ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra

recursurilor de față

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin încheierea

de ședință din data de 20 ianuarie 2012, pronunțată de Curtea de Apel

București, secția I penală, în Dosarul nr. 489/2/2012 (220/2012), în temeiul art.

149

1

alin. (9) C. proc. pen., s-a respins propunerea Parchetului de

pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție -

Secția de Combatere a Corupției, privind luarea măsurii arestării preventive

față de inculpații B.M. și G.B.N.

În

baza art. 149

1

, alin. (12) rap. la art. 146 alin. (11)

1

, art.

145 C. proc. pen. s-a dispus luarea față de inculpații B.M. și G.B.N. a măsurii

obligării de a nu părăsi municipiul București, pe o perioadă de 30 de zile, de

la data de 20 ianuarie 2012 la 18 noiembrie 2012, inclusiv.

În

temeiul dispozițiilor art. 145

1

alin. (2) C. proc. pen. rap. la art.

145 alin. (1)

1

C. proc. pen., pe durata măsurii obligării de a nu

părăsi municipiul București, fiecare dintre inculpații B.M. și G.B.N. a fost

obligat să respecte următoarele obligații:

a.

să se prezinte la organul de urmărire penală ori de cate ori este chemat;

b.

să se prezinte la organul de politie din raza de domiciliu, conform programului

de supraveghere întocmit de organul de politie sau ori de cate ori este chemat;

c.

să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței care a dispus măsura;

d.

să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme;

În

baza art. 145

1

alin. (2) rap. la art. 145 alin. (1)

2

lit.

c) C. proc. pen., s-a impus obligația ca fiecare dintre inculpații B.M. și G.B.N.

să respecte următoarele obligații:

-

să nu se apropie de ceilalți inculpați și martorii din cauză, si sa nu comunice

cu aceștia direct sau indirect.

S-a

atras atenția inculpaților asupra consecințelor încălcării cu rea-credința a

obligațiilor stabilite prin încheiere, conform art. 145 alin. (1)

1

raportat la art. 145 alin. (3) C. proc. pen.

Pentru

a pronunța această soluție prima instanța a reținut următoarele: La data de 20

ianuarie 2012 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

- Secția de Combatere a corupției a înaintat Curții de Apel București, secția I

penală, Dosarul nr. 220/P/2012 cu propunere de luare a măsurii arestării

preventive, în condițiile art. 149 C. proc. pen. reținându-se că:

Prin

rezoluția 220/P/2012 din 16 ianuarie 2012 Direcția Națională Anticorupție -

Secția de Combatere a Corupției a dispus începerea urmăririi penale iar prin

ordonanța din 19 ianuarie 2012 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale

împotriva inculpaților B.M. pentru infracțiunile de efectuare de operațiuni

financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, în scopul

obținerii de foloase necuvenite, în formă continuată, favorizarea infractorului

în legătură directă cu o infracțiune de corupție, instigare la infracțiunea de

folosire a influenței sau a autorității de către o persoană cu funcție de

conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de

bunuri sau alte foloase necuvenite și șantaj în legătură directă cu

infracțiunea de corupție, prevăzute de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000,

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 264 alin. (1) C. pen. raportat la art.

17 alin. (1) lit. a) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, art. 25 C.

pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, art. 194 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 17 lit. d)

1

și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000

cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. și G.B.N. pentru săvârșirea infracțiunilor

de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu

funcția deținută, în scopul obținerii de foloase necuvenite, în formă

continuată, conflict de interese și șantaj în legătură directă cu infracțiunea

de corupție, prevăzute de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., 253 alin. (1) C. pen., art. 194 alin. (1)

C. pen. raportat la art. 17 lit. d)

1

și art. 18 alin. (1) din Legea

nr. 78/2000 cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Examinând

actele de urmărire penală ce au fundamentat punerea în mișcare a acțiunii

penale împotriva inculpaților B.M. și G.B.N., și propunerea de luare a măsurii

arestării preventive a acestora, prin prisma exigențelor prevăzute de art. 143

C. proc. pen., art. 148 alin. (1) lit. b) și f) C. proc. pen., art. 136 C.

proc. pen., dar și prin prisma conformității măsurii solicitate cu scopul

instituit prin art. 5 paragraful 1 lit. c) din Convenție, Curtea a constatat

că:

În

susținerea acuzației de comitere a infracțiunii prevăzute de art. 12 lit. a)

teza 1 din Legea nr. 78/2000, există probe din care rezultă presupunerea

verosimilă că inculpatul B.M. - prim procuror al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 4 București împreună cu inculpatul G.B.N. - secretar

general al Primăriei Sectorului 1 București, au exercitat, în fapt,

administrarea SC E.S. SRL, în perioada iulie 2011 - ianuarie 2012, efectuând acte

de comerț, inclusiv operațiuni financiare legate de deschiderea, creditarea,

debitarea conturilor bancare, plata filelor CEC, a ordinelor de plată și, prin

autoritatea pe care o aveau pe raza Sectorului l și, respectiv Sectorului 4,și

prevalându-se de funcțiile publice, importante deținute, au obținut beneficiul

cumpărării în condiții avantajoase, a deșeurilor colectate selectiv de pe raza

sectoarelor 1 și 4 de către SC C.R.S. SA și SC R.E.S.R. SA prin încheierea unor

contracte de exclusivitate și pe o durată fermă de timp (exemplificativ: „.nu

am cont. Și tre să le alimentez contul.”convorbire telefonică dintre B.M. și G.C.R.

din data de 5 octombrie 2011, vol.5, filele 111-117); R.G. - director R. „Să

trăiți, să trăiți Domn procuror”, „A rămas să ne vedem astăzi cu omul dvs.”, B.M.

- „Păi vin și eu”, convorbire telefonică din 8 august 2011, ora 11:48:07, vol.

3 filele 275-276, „B.M.” „Păi ați spus că nu-l băgați în CA.”, R.G. „Putem să-i

dăm drumul pe 2 ani, pe 3 ani” dar eu aș vrea să dăm drumul la acesta, ca să

începem și noi, pe parcurs, rezolvăm restul prin anexe, că anexele nu le mai duc

prin CA.” și lăsăm exclusivitatea pe 5 ani”, convorbire telefonică din 29

septembrie 2011, ora 11:57:57, vol. 4 filele 360-363, convorbire telefonică

dintre V.M.S. - director în cadrul SC C.R.S. SA cu G. angajat la aceeași

companie: „După aia mi-a dat SMS că gagiu e procuror. Ai înțeles?. ăsta de la E.?

G.V.M.S.: „Ăla din umbră”, vol. 8, filele 209-211).

Judecătorul

a constatat că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că

inculpatul G.B.N. și-a exercitat în mod direct influența asupra lui N.M.,

profitând de situația de „debitor” al Primăriei Sectorului 1 în relația cu SC C.R.S.

