ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6189/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6189/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 117 din 18 februarie

2010 a Tribunalului Vrancea, secția civilă, a fost respinsă ca neîntemeiată

acțiunea civilă formulată de reclamanții D.P. și D.C., în contradictoriu cu

pârâta Primăria municipiului Focșani.

Pentru a hotărî

astfel, prima instanță a reținut că, prin Dispoziția nr. 13609 din 11 iunie

2007 emisă de Primăria municipiului Focșani s-a dispus restituirea în natură

către reclamanții D.P. și D.C. a imobilului casă de locuit compusă din 5 camere

și anexe în suprafață de 238 m.p. și terenul aferent în suprafață de 603,50

m.p. situată în Focșani str. N.I. nr. 1, cu menținerea afectațiunii imobilului

cu destinația Casa căsătoriilor pe o perioada de 3 ani de la data emiterii

dispoziției.

Prin întâmpinarea

formulată de la data de 3 decembrie 2009 pârâta a arătat că perioada stabilită

de către emitentul dispoziției a fost micșorată prin Decizia civilă nr. 80/A

din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel Galați, la 18 luni astfel încât nu s-ar

impune acordarea contravalorii lipsei de folosință întrucât dispoziția nu era

definitivă.

La dosar se află

certificatul de grefă emis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

civilă și de proprietate intelectuală, din care rezultă că împotriva Deciziei

nr. 80A din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel Galați s-a exercitat recursul de

către reclamanții D.P. și D.C., acesta fiind respins ca nefondat prin Decizia

civilă nr. 3271 din 18 martie 2009.

Așadar de la data de

18 martie 2009 hotărârea a devenit irevocabilă și dispoziția trebuia pusă în

executare de către pârât.

Acest lucru s-a

întâmplat la data de 10 aprilie 2009, așa cum a rezultat din procesul-verbal de

predare-primire a imobilului nr. 14941, aflat la dosarul cauzei.

S-a reținut că este

neîntemeiată susținerea reclamanților în sensul că pârâta ar fi dat dovadă de

rea-credință și nu ar fi pus în executare dispoziția, cât timp chiar

reclamanții au declanșat procedurile judiciare privind contestarea acestei

dispoziții, aceste proceduri derulându-se până la faza recursului în fața

Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Pârâta a respectat

termenul prevăzut de art. 25 alin. (5) din Legea nr. 10/2001 care prevede că

protocolul de predare - preluare se va încheia în mod obligatoriu în termen de

30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziei/dispoziției de

restituire.

Cum împotriva

dispoziției s-a urmat procedura contestării pe cale judecătorească, instanța a

constatat că într-adevăr dispoziția nu a rămas definitivă, ea neputând fi pusă

în executare de către pârâtă.

Pe de altă parte

alin. (5) al art. 25 se referă la proprietarii cărora le-au fost restituite

imobilele solicitate în natură, care au obligația să încheie aceste protocoale

de predare-primire în termen de 30 de zile de la rămânerea definitivă a

dispoziției.

O astfel de procedură

nu a fost derulată de către reclamanții proprietari ai imobilului, situație în

care instanța a constatat că aceștia au recunoscut caracterul nedefinitiv al

dispoziției prin care li s-a restituit imobilul în natură.

Împotriva acestei

sentințe au declarat recurs reclamanții, iar prin Decizia civilă nr. 258/R din

17 iunie 2010 a Curții de Apel Galați a fost respins ca nefondat, reținându-se

că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor art. 25 alin.

(5) din Legea nr. 10/2001, raportate și la dispozițiile art. 969 și 998 C. civ.

Prin Decizia civilă

nr. 335/R din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel Galați a fost admisă

contestația în anulare formulată de contestatorii D.P. și D.C. și a fost

anulată Decizia civilă nr. 258/R din 17 iunie 2010, fixându-se termen pentru

rejudecarea recursului, deoarece cel de-al doilea motiv de recurs privind

faptul că reclamanții erau proprietari și au fost lipsiți de un atribut al

dreptului de proprietate (folosința) și solicitau în baza dispozițiilor art.

