ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3487/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 277 din 7 decembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Bistrița – Năsăud, în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. h) C. proc. pen., a încetat procesul pornit împotriva inculpatului O.P.D., pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen., prin împăcarea părților. În temeiul dispozițiilor art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) – c) C. pen., și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul O.I. la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 88 C. pen., a scăzut din durata pedepsei aplicate inculpatului, reținerea de 24 ore din data de 21 august 2004, orele 23,45.

S-a făcut aplicarea art. 71 și 64 C. pen. Conform art. 14 C. proc. pen., raportat la art. 998 C. civ., s-a dispus obligarea solidară a inculpaților la plata sumei de 4.489.090 lei cu titlu de despăgubiri civile, reprezentând cheltuieli de spitalizare în favoarea părții civile Spitalul Județean Bistrița. S-a constatat că prejudiciul cauzat părții civile P.G. a fost reparat integral. Au fost obligați inculpații la câte 100 lei (RON) cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului. A fost obligată partea civilă P.G. la plata sumei de 20 lei (RON), în favoarea statului, cu același titlu. Pentru a pronunța în acest sens, instanța a reținut următoarea stare de fapt: Inculpații O.I. și O.P.D.

sunt frați, ambii având domiciliul în localitatea Prundu Bârgăului din județul Bistrița – Năsăud. La data de 20 august 2004, cei doi frați s-au deplasat la mai multe baruri situate atât pe raza localității de domiciliu cât și în localitatea Susenii Bârgăului, consumând băuturi alcoolice. În jurul orelor 23,00, cei doi inculpați au ajuns în barul S. din localitatea Susenii Bârgăului, local în care au continuat să consume băuturi alcoolice și unde, la un moment dat, a sosit și partea vătămată P.G. care se afla la rândul său sub influența băuturilor alcoolice. Întrucât localul era plin, partea vătămată s-a așezat la masa inculpaților, consumând împreună băuturi alcoolice și purtând diverse discuții, în cadrul cărora, la un moment dat, partea vătămată le-a solicitat inculpaților să îi faciliteze întâlnirea cu o persoană de sex feminin în vederea întreținerii unor raporturi sexuale, precizând că este în măsură să achite contravaloarea unor asemenea prestații.

În concret, partea vătămată a abordat acest subiect cu inculpatul O.I., care se afla în imediata sa apropiere și care a lăsat să se înțeleagă faptul că are posibilitatea îndeplinirii solicitării părții vătămate, deși în realitate nu intenționa să dea curs acestei cereri. Înspre dimineață, cei doi inculpați au părăsit localul, fiind urmați imediat de către partea vătămată care, abordându-l pe inculpatul O.I., i-a solicitat din nou acestuia să îi faciliteze o întâlnire cu o persoană de sex feminin pentru a întreține relații intime. Inculpatul i-a solicitat părții vătămate să-l lase în pace, după care, la insistențele acesteia, a împins-o pe partea vătămată, care a încercat să riposteze. Sesizând incidentul dintre cei doi, inculpatul O.P.D.

care se afla cu câțiva metri în față, s-a deplasat în locul în care se aflau cei doi, ocazie cu care ambii inculpați au început să o lovească pe partea vătămată cu pumnii și palmele, iar după ce aceasta a căzut, inculpații au continuat să o lovească cu pumnii și picioarele, până când partea vătămată a ajuns în stare de inconștiență. În timp ce partea vătămată se afla în stare de inconștiență la pământ, inculpații au început să o mai lovească, iar inculpatul O.P.D. a plecat de la fața locului. Profitând de starea de inconștiență a părții vătămate și de imposibilitatea acesteia de a se apăra, inculpatul O.I. a sustras din buzunarul hainei celui în cauză, suma de 10.000.000 lei, fără a fi văzut însă de fratele său, după care a plecat la rândul său de la fața locului.

Pe timpul deplasării înspre domiciliul lor, inculpatul O.I. i-a relatat fratelui său faptul că a sustras banii părții vătămate, ocazie cu care i-a și remis lui O.P.D. suma de 4.000.000 lei din suma sustrasă în condițiile mai sus menționate. În cursul zilei următoare, partea vătămată a formulat plângere penală împotriva acelor doi inculpați, dată la care a fost internată în cadrul Spitalului Județean Bistrița – Năsăud, Secția Chirurgie, până la data de 27 martie 2004. Ca urmare a plângerii părții vătămate, cei doi inculpați au fost identificați la scurt timp, ocazie cu care aceștia au recunoscut săvârșirea faptelor imputate și au restituit părții vătămate suma sustrasă, 10.000.000 lei. Din raportul de constatare medico – legală nr. 2190/II/a/109 din 13septembrie 2004, întocmit la nivelul S.M.L.J.

