ÎCCJ, Decizia nr. 156/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 689 din 7 decembrie 2005, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a scos cauza de pe rol și a trimis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare, plângerea formulată de petenta I.M., pentru N.A.C., împotriva Ministerului Justiției, ministrului justiției M.M. și magistratului P.D., judecător detașat la Ministerul Justiției. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că petenta s-a adresat cu plângere prealabilă, Înaltei Curți de Casație și Justiție, împotriva Ministerului Justiției, a ministrului justiției și judecătorului delegat menționat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 193 C. pen.

La termenul din 30 noiembrie 2003, din oficiu, s-a pus în discuție excepția privind greșita îndreptare a plângerii prealabile. În raport cu art. 279 alin. (2) lit. c) și alin. (4), raportat la art. 29 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a constatat că excepția este întemeiată. Astfel, potrivit art. 279 alin. (2) lit. c) C. proc. pen., plângerea prealabilă se adresează organului competent să efectueze urmărirea penală, când plângerea este îndreptată împotriva uneia din persoanele arătate în art. 29 pct. 1 din același cod, care la lit. b) se referă la membrii Guvernului. Conform art. 209 alin. (4) C. proc. pen., este competent să efectueze urmărirea penală, parchetul care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza.

Potrivit art. 29 din același cod, judecata în primă instanță, în cazul în care aceasta privește un membru al Guvernului, aparține Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel că parchetul corespunzător este cel de pe lângă această instanță. Cum plângerea greșit îndreptată, potrivit art. 285 C. proc. pen., se trimite organului competent, cauza a fost scoasă de pe rol, iar plângerea a fost trimisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă soluționare. Împotriva hotărârii primei instanțe, petenta a declarat recurs. Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen. dispozițiile relative la sesizarea instanței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității absolute.

Este de reținut că reglementarea menționată corespunde scopului principal al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privitor la garanțiile procedurale care trebuie să însoțească, între altele, judecarea acuzațiilor în materie penală. Este adevărat că, privitor la sintagma „dispoziții relative la sesizarea instanței”, Codul de procedură penală nu conține nici o prevedere care să o definească. Însă, cu referire la cauză, sfera și conținutul dispozițiilor procesuale aflate sub protecția nulității absolute rezultă din dispozițiile art. 279, 221 și 278 1 C. proc. pen., coroborat cu art. 264 din același cod.

Din economia reglementărilor legale menționate rezultă, însă, că în materie penală constituie dispoziții relative la sesizarea primară a instanței de judecată și sunt supuse sancțiunii nulității absolute, toate dispozițiile procesuale care au ca obiect de reglementare determinarea persoanelor sau organelor împuternicite să aducă în fața instanței o cauză, spre judecată, prin plângere, plângere prealabilă sau rechizitoriu, precum și cele care stabilesc condițiile de validitate a actului de sesizare și limitele judecății, ca efect a acestora. În cauză, obiectul plângerii formulate de petentă privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 193 C. pen. Or, infracțiunea reclamată nu se regăsește între cele determinate prin art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc.

pen., în cazul cărora plângerea prealabilă se adresează instanței de judecată. Totodată, infracțiunea sesizată nici nu a făcut obiectul urmăririi penale, finalizată printr-o rezoluție de neîncepere a urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, care să justifice sesizarea instanței de judecată în condițiile art. 278 1 C. proc. pen. Prin urmare, în mod legal prima instanță a constatat neîndeplinirea condițiilor de validitate a sesizării și a aplicat dispozițiile privitoare la cererile greșit îndreptate, așa încât hotărârea atacată nu este supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385 9 C. proc. civ. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea va respinge recursul declarat de petentă împotriva sentinței nr. 689 din 7 decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 4373/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, ca nefondat. Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurenta menționată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta I.M., reprezentant convențional al fiicei sale N.A.C., împotriva sentinței nr. 689 din 7 decembrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 4373/2005. Obligă recurenta menționată să plătească statului, suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2006.