ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 418/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin încheierea din 6 februarie 2012 Curtea de Apel București a respins, ca nefondată, cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul G.B.N. Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel a reținut că inculpatul a fost arestat preventiv la data de 26 ianuarie 2012, acesta fiind acuzat de săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 253 1 alin. (1) C. pen. și art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d 1 ) din Legea nr. 78/2000.

S-a arătat că în perioada iulie 2011-ianuarie 2012, prin încălcarea dispozițiilor legale privitoare la incompatibilități, a efectuat operațiuni financiare, ca acte de comerț, în legătură cu activitatea SC E. SRL București, societate pe care o deținea în fapt împreună cu inculpatul B.M., în scopul obținerii pentru sine și pentru altul, a unor foloase materiale necunoscute. Totodată s-a mai reținut că în calitate de secretar al Primăriei Sector 1, inculpatul a deținut controlul asupra modalității de executare a contractului de colectare a deșeurilor încheiat între Primăria Sector 1 cu SC R.S. SA societate din partea căreia a beneficiat de foloase constând în livrări de deșeuri reciclabile către SC E. SRL București.

Deasemenea în luna decembrie 2011, prin intermediul inculpatului B.M., a exercitat acțiuni de constrângere asupra reprezentanților SC R.S. SA, N.M. și V.M.S., în scopul continuării livrării de deșeuri reciclabile către SC E. SRL București, deșii această din urmă societate nu îndeplinea condițiile legale pentru astfel de livrări. Curtea de Apel a apreciat că raportat la gravitatea faptelor comise, modalitatea concretă de săvârșire și rezonanța socială negativă în rândul membrilor comunității dar și la durata detenției preventive, nu este oportună punerea în libertate a inculpatului. Totodată, Curtea a avut în vedere și faptul că urmărirea penală este în fază incipientă astfel că, pentru buna desfășurare a procesului penal se impune privarea de libertate a inculpatului, în continuare.

Împotriva acestei încheieri, inculpatul a declarat recurs solicitând admiterea lui pentru motivele invocate în partea introductivă a prezentei hotărâri. Examinând recursul prin prisma dispozițiilor art. 385 14 și art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele considerente: Conform dispozițiilor art. 160 1 C. proc. pen., în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. Din redactarea textului legal care reglementează condițiile liberării provizorii, art. 160 2 alin. (1), (2) C. proc.

pen., rezultă cu titlu obligatoriu, imperativ, situațiile în care nu se acordă liberarea provizorie, când există date din care rezultă necesitatea împiedicării inculpatului de a săvârși alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă, însă, îndeplinirea condițiilor privind categoriile de infracțiuni pentru care se poate acorda liberarea provizorie, precum și lipsa condiției negative, anterior arătate, creează doar o posibilitate, o facultate și nu o obligație pentru instanță, de a admite cererea. Revine deci instanței, sarcina de a analiza temeinicia unei astfel de cereri, oportunitatea punerii în libertate a inculpatului, în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze în parte.

Din analiza prevederilor art. 136 alin. (2) corob. cu art. 160 2 C. proc. pen. rezultă că, pentru a se dispune liberarea provizorie sub control judiciar, se cer a fi îndeplinite două condiții pozitive și una negativă. Prima condiție pozitivă se referă la faptul că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, iar cea de a doua vizează natura și gravitatea infracțiunilor de comiterea cărora este bănuit inculpatul. În cauză, Înalta Curte constată că inculpatul este arestat preventiv iar infracțiunile pentru care este cercetat inculpatul, respectiv cele prevăzute de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 253 1 alin. (1) C. pen.

și art. 194 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. d 1 ) din Legea nr. 78/2000, sunt pedepsite cu închisoarea ce nu depășește 18 ani. Astfel că, față de cele expuse anterior, se constată îndeplinită condiția prevăzute de art. 160 2 alin. (1) C. proc. pen. Condiția negativă, prevăzută de art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen. vizează comportamentul inculpatului și perspectiva acestui comportament după punerea sa în libertate. Chiar dacă, formal, sunt îndeplinite condițiile legale pentru admisibilitatea cererii, la analizarea acesteia și adoptarea unei soluții temeinice, nu pot fi ignorate temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive, precum și scopul unor astfel de măsuri. Inculpatul a fost arestat preventiv, împreună cu inculpatul B.M., la data de 26 ianuarie 2012 în temeiul art. 148 lit. f) C. proc.

pen. reținându-se că în perioada iulie 2011-ianuarie 2012, prin încălcarea dispozițiilor legale privitoare la incompatibilități, a efectuat operațiuni financiare, ca acte de comerț, în legătură cu activitatea SC E. SRL București, societate pe care o deținea în fapt împreună cu inculpatul B.M., în scopul obținerii pentru sine și pentru altul, a unor foloase materiale necunoscute. Totodată s-a mai reținut că în calitate de secretar al Primăriei Sector 1, inculpatul a deținut controlul asupra modalității de executare a contractului de colectare a deșeurilor încheiat între Primăria Sector 1 cu SC R.S. SA societate din partea căreia a beneficiat de foloase constând în livrări de deșeuri reciclabile către SC E. SRL București.

Deasemenea în luna decembrie 2011, prin intermediul inculpatului B.M., a exercitat acțiuni de constrângere asupra reprezentanților SC R.S. SA, N.M. și V.M.S., în scopul continuării livrării de deșeuri reciclabile către SC E. SRL București, deșii această din urmă societate nu îndeplinea condițiile legale pentru astfel de livrări. S-a apreciat, la momentul arestării, că pericolul pentru ordinea publică a lăsării în libertate a inculpatului este unul real, derivând din natura faptelor și gravitatea deosebită a acestora, calitatea specială a inculpatului, rezonanța socială negativă a unei astfel de manifestări infracționale, respectiv, a unei eventuale lipse de reacție a autorităților judiciare relativ la fenomenul corupției.

Este adevărat că, potrivit art. 136 C. proc. pen. scopul măsurilor preventive se poate realiza, fie prin măsuri preventive, fie prin liberarea provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune, instanța fiind cea care, în funcție de datele concrete ale cauzei referitoare la fapta imputată și la elementele de circumstanțiere ale inculpatului, poate opta pentru una din aceste măsuri. Înalta Curte reține că, până la momentul arestării preventive, inculpatul a deținut funcția de secretar general al Primăriei Sector 1 București, funcție care îi conferea și puterea decizională în cadrul acestei Autorități Publice Locale, calitate în care a comis mai multe acte de corupție pentru obținerea de foloase materiale atât pentru sine cât și pentru altul, în speță pentru coinculpatul M.B.

În acord cu instanța de fond, înalta Curte constată că, față de natura infracțiunilor pentru care este cercetat inculpatul, împrejurările concrete în care acestea au fost săvârșite, până la acest moment nu sunt suficiente elemente, potrivit cărora să se constate că liberarea provizorie sub control judiciar este o măsură adecvată scopului pentru care a fost aplicată acestuia măsura arestării preventive. De asemenea se constată că circumstanțele personale ale inculpatului nu sunt de natură a justifica aprecierea că acordarea beneficiului liberării provizorii sub control judiciar ar fi oportună. Față de cele mai sus-reținute, constatând temeinicia și legalitatea hotărârii Curții de Apel București, Înalta Curte, în temeiul art. 385 15 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., urmează a respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E Respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul G.B.N. împotriva încheierii din 6 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, pronunțată în dosarul nr. 931/2/2012(366/2012). Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 14 februarie 2012.