998 C. civ. repararea prejudiciului cauzat prin plata contravalorii lipsei de

folosință (chiria) nu a fost înlăturat motivat.

Astfel, s-a reținut

că, în speță, problema răspunderii delictuale pentru fapta ilicită a Primăriei

Focșani de a lipsi pe proprietari de folosința bunului, fără acordarea de

despăgubiri sub forma fructelor civile (chirii) nu a fost analizată de instanța

de recurs.

Rejudecând recursul

numai sub aspectul acestui motiv de recurs, Curtea de Apel Galați, secția

civilă, prin Decizia nr. 370 R din 20 octombrie 2010, a admis recursul declarat

de reclamanții D.P. și D.C. împotriva Sentinței civile nr. 117 din 18 februarie

2010 a Tribunalului Vrancea, a casat sentința atacată și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de recurs a reținut că, prin dispoziția nr. 13609 din 11 iunie

2007 emisă de Primăria municipiului Focșani s-a dispus restituirea imobilului

situat în Focșani, str. N.I., nr. 1 compus din casă și teren, menținându-se pe

o perioadă de 3 ani de la emiterea dispoziției, afectațiunea specială de Casă a

Căsătoriilor.

Prin Decizia civilă

nr. 80A din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel Galați s-a redus la 18 luni durata

menținerii afectațiunii.

Din probele

administrate, rezultă că restituirea în natură s-a dispus la 11 iunie 2007, iar

reclamanții au fost efectiv puși în posesie la 10 aprilie 2009.

Potrivit

dispozițiilor art. 6 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în perioada menținerii

afectațiunii, noul proprietar trebuia să fie beneficiarul unei chirii în

cuantumul stabilit prin hotărâre a Guvernului.

Legiuitorul a avut în

vedere faptul că dreptul de folosință este un atribut al proprietății, iar

atunci când este lipsit de exercițiul acestui drept împotriva voinței sale,

proprietarul are dreptul la plata unei chirii.

În condițiile în care

pârâta, cu încălcarea dispozițiilor exprese ale art. 16 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 a refuzat încheierea unui contract de închiriere și plata chiriei,

conform art. 2 și 4 din H.G. 1886/2006, sunt îndeplinite condițiile răspunderii

civile delictuale:

- existența

prejudiciului (constând în imposibilitatea de a se bucura de fructele civile

ale bunului);

- existența faptei

ilicite (în speță în forma inacțiunii, omisiunii de îndeplinire a obligațiilor

legale);

- existența

raportului de cauzalitate;

- existența

vinovăției.

Prin urmare, instanța

de recurs a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de dispozițiile

art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și că se impune

administrarea de probe noi (expertiză pentru stabilirea cuantumului

despăgubirilor cuvenite pentru lipsa de folosință în perioada 11 iunie 2007 -

10 aprilie 2009 calculate conform HG 1886/2006) considerente pentru care a

admis recursul, a casat Sentința civilă nr. 117 din 18 februarie 2010 a

Tribunalului Vrancea și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

În rejudecare, cauza

a fost înregistrată sub nr. 5628/91/2010 pe rolul Tribunalului Vrancea, care

prin Sentința civilă nr. 510 din 31 mai 2011 a admis în parte acțiunea

modificată, formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, de reclamanții D.P. și

D.C., în contradictoriu cu pârâta Primăria Municipiului Focșani și a obligat

pârâta să plătească reclamanților 129.908 RON despăgubiri pentru lipsirea de

folosință a imobilului restituit prin Dispoziția nr. 13609 din 11 iunie 2007,

pentru perioada 11 iunie 2007 - 10 decembrie 2008 și pentru perioada 11

decembrie 2008 - 10 aprilie 2009. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea

reclamanților de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Cu ocazia

rejudecării, s-a realizat expertiza impusă de instanța de recurs, cu adăugarea

unui obiectiv la cererea reclamanților - respectiv stabilirea valorii de piață

a lipsei de folosință prin comparație cu chiriile încasate de pârâtă pentru

spații similare în aceeași perioadă de timp și cu chiriile practicate de

agențiile imobiliare pentru spații de închiriat din zonă, scopul acestui

obiectiv fiind acela de a se calcula despăgubirea aferentă perioadei 11

decembrie 2008 - 10 aprilie 2009, când expirase perioada de 18 luni cât s-a

menținut afectațiunea imobilului.

