ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1942/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 204 din 4 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Vaslui, în dosarul nr. 2590/2004, s-a dispus condamnarea inculpatei N.P., la următoarele pedepse: - 6 (șase) ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. - 7 (șapte) ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3), teza I, 4 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen.

În baza art. 33 și art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. Prin aceeași sentință, inculpata G.C.A. a fost condamnată după cum urmează: - 3 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 lit. a) și c) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen.; - 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) teza I, 4 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 74 lit. a) și e) C. pen.

și art. 76 lit. b) C. pen. În baza art. 33 și art. 34 C. pen., au fost contopite pedepsele în pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., urmând ca inculpata să execute această pedeapsă rezultantă. Au fost interzise drepturile prevăzute de art. 64 C. pen., pe durata prevăzută de art. 71 alin. (2) C. pen. În baza art. 19 alin. (1) din Legea nr. 678/2001 s-a confiscat de la inculpata N.P. sumele de 2020 dolari S.U.A., 1050 Euro și 2.600.000 lei, reprezentând banii deținuți prin săvârșirea infracțiunii. În baza art. 191 C. proc. pen., inculpatele au fost obligate la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că în anul 2003, inculpata N.P.

a racolat mai multe persoane, printre care și minore, pe care le-a obligat să se prostitueze în România, iar pe unele dintre ele le-a transportat în municipiul Bacău și le-a predat unor cetățeni italieni, fiind apoi transferate în Italia, unde au practicat prostituția. De asemenea, în sarcina inculpatei G.C.A. s-a reținut că în anul 2003, i-a solicitat inculpatei N.P. să-i caute fete care să fie transferate în Italia în scopul practicării prostituției, cazându-le în propria locuință pe victimele T.P., U.M. și A.A.M., ultimele două minore și negociind cu inculpata N.P. prețul pentru fiecare victimă ce va fi transportată în Italia în scopul exploatării sexuale. În termen legal, hotărârea primei instanței a fost apelată de inculpata G.C.A.

și criticată pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia penală nr. 68 din 17 noiembrie 2005, Curtea de Apel Iași a respins, ca nefondat, apelul inculpatei. Împotriva acestei din urmă decizii a formulat recurs inculpata G.C.A. solicitând, în principal achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., apreciind că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost condamnată, iar în subsidiar, a solicitat reindividualizarea pedepsei pe care o consideră prea aspră, în raport cu activitatea infracțională desfășurată. Înalta Curte, examinând motivele invocate cât și din oficiu hotărârile atacate, conform art. 385 9 alin. (3) C. proc.

pen., combinat cu art. 385 6 alin. (1) și art. 385 7 alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Critica privind greșita condamnare formulată de inculpata G.C.A. nu poate fi primită, nefiind susținută de probele administrate în cauză, atât pe parcursul urmăririi penale cât și în faza de cercetare judecătorească, din care rezultă, fără echivoc, vinovăția acestuia pentru faptele reținute în sarcina sa. Astfel, din declarațiile martorei victimă T.P.E., procesul-verbal de confruntare a acesteia cu inculpata G.C.A., declarațiile inculpatei N.P., procesul verbal de confruntare a celor două inculpate rezultă cu certitudine că inculpata G.C.A.

a solicitat inculpatei N.P. să-i caute fete care să fie transferate în Italia în scopul practicării prostituției, a cazat în locuința părinților pe victimele T.P.E., U.M. și A.A.M., cunoscând starea precară financiară a acestora cât și starea de minorat a ultimelor două, negociind cu inculpata N.P. prețul pentru fiecare victimă și transferarea victimelor în Italia în scopul exploatării sexuale a acestora. Probele arătate mai sus se coroborează cu declarațiile inculpatei G.C.A. care, atât în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetării judecătorești a recunoscut săvârșirea faptelor, relatând în amănunt împrejurările comiterii acestora. Astfel, în declarația aflată la dosarul de urmărire penală inculpata declară: „Când N.P.

a venit la Bacău cu ea era P. cât și M. și mi le-a lăsat pe ambele la mine pentru a le transporta în Italia. M. avea deja pașaport, iar a doua zi am urcat-o în microbuzul cunoștinței mele din Roman, C. și a fost transportată în Italia”. Activitatea infracțională desfășurată de inculpata G.C.A. conturează atât laturile obiective cât și cele subiective ale infracțiunilor de trafic de persoane, prevăzute de art. 12 alin. (1) și (2) lit. a) din Legea nr. 678/2001 și trafic de minori prevăzută de art. 13 alin. (1) și (3) teza I, 4 din același act normativ. Elementul material al celor două infracțiuni se realizează printr-una sau mai multe din acțiunile prevăzute ca modalități alternative în normele incriminatoare respectiv, recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane, acțiuni care trebuie să fie efectuate în scopul exploatării victimei.

De asemenea, este necesar ca modalitățile normative prevăzute în cele două texte de lege să fie realizate printr-o multitudine de mijloace cu caracter alternativ și anume prin: amenințare, violență, sau prin alte forme de constrângere prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea sau acceptarea, primirea de bani ori alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane. Având în vedere situația de fapt reținută în cauză, este evident că prin efectuarea nemijlocită a două dintre acțiunile ce caracterizează traficul de ființe umane, transferarea și cazarea, inculpata G.C.A.

a săvârșit cele două infracțiuni, acțiunile sale de traficare fiind realizate prin constrângerea victimelor ce au fost racolate prin false promisiuni privind obținerea unor slujbe în străinătate, fiindu-le captată încrederea prin sprijinul acordat în vederea transportului, a cazării și a procurării actelor necesare deplasării, ulterior fiind obligate la practicarea prostituției. Pentru săvârșirea activității infracționale, inculpata G.C.A. a profitat de vulnerabilitatea celor două victime minore datorată vârstei și lipsei experienței de viață iar în cazul victimei adulte a exploatat situația familială, lipsa educației și oportunitatea de angajare oferită acesteia. Pe plan subiectiv, inculpata recurentă a acționat cu intenție directă acțiunile sale având ca finalitate scopul exploatării persoanei, astfel cum este definit în art. 2 pct. 2 din Legea nr. 678/2001.

Așa fiind, Înalta Curte constată că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale celor două infracțiuni pentru care s-a dispus condamnarea inculpatei G.C.A. Nejustificat este și cel de-al doilea motiv de casare invocat de inculpată. Potrivit art. 72 C. pen., la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile Părții generale a codului, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Pe de altă parte, art. 52 C. pen., prevede că pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului, scopul ei fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.

Instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepselor aplicate inculpatei, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acestora, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale arătate mai sus, reținând deja în favoarea inculpatei circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen. Modalitatea în care a fost concepută activitatea infracțională, gradul de pericol social concret al faptelor cât și atitudinea inculpatei după săvârșirea infracțiunilor nu justifică reevaluarea criteriilor de individualizare cu care au operat instanțele de fond și de apel. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 385 9 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpată.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata G.C.A. împotriva deciziei penale nr. 68 din 17 noiembrie 2005 a Curții de Apel Iași Obligă recurenta inculpată la plata sumei de 120 RON (1.200.000 lei) cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie 2006.