ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7488/2012

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 26 mai 2008, pe rolul Tribunalului Vrancea, secția

civilă, sub nr. 1964/91/2008, reclamanții M.G.S.D. și M.M.C. au chemat în

judecată pe pârâta Primăria municipiului Focșani, solicitând instanței să

dispună obligarea acesteia la restituirea în natură a terenului în suprafață de

672 m.p., situat pe fostul amplasament al imobilului din Focșani, str. A.,

județul Vrancea, preluat abuziv de stat, acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent pentru imobilul casă de locuit, situat la aceeași adresă, în prezent

demolat; în subsidiar, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru

întreg imobilul, teren și construcții.

Prin sentința civilă

nr. 143 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea, a fost admisă, în

parte, acțiunea formulată de reclamanți, s-a constatat că aceștia au dreptul la

măsuri reparatorii prin echivalent, prevăzute de art. 1 pct. 2 din Legea nr. 10/2001,

pentru suprafața de 672 m.p. teren situat în Focșani str. A. și o casă de locuit

situată pe acesta.

A fost respins, ca neîntemeiat,

capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului.

A fost respinsă excepția

lipsei calității procesuale active a reclamantului M.G.S.D.

Soluția primei instanțe

a fost menținută prin decizia nr. 198/A din 11 iunie 2009 a Curții de Apel Galați,

secția civilă, conform căreia s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de

reclamanți și de pârâtă împotriva sentinței sus-menționate.

Prin decizia civilă

nr. 3116 din 1 aprilie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul

declarat de reclamanți împotriva hotărârii instanței de apel, a casat decizia atacată

și a trimis cauza, spre rejudecare, la aceeași Curte de Apel în ceea ce privește

apelul declarat de reclamanți.

A reținut instanța de

recurs că instanța de apel nu a înfățișat situația de fapt certă, legea aplicabilă,

că nu a motivat imposibilitatea acordării terenului solicitat în compensare, din

perspectiva prevederilor legale incidente în cauză.

În rejudecare, prin decizia

civilă nr. 157/A din 29 septembrie 2011, Curtea de Apel Galați, secția I civilă

a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții M.M.C. și M.G.S.D. împotriva

sentinței civile nr. 143 din 19 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Vrancea.

Pentru a pronunța această

hotărâre, Curtea a reținut următoarele:

Este adevărat că reclamanții

au învestit instanța de apel cu critici împotriva hotărârii primei instanțe, exclusiv

cu privire la suprafețele de teren solicitate în compensare, situate în Focșani

str. C.C.F., respectiv A.P., însă, în motivarea respingerii acestui capăt de cerere,

instanța de fond, în mod corect, a invocat și dispozițiile art. II din O.U.G.

nr. 114/2007 pentru modificarea O.U.G. nr. 195/2005 privind protecția mediului,

dispoziții conform cărora autoritățile administrației publice locale au obligația

de a asigura din terenul intravilan o suprafață de spațiu verde de minim 20 m.p./

locuitor - până la 31 decembrie 2010 și minim 26 m.p./ locuitor până la 13

decembrie 2013.

În acest context, nu poate

fi primită critica aplicării greșite a dispozițiilor art. 1 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 10/2001, instanța de fond ignorând, în opinia apelanților reclamanți,

prevalența restituirii în compensare, conform concluziilor raportului de expertiză

întocmit de ing. B.I.

Acordarea în compensare

de alte bunuri sau servicii este stabilită ca o obligație a unității deținătoare,

însă, o astfel de reparație depinde atât de voința unității notificate și a notificatorului

(în speță, a reclamanților), cât și de existența în patrimoniul entității respective

a unor bunuri care să poată fi acordate în compensare.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs reclamantul M.M.C. și M.M. și M.R., în calitate de moștenitoare

ale defunctului M.G.S.D., criticând-o pentru următoarele motive:

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc. civ. - decizia recurată a fost

pronunțată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității

de art. 105 alin. (2) din același cod.

La termenul din 21.09.2011,

procedura de citare a apelanților s-a făcut la adresa avocatului care nu avea împuternicire

avocațială în dosarul Curții de Apel Galați.

Mai mult, instanța a fost

înștiințată conform adresei anexate și dovezii de comunicare cu privire la faptul

că apelanții nu au cunoștință de termen din cauza locului în care au fost citați

și cu privire la lipsa împuternicirii de reprezentare în această fază procesuală,

dar nu a ținut seama de acest aspect.

Lipsa de citare a apelanților

a făcut posibilă judecarea cauzei cu un apelant decedat, respectiv Mihaescu Sorin

Dumitru, aspect pe care recurenții nu au putut să-l aducă la cunoștința instanței

de apel decât in condițiile în care ar fi fost legal citați.

art. 315 C. proc. civ., instanța de apel, în pronunțarea soluției, preluând aceleași

motive din prima decizie pronunțata în apel, de Curtea de Apel Galați, fără să răspundă

în niciun fel cerințelor exprese pe care le antamau considerentele deciziei de casare.

Curtea a dat dovadă de

lipsa rolului activ în ceea ce privește cerințele deciziei de casare, fiind, din

această perspectivă, și în prezența încălcării dispozițiilor art. 129 alin. (5)

C. proc. civ.

Recurenții au solicitat

admiterea recursului și casarea deciziei atacate.

Intimata pârâtă a depus

întâmpinare, prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând decizia atacată

în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 5 C. proc.

civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:

la lipsa de procedură cu apelanții reclamanți nu sunt întemeiate.

