ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2048/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2048/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1295 din 14 noiembrie 2001, pronunțată de
Tribunalul București, secția a III-a civilă, a fost admisă acțiunea formulată
de reclamantul O.M.D. împotriva pârâtei SC C.L. SA, care a fost obligată să-i
plătească sumele de 1.014.362.271 lei reprezentând chirie pentru spațiul
ocupat, pe perioada iulie 1998–august 2001 și 781.056 lei cheltuieli de
judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul și-a
redobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în București, prin
sentința civilă nr.16198 din 17 decembrie 1997, pronunțată de Judecătoria
sectorului 2 București, imobil la al cărui parter pârâta ocupă un spațiu
folosit ca anticariat, în baza unui contract încheiat cu SC F. SA, pentru care
datorează, conform expertizei contabile efectuată în cauză, suma de
1.014.362.271 lei, reprezentând chirie restantă pentru perioada iunie
1998–august 2001.
La cererea reclamantului, prin încheierea din 20 martie 2002, a fost
îndreptat dispozitivul sentinței, în sensul stabilirii cuantumului
cheltuielilor de judecată la suma de 30.781.056 lei.
Apelul declarat de pârâtă a fost admis, prin decizia nr. 102A din 20
februarie 2003, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă,
a fost schimbată în parte sentința, în sensul că a fost obligată pârâta la
plata sumei de 81.962.051 lei, reprezentând chirie restantă, a fost menținută
dispoziția din încheierea din 20 martie 2002, referitoare la cheltuielile de
judecată, a fost obligat reclamantul să-i plătească pârâtei suma de 11.050.000
lei, cheltuieli de judecată suporate în apel și a fost respins, ca nefondat,
apelul declarat de reclamant, împotriva aceleiași sentințe.
Împotriva sus menționatei decizii a declarat recurs reclamantul,
încadrându-l în prevederile art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., susținând în
esență că în mod nelegal au fost avute în vedere la calculul chiriei
prevederile H.G. nr. 27/1993, că anticariatul nu este un așezământ cultural, ci
o societate comercială, astfel că a fost corect stabilită suma datorată cu
acest titlu, de către instanța de fond, incluzându-se și luna iunie 1998 și că
a fost redusă nejustificat suma ce reprezintă cheltuielile de judecată pe care
le-a suportat la instanța de fond de la 40.787.870 lei, la 30.781.056 lei.
Recursul este nefondat.
Prin completarea la raportul de expertiză contabilă efectuată la
instanța de apel de expertul T.I. s-a concluzionat că pârâta datorează cu titlu
de chirie restantă reclamantului suma de 81.962.051 lei, sumă actualizată (fila
93), concluzii în raport de care, reclamantul nu a solicitat efectuarea unei
noi expertize contabile.
În atare situație, în mod corect și-a baza instanța de apel soluția pe
acest supliment la raportul de expertiză contabilă.
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată suportate de
reclamant la instanța de fond, prin încheierea din 20 martie 2002, a fost
îndreptată eroarea materială din dispozitivul sentinței, în sensul obligării
pârâtei la plata sumei de 30.781.056 lei către reclamant, sumă menționată de
acesta în cererea de rectificare (fila 126).
În consecință, recursul urmează a fi respins, ca nefondat, conform art.
312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge
ca nefondat recursul declarat de reclamantul O.M.D. împotriva deciziei nr.
102/A din 20 februarie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2005.