ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 418/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 6

februarie 2012 Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, cererea de

liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.B.N.

Pentru a dispune

astfel, Curtea de Apel a reținut că inculpatul a fost arestat preventiv la data

de 26 ianuarie 2012, acesta fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor prev. de art.

12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.,

art. 253

1

alin. (1) C. pen. și art. 194 alin. (1) C. pen. raportat

la art. 17 lit. d

1

) din Legea nr. 78/2000.

S-a arătat că în

perioada iulie 2011-ianuarie 2012, prin încălcarea dispozițiilor legale

privitoare la incompatibilități, a efectuat operațiuni financiare, ca acte de

comerț, în legătură cu activitatea SC E. SRL București, societate pe care o

deținea în fapt împreună cu inculpatul B.M., în scopul obținerii pentru sine și

pentru altul, a unor foloase materiale necunoscute.

Totodată s-a mai

reținut că în calitate de secretar al Primăriei Sector 1, inculpatul a deținut

controlul asupra modalității de executare a contractului de colectare a

deșeurilor încheiat între Primăria Sector 1 cu SC R.S. SA societate din partea

căreia a beneficiat de foloase constând în livrări de deșeuri reciclabile către

SC E. SRL București. Deasemenea în luna decembrie 2011, prin intermediul

inculpatului B.M., a exercitat acțiuni de constrângere asupra reprezentanților

SC R.S. SA, N.M. și V.M.S., în scopul continuării livrării de deșeuri

reciclabile către SC E. SRL București, deșii această din urmă societate nu

îndeplinea condițiile legale pentru astfel de livrări.

Curtea de Apel a

apreciat că raportat la gravitatea faptelor comise, modalitatea concretă de

săvârșire și rezonanța socială negativă în rândul membrilor comunității dar și

la durata detenției preventive, nu este oportună punerea în libertate a

inculpatului. Totodată, Curtea a avut în vedere și faptul că urmărirea penală

este în fază incipientă astfel că, pentru buna desfășurare a procesului penal

se impune privarea de libertate a inculpatului, în continuare.

Împotriva acestei

încheieri, inculpatul a declarat recurs solicitând admiterea lui pentru

motivele invocate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

Examinând recursul

prin prisma dispozițiilor art. 385

14

și art. 385

6

alin.

(3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele

considerente:

Conform dispozițiilor

art. 160

1

C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul

sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie

sub control judiciar sau pe cauțiune.

Din redactarea

textului legal care reglementează condițiile liberării provizorii, art. 160

2

alin. (1), (2) C. proc. pen., rezultă cu titlu obligatoriu, imperativ,

situațiile în care nu se acordă liberarea provizorie, când există date din care

rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau

că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea

unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de

probă, însă, îndeplinirea condițiilor privind categoriile de infracțiuni pentru

care se poate acorda liberarea provizorie, precum și lipsa condiției negative,

anterior arătate, creează doar o posibilitate, o facultate și nu o obligație

pentru instanță, de a admite cererea.

Revine deci

instanței, sarcina de a analiza temeinicia unei astfel de cereri, oportunitatea

punerii în libertate a inculpatului, în funcție de circumstanțele concrete ale

fiecărei cauze în parte.

Din analiza

prevederilor art. 136 alin. (2) corob. cu art. 160

2

C. proc. pen.

rezultă că, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, se

cer a fi îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.

Prima condiție

pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie este condiționată de

privarea de libertate a persoanei, iar cea de a doua vizează natura și

gravitatea infracțiunilor de comiterea cărora este bănuit inculpatul.

În cauză, Înalta

Curte constată că inculpatul este arestat preventiv iar infracțiunile pentru

care este cercetat inculpatul, respectiv cele prevăzute de art. 12 lit. a) teza

I din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 253

1

alin. (1) C. pen. și art. 194 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. d

1

)

din Legea nr. 78/2000, sunt pedepsite cu închisoarea ce nu depășește 18 ani.