Bistrița – Năsăud, rezultă că partea vătămată P.G. a prezentat leziuni corporale traumatice care s-au putut produce prin loviri repetate cu corpuri dure, leziunile necesitând 22 – 24 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare. Ulterior, prin completarea raportului de constatare medico – legală s-a menținut numărul de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării leziunilor traumatice suferite, conchizându-se totodată că, deși leziunile suferite la nivelul urechi drepte au determinat o scădere temporară a auzului, acestea nu au condus la pierderea simțului auzului, scăderea nefiind încadrabilă într-un grad de invaliditate. Audiați fiind, cei doi inculpați au recunoscut săvârșirea faptelor reținute în sarcina lor, astfel cum au fost acestea descrise mai sus.

Fapta astfel reținută în sarcina inculpatului O.P.D., de a aplica lovituri repetate părții vătămate, cu consecința cauzării unor leziuni corporale traumatice pentru a căror vindecare au fost necesare 22 – 24 zile îngrijiri medicale, s-a apreciat că întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii de vătămate corporală prevăzută de art. 181 alin. (1) C. pen. Pe de altă parte, fapta coinculpatului O.I., de a sustrage în condițiile descrise anterior, suma de 10.000.000 lei aparținând părții vătămate, constituie infracțiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) C. pen. În cursul cercetărilor judecătorești, partea vătămată P.G. s-a împăcat cu inculpatul O.P.D., atât sub aspectul laturii penale cât și sub cel al laturii civile, astfel încât nu a mai emis pretenții bănești, împăcându-se totodată și cu inculpatul O.I.

sub aspectul laturii civile, situație în care nu a mai emis pretenții civile nici de la acesta. În cel privește pe inculpatul O.I., în raport de conduita corespunzătoare a acestuia anterioară săvârșirii faptei, relevată de lipsa antecedentelor penale, de stăruința manifestată de inculpat în repararea pagubei pricinuite părții vătămate, dar și de conduita sinceră a acestuia în cursul cercetărilor, contribuind astfel la stabilirea unei corecte stări de fapt, instanța a reținut în favoarea sa circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 lit. a) și c) C. pen., cu consecința aplicării unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel inculpatul O.I., solicitând desființarea acesteia ca nelegală și netemeinică iar, în urma rejudecării cauzei, să se dispună schimbarea încadrării juridice a faptei comise din infracțiunea de tâlhărie în infracțiunea de furt calificat prevăzută de art. 208 și 209 lit. a) C. pen., arătând că nu a exercitat acte de violență asupra părții vătămate iar, în ceea ce privește pedeapsa aplicată, să se dispună suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei prevăzută de art. 86 1 C. pen., sau suspendarea condiționată a executării pedepsei prevăzută de art. 81 C. pen. Prin decizia penală nr. 89/ A din 28 martie 2006 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul O.I.

împotriva sentinței penale sus-menționate. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei încadrări juridice dată faptei, precum al individualizării judiciare necorespunzătoare a pedepsei aplicate. În motivarea recursului, s-a susținut că încadrarea juridică dată faptei este greșită, întrucât inculpatul a sustras banii părții vătămate după ce, împreună cu fratele său, o lovise pe aceasta din alte motive, nicidecum în scopul de a o deposeda de bunuri.

Cum hotărârea de a deposeda partea vătămată de bunuri a survenit ulterior exercitării violențelor, încadrarea juridică corectă este aceea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., în concurs cu infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. d), e) și g) C. pen.; pe de altă parte, în subsidiar, în raport de împrejurările în care a fost săvârșită fapta, de prejudiciul modic care a fost recuperat prin restituire, precum și de circumstanțele personale ale inculpatului se impune reducerea pedepsei. Examinând hotărârile recurate prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 385 9 pct. 17 și 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este întemeiat.

În ceea ce privește încadrarea juridică dată faptei, se constată că din actele și lucrările dosarului rezultă, sub aspectul situației de fapt, că partea vătămată și inculpații O.I. și O.P.D. au consumat împreună băuturi alcoolice până au ajuns cu toții în stare avansată de ebrietate. Discuțiile purtate în bar, în sensul ca inculpatul O.I. să ducă partea vătămată la o persoană de sex feminin în scopul întreținerii de acte sexuale, au continuat și pe stradă, după părăsirea localului, de această dată inculpatul O.I. refuzând-o categoric pe partea vătămată. În acest context, pe fondul consumului de alcool, partea vătămată a lovit inculpatul, acesta a ripostat iar în sprijinul său a intervenit și fratele său O.P.D., ambii lovind partea vătămată până când a căzut la pământ și chiar după acest moment.

Profitând de starea de inconștiență a părții vătămate, inculpatul O.I. a sustras banii părții vătămate, în lipsa fratelui său care deja plecase de la locul agresiunii. Din modul cum s-au derulat faptele, reiese că inculpatul O.I. nu a exercitat violențe asupra părții vătămate în scopul sustragerii banilor, ci pe fondul unor discuții contradictorii purtate între persoane aflate în stare avansată de ebrietate iar hotărârea de a sustrage banii a survenit abia după ce aceasta era căzută la pământ, în imposibilitate de a reacționa. Conform definiției doctrinare, tâlhăria reprezintă un furt comis prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat, pentru a-și asigura scăparea sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii.

