ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3031/2009

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din

dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 46/

P din 3 aprilie 2009, Curtea de Apel Constanța, în baza art. 278

1

alin.

(8) lit. a) C. proc. pen., a respins, ca nefondate, plângerile formulate de

petenții M.G. și M.M., C.I., C.V., C.C.A., C.M.D., C.A.C. formulate împotriva

rezoluțiilor nr. 37/P/2005 și nr. 707/P/2008 din 8 ianuarie 2009 ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, menținând soluțiile atacate.

Conform art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., petenții au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare către

stat în sumă de câte 10 lei.

Pentru a pronunța această

hotărâre, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 11 noiembrie

2003, petiționarii C.I. și C.V. au formulat plângere penală la Judecătoria Medgidia împotriva lui S.N. (executor judecătoresc), M.G. și B.G. (agenți de

poliție), I.F. și I.F. pentru săvârșirea, la data de 6 martie 2003, a infracțiunii de tulburare de posesie prevăzută de art. 220 C. pen., constând în aceea că, la

momentul punerii în executare a unei hotărâri civile, le-au ocupat nelegal o

suprafață de teren din curte.

Cauza a cunoscut patru

cicluri procesuale, până la decizia penală nr. 1285 din 8 aprilie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a dispus trimiterea ei la procuror pentru a se

efectua urmărirea penală și sub aspectul infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prevăzută de art. 246 C. pen., față de

executorul judecătoresc și agenții de poliție.

Prin rezoluția nr. 707/P/2008

din 8 ianuarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a dispus,

în temeiul art. 228 alin. (4) și (6) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen.,

neînceperea urmăririi penale față de făptuitorii S.N., M.G. și B.G. sub

aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 246 C. pen., iar față de

făptuitorii I.F. și I.F. pentru infracțiunea prevăzută de art. 220 C. pen.

În fapt, s-a reținut că

executorul judecătoresc și agenții de poliție au efectuat un act legal în

virtutea atribuțiilor de serviciu cu care au fost investiți, iar intimatul I.F.

s-a deplasat la locuința părților vătămate însoțit de organele investite cu

autoritate de stat pentru executarea unei hotărâri judecătorești, în timp ce

intimatul I.F. a avut calitatea de martor, asistând la efectuarea actelor de

executare.

Prin rezoluția nr. 43/II/2/2009

din 18 februarie 2009, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța a respins

plângerea formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., de petenții C.I., C.V.,

C.C.A., C.M.D. și C.A.C., ca neîntemeiată.

Nemulțumiți de soluție,

petenții M.G., M.M., C.I., C.V., C.C.A., C.M.D., C.A.C. s-au adresat, în baza art.

278

1

C. proc. pen., instanței, motivând că nu s-au respectat

dispozițiile instanțelor, petenții au formulat plângere și împotriva rezoluției

nr. 37/P/2005 din 25 octombrie 2007 a aceluiași parchet.

Curtea de Apel Constanța a

reținut că făptuitorul S.N. și-a îndeplinit obligațiile legale de punere în

executare silită a hotărârii judecătorești, activitățile sale de evacuare și

modificare a semnelor de hotar ținând de esența executării. Agenții de poliție

și-au exercitat în mod corespunzător atribuțiile de a asigura ordinea și

liniștea și de a preîntâmpina incidente, ca executarea să nu degenereze în

conflicte violente, ca urmare a opoziției petiționarilor.

Infracțiunea de tulburare de

posesie prevăzută de art. 220 C. pen., constă în ocuparea, în întregime sau în

parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, fără consimțământul

acestuia sau fără aprobare prealabilă primită în condițiile legii, ori refuzul

de a elibera imobilul celui ocupat.

Potrivit actelor dosarului,

făptuitorul I.F. a avut un titlu de proprietate valabil, respectiv o sentință

civilă definitivă și irevocabilă pe care a solicitat a o pune în executare și,

cum neînțelegerile dintre părți s-au născut ca urmare a existenței litigiilor

civile, a disputării unei alei, ambele părți, crezându-se proprietari

(statornicindu-se printr-o hotărâre definitivă și irevocabilă cui aparține de

drept) este evident că nu a săvârșit acțiuni specifice laturii obiective a

infracțiunii și nici cu „intenția” specifică laturii subiective.

Făptuitorul I.F. a asistat

ca martor la întreaga desfășurare a evenimentelor, neavând nici o contribuție

la punerea în executare a hotărârii judecătorești, astfel că fapta sa nu se

circumscrie vreunei activități de ocupare abuzivă a terenului în litigiu,

nefiind întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 220

C. pen.

Referitor infracțiunile

prevăzute de art. 248, 249, 289, 291, 264 și 271 C. pen., reclamate împotriva

polițiștilor și magistraților care au soluționat cauzele civile, respectiv

penale, B.A., B.V., N.S., P.Z., C.A., G.A., I.D., T.A., D.D., R.I., E.M.C.. în

dosarul nr. 37/P/2005, instanța a reținut că nu s-au constatat indicii de

săvârșire a faptelor penale sesizate.

Împotriva acestei sentințe

au declarat recurs petiționarii C.V., M.G., M.M., C.I., C.C., C.M.D. și C.A.C.,

solicitând admiterea, casarea hotărârii și desființarea rezoluțiilor atacate ca

fiind lovite de nulitate absolută.

Verificând hotărârea atacată

prin prisma dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta

Curte constată că aceasta este nelegală pentru următoarele considerente:

În conformitate cu

dispozițiile art. 29 lit. f) C. proc. pen., infracțiunile săvârșite de

judecătorii de la curțile de apel se judecă de Înalta Curte de Casație și

Justiție.

Urmărirea penală în cazul

acestor infracțiuni se efectuează de către procurorul de la parchetul

corespunzător instanței care, potrivit legii, judecă în primă instanță cauza,

potrivit dispozițiilor articolului 209 alin. (3) și (4) C. proc. pen.

Or, magistratul E.M.C. față

de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale în dosarul penal nr. 37/P/2005

este judecător la Curtea de Apel Constanța, astfel că efectuarea actelor de

urmărire penală nu trebuia realizată de către Parchetul de pe lângă această

curte de apel, ci de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Încălcarea normelor de

procedură penală referitoare la competența materială fiind sancționate cu

nulitatea absolută, potrivit dispozițiilor art. 197 alin. (2) C. proc. pen.,

rezultă că nici Curtea de Apel Constanța nu se putea pronunța pe fondul cauzei,

ci trebuia să trimită dosarul organului de urmărire penală competent potrivit

legii pentru efectuarea cercetărilor penale.

În consecință, admițând recursul,

Înalta Curte va casa hotărârea instanței de fond și va trimite cauza organului

de urmărire competent, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, în vederea efectuării de cercetări penale.

Văzând dispozițiile art. 385

15

pct. 2 lit. c) C. proc. pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate

de petiționarii C.V., M.G., M.M., C.I., C.C., C.M.D. și C.A.C. împotriva

sentinței penale nr. 46/ P din 3 aprilie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția penală și pentru cauze penale cu minori și de familie.

Casează sentința penală

atacată și trimite cauza pentru efectuarea de cercetări la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 29 septembrie 2009.