ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1942/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 204 din 4

mai 2005 pronunțată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. 2590/2004, s-a dispus

condamnarea inculpatei N.P., la următoarele pedepse:

- 6 (șase) ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea

nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.

- 7 (șapte) ani închisoare și 5 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3), teza I, 4 din

Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen.,

au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 7 ani

închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b)

C. pen.

Prin aceeași sentință, inculpata G.C.A.

a fost condamnată după cum urmează:

- 3 ani închisoare și 2 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea

nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. b) C.

pen.;

- 4 ani închisoare și 3 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) teza I, 4 din

Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 lit. a) și e) C. pen. și art. 76 lit.

b) C. pen.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen.,

au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3

ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., urmând

ca inculpata să execute această pedeapsă rezultantă.

Au fost interzise drepturile

prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen.

În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr.

678/2001 s-a confiscat de la inculpata N.P. sumele de 2020 dolari S.U.A., 1050

Euro și 2.600.000 lei, reprezentând banii deținuți prin săvârșirea infracțiunii.

În baza art. 191 C. proc. pen.,

inculpatele au fost obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că în anul 2003, inculpata N.P. a racolat mai multe persoane,

printre care și minore, pe care le-a obligat să se prostitueze în România, iar

pe unele dintre ele le-a transportat în municipiul Bacău și le-a predat unor

cetățeni italieni, fiind apoi transferate în Italia, unde au practicat

prostituția.

De asemenea, în sarcina inculpatei G.C.A.

s-a reținut că în anul 2003, i-a solicitat inculpatei N.P. să-i caute fete care

să fie transferate în Italia în scopul practicării prostituției, cazându-le în

propria locuință pe victimele T.P., U.M. și A.A.M., ultimele două minore și

negociind cu inculpata N.P. prețul pentru fiecare victimă ce va fi transportată

în Italia în scopul exploatării sexuale.

În termen legal, hotărârea primei

instanței a fost apelată de inculpata G.C.A. și criticată pentru nelegalitate

și netemeinicie.

Prin decizia penală nr. 68 din 17

noiembrie 2005, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul inculpatei.

Împotriva acestei din urmă decizii a

formulat recurs inculpata G.C.A. solicitând, în principal achitarea în temeiul art.

11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen.,

apreciind că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale

infracțiunilor pentru care a fost condamnată, iar în subsidiar, a solicitat

reindividualizarea pedepsei pe care o consideră prea aspră, în raport cu

activitatea infracțională desfășurată.

Înalta Curte, examinând motivele

invocate cât și din oficiu hotărârile atacate, conform art. 385

9

alin.

(3) C. proc. pen., combinat cu art. 385

6

alin. (1) și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Critica privind greșita condamnare

formulată de inculpata G.C.A. nu poate fi primită, nefiind susținută de probele

administrate în cauză, atât pe parcursul urmăririi penale cât și în faza de

cercetare judecătorească, din care rezultă, fără echivoc, vinovăția acestuia

pentru faptele reținute în sarcina sa.

Astfel, din declarațiile martorei

victimă T.P.E., procesul-verbal de confruntare a acesteia cu inculpata G.C.A.,

declarațiile inculpatei N.P., procesul verbal de confruntare a celor două

inculpate rezultă cu certitudine că inculpata G.C.A. a solicitat inculpatei N.P.

să-i caute fete care să fie transferate în Italia în scopul practicării

prostituției, a cazat în locuința părinților pe victimele T.P.E., U.M. și A.A.M.,

cunoscând starea precară financiară a acestora cât și starea de minorat a

ultimelor două, negociind cu inculpata N.P. prețul pentru fiecare victimă și

transferarea victimelor în Italia în scopul exploatării sexuale a acestora.

Probele arătate mai sus se

coroborează cu declarațiile inculpatei G.C.A. care, atât în cursul urmăririi

penale cât și în faza cercetării judecătorești a recunoscut săvârșirea

faptelor, relatând în amănunt împrejurările comiterii acestora.

Astfel, în declarația aflată la

dosarul de urmărire penală inculpata declară:

„Când N.P. a venit la Bacău cu ea

era P. cât și M. și mi le-a lăsat pe ambele la mine pentru a le transporta în

Italia. M. avea deja pașaport, iar a doua zi am urcat-o în microbuzul

cunoștinței mele din Roman, C. și a fost transportată în Italia”.

Activitatea infracțională

desfășurată de inculpata G.C.A. conturează atât laturile obiective cât și cele

subiective ale infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzute de art. 12 alin.

(1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și trafic de minori prevăzută de art.

13 alin. (1) și (3) teza I, 4 din același act normativ.

Elementul material al celor două

infracțiuni se realizează printr-una sau mai multe din acțiunile prevăzute ca

modalități alternative în normele incriminatoare respectiv, recrutarea,

transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane,

acțiuni care trebuie să fie efectuate în scopul exploatării victimei.

De asemenea, este necesar ca

modalitățile normative prevăzute în cele două texte de lege să fie realizate

printr-o multitudine de mijloace cu caracter alternativ și anume prin:

amenințare, violență, sau prin alte forme de constrângere prin răpire, fraudă

ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei

persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea sau

acceptarea, primirea de bani ori alte foloase pentru obținerea consimțământului

persoanei care are autoritate asupra altei persoane.

Având în vedere situația de fapt reținută

în cauză, este evident că prin efectuarea nemijlocită a două dintre acțiunile

ce caracterizează traficul de ființe umane, transferarea și cazarea, inculpata G.C.A.

a săvârșit cele două infracțiuni, acțiunile sale de traficare fiind realizate

prin constrângerea victimelor ce au fost racolate prin false promisiuni privind

obținerea unor slujbe în străinătate, fiindu-le captată încrederea prin

sprijinul acordat în vederea transportului, a cazării și a procurării actelor

necesare deplasării, ulterior fiind obligate la practicarea prostituției.

Pentru săvârșirea activității

infracționale, inculpata G.C.A. a profitat de vulnerabilitatea celor două

victime minore datorată vârstei și lipsei experienței de viață iar în cazul

victimei adulte a exploatat situația familială, lipsa educației și

oportunitatea de angajare oferită acesteia.

Pe plan subiectiv, inculpata

recurentă a acționat cu intenție directă acțiunile sale având ca finalitate

scopul exploatării persoanei, astfel cum este definit în art. 2 pct. 2 din

Legea nr. 678/2001.

Așa fiind, Înalta Curte constată că

în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracțiuni

pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei G.C.A.

Nejustificat este și cel de-al

doilea motiv de casare invocat de inculpată.

Potrivit art. 72 C. pen., la

stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții

generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de

gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de

împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Pe de altă parte, art. 52 C. pen.,

prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a

condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Instanța de fond a efectuat o justă

individualizare a pedepselor aplicate inculpatei, atât sub aspectul naturii și

al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate

criteriile generale arătate mai sus, reținând deja în favoarea inculpatei

circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen.

Modalitatea în care a fost concepută

activitatea infracțională, gradul de pericol social concret al faptelor cât și

atitudinea inculpatei după săvârșirea infracțiunilor nu justifică reevaluarea

criteriilor de individualizare cu care au operat instanțele de fond și de apel.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. 385

9

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpată.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpata G.C.A. împotriva deciziei penale nr. 68 din 17 noiembrie

2005 a Curții de Apel Iași

Obligă recurenta inculpată la plata

sumei de 120 RON (1.200.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi

27 martie 2006.