Tribunalul a

constatat că scopul prezentei judecăți este simplificat de dezlegările în drept

date de Curtea de Apel Galați prin Decizia civilă nr. 370 din 20 octombrie 2010

cu privire la îndreptățirea reclamanților la despăgubiri, urmând doar să fie

stabilit cuantumul prejudiciului și, pe cale de consecință, valoarea

despăgubirii menite să îl repare.

Astfel, dacă pentru

perioada cât s-a menținut afectațiunea imobilului, 18 luni conform Deciziei

civile nr. 80/A din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel Galați, adică de la data

dispoziției de restituire în natură - 11 iunie 2007 până la 10 decembrie 2008

când au expirat cele 18 luni, reclamanții sunt îndreptățiți la despăgubiri

calculate conform HG nr. 1886/2006, de la 11 decembrie 2008 până la data

punerii efective în posesie, 10 aprilie 2009 dispozițiile acestei hotărâri de

guvern nu mai sunt aplicabile deoarece încetase obligația proprietarului de a

respecta afectațiunea specială a imobilului conform art. 16 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001.

În aceste condiții,

refăcând calculele expertului evaluator numai pentru perioada 11 iunie 2007 -

10 decembrie 2008 pentru aplicarea cuantumului chiriilor stabilit prin HG nr.

1886/2006 și Anexa sa, s-a obținut suma de 80.363 RON, rezultat al actualizării

potrivit art. 7.

Pentru perioada următoare,

chiar dacă expertul evaluator a considerat că nu au suficiente date pentru a

stabili chiria aferentă, s-a apreciat că adeverințele depuse de reclamanți la

dosar fond din partea a două agenții imobiliare din Focșani cu privire la

cuantumul chiriei pe metrul pătrat în strada N.I. nr. 1 - zona A - în perioada

2008 - 2009 sunt suficiente pentru determinarea unei valori medii care să

reprezinte o despăgubire echitabilă pentru prejudiciul produs prin nepredarea

imobilului - construcții.

În privința terenului

s-a păstrat același cuantum al chiriei stabilit de expert, în lipsa altor date.

Astfel, dacă una

dintre adeverințe menționează o chirie variind între 10 - 15 Euro/mp și

cealaltă 9 - 10 Euro/mp, pentru construcții, s-a apreciat că o medie de 12

Euro/mp lunar = 50 RON lunar este rezonabilă (imobilul având suprafața de 603,5

mp teren și 238 mp construcție).

Prima instanță a

menționat că, indiferent de faptul că Decizia civilă nr. 80/A din 16 aprilie

2008 a Curții de Apel Galați prin care s-a menținut afectațiunea imobilului

numai pentru 18 luni a devenit irevocabilă abia la 18 martie 2009, ca urmare a

respingerii recursului declarat de D.P. și D.C. prin Decizia civilă nr. 3271 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, ea era executorie la data pronunțării și

oricum nu ar fi putut fi reformată în defavoarea recurenților, astfel încât

pârâta ar fi trebuit să predea imobilul la data de 10 decembrie 2008 când a

încetat perioada afectațiunii speciale, indiferent de rezultatul recursului.

În consecință, a fost

admisă în parte acțiunea modificată și a fost obligată pârâta să plătească

reclamanților suma de 129.908 RON despăgubire pentru lipsă de folosință în cele

două perioade de timp distincte.

Prin Decizia nr.

251/A din 14 noiembrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția I civilă, au fost

respinse ca nefondate apelurile declarate de reclamanți și de pârâtă împotriva

Sentinței civile nr. 510 din 31 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

În considerentele

hotărârii, referitor la apelul declarat de pârâta Primăria municipiului

Focșani, s-a arătat că atât timp cât prin Decizia civilă nr. 370/R din 20

octombrie 2010 a Curții de Apel Galați s-a statuat, cu caracter obligatoriu

pentru instanța de rejudecare, întrunirea cumulativă a condițiilor răspunderii

civile delictuale, chestiunea de drept fiind astfel definitiv soluționată prin

decizia instanței de recurs, pârâta nu poate, pe calea prezentului apel, să se

mai supună controlului judiciar.

