ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5275/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Brăila, revizuenții M.C., S.Z. și M.E. au solicitat, în contradictoriu cu intimata Primăria Comunei Jirlău, revizuirea sentinței civile nr. 215 din 23 mai 2002 pronunțată de această instanță, în dosarul nr. 430/2002, anularea hotărârii atacate, iar pe fond, acordarea de despăgubiri în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul moară, naționalizat în anul 1948, situat pe raza comunei Jirlău, Județul Brăila, avându-se în vedere prejudiciul real suferit. În motivarea cererii de revizuire, au susținut că la data de 14 octombrie 2002 au formulat o cerere la Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la art. 34 al Convenției de apărare a drepturilor omului și a libertăților fundamentale din Convenție.

În baza actelor și probelor administrate, Curtea a stabilit că revizuenții au suferit prejudiciu material și moral din partea Statului Român prin frustrarea provocată de imposibilitatea executării sentinței pronunțate și că acest prejudiciu nu este suficient compensat de procedura de îngrădire și de executare a sentinței. Suma acordată de C.E.D.O. este deosebit de mică în raport cu proprietatea ce le-a fost preluată întrucât raportul de expertiză nu a luat în considerare împrejmuirea în lungime de 50/140/2 având o valoare de 336.332.636 lei; valoarea construcției în raport de coeficientul de uzură și de actualizare de 9.668.285.691 lei; coeficientul de seismicitate pentru zona 8, total valoare de 10.328.767.960 lei; lista utilajelor morii, în valoare de 752.500 lei; indexarea și dobânda aplicată la totalul general din anul 2002 până în 2008, astfel că rezultă un total general de 4.069.999 lei.

Consideră că suma reală de despăgubire era de 2.406.515 euro pe care Statul Român era dator să o plătească. În drept, au invocat dispozițiile art. 322 alin. (9) și art. 324 alin. (3). C. proc. civ. Unitatea Administrativ Teritorială Jirlău, prin Primar, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondată a cererii de revizuire, motivând că, din cererea adresată C.E.D.O. în care au reclamat punerea în executare a sentinței civile nr. 215 din 23 mai 2002 a Tribunalului Brăila, rezultă că nu au contestat niciodată valoarea despăgubirilor stabilite prin această sentință. De asemenea, intimatul a motivat că în cauza în care s-a pronunțat sentința civilă a cărei revizuire se solicită, nu s-a contestat expertiza de evaluare a imobilului pentru care s-au solicitat despăgubiri, iar revizuenții nu au formulat apel sub acest aspect.

Prin sentința civilă nr. 752 din 15 octombrie 2009, Tribunalul Brăila a respins ca nefondată cererea de revizuire. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că în speță nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ale petenților numai cu privire la executare nu și pe fondul cauzei, sub aspectul modului de stabilire a cuantumului despăgubirilor. Curtea Europeană a drepturilor omului a acordat reclamanților despăgubiri în sumă de 650.000 Euro, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării de către Statul Român a unei sentințe irevocabile fără a stabili obligația rejudecării procesului pe fond.

Apelul declarat de revizuenții M.C., S.Z. și M.E. a fost respins de Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia nr. 8/A din 7 ianuarie 2010. Curtea de Apel a reținut în considerentele sale că, prin hotărârea C.E.D.O. din 17 iunie 2008 s-a stabilit ca Statul Român, să le plătească petenților, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, suma de 650.000 euro, incluzând toate prejudiciile. Această sumă reprezintă prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării de către Statul Român a unei sentințe irevocabile. Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a stabilit obligația rejudecării procesului în fond așa cum corect s-a constatat prin sentința apelată de revizuenți. Prin urmare, curtea a apreciat că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se solicita revizuirea hotărârii sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 9 C. proc.

