ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5275/2010

Asupra cauzei de față,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului

Brăila, revizuenții M.C., S.Z. și M.E. au solicitat, în

contradictoriu cu intimata Primăria Comunei Jirlău, revizuirea

sentinței civile nr. 215 din 23 mai 2002 pronunțată de

această instanță, în dosarul nr. 430/2002, anularea hotărârii

atacate, iar pe fond, acordarea de despăgubiri în conformitate cu

dispozițiile Legii nr. 10/2001 cu privire la imobilul moară,

naționalizat în anul 1948, situat pe raza comunei Jirlău,

Județul Brăila, avându-se în vedere prejudiciul real suferit.

În motivarea cererii de revizuire,

au susținut că la data de 14 octombrie 2002 au formulat o cerere la

Curtea Europeană a Drepturilor Omului cu privire la art. 34 al

Convenției de apărare a drepturilor omului și a

libertăților fundamentale din Convenție.

În baza actelor și probelor

administrate, Curtea a stabilit că revizuenții au suferit prejudiciu

material și moral din partea Statului Român prin frustrarea provocată

de imposibilitatea executării sentinței pronunțate și

că acest prejudiciu nu este suficient compensat de procedura de

îngrădire și de executare a sentinței.

Suma acordată de C.E.D.O. este

deosebit de mică în raport cu proprietatea ce le-a fost preluată

întrucât raportul de expertiză nu a luat în considerare împrejmuirea în

lungime de 50/140/2 având o valoare de 336.332.636 lei; valoarea

construcției în raport de coeficientul de uzură și de

actualizare de 9.668.285.691 lei; coeficientul de seismicitate pentru zona 8,

total valoare de 10.328.767.960 lei; lista utilajelor morii, în valoare de

752.500 lei; indexarea și dobânda aplicată la totalul general din

anul 2002 până în 2008, astfel că rezultă un total general de

4.069.999 lei.

Consideră că suma

reală de despăgubire era de 2.406.515 euro pe care Statul Român era

dator să o plătească.

În drept, au invocat

dispozițiile art. 322 alin. (9) și art. 324 alin. (3). C. proc. civ.

Unitatea Administrativ

Teritorială Jirlău, prin Primar, a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea ca nefondată a cererii de revizuire, motivând

că, din cererea adresată C.E.D.O. în care au reclamat punerea în

executare a sentinței civile nr. 215 din 23 mai 2002 a Tribunalului

Brăila, rezultă că nu au contestat niciodată valoarea

despăgubirilor stabilite prin această sentință.

De asemenea, intimatul a motivat

că în cauza în care s-a pronunțat sentința civilă a

cărei revizuire se solicită, nu s-a contestat expertiza de evaluare a

imobilului pentru care s-au solicitat despăgubiri, iar revizuenții nu

au formulat apel sub acest aspect.

Prin sentința civilă nr. 752

din 15 octombrie 2009, Tribunalul Brăila a respins ca nefondată

cererea de revizuire.

Pentru a pronunța această

hotărâre, tribunalul a reținut că în speță nu sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 322 pct. 9 C. proc. civ.,

deoarece Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o

încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale ale

petenților numai cu privire la executare nu și pe fondul cauzei, sub

aspectul modului de stabilire a cuantumului despăgubirilor.

Curtea Europeană a drepturilor

omului a acordat reclamanților despăgubiri în sumă de 650.000

Euro, reprezentând prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării de

către Statul Român a unei sentințe irevocabile fără a

stabili obligația rejudecării procesului pe fond.

Apelul declarat de revizuenții M.C.,

S.Z. și M.E. a fost respins de Curtea de Apel Galați, secția

civilă, prin decizia nr. 8/A din 7 ianuarie 2010.

Curtea de Apel a reținut în

considerentele sale că, prin hotărârea C.E.D.O. din 17 iunie 2008 s-a

stabilit ca Statul Român, să le plătească petenților, în

cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, suma de

650.000 euro, incluzând toate prejudiciile.

Această sumă

reprezintă prejudiciul suferit ca urmare a neexecutării de către

Statul Român a unei sentințe irevocabile.

Curtea Europeană a Drepturilor

Omului nu a stabilit obligația rejudecării procesului în fond

așa cum corect s-a constatat prin sentința apelată de

revizuenți.

Prin urmare, curtea a apreciat

că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a se solicita revizuirea

hotărârii sub aspectul stabilirii cuantumului despăgubirilor potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 9 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, au

declarat recurs revizuenții care, invocând dispozițiile art. 304 pct.

7 și 9 C. proc. civ., au formulat următoarele critici:

Curtea Europeană a considerat

că accesul la justiție al revizuenților nu respectă

prevederile art. 6 alin. (1) din Convenție, fiind lipsiți de

posibilitatea concretă de a avea acces la o instanță care

să statueze asupra drepturilor ce li se cuvin.

