ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra recursurilor de față

pe baza lucrărilor și materialelor din dosarul cauzei, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția I penală,

prin încheierea din ședința Camerei de Consiliu din data de 13 aprilie 2012, a

dispus în baza art. 149

1

alin. (9) C. proc. pen. respingerea

propunerii Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție de arestare preventivă a inculpaților G.A. și M.N.

În baza art. 149

1

alin. (12)

C. proc. pen., art. 146 alin. (2)

1

C. proc. pen. și art. 145

1

alin. (1) C. proc. pen. a dispus luarea față de fiecare dintre inculpații G.A. și

M.N. a măsurii obligării de a nu părăsi țara, fără încuviințarea organului care

a dispus această măsură, pe o perioada de 30 de zile, începând cu data de 13

aprilie 2012 și până la data de 12 mai 2012, inclusiv.

În baza art. 145

1

alin. (2)

C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (1)

1

și alin. (1)

2

C.

proc. pen. pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara a dispus obligarea

fiecăruia dintre inculpații G.A. și M.N. la respectarea următoarele obligații:

a) să se prezinte la organul de

urmărire penală și instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

b) să se prezinte la organul de

poliție, respectiv Poliția Sectorului 1 București în cazul inculpatului G.A. și

Poliția localității Sânandrei, județul Timiș în cazul inculpatului M.N.,

conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de

câte ori este chemat;

c) să nu își schimbe locuința fără

încuviințarea instanței;

d) să nu dețină, să nu folosească și

să nu poarte nici o categorie de arme

;

e)

să nu se apropie de martorul denunțător,

celălalt coinculpat și de eventualii martori ce vor fi audiați în cauză și să

nu comunice cu aceștia direct sau indirect;

f)

în baza art. 145

1

alin. (2) C. proc. pen. rap.

la art. 145 alin. (1)

2

lit. f) C. proc. pen. pe durata măsurii

obligării de a nu părăsi țara a dispus obligarea inculpatului G.A. să nu

exercite profesia de avocat în exercitarea căreia a săvârșit fapta.

În baza art. 145

1

alin. (2)

C. proc. pen. rap. la art. 145 alin. (2)

2

C. proc. pen., a atras

atenția fiecăruia dintre inculpații G.A. și M.N. că, în caz de încălcare cu

rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de

aceștia măsura arestării preventive.

în baza art. 192 alin. (3) C. proc.

pen. a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să rămână în sarcina

acestuia.

Pentru a dispune astfel, judecătorul

fondului a reținut:

Prin referatul întocmit la data de 12

aprilie 2012 în Dosarul nr. 136/P/2012 și înregistrat la data de 13 aprilie 2012

pe rolul Curții de Apel București, secția I penală, sub numărul 3117/2/2012,

Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție

a solicitat luarea măsurii arestării preventive față de inculpații G.A., avocat

în cadrul Baroului București, cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de

trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din

Legea nr. 78/2000 C. pen. și M.N., cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii

de cumpărare de influență prevăzută de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000.

În motivarea acestei propuneri s-au

arătat următoarele:

Prin rezoluția din data de 11 aprilie 2012,

a Direcției Naționale Anticorupție, secția de combatere a corupției s-a început

urmărirea penală față de G.A. - pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de

influență, prev. de art. 257 alin. (1) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

constând în aceea că, în calitate de avocat în cadrul Baroului București, a

pretins în data de 04 aprilie 2012, prin intermediul lui T.L.C., suma de 100.000

euro de la M.N., pentru a interveni pe lângă magistrații investiți cu

soluționarea Dosarelor nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție

și 14219/62/2011 al Tribunalului Brașov, magistrați față de care a lăsat să se

creadă că are influență, în vederea adoptării unei soluții favorabile lui M.N.

Prin aceeași rezoluție s-a dispus

începerea urmăririi penale și față de M.N. pentru săvârșirea infracțiunii de

cumpărare de influență, prev. de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000.

Prin procesele-verbale din data de 12

aprilie 2012 li s-au adus la cunoștință numiților G.A. și M.N., învinuirea.

Tot în data de 12 aprilie 2012, orele

15,50 și orele 21,45 prin ordonanțele nr. 136/P/2012 ale Direcției Naționale

Anticorupție - Secția de combatere a corupției, a fost pusă în mișcare acțiunea

penală față de învinuitul G.A. și învinuitul M.N., pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic de influență prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6

din Legea nr. 78/2000 și cumpărare de influență, prev. de art. 6

1

din Legea nr. 78/2000.

Prin ordonanțele nr. 10 și 11 din data

de 12 aprilie 2012, în Dosarul nr. 136/P/2012 al Direcției Naționale

Anticorupție - Secția de combatere a corupției, s-a luat față de inculpați

măsura reținerii pe o durată de 24 de ore, de la data de 12 aprilie 2012, ora

16,15 până la data de 13 aprilie 2012, ora 16,15 și respectiv de la data de 12

aprilie 2012, ora 22,00 până la data de 13 aprilie 2012, ora 22,00.