Casând Hotărârea

instanței de fond nr. 117 din 18 februarie 2010 a Tribunalului Vrancea,

instanța de recurs a trimis cauza spre rejudecare, în vederea administrării de

probe noi, doar pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor cuvenite

reclamanților pentru lipsa de folosință în perioada 11 iunie 2007 - 10 aprilie

2009, calculate conform H.G. nr. 1886/2006.

Referitor la apelul

declarat de reclamanți, instanța de apel a reținut că raportul de expertiză

tehnică nu este un act juridic care cuprinde drepturi și obligații și care este

supus anulării în instanță pentru nerespectarea cerințelor legale, ci este un

mijloc de probă, iar, în situația în care reclamanții-recurenți îl consideră

incomplet, inexact sau întocmit cu nerespectarea dispozițiilor legale, se poate

efectua un supliment de expertiză sau, dacă există contradicții, se poate solicita

contraexpertiză.

În ceea ce privește

regimul probelor, instanța europeană a statuat faptul că admisibilitatea,

administrarea și pertinența probelor sunt aspecte lăsate la latitudinea

jurisdicțiilor naționale, dreptul la un proces echitabil semnificând

respectarea, cu ocazia administrării probelor, a garanțiilor procesuale -

egalitatea armelor, respectarea contradictorialității, în special în

administrarea probelor și motivarea deciziilor.

În speță, s-a

constatat că reclamanții nici nu au formulat obiecțiuni la raportul de

expertiză tehnică efectuat în cauză, nici nu au solicitat încuviințarea unei

noi expertize, ci au dedus că, lăsând la aprecierea instanței aspectul asupra

căruia expertul nu s-a pronunțat, soluția le va fi favorabilă, în sensul că pârâta

va fi obligată la plata sumei solicitate de ei și nu la cea la care a ajuns

instanța, în urma corelării concluziilor raportului de expertiză.

Împotriva acestei

decizii au declarat recurs, în termen legal, atât reclamanții D.P. și D.C., cât

și pârâta Primăria municipiului Focșani.

Prin recursul

declarat de reclamanții D.P. și D.C. a fost criticată decizia instanței de

apel, fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenții-reclamanți au arătat că, raportat la

dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în mod greșit s-a

menținut afectațiunea pentru imobilul ce le-a fost restituit la data de 11

iunie 2007.

Astfel, reclamanții

au arătat că pentru perioada 11 iunie 2007 - 10 aprilie 2009 contravaloarea

lipsei de folosință pentru imobilul compus din construcție și teren, solicitată

în temeiul art. 998 C. civ., este în sumă de 61.963 euro.

Au mai arătat

recurenții-reclamanți că expertul nu a efectuat și un calcul pornind de la

prețul de pe piața liberă și că au fost de acord ca instanța să stabilească

valoarea lipsei de folosință în baza probelor administrate în cauză, respectiv

adresele emise de firmele de intermedieri imobiliare. În acest sens, au

subliniat că în mod eronat instanța de apel a reținut că nu au făcut obiecțiuni

la raportul de expertiză, deoarece au obiectat expres și au solicitat să fie

despăgubiți pentru lipsa de folosință la nivelul pieței libere, iar calculul

făcut de instanță a fost cunoscut abia la momentul pronunțării hotărârii,

neavând posibilitatea de a-l contesta decât prin prezentul recurs.

Prin urmare,

recurenții-reclamanți au susținut că, față de caracteristicile imobilului și de

statuările din Decizia nr. 370R/2010 privind îndeplinirea condițiilor

răspunderii civile delictuale, în mod greșit s-a apreciat de către instanțele

anterioare că tariful mediu de 12 euro/mp/lună se aplică numai pe o perioadă de

4 luni din cele 22 de luni.

Reclamanții au arătat

că pârâta nu a eliberat imobilul din rea-credință, astfel că menținerea

afectațiunii nu a fost necesară, ci abuzivă și nelegală.

