ÎCCJ, Secția penală

Deliberând asupra recursurilor de față pe baza lucrărilor și materialelor din dosarul cauzei, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția I penală, prin încheierea din ședința Camerei de Consiliu din data de 13 aprilie 2012, a dispus în baza art. 149 1 alin. (9) C. proc. pen. respingerea propunerii Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție de arestare preventivă a inculpaților G.A. și M.N. În baza art. 149 1 alin. (12) C. proc. pen., art. 146 alin. (2) 1 C. proc. pen. și art. 145 1 alin. (1) C. proc. pen. a dispus luarea față de fiecare dintre inculpații G.A. și M.N. a măsurii obligării de a nu părăsi țara, fără încuviințarea organului care a dispus această măsură, pe o perioada de 30 de zile, începând cu data de 13 aprilie 2012 și până la data de 12 mai 2012, inclusiv.

În baza art. 145 1 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (1) 1 și alin. (1) 2 C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara a dispus obligarea fiecăruia dintre inculpații G.A. și M.N. la respectarea următoarele obligații: a) să se prezinte la organul de urmărire penală și instanța de judecată ori de câte ori este chemat; b) să se prezinte la organul de poliție, respectiv Poliția Sectorului 1 București în cazul inculpatului G.A. și Poliția localității Sânandrei, județul Timiș în cazul inculpatului M.N., conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat; c) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței; d) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme ; e) să nu se apropie de martorul denunțător, celălalt coinculpat și de eventualii martori ce vor fi audiați în cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect; f) în baza art. 145 1 alin. (2) C. proc.

pen. rap. la art. 145 alin. (1) 2 lit. f) C. proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara a dispus obligarea inculpatului G.A. să nu exercite profesia de avocat în exercitarea căreia a săvârșit fapta. În baza art. 145 1 alin. (2) C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (2) 2 C. proc. pen., a atras atenția fiecăruia dintre inculpații G.A. și M.N. că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de aceștia măsura arestării preventive. în baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen. a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina acestuia.

Pentru a dispune astfel, judecătorul fondului a reținut: Prin referatul întocmit la data de 12 aprilie 2012 în Dosarul nr. 136/P/2012 și înregistrat la data de 13 aprilie 2012 pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub numărul 3117/2/2012, Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a solicitat luarea măsurii arestării preventive față de inculpații G.A., avocat în cadrul Baroului București, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 C. pen. și M.N., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de cumpărare de influență prevăzută de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000.

În motivarea acestei propuneri s-au arătat următoarele: Prin rezoluția din data de 11 aprilie 2012, a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a corupției s-a început urmărirea penală față de G.A. - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, constând în aceea că, în calitate de avocat în cadrul Baroului București, a pretins în data de 04 aprilie 2012, prin intermediul lui T.L.C., suma de 100.000 euro de la M.N., pentru a interveni pe lângă magistrații investiți cu soluționarea Dosarelor nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și 14219/62/2011 al Tribunalului Brașov, magistrați față de care a lăsat să se creadă că are influență, în vederea adoptării unei soluții favorabile lui M.N.

Prin aceeași rezoluție s-a dispus începerea urmăririi penale și față de M.N. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prev. de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000. Prin procesele-verbale din data de 12 aprilie 2012 li s-au adus la cunoștință numiților G.A. și M.N., învinuirea. Tot în data de 12 aprilie 2012, orele 15,50 și orele 21,45 prin ordonanțele nr. 136/P/2012 ale Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției, a fost pusă în mișcare acțiunea penală față de învinuitul G.A. și învinuitul M.N., pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și cumpărare de influență, prev. de art. 6 1 din Legea nr. 78/2000.

Prin ordonanțele nr. 10 și 11 din data de 12 aprilie 2012, în Dosarul nr. 136/P/2012 al Direcției Naționale Anticorupție - Secția de combatere a corupției, s-a luat față de inculpați măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, de la data de 12 aprilie 2012, ora 16,15 până la data de 13 aprilie 2012, ora 16,15 și respectiv de la data de 12 aprilie 2012, ora 22,00 până la data de 13 aprilie 2012, ora 22,00. S-a arătat că din probele administrate în cauză rezultă următoarea stare de fapt: Prin ordonanța cu nr. 61/D/P/2012 din data de 03 aprilie 2012, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara, a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe M.N.

și T.L.C. (avocat în cadrul Baroului București), cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 254-257 C. pen rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 6 1 din Legea nr. 78/2000, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție. în fapt, s-a reținut că în cursul zilei de 02 aprilie 2012, la ora 15,13 T.L.C. a discutat la telefon cu M.N. despre rezolvarea unei „teme” până a doua zi, la orele 14,00 și au stabilit că pentru reușita operațiunii este bine să se întâlnească, sens în care, în cursul serii, în jurul orelor 22,50, s-au văzut la restaurantul L., situat în apropierea localității Vințu de Jos. Cu această ocazie au discutat despre remiterea sumei de 200.000 euro unei persoane neidentificate, probabil în legătură cu soluționarea Dosarului nr. 12286/62/2011, aflat pe rolul Tribunalului Brașov.

Urmare a dialogului celor doi, de la restaurantul L., în data de 03 aprilie 2012, Turcu Liviu Constantin a avut o conversație telefonică, la ora 15,58, cu G.A. (avocat în Baroul București), prilej cu care au convenit să se întâlnească în dimineața zilei de 04 aprilie 2012, la Aeroportul Otopeni cu M.N., care urma să sosească cu avionul. În scopul obținerii de probe în legătură cu activitatea infracțională a lui M.N., T.L.C. și G.A., s-a emis de către Direcția Națională Anticorupție, în data de data de 04 aprilie 2012, autorizația nr. 10/2012, pentru interceptarea și înregistrarea cu titlu provizoriu a convorbirilor telefonice purtate de către persoanele antemenționate, înregistrarea convorbirilor purtate în mediul ambiental de către acestea, localizarea și urmărirea prin GPS și înregistrarea de imagini.