S-a arătat că din probele administrate

în cauză rezultă următoarea stare de fapt:

Prin ordonanța cu nr. 61/D/P/2012 din data

de 03 aprilie 2012, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată

și Terorism, Serviciul Teritorial Timișoara, a dispus declinarea competenței de

soluționare a cauzei privind pe M.N. și T.L.C. (avocat în cadrul Baroului

București), cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 254-257

C. pen rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și art. 6

1

din Legea nr.

78/2000, în favoarea Direcției Naționale Anticorupție. în fapt, s-a reținut că în

cursul zilei de 02 aprilie 2012, la ora 15,13 T.L.C. a discutat la telefon cu M.N.

despre rezolvarea unei „teme” până a doua zi, la orele 14,00 și au stabilit că

pentru reușita operațiunii este bine să se întâlnească, sens în care, în cursul

serii, în jurul orelor 22,50, s-au văzut la restaurantul L., situat în

apropierea localității Vințu de Jos. Cu această ocazie au discutat despre

remiterea sumei de 200.000 euro unei persoane neidentificate, probabil în legătură

cu soluționarea Dosarului nr. 12286/62/2011, aflat pe rolul Tribunalului Brașov.

Urmare a dialogului celor doi, de la restaurantul L., în data de 03 aprilie 2012,

Turcu Liviu Constantin a avut o conversație telefonică, la ora 15,58, cu G.A.

(avocat în Baroul București), prilej cu care au convenit să se întâlnească în

dimineața zilei de 04 aprilie 2012, la Aeroportul Otopeni cu M.N., care urma să

sosească cu avionul.

În scopul obținerii de probe în

legătură cu activitatea infracțională a lui M.N., T.L.C. și G.A., s-a emis de

către Direcția Națională Anticorupție, în data de data de 04 aprilie 2012,

autorizația nr. 10/2012, pentru interceptarea și înregistrarea cu titlu

provizoriu a convorbirilor telefonice purtate de către persoanele

antemenționate, înregistrarea convorbirilor purtate în mediul ambiental de

către acestea, localizarea și urmărirea prin GPS și înregistrarea de imagini.

Autorizația provizorie nr. 10/2012 a

fost confirmată de către Curtea de Apel București, care a prelungit măsurile

mai sus indicate cu încă 28 zile, prin încheierea nr. 59 din 05 aprilie 2012 și

autorizația 56 din 05 aprilie 2012.

Din exploatarea autorizațiilor emise

de către Direcția Națională Anticorupție și de către instanță și din

declarația-denunț aparținând martorului T.L.C. au rezultat următoarele:

La sfârșitul lunii martie 2012,

învinuitul M.N. 1-a informat pe avocatul T.L.C. că Banca Transilvania a cerut

strămutarea Dosarului nr. 4/30/2010 al Tribunalului Timiș și că termenul de

judecată fixat la Înalta Curte de Casație și Justiție este în 05 aprilie 2012.

De asemenea, i-a spus că a fost aranjat procesul de Banca Transilvania și vor

muta dosarul la Tribunalul Brașov, așa încât totul se va termina în favoarea

adversarilor, Aton Transilvania. M.N. i-a solicitat lui T.L.C. să găsească o

soluție, referindu-se la o relație care să îi ajute în dosarul de strămutare.

Martorul T.L.C. La contactat pe

inculpatul G.A., știind că acesta cunoaște persoanele potrivite pentru a

rezolva ca strămutarea Dosarului nr. 4/30/2010 să se facă la o instanță agreată

de M.N. G.A. s-a angajat să facă verificări, propunând ca soluție strămutarea

la Ploiești, pentru că acolo poate să controleze situația.

Urmare a discuțiilor dintre inc. G.A.

și T.L.C., acesta din urmă s-a întâlnit cu M.N. la restaurantul L., situat în

apropierea localității Vințu de Jos și i-a comunicat că a vorbit cu un avocat de

la București, care i-a spus că poate obține strămutarea la Ploiești, pentru că

are relații și poate rezolva problemele din justiție. Inc. M.N. a precizat că e

important ca dosarul să nu se judece la Cluj sau Brașov.

La cererea inculpatului G.A., a avut

loc în data de 04 aprilie 2012 o întâlnire în incinta Aeroportului Otopeni,

între acesta, T.L.C. și înv. M.N., ocazie cu care au discutat despre

strămutarea Dosarului nr. 4/30/2010 al Tribunalului Timiș și despre celelalte

cauze ale învinuitului M.N. aflate pe rolul instanțelor. La un moment dat,

conform declarației-denunț al numitului T.L.C., a fost luat deoparte de către G.A.,

care l-a întrebat dacă poate să-i ceară 100.000 euro lui M.N. T.L.C. a răspuns

că este în regulă.