Totodată, au susținut

că pârâta-intimată a decăzut din beneficiul HG nr. 1886/2006, întrucât a

refuzat încheierea contractului de închiriere și nu a plătit chirie, deși

reclamanții au insistat în acest sens.

Recurenții-reclamanți

au formulat critici și în privința cheltuielilor de judecată pe care tribunalul

nu le-a acordat, respingând cererea ca neîntemeiată, arătând că instanța de

apel nu s-a pronunțat asupra motivului de apel vizând acest aspect și nici

asupra cheltuielilor efectuate și solicitate în apel.

În concluzie,

recurenții-reclamanți au arătat că, prin calcularea la nivelul chiriilor

practicate la nivelul pieței libere a lipsei de folosință, Tribunalul Vrancea a

recunoscut legitimitatea pretențiilor acestora, cu precizarea că în mod eronat

nu a cuprins în calcul întreaga perioadă de 22 de luni.

Au solicitat

admiterea recursului, casarea deciziei recurate, reținerea cauzei spre judecare

și pe fond obligarea pârâtei la plata sumei de 61.963 euro pentru lipsa de

folosință a imobilului pe perioada a 22 de luni și plata cheltuielilor de

judecată în sumă totală de 4000 RON, reprezentând onorariu expert și

contravaloare transport.

Prin recursul său,

pârâta Primăria municipiului Focșani a criticat decizia din apel pentru

nelegalitate, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că, potrivit dispozițiilor

art. 315 alin. (3) C. proc. civ., în rejudecare, Tribunalul Vrancea avea

obligația nu numai cu privire la administrarea probei cu expertiză pentru

stabilirea cuantumului prejudiciului, ci și de a verifica legalitatea și

întinderea exactă a perioadei pentru care se pretinde prejudiciul, cât și

existența reală a prejudiciului și certitudinea acestuia.

Astfel,

recurenta-pârâtă a susținut că nu există culpă în sarcina sa pentru lipsa de

folosință a imobilului și că nu se justifică acordarea de despăgubiri pentru

întreaga perioadă 2007 - 2009.

În acest sens,

recurenta-pârâtă a apreciat că instanța de fond a reținut în mod greșit atât

perioada, cât și cuantumul prejudiciului.

A susținut

recurenta-pârâtă că, potrivit încheierii de carte funciară nr. 28096 din 3

octombrie 2007 emisă de OCPI la data de 03 octombrie 2007, coroborat cu

dispozițiile art. 25 alin. (4) din Legea nr. 10/2001, numai de la această dată

reclamanții aveau calitatea de proprietari deplini și aveau calitatea legală de

a solicita plata unei chirii pentru imobil.

Prin urmare, data de

la care legal se putea avea în vedere de către instanță constatarea existenței

prejudiciului este data de 3 octombrie 2007 și nu 11 iunie 2007, așa cum s-a

reținut prin raportul de expertiză și prin cele două hotărâri pronunțate de

instanțele de fond și de apel.

Referitor la perioada

10 decembrie 2008 - 10 aprilie 2009, pentru care s-a reținut ca prejudiciu

valoarea de piață a unor clădiri din zona A a municipiului Focșani,

recurenta-pârâtă l-a apreciat ca nelegal și nedatorat, având în vedere că din

raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că, pentru perioada 2008 -

2009, reclamanții nu pot pretinde faptul că au suferit un prejudiciu, deoarece

imobile de aceeași categorie și structură nu au avut căutare pe piață, nu au

fost închiriate sau vândute și nici în perioada 2009 - 2011 imobilul nu a fost

închiriat sau vândut, astfel că nici de la data de 10 aprilie 2009, când

reclamanții au fost puși efectiv în posesia imobilului, aceștia nu au obținut

venituri de pe urma închirierii sau vânzării acestuia.

Ca atare,

recurenta-pârâtă a apreciat ca nelegală și netemeinică reținerea în sarcina sa

a prejudiciului în cuantumul de 129.908 RON.

Cât privește perioada

reținută de instanță, respectiv 11 iunie 2007 - 10 decembrie 2008,

recurenta-pârâtă a susținut că nu este în conformitate cu dispozițiile Legii

nr. 10/2001 și ale HG nr. 1886/2006, deoarece art. 4 din HG nr. 1886/2006

trebuiau interpretate prin prisma prevederilor art. 25 alin. (4) din Legea nr.