SRL și, prin intermediul inculpatului B.M. asupra lui Velicu Mihai Sorin, reprezentant

al aceleiași companii de salubrizare, pentru derularea contractului comercial,

încheiat cu SC E. SRL, în momentul în care livrările de deșeuri reciclabile

către această societate au fost stopate, datorită lipsei unui cântar la punctul

de lucru din comuna Vidra (plățile fiind efectuate de către SC R. SRL doar pe

bază de documente justificative, în acest caz a bonului de cântar), precum și

pentru lipsa unei autorizații de mediu.

În

condițiile în care sumele de bani încasate de SC C.R.S. SA, în baza

contractului de delegare a gestiunii Serviciului Public de salubrizare, rezultă

din plățile efectuate de Primăria Sectorului 1 București, autoritate publică în

cadrul căruia inculpatul G.B.N. ocupă o importantă funcție cu atribuții de

decizie în plan financiar, se reține că reprezentanții societății de

salubrizare puteau avea serioase temeri cu privire la ivirea unor probleme

legate de plata cu întârziere a facturilor.

Elocventă,

în acest sens, este convorbirea dintre inculpatul B.M. și martorul N.F.: ”o să-i

zic și eu lui Bogdan: fă mă și tu plățile în martie pentru decembrie!, să vedem

cum le convine!” (vol. 8 filele 130-132).

A

constatat că există, de asemenea, probe, din care rezultă presupunerea

rezonabilă că învinuitul T.H.P.Ș., vicepreședinte în Biroul Politic Județean al

P.N.L., filiala Ilfov, la rugămintea inculpatului B.M. (cu care se afla în relații

de strânsă prietenie), l-a ajutat pe acesta să identifice un spațiu de

închiriat pentru punctul de lucru al SC E. SRL, din comuna Vidra, județul Ilfov,

printr-un consilier județean, membru al P.N.L., filiala Ilfov, T.M. zis „M.M.”,

care avea relații cu W.M.A.M., reprezentant al societății locator.

Elocventă

este convorbirea telefonică purtată de B.M. cu N.F. la 30 septembrie 2011: „ști

că M. are control pepe arab, înțelegi, eu lucrez o lună cu M. și cu firma lui

de pază, după aia, o să-i dau o mare înțelegi? Dar, ca să-l țin aproape aicea,

până intru și eu și sunt cunoscut în sat. „îl țin aproape, după aia, îi spun M.,

nu mai pot să-ți plătesc” (vol. 4 filele 416-417).

Prin

intermediul lui T.H.P.Ș. a primit și ajutorul primarului P.N.L. din comuna

Ciolpani județul Ilfov, C.B. (convorbire telefonică din 26 octombrie 2011, vol.

5, filele 249-252).

Cu

privire Ia acuzația de favorizare a infractorului în legătură directă cu o

infracțiune de corupție, Curtea a reținut, de asemenea, că există date din care

rezultă că inculpatul B.M. în baza informației cu caracter clasificat „Strict

Secret”, privind luarea unor măsuri specifice punerii în executare a

autorizației din 26 mai 2011, emisă de Curtea de Apel București, în ce privește

convorbirile purtate în mediul ambiental în biroul procurorului B.M.I.,

cercetat în Dosarul nr. 120/P/2011, (informație primită de la jandarmul R.C.C.,

învinuit în cauză), la data de 11/ 12 iunie 2011, s-a prezentat la sediul

Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în timpul desfășurării

activităților specifice, a supravegheat perimetrul sediului și a fotografiat

sediul și autoturismele de serviciu ale autorităților de stat implicate, după

care a luat legătura telefonic cu ziariștii S.O.R. și S. (fostă A.) A.I., care

au publicat știrea primită și fotografiile efectuate pe site-ul x.

De

asemenea a constatat că există date din care rezultă presupunerea rezonabilă că

între jandarmul R.C.C. și inculpatul B.M. a existat o înțelegere în sensul

divulgării informațiilor legate de punerea în aplicare a măsurilor de

interceptare și înregistrare, învinuitul informându-l pe inculpatul B.M. și la

data de 13 noiembrie 2010, când au fost efectuate asemenea demersuri în dosarul

nr. 352/P/2010, al D.N.A. - Serviciul Teritorial București, așa cum rezultă din

actele atașate în copie certificată pentru conformitate cu originalul (voi. 2

filele 107-119).

Curtea

a apreciat însă că nu sunt însă minime date din care să rezulte presupunerea că

inculpatul B.M. știa că s-a comis o infracțiune al cărui participant

beneficiază de ajutorul său, iar ajutorul s-a dat pentru a împiedica

descoperirea probelor.

În

fine, în susținerea acuzației aduse inculpatului G.B.N. de comitere a

infracțiunii de conflict de interese, Curtea a constatat că există probe din

care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul, în calitatea sa de secretar

general al Primăriei Sectorului 1 București, deține controlul asupra

modalității de executare a contractului încheiat cu SC C.R.S. SA, verificând

prestațiile efectuate, de colectare a deșeurilor și plată a acestora și în

același timp, beneficiind prin intermediul SC E. SRL, societate pe care o

administrează și deține, în fapt, de cumpărarea acelorași deșeuri, banii

plătiți de Primăria Sectorului 1 ajungând, în acest mod, în posesia

inculpatului.

Prin

urmare, Curtea a constatat întrunite exigențele prevăzute de art. 143 C. proc.

pen., în privința existenței motivelor verosimile că inculpații în cauză este

posibil să fi comis infracțiunile pentru care sunt cercetați.

Referitor

la temeiul de drept invocat în susținerea propunerii, art. 148 alin. (1) lit.

b) C. proc. pen. în privința inculpatului B.M., Curtea a constatat că, în

susținerea acestui temei, D.N.A. - Secția de Combatere a Corupției a făcut

referire la posibilitatea influențării martorilor, datorită relațiilor

dezvoltate de inculpat, în calitatea de prim procuror deținută, în mediul de

afaceri sau politic, astfel că „lipsa măsurii arestării preventive ar putea

determina din partea inculpatului o atitudine șicanatorie, prin care să obțină

întoarcerea „favorurilor” făcute acestora, avantajele și serviciile primite din

partea inculpatului de către martorii din dosar, fiind enumerate de la a) la

k). (filele 60-69 propunere).