Ulterior, inc. G.A. a evitat să-i

ceară lui M.N. cei 100.000 euro pentru rezolvarea dosarului de strămutare, lăsându-l

pe T.L.C. să facă acest lucru. Astfel, inc. G.A. a plecat de la aeroport, lăsându-l

pe T.L.C., împreună cu M.N. în acest context, T.L.C. a scris pe un șervețel „100.000”,

arătându-i-l lui M.N. și precizându-i că aceasta este suma pe care trebuie să o

achite lui G.A. pentru obținerea unei soluții favorabile în dosarul de

strămutare și pentru rezolvarea dosarului de la Brașov, cu termen în 09 aprilie

soluția de la Înalta Curte de Casație și Justiție. La finalul dialogului, cei

doi au stabilit că vor lua legătura după ce T.L.C. primește confirmarea de la G.A.

Urmare a întâlnirii antemenționate, în

baza mandatelor de aducere emise pe numele lui T.L.C. și M.N., aceștia au fost

conduși la sediul Direcției Naționale Anticorupție, unde s-a procedat la

percheziționarea corporală a acestora. Cu această ocazie asupra martorului denunțător

T.L.C. au fost găsite cinci fragmente de șervețel igienic, două dintre acestea conținând

mențiuni olografe efectuate cu un pix cu mină de culoare închisă, după cum

urmează: pe unul dintre fragmente era notat „1000”, iar pe celălalt „00”.

Martorul a declarat că scriptura de pe șervețel îi aparține și că reprezintă

suma pe care trebuia să o încaseze, cu titlu de onorariu, G.A., de la M.N. De

asemenea, a arătat că mențiunile olografe de pe șervețel le-a făcut în data de

04 aprilie 2012, la întâlnirea pe care a avut-o în incinta Aeroportului Henri

Coandă cu înv. M.N. și G.A. și că el a fost cel care a rupt șervețelul.

După efectuarea percheziției

corporale, T.L.C. a dat o declarație în care a adus la cunoștința organelor de

anchetă faptul că la rugămintea clientului său, M.N., i-a intermediat acestuia

o întâlnire cu avocatul G.A. despre care știa că are relații în lumea justiției

în scopul de a-l ajuta pe cel dintâi să obțină o soluție favorabilă în Dosarul nr.

911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și în Dosarul nr. 14219/62/2011

aflat pe rolul Tribunalului Brașov. în cadrul discuțiilor purtate de către

martor, inc. G.A. a afirmat că poate să-l ajute pe M.N., dar fără bani nu o să

reușească.

Tot în data de 04 aprilie 2012, T.L.C.

s-a întâlnit cu G.A. la biroul acestuia din urmă, prilej cu care învinuitul G.

i-a confirmat lui T.L.C. că este sigur pentru strămutare și pentru procesul

care urma să aibă termen în data de 09 aprilie 2012 la Tribunalul Brașov și a

cerut măcar o parte din bani, respectiv 50.000 euro.

În data de 06 aprilie 2012, după ce

s-a pronunțat o soluție în Dosarul nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație

și Justiție, în sensul că s-a admis cererea formulată de către Banca

Transilvania și s-a hotărât strămutarea Dosarului nr. 4/30/2010 la Tribunalul

Constanța, G.A. i-a precizat lui T.L.C., în cadrul unei întrevederi ce a avut

loc în zona P.R. din București, că a evitat Tribunalul Cluj, despre care se

crede că era în zona de influență a adversarilor lui M.N. și că a preferat să

nu mai aleagă soluția Ploiești, deoarece, urmare a arestării judecătoarei D.,

magistrații de acolo sunt foarte prudenți. Totodată a spus că la Constanța „taie

și spânzură doi oameni”, N.S. și G.P., care probabil vor cere sume mari având

în vedere numele implicate în dosar. Tot G.A. a solicitat un buget, pentru

intervențiile următoare la magistrați, pentru că nu poate de fiecare dată să

spună „Dă-mi ca să dau”, propunând încheierea unui contract de garanție prin

care să îi fie puși la dispoziție cei 100.000 euro, contract ce nu va fi

înregistrat în contabilitate decât dacă vor fi atinse obiectivele, în caz contrar,

suma restituindu-se.

În 09 aprilie 2012, T.L.C. a avut o

întâlnire cu M.N. și au discutat despre modalitatea de încheiere a contractului

pentru cei 100.000 euro, urmând ca în momentul în care ia la cunoștință despre

clauze, M.N. să aibă o nouă discuție cu T.L.C. De asemenea, M.N. și-a

manifestat nemulțumirea pentru faptul că procesul de la Înalta Curte de Casație

și Justiție a fost strămutat la Constanța.

