ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 366/2005

Asupra recursului

în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

La data de 5 martie 2003 Procurorul

General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat, în

conformitate cu prevederile art. 27 lit. f) din Lege nr. 92/1992 republicat și

ale art. 330 pct. 2 C. proc. civ., în vigoare la acel moment, recurs în anulare

împotriva deciziei civile nr. 1074 din 28 mai 2002 pronunțată de Curtea de Apel

Alba Iulia.

S-a susținut că această hotărâre s-a

dat cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat soluționarea greșită

a cauzei pe fond și este, în același timp, și vădit netemeinică.

A fost atașat dosarul cauzei, din

examinarea căruia constată următoarele:

Prin acțiunea adresată la data de 12

ianuarie 1999 Judecătoriei Orăștie, ulterior precizată, reclamanții L.F.L., Z.N.

și S.M. au solicitat în contradictoriu cu pârâții Comisia locală Beriu de

aplicare a Legii nr. 18/1991, comisia județeană cu atribuții în aceeași materie

din cadrul Prefecturii Hunedoara, SA D. Căstău, V.I., V.M. și SC V.MP SRL să se

dispună obligarea acestora la punerea lor în posesie pentru suprafața de 2,93

ha teren intravilan, situat în comuna Beriu, sub sancțiunea unor daune

cominatorii pentru fiecare zi de întârziere.

S-a solicitat de asemenea obligarea

pârâtei Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 de a înainta comisiei

județene documentația necesară punerii în posesie a reclamanților pentru

terenul în suprafață de 7,26 ha, cu eliberarea titlurilor de proprietate, pe

vechiul amplasament, sub aceeași sancțiune.

Totodată reclamanții au solicitat să

se dispună anularea actelor de dobândire a dreptului de proprietate pentru

terenul înscris în C.F. nr. 1713 Căstău, având suprafața de 2,6552 ha în

favoarea fostului CAP Căstău (actualmente SA D. Căstău), a încheierii de

intabulare nr. 11441 din 23 septembrie 1992, a contractelor de

vânzare-cumpărare autentificate sub nr. 1044/1998 și 1081/1998, încheiate între

SA D. Căstău și SC V.MP SRL Orăștie, precum și a celor cinci contracte de

vânzare-cumpărare subsecvente.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

reclamantei L.F.L. i s-a reconstituit, în baza Legii nr. 18/1991, dreptul de

proprietate pentru suprafața de 2,93 ha teren agricol, fără a fi pusă în

posesie pentru suprafețele de 1,05 ha și 0,40 ha sub nr.top. 823 Orăștie

întrucât acestea se află amplasate sub construcțiile fostului CAP Căstău.

S-a mai susținut că reclamanților li

s-a reconstituit dreptul de proprietate și pentru terenul de 7,26 ha dar, din

aceleași motive, nu au fost puși în posesie pentru suprafața de 2,10 ha, pârâta

Comisia locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 refuzând să dea curs

solicitărilor lor.

Pe de altă parte, reclamanții au

învederat că SA D. Căstău, care a preluat construcțiile agrozootehnice și

terenul fostului CAP Căstău, nu era îndreptățită să le intabuleze și nici să

vândă o parte din acestea SC V.MP SRL Orăștie. Așa fiind, s-a precizat că se

impune anularea licitației desfășurate în acest scop și restabilirea situației

anterioare de carte funciară.

Prin întâmpinare, Comisia județeană

Hunedoara de aplicare a Legii nr. 18/1991 a arătat că este de acord cu

eliberarea titlurilor de proprietate, după întocmirea documentației de către

Comisia locală Beriu iar cu privire la celelalte capete de cerere a precizat că

nu are calitate procesuală pasivă.

Pârâta SC V.MP SRL Orăștie a

solicitat respingerea acțiunii reclamanților față de împrejurarea că a cumpărat

construcțiile agrozootehnice, prin licitație publică, de la SA D. Căstău, în

condițiile legale și cu bună-credință.

