ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1276/2011

Asupra recursului constată următoarele: Prin sentința nr. 703 din 17 noiembrie 2009, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Focșani. A respins ca neîntemeiată cererea pentru despăgubiri civile formulată de reclamantele M.M. și I.(B.)I.A. în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului Focșani, Prefectura județului Vrancea și Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, referitor la excepția lipsei calității procesuale pasive a Primăriei Focșani, ca prin sentința civilă nr. 97 din 17 aprilie 2004 s-a stabilit cadrul procesual obiectiv și subiectiv, în care a figurat în calitate de pârâtă și respectiva instituție.

Referitor la fondul cauzei, prima instanță a constatat că prin aceeași sentință pronunțată de Tribunalul Vrancea s-a stabilit cuantumul despăgubirilor, situație în care sunt incidente prevederile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care cuprinde dispoziții cu caracter retroactiv, astfel cum s-a stabilit și prin Decizia nr. 52/2007 pronunțată de Înalta Curte în soluționarea recursului în interesul legii. S-a reținut că deși în speță nu s-a emis o decizie sau dispoziție în sensul prevăzut de Legea nr. 10/2001, efectele unui asemenea act administrativ au fost conținute în dispozitivul sentinței civile nr. 97/2004, care a fost pronunțată anterior modificării Legii nr. 10/2001 prin Legea nr. 247/2005.

In consecință, reclamantele pot urmări persoanele sau autoritățile care au obligația înaintării documentației prevăzută de Titlul VII al Legii nr. 247/2005, din această perspectivă apărând ca neîntemeiată acțiunea prin care părțile urmăresc a obține un titlu executoriu. S-a respins și capătul de cerere referitor la reactualizarea sumei acordată cu titlu de despăgubiri, constatându-se că prin sentința civilă nr. 392/2007 a Tribunalului Vrancea s-a obținut reactualizarea sumei stabilită prin sentința civilă nr. 97/2004 pe perioada 14 noiembrie 2006 și până la momentul depunerii expertizei, respectiv 16 mai 2007. Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 91/A din 26 martie 2010 a respins cererea de repunere în termenul de apel.

A respins ca tardiv formulat apelul declarat de reclamantele M.M. și I.(B.).I.A. împotriva sentinței pronunțată de tribunal. S-a reținut de către instanța de apel că împrejurarea invocată de apelante că nu locuiau la adresa indicată la data comunicării hotărârii nu se încadrează în sintagma „mai presus de voința ei" prevăzută la art. 103 C. proc. civ., pentru că potrivit dispozițiilor art.98 din cod, exista obligația părților de a încunoștința instanța despre schimbarea locului unde s-ar fi putut înfăptui actele procedurale. Împotriva acestei ultime decizi au declarat recurs reclamantele I.(B.).I.A. si M.M., întemeiat pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Au arătat că instanța de apel a reținut în mod eronat incidența în speță a prevederilor art. 98 C. proc. civ., întrucât nu au solicitat repunerea în termen motivat de faptul că sentința atacată s-ar fi comunicat la o altă adresă pe care aveau obligația de a o arăta instanței, ci au susținut și dovedit că deși hotărârea a fost corect comunicată în București, sector 1, au fost în imposibilitate a declara și motiva apelul în termenul prevăzut de lege, deoarece I.B.I.A. era plecată din țară, iar M.M., fiind grav bolnavă și având nevoie de supraveghere continuă, a locuit la numita C.I.A. și nu a avut deci cunoștință de comunicarea sentinței. S-a apreciat astfel că hotărârea atacată este lovită de nulitate, în sensul că instanța a interpretat greșit actul dedus judecății.

In ceea ce privește incidența în speță a dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., au considerat că au dovedit prin înscrisurile depuse că ambele reclamante, în termenul de declarare a apelului, nu s-au regăsit la domiciliul declarat din str. L. nr. 1 și că au exercitat calea de atac imediat ce au aflat de comunicarea hotărârii și înlăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de alin. (2) al art. 103 din cod. Au arătat că au susținut și dovedit că I.B.I.A. s-a aflat în străinătate în perioada curgerii termenului de declarare a apelului, întrucât acesta a fost declarat prin fax de la Paris, iar în ceea ce o privește pe M.M., s-a făcut dovada unei stări de sănătate precare cu acte medicale, cât și a faptului că nu a locuit în perioada de referință la adresa indicată, cu declarație notarială.

Au arătat totodată că în literatura de specialitate noțiunea de „împrejurare mai presus de voința părții" nu a fost concretizată într-o opinie unanimă, astfel încât revine instanței de judecată să stabilească dacă împrejurarea invocată de părți intră sau nu sub incidența cerințelor art. 103 C. proc. civ. Au solicitat, pentru motivele arătate, admiterea recursului, casarea deciziei atacate, admiterea cererii de repunere în termen și trimiterea cauzei la aceeași curte pentru a se soluționa pe fond apelul. Recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed. Nu pot fi reținute criticile recurentelor privitoare la interpretarea greșită de către instanța de apel a actului dedus judecății prin aplicarea eronată a dispozițiilor art. 98 C. proc.

civ., având în vedere că reclamantele, dacă aveau cunoștință despre faptul că hotărârea instanței de fond, comunicată la adresa indicată la dosar, nu va ajunge să le fie cunoscută, ar fi trebuit să anunțe instanța asupra adresei utile la care poate fi comunicată respectiva sentință. Referitor la incidența art. 103 C. proc. civ., se reține că pentru aplicarea acestuia, partea trebuie să demonstreze că a fost împiedicată să acționeze dintr-o împrejurare mai presus de voința sa, asimilabilă forței majore, care să nu-i permită să îndeplinească actul de procedură înlăuntrul termenului prevăzut de lege. Faptul că la momentul comunicării sentinței tribunalului, reclamantele au locuit efectiv la alte domicilii la care nu au fost citate nu este de natură să deplaseze momentul de la care începe să curgă termenul de exercitare a căii de atac.

Conform art. 98 C. proc. civ., schimbarea domiciliului trebuie adusă la cunoștința instanței sub sancțiunea neluării ei în seamă, recurentele neputându-se prevala de propria culpă. Stabilind că neexercitarea oricărei căi de atac și neîndeplinirea oricărui act de procedură în termenul legal atrage decăderea, legiuitorul a avut în vedere asigurarea stabilității circuitului juridic, nepermițând repunerea în discuție a unor situații definitive prin îndeplinirea termenelor procedurale decât pentru motive asimilabile forței majore, mai presus de voința părții, în condițiile art. 103 alin. (2) C. proc. civ. Pentru cele ce preced, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul se privește ca nefondat fiind respins ca atare.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantele I.(B.).I.A. și M.M. împotriva deciziei nr. 91/A din 26 martie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 februarie 2011.