Urmare a faptului că T.L.C. a denunțat

faptele mai sus descrise și a fost de acord să colaboreze cu Direcția Națională

Anticorupție în vederea strângerii probelor necesare dovedirii faptelor de

corupție ale inculpaților M.N. și G.A. în data de 12 aprilie 2012, conform

procesului-verbal nr. l36/P/2012 din 12 aprilie 2012, s-a procedat la

consemnarea seriilor a 100 bancnote în cupiură de 500 euro, care compun suma de

50.000 euro provenită din fondul special pentru constatarea infracțiunilor de

corupție, aflat la dispoziția procurorului șef al D.N.A și apoi la înmânarea

către T.L.C., în condițiile în care inc. G. a solicitat acești bani în data de

04 aprilie 2012.

După efectuarea acestor activități, T.L.C.,

în jurul orelor 9:30, s-a întâlnit cu G.A. la localul Dana, situat în

București, pe B-dul Unirii, nr. 2, sector 4.

În cursul întâlnirii, G.A. a acceptat

să primească cei 50.000 euro, deși a manifestat reticențe în contextul lipsei

contractului de asistență juridică pe care i 1-a transmis lui M.N., deoarece,

așa cum reiese din materialul probator administrat în cauză nu dorea să

încaseze banii decât în cadru legal, chiar dacă acest cadru se referea la

acoperirea infracțiunii de trafic de influență prin preconstituirea unor probe

în apărare.

După finalizarea întâlnirii celor doi,

inculpatul G.A. a fost descoperit având asupra sa suma de 50.000 euro, ocazie cu

care s-a încheiat procesul verbal de prindere în flagrant. Cu această ocazie, inculpatul

a declarat că: suma reprezintă jumătate din prețul contractului de asistență juridică

încheiat între Cabinet Avocat A.G. și M.N. Obiectul contractului consta în

asistența juridică în dosarele, în număr de opt dintre care șase sunt de

insolvență, aflate pe rolul instanțelor din Brașov cât și pentru un dosar aflat

pe rolul instanțelor din Constanța. Contractul de asistență juridică a fost

înregistrat la cabinetul inculpatului în data de 10 aprilie 2012 și a fost

semnat de acesta și, ulterior, trimis în format electronic pe adresa de mail a

avocatului Turcu și a unei doamne Otilia din cadrul SC E. SRL. Deși a precizat

că prefera ca plata să se facă așa cum este firesc prin transfer bancar, a

acceptat să primească un avans din onorariu în ideea că știa că are un contract

de asistență juridică valid și că urma să-i remită clientului factura pe

întreaga sumă, 100.000 euro, inclusiv TVA.

S-a arătat că săvârșirea

infracțiunilor de trafic de influență, prev. de art. 257 C. pen. rap. la art. 6

din Legea nr. 78/2000 de către inculpatul G.A. rezultă din declarația-denunț și

declarațiile martorului T.L.C., din procesele-verbale de redare a convorbirilor

ambientale purtate de către T.L.C. cu G.A. și M.N. și suporții optici cu

imaginile ce conțin înregistrări ambientale audio - video, proces - verbal de

consemnare a seriilor bancnotelor ce au compus suma de 50.000 euro,

procesul-verbal de constatare a infracțiunii flagrante.

Din depoziția martorului T.L.C.

coroborată cu dialogurile purtate în mediul ambiental la datele de 04 aprilie 2012,

06 aprilie 2012 și 09 aprilie 2012, a rezultat înțelegerea dintre inculpați și

cu privire la obținerea unor soluții favorabile lui M.N. în Dosarele nr. 911/1/2012

și 14219/62/2011, în altă modalitate decât cea legală.

Astfel, s-a apreciat că din cuprinsul

tuturor dialogurilor pe care inc. G.A. le-a avut cu T.L.C. rezultă fără niciun

dubiu faptul că acesta nu intenționa să aibă o colaborare profesională cu M.N.,

în vederea atingerii pe cale licită a intereselor acestuia, iar în ceea ce

privește contractul de asistență juridică sau depozit, acestea erau menite doar

să asigure o aparență de legalitate demersurilor inculpatului G.A.

S-a arătat că argumentele pe care se

fundamentează această concluzie sunt următoarele:

- obligația de diligentă pe care se

bazează exercitarea profesiunii de avocat nu presupune ca pentru realizarea

intereselor clientului, avocatul ales să îl asigure pe acesta, anterior

termenelor de judecată și a pronunțării unei soluții într-un dosar, că „pentru

mâine am fost” și „este OK” și nici că are „confirmarea pentru termenu' de nouă”

și că este „sută la sută pe ăsta și pe celălalt, atât”;

- nu există nicio explicație

rezonabilă pentru care inc. G.A. este foarte reticent cu privire la modul în

care va cere și primi de la inc. M.N. „onorariu”, în condițiile în care este

firesc ca orice prestație profesională a acestuia, bazată pe un contract de

asistență juridică, să fie remunerată;

- grija manifestată de către inc. G.A.

pentru a-i garanta „clientului său” suma pe care o încasează nu este

explicabilă având în vedere același principiu de diligentă în exercitarea

profesiei;