Unele

din argumentele expuse în susținerea temeiului prevăzut de art. 148 alin. (1)

lit. b) C. proc. pen. vizează, realmente, împrejurări factuale ce ar putea îmbrăca

tiparul unor infracțiuni de corupție (exemplificativ: „P.M.M. a apelat la B.M.

pentru soluționarea favorabilă a două dosare aflate pe rolul A.N.R.P. pe numele

N.M.V. și A.A.G., sens în care B.M. și-a exercitat influența asupra numitului M.C.S.,

vicepreședintele A.N.R.P. In schimbul acestor servicii, B.M. i-a solicitat să-i

facă cunoștință cu R.C.C., funcționară în cadrul Primăriei Municipiului

București, pentru a-i facilita rezolvarea unor „probleme” sau numitul M.V. a

apelat la serviciile lui B.M. pentru ca acesta din urmă, în calitate de prim

procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 să-i acorde și să-i

prelungească dreptul de a conduce pe drumurile publice un autovehicul, după ce

permisul de conducere i-a fost reținut, în urma săvârșirii unei infracțiuni de

conducere a unui autovehicul pe drumurile publice, având o îmbibație alcoolică

peste limita legală, care face obiectul Dosarului nr. 7294/P/2011, aflat în

lucru, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 4, în schimbul acestui „favor”,

inculpatul recurgând la serviciile de instalator ale numitului M.V., pentru

amenajarea locuinței”).

Au

fost relatate și relațiile de care se bucură inculpatul în virtutea funcției de

prim procuror, precum și favorurile făcute unor ziariști, pentru a beneficia

din partea acestora de susținere mediatică.

Potrivit

art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., măsura arestării preventive a

inculpatului, când sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc.

pen., poate fi luată în cazul în care există date că inculpatul încearcă să

zădărnicească în mod direct sau indirect aflarea adevărului prin influențarea

unei părți, a unui martor sau expert, ori prin distrugerea, alterarea sau

sustragerea mijloacelor materiale de probă.

Pentru

a ne afla în prezența cazului prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc.

pen., după începerea urmăririi penale, trebuie ca din probele existente la

dosar (spre exemplu declarații de martori, experți, părți vătămate, părți

civile, declarații a unor coinculpați ori învinuiți, procese-verbale de redare

a comunicațiilor) să rezulte că inculpatul a încercat să împiedice aflarea

adevărului în cauza în care se efectuează cercetări, prin influențarea unei

părți, a unui martor, expert, ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea

mijloacelor materiale de probă. Influențarea unei părți, a unui martor, ori

expert, presupune constrângerea sau coruperea acestora, încercarea unei

înțelegeri frauduloase între inculpați, îndemnurile, rugămințile adresate

acestor persoane în scopul de a zădărnici aflarea adevărului în cauza dată.

Acest

caz presupune o analiză a naturii și gravității de care este acuzat inculpatul,

a contextului în care există bănuiala că a fost săvârșită infracțiunea,

raportat la posibilitatea exercitării unor presiuni asupra martorilor, care au

dat declarații în acuzare și demersurilor efectuate de inculpat în vederea

identificării martorilor cu identitate protejată.

În

privința distrugerii, alterării sau sustragerii mijloacelor materiale de probă,

trebuie demonstrat că activitatea inculpatului are ca scop încercarea alterării

aflării adevărului în cauză.

Din

probele administrate în cursul cercetărilor, după începerea urmăririi penale,

Curtea nu a identificat date din care să rezulte că inculpatul a încercat

denaturarea aflării adevărului în prezenta cauză, prin influențarea martorilor

ori prin alterarea sau distrugerea unor mijloace materiale de probă.

Toate

argumentele aduse de D.N.A. în sprijinul existenței acestui caz, sunt pur

teoretice și dezvăluie modalitatea în care inculpatul B.M. în calitatea sa de

prim procuror s-a folosit de poziția avută, fie pentru a obține servicii contra

altor servicii, fie pentru a „intimida” persoane care aveau interese contrare

cu ale sale, în legătură cu activitatea de comerț, pe care în mod repetat, „pe

durata funcției” a desfășurat-o, contrar dispozițiilor legii.

Acest

modus operandi bazat pe „relații” și „interese” posibil, strict, doar în

virtutea poziției de conducere a unui parchet, și a legăturilor pe care

inculpatul și le-a creat cu persoane situate pe poziții de autoritate și

influență, legături ce au la bază prietenii de durată, astfel cum rezultă din

interceptările convorbirilor telefonice dar și din declarațiile inculpaților,

învinuiților și martorilor, nu demonstrează că inculpatul încearcă să

zădărnicească aflarea adevărului și că există riscul de a împiedica buna

derulare a cercetărilor în cauza de față.

Aceste

riscuri nu pot fi invocate în mod abstract, ci trebuie să se bazeze pe probe

faptice astfel cum s-a arătat și în jurisprudența de contencios european

(Becciev împotriva Moldovei, nr. 9190/03 pct. 59, 4 octombrie 2005).

În

susținerea temeiului arătat, cu referire la alterarea sau distrugerea

mijloacelor de probă, în propunere, s-a menționat că una din faptele săvârșite

de inculpatul B.M. a presupus falsificarea grosolană a unor înscrisuri sub

semnătură privată, înscrisuri folosite pentru inducerea în eroare a unei

entități private, totul pentru a o ajuta pe numita A.S.L. (ruda sa, după cum

este menționat la lit. c), în același referat), D.N.A. - Secția de Combatere a

Corupției punându-și întrebarea, Dacă pentru altă persoană inculpatul nu s-a

sfiit să producă înscrisuri neconforme realității, ce ar fi în stare să facă

pentru ameliorarea propriei situații juridice

”

.

Conform

sesizării prin prezenta propunere, inculpatul B.M. nu este cercetat pentru

falsuri, iar expunerea teoretică a unei împrejurări de fapt la nivel de

supoziție nu poate fi primită, ca argument.

Prin

urmare, prima instanță a constatat că, în cauza de față, nu s-a demonstrat

existența cazului prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.

Cât

privește cazul prevăzut de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv

învinuitul sau inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, și

există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea

publică:

În

ce privește teza I a art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., a constatat că

aceasta este îndeplinită în privința ambilor inculpați, sub aspectul minimului

de gravitate prevăzut de lege.

Inculpatul

B.M. este cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) teza I din Legea

nr. 78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen., care are limite de

pedeapsă de la 1 la 5 ani; infracțiunea prevăzută de art. 264 alin. (1) C.

pen., raportat la art. 17 alin. (1) lit. a) și art. 18 din Legea nr. 78/2000,

cu limite de pedeapsă de la 3 luni la 9 ani (maxim majorat cu 2 ani conform

legii speciale); infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 13 din Legea

nr. 78/2000, cu limite de pedeapsă de la 1 la 5 ani și infracțiunea prevăzută

de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 17 lit. d)

1

și art. 18

alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu limite de pedeapsă de la 6 luni la 7 ani

(maxim majorat cu 2 ani conform legii speciale) iar inculpatul G.B.N. este

cercetat pentru infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr.

78/2000 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. proc. pen., care are limite de

pedeapsă de la 1 la 5 ani, infracțiunea prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 17 lit. d)

1

și art. 18

1

alin. (1) din Legea

nr. 78/2000, cu limite de pedeapsă de la 6 luni la 7 ani (maxim majorat cu 2

ani conform legii speciale) și infracțiunea prevăzută de art. 253 alin. (1) C.

pen. cu limite de pedeapsă de la 6 luni la 5 ani.