10/2001.

Prin urmare, s-a

susținut că se putea perfecta contract de închiriere și achita o chirie conform

dispozițiilor HG nr. 1886/2006 după îndeplinirea a trei etape succesive

obligatorii, respectiv emiterea dispoziției de restituire, îndeplinirea

formelor de publicitate imobiliară și emiterea procesului-verbal de punere în

posesie.

Or, dispoziția

primarului a fost contestată și a rămas definitivă prin decizia Înaltei Curți

de Casație și Justiție din 18 martie 2009.

În ce privește

perioada 10 decembrie 2008 - 10 aprilie 2009, recurenta-pârâtă a susținut că

prejudiciul constatat este nereal și nelegal, raportat la reținerile expertului

privind lipsa de interes pe piața imobiliară a acestor categorii de imobile și

motivat de faptul concret și de necontestat că nici în perioada 2009 - 2011 în

care reclamanții s-au aflat în posesia imobilului, acesta nu a fost închiriat

și, deci, nu a produs venituri.

În concluzie,

recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, cu reținerea cauzei spre

rejudecare și respingerea pe fond a acțiunii, deoarece acordarea sumei de

129.908 RON ca despăgubiri, atâta timp cât acestea, pe de o parte, nu au putut

fi acordate în mod legal - pentru perioada 2007 - 2008 și nu au fost dovedite

ca certe și nerealizate - pentru perioada 2008 - 2009, echivalează cu o

îmbogățire fără just temei.

Examinând decizia

atacată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte reține următoarele:

Referitor la recursul

reclamanților D.P. și D.C., cu prioritate, este de observat că motivul de

recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. a fost invocat numai formal,

deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie ipotezei

pe care acest motiv o reglementează - interpretarea greșită a actului juridic

dedus judecății.

Din perspectiva

dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că instanța de apel a

pronunțat o hotărâre legală, cu respectarea dispozițiilor legale incidente în

cauză.

Astfel, criticile

reclamanților vizând modalitatea de aplicare în speță a dispozițiilor art. 16

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 și menținerea afectațiunii imobilului în

litigiu nu pot fi primite, deoarece aceste aspecte au făcut obiectul analizei

unei judecăți anterioare, în cadrul căreia s-a tranșat cu titlu irevocabil

perioada menținerii afectațiunii imobilului, ca fiind pe o durată de 18 luni

(Decizia civilă nr. 80A din 16 aprilie 2008 a Curții de Apel Galați,

definitivă, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 3271 din 18 martie 2009

a Înaltei Curți de Casație și Justiție).

Totodată, se constată

că, în faza recursului din ciclul procesual anterior, ca urmare a admiterii contestației

în anulare formulată în cauza pendinte, prin decizia 370R din 20 octombrie 2010

a Curții de Apel Galați, s-a stabilit în mod irevocabil că pârâta a refuzat

încheierea unui contract de închiriere și plata chiriei, cu încălcarea

dispozițiilor exprese ale art. 16 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

În acest context,

chestiunile tranșate anterior cu titlu irevocabil asupra aspectelor invocate de

recurenții-reclamanți au putere de lucru judecat și nu mai pot fi repuse în

discuție.

Nici criticile vizând

modalitatea de stabilire și cuantumul despăgubirilor acordate pentru lipsa de

folosință a imobilului nu sunt întemeiate.

Astfel,

recurenții-reclamanți susțin că pentru toate cele 22 de luni din perioada 11

iunie 2007 - 10 aprilie 2009 despăgubirile pentru lipsa de folosință trebuiau

calculate raportat la prețul pieței.

Însă, solicitarea

reclamanților vine în contradicție cu prevederile art. 315 alin. (1) C. proc.

civ., potrivit cărora, în caz de casare cu trimitere, instanța care urmează să

rejudece trebuie să procedeze numai în sensul și în limitele stabilite prin

hotărârea instanței superioare, pentru rest cauza intrând în puterea lucrului

judecat.