Autorizația provizorie nr. 10/2012 a fost confirmată de către Curtea de Apel București, care a prelungit măsurile mai sus indicate cu încă 28 zile, prin încheierea nr. 59 din 05 aprilie 2012 și autorizația 56 din 05 aprilie 2012. Din exploatarea autorizațiilor emise de către Direcția Națională Anticorupție și de către instanță și din declarația-denunț aparținând martorului T.L.C. au rezultat următoarele: La sfârșitul lunii martie 2012, învinuitul M.N. 1-a informat pe avocatul T.L.C. că Banca Transilvania a cerut strămutarea Dosarului nr. 4/30/2010 al Tribunalului Timiș și că termenul de judecată fixat la Înalta Curte de Casație și Justiție este în 05 aprilie 2012. De asemenea, i-a spus că a fost aranjat procesul de Banca Transilvania și vor muta dosarul la Tribunalul Brașov, așa încât totul se va termina în favoarea adversarilor, Aton Transilvania.

M.N. i-a solicitat lui T.L.C. să găsească o soluție, referindu-se la o relație care să îi ajute în dosarul de strămutare. Martorul T.L.C. La contactat pe inculpatul G.A., știind că acesta cunoaște persoanele potrivite pentru a rezolva ca strămutarea Dosarului nr. 4/30/2010 să se facă la o instanță agreată de M.N. G.A. s-a angajat să facă verificări, propunând ca soluție strămutarea la Ploiești, pentru că acolo poate să controleze situația. Urmare a discuțiilor dintre inc. G.A. și T.L.C., acesta din urmă s-a întâlnit cu M.N. la restaurantul L., situat în apropierea localității Vințu de Jos și i-a comunicat că a vorbit cu un avocat de la București, care i-a spus că poate obține strămutarea la Ploiești, pentru că are relații și poate rezolva problemele din justiție.

Inc. M.N. a precizat că e important ca dosarul să nu se judece la Cluj sau Brașov. La cererea inculpatului G.A., a avut loc în data de 04 aprilie 2012 o întâlnire în incinta Aeroportului Otopeni, între acesta, T.L.C. și înv. M.N., ocazie cu care au discutat despre strămutarea Dosarului nr. 4/30/2010 al Tribunalului Timiș și despre celelalte cauze ale învinuitului M.N. aflate pe rolul instanțelor. La un moment dat, conform declarației-denunț al numitului T.L.C., a fost luat deoparte de către G.A., care l-a întrebat dacă poate să-i ceară 100.000 euro lui M.N. T.L.C. a răspuns că este în regulă. Ulterior, inc. G.A. a evitat să-i ceară lui M.N. cei 100.000 euro pentru rezolvarea dosarului de strămutare, lăsându-l pe T.L.C.

să facă acest lucru. Astfel, inc. G.A. a plecat de la aeroport, lăsându-l pe T.L.C., împreună cu M.N. în acest context, T.L.C. a scris pe un șervețel „100.000”, arătându-i-l lui M.N. și precizându-i că aceasta este suma pe care trebuie să o achite lui G.A. pentru obținerea unei soluții favorabile în dosarul de strămutare și pentru rezolvarea dosarului de la Brașov, cu termen în 09 aprilie 2012. înv. M.N. a fost de acord, dar a menționat că va plăti după ce vede soluția de la Înalta Curte de Casație și Justiție. La finalul dialogului, cei doi au stabilit că vor lua legătura după ce T.L.C. primește confirmarea de la G.A. Urmare a întâlnirii antemenționate, în baza mandatelor de aducere emise pe numele lui T.L.C.

și M.N., aceștia au fost conduși la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde s-a procedat la percheziționarea corporală a acestora. Cu această ocazie asupra martorului denunțător T.L.C. au fost găsite cinci fragmente de șervețel igienic, două dintre acestea conținând mențiuni olografe efectuate cu un pix cu mină de culoare închisă, după cum urmează: pe unul dintre fragmente era notat „1000”, iar pe celălalt „00”. Martorul a declarat că scriptura de pe șervețel îi aparține și că reprezintă suma pe care trebuia să o încaseze, cu titlu de onorariu, G.A., de la M.N. De asemenea, a arătat că mențiunile olografe de pe șervețel le-a făcut în data de 04 aprilie 2012, la întâlnirea pe care a avut-o în incinta Aeroportului Henri Coandă cu înv.

M.N. și G.A. și că el a fost cel care a rupt șervețelul. După efectuarea percheziției corporale, T.L.C. a dat o declarație în care a adus la cunoștința organelor de anchetă faptul că la rugămintea clientului său, M.N., i-a intermediat acestuia o întâlnire cu avocatul G.A. despre care știa că are relații în lumea justiției în scopul de a-l ajuta pe cel dintâi să obțină o soluție favorabilă în Dosarul nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și în Dosarul nr. 14219/62/2011 aflat pe rolul Tribunalului Brașov. în cadrul discuțiilor purtate de către martor, inc. G.A. a afirmat că poate să-l ajute pe M.N., dar fără bani nu o să reușească. Tot în data de 04 aprilie 2012, T.L.C. s-a întâlnit cu G.A.

la biroul acestuia din urmă, prilej cu care învinuitul G. i-a confirmat lui T.L.C. că este sigur pentru strămutare și pentru procesul care urma să aibă termen în data de 09 aprilie 2012 la Tribunalul Brașov și a cerut măcar o parte din bani, respectiv 50.000 euro. În data de 06 aprilie 2012, după ce s-a pronunțat o soluție în Dosarul nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că s-a admis cererea formulată de către Banca Transilvania și s-a hotărât strămutarea Dosarului nr. 4/30/2010 la Tribunalul Constanța, G.A. i-a precizat lui T.L.C., în cadrul unei întrevederi ce a avut loc în zona P.R. din București, că a evitat Tribunalul Cluj, despre care se crede că era în zona de influență a adversarilor lui M.N.

