ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1276/2011

Asupra recursului

constată următoarele:

Prin

sentința nr. 703 din 17 noiembrie 2009, Tribunalul Vrancea, secția civilă,

a respins ca neîntemeiată excepția

lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Focșani. A respins ca

neîntemeiată cererea pentru despăgubiri civile formulată de reclamantele M.M.

și I.(B.)I.A. în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Focșani,

Prefectura județului Vrancea și Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut, referitor la excepția lipsei calității procesuale

pasive a Primăriei Focșani, ca prin sentința civilă nr. 97 din 17 aprilie 2004

s-a stabilit cadrul procesual obiectiv și subiectiv, în care a figurat în

calitate de pârâtă și respectiva instituție.

Referitor la fondul

cauzei, prima instanță a constatat că prin aceeași sentință pronunțată de

Tribunalul Vrancea s-a stabilit cuantumul despăgubirilor, situație în care sunt

incidente prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care

cuprinde dispoziții cu caracter retroactiv, astfel cum s-a stabilit și prin

Decizia nr. 52/2007 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în

interesul legii.

S-a reținut că deși în

speță nu s-a emis o decizie sau dispoziție în sensul prevăzut de Legea nr.

10/2001, efectele unui asemenea act administrativ au fost conținute în dispozitivul

sentinței civile nr. 97/2004, care a fost pronunțată anterior modificării Legii

nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.

In consecință,

reclamantele pot urmări persoanele sau autoritățile care au obligația

înaintării documentației prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, din

această perspectivă apărând ca neîntemeiată acțiunea prin care părțile urmăresc

a obține un titlu executoriu.

S-a respins și capătul

de cerere referitor la reactualizarea sumei acordată cu titlu de despăgubiri,

constatându-se că prin sentința civilă nr. 392/2007 a Tribunalului Vrancea s-a

obținut reactualizarea sumei stabilită prin sentința civilă nr. 97/2004 pe

perioada 14 noiembrie 2006 și până la momentul depunerii expertizei, respectiv

16 mai 2007.

Curtea

de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 91/A din 26 martie 2010

a respins cererea de repunere în

termenul de apel. A respins ca tardiv formulat apelul declarat de reclamantele

M.M. și I.(B.).I.A. împotriva sentinței pronunțată de tribunal.

S-a reținut de către

instanța de apel că împrejurarea invocată de apelante că nu locuiau la adresa

indicată la data comunicării hotărârii nu se încadrează în sintagma „mai presus

de voința ei" prevăzută la art. 103 C. proc. civ., pentru că potrivit

dispozițiilor art.98 din cod, exista obligația părților de a încunoștința

instanța despre schimbarea locului unde s-ar fi putut înfăptui actele

procedurale.

Împotriva

acestei ultime decizi au declarat recurs reclamantele I.(B.).I.A.

si M.M.,

întemeiat pe motivele de nelegalitate

prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Au arătat că instanța

de apel a reținut în mod eronat incidența în speță a prevederilor art. 98 C.

proc. civ., întrucât nu au solicitat repunerea în termen motivat de faptul că

sentința atacată s-ar fi comunicat la o altă adresă pe care aveau obligația de

a o arăta instanței, ci au susținut și dovedit că deși hotărârea a fost corect

comunicată în București, sector 1, au fost în imposibilitate a declara și

motiva apelul în termenul prevăzut de lege, deoarece I.B.I.A. era plecată din

țară, iar M.M., fiind grav bolnavă și având nevoie de supraveghere continuă, a

locuit la numita C.I.A. și nu a avut deci cunoștință de comunicarea sentinței.

S-a apreciat astfel că

hotărârea atacată este lovită de nulitate, în sensul că instanța a interpretat

greșit actul dedus judecății.

In ceea ce privește

incidența în speță a dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., au considerat că au

dovedit prin înscrisurile depuse că ambele reclamante, în termenul de declarare

a apelului, nu s-au regăsit la domiciliul declarat din str. L. nr. 1 și că au

exercitat calea de atac imediat ce au aflat de comunicarea hotărârii și

înlăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de alin. (2) al art. 103 din cod.

Au arătat că au

susținut și dovedit că I.B.I.A. s-a aflat în străinătate în perioada curgerii

termenului de declarare a apelului, întrucât acesta a fost declarat prin fax de

la Paris, iar în ceea ce o privește pe M.M., s-a făcut dovada unei stări de

sănătate precare cu acte medicale, cât și a faptului că nu a locuit în perioada

de referință la adresa indicată, cu declarație notarială.

Au arătat totodată că

în literatura de specialitate noțiunea de „împrejurare mai presus de voința

părții" nu a fost concretizată într-o opinie unanimă, astfel încât revine

instanței de judecată să stabilească dacă împrejurarea invocată de părți intră

sau nu sub incidența cerințelor art. 103 C. proc. civ.

Au solicitat, pentru

motivele arătate, admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea

cererii de repunere în termen și trimiterea cauzei la aceeași curte pentru a se

soluționa pe fond apelul.

Recursul este nefondat,

urmând a fi respins ca

atare în considerarea argumentelor ce succed.

Nu pot fi reținute

criticile recurentelor privitoare la interpretarea greșită de către instanța de

apel a actului dedus judecății prin aplicarea eronată a dispozițiilor art. 98

C. proc. civ., având în vedere că reclamantele, dacă aveau cunoștință despre

faptul că hotărârea instanței de fond, comunicată la adresa indicată la dosar,

nu va ajunge să le fie cunoscută, ar fi trebuit să anunțe instanța asupra

adresei utile la care poate fi comunicată respectiva sentință.

Referitor la incidența

art. 103 C. proc. civ., se reține că pentru aplicarea acestuia, partea trebuie

să demonstreze că a fost împiedicată să acționeze dintr-o împrejurare mai

presus de voința sa, asimilabilă forței majore, care să nu-i permită să

îndeplinească actul de procedură înlăuntrul termenului prevăzut de lege.

Faptul că la momentul

comunicării sentinței tribunalului, reclamantele au locuit efectiv la alte

domicilii la care nu au fost citate nu este de natură să deplaseze momentul de

la care începe să curgă termenul de exercitare a căii de atac.

Conform art. 98 C.

proc. civ., schimbarea domiciliului trebuie adusă la cunoștința instanței sub

sancțiunea neluării ei în seamă, recurentele neputându-se prevala de propria

culpă.

Stabilind că

neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură

în termenul legal atrage decăderea, legiuitorul a avut în

vedere asigurarea stabilității circuitului

juridic, nepermițând repunerea în

discuție a unor situații definitive

prin îndeplinirea termenelor procedurale

decât

pentru motive asimilabile forței majore, mai presus de voința părții, în

condițiile

art. 103 alin. (2) C. proc. civ.

Pentru cele ce preced,

în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1)

C. proc. civ., recursul se privește ca nefondat fiind respins ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamantele I.(B.).I.A. și M.M. împotriva deciziei nr.

91/A din 26 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 februarie 2011.