Or, odată ce instanța

de recurs a stabilit prin Decizia nr. 370 R din 20 octombrie 2010 ca la

stabilirea despăgubirilor cuvenite, cuantumul acestora să fie calculat conform

HG nr. 1886/2006, cu ocazia rejudecării, instanța nu putea reține că aceste

dispoziții nu sunt aplicabile.

Prin urmare, în mod

judicios la stabilirea cuantumului despăgubirilor pentru lipsa de folosință

aferentă perioadei cât s-a menținut afectațiunea imobilului, respectiv cele 18

luni, calculul despăgubirilor s-a făcut conform HG nr. 1886/2006, iar pentru

restul perioadei până la data punerii efective în posesie s-a avut în vedere

valoarea de piață, deoarece nu mai subzista obligația proprietarului de a

respecta afectațiunea specială a imobilului.

Cât privește

celelalte critici formulate de recurenții-reclamanți, acestea vizează doar

situația de fapt și modul în care instanța de apel trebuia să facă aprecierea

probelor, însă nu reprezintă o critică de legalitate, iar aprecierea probelor

nu poate face obiect de analiză în recurs, deoarece pct. 11 al art. 304 C.

proc. civ. a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000.

Referitor la critica

privind neacordarea cheltuielilor de judecată în apel, se constată că aceasta

este neîntemeiată, întrucât apelul declarat de reclamanți a fost respins,

astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 274 (1) C. proc. civ.,

reclamanții fiind astfel partea căzută în pretenții, care, în condițiile

acestui text de lege, nu este îndreptățită, la cerere, la acordarea

cheltuielilor de judecată.

În ceea ce privește

critica întemeiată pe dispozițiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., potrivit

căreia instanța de apel nu a analizat motivul de apel privind neacordarea

cheltuielilor de judecată de la prima instanță, se constată că este nefondată,

deoarece instanța de apel, menținând soluția primei instanțe de respingere a

capătului de cerere privind cheltuielile de judecată solicitate de reclamanți,

a menținut implicit considerentele de fapt și de drept pentru care acest petit

a fost respins, iar reluarea lor în cuprinsul deciziei recurate nu se mai

impunea.

Față de

considerentele expuse, recursul reclamanților se privește ca nefondat, urmând a

fi respins în consecință, astfel că cererea de acordare a cheltuielilor de

judecată formulată în recurs nu este întemeiată, raportat la dispozițiile art.

274 alin. (1) C. proc. civ.

Recursul declarat de

pârâta Primăria municipiului Focșani este nefondat.

Potrivit

dispozițiilor art. 315 alin. (1) C. proc. civ., hotărârile instanței de recurs

sunt obligatorii asupra problemelor de drept dezlegate, cât și asupra

necesității administrării unor probe.

Cu alte cuvinte,

instanța de trimitere nu este îndreptățită să reexamineze problemele de drept

ce au fost soluționate irevocabil prin decizia instanței de recurs.

În speță, prin

Decizia irevocabilă nr. 370/R din 20 octombrie 2010, instanța de recurs a

constatat că în cauză sunt îndeplinite condițiile angajării răspunderii civile

delictuale potrivit dispozițiilor art. 998 - 999 C. civ., astfel că acest

aspect nu mai poate fi repus în discuție.

De asemenea, prin

aceeași hotărâre, s-a consfințit în mod irevocabil și dreptul reclamanților de

a fi despăgubiți pentru lipsa de folosință a imobilului în perioada 11 iunie

2007 - 10 aprilie 2009.

Prin urmare, în mod

corect instanța de apel a constatat că aspectele invocate de pârâtă nu mai pot

fi reanalizate, deoarece au fost dezlegate prin decizia instanței de control

judiciar și au caracter obligatoriu pentru instanța de trimitere.

Având în vedere

considerentele expuse, recursurile declarate de reclamanți și de pârâtă vor fi

respinse, ca nefondate, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondate, recursurile declarate de reclamanții D.P. și D.C. și pârâta Primăria

municipiului Focșani împotriva Deciziei nr. 251/A din 14 noiembrie 2011 a

Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 octombrie 2012.

Procesat de GGC - GV