Efectele hotărârilor

Curții Europene a Drepturilor Omului, prin care se constată violarea

de către instanțele naționale a drepturilor omului,

consfințite în Convenție cu ocazia pronunțării

hotărârilor rămase irevocabile, după epuizarea tuturor

căilor de atac prevăzute de legislația națională

operează asupra acestor hotărâri prin intermediul căii de atac

extraordinare a revizuirii prevăzută de art. 322 pct. 9 C. proc. civ.,

prin care instanța își retractează propria hotărâre.

În al doilea motiv de recurs, se

critică valoarea imobilului stabilită de experții desemnați

pentru efectuarea raportului de expertiză în dosarul în care s-a

pronunțat sentința supusă revizuirii, precum și modul de

efectuare a calculelor prin care a fost stabilită această valoare.

Solicită admiterea recursului,

modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului revizuenților,

iar pe fond, admiterea cererii de revizuire.

Analizând hotărârea

atacată în limitele criticilor formulate, Înalta Curte constată

că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru

următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 322

pct. 9 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă

în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul se

poate cere dacă Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat o

încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale,

datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele

grave ale acestei încălcări continuă să se producă

și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii

pronunțate.

Ca atare, revizuirea

prevăzută de art. 322 pct. 9 C. proc. civ., introdusă prin

O.U.G. nr. 58/2003 aprobată prin Legea nr. 195/2004 operează numai în

condițiile existenței unei hotărâri pronunțată de C.E.D.O.

prin care s-a constatat o încălcare a drepturilor și

libertăților fundamentale, printr-o hotărâre

judecătorească internă și numai dacă consecințele

grave ale acestei încălcări continuă să se producă

și nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii.

Consacrarea acestui motiv de

revizuire este justificată de necesitatea creării unei

posibilități de reparare a prejudiciilor cauzate

cetățenilor prin încălcarea drepturilor si

libertăților lor, atunci când acest lucru se constată printr-o

decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului.

În cauza supusă analizei, prin

Hotărârea din 17 iunie 2008 pronunțată de Curtea Europeană

a drepturilor Omului în Cauza Matache și alții împotriva României,

s-a dispus ca statul român să plătească reclamanților, în

cel mult 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, conform art.

44 din Convenție, suma de 650.000 euro, incluzând toate prejudiciile, la

care se adaugă orice sumă ce ar putea fi datorată cu titlu de

impozit, începând de la expirarea termenului menționat mai sus și

până la efectuarea plății, această sumă urmând să

se majoreze cu o dobândă simplă având o rată egală cu cea a

facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene

valabilă în această perioadă, majorată cu 3 puncte

procentuale.

În mod corect au stabilit

instanțele de fond că nu se poate solicita rejudecarea procesului pe

fond, în condițiile în care revizuenții nu au declarat apel cu

privire la modalitatea de stabilire a despăgubirilor, iar pentru

prejudiciul material și moral suferit ca urmare a neexecutării

sentinței de către statul român, acesta a fost obligat la

despăgubiri.

Ca atare, Înalta Curte constată

că nu sunt întrunite condițiile pentru aplicarea dispozițiilor art.

322 pct. 9 C. proc. civ.

În ce privește al doilea motiv

de recurs, deși recurenții și-au întemeiat cererea de recurs pe pct.

7 și 9 al art. 304 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor formulate nu

rezultă nici un element care să se subsumeze ipotezelor reglementate

de acest caz de modificare.

Pct. 9 al art. 304 C. proc. civ. se

referă la lipsa de temei legal a hotărârii atacate ori la

pronunțarea acesteia cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii, ceea ce înseamnă că pentru a atrage o asemenea încadrare în

drept a recursului, acesta ar fi trebuit să cuprindă critici prin

care să se argumenteze de ce hotărârea atacată și-a pierdut

fundamentul juridic sau care să individualizeze dispozițiile legale

care au fost interpretate sau aplicate greșit de instanță.

Or, prin criticile formulate,

revizuenții nu aduc în discuție nici unul din aspectele

menționate, nemulțumirea lor vizând modul de efectuare a calculelor

pentru stabilirea despăgubirilor, efectuate în cadrul raportului de

expertiză, în dosarul în care s-a pronunțat hotărârea

supusă revizuirii.

Prin urmare, întrucât criticile

formulate în al doilea motiv de recurs vizează exclusiv aspecte de fapt,

legate de interpretarea probelor, ele nu se pot încadra nici în cazul de

modificare indicat prin cererea de recurs – art. 304 pct. 7 și 9 C. proc.

civ., și nici în celelalte cazuri de modificare sau casare dintre cele

expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ. pentru

realizarea controlului judiciar în recurs.

În actuala reglementare, art. 304 C.

proc. civ. permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive

de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de

recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt

stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest

scop probele, astfel cum urmăresc în realitate revizuenții.

Față de considerentele ce

preced, Înalta Curte constată că recursul declarat în cauză este

nefondat și, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de revizuenții M.C., S.Z. și M.E. împotriva deciziei civile nr.

8/A din 7 ianuarie 2010 a Curții de Apel Galați, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 15 octombrie 2010.