ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1138/2006

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Judecătoria Aiud, prin sentința

civilă nr. 315 din 25 martie 2005, a admis acțiunea formulată de reclamantele T.L.

și L.I.S. și a dispus obligarea Comisiei Locale Aiud pentru aplicarea Legii nr.

18/1991, să procedeze la punerea acestora în posesie, asupra suprafeței de 7827

mp, la întocmirea documentației necesare eliberării titlului de proprietate,

precum și obligarea Comisiei Județene Alba pentru stabilirea dreptului de

proprietate asupra terenurilor, să procedeze la întocmirea și eliberarea titlului

de proprietate asupra suprafeței de teren menționate.

Reclamantele au declarat apel

împotriva sentinței și la termenul din 7 iunie 2005, în fața Tribunalului Alba,

au invocat excepția de nelegalitate a H.G. nr. 517/1999.

Sesizată cu soluționarea excepției, Curtea de Apel

Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința

civilă nr. 215 din 9 septembrie 2005, a anulat acțiunea, ca netimbrată.

Recursul declarat de reclamante împotriva acestei

sentințe a fost admis de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios

administrativ și fiscal, prin decizia nr. 5505 din 16 noiembrie 2005. S-a casat

sentința atacată, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, la aceeași

instanță.

În fond după casare, Curtea de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 20 din 20

ianuarie 2006, a respins cererea reclamantelor având ca obiect excepția de

nelegalitate a H.G. nr. 517/1999.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a

reținut că actul atacat a fost corect fundamentat și nu contravine

dispozițiilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, Legii nr. 213/1998, precum și

celorlalte dispoziții care reglementează proprietatea publică.

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs,

reclamantele T.L. și L.I.

Prin recursul formulat, recurenții au solicitat ca

urmare a admiterii acestuia, să fie reținută nelegalitatea H.G. nr. 517/1999,

cu consecința înlăturării efectelor acestei hotărâri de guvern, cu privire la

terenul în litigiu și să se dispună trecerea terenului respectiv în rezerva Comisiei

Locale Aiud pentru aplicarea legii fondului funciar, în vederea punerii în posesie,

conform art. III. alin. (1) din Legea nr. 18/1991, astfel cum aceasta a fost modificată.

În esență, prin motivele de recurs, recurenții au

arătat că instanța de fond, în mod nelegal, nu a făcut nici o referire la

împrejurarea că asupra terenului în litigiu a fost reconstituit dreptul de

proprietate în favoarea antecesoarei lor, în anul 1992, iar împrejurarea că

acesta a fost ulterior trecut în domeniul public și dat spre administrare către

SC P. Blaj, nu reprezintă decât o nouă naționalizare, actul public de trecere a

terenului în domeniul public fiind evident nelegal și contrar dispozițiilor

Legii nr. 18/1991.

Recursul este nefondat și urmează a fi respins,

pentru următoarele considerațiuni.

H.G. nr. 517/1999, privind „delimitarea suprafețelor

de teren strict necesare pentru cercetarea și producerea de semințe și material

săditor din categorii biologice superioare și animale de rasă și trecerea

terenurilor destinate producției, aflate în administrarea institutelor și

stațiunilor de cercetare și producție agricolă, în domeniul privat al

statului”, a fost emisă, așa cum rezultă din preambulul său, în temeiul art. 35

din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificări, și ale art.

10 din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul juridic al

acesteia.

Recurenții-reclamanți susțin că prin emiterea actului

contestat, respectiv a H.G. nr. 517/1999 s-a dispus trecerea în domeniul public

a terenurilor asupra cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate.

Comparând, însă, textul hotărârii de guvern a cărui

nelegalitate se invocă, cu cele ale actelor normative în baza cărora a fost

emisă, sus menționate, nu se reține nici o neconcordanță și nici un aspect de

nelegalitate care să impună admiterea excepției de față. Astfel, potrivit art. 35

alin. (1) și (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificări, terenurile

proprietate de stat, intrate în patrimoniul său până la 1 ianuarie 1990,

administrate de institutele și stațiunile de cercetări științifice, agricole și

silvice, destinate cercetării și producerii de semințe și material săditor,

aparțin domeniului public și rămân în administrarea acestora.

Așa fiind, hotărârea de guvern atacată, prin care nu

se propune decât delimitarea suprafețelor de teren strict necesare cercetării

și producerii de semințe nu este nelegală, prin raportare la prevederile legale

în baza cărora a fost emisă, după cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

Înalta Curte reține, totodată, contrar criticilor și

susținerilor recurenților și împrejurarea că aceștia au solicitat pe cale

judecătorească, punerea în posesie în ianuarie 2005, pe o suprafață de teren de

7827 mp, reconstituită în favoarea antecesoarei lor, în anul 1992, punere în

posesie care s-a realizat pe un alt amplasament, conform acordului părților,

întrucât terenul în discuție, fost proprietate I.A.S., face parte din domeniul

public, fiind în administrarea Stațiunii de Cercetare și Producție Vitivinicolă

Blaj, județul Alba, conform H.G. nr. 517/1999, astfel cum rezultă din sentința

civilă nr. 315 din 25 martie 2005, a Judecătoriei Alba, nedefinitivă.

Pentru toate cele mai sus arătate, apreciind că hotărârea

instanței de fond este legală și reținând netemeinicia criticilor recurentelor,

Înalta Curte va respinge, conform art. 312 C. proc. civ., ca nefondat, recursul de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.L. și L.I. împotriva sentinței

civile nr. 20 din 20 ianuarie 2006 a Curții de Apel Alba Iulia, secția

comercială și de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 aprilie 2006.