea instanței”, Codul de procedură penală nu conține nici o prevedere care să o definească.

Însă, cu referire la cauză, sfera și conținutul dispozițiilor procesuale aflate sub protecția nulității absolute rezultă din dispozițiile art. 279, 221 și 278 1 C. proc. pen., coroborat cu art. 264 din același cod. Din economia reglementărilor legale menționate rezultă, însă, că în materie penală constituie dispoziții relative la sesizarea primară a instanței de judecată și sunt supuse sancțiunii nulității absolute, toate dispozițiile procesuale care au ca obiect de reglementare, determinarea persoanelor sau organelor împuternicite să aducă în fața instanței o cauză, spre judecată, prin plângere, plângere prealabilă sau rechizitoriu, precum și cele care stabilesc condițiile de validitate a actului de sesizare și limitele judecății, ca efect a acestora.

În cauză, obiectul plângerii formulate de petentul A.N. privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 249 C. pen. Or, infracțiunea reclamată nu se regăsește între cele determinate prin art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., în cazul cărora plângerea prealabilă se adresează instanței de judecată. Totodată, infracțiunea sesizată nici nu a făcut obiectul urmăririi penale, finalizată printr-o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, care să justifice sesizarea instanței de judecată, în condițiile art. 278 1 C. proc. pen. Prin urmare, în mod legal prima instanță a constatat neîndeplinirea condițiilor de validitate a sesizării, așa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc.

civ. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentul A.N. împotriva sentinței nr. 474 din 15 septembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 2822/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul menționat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul A.N. împotriva sentinței nr. 474 din 15 septembrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 2822/2005. Obligă recurentul menționat să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2006.