În ceea ce privește indicația pe care

inc. G.A. i-a dat-o martorului T.L.C. referitor la faptul că nu poate să intre

în detalii în discuția cu inc. M.N. cu privire la modul în care cheltuiește

banii primiți, pentru că nu poate să se justifice spunându-i presupusului

client „Dă-mi ca să dau”, nu se poate trage decât concluzia că se vorbește

despre sumele necesare pentru intervențiile la magistrați, în scopul obținerii

unor soluții favorabile. Pe aceeași linie se înscriu și afirmațiile lui G.A. „pe

săru' mâna și pe te rog frumos, nu merge. Eu mi-am permis să deschid o ușă

pentru că aia e, am un statut și știu niște lucruri”

- contractul de depozit adus în

dezbatere de către inc. G.A., pentru suma care la nivel afirmativ are

destinație de onorariu este o soluție cel puțin discutabilă în situația unui

veritabil angajament juridic avocațial, întrucât chiar dacă suma ce urma a fi

înscrisă în convenție ar avea titlu de cheltuieli ocazionate de proces, ar

putea să facă parte din clauzele unui contract de asistență juridică, existând

o rubrică specială în formularele uzitate de către avocați;

- este evident că înțelegerea dintre G.A.

și M.N. are caracter ocult, luând în considerare că cel dintâi a afirmat cu

prilejul dialogului telefonic pe care l-a avut cu T.L.C. că nu poate să mai

treacă în contractul de asistență juridică strămutarea deoarece nu a participat

la judecata dosarului, neavând un contract de asistență juridică, dar a

precizat că aceasta intră în cei 100.000 euro.

S-a mai arătat că, referitor la

inculpatul M.N., comiterea infracțiunii de cumpărare de influență rezultă din

următoarele:

- declarațiile martorului T.L.C., care

a relatat că a fost abordat de către M.N., care i-a cerut să găsească o relație

prin care să controleze soluția de la înalta Curte de Casație și Justiție, sens

în care s-au întâlnit la restaurantul L.;

- din faptul că a fost de acord să se întâlnească

cu G.A. și să discute despre strămutarea dosarului de la Tribunalul Timiș cu o

zi înainte de termenul fixat pentru judecata cauzei, fără să încheie un contract

de asistență juridică cu acesta;

- din redarea dialogului ambiental

purtat în data de 09 aprilie 2012 între T.L.C. și M.N., când acesta din urmă a

afirmat „Păi da numai să mergem înainte, că cu Marius, v-am spus, n-a mers, cu

Dan, n-a mers, cu ăsta. Oare cu ăsta mergem?”, conversație din care reiese, pe

de o parte că inculpatul a încercat să influențeze soluția din dosare și cu

alte persoane, iar pe de altă parte, că M.N. așteaptă o rezolvare de la G.A.;

- din afirmația lui M.N. făcută în

același context de mai sus, „Pe mine m-a surprins foarte tare Constanța, pentru

că eu nu vă cred că dumneavoastră în Constanța veți rezolva lucrurile”, care

relevă faptul că între G.A., T.L. și M.N. a existat o înțelegere cu privire la

rezolvarea în condiții ilicite a strămutării. Pe aceeași filiație de idei, vine

și replica lui M.N.: „Cum eu la Brașov spun că nu avem șanse, chiar dacă

băiatul este convins că el o rezolvă. Dacă o rezolvă, bravi lui!”, replică care

dovedește că discuțiile dintre G.A., T.L. și M.N. au avut ca obiect găsirea

unei maniere care să eludeze legea pentru satisfacerea cerințelor inculpatului

Marin de a i se soluționa favorabil cauza 911/1/2012 și 14219/62/2011;

- din întrebarea adresată de către M.N.

lui T.L. dacă G. se ocupă de „problemă”, „cât poate”, în contextul în care a

susținut că nu l-a angajat pe G.A. și nici nu a intenționat acest lucru, ci

doar s-a întâlnit cu el la cererea lui T.L.C.;

- din aceea că a afirmat că a stabilit

cu G. să încheie contractul „la sfârșit”, ceea ce însemnă că l-a însărcinat pe

acesta să-i rezolve o problemă;

- nu în ultimul rând din faptul că

este absurd a se accepta că toate demersurile lui G.A. și T.L. au fost făcute

din inițiativa lor, fără nicio cerere sau interes al beneficiarului final al

acestora, M.N. și fără știința și acceptul său.

Din probele administrate a rezultat că

inculpații se află în situația prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

întrucât aceștia au săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

S-a considerat că modalitatea de

săvârșire a infracțiunilor, rezultând din caracterul conspirativ al

întâlnirilor inculpaților și din modul în care se exprimă, din care reiese că

au convingerea că pot să controleze după bunul plac justiția, sunt aspecte care

imprimă faptelor comise un caracter grav întrucât acțiunile infracționale

derulate sunt de natură să creeze imaginea unei justiții în care siguranța obținerii

unui beneficiu se fundamentează pe posibilitatea de cumpărare a obiectivității

și a influenței unui magistrat.

