ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5138/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5138/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 17 ianuarie 2003, reclamanta S.I.F. T. SA Brașov a chemat în judecată pe pârâta SC N.O. SA Neptun, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea hotărârii A.G.E.A. din 21 decembrie 2002. Prin sentința civilă nr. 7106 din 7 octombrie 2003, Tribunalul Constanța a respins acțiunea reclamantei, ca nefondată. Curtea de Apel Constanța, prin decizia civilă nr. 107 din 25 martie 2004, a respins apelul reclamantei, declarat împotriva sentinței de mai sus, ca nefondat. Reclamanta a declarat recurs împotriva hotărârilor judecătorești de mai sus, solicitând, în esență, admiterea acțiunii sale.
În ziua dezbaterii recursului de față, părțile au prezentat o tranzacție, solicitând soluționarea acestuia prin emiterea unei hotărâri potrivit art. 271-273 C. proc. civ. Ața cum prevăd dispozițiile art. 271 și 272 C. proc. civ., părțile se pot înfățișa oricând în cursul judecății, chiar fără a fi fost citate, pentru a cere să se dea o hotărâre care să consfințească învoiala lor; învoiala va fi înfățișată în scris și va alcătui dispozitivul hotărârii. Având în vedere aceste prevederi legale, recursul reclamantei va fi admis, în sensul că va fi admis apelul aceleiași părți, va fi schimbată hotărârea instanței de fond în sensul că se va lua act de tranzacția comunicată în scris acestei instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta S.I.F. T. SA Brașov, împotriva deciziei nr. 107 din 25 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială. Modifică decizia atacată în sensul că admite și apelul declarat de aceiași parte, schimbă în tot sentința nr. 7106 din 7 octombrie 2003 a Tribunalului Constanța, în sensul că ia act de tranzacția părților, pe care o consfințește astfel:„1. SC N.O. SA cu sediul în Neptun, str. Plopilor, Jud. Constanța, legal reprezentată prin N.I. director general, în calitate procesuală de intimat pârât. 2. S.I.F. T. SA cu sediul în Brașov, str. Nicolae, Jud. Brașov, în calitate procesuală de recurent reclamant. Părți în dosarul comercial nr. 7728/2004 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție București, secția comercială, cu termen de judecată pe data de 1 noiembrie 2005, având ca obiect anularea hotărârii A.G.A.
extraordinare a SC N.O. SA din data de 21 decembrie 2002, în vederea finalizării acestui proces a intervenit această înțelegere care are următorul cuprins: SC N.O. SA în calitate procesuală de intimat pârât achesăm la recursul formulat de către recurenta reclamantă S.I.F. T. SA, iar prin hotărârea pe care o veți pronunța să dispuneți admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei civile nr. 107/ Com 25 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. 135/com/2004, în sensul anulării A.G.A. extraordinare a SC N.O. SA din data de 21 decembrie 2002, prin care s-au aprobat următoarele: constituirea de societăți mixte în conformitate cu art. 50 din Legea nr. 137/2002 pe activele R.M.N., B.G., V., A.T., F.H.A., C.D., T.T.D., T.L.B., V.S., G.S.N., P.T.T.T., D.A., T.L.H.D., C.C.; încheierea unor contracte de asociere în participațiune pe activele S.A.
(contract reziliat prin decizie), V.V. (contract reziliat prin decizie), T.L.H.D. (contract reziliat prin decizie), G.C., G.A., P. (active restituit în temeiul Legii nr. 10/2001), C.P., T.T.E.N., M.C., T.L.M.R. – L.S.P. (contract reziliat prin decizie C.A.); vânzarea prin negociere directă a activelor T.T.M., B.P., B.N., B.B., B.S.; aprobarea cesionării pachetului de acțiuni deținut de SC N.O. SA în cadrul SC H.C.O. SA. S.I.F. T. SA solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a deciziei civile nr. 107/ com din 25 martie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în dosarul nr. 135/Com/2004, în sensul anulării A.G.A. extraordinare a SC N.O. SA din data de 21 decembrie 2002. Această înțelegere scrisă reprezintă voința noastră liberă, neviciată, act pe care îl vom depune la instanța judecătorească cu rugămintea de a fi consfințit printr-o hotărâre judecătorească, în temeiul art. 271-273 C. proc.
civ. Întocmit astăzi, în trei exemplare, câte unul pentru fiecare parte și unul pentru instanța de judecată. I revocabilă . Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 noiembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.