și că a preferat să nu mai aleagă soluția Ploiești, deoarece, urmare a arestării judecătoarei D., magistrații de acolo sunt foarte prudenți. Totodată a spus că la Constanța „taie și spânzură doi oameni”, N.S. și G.P., care probabil vor cere sume mari având în vedere numele implicate în dosar. Tot G.A. a solicitat un buget, pentru intervențiile următoare la magistrați, pentru că nu poate de fiecare dată să spună „Dă-mi ca să dau”, propunând încheierea unui contract de garanție prin care să îi fie puși la dispoziție cei 100.000 euro, contract ce nu va fi înregistrat în contabilitate decât dacă vor fi atinse obiectivele, în caz contrar, suma restituindu-se. În 09 aprilie 2012, T.L.C. a avut o întâlnire cu M.N.

și au discutat despre modalitatea de încheiere a contractului pentru cei 100.000 euro, urmând ca în momentul în care ia la cunoștință despre clauze, M.N. să aibă o nouă discuție cu T.L.C. De asemenea, M.N. și-a manifestat nemulțumirea pentru faptul că procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție a fost strămutat la Constanța. Urmare a faptului că T.L.C. a denunțat faptele mai sus descrise și a fost de acord să colaboreze cu Direcția Națională Anticorupție în vederea strângerii probelor necesare dovedirii faptelor de corupție ale inculpaților M.N. și G.A. în data de 12 aprilie 2012, conform procesului-verbal nr. l36/P/2012 din 12 aprilie 2012, s-a procedat la consemnarea seriilor a 100 bancnote în cupiură de 500 euro, care compun suma de 50.000 euro provenită din fondul special pentru constatarea infracțiunilor de corupție, aflat la dispoziția procurorului șef al D.N.A și apoi la înmânarea către T.L.C., în condițiile în care inc.

G. a solicitat acești bani în data de 04 aprilie 2012. După efectuarea acestor activități, T.L.C., în jurul orelor 9:30, s-a întâlnit cu G.A. la localul Dana, situat în București, pe B-dul Unirii, nr. 2, sector 4. În cursul întâlnirii, G.A. a acceptat să primească cei 50.000 euro, deși a manifestat reticențe în contextul lipsei contractului de asistență juridică pe care i 1-a transmis lui M.N., deoarece, așa cum reiese din materialul probator administrat în cauză nu dorea să încaseze banii decât în cadru legal, chiar dacă acest cadru se referea la acoperirea infracțiunii de trafic de influență prin preconstituirea unor probe în apărare. După finalizarea întâlnirii celor doi, inculpatul G.A. a fost descoperit având asupra sa suma de 50.000 euro, ocazie cu care s-a încheiat procesul verbal de prindere în flagrant.

Cu această ocazie, inculpatul a declarat că: suma reprezintă jumătate din prețul contractului de asistență juridică încheiat între Cabinet Avocat A.G. și M.N. Obiectul contractului consta în asistența juridică în dosarele, în număr de opt dintre care șase sunt de insolvență, aflate pe rolul instanțelor din Brașov cât și pentru un dosar aflat pe rolul instanțelor din Constanța. Contractul de asistență juridică a fost înregistrat la cabinetul inculpatului în data de 10 aprilie 2012 și a fost semnat de acesta și, ulterior, trimis în format electronic pe adresa de mail a avocatului Turcu și a unei doamne Otilia din cadrul SC E. SRL. Deși a precizat că prefera ca plata să se facă așa cum este firesc prin transfer bancar, a acceptat să primească un avans din onorariu în ideea că știa că are un contract de asistență juridică valid și că urma să-i remită clientului factura pe întreaga sumă, 100.000 euro, inclusiv TVA.

S-a arătat că săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 de către inculpatul G.A. rezultă din declarația-denunț și declarațiile martorului T.L.C., din procesele-verbale de redare a convorbirilor ambientale purtate de către T.L.C. cu G.A. și M.N. și suporții optici cu imaginile ce conțin înregistrări ambientale audio - video, proces - verbal de consemnare a seriilor bancnotelor ce au compus suma de 50.000 euro, procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante. Din depoziția martorului T.L.C. coroborată cu dialogurile purtate în mediul ambiental la datele de 04 aprilie 2012, 06 aprilie 2012 și 09 aprilie 2012, a rezultat înțelegerea dintre inculpați și cu privire la obținerea unor soluții favorabile lui M.N.

în Dosarele nr. 911/1/2012 și 14219/62/2011, în altă modalitate decât cea legală. Astfel, s-a apreciat că din cuprinsul tuturor dialogurilor pe care inc. G.A. le-a avut cu T.L.C. rezultă fără niciun dubiu faptul că acesta nu intenționa să aibă o colaborare profesională cu M.N., în vederea atingerii pe cale licită a intereselor acestuia, iar în ceea ce privește contractul de asistență juridică sau depozit, acestea erau menite doar să asigure o aparență de legalitate demersurilor inculpatului G.A.

S-a arătat că argumentele pe care se fundamentează această concluzie sunt următoarele: - obligația de diligentă pe care se bazează exercitarea profesiunii de avocat nu presupune ca pentru realizarea intereselor clientului, avocatul ales să îl asigure pe acesta, anterior termenelor de judecată și a pronunțării unei soluții într-un dosar, că „pentru mâine am fost” și „este OK” și nici că are „confirmarea pentru termenu' de nouă” și că este „sută la sută pe ăsta și pe celălalt, atât”; - nu există nicio explicație rezonabilă pentru care inc. G.A. este foarte reticent cu privire la modul în care va cere și primi de la inc. M.N. „onorariu”, în condițiile în care este firesc ca orice prestație profesională a acestuia, bazată pe un contract de asistență juridică, să fie remunerată; - grija manifestată de către inc.