Cât

privește cea de a doua teză, care impune existența probelor, că, lăsați în

libertate inculpații prezintă pericol concret pentru ordinea publică, Curtea

constată că, din probele de la dosar, nu rezultă că această exigență este

întrunită.

Pornind

de la criteriile dezvoltate în jurisprudență în susținerea argumentului

pericolului pentru ordinea publică, Curtea a constatat că gravitatea

potențialelor fapte comise de către inculpații B.M. și G.B.N., existând

presupunerea rezonabilă, că de pe pozițiile deținute, care le confereau

acestora autoritate și influență, au organizat, condus și administrat o

societate comercială în numele căreia, au încheiat, în fapt, în mod direct,

contracte de exclusivitate în condiții avantajoase, cu eludarea legii, și s-au

implicat totodată, în mod direct, în activitatea acesteia, luând contact cu

partenerii de „afaceri” în mod direct și uzând de funcțiile publice, de

autoritate pe care le dețineau (partenerii cunoscând că derulau afaceri cu un prim

procuror și respectiv, un secretar general de primărie), apelând la prieteni cu

poziții de autoritate în partide politice pe plan local, prin rugăminți și

promisiuni de contra servicii, la nevoie, deși pune în lumină o conduită

reprobabilă, precum și degradarea morală a inculpaților, având în vedere

circumstanțele factuale reținute, nu atinge periculozitatea socială de natură

să susțină aprecierea necesității apărării ordinii publice, în sensul

reprimării infracțiunilor grave, pentru a nu întreține opiniei publice

sentimentul de insecuritate și pentru a evita repetarea unor astfel conduite de

către alte persoane, aflate pe aceleași poziții de conducere.

Curtea

Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în cazul tulburărilor aduse ordinii

publică că, dacă un asemenea motiv poate fi luat în calcul potrivit art. 5, în

circumstanțe excepționale, și în măsura în care dreptul intern recunoaște

această noțiune, acesta nu poate fi considerat relevant și suficient, decât

dacă se bazează pe fapte de natură să indice că eliberarea deținutului ar

tulbura cu adevărat ordinea publică (Letellier împotriva Franței 26 iunie 1991,

seria A, nr. 707, pct. 51, cauza Dumont Maliverg împotriva Franței, Hotărarea

din 31 mai 2005,pct. 65-66).

Așa

cum s-a arătat, după examinarea faptelor relevante (probate prin

procesele-verbale ale investigatorului cu identitate reală, autorizat de

procurorul D.N.A. - S.I., declarațiile testimoniale date de N.M., V.M.S., P.V.F.,

R.G., H.G., N.F., N.M.G., T.M., declarațiile învinuiților R.C.C., T.H.P.Ș.,

propriile declarații ale inculpaților G.B.N. și B.M. - declarație dată în fața

judecătorului - procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și a

celor purtate în mediul ambiental, interceptate și înregistrate în mod

autorizat), Curtea a constatat deja că este îndeplinită condiția prevăzută de art.

143 C. proc. pen. în privința existenței probelor din care rezultă că

inculpații B.M. și G.B.N. au comis fapte prevăzute de legea penală.

A

apreciat totodată, că nu sunt îndeplinite cazurile prevăzute de art. 148 lit. b)

și f) C. proc. pen. în privința inculpaților în cauză.

Luarea

măsurii arestării preventive presupune și aprecierea asupra caracterului

necesar al privării de libertate pentru interesul bunei desfășurări a

procesului penal, sau cu privire la proporționalitatea măsurii cu gravitatea

acuzației penale formulate împotriva inculpaților și scopul urmărit prin

dispunerea sa.

În

jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat constant

necesitatea detenției raportat la infracțiunile comise de inculpat, și

totodată, existența unei proporționalități a detenției, raportat la alte măsuri

mai puțin stringente (cazul Saadi contra Regatului Unit, Hotărârea din 14 mai 2006,

Vrencev contra Serbiei, Hotărârea 2361/05 din 23 septembrie 2008, Ladent contra

Poloniei, Hotărârea din 18 martie 2008).

In

același timp, s-a subliniat că arestarea preventivă a unei persoane, este o

măsură atât de gravă încât este justificată numai în ultimă instanță, atunci

când alte măsuri mai puțin severe au fost analizate și s-a constatat că sunt

insuficiente pentru a proteja interesul public (Witold Litwa c Poloniei,

Hotărârea 2662/95 din 4 iunie 2000, Hilda Hafsteinsdottir c Islandei, Hotărârea

din 8 iunie 2004, Enharn c. Suediei Hotărârea din 25 ianuarie 2005).

Examinând,

individual, situația fiecărui inculpat în cauză, profilul personal, situația

familială, astfel cum rezultă din înscrisurile administrate în dovedirea

circumstanțelor personale, ținând seama că, la momentul procesual analizat,

niciunul dintre inculpați nu se mai bucură de prerogativele funcțiilor

încredințate (operând suspendarea din funcție ca urmare a punerii în mișcare a

acțiunii penale), în considerarea prev. de art. 136 alin. (8) C. proc. pen., art.

143 alin. (1) C. proc. pen., văzând și dispozițiile art. 149

1

alin.

(12) raportat la art. 146 alin. (11)

1

C. proc. pen., Curtea a

apreciat că luarea măsurii restrictive de libertate a obligării de a nu părăsi

localitatea de domiciliu, în condițiile art. 145 C. proc. pen. este în măsură,

prin impunerea obligațiilor generale și a celei speciale vizând interdicția de

a lua legătura direct sau indirect cu celelalte persoane învinuite, inculpații

ori martorii în cauză, să răspundă în mod eficient imperativului bunei

desfășurări a urmăririi penale fiind necesară lămurirea cauzei sub toate

aspectele de fapt și de drept.

Măsura

obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu se apreciază a fi, pentru

fiecare inculpat, necesară în vederea atingerii scopului măsurii preventive în

conformitate cu art. 136 alin. (1) C. proc. pen. și proporțională cu gravitatea

acuzațiilor aduse, astfel cum sunt evidențiate de faptele relevante în cauză.

Împotriva

acestei încheieri au formulat recurs Parchetul de pe lângă I.C.C.J. – D.N.A. și

inculpatul B.M.

Parchetul

a criticat hotărârea ca netemeinică întrucât, deși instanța a constat că există

indicii cu privire la săvârșirea faptelor reținute în sarcina celor doi

inculpați, a apreciat în mod greșit că aceștia nu prezintă pericol pentru

ordinea publică.

De

asemenea a criticat aprecierea făcută în cauză, că nu subzistă temeiul prevăzut

de art. 148 lit. b) C. proc. pen. pentru luarea măsurii arestării preventive în

cazul inculpatului Betelie, deși faptele enumerate la pct. a)-k) din Referat

atestă relațiile dezvoltate de inculpat în calitatea de prim procuror deținută,

în mediul de afaceri sau politic, existând posibilitatea influențării

martorilor care s-ar simți obligați să-i întoarcă favorurile făcute.

