ÎCCJ, Decizia nr. 156/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 689 din 7 decembrie 2005, Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, a scos cauza de pe rol și a trimis

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre competentă

soluționare, plângerea formulată de petenta I.M., pentru N.A.C., împotriva

Ministerului Justiției, ministrului justiției M.M. și magistratului P.D.,

judecător detașat la Ministerul Justiției.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că

petenta s-a adresat cu plângere prealabilă, Înaltei Curți de Casație și Justiție,

împotriva Ministerului Justiției, a ministrului justiției și judecătorului

delegat menționat, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 193 C. pen.

La termenul din 30 noiembrie 2003, din oficiu, s-a

pus în discuție excepția privind greșita îndreptare a plângerii prealabile.

În raport cu art. 279 alin. (2) lit. c) și alin. (4),

raportat la art. 29 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., s-a constatat că excepția

este întemeiată.

Astfel, potrivit art. 279 alin. (2) lit. c) C. proc.

pen., plângerea prealabilă se adresează organului competent să efectueze

urmărirea penală, când plângerea este îndreptată împotriva uneia din persoanele

arătate în art. 29 pct. 1 din același cod, care la lit. b) se referă la membrii

Guvernului.

Conform art. 209 alin. (4) C. proc. pen., este

competent să efectueze urmărirea penală, parchetul care, potrivit legii, judecă

în primă instanță cauza.

Potrivit art. 29 din același cod, judecata în primă

instanță, în cazul în care aceasta privește un membru al Guvernului, aparține Înaltei

Curți de Casație și Justiție, astfel că parchetul corespunzător este cel de pe

lângă această instanță.

Cum plângerea greșit îndreptată, potrivit art. 285 C. proc. pen., se trimite organului competent, cauza a fost scoasă de pe rol, iar plângerea a fost

trimisă Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, spre

competentă soluționare.

Împotriva hotărârii primei instanțe, petenta a

declarat recurs.

Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se

vor arăta în continuare:

Potrivit art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

dispozițiile relative la sesizarea instanței de judecată sunt prevăzute sub

sancțiunea nulității absolute.

Este de reținut că reglementarea menționată

corespunde scopului principal al art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor

omului și a libertăților fundamentale privitor la garanțiile procedurale care

trebuie să însoțească, între altele, judecarea acuzațiilor în materie penală.

Este adevărat că, privitor la sintagma „dispoziții relative

la sesizarea instanței”, Codul de procedură penală nu conține nici o prevedere

care să o definească.

Însă, cu referire la cauză, sfera și conținutul

dispozițiilor procesuale aflate sub protecția nulității absolute rezultă din

dispozițiile art. 279, 221 și 278

1

C. proc. pen., coroborat cu art. 264

din același cod.

Din economia reglementărilor legale menționate

rezultă, însă, că în materie penală constituie dispoziții relative la sesizarea

primară a instanței de judecată și sunt supuse sancțiunii nulității absolute,

toate dispozițiile procesuale care au ca obiect de reglementare determinarea

persoanelor sau organelor împuternicite să aducă în fața instanței o cauză,

spre judecată, prin plângere, plângere prealabilă sau rechizitoriu, precum și

cele care stabilesc condițiile de validitate a actului de sesizare și limitele

judecății, ca efect a acestora.

În cauză, obiectul plângerii formulate de petentă

privește săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 193 C. pen.

Or, infracțiunea reclamată nu se regăsește între cele

determinate prin art. 279 alin. (2) lit. a) C. proc. pen., în cazul cărora

plângerea prealabilă se adresează instanței de judecată.

Totodată, infracțiunea sesizată nici nu a făcut

obiectul urmăririi penale, finalizată printr-o rezoluție de neîncepere a

urmăririi penale, confirmată de procurorul ierarhic superior, care să justifice

sesizarea instanței de judecată în condițiile art. 278

1

C. proc. pen.

Prin urmare, în mod legal prima instanță a constatat

neîndeplinirea condițiilor de validitate a sesizării și a aplicat dispozițiile

privitoare la cererile greșit îndreptate, așa încât hotărârea atacată nu este

supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute de art. 385

9

C. proc. civ.

În consecință, pentru considerentele ce preced,

conform art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge

recursul declarat de petentă împotriva sentinței nr. 689 din 7 decembrie 2005,

pronunțată în dosarul nr. 4373/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția penală, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din același cod,

recurenta menționată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către

stat, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petenta I.M.,

reprezentant convențional al fiicei sale N.A.C.,

împotriva sentinței nr.

689 din 7 decembrie 2005, pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, în dosarul nr. 4373/2005.

Obligă recurenta menționată să plătească statului,

suma de 300 lei (3.000.000 ROL), cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie

2006.