Prin sentința civilă nr. 615 din 27

iunie 2001, Judecătoria Orăștie a admis în parte acțiunea iar pârâtele Comisia

locală Beriu și Comisia județeană Hunedoara de aplicare a Legii nr. 18/1991 au

fost obligate să procedeze la punerea în posesie și la emiterea titlurilor de

proprietate în favoarea reclamanților pentru unele dintre terenurile în

litigiu.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond a reținut în esență că:

- reclamanților li s-a recunoscut

dreptul de proprietate pentru suprafețele de teren în litigiu, eliberându-li-se

în acest sens adeverințe;

- punerea în posesie nu s-a putut

însă efectua pentru întregul teren deoarece parte din acesta se află în incinta

fostului CAP Căstău (1,05 ha din suprafața totală de 2,93 ha reconstituită

reclamantei L.F.L. și 2,15 ha din cei 7,26 ha aparținând tuturor

reclamanților);

- nu a fost acceptată de către

reclamanți propunerea Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr. 18/1991

privind punerea în posesie pe alte parcele;

- cum SA D. Căstău, persoană

juridică de drept privat, era îndreptățită să înstrăineze, prin licitație

publică, mijloacele fixe, contractele de vânzare-cumpărare a căror anulare s-a

solicitat sunt pe deplin valabile.

Această soluție a fost menținută

prin decizia civilă nr. 2416 din 16 noiembrie 2001 a Tribunalului Hunedoara.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin

decizia civilă nr. 1074 din 28 mai 2002, a admis recursul declarat de

reclamanți și a modificat ambele hotărâri în sensul admiterii în totalitate a

acțiunii, dispunând obligarea celor două comisii cu atribuții în materia Legii

nr. 18/1991 să-i pună pe aceștia în posesie pe vechile amplasamente și să le

elibereze titlurile de proprietate.

S-a constatat de asemenea nulitatea

tuturor actelor de dobândire a dreptului de proprietate pentru terenurile în

litigiu, înscrise în cartea funciară, precum și a încheierii de intabulare prin

care bunurile s-au înscris în favoarea CAP Căstău.

Instanța de recurs a mai dispus

anularea procesului-verbal de vânzare la licitație publică a terenurilor în

litigiu și pe cale de consecință a constatat nulitatea celor 5 contracte de

vânzare-cumpărare subsecvente, cu consecința restabilirii situației anterioare

de carte funciară.

Pentru a decide astfel, instanța de

recurs a reținut că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 29 alin. (1) din

Legea nr. 18/1991 și ale art. 6 din Legea nr. 36/1991 care statuează că

terenurile agricole rămân în proprietatea membrilor asociați și nu trec în

patrimoniul societății. Așa fiind, s-a considerat că intabularea dreptului de

proprietate asupra terenurilor în litigiu, în favoarea SA D. Căstău, ca și

actele ulterioare de înstrăinare, sunt lovite de nulitate absolută pentru

încălcarea dispozițiilor imperative menționate.

Prin recursul în anulare s-a

susținut că decizia instanței de recurs cuprinde o interpretare și aplicare

esențial greșite ale prevederilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 18/1991, ceea

ce a influențat în mod determinant soluția pe fond, care este și vădit

netemeinică.

Pe parcursul acestei faze

procesuale, pârâții Comisia județeană Hunedoara pentru aplicarea Legii nr.

18/1991, V.D. și V.M. au solicitat admiterea recursului în anulare iar

reclamanții respingerea lui ca nefondat.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului, în contextul criticilor formulate, Înalta Curte reține că recursul

în anulare este întemeiat, în sensul considerentelor ce succed.