Potrivit definiției, această infracțiune are un conținut constitutiv complex, fiind compusă din furtul propriu-zis, corespunzător definiției date de art. 208 C. pen., respectiv luarea unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, fără consimțământul acestuia, în scopul însușirii pe nedrept și o acțiune secundară, constând în folosirea de violențe (în sensul art. 180 și 181C. pen.) sau amenințări (în sensul art. 193 C. pen.). În ceea ce privește acțiunea principală, de furt, nu există îndoială cu privire la aceasta, la fel de evidențe fiind și violențele exercitate asupra părții vătămate, însă între cele două acțiuni nu există acea legătură care să asigure o unitate de conținut, respectiv cel complex al infracțiunii de tâlhărie.

Cum nu există nici o probă în sensul că inculpatul O.I. a luat hotărârea de a sustrage banii părții vătămate, înainte de exercitarea violențelor sau concomitent cu acestea, iar din modul în care a acționat, într-o stare avansată de ebrietate, fără a discuta nimic despre această intenție cu fratele său (deși au stat un timp îndelungat în bar iar pe stradă nu mai era nimeni la momentul exercitării violențelor), precum și după ce acesta părăsise deja locul faptei, reiese că sustragerea s-a produs fără legătură cu violențele, profitând doar de starea în care se afla partea vătămată.

În consecință, Înalta Curte apreciază că încadrarea juridică corectă dată faptei, ce se desprinde din situația de fapt stabilită pe baza probelor aflate la dosarul cauzei, este cea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., în concurs real cu infracțiunea de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. d), e) și g) C. pen., sens în care se va dispune schimbarea încadrării juridice, făcându-se aplicarea prevederilor art. 334 C. proc. pen. Pe cale de consecință, urmează ca inculpatul O.I.

să fie condamnat pentru infracțiunea prevăzută de art. de art. 208 alin. (1), raportat la art. 209 alin. (1) lit. d), e) și g) C. pen., la individualizarea judiciară a pedepsei avându-se în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, împrejurările săvârșirii faptei, așa cum au fost arătate pe larg mai sus, precum și circumstanțele personale ale inculpatului [(rămânând câștigate circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 alin. (1) lit. a) C. pen., deoarece calea de atac a apelului și, respectiv, a recursului au fost exercitate doar de inculpat)]. În raport de aceste criterii, inculpatul va fi condamnat la o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de lege iar în ceea ce privește modalitatea de executare, Înalta Curte apreciază că scopul preventiv și educativ cerut de art. 52 C. pen., nu poate fi atins decât printr-o pedeapsă privativă de libertate.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., Înalta Curte constată, potrivit înscrisului de la dosar apel, partea vătămată s-a împăcat cu inculpatul O.P.D. pentru infracțiunea prevăzută de art. 181 C. pen., iar cu recurentul - inculpat O.I. doar sub aspectul laturii civile, având în vedere faptul că pentru infracțiunea de tâlhărie reținută în sarcina acestuia nu era posibilă împăcarea. Cum partea vătămată nu a fost prezentă la judecarea recursului, pentru aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 286 alin. (2) C. proc. pen., și pentru a nu priva părțile de două grade de jurisdicție, se va trimite cauza spre rejudecare, sub aspectul infracțiunii prevăzute de art. 181 C. pen., la instanța de fond.

Pentru toate aceste considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. d) C. proc. pen., va admite recursul formulat de inculpat, va casa hotărârile atacate sub aspectul laturii penale, va schimba încadrarea juridică conform considerentelor prezentei decizii și va condamna inculpatul la o pedeapsă privativă de libertate de un an și 6 luni închisoare, interzicându-i totodată și drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., în condițiile art. 71 C. pen. Conform dispozițiilor art. 192 alin. (3) din același cod, cheltuielile judiciare avansate de către stat rămân în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de inculpatul O.I. împotriva deciziei penale nr. 89/ A din 28 martie 2006 a Curții de Apel Cluj. Casează în totalitate decizia atacată și în parte sentința penală nr. 277 din 7 decembrie 2005 a Tribunalului Bistrița Năsăud, numai cu privire la încadrarea juridică a faptei reținută în sarcina inculpatului. În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) C. pen., în art. 181 C. pen., și art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. d), e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În baza art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. d), e) și g) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) și art. 76 lit. c) C. pen.

condamnă pe inculpat la pedeapsa de un an și 6 luni închisoare. Face aplicarea art. 71 – art. 64 lit. a) și b) C. pen. Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Bistrița Năsăud, în vederea aplicării art. 286 C. proc. pen., sub aspectul infracțiunii prevăzută de art. 181 C. pen. Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului în sumă de 100 RON, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 31 mai 2006.