Inculpatul

B.M. a criticat hotărârea ca netemeinică, întrucât în cauză nu există indicii

cu privire la săvârșirea unor infracțiuni, faptele reținute de parchet fiind

doar abateri disciplinare.

Înalta

Curte, analizând recursurile prin prisma criticilor formulate cât și din

oficiu, conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen.,

constată următoarele:

Pentru

luarea oricărei măsuri preventive este necesar să se constate că sunt probe sau

indicii temeinice că învinuitul sau inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de

legea penală. Pentru luarea măsurii arestării preventive este necesar pe lângă

îndeplinirea acestei condiții prevăzute de art. 143 alin. l să se rețină și

incidenței vreunuia din cazurile prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

Prima

instanță a constatat că există indicii cu privire la săvârșirea unor fapte

penale, dar că nu se justifică reținerea temeiurilor prevăzute la art. 148 lit.

b) și f) în cazul inculpatului B. și a celor prevăzute de art. 148 lit. f) în

cazul inculpatului G.

În

ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 143 C. proc. pen.,

în sensul existenței indiciilor privind săvârșirea unor fapte penale Înalta

Curte reține următoarele:

1.

Referitor la infracțiunea prevăzută de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr.

78/2000, Înalta Curte constată din probatoriul administrat până în prezent

(procesele-verbale ale investigatorului cu identitate reală, S.I., declarațiile

martorilor N.M., V.M.S., P.V.F., R.G., H.G., N.F., N.M.G., T.M.,

procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice și a celor purtate în

mediul ambiental) că în mod corect a apreciat prima instanță că în cauză există

indicii cu privire la săvârșirea acestei infracțiuni de către ambii inculpați.

In declarația dată în fața instanței inculpatul Betelie a și recunoscut că avea

o societate comercială pe care o administra în fapt, și care îi aparținea, deși

era înregistrată pe numele altor persoane.

Inculpatul

B.M., prin apărător a arătat că pentru subzistența acesteia este necesar să se

constate existența unor operațiuni financiare, operațiuni care nu pot fi

desfășurate decât de instituțiile financiare, limitativ enumerate în art. 8 lit.

b) din Legea nr. 656/2002.

La

o primă vedere o asemenea faptă poate fi calificată ca fiind infracțiunea

prevăzută în art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000 - efectuarea de

operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția

sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană - existând și practică

judiciară în acest sens. Aspectul dacă activitățile reținute în Referatul

parchetului pot fi echivalate cu efectuarea de operațiuni financiare ca acte de

comerț nu poate fi analizat într-un asemenea cadru procesual. Dezbaterea

privind întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii trebuie supusă

atenției instanței care soluționează fondul cauzei, singura în măsură să decidă

dacă s-a săvârșit sau nu o infracțiune.

Unul

dintre apărătorii inculpatului B. a susținut că instanța investită cu

soluționarea propunerii de arestare preventivă trebuie să constate că s-a

săvârșit o infracțiune pentru a dispune arestarea preventivă, în sensul că

trebuie să constate că sunt îndeplinite elementele constitutive ale acesteia,

întrucât dispozițiile art. 148 lit. f) utilizează noțiunea de infracțiune și nu

de faptă penală. De aceea instanței care soluționează fondul cauzei i-ar reveni

doar sarcina să aplice pedeapsa și nu să analizeze infracțiunea, pentru că o

asemenea cercetare a fost deja făcută atunci când s-a dispus arestarea

preventivă.

Curtea

constată că o asemenea apărare este construită pe confuzia ce se poate crea

între cele două accepțiuni ale noțiunii de infracțiune. Codul penal, în art. 17

definește infracțiunea ca fiind fapta care prezintă pericol social, săvârșită

cu vinovăție și prevăzută de legea penală. Ca atare un prim sens al acestei

noțiuni ar fi acela de faptă prevăzută de legea penală care a fost săvârșită în

concret de către o persoană, astfel încât cu privire la aceasta se poate

constata că a acționat cu vinovăție, iar despre faptă, că prezintă în concret o

anumită gravitate astfel încât sunt îndeplinite condițiile privind pericolul

social.Ca atare putem afirma despre o persoană că a săvârșit o infracțiune doar

dacă acțiunile sau inacțiunile sale se circumscriu unei fapte penale, dacă ele

prezintă un grad de pericol social și dacă se constată că fapta a fost

săvârșită cu vinovăție.

Un

al doilea sens al acestei noțiuni se referă la fapte grave din punct de vedere

social, care intră în zona ilicitului penal și care au fost denumite astfel

pentru a le distinge de faptele ce intră în zona ilicitului civil,

comercial,etc. In acest al doilea sens noțiunea de infracțiune este sinonimă cu

cea de faptă penală.

La

această a doua accepțiune fac referire textele din capitolul destinat măsurilor

preventive. Ca atare legea nu solicită instanței ce se pronunță cu privire la

măsurile preventive să facă o analiză detaliată a infracțiunii reținute și a

vinovăției, ci doar să constate că există indicii ale săvârșirii unei fapte

penale. De altfel și art. 143 folosește noțiunea de faptă penală, iar

jurisprudența C.E.D.O. a statuat în repetate rânduri că cel arestat se bucură

de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive de

condamnare.

2.

În ceea ce privește infracțiunea de favorizarea infractorului în legătură cu o

infracțiune de corupție prev. de art. 264 alin. (1) C. pen. rap. Ia 17 alin. lit.

a) și Ia art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, Înalta Curte consideră că

situația de fapt nu este suficient de bine conturată la acest moment pentru a

vorbi de indicii privind săvârșirea acestei infracțiuni, aspecte ce rezultă și

din hotărârea primei instanțe.

3.

Raportat la instigarea Ia infracțiunea de folosire a influenței sau autorității

de către o persoană cu funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii

pentru sine sau pentru altul de bani,bunuri sau alte foloase necuvenite, prev.

de art. 25 C. pen. rap. Ia art. 13 din Legea nr. 78/2000, reținută în sarcina inculpatului

B.M., din materialul probator administrat până la această dată există indicii

că inculpatul B.M. i-a determinat pe T.H., vicepreședinte al Biroului Politic

Județean al P.N.L., Filiala Ilfov și pe T.M., consilier județean, membru al P.N.L.,

filiala Ilfov, să își folosească influența printre membrii P.N.L. care dețineau

funcții în administrația locală pentru ca aceștia, în numele instituțiilor pe

care le conduceau să încheie contracte cu SC E. SRL București.