Prin faptele inculpaților a fost lezat

prestigiul, autoritatea și credibilitatea de care trebuie să se bucure

magistrații și avocații, fiind totodată prejudiciate și interesele legitime ale

persoanelor.

Astfel, pe lângă faptul că

infracțiunile trafic de influență și cumpărare de influență sunt sancționate

sever de către legiuitor, s-a considerat că lăsarea în libertate a inculpaților

G.A. și M.N. prezintă pericol concret pentru ordinea publică. La aprecierea în

concret a gradului de pericol social pe care îl prezintă pentru ordinea publică

faptele și persoanele inculpaților, s-a avut în vedere natura infracțiunilor

săvârșite de aceștia, respectiv infracțiuni de pericol, traficul de influență

și cumpărarea de influență constituind grave și periculoase fapte de corupție,

deoarece prin săvârșirea acestora se aduce atingere relațiilor sociale care

impun comportarea cinstită, corectă a oricărei persoane în raporturile cu

justiția.

Așa fiind, s-a considerat că în acest

caz se impune luarea unor măsuri adecvate de prevenire, combatere și

sancționare a tot ceea ce se circumscrie noțiunii de corupție.

Având în vedere cele mai sus expuse,

s-a apreciat că se impune luarea măsurii preventive a arestării față de

inculpații G.A. și M.N., situație în care, în temeiul art. 146 - 149

1

C. proc. pen., s-a solicitat instanței admiterea cererii și arestarea

inculpaților G.A. și M.N. pe o perioadă de 29 zile, începând cu data de 13

aprilie 2012, până la data de 11 mai 2012.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Curtea a constatat următoarele:

Prin rezoluția nr. 136/P/2012 din data

de 11 aprilie 2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției

s-a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul G.A. pentru săvârșirea

infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și față de inculpatul M.N. pentru

săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 6

1

Legea nr. 78/2000.

Prin ordonanțele nr. 136 /P/2012 din

data de 12 aprilie 2012 ale Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției

s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul G.A. pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1)

C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și față de inculpatul M.N.

pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență, prevăzută de art. 6

1

Legea nr. 78/2000.

S-a reținut că inculpatul G.A., avocat

în cadrul Baroului București, a pretins în data de 04 aprilie 2012, prin

intermediul lui T.L.C., suma de 100.000 euro de la inculpatul M.N., pentru a

interveni pe lângă magistrații investiți cu soluționarea Dosarelor nr. 911/1/2012

al Înaltei Curți de Casație și Justiție și nr. 14219/62/2012 al Tribunalului Brașov,

magistrați față de care a lăsat să se creadă că are influență, în vederea

adoptării unor soluții favorabile lui M.N. și că inculpatul M.N. i-a promis

suma de 100.000 euro avocatului G.A., prin intermediul lui T.L.C., pentru a

interveni pe lângă magistrații investiți cu soluționarea Dosarelor nr. 911/1/2012

al Înaltei Curți de Casație și Justiție și nr. 14219/62/2011 al Tribunalului

Brașov.

Prin ordonanța de reținere nr. 10 din

data de 12 aprilie 2012 s-a dispus reținerea inculpatului G.A. pe timp de 24 de

ore, începând cu data de 12 aprilie 2012 ora 16:15, până la data de 13 aprilie 2012,

ora 16:15, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art.

257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000 și pedepsită cu

pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani.

Prin ordonanța de reținere nr. ll din

data de 12 aprilie 2012 s-a dispus reținerea inculpatului M.N. pe timp de 24 de

ore, începând cu data de 12 aprilie 2012, ora 22:00, până la data de 13 aprilie

2012, ora 22:00, pentru săvârșirea infracțiunii de cumpărare de influență,

prevăzută de art. 6

1

Legea nr. 78/2000 și pedepsită cu pedeapsa

închisorii de la 2 la 10 ani.

Analizând actele și lucrările

dosarului, Curtea a constatat că propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție de arestare preventivă

a inculpaților G.A. și M.N. este neîntemeiată pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 148 C. proc. pen. măsura

arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite

condițiile prevăzute în art. 143 și există unul dintre cazurile prevăzute la lit.

a)-f) din acest text de lege.

Conform art. 143 alin. (1) C. proc.

pen., măsura reținerii poate fi luată de procuror ori de organul de cercetare

penală față de învinuit sau inculpat, numai după ascultarea acestuia în

prezența apărătorului, dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o

faptă prevăzută de legea penală.