G.A. pentru a-i garanta „clientului său” suma pe care o încasează nu este explicabilă având în vedere același principiu de diligentă în exercitarea profesiei; În ceea ce privește indicația pe care inc. G.A. i-a dat-o martorului T.L.C. referitor la faptul că nu poate să intre în detalii în discuția cu inc. M.N. cu privire la modul în care cheltuiește banii primiți, pentru că nu poate să se justifice spunându-i presupusului client „Dă-mi ca să dau”, nu se poate trage decât concluzia că se vorbește despre sumele necesare pentru intervențiile la magistrați, în scopul obținerii unor soluții favorabile. Pe aceeași linie se înscriu și afirmațiile lui G.A. „pe săru' mâna și pe te rog frumos, nu merge.

Eu mi-am permis să deschid o ușă pentru că aia e, am un statut și știu niște lucruri” - contractul de depozit adus în dezbatere de către inc. G.A., pentru suma care la nivel afirmativ are destinație de onorariu este o soluție cel puțin discutabilă în situația unui veritabil angajament juridic avocațial, întrucât chiar dacă suma ce urma a fi înscrisă în convenție ar avea titlu de cheltuieli ocazionate de proces, ar putea să facă parte din clauzele unui contract de asistență juridică, existând o rubrică specială în formularele uzitate de către avocați; - este evident că înțelegerea dintre G.A. și M.N. are caracter ocult, luând în considerare că cel dintâi a afirmat cu prilejul dialogului telefonic pe care l-a avut cu T.L.C.

că nu poate să mai treacă în contractul de asistență juridică strămutarea deoarece nu a participat la judecata dosarului, neavând un contract de asistență juridică, dar a precizat că aceasta intră în cei 100.000 euro. S-a mai arătat că, referitor la inculpatul M.N., comiterea infracțiunii de cumpărare de influență rezultă din următoarele: - declarațiile martorului T.L.C., care a relatat că a fost abordat de către M.N., care i-a cerut să găsească o relație prin care să controleze soluția de la înalta Curte de Casație și Justiție, sens în care s-au întâlnit la restaurantul L.; - din faptul că a fost de acord să se întâlnească cu G.A. și să discute despre strămutarea dosarului de la Tribunalul Timiș cu o zi înainte de termenul fixat pentru judecata cauzei, fără să încheie un contract de asistență juridică cu acesta; - din redarea dialogului ambiental purtat în data de 09 aprilie 2012 între T.L.C.

și M.N., când acesta din urmă a afirmat „Păi da numai să mergem înainte, că cu Marius, v-am spus, n-a mers, cu Dan, n-a mers, cu ăsta. Oare cu ăsta mergem?”, conversație din care reiese, pe de o parte că inculpatul a încercat să influențeze soluția din dosare și cu alte persoane, iar pe de altă parte, că M.N. așteaptă o rezolvare de la G.A.; - din afirmația lui M.N. făcută în același context de mai sus, „Pe mine m-a surprins foarte tare Constanța, pentru că eu nu vă cred că dumneavoastră în Constanța veți rezolva lucrurile”, care relevă faptul că între G.A., T.L. și M.N. a existat o înțelegere cu privire la rezolvarea în condiții ilicite a strămutării. Pe aceeași filiație de idei, vine și replica lui M.N.: „Cum eu la Brașov spun că nu avem șanse, chiar dacă băiatul este convins că el o rezolvă.

Dacă o rezolvă, bravi lui!”, replică care dovedește că discuțiile dintre G.A., T.L. și M.N. au avut ca obiect găsirea unei maniere care să eludeze legea pentru satisfacerea cerințelor inculpatului Marin de a i se soluționa favorabil cauza 911/1/2012 și 14219/62/2011; - din întrebarea adresată de către M.N. lui T.L. dacă G. se ocupă de „problemă”, „cât poate”, în contextul în care a susținut că nu l-a angajat pe G.A. și nici nu a intenționat acest lucru, ci doar s-a întâlnit cu el la cererea lui T.L.C.; - din aceea că a afirmat că a stabilit cu G. să încheie contractul „la sfârșit”, ceea ce însemnă că l-a însărcinat pe acesta să-i rezolve o problemă; - nu în ultimul rând din faptul că este absurd a se accepta că toate demersurile lui G.A.

și T.L. au fost făcute din inițiativa lor, fără nicio cerere sau interes al beneficiarului final al acestora, M.N. și fără știința și acceptul său. Din probele administrate a rezultat că inculpații se află în situația prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., întrucât aceștia au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

S-a considerat că modalitatea de săvârșire a infracțiunilor, rezultând din caracterul conspirativ al întâlnirilor inculpaților și din modul în care se exprimă, din care reiese că au convingerea că pot să controleze după bunul plac justiția, sunt aspecte care imprimă faptelor comise un caracter grav întrucât acțiunile infracționale derulate sunt de natură să creeze imaginea unei justiții în care siguranța obținerii unui beneficiu se fundamentează pe posibilitatea de cumpărare a obiectivității și a influenței unui magistrat. Prin faptele inculpaților a fost lezat prestigiul, autoritatea și credibilitatea de care trebuie să se bucure magistrații și avocații, fiind totodată prejudiciate și interesele legitime ale persoanelor.

Astfel, pe lângă faptul că infracțiunile trafic de influență și cumpărare de influență sunt sancționate sever de către legiuitor, s-a considerat că lăsarea în libertate a inculpaților G.A. și M.N. prezintă pericol concret pentru ordinea publică. La aprecierea în concret a gradului de pericol social pe care îl prezintă pentru ordinea publică faptele și persoanele inculpaților, s-a avut în vedere natura infracțiunilor săvârșite de aceștia, respectiv infracțiuni de pericol, traficul de influență și cumpărarea de influență constituind grave și periculoase fapte de corupție, deoarece prin săvârșirea acestora se aduce atingere relațiilor sociale care impun comportarea cinstită, corectă a oricărei persoane în raporturile cu justiția.