Relevante

în acest sens sunt interceptările convorbirilor telefonice

:

B.M.:

„Dar cum stăm noi? Stăm bine?”, „în Călărași. în Călărași și în Ilfov. Giurgiu

nu mă interesează pe zona P.N.L. Că știu că stă bine”, „.în Călărași ce se

întâmplă? Asta. auzi, mă? Asta a lui G. s-a infiltrat bine acolo?”, „Mă, mâine,

dacă e întâlnirea cu primarii, aș vrea să vin și eu și să-ți spun de ce! Că o

arunc așa, le las câte o carte de vizită, înțelegi?”

T.H.P.Ș.:

„.Te pun. te pun în legătură cu ăia șmecheri nu cu toți fraierii!”

B.M.:

„.Băi, tu îmi faci un semn și când tu îmi faci. mă ciupești, înseamnă că îi dau

cartea de vizită”, „Că vreau să țin legătura cu șmecherii, știi.? Pe ce spuneam

eu, când ne-am văzut ultima oară” (convorbire telefonică cu T.H.P.Ș. din data

de 20 septembrie 2011, ora 19:34:05; vol. 11, filele 183-191).

De

asemenea există indicii că inculpatul B. l-a determinat pe T.M. să îl ajute la

contractarea forței de muncă și la închirierea unui spațiu comercial pentru SC E.

SRL în condiții avantajoase.

(Dialogul

telefonic din data de 11 august 2011, ora 21:14:38, dintre B.M. și învinuitul T.:

B.M.

„De-aia te sunasem. Ne. ne interesa un fost C.A.P. care să aibă din alea

betonate, știi? Să nu mai băgăm bani prea mulți în beton!”, te sunasem cu

treaba aia, cu. cu Vidra, cu terenul. Să-mi găsești un teren pentru.”

T.:

„Păi, mergem, mergem, când vrei! Am vorbit acolo”, „Am stație. Hai, că vorbim

mâine dimineață. îți spun eu.” (vol. 3, filele 353-357).

B.M.:

„Bă, ăsta e serios, A.?”, „Bă, din câte știu eu, da!”

T.M.:

„Nu, i-am zis că e. trebuie să țină relația că e bine și că.”, „Adică i-am

explicat tot ce.”

B.M.:

„Aha, am înțeles”, (convorbire telefonică cu T.M., din data de 30 septembrie

2011, ora 18:42:35; voi. 4, filele 410-413);

T.M.:

„.să trăiți, domnu' șef! Ce fac cu contractul? Cui îl duc?”,

B.M.:

„Păi, mi-l aduci. mi-l aduci mie încoace”, „sunt la Vidra. „(convorbire telefonică

a inculpatului B.M. cu T.M., din data de 03 octombrie 2011, ora 14:16:31; vol.

5, filele 63-64);

B.M.:

„Concentrează-ți tot efortul și găsește-mi și mie în Vidra un teren de vreo

trei-patru mii de metri pătrați”, „Eu știu, că mi-au spus băieții că mă pot

baza pe tine, că ești un om foarte serios și cu multe relații, conexiuni în

zonă și de-aia te-am și sunat pe tine, înțelegi?” (convorbire telefonică cu T.M.,

din data de 08 octombrie 2011, ora 11:13:29; vol. 5, filele 136-140);

B.M.:

„Am vorbit cu cineva din zonă, de acolo, un tip șmecher ăă. liberalul nostru.

Știi, că acuma l-am sunat. Bă, îmi cauți un teren. Am, știu. Ne luăm un teren

și ne facem noi [înjură]. Nu mai stau eu la mâna cuiva, frate! L-am luat, mi-am

trântit hala, mi-am betonat-o imediat, că avem resurse. imediat că. avem o

fabrică de ciment, unde cunoaștem bine. Mi-am betonat 2000 de metri pătrați”,

(convorbire telefonică a inculpatului B.M. cu O.G.A., din data de 08 octombrie

2011, ora 11:35:47; vol. 5, filele 141-145.

B.M.:

„eu îl sun luni pe M. să dea sfară-n țară, să strângă negrii pe plantație și o

să zică: bă, marți, miercuri, la ora patru, să fie. 10 oameni, să fii cu ei

acolo” (convorbire telefonică cu N.F., din data de 24 septembrie 2011, ora

11:24:53; vol. 4, filele 336-341);

B.M.:

„Ne vedem azi la patru, eu vin. adică venim toți acolo, știi.? Adică venim să

vedem ce ne-a găsit M. ăsta. pentru personal, da?” (convorbire telefonică cu N.F.,

din data de 30 septembrie 2011, ora 09:59:50; voi. 4, filele 386-388);

Există

de asemenea indicii că inculpatul l-a determinat pe învinuitul T. să-și

folosească influența pe lângă primarul comunei C., B.C. pentru a încheia un

contract fictiv cu un terț care urma să doneze utilaje primăriei, utilaje care

urmau a fi folosite în fapt însă de societatea inculpatului.

B.M.:

„H., fii atent aici! Știi că un prieten de-al meu vrea să doneze la o Primărie.

„de-a voastră. niște utilaje pe care să Ie iau eu.”, „M-a sunat acuma, de fapt

ieri și mă ... (obscen). La telefon încontinuu.”, „Băi, zi-mi Primăria, zi-mi

Primăria”…

T.H.P.Ș.:

„A. Ciolpani, cred. Mă lași 10 minute?”

B.M.:

„Deci îmi trebuie, dragul meu, că îmi trebuie să știu ca să știu ce-i spun.

Dar, după aia știi că le iau de-acolo, nu le las!” (convorbire telefonică a

inculpatului B.M. cu T.H.P.Ș., din data de 26 octombrie 2011, ora 10:40:59; vol.

5, filele 249-252);

T.H.P.Ș.:

„A. C.”

B.M.:

„Da' ai un nume, cum îl cheamă pe primar?”

T.H.P.Ș.:

„Da. B.C.” (convorbire telefonică a inculpatului B.M. cu T.H.P.Ș., din data de

26 octombrie 2011, ora 11:03:21; vol. 5, filele 253).

4.

Referitor la infracțiunea de șantaj în legătură cu o infracțiune de corupție,

reținută în sarcina inculpaților B.M. și G.N.B., Înalta Curte constată că din

conținutul convorbirilor telefonice purtate între cei doi inculpați sau purtate

de inculpatul Betelie cu alte persoane rezultă indicii cu privire la faptul că

cei doi inculpați au constrâns pe reprezentanții SC R. SRL, V.M. și N.M. să

continue livrările de deșeuri către SC E. SRL, cu care încheiaseră un contract,

deși aceasta nu îndeplinea condițiile prevăzute de lege (nu avea autorizație de

mediu). Mai mult, întrucât la punctul de lucru al SC E. SRL nu exista un

cântar, astfel încât să se poată stabili cantitatea de deșeuri livrată de firma

de salubritate, SC R. SRL nu avea nici interesul, din punct de vedere economic,

să continue livrările întrucât pentru colectarea acestor deșeuri nu putea primi

bani de la Primăria sector 1, cu care avea un contract în acest sens.

