ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1138/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Aiud, prin sentința civilă nr. 315 din 25 martie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamantele T.L. și L.I.S. și a dispus obligarea Comisiei Locale Aiud pentru aplicarea Legii nr. 18/1991, să procedeze la punerea acestora în posesie, asupra suprafeței de 7827 mp, la întocmirea documentației necesare eliberării titlului de proprietate, precum și obligarea Comisiei Județene Alba pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor, să procedeze la întocmirea și eliberarea titlului de proprietate asupra suprafeței de teren menționate. Reclamantele au declarat apel împotriva sentinței și la termenul din 7 iunie 2005, în fața Tribunalului Alba, au invocat excepția de nelegalitate a H.G.

nr. 517/1999. Sesizată cu soluționarea excepției, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 215 din 9 septembrie 2005, a anulat acțiunea, ca netimbrată. Recursul declarat de reclamante împotriva acestei sentințe a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 5505 din 16 noiembrie 2005. S-a casat sentința atacată, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, la aceeași instanță. În fond după casare, Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 20 din 20 ianuarie 2006, a respins cererea reclamantelor având ca obiect excepția de nelegalitate a H.G.

nr. 517/1999. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut că actul atacat a fost corect fundamentat și nu contravine dispozițiilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 213/1998, precum și celorlalte dispoziții care reglementează proprietatea publică. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, reclamantele T.L. și L.I. Prin recursul formulat, recurenții au solicitat ca urmare a admiterii acestuia, să fie reținută nelegalitatea H.G. nr. 517/1999, cu consecința înlăturării efectelor acestei hotărâri de guvern, cu privire la terenul în litigiu și să se dispună trecerea terenului respectiv în rezerva Comisiei Locale Aiud pentru aplicarea legii fondului funciar, în vederea punerii în posesie, conform art. III.

alin. (1) din Legea nr. 18/1991, astfel cum aceasta a fost modificată. În esență, prin motivele de recurs, recurenții au arătat că instanța de fond, în mod nelegal, nu a făcut nici o referire la împrejurarea că asupra terenului în litigiu a fost reconstituit dreptul de proprietate în favoarea antecesoarei lor, în anul 1992, iar împrejurarea că acesta a fost ulterior trecut în domeniul public și dat spre administrare către SC P. Blaj, nu reprezintă decât o nouă naționalizare, actul public de trecere a terenului în domeniul public fiind evident nelegal și contrar dispozițiilor Legii nr. 18/1991. Recursul este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerațiuni. H.G.

nr. 517/1999, privind „delimitarea suprafețelor de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material săditor din categorii biologice superioare și animale de rasă și trecerea terenurilor destinate producției, aflate în administrarea institutelor și stațiunilor de cercetare și producție agricolă, în domeniul privat al statului”, a fost emisă, așa cum rezultă din preambulul său, în temeiul art. 35 din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificări, și ale art. 10 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia. Recurenții-reclamanți susțin că prin emiterea actului contestat, respectiv a H.G. nr. 517/1999 s-a dispus trecerea în domeniul public a terenurilor asupra cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate.

Comparând, însă, textul hotărârii de guvern a cărui nelegalitate se invocă, cu cele ale actelor normative în baza cărora a fost emisă, sus menționate, nu se reține nici o neconcordanță și nici un aspect de nelegalitate care să impună admiterea excepției de față. Astfel, potrivit art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificări, terenurile proprietate de stat, intrate în patrimoniul său până la 1 ianuarie 1990, administrate de institutele și stațiunile de cercetări științifice, agricole și silvice, destinate cercetării și producerii de semințe și material săditor, aparțin domeniului public și rămân în administrarea acestora. Așa fiind, hotărârea de guvern atacată, prin care nu se propune decât delimitarea suprafețelor de teren strict necesare cercetării și producerii de semințe nu este nelegală, prin raportare la prevederile legale în baza cărora a fost emisă, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Înalta Curte reține, totodată, contrar criticilor și susținerilor recurenților și împrejurarea că aceștia au solicitat pe cale judecătorească, punerea în posesie în ianuarie 2005, pe o suprafață de teren de 7827 mp, reconstituită în favoarea antecesoarei lor, în anul 1992, punere în posesie care s-a realizat pe un alt amplasament, conform acordului părților, întrucât terenul în discuție, fost proprietate I.A.S., face parte din domeniul public, fiind în administrarea Stațiunii de Cercetare și Producție Vitivinicolă Blaj, județul Alba, conform H.G. nr. 517/1999, astfel cum rezultă din sentința civilă nr. 315 din 25 martie 2005, a Judecătoriei Alba, nedefinitivă. Pentru toate cele mai sus arătate, apreciind că hotărârea instanței de fond este legală și reținând netemeinicia criticilor recurentelor, Înalta Curte va respinge, conform art. 312 C. proc.

civ., ca nefondat, recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de T.L. și L.I. împotriva sentinței civile nr. 20 din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2006.