Astfel că, față de

cele expuse anterior, se constată îndeplinită condiția prevăzute de art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen.

Condiția negativă,

prevăzută de art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. vizează

comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după punerea sa

în libertate.

Chiar dacă, formal,

sunt îndeplinite condițiile legale pentru admisibilitatea cererii, la

analizarea acesteia și adoptarea unei soluții temeinice, nu pot fi ignorate

temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, precum și

scopul unor astfel de măsuri.

Inculpatul a fost

arestat preventiv, împreună cu inculpatul B.M., la data de 26 ianuarie 2012 în

temeiul art. 148 lit. f) C. proc. pen. reținându-se că în perioada iulie

2011-ianuarie 2012, prin încălcarea dispozițiilor legale privitoare la

incompatibilități, a efectuat operațiuni financiare, ca acte de comerț, în

legătură cu activitatea SC E. SRL București, societate pe care o deținea în

fapt împreună cu inculpatul B.M., în scopul obținerii pentru sine și pentru

altul, a unor foloase materiale necunoscute. Totodată s-a mai reținut că în

calitate de secretar al Primăriei Sector 1, inculpatul a deținut controlul

asupra modalității de executare a contractului de colectare a deșeurilor

încheiat între Primăria Sector 1 cu SC R.S. SA societate din partea căreia a

beneficiat de foloase constând în livrări de deșeuri reciclabile către SC E.

SRL București.

Deasemenea în luna

decembrie 2011, prin intermediul inculpatului B.M., a exercitat acțiuni de

constrângere asupra reprezentanților SC R.S. SA, N.M. și V.M.S., în scopul

continuării livrării de deșeuri reciclabile către SC E. SRL București, deșii

această din urmă societate nu îndeplinea condițiile legale pentru astfel de

livrări.

S-a apreciat, la

momentul arestării, că pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate

a inculpatului este unul real, derivând din natura faptelor și gravitatea

deosebită a acestora, calitatea specială a inculpatului, rezonanța socială

negativă a unei astfel de manifestări infracționale, respectiv, a unei

eventuale lipse de reacție a autorităților judiciare relativ la fenomenul

corupției.

Este adevărat că,

potrivit art. 136 C. proc. pen. scopul măsurilor preventive se poate realiza,

fie prin măsuri preventive, fie prin liberarea provizorie sub control judiciar

sau pe cauțiune, instanța fiind cea care, în funcție de datele concrete ale

cauzei referitoare la fapta imputată și la elementele de circumstanțiere ale

inculpatului, poate opta pentru una din aceste măsuri.

Înalta Curte reține că,

până la momentul arestării preventive, inculpatul a deținut funcția de secretar

general al Primăriei Sector 1 București, funcție care îi conferea și puterea

decizională în cadrul acestei Autorități Publice Locale, calitate în care a

comis mai multe acte de corupție pentru obținerea de foloase materiale atât

pentru sine cât și pentru altul, în speță pentru coinculpatul M.B.

În acord cu instanța

de fond, înalta Curte constată că, față de natura infracțiunilor pentru care

este cercetat inculpatul, împrejurările concrete în care acestea au fost

săvârșite, până la acest moment nu sunt suficiente elemente, potrivit cărora să

se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată

scopului pentru care a fost aplicată acestuia măsura arestării preventive.

De asemenea se

constată că circumstanțele personale ale inculpatului nu sunt de natură a

justifica aprecierea că acordarea beneficiului liberării provizorii sub control

judiciar ar fi oportună.

Față de cele mai

sus-reținute, constatând temeinicia și legalitatea hotărârii Curții de Apel

București, Înalta Curte, în temeiul art. 385

15

alin. (1) lit. b) C.

proc. pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul G.B.N. împotriva încheierii din 6 februarie

2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr.

931/2/2012(366/2012).

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 14 februarie 2012.