Astfel,

în discuțiile telefonice pe care le-a avut cu B.M., V.M.S. i-a solicitat în mod

expres acestuia să remedieze situația privind inexistența unui cântar întrucât

societatea la care este angajat va avea probleme în decontarea serviciilor de

salubrizare pe care le prestează pentru Primăria Sectorului 1:

„V.M.S.

- Ați rezolvat problema cu cântărașul?

B.M.

- Am rezolvat-o., (convorbire telefonică cu V.M.S., din data de 09 noiembrie

2011, ora 14:28:54; vol. 8, filele 193-195);

V.M.S.

- la noi era și o problemă, nu avem documentele alea de cântar, care pe noi ne

frig la. la.”, (convorbire telefonică cu B.M., din data de 14 decembrie 2011,

ora 19:02:41; vol. 8, filele 212-214);

V.M.S.

- „eu inițial vă întreb, s-a rezolvat problema cu cântarul?”

B.M.

- „încă nu.”

V.M.S.

- „Aia e o mare problemă, la., la. noi este o mare problemă”, „trebuie neapărat

urgentată chestia aia, deci pe noi ne blochează la mantinelă rău de tot, adică

n-avem ce face, le ducem cursa aia în loc să. intre la plată, neavând chestiile

alea și documentele încheiate la. știți că se fac niște formulare de transport.

e o problemă majoră, înseamnă că tot ce duc la dumneavoastră nu pot să

recuperez costurile de transport și de colectare” (convorbire telefonică cu V.M.S.,

din data de 19 decembrie 2011, ora 14:38:10; voi. 8, filele 217-221);

V.M.S.

– „și când am văzut că n-are cântar, n-are aia, n-are aia, am oprit prestația”,

eu ca să pot să le bag pe contract îmi trebuia un bon de cântar, îmi trebuia o

chestie și el nu putea să mi-o ofere” (convorbire telefonică cu G., angajat al

SC C.R.S. SA, din data de 14 decembrie 2011, ora 18:57:40; vol. 8, filele

209-211).

(V.M.S.:

„Eu i-am oprit la prestație … ă,. domnu' N. nu mi-a spus nimic, l-am anunțat.

așa și dăm.(neinteligibil.) n-am, n-am dus decât o singură cupă”, „sunt ăia cu

Vidra, mă,.ă.na. nu pot să zic prin telefon” (convorbire telefonică cu S.,

angajat al SC C.R.S. SA., din data de 12 decembrie 2011, ora 16:45:19).

V.M.S.:

„că eu oricum am întrerupt mai demult livratul de marfă că nu îmi prezentase la

contract autorizația de mediu”, „noi n-am făcut decât unu sau maxim două

transporturi acolo și când am văzut că n-are cântar, n-are aia, n-are aia, am

oprit prestația, l-am anunțat și pe domnul N.”, „zic bă, ia opriți, până nu se

sparge buba!” (convorbire telefonică cu G., angajat al SC C.R.S. SA, din data

de 14 decembrie 2011. ora 18:57:40; vol. 8, filele 209-211).

Începând

cu data de 14 decembrie 2011, inculpatul B.M., l-a contactat în permanență pe

reprezentantul SC R. SRL, V.M.S., pentru a-i trimite „dispoziții” privind

reluarea livrărilor:

V.M.S.:

„șmecherașul ăla mi-a dat telefon, că n-ai mai trimes, n-ai mai făcut, nu știu

ce!”, „zic domne', era o problemă”, (convorbire telefonică cu G., angajat al SC

C.R.S. SA, din data de 14 decembrie 2011, ora 18:56:30; vol. 8, filele

207-208);

V.M.S.:

„acum mă trezesc cu telefon de la ăsta, nu i-am răspuns, după aia mi-a dat SMS,

că gagiu' e procuror. ai înțeles?”

G.:

„Asta de la E.?”

V.M.S.:

„Ăla din umbră. ca să știu ce vorbesc mâine cu domnul N.”, (convorbire

telefonică cu George, angajat al SC C.R.S. SA din data de 14 decembrie 2011,

ora 18:57:40; vol. 8, filele 209-211); „Buna seara. Va sunasem sa va spun ca nu

ați făcut nicio livrare, deși dispozițiile erau altele” (SMS trimis de B.M.

către V.M.S., la data de 14 decembrie 2011, ora 18:52:16; vol. 8, fila 206);

B.M.:

„dom' director, nu făceam decât oficiile să transmit un mesaj, adică mi s-a

spus să vă sun astăzi, v-am sunat, nu s-a făcut nicio livrare nimic, nici

astăzi”, „domn director eu a primit o rugăminte să vă sun astăzi, să mă asigur

că se fac livrările. Eu nu fac decât să-mi fac treaba, atât. atât. atât si să

dau un răspuns mai departe ca să întreb dacă s-au făcut livrări sau nu, atât,

restu. „(convorbire telefonică cu V.M.S., din data de 14 decembrie 2011, ora

19:02:41; voi. 8, filele 212-214);

V.M.S.:,,m-a

sunat omu' cu Vidra, cu problema aceea, știți dumneavoastră”

N.M.:

„Da.”

V.M.S.:

„Așa, că n-am mai transmis acolo, hodoronc-tronc ne-a mai venit și ceva de la,

o citație de la poliție”, „noroc că n-am dus decât două curse”

N.M.:

„Măi să fie!”

V.M.S.:

„Am vorbit cu el și a zis e concurența, nu vă faceți probleme!”, „și am primit

mesajul că trebuie să., zic domne', eu nu știu, trebuie să vorbesc cu domnul N.”

N.M.:

„Da, o vorbim mâine” (convorbire telefonică cu N.M., director SC C.R.S. SA., din

data de 14 decembrie 2011, ora 20:54:20; voi. 8, filele 130-132);

B.M.:

e luni și nimic la Vidra, uite eu mă duc acum la Vidra și am auzit că n-a venit

nicio mașină nici astăzi”

V.M.S.:

„N-ați vorbit cu domnul N.?”

B.M.:

„Păi, eu n-am vorbit, pe mine m-au., eu am fost rugat să vă sun pe

dumneavoastră eu mi-am făcut datoria si atât”

V.M.S.:

„Am înțeles, OK. Că am vorbit cu domnul N. ceva și a zis că până nu discută

dânsul, nu ne mișcăm”

B.M.:

Ascultați-mă, domnul B. a vorbit cu domnul N., cred că vineri ultima oară, B. nu

e în tară si m-a rugat să mă ocup eu”, deja o lună din contract am pierdut-o

degeaba, practic nu ni s-a livrat nimic” (convorbire telefonică cu V.M.S., din

data de 19 decembrie 2011, ora 14:38:10; vol. 8, filele 217-221).