Așa fiind, s-a considerat că în acest caz se impune luarea unor măsuri adecvate de prevenire, combatere și sancționare a tot ceea ce se circumscrie noțiunii de corupție. Având în vedere cele mai sus expuse, s-a apreciat că se impune luarea măsurii preventive a arestării față de inculpații G.A. și M.N., situație în care, în temeiul art. 146 - 149 1 C. proc. pen., s-a solicitat instanței admiterea cererii și arestarea inculpaților G.A. și M.N. pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 13 aprilie 2012, până la data de 11 mai 2012. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat următoarele: Prin rezoluția nr. 136/P/2012 din data de 11 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul G.A.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și față de inculpatul M.N. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 6 1 Legea nr. 78/2000. Prin ordonanțele nr. 136 /P/2012 din data de 12 aprilie 2012 ale Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul G.A. pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și față de inculpatul M.N. pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 6 1 Legea nr. 78/2000.

S-a reținut că inculpatul G.A., avocat în cadrul Baroului București, a pretins în data de 04 aprilie 2012, prin intermediul lui T.L.C., suma de 100.000 euro de la inculpatul M.N., pentru a interveni pe lângă magistrații investiți cu soluționarea Dosarelor nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și nr. 14219/62/2012 al Tribunalului Brașov, magistrați față de care a lăsat să se creadă că are influență, în vederea adoptării unor soluții favorabile lui M.N. și că inculpatul M.N. i-a promis suma de 100.000 euro avocatului G.A., prin intermediul lui T.L.C., pentru a interveni pe lângă magistrații investiți cu soluționarea Dosarelor nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și nr. 14219/62/2011 al Tribunalului Brașov.

Prin ordonanța de reținere nr. 10 din data de 12 aprilie 2012 s-a dispus reținerea inculpatului G.A. pe timp de 24 de ore, începând cu data de 12 aprilie 2012 ora 16:15, până la data de 13 aprilie 2012, ora 16:15, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și pedepsită cu pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani. Prin ordonanța de reținere nr. ll din data de 12 aprilie 2012 s-a dispus reținerea inculpatului M.N. pe timp de 24 de ore, începând cu data de 12 aprilie 2012, ora 22:00, până la data de 13 aprilie 2012, ora 22:00, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 6 1 Legea nr. 78/2000 și pedepsită cu pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție de arestare preventivă a inculpaților G.A. și M.N. este neîntemeiată pentru următoarele considerente: Potrivit art. 148 C. proc. pen. măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și există unul dintre cazurile prevăzute la lit. a)-f) din acest text de lege. Conform art. 143 alin. (1) C. proc. pen., măsura reținerii poate fi luată de procuror ori de organul de cercetare penală față de învinuit sau inculpat, numai după ascultarea acestuia în prezența apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.

În prezenta cauză, deși din actele dosarului a rezultat că în discuțiile purtate de inculpații G. Andrei și M.N. cu martorul T.L.C. se face vorbire de suma de 100 000 euro și de dosarele în care inculpatul M.N. este parte, inclusiv Dosarele nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și nr. 14219/62/2011 al Tribunalului Brașov și că inculpatul G.A. a primit de la martorul T.L.C. suma de 50 000 euro, în opinia Curții, acestea nu au relevat indicii temeinice, în accepțiunea art. 143 alin. (1) C. proc. pen. și a art. 68 1 C. proc. pen., din care să rezulte presupunerea rezonabilă că, prin intermediul martorului T.L.C., inculpatul G.A., avocat în cadrul Baroului București, a pretins, iar inculpatul M.N.

a promis această suma de 100.000 euro, pentru a se interveni pe lângă magistrații investiți cu soluționarea Dosarelor nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și nr. 14219/62/2012 al Tribunalului Brașov, magistrați față de care inculpatul G.A. a lăsat să se creadă că are influență, în vederea adoptării unor soluții favorabile lui M.N. Astfel, singurul care a confirmat comiterea de către inculpații G.A. și M.N. a faptelor pentru care a fost formulată această propunere de arestare preventivă, în modalitatea reținută și descrisă este intermediarul T.L.C., la rândul său avocat în cadrul Baroului București.

S-a apreciat însă că poziția sa procesuală ca și calitatea de martor conferită de procuror, sunt mai mult decât discutabile și ridică numeroase semne de întrebare, în condițiile în care inițial procesul verbal de sesizare din oficiu al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, datat 03 aprilie 2012, îl viza în mod direct pe T.L.C., sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 254 - 257 C. pen., în raport de întâlnirea din data de 04 aprilie 2012, ca și ordonanța din aceeași dată 03 aprilie 2012 a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara de declinare a competenței către Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție - Structura Centrală, iar după întâlnirea din 04 aprilie 2012 dintre Turcu Liviu Constantin și inculpații G.A.

și M.N., martorul T.L.C. a fost oprit de lucrătorii de poliție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției și condus la sediul acestei direcții, întreaga sa atitudine ulterioară fiind în sensul colaborării cu Direcția Națională Anticorupție. De asemenea, s-a arătat că inculpații G.A. și M.N. nu au recunoscut săvârșirea faptelor de care sunt învinuiți, iar din procesul - verbal de redare a convorbirilor purtate la data de 04 aprilie 2012 de cei doi inculpați în incinta aeroportului Otopeni, discuții la care a participat și martorul T.L.C., nu rezultă că inculpatul G.A. a pretins, iar inculpatul M.N. a promis acestuia, fie direct, fie prin intermediul martorului T.L.C., vreo sumă de bani pentru a interveni pe lângă magistrații investiți cu soluționarea Dosarelor nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și nr. 14219/62/2012 al Tribunalului Brașov, pe lângă care inculpatul G.A.

ar fi lăsat să se creadă că are influență, în vederea obținerii unor soluții favorabile lui M.N., împrejurare confirmată de altfel și de martorul T.L.C. care a arătat că nu s-a discutat cu această ocazie de vreo sumă de bani. De altfel, după întâlnirea din aeroportul Otopeni și inculpatul M.N. a fost oprit de lucrătorii de poliție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției și condus la sediul acestei direcții și audiat la aceeași dată, 04 aprilie 2012, acesta nerelevând implicarea sa sau a inculpatului G.A. în vreo activitate infracțională. Suma de 100.000 euro apare de abia în discuția dintre inculpatul G.A. și martorul T.L.C. tot în data de 04 aprilie 2012, însă după ce martorul fusese condus la sediul Direcției Naționale Anticorupție, martorul fiind cel care îi comunica inculpatului G.A.