În prezenta cauză, deși din actele

dosarului a rezultat că în discuțiile purtate de inculpații G. Andrei și M.N.

cu martorul T.L.C. se face vorbire de suma de 100 000 euro și de dosarele în

care inculpatul M.N. este parte, inclusiv Dosarele nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți

de Casație și Justiție și nr. 14219/62/2011  al Tribunalului Brașov și că

inculpatul G.A. a primit de la martorul T.L.C. suma de 50 000 euro, în opinia Curții,

acestea nu au relevat indicii temeinice, în accepțiunea art. 143 alin. (1) C.

proc. pen. și a art. 68

1

C. proc. pen., din care să rezulte presupunerea

rezonabilă că, prin intermediul martorului T.L.C., inculpatul G.A., avocat în cadrul

Baroului București, a pretins, iar inculpatul M.N. a promis această suma de 100.000

euro, pentru a se interveni pe lângă magistrații investiți cu soluționarea Dosarelor

nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și nr. 14219/62/2012 al

Tribunalului Brașov, magistrați față de care inculpatul G.A. a lăsat să se

creadă că are influență, în vederea adoptării unor soluții favorabile lui M.N.

Astfel, singurul care a confirmat

comiterea de către inculpații G.A. și M.N. a faptelor pentru care a fost

formulată această propunere de arestare preventivă, în modalitatea reținută și

descrisă este intermediarul T.L.C., la rândul său avocat în cadrul Baroului

București.

S-a apreciat însă că poziția sa

procesuală ca și calitatea de martor conferită de procuror, sunt mai mult decât

discutabile și ridică numeroase semne de întrebare, în condițiile în care

inițial procesul verbal de sesizare din oficiu al Direcției de Investigare a Infracțiunilor

de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial Timișoara, datat

03 aprilie 2012, îl viza în mod direct pe T.L.C., sub aspectul comiterii

infracțiunilor prevăzute de art. 254 - 257 C. pen., în raport de întâlnirea din

data de 04 aprilie 2012, ca și ordonanța din aceeași dată 03 aprilie 2012 a Direcției

de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism -

Serviciul Teritorial Timișoara de declinare a competenței către Parchetul de pe

lângă înalta Curte de Casație și Justiție Direcția Națională Anticorupție - Structura

Centrală, iar după întâlnirea din 04 aprilie 2012 dintre Turcu Liviu Constantin

și inculpații G.A. și M.N., martorul T.L.C. a fost oprit de lucrătorii de

poliție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de Combatere a

Corupției și condus la sediul acestei direcții, întreaga sa atitudine

ulterioară fiind în sensul colaborării cu Direcția Națională Anticorupție.

De asemenea, s-a arătat că inculpații G.A.

și M.N. nu au recunoscut săvârșirea faptelor de care sunt învinuiți, iar din

procesul - verbal de redare a convorbirilor purtate la data de 04 aprilie 2012

de cei doi inculpați în incinta aeroportului Otopeni, discuții la care a

participat și martorul T.L.C., nu rezultă că inculpatul G.A. a pretins, iar inculpatul

M.N. a promis acestuia, fie direct, fie prin intermediul martorului T.L.C.,

vreo sumă de bani pentru a interveni pe lângă magistrații investiți cu

soluționarea Dosarelor nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție

și nr. 14219/62/2012 al Tribunalului Brașov, pe lângă care inculpatul G.A. ar

fi lăsat să se creadă că are influență, în vederea obținerii unor soluții

favorabile lui M.N., împrejurare confirmată de altfel și de martorul T.L.C.

care a arătat că nu s-a discutat cu această ocazie de vreo sumă de bani.

De altfel, după întâlnirea din

aeroportul Otopeni și inculpatul M.N. a fost oprit de lucrătorii de poliție din

cadrul Direcției Naționale Anticorupție - Secția de Combatere a Corupției și

condus la sediul acestei direcții și audiat la aceeași dată, 04 aprilie 2012,

acesta nerelevând implicarea sa sau a inculpatului G.A. în vreo activitate

infracțională.

Suma de 100.000 euro apare de abia în

discuția dintre inculpatul G.A. și martorul T.L.C. tot în data de 04 aprilie 2012,

însă după ce martorul fusese condus la sediul Direcției Naționale Anticorupție,

martorul fiind cel care îi comunica inculpatului G.A. că el este cel care i-a

zis inculpatului M.N. de această sumă, precizând că inculpatul M.N. „mă

presează, vrea să știe cum facem, că el vrea să împrumute banii”.

Însă, din niciuna din convorbirile

telefonice sau în mediul ambiental purtate între inculpatul M.N. și martorul T.L.C.

sau între cei doi inculpați (de altfel o singură convorbire și aceea cea din

data de 04 aprilie 2012 din incinta aeroportului Otopeni) redate în procesele

verbale existente la acest moment la dosarul cauzei nu a rezultat nici cel mai

mic indiciu că inculpatul M.N. ar fi promis vreo sumă de bani inculpatului G.A.,

prin intermediul martorului T.L.C., pentru a interveni pe lângă magistrații

investiți cu soluționarea dosarelor în care era parte în vederea obținerii unor

soluții favorabile sau că îl presează în vreun fel în acest sens pe martorul T.L.C.

sau că intenționează să se împrumute de banii care se presupune că ar fi

trebuit să fie obiectul infracțiunii de trafic de influență, respectiv al

infracțiunii de cumpărare de influență, declarațiile martorului T.L.C. fiind

singulare în acest sens.

