ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5535/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea civilă nr. 7987 din 12 decembrie 2003, Judecătoria Sibiu a admis cererea formulată de executorul judecătoresc C.I. și a încuviințat începerea executării silite în favoarea reclamantei creditoare M.L.F. împotriva pârâtului debitor M.A.M. pentru aducerea la îndeplinire a titlului executor “Act de adjudecare” din 4 decembrie 2003 pentru imobilul identificat cu C.F. Sibiu, top 4009/16. Judecătoria a reținut că prin actul de adjudecare din 4 decembrie 2003, pârâtul debitor a fost obligat să evacueze imobilul, actul fiind investit cu formulă executorie. Apelul declarat de către debitor a fost respins prin decizia civilă nr. 514/A din 31 martie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia, care a reținut că instanțele, potrivit art. 373 C. proc.

civ., au obligația de a verifica doar valabilitatea titlului executoriu, toate celelalte incidente legate de executarea silită putând fi invocate exclusiv pe calea contestației la executare. Împotriva acestei decizii, în termenul prevăzut de lege, a declarat recurs debitorul. Fără a indica vreunul din motivele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., debitorul a arătat că decizia este nelegală deoarece s-a încuviințat executarea pentru M., deși creditor este M.V., iar instanța de apel nu face referire la acest aspect. De asemenea, s-a încuviințat executarea silită fără ca titularul de carte funciară, soții V.D. și D., să o fi cerut. Mai susține debitorul că executarea vizează suma de 200.000.000 lei, dar chitanța eliberată de executorul judecătoresc menționează doar 20.000 lei Criticile formulate permit încadrarea recursului în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., dar nu sunt fondate, pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 373 și art. 373 1 C. proc. civ., instanța încuviințează executarea silită a titlului executoriu în urma solicitării executorului judecătoresc, care va depune cererea creditorului urmăritor și titlu executoriu. Prin urmare, în cadrul procedurii încuviințării executării, sarcina instanțelor de judecată este aceea de a verifica dacă există o cererea de executare din partea unui creditor și dacă titlul executoriu îndeplinește condițiile prevăzute de lege. În cauză, a existat o cerere de executare adresată executorului judecătoresc de creditoarea M.L.F., iar ordonanța de adjudecare din 4 decembrie 2003 este titlu executoriu deoarece art. 516 pct. 8 C. proc.

civ. dispune că ordonanța de adjudecare constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacă imobilul se află în posesia acestuia din urmă. Prin urmare, încuviințând executarea silită, instanțele au făcut o corectă aplicare a textului de lege în discuție. Împrejurarea că încheierea de încuviințare menționează că numele creditorului este M.L.F., în loc de M.V.L.F., nu prezintă relevanță, atât timp cât, în mod evident este o eroare materială ce poate fi îndreptată conform dispozițiilor Codului de procedură civilă. De altfel, în apel, debitorul nu a criticat încheierea judecătoriei sub acest aspect, susținerea că instanța de apel nu s-ar fi pronunțat cu privire la numele diferit al creditorului fiind nefondată.

Mai susține recurentul, că în mod greșit instanța a încuviințat executarea, în condițiile în care proprietari tabulari ai imobilului sunt soții V.D. și D. Și această critică este nefondată deoarece, conform titlului executoriu, calitatea de creditor aparținea intimatei iar cea de debitor recurentului. De altfel, înstrăinarea imobilului s-a realizat ulterior încuviințării executorii și, așa cum în mod corect a constatat instanța de apel, împrejurarea că imobilul din litigiu a fost înstrăinat unor terțe persoane nu are relevanță în această fază procesuală. Sub un ultim aspect, recurentul arată că în mod greșit s-a încuviințat executarea pentru suma de 200.000.000 lei. Cu privire la această susținere, Înalta Curte constată că prin încheiere, instanța a încuviințat și executarea cheltuielilor de executare, fără a preciza o anume sumă.

Prin urmare, orice diferend cu privire la cuantumul cheltuielilor de executare urmează a fi soluționat în cadrul unei contestații la executare, iar nu în cadrul procedurii încuviințării executării. Față de cele de mai sus, recursul debitorului va fi privit ca nefondat și, față de dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge recursul declarat de debitorul M.A.M. împotriva deciziei civile nr. 514/A din 31 martie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2005.