că el este cel care i-a zis inculpatului M.N. de această sumă, precizând că inculpatul M.N. „mă presează, vrea să știe cum facem, că el vrea să împrumute banii”. Însă, din niciuna din convorbirile telefonice sau în mediul ambiental purtate între inculpatul M.N. și martorul T.L.C. sau între cei doi inculpați (de altfel o singură convorbire și aceea cea din data de 04 aprilie 2012 din incinta aeroportului Otopeni) redate în procesele verbale existente la acest moment la dosarul cauzei nu a rezultat nici cel mai mic indiciu că inculpatul M.N. ar fi promis vreo sumă de bani inculpatului G.A., prin intermediul martorului T.L.C., pentru a interveni pe lângă magistrații investiți cu soluționarea dosarelor în care era parte în vederea obținerii unor soluții favorabile sau că îl presează în vreun fel în acest sens pe martorul T.L.C.

sau că intenționează să se împrumute de banii care se presupune că ar fi trebuit să fie obiectul infracțiunii de trafic de influență, respectiv al infracțiunii de cumpărare de influență, declarațiile martorului T.L.C. fiind singulare în acest sens. În ceea ce-l privește pe inculpatul G.A., s-a reținut faptul că din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice și în mediul ambiental purtate între acesta și martorul T.L.C., rezultă că aceste discuții se referă la dosarele în care inculpatul M.N. este parte, inclusiv la Dosarele nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și nr. 14219/62/2012 al Tribunalului Brașov, la sumele de 100.000 euro și 50.000 euro și generic la anumite aspecte care ar conduce la ideea existenței unor practici în instanțele românești care s-ar putea circumscrie infracțiunilor de corupție.

S-a mai reținut însă că tot în aceste convorbiri se face referire și la încheierea unui contract de asistență juridică cu inculpatul M.N., la plata onorariului, la eliberarea de factură pentru suma pe care inculpatul M.N. urma să o plătească sub forma de onorariu, inclusiv în convorbirea din data de 12 aprilie 2012 cu ocazia remiterii sumei de 50 000 euro, din toate aceste convorbiri nerezultând, în opinia Curții, indicii temeinice, în accepțiunea art. 68 1 C. proc. pen. și a art. 143 alin. (1) C. proc. pen., că suma de 100.000 euro a fost pretinsă și promisă în această cauză pentru a se interveni pe lângă magistrații investiți cu soluționarea Dosarelor nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și nr. 14219/62/2012 al Tribunalului Brașov, în vederea obținerii unor soluții favorabile inculpatului M.N., ci numai anumite suspiciuni că modalitatea de lucru a inculpatului G.A.

nu ar putea fi întotdeauna conformă cu legea, suspiciuni la modul general și nu concret cu privire la cele două cauze în legătură cu care s-a reținut în sarcina celor doi inculpați săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și cumpărare de influență și care, în opinia Curții nu erau în măsură, la acel moment, să justifice arestarea preventivă a inculpatului G.A. De altfel, astfel cum s-a mai menționat cei doi inculpați nu au recunoscut săvârșirea faptelor în legătură cu care sunt cercetați, inculpatul G.A. arătând că suma de 100.000 euro reprezintă onorariul de succes pe care trebuie să-l primească de la inculpatul M.N. pentru reprezentare și asistență juridică nu numai în Dosarele nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și nr. 14219/62/2012 al Tribunalului Brașov, ci în toate cauzele în care inculpatul M.N.

este parte. Chiar și martorul T.L.C., inițial la data de 04 aprilie 2012, cu ocazia percheziției corporale efectuate asupra sa de lucrătorii de politie din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, fiind găsită o bucată de hârtie pe care scria 100.000, a declarat că scrisul îi aparține și că reprezintă suma ce trebuia să o primească drept onorariu numitul G.A. de la numitul M.N. Totodată, s-a reținut că la dosarul cauzei se regăsește contractul de asistență juridică nr. 331920 din data de 10 aprilie 2012 încheiat între cabinetul individual de avocatură A.G.

și M.N., având ca obiect oferirea de servicii juridice, constând în consultanță juridică, asistență și reprezentare într-un număr de 8 dosare, printre care și Dosarul nr. 14219/62/2011 al Tribunalului Brașov și Dosarul nr. 4/30/2010 al Tribunalului Constanța, dosar strămutat, strămutare ce a format obiectul Dosarului nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și în care este prevăzut un onorariu de succes în cuantum de 100.000 euro și care se regăsea înregistrat în registrul de evidență a contractelor de asistență juridică aferente anului 2012. De altfel, s-a reținut că despre încheierea unui contract se face referire și în discuțiile dintre inculpatul M.N. și martorul T.L.C., inculpatul M.N.

spunând „îmi trimiteți contractul și mă uit peste el, vedem care este treaba și discutăm”, neputându-se aprecia că aceasta este atitudinea unei persoane care promite și care este dispusă să ofere bani pentru a i se rezolva favorabil anumite dosare aflate pe rolul instanțelor de judecată. De asemenea, în opinia Curții, un alt aspect care a ridicat serioase semne de întrebare în prezenta cauză este împrejurarea că, deși, s-a reținut că inculpatul M.N. a promis suma de 100.000 euro pentru a i se soluționa favorabil cele două dosare, deci avem un cumpărător de influență, acțiunea de prindere în flagrant a inculpatului G.A. s-a realizat cu suma de 50.000 euro proveniți din fondurile Direcției Naționale Anticorupție, sumă pusă la dispoziție martorului T.L.C.

de această direcție. În contextul celor arătate, Curtea a considerat că datele și informațiile furnizate la acest moment de actele dosarului nu sunt în măsură să justifice luarea în prezenta cauză a celei mai restrictive măsuri preventive, a măsurii arestării preventive, care este o măsură excepțională, prin care se îngrădește total libertatea unei persoane, motiv pentru care legiuitorul a prevăzut existența unor indicii temeinice că o persoană a comis o faptă prevăzută de legea penală. Curtea a apreciat că pentru considerentele expuse, nu este oportună luarea măsurii arestării preventive față de inculpații G.A.

