ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5287/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5287/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată 14 octombrie 2004, reclamanta A.F.P. cu sediul în București, a solicitat ca în contradictoriu cu pârâta SC C. SRL să se constate nulitatea de drept a mențiunii radierii din registrul comerțului a acestei societăți. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 13136 din 2 decembrie 2004 a respins cererea reclamantei cu motivarea că actul depus de reclamantă nu constituie titlu de creanță în înțelesul art. 4 din O.G. nr. 11/1996. Prin decizia nr. 345 din 21 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, s-a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței tribunalului ce a fost anulată, s-a admis excepția lipsei capacității de folosință a pârâtei și s-a respins acțiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală.
S-a reținut de instanță că în urma dizolvării de drept a societății și radierii din registrul comerțului, societatea pârâtă nu mai are capacitate de folosință, absolut necesară pentru a dobândi calitatea de parte în procesul civil. Că reclamanta nu a înțeles să formuleze acțiunea în contradictoriu și cu O.R.C., conform art. 25 alin. (1) din legea nr. 26/1990, raportat la prevederile legii nr. 428/2002, așa încât reclamanta a stat singură în proces, încălcându-se principiul contradictorialității. Reclamanta A.F.P. a declarat recurs, împotriva acestei decizii în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și a susținut că este nelegală și netemeinică. A invocat recurenta ca motiv de nelegalitate încălcarea dispozițiilor Legii nr. 428/2002, privind modificarea și completarea Legii nr. 314/2001, care instituie o nulitate de drept a mențiunii radierii societății comerciale cu datorii față de bugetul de stat.
Recursul reclamantei este fondat în sensul celor ce urmează. Prin articolul unic din Legea nr. 428/2002, pentru aprobarea O.U.G. nr. 181/2001, privind modificarea și completarea Legii nr. 314/2001, pentru reglementarea situației unor societăți comerciale s-a prevăzut că radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societăți comerciale „cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii, aflate pe rolul instanțelor judecătorești”. Prin aceste dispoziții legale, s-a urmărit o repunere a părților în situația anterioară, societatea debitoare redobândind cu caracter retroactiv, prin efectul nulității radierii calitatea de subiect de drept, în vederea urmăririi ei de către creditori.
Astfel acțiunea în constatarea nulității de drept se soluționează în contradictoriu cu societatea comercială și cu O.R.C., așa cum prevăd dispozițiile art. 25 alin. (3) din Legea nr. 26/1990. Față de considerentele reținute, Curtea constată că în mod greșit instanța de apel a reținut că recurenta – reclamantă nu are capacitate de folosință. Având în vedere dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborate cu art. 312 alin. (5) C. proc. civ., urmează a se admite recursul reclamantei, se va casa decizia atacată și se va trimite cauza aceleași instanțe spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta A.F.P. București, împotriva deciziei nr. 345 din 21 aprilie 2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială. Casează decizia recurată și trimite cauza aceleași instanțe spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.