civ. Împotriva acestei decizii, au declarat recurs revizuenții care, invocând dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., au formulat următoarele critici: Curtea Europeană a considerat că accesul la justiție al revizuenților nu respectă prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, fiind lipsiți de posibilitatea concretă de a avea acces la o instanță care să statueze asupra drepturilor ce li se cuvin. Efectele hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care se constată violarea de către instanțele naționale a drepturilor omului, consfințite în Convenție cu ocazia pronunțării hotărârilor rămase irevocabile, după epuizarea tuturor căilor de atac prevăzute de legislația națională operează asupra acestor hotărâri prin intermediul căii de atac extraordinare a revizuirii prevăzută de art. 322 pct. 9 C. proc.

civ., prin care instanța își retractează propria hotărâre. În al doilea motiv de recurs, se critică valoarea imobilului stabilită de experții desemnați pentru efectuarea raportului de expertiză în dosarul în care s-a pronunțat sentința supusă revizuirii, precum și modul de efectuare a calculelor prin care a fost stabilită această valoare. Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului revizuenților, iar pe fond, admiterea cererii de revizuire. Analizând hotărârea atacată în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 9 C. proc.

civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se poate cere dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale, datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunțate. Ca atare, revizuirea prevăzută de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., introdusă prin O.U.G. nr. 58/2003 aprobată prin Legea nr. 195/2004 operează numai în condițiile existenței unei hotărâri pronunțată de C.E.D.O. prin care s-a constatat o încălcare a drepturilor și libertăților fundamentale, printr-o hotărâre judecătorească internă și numai dacă consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii.

Consacrarea acestui motiv de revizuire este justificată de necesitatea creării unei posibilități de reparare a prejudiciilor cauzate cetățenilor prin încălcarea drepturilor si libertăților lor, atunci când acest lucru se constată printr-o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului.

În cauza supusă analizei, prin Hotărârea din 17 iunie 2008 pronunțată de Curtea Europeană a drepturilor Omului în Cauza Matache și alții împotriva României, s-a dispus ca statul român să plătească reclamanților, în cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art. 44 din Convenție, suma de 650.000 euro, incluzând toate prejudiciile, la care se adaugă orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de impozit, începând de la expirarea termenului menționat mai sus și până la efectuarea plății, această sumă urmând să se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte procentuale.

În mod corect au stabilit instanțele de fond că nu se poate solicita rejudecarea procesului pe fond, în condițiile în care revizuenții nu au declarat apel cu privire la modalitatea de stabilire a despăgubirilor, iar pentru prejudiciul material și moral suferit ca urmare a neexecutării sentinței de către statul român, acesta a fost obligat la despăgubiri. Ca atare, Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile pentru aplicarea dispozițiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ. În ce privește al doilea motiv de recurs, deși recurenții și-au întemeiat cererea de recurs pe pct. 7 și 9 al art. 304 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă nici un element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acest caz de modificare.

Pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. se referă la lipsa de temei legal a hotărârii atacate ori la pronunțarea acesteia cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ceea ce înseamnă că pentru a atrage o asemenea încadrare în drept a recursului, acesta ar fi trebuit să cuprindă critici prin care să se argumenteze de ce hotărârea atacată și-a pierdut fundamentul juridic sau care să individualizeze dispozițiile legale care au fost interpretate sau aplicate greșit de instanță. Or, prin criticile formulate, revizuenții nu aduc în discuție nici unul din aspectele menționate, nemulțumirea lor vizând modul de efectuare a calculelor pentru stabilirea despăgubirilor, efectuate în cadrul raportului de expertiză, în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea supusă revizuirii.

Prin urmare, întrucât criticile formulate în al doilea motiv de recurs vizează exclusiv aspecte de fapt, legate de interpretarea probelor, ele nu se pot încadra nici în cazul de modificare indicat prin cererea de recurs – art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., și nici în celelalte cazuri de modificare sau casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru realizarea controlului judiciar în recurs. În actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, astfel cum urmăresc în realitate revizuenții.

Față de considerentele ce preced, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este nefondat și, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții M.C., S.Z. și M.E. împotriva deciziei civile nr. 8/A din 7 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 octombrie 2010.