și M.N., însă având în vedere gravitatea infracțiunii reținute în sarcina fiecăruia dintre cei doi inculpați, pentru lămurirea cauzei sub toate aspectele și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, se impune luarea unei alte măsuri preventive, neprivative de libertate, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile, obligațiile prevăzute de art. 145 alin. (1) 1 și alin. (1) 2 C. proc. pen. oferind suficiente garanții în acest sens. Împotriva încheierii evocate au formulat recursuri în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații G.A. și M.N., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Procurorul a apreciat că materialul probator administrat în cauză a relevat conturarea cu suficiență a unor indicii temeinice, probe că inculpații au săvârșit faptele pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și se află în situația prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen., săvârșind infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. În atare împrejurare, încheierea prin care s-a respins propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție privind arestarea preventivă a inculpaților G.A. și M.N.

este nelegală și netemeinică, modalitatea de săvârșire a infracțiunilor reflectată în caracterul conspirativ al întâlnirilor dintre inculpați, caracterul grav al faptelor comise, de natură a crea imaginea unei justiții în care siguranța obținerii unui beneficiu se fundamentează pe posibilitatea de cumpărare a obiectivității și a influenței unui magistrat, în opinia procurorului, ar fi impus arestarea preventivă a inculpaților.

În acest sens, s-a arătat că urmare a exploatării autorizațiilor emise de Direcția Națională Anticorupție și de către instanță, din declarațiile martorului denunțător T.L.C., de asemenea avocat în Baroul București, a reieșit că inculpatul G.A., avocat în cadrul Baroului București, fiind contactat de martorul denunțător, a solicitat omului de afaceri, inculpatul M.N., prin intermediul aceluiași denunțător, suma de 100 000 euro pentru a-i facilita obținerea unei soluții favorabile într-o cauză de strămutare aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și pentru rezolvarea unui dosar de pe rolul Tribunalului Brașov. Au fost invocate ca relevante conținuturile discuțiilor telefonice interceptate dintre G.A., T.L.C., precum și dintre T.L.C.

și M.N., iar în ceea ce privește pretinsa colaborare profesională a avocatului G.A. cu M.N., anume contractul de asistență juridică sau depozit, procurorul a apreciat că acestea erau menite numai să asigure o aparență de legalitate a demersurilor inculpatului G.A., acesta dorind să încaseze banii ceruți în cadrul legii, chiar dacă acest cadru se dorea un mod de a acoperi infracțiunea de trafic de influență prin preconstituire de probe în apărare. Caracterul ocult al înțelegerii dintre G.A. și M.N. se bazează, în viziunea procurorului, pe conduita manifestată de inculpatul G.A., anterior termenului de judecată și pronunțării unei soluții în respectiva cauză, conduită total nepotrivită în raport cu obligația de diligentă, astfel cum transpare din interceptarea convorbirilor telefonice, lipsa unor explicații rezonabile din partea inculpatului G.A.

cu privire la maniera în care va cere și primi suma reprezentând „onorariu”, dar și indicația pe care același inculpat o face martorului denunțător T.L.C. referitor la faptul că nu poate intra în detalii în discuția cu M.N. cu privire la modul în care va cheltui banii primiți, devenind evident că, în concret, era vorba de sume necesare pentru intervenția la unii magistrați în scopul obținerii de soluții favorabile. În ceea ce îl privește pe inculpatul M.N., comiterea infracțiunii de cumpărare de influență rezultă, în opinia procurorului, din declarațiile martorului denunțător T.L.C., dar și din redarea dialogului ambiental purtat la 9 aprilie 2012 între T.L.C. și acest inculpat, fiind evident că demersurile inculpatului G.A.

și ale martorului T.L.C. s-au derulat din interesul și cu știința beneficiarului final, M.N. În fine, se mai pretinde de către procuror că, prin faptele lor, inculpații au lezat prestigiul, autoritatea și credibilitatea de care trebuie să se bucure magistrații și avocații, fiind totodată prejudiciate și interesele legitime ale persoanelor, traficul de influență și cumpărarea de influență constituind fapte grave, periculoase de corupție, ce impun luarea unor măsuri adecvate de prevenire, combatere. Recurentul intimat inculpat G.A. a criticat încheierea din ședința Camerei de Consiliu din 13 aprilie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, arătând că în contextul în care la dosar nu există indicii temeinice sau probe care să formeze presupunerea verosimilă că inculpatul G.A.

ar fi săvârșit fapta de trafic de influență, respingând propunerea de arestare preventivă și constatând inexistența condițiilor impuse de art. 143-146 C. proc. pen., nu s-ar mai fi impus a dispune o altă măsură preventivă. Sub aspectul cerinței prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., apărarea consideră că nu există date din care să reiasă că, lăsat în libertate, inculpatul G.A. prezintă pericol pentru ordinea publică. În aprecierea temeiniciei indiciilor, probelor, instanța este datoare să verifice modul obținerii lor, sens în care apărarea susține că „martorului” T.L.C. i s-a acordat în mod nelegal această calitate de către organele de urmărire penală, în condițiile în care sesizarea se produsese din oficiu înainte de data de 4 aprilie 2012, iar în împrejurarea în care T.L.C.