Evoluția în timp a litigiului

marchează, ca un prim moment relevant, înființarea, în anul 1991, a SA D. Căstău,

membrii acesteia fiind, printre alții, și reclamanții, prin preluarea

construcțiilor agrozootehnice și a terenurilor aferente aparținând fostului CAP

Căstău, în suprafață totală de 29.224 mp, înscrise în C.F. nr. 1713 și 2085,

conform încheierii de intabulare nr. 1144 din 23 septembrie 1992.

Prin protocolul din 14 noiembrie

1991 și actul adițional din 15 aprilie 1992, comisia de lichidare a fostului

CAP a predat societății agricole o serie de mijloace fixe, amplasate pe terenul

în litigiu.

Potrivit prevederilor art. 29 pct. 1

din Legea nr. 18/1991, construcțiile agrozootehnice, atelierele de industrie

mică și alte asemenea mijloace fixe, ce au aparținut cooperativei agricole de

producție desființate, precum și bunurile de sub acestea, ca și cele necesare

utilizării lor normale devin proprietatea asociației de tip privat.

Este deci cert că SA D. Căstău a

devenit proprietară a întregului patrimoniu al fostului CAP, respectiv a

construcțiilor agrozootehnice, precum și a terenurilor aferente acestora.

Pe cale de consecință, suprafețele

de teren reconstituite reclamanților și identificate ca fiind situate în

incinta fostului CAP Căstău (raport de expertiză tehnică topografică V.I.) nu

mai puteau fi restituite reclamanților pe vechile amplasamente, având în vedere

și art. 14 pct. 2 teza II din Legea nr. 18/1991.

În acest context este relevantă și

atitudinea reclamanților, care au refuzat în mod expres și constant să fie puși

în posesie cu teren echivalent din rezerva aflată la dispoziția comisiei.

Pe de altă parte, SA D. Căstău,

persoană juridică de drept privat, a intrat în mod legal în proprietatea

bunurilor și a avut posibilitatea să înstrăineze o parte din ele prin licitație

publică.

Hotărârea Adunării Generale din 26

iulie 1998, necontestată de reclamanți în calitate de asociați, ca și licitația

publică din 2 august 1998, s-au desfășurat în condiții legale, fiind fără

suport probator și fără relevanță susținerea lor în sensul că nu au cunoscut

vânzarea terenurilor respective. În consecință, dobândirea de către pârâta SC V.MP

SRL a trei grajduri cu terenurile aferente, în suprafață totală de 12.520 mp și

înscrierea ei în C.F. sunt valide, neexistând nici un motiv de nulitate

absolută, așa cum în mod greșit a reținut Curtea de Apel iar înstrăinările

ulterioare către terți urmează de asemenea să-și producă efectele, ca fiind

încheiate cu bună-credință și respectând reglementările privind publicitatea

imobiliară.

De altfel, este semnificativ că

reclamanții, care au afirmat că nu cunoșteau despre desfășurarea licitației, au

încasat sumele de bani ce li se cuveneau, în calitate de asociați, în urma

vânzării bunurilor.

Rezultă deci că afirmația din

decizia instanței de recurs în sensul că terenurile nu trec în proprietatea

societăților agricole se bazează pe o interpretare evident greșită a

dispozițiilor Legii nr. 18/1991 și pe o apreciere trunchiată a probatoriilor,

astfel încât, în succesiunea hotărârilor judecătorești pronunțate în cauză, cea

nelegală și netemeinică este dată de către curtea de apel.

Așa fiind, Înalta Curte va admite

recursul în anulare și potrivit prevederilor art. 330

3

alin. (1)

combinat cu art. 304 pct. 9 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ. va modifica

decizia Curții de Apel Alba Iulia în sensul respingerii recursului declarat de

reclamanți împotriva deciziei Tribunalului Hunedoara, care este legală și

temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul în anulare declarat

de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție

împotriva deciziei civile nr. 1074 din 28 mai 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.

Modifică decizia în sensul că

respinge recursul reclamanților împotriva deciziei civile nr. 2416 din 16

noiembrie 2001 a Tribunalului Hunedoara.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2005.