Reclamanții inițiali,

M.M.C. și M.G.S.D., au indicat în toate fazele procesuale anterioare un domiciliu

ales, la care să fie citați, respectiv cel din municipiul Focșani, apartament X,

județul Vrancea, fără să aducă modificări pe parcursul procesului în legătură cu

acest domiciliu. Procedura de citare s-a îndeplinit la domiciliul ales, în condițiile

art. 93 C. proc. civ., pe tot parcursul litigiului, inclusiv în dosarul de apel,

în care s-a pronunțat decizia recurată prin prezenta cerere.

Este adevărat că reclamanții

nu au menționat, odată cu domiciliul ales, și persoană însărcinată cu primirea actelor

de procedură, astfel încât citarea ar fi trebuit să se realizeze la domiciliul lor.

Raportat, însă, la relațiile din dosar, care nu vizau și domiciliile părților, în

mod corect citarea a avut loc la domiciliul ales.

Pe de altă parte, faptul

că avocat S.A.C., la sediul cabinetului de avocatură al căreia s-a realizat procedura

de citare și care constituia domiciliul ales de părți pentru comunicarea actelor

de procedură, nu era și împuternicită să reprezinte părțile în faza procesuală a

apelului, după cum aceasta pretinde, nu are relevanță, deoarece părțile sunt libere

să aleagă domiciliul pentru comunicarea actelor la orice persoană; ca atare, dacă

alegerea de domiciliu se referă la sediul unui cabinet de avocatură, această alegere

nu este condiționată de cerința ca titularul/asociații cabinetului respectiv să

aibă și drept de reprezentare al părții în dosarul respectiv.

În condițiile în care

reclamanții își aleseseră domiciliul la avocatul sus-menționat tocmai în considerarea

împrejurării că aceasta urma să le reprezinte interesele în proces, iar pentru faza

apelului, părțile și avocatul nu reușiseră să perfecteze, până la soluționarea cauzei,

contractul de asistență judiciară, reclamanții aveau posibilitatea de a indica în

cererea de apel un alt domiciliu la care să fie citați, inclusiv domiciliul lor

real, sens în care nu au procedat.

Față de toate aceste aspecte,

faptul că instanța a judecat cauza în apel, fără să țină seama de cererea formulată

de avocat pentru termenul din 21 septembrie 2011, în care învedera că nu are mandat

de reprezentare pentru această fază procesuală și că părțile nu ar avea cunoștință

de proces nu poate conduce la concluzia unei nelegale citări în ce-l privește pe

apelantul în viață, M.M.C.

Referitor la recurenții

M.M. și M.R., moștenitorii reclamantului M.G.S.D., decedat la data soluționării

apelului, aceștia nu figurau ca părți în proces, deci, față de ei, nu se impunea

realizarea procedurii de citare în raport de dispozițiile art. 85 C. proc. civ.,

care impun citarea părților dintr-un litigiu, iar nu a persoanelor străine de cauză.

De asemenea, nu este imputabil instanței de apel că nu a decis cu privire la introducerea

moștenitorilor reclamantului decedat în proces, deoarece nu fusese încunoștințată

cu privire la deces, deși apelantul reclamant în viață avea această posibilitate.

Prin urmare, nu se poate

reține nelegalitatea citării în cauză, de către instanța de apel în legătură cu

reclamantul în viață sau cu moștenitorii celui decedat.

Pe de altă parte, însă,

litigiul a fost soluționat în contradictoriu cu o persoană decedată la data pronunțării

deciziei recurate, apelantul reclamant M.G.S.D., decedat la 26.06.2011 conform certificatului

de deces din 28 iunie 2011 emis de Primăria Focșani, în consecință, cu o persoană

lipsită de capacitate procesuală de folosință. Aceasta contravine dispozițiilor

art. 41 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora poate să fie parte în judecată doar

persoana care are folosința drepturilor civile.

Decizia pronunțată în

contradictoriu cu o persoană decedată, care, deci, nu are capacitate de folosință,

este nulă, vătămarea produsă persoanelor interesate în litigiul inițiat de cel decedat,

respectiv moștenitorii părții decedate, neputând fi înlăturată altfel decât prin

anularea hotărârii, în condițiile art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Având în vedere cererea

de recurs formulată de moștenitorii lui M.G.S. este evidentă intenția lor de continuare

a procesului inițiat de acesta din urmă, astfel încât se impune casarea deciziei

atacate și trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru a acorda părților posibilitatea

exercitării dreptului la apărare, în sensul susținerii și probării motivelor de

apel formulate de autorul lor.

va fi casată ca urmare a temeiniciei primului motiv de recurs și care impunea o

analiză prioritară criticii referitoare la încălcarea limitelor casării stabilite

prin decizia de recurs inițială și la lipsa rolului activ al instanței de apel,

nu mai prezintă relevanță în ce măsură decizia ce va fi casată a fost pronunțată

sau nu cu respectarea dispozițiilor art. 315 și 129 C. proc. civ. Ca atare, prezenta

instanță nu va mai examina susținerile circumscrise motivului referitor la încălcarea

textelor de lege sus-menționate.

Având în vedere aceste

considerente, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 5 C.

proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantul M.M.C. și de

moștenitorii lui M.G.S.D., M.M. și M.R., va casa decizia atacată și va trimite cauza,

spre rejudecare, la aceeași curte de apel, doar în ceea ce privește apelul declarat

de reclamanți, raportat și la cele stabilite, în acest sens, prin decizia de casare

anterioară.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de reclamantul M.M.C. și de M.M. și M.R., în calitate de moștenitori ai reclamantului

M.G.S.D., decedat, împotriva deciziei nr. 157/A din 29 septembrie 2011, pronunțată

de Curtea de Apel Galați, secția I civilă.

Casează decizia atacată

și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 10 decembrie 2012.