ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1879/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2364 din 3

iunie 2009, Curtea de Apel București,

s

ecția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prematurității

capătului de cerere privind obligarea pârâtului la emiterea deciziei conținând

titlul de despăgubire, invocată din oficiu, și l-a respins ca atare. De

asemenea, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul B.A.V., în

contradictoriu cu pârâtul S.R. prin C.C.S.D. și a obligat-o pe aceasta din urmă

să transmită dosarul evaluatorului sau comisiei de evaluatori, în vederea

întocmirii raportului de evaluare, în termen de 30 de zile de la rămânerea

irevocabilă a prezentei hotărâri.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că excepția prematurității introducerii acțiunii, invocată din

oficiu la termenul din 3 iunie 2009 este absolută și peremtorie și este

întemeiată. Astfel, a constatat prima instanță că procedura administrativă

reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cuprinde mai multe etape,

emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire fiind ultima dintre

acestea, iar nașterea dreptului de a solicita obligarea C.C. la emiterea

deciziei este condiționat de întocmirea raportului de evaluare, care, în cauză,

în mod cert nu a fost efectuat.

În ceea ce privește primul capăt de

cerere de obligare a pârâtului să transmită dosarul evaluatorului sau comisiei

de evaluatori în vederea întocmirii raportului de expertiză, instanța de fond a

constatat că acesta este întemeiat, având în vedere că, deși dosarul

reclamantului privind acordarea de măsuri reparatorii a fost înregistrat de

aproximativ trei ani la instituția pârâtă, aceasta susține că procedura

administrativă reglementată de Legea nr. 247/2005 este doar în faza de început,

încălcându-se în mod flagrant, litera și spiritul Legii nr. 247/2005.

A mai reținut că susținerea

instituției pârâte în sensul că legiuitorul nu putea fixa un termen pentru

soluționarea dosarelor se situează, în mod vădit, în afara cadrului legal,

fiind cunoscut că legea specială se completează cu legea generală pentru

aspectele pe care nu le reglementează [(în speță art. 2 alin. (1) lit. h)].

A concluzionat în sensul că, în

condițiile în care dosarul reclamantului a fost înregistrat la instituția

pârâtă în urmă cu peste trei ani, iar adresele acesteia prin care se solicită

reclamatului să își completeze dosarul au fost emise ulterior promovării

prezentei acțiuni, este evident că nu pot fi luate în considerare susținerile

reclamantei că netrimiterea dosarului are drept cauză acest motiv, instituția

pârâtă având suficient timp pentru îndeplinirea legală a tuturor atribuțiilor

sale.

Împotriva acestei sentințe a

declarat recurs reclamantul B.A.V., criticând-o ca nelegală și netemeinică,

întrucât a fost pronunțată cu greșita aplicare a legii.

S-a motivat recursul prin aceea că

au fost interpretate eronat dispozițiile din Titlul VII al Legii nr. 247/2005

dosarul privind acordarea despăgubirilor în favoarea reclamantului făcând parte

din categoria celor transmise S.C.C. înainte de intrarea în vigoare a O.U.G.

nr. 81/2007. Prin urmare ar fi trebuit să se respecte ordinea de înregistrare a

dosarelor, etapele procedurii administrative fiind parcurse în sensul că

dosarul aferent Dispoziției nr. 4998/2005 a fost transmis Secretariatului

Comisiei.

Se mai precizează în motivele de

recurs că, în speță, nu sunt incidente dispozițiilor art. 2 alin. (1) lit. h)

din Legea nr. 554/2004 pentru că prin cererea adresată instituției recurente - reclamante

nu a solicitat răspuns, ci eliberarea unui act administrativ.

Se mai arată în recurs că nici

privitor la dreptul de judecată, instanța de fond nu s-a pronunțat în mod

legal, autoritatea administrativă neputând fi obligată la aceste cheltuieli, întrucât

reprezintă S.R. în toate litigiile care vizează Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Recursul este nefondat și va fi

respins.

Examinând motivele de recurs, actele

dosarului și în raport de prevederile art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte de Casație și Justiție reține următoarele:

Curtea de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința recurată, a admis în

parte acțiunea formulată de reclamant în sensul că a obligat S.R. prin C.C.S.D.

să transmită dosarul evaluatorului, în vederea întocmirii raportului de

evaluare, în termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a prezentei

hotărâri, cât și la 4 lei cheltuieli de judecată.

Din probele admise și administrate,

rezultă fără posibilitate de tăgadă că dosarul reclamantului - intimat privind

acordarea de măsuri reparatorii a fost înregistrat cu aproximativ 3 ani în urmă

fără ca recurenta - pârâtă să fi făcut vreun demers în tot acest timp.

Susținerile sale (ale recurentei) în

sensul că legiuitorul nu a fixat un termen anume pentru soluționarea unor

astfel de dosare, nu poate fi avută în vedere de instanță, atâta vreme cât

dreptul la soluționare în termen rezonabil, reprezintă o garanție pentru o

judecată echitabilă conform C.D.O. art. 6.

Recurenta - pârâtă a încălcat acest

drept al reclamantului, neînțelegând să-i răspundă într-un astfel de termen,

tergiversând soluționarea cererii începând cu data emiterii Dispoziției și până

la momentul intentării acțiunii în justiție.

Desigur, intimatul - reclamant este vătămat

într-un drept al său protejat de lege astfel cum statuează dispozițiile art. 1

și 2 din Legea nr. 554/2004 prin faptul că dosarul său nu a fost trimis

evaluatorului pentru întocmirea unui raport de evaluare, într-un termen

rezonabil.

Referitor la cheltuielile de

judecată și pe acest aspect sentința este legală, întrucât în speță există fără

dubiu culpă procesuală din partea autorității administrative în raport de cele

mai sus expuse și de asemenea operează fără posibilitate de tăgadă prevederile art.

276 C. proc. civ., pe care în moc corect le-a aplicat prima instanță.

Așa fiind, în raport de toate

considerentele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge

recursul declarat de S.R. – C.C.S.D., ca nefondat, apreciind ca legală și

temeinică sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.R. –

C.C.S.D., împotriva sentinței civile nr. 2364 din 3 iunie 2009 a Curții de Apel București,

s

ecția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 15 aprilie 2010.