ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2551/2006
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2551/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 1/2000 înregistrată la data de 12 martie 2003 la Judecătoria Focșani reclamanta M.M.C. a chemat în judecată pârâtele Primăria municipiului Focșani, Comisia locală pentru aplicarea Legii nr. 1/2000 și Prefectura Vrancea, Comisia județeană pentru aplicarea Legii nr. 1/2000 solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța acestea să fie obligate la retrocedarea suprafeței de 1025 mp situată în intravilanul municipiului Focșani. În motivare a arătat că prin Decretul nr. 397/1988 i-a fost expropriat imobilul alcătuit din construcție și teren, în suprafață de 1025 mp situat în zona Autogării, construcția a fost demolată iar în prezent suprafața de 1025 mp este în parte ocupată de o parcare restul fiind loc viran.
Prin sentința civilă nr. 1197 din 27 martie 2003 Judecătoria Focșani și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Vrancea reținând că la data de 27 martie 2003 reclamanta a precizat că temeiul juridic al acțiunii este Legea nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 84 din 1 martie 2004 Tribunalul Vrancea a admis excepția calității procesuale pasive invocată de pârâta Prefectura județului Vrancea. A respins excepția prematurității acțiunii formulată de pârâții Primăria municipiului Focșani și Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice. A respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. A admis acțiunea și a constatat că reclamanta are un drept la despăgubiri pentru terenul de 1025 mp în sumă de 300.594.809 lei sumă ce va fi reactualizată cu indicele de inflație la data achitării efective.
Pentru a hotărî astfel instanța a reținut în esență, în baza probelor, că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită, în înțelesul Legii nr. 10/2001 iar terenul neputând fi restituit în natură reclamanta urmează să primească despăgubiri. Cu privire la excepții instanța a reținut că: - acțiunea nu este prematură deoarece Primăria era obligată să răspundă în termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 din Legea nr. 10/2001 termenul fiind imperativ și nu de recomandare; - excepția lipsei calității procesuale pasive a Prefecturii Vrancea a fost admisă instanța reținând că în speță Primăria are calitate procesuală pasivă. - excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului român prin Ministerul Finanțelor Publice a fost respinsă în baza dispozițiilor Legii nr. 10/2001 care prevăd că acordarea despăgubirilor bănești se realizează prin Ministerul Finanțelor Publice.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții Ministerul Finanțelor Publice și Primăria municipiului Focșani. În ce privește apelul Ministerului Finanțelor Publice s-a constatat tardivitatea acestuia. Primăria municipiului Focșani critică sentința pentru că în mod greșit a respins excepția prematurității acțiunii. Reclamantei nu i s-a făcut oferta de restituire prin echivalent pentru ca aceasta să fie îndreptățită a se adresa justiției. Prin decizia nr. 781 din 21 mai 2004 Curtea de Apel Galați a respins ca tardiv apelul pârâtului Ministerul Finanțelor Publice și ca nefondat apelul pârâtei Primăria municipiului Focșani. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut în esență că termenul de 60 de zile este imperativ, și nu a fost respectat de pârâtă împrejurare care nu poate determina prematuritatea acțiunii.
De asemenea, deși pârâta a cerut suspendarea judecării cauzei pentru a face reclamantei oferta de restituire prin echivalent, totuși nu a făcut această ofertă. Împotriva acestei decizii pârâta Primăria municipiului Focșani a declarat recurs invocând generic dispozițiile art. 304 C. proc. civ. Critica formulată reia criticile din apel putând fi încadrată în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și se susține că în mod greșit a fost respinsă excepția prematurității acțiunii. Recursul nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente: Art. 23 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 dispune: „În termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau după caz de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 22 unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau după caz prin dispoziție motivată asupra cererii de restituire în natură”.
În lumina dispozițiilor legale mai sus evocate legiuitorul a considerat că termenul în care unitatea deținătoare trebuie să răspundă notificării persoanei îndreptățite este imperativ, iar nu unul de recomandare. Orice altă calificare ar deturna finalitatea urmărită de legiuitor. Dacă ar fi să considerăm că termenul are caracter de recomandare s-ar încălca indirect și s-ar amâna rezolvarea echitabilă a retrocedării imobilelor sau după caz procedura acordării de despăgubiri și pe această cale s-ar îngrădi dreptul la reparație. A afirma că până la emiterea unei decizii motivate dreptul persoanei îndreptățite este totuși respectat permite unității deținătoare să amâne culpabil și nejustificat emiterea deciziei și nu satisface înțelesul dispoziției legale citate.
În considerarea celor expuse recursul va fi respins ca nefondat .
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Primăria municipiului Focșani prin primar împotriva deciziei nr. 781 din 21 mai 2004 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 8 martie 2006.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.