Ca

urmare a presiunilor exercitate, reprezentanții SC R. SRL au acceptat să

încheie un act adițional antedatat la contractul inițial, act care permitea

reluarea livrărilor chiar și în lipsa unui cântar care să ateste cantitățile

transportate spre prelucrare, precum și a autorizației de mediu și astfel

continuarea activității E.:

V.M.S.

„pentru chestia aia cu Vidra, vă rog frumos pregătiți un act adițional”, „o

închidem ca să putem să dăm drumul la lucrare urgent” (convorbire telefonică cu

P.D., angajat al SC C.R.S. SA, din data de 21 decembrie 2011, ora 12:09:51;

vol. 8, filele 222-224); P.D. „Nu vreau să vă necăjesc, da nenea ăsta cu Vidra

ne-a adus autorizația de mediu ?”, V.M.S. „A adus-o la domnul N.”

P.D.

„Da' ați văzut-o ?”

V.M.S.

- „A adus-o la domnul N., da' eu n-am văzut-o”, deci e de sus, gata e închisă”,

P.D.

„Știu, am înțeles da' e ușor periculos”.

V.M.S.

„e de executat, dacă se mai întâmplă ceva iar o blocăm și-am terminat bâlciul,

dar trebuie s-o deblocăm acum”, (convorbire telefonică cu P.D., angajat al SC C.R.

SA, din data de 21 decembrie 2011, ora 16:19:48; vol. 8, filele 225-226).

B.M.

deși nu i-a amenințat în mod direct pe reprezentanții SC R. SRL, a urmărit prin

insistențele sale să le dea de înțeles că dacă nu vor face livrările poate

trece și la alte coerciții, constând în întârzierea plății de către Primăria

Sector I a facturilor către SC R. SRL, creând astfel serioase probleme

economice societății:

G.

B.N.: „Asta, M., de față cu mine i-a zis :ai două zile să .găsești variante și

să nu aud discuții si deja e a treia;

B.M.:

A, bun,îmi dai voie să-l sun? Cu mare drag. Aoleo ce-o să se umfle mușchii pe

mine.; G.B.N.: Elegant,rugămintea, elegant „(Convorbire telefonică, vol. 8, fia

701 „îmi venea să-i zic .[râde]. tu știi cine semnează plățile?! .[râde].”.

Când i-oi zice treaba asta Iu' B. când se întoarce!”, da' o să îi zic când se

întoarce, bă, tu știi ce mi-a zis acesta ieri?, că ieri mi-a zis, zice domne,

știi că de fapt., zic băi, nene, stai în loc de un cântar”, „zic să mori tu!

zic da, bine, Ok, am înțeles”, „si o să îi zic și eu Iu' B.: Fă, mă si tu

plățile în martie pentru decembrie! Să vedem cum le convine!” (convorbire

telefonică cu N.F., din data de 21 decembrie 2011, ora 12:49:37; vol. 8, filele

130-132);

Aspectul

invocat de inculpatul B. prin apărători că în cauză nu subzistă infracțiunea de

șantaj întrucât numiții V.M.F. și N.M. au arătat la audieri că nu s-au simțit

amenințați și că nu au în dosar calitatea de părți vătămate, ci aceea de

martori nu poate fi reținută de instanță. În primul rând poziția subiectivă a

celui șantajat nu are relevanță pentru existența acestei infracțiuni, iar pe de

altă parte aspectul că cei doi nu au calitatea de părți vătămate în cauză nu

prezintă nicio relevanță întrucât dispozițiile art. 82 C. proc. pen. permit ca

persoana vătămată să fie ascultată ca martor dacă nu este constituită parte

civilă sau nu participă în proces ca parte vătămată.

5)

Cu privire Ia acuzație de comitere a infracțiunii de conflict de interese aduse

de inculpatul G.B.N. s-a arătat că.

Din

actele depuse la dosar, din declarațiile martorilor și declarațiile

inculpatului B.M. rezultă indicii că inculpatul G.B.N., în calitate de secretar

general al Primăriei Sectorului 1 București, a desfășurat acte de comerț

incompatibile cu funcția deținută, prin persoane interpuse, deținând în fapt SC

E. SRL Inculpatul, profitând de poziția pe care o deținea la primăria

Sectorului 1, a determinat firma SC R.S. SA, care asigura salubritatea în

sectorul I, să încheie un contract cu firma sa și să livreze acesteia o parte

din deșeurile colectate,asigurându-și astfel un folos material.

Deși

contractul de colectare a deșeurilor între Primăria Sectorului 1 București și SC

C.R.S. SA a fost încheiat înainte de contractul perfectat cu SC E. SRL, aceste

contracte sunt cu executare succesivă, în sensul că Primăria Sectorului 1

București efectuează plăți periodice către compania care îi prestează serviciul

de colectare a deșeurilor, astfel încât inculpatul putea condiționa în fapt

derularea acestui contract de modul în care se desfășurau relațiile comerciale

ale SC R. SRL cu propria firmă.

În

ceea ce privește faptele inculpatului G., înalta Curte constată că în raport de

soluția primei instanțe care a luat față de acesta măsura obligării de a nu

părăsi localitatea și față de aspectul că inculpatul nu a atacat hotărârea cu

recurs, recunoscând implicit că există indicii privind săvârșirea acestor

fapte, nu se mai impunea cercetarea condiției prev. de art. 143 privind

săvârșirea unei fapte penale. Având in vedere însă că apărătorii acestui

inculpat nu au înțeles care este rolul și scopul căilor de atac, întrucât, deși

au învederat că au solicitat chiar ei primei instanțe luarea măsurii obligării

de a nu părăsi localitatea, în recursul Parchetului au susținut că activitățile

reținute în sarcina inculpatului nu reprezintă fapte penale, Curtea se simte

obligată să înlăture orice dubiu cu privire la acest aspect, subliniind că

există indicii că inculpatul a săvârșit faptele ce i se rețin în sarcină.

Inculpatul G. a susținut că avea dreptul, conform statutului său de funcționar

să dețină societăți comerciale și să desfășoare acte de comerț, invocând în

acest sens dispozițiile art. 96 din Legea nr. 161/2003. Înalta Curte constată

că textul invocat este în concordanță cu dispozițiile art. art. 12 lit. a) teza

I din Legea nr. 78/2000 și cu cele ale art. 253

1

C. pen., deoarece

prevede incompatibilitatea desfășurării unor activități în domeniul privat care

să aibă legătură cu atribuțiile exercitate ca funcționar public („Funcționarii

publici, funcționarii publici parlamentari, și funcționarii publici cu statut

special, pot exercita funcții sau activități în domeniul didactic, al

cercetării științifice, al creației literar artistice. Funcționarii publici,

funcționarii publici parlamentari, și funcționarii publici cu statut special

pot exercita funcții în alte domenii de activitate în sectorul privat, care nu

sunt în legătură directă sau indirectă cu atribuțiile exercitate ca funcționar

public, funcționar public parlamentar, sau funcționar public cu statut special potrivit

fișei postului.)

Pentru

luarea oric