ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2151/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria

Năsăud la data de 24 martie 2003, reclamantul R.D. a chemat în judecată pe M.D.,

C.G., M.V., D.M., M.N., M.A., H.G., H.V., H.A., H.S., H.I. pentru ca, prin

hotărârea pe care instanța o va pronunța, să constate validitatea

antecontractului de vânzare-cumpărare încheiat la data de 10 martie 1977 între

el și defunctul C.G. (tatăl pârâtului C.G.), precum și validitatea antecontractului

de vânzare-cumpărare încheiat la data de 15 septembrie 1985 între el și pârâta M.D.

și să dispună ieșirea din indiviziune cu privire la loturile de terenuri

cumpărate precum și întabularea dreptului de proprietate în cartea funciară.

Ulterior, cadrul procesual a fost lărgit prin chemarea în judecată a pârâților G.I.,

S.M., S.L. și G.I.

Prin sentința civilă nr. 2509 din 11

decembrie 2003 a Judecătoriei Năsăud a fost respinsă acțiunea formulată de

reclamantul R.D. împotriva pârâților M.D., C.G., M.V., D.M., M.N., M.A., H.G., H.V.,

H.A., H.S., H.I., G.I., S.M., S.L. și G.I., ca fiind prescrisă.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța

de fond a reținut că pentru transferul dreptului de proprietate al

vânzătorului, acestuia îi revin două obligații: aceea de a preda lucrul vândut,

potrivit dispozițiilor art. 1314 C. civ. și aceea de a preda înscrisurile

necesare pentru întabulare. Prima obligație este o obligație de a face căreia

îi corespunde dreptul corelativ al cumpărătorului de a-l acționa în judecată pe

vânzător în caz de refuz. Fiind o acțiune personală patrimonială, este

prescriptibilă în termen de 3 ani de la data nașterii raportului de drept, în

speță convențiile fiind încheiate în anii 1977 și 1985. A doua obligație este o

obligație de a da în sensul dispozițiilor art. 22-24 din Decretul-lege nr. 115/1938

dar de vreme ce dreptul la acțiune corelativ obligației de predare a bunului

vândut s-a prescris, transferul dreptului de proprietate nu se poate îndeplini

întrucât vânzătorii nu pot preda ceea ce nu mai este în posesia lor.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia nr. 878 A

din 9 aprilie 2004 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul R.D. împotriva

hotărârii pronunțate de instanța de fond.

Împotriva acestei din urmă decizii reclamantul

R.D. a declarat recurs la 17 martie 2004. Recurentul-reclamant a susținut că

analizarea motivelor apelului s-a făcut în mod superficial întrucât i s-au

încălcat o serie de drepturi, respectiv dreptul de liberă circulație juridică a

terenurilor și că aceste drepturi nu le putea exercita înainte de revoluția din

1989 datorită legislației de la acea vreme iar după 1989, când acestea au

devenit legale și îl puteau favoriza, instanța nu i le-a acordat, invocând

numeroase proceduri care, în final, au dus la respingerea acțiunii sale.

Din oficiu, la

termenul din 18 martie 2005, Înalta Curte a pus în discuție excepția de

nulitate a recursului în raport de dispozițiile art. 302, art. 303 și art. 306 C.

proc. civ., și, în raport de aceste texte de lege, urmează a admite această

excepție, pentru considerentele care preced. Astfel, art. 303 C. proc. civ.

prevede că recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul

termenului de recurs iar art. 302

1

alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.,

introdus prin art. I pct. 9 din

O.U.G. nr. 58/2003

,

astfel cum a fost modificat prin Legea de aprobare nr. 195/2004,

a impus

obligația ca cererea de recurs să cuprindă motivele de legalitate pe care se

întemeiază și dezvoltarea lor. Potrivit dispozițiilor înscrise în Titlul V,

capitolul I din C. proc. civ., recursul este o cale extraordinară de atac, de

reformare, nedevolutivă, calificată ca atare de lege întrucât, în principiu, nu

determină o rejudecare în fond a cauzei, care poate fi exercitată numai pentru

motivele prevăzute limitativ de art. 304 C. proc. civ. Prin derogare de la

regula enunțată, art. 304

1

C. proc. civ. prevede că recursul

declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu

apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute de art.304 C. proc. civ.,

instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.

Totodată, art. 306

alin. (3) C. proc. civ. prevede că indicarea greșită a motivelor de recurs nu

atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea

lor într-unul din motivele precizate de art. 304. Așa fiind, în considerarea

celor ce preced și având în vedere caracterul nedevolutiv al recursului, de

unde și dispoziția imperativă cuprinsă în art. 302

1

alin. (1) pct. 3

C. proc. civ., Înalta Curte constată că susținerile recurentului-reclamant ce

vizează nemulțumirea sa față de soluția pronunțată de instanța de apel nu sunt

susceptibile de a fi încadrate în vreunul din motivele limitativ prevăzute de

art. 304 pct. 1-10 C. proc. civ. și întrucât în speță nu sunt incidente nici

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ. și nici cele cuprinse în art. 306

alin. (2) din același cod, recursul

declarat de reclamant este nul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Constată nul recursul declarat de reclamantul

R.D. împotriva deciziei nr. 878 A din 9 aprilie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 18

martie 2005.