ar fi fost audiat în calitate de persoană cercetată pentru infracțiuni de corupție, cum ar fi fost normal, cu siguranță relatările sale ar fi prezentat altă configurație. în acest sens, se invocă constatările făcute de însuși judecătorul fondului în cuprinsul considerentelor încheierii recurate, potrivit cărora poziția procesuală și calitatea de martor conferită numitului T.L.C. de către procuror sunt mai mult decât discutabile, ridicând serioase semne de întrebare. În accepțiunea apărării, din maniera în care a procedat, T.L.C. a acționat ca un veritabil agent provocator, sub îndrumarea directă a procurorului, însă prin depășirea limitelor atribuțiilor conferite de lege, sens în care a fost invocată jurisprudența Curții Europene, anume cauzele Teixeira de Castro contra Portugaliei din 9 iunie 1968 și Ramanauskas contra Lituaniei din 5 februarie 2008. În concret, se înfățișează aspectul că martorul denunțător T.L.C.

s-a manifestat în așa fel încât să nu permită celor doi inculpați să comunice direct între ei și a preconstituit probe pentru acuzare, constând în scrierea pe un șervețel a cifrei „100.000”, pe care l-a arătat inculpatului Manii Nikolaus la Otopeni, după plecarea coinculpatului G.A., deși discuțiile nu aveau caracter ocult, purtându-se cu privire la onorariu. Mai mult decât atât, depășirea atribuțiilor conferite de lege de către denunțătorul T.L.C. rezultă, în opinia apărării, și din inducerea în eroare a inculpatului G.A. că celălalt inculpat ar fi semnat deja contractul de asistență juridică, în forma inițial propusă, dar și din furnizarea unor informații false, conform cărora inculpatul M.N.

i-a remis suma de 50.000 euro pentru a o da cu titlu de onorariu inculpatului G.A. Un aspect deosebit îl reprezintă împrejurarea că suma de 50.000 euro nu aparținea coinculpatului M.N., ci a fost pusă la dispoziție de Direcția Națională Anticorupție în vederea realizării flagrantului, ceea ce dovedește o dată în plus, neverosimilitatea acuzației. De asemenea, o chestiune nelămurită în planul caracterului fondat al acuzațiilor aduse inculpatului G.A. o constituie faptul că, deși s-a reținut că inculpatul M.N. a promis suma de 100.000 euro pentru soluționarea favorabilă a două dosare, existând deci un cumpărător de influență, acțiunea de prindere în flagrant a inculpatului G.A. s-a realizat cu suma de 50.000 euro, din fondul Direcției Naționale Anticorupție, iar cu ocazia unicei întâlniri dintre inculpați, nu s-a discutat despre vreo sumă de bani.

De altfel, aceste aspecte sunt reținute și de judecătorul fondului în motivarea încheierii recurate. Lipsa de temei a acuzațiilor formulate de procuror rezidă, în apărarea construită de către recurentul inculpat G.A., și din existența contractului de asistență juridică nr. 331920 din 10 aprilie 2012 în care se consemnează și cuantumul onorariului – 100.000 euro, în proiectul de contract nesemnat, în adevăr, de inculpatul M.N., stabilindu-se un onorariu de succes de 100.000 euro, clauză conformă cu prevederile art. 127, art. 129 din Statutul profesiei de avocat. În consecință, se arată că, în mod întemeiat, instanța de fond a concluzionat că datele și informațiile furnizate la acest moment de actele dosarului nu sunt în măsură să justifice luarea celei mai restrictive măsuri preventive, care are un caracter excepțional, însă într-o asemenea împrejurare, a inexistenței indiciilor temeinice ori a probelor care să fundamenteze presupunerea rezonabilă că inculpatul G.A.

ar fi săvârșit fapta de trafic de influență, nu se impunea dispunerea niciunei măsuri preventive.

S-a mai susținut de către apărare că din perspectiva jurisprudenței europene, în prezenta cauză nu există cele patru riscuri care impun arestarea preventivă a unei persoane, așa cum sunt ele reținute de C.E.D.O., și anume „pericolul ca acuzatul să fugă” (Stogmuller împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, seria A, nr. 9, § 15), riscul ca acuzatul odată repus în libertate să împiedice administrarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968, seria A), să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969) sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franței, Hotărârea din 26 iunie 1991). Pericolul de împiedicare a bunei desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice, de natură să demonstreze că punerea în libertate a deținutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică - susține apărarea, sens în care invocă, de asemenea în planul jurisprudenței europene cauzele Becciev împotriva Moldovei, nr. 9.190/03 - octombrie 2005, dar și Letellier, precizată.

În fine, un ultim argument invocat îl constituie necesitatea ca pericolul pentru ordinea publică la care se face referire să fie dovedit, el neputând fi prezumat, îndeosebi când este vorba de riscul ca inculpatul o nouă infracțiune sau de reacția publică declanșată de faptele comise. Or, din datele cauzei rezultă, contrar susținerii acuzării cu privire la persoana inculpatului G.A., din perspectiva pericolului concret pe care lăsarea sa în libertate l-ar genera, că este cunoscut fără antecedente penale, fiind foarte bine integrat social și profesional, este cadru universitar la Facultatea de Drept, cu titlul de doctor în științe juridice, avocat, prezintă stabilitate materială ce garantează improbabilitatea săvârșirii în viitor a vreunei fapte penale, nu s-a sustras de la urmărirea penală.

Recurentul intimat inculpat M.N. a solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 385 15 alin. (2) lit. d) C. proc. pen., casarea parțială a încheierii penale recurate și, în rejudecare, revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, menținându-se celelalte dispoziții, respectiv, respingerea propunerii de arestare preventivă. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că instanța fondului a apreciat în mod corect că în cauză nu este oportună luarea măsurii arestării preventive, dispunând, totuși, în mod greșit luarea împotriva inculpatului M.N. a măsurii preventive de a nu părăsi țara pe timp de 30 zile, măsură motivată în exclusivitate pe faptul că infracțiunea în legătură cu care s-a făcut sesizarea din partea Direcției Naționale Anticorupție, este gravă.

În viziunea apărării, gravitatea în sine a unei infracțiuni, în abstract, nu poate fi de natură să determine în mod exclus