În ceea ce-l privește pe inculpatul G.A.,

s-a reținut faptul că din procesele verbale de redare a convorbirilor

telefonice și în mediul ambiental purtate între acesta și martorul T.L.C.,

rezultă că aceste discuții se referă la dosarele în care inculpatul M.N. este

parte, inclusiv la Dosarele nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și

Justiție și nr. 14219/62/2012 al Tribunalului Brașov, la sumele de 100.000 euro

și 50.000 euro și generic la anumite aspecte care ar conduce la ideea

existenței unor practici în instanțele românești care s-ar putea circumscrie

infracțiunilor de corupție. S-a mai reținut însă că tot în aceste convorbiri se

face referire și la încheierea unui contract de asistență juridică cu

inculpatul M.N., la plata onorariului, la eliberarea de factură pentru suma pe

care inculpatul M.N. urma să o plătească sub forma de onorariu, inclusiv în

convorbirea din data de 12 aprilie 2012 cu ocazia remiterii sumei de 50 000 euro,

din toate aceste convorbiri nerezultând, în opinia Curții, indicii temeinice, în

accepțiunea art. 68

1

C. proc. pen. și a art. 143 alin. (1) C. proc.

pen., că suma de 100.000 euro a fost pretinsă și promisă în această cauză

pentru a se interveni pe lângă magistrații investiți cu soluționarea Dosarelor nr.

911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și nr. 14219/62/2012 al

Tribunalului Brașov, în vederea obținerii unor soluții favorabile inculpatului M.N.,

ci numai anumite suspiciuni că modalitatea de lucru a inculpatului G.A. nu ar

putea fi întotdeauna conformă cu legea, suspiciuni la modul general și nu

concret cu privire la cele două cauze în legătură cu care s-a reținut în sarcina

celor doi inculpați săvârșirea infracțiunilor de trafic de influență și

cumpărare de influență și care, în opinia Curții nu erau în măsură, la acel moment,

să justifice arestarea preventivă a inculpatului G.A.

De altfel, astfel cum s-a mai

menționat cei doi inculpați nu au recunoscut săvârșirea faptelor în legătură cu

care sunt cercetați, inculpatul G.A. arătând că suma de 100.000 euro reprezintă

onorariul de succes pe care trebuie să-l primească de la inculpatul M.N. pentru

reprezentare și asistență juridică nu numai în Dosarele nr. 911/1/2012 al Înaltei

Curți de Casație și Justiție și nr. 14219/62/2012 al Tribunalului Brașov, ci în

toate cauzele în care inculpatul M.N. este parte.

Chiar și martorul T.L.C., inițial la

data de 04 aprilie 2012, cu ocazia percheziției corporale efectuate asupra sa

de lucrătorii de politie din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, fiind

găsită o bucată de hârtie pe care scria 100.000, a declarat că scrisul îi

aparține și că reprezintă suma ce trebuia să o primească drept onorariu numitul

G.A. de la numitul M.N.

Totodată, s-a reținut că la dosarul

cauzei se regăsește contractul de asistență juridică nr. 331920 din data de 10

aprilie 2012 încheiat între cabinetul individual de avocatură A.G. și M.N.,

având ca obiect oferirea de servicii juridice, constând în consultanță

juridică, asistență și reprezentare într-un număr de 8 dosare, printre care și Dosarul

nr. 14219/62/2011 al Tribunalului Brașov și Dosarul nr. 4/30/2010 al

Tribunalului Constanța, dosar strămutat, strămutare ce a format obiectul Dosarului

nr. 911/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție și în care este prevăzut

un onorariu de succes în cuantum de 100.000 euro și care se regăsea înregistrat

în registrul de evidență a contractelor de asistență juridică aferente anului

2012.

De altfel, s-a reținut că despre

încheierea unui contract se face referire și în discuțiile dintre inculpatul M.N.

și martorul T.L.C., inculpatul M.N. spunând „îmi trimiteți contractul și mă uit

peste el, vedem care este treaba și discutăm”, neputându-se aprecia că aceasta

este atitudinea unei persoane care promite și care este dispusă să ofere bani

pentru a i se rezolva favorabil anumite dosare aflate pe rolul instanțelor de

judecată.

De asemenea, în opinia Curții, un alt

aspect care a ridicat serioase semne de întrebare în prezenta cauză este

împrejurarea că, deși, s-a reținut că inculpatul M.N. a promis suma de 100.000

euro pentru a i se soluționa favorabil cele două dosare, deci avem un cumpărător

de influență, acțiunea de prindere în flagrant a inculpatului G.A. s-a realizat

cu suma de 50.000 euro proveniți din fondurile Direcției Naționale

Anticorupție, sumă pusă la dispoziție martorului T.L.C. de această direcție.

În contextul celor arătate, Curtea a

considerat că datele și informațiile furnizate la acest moment de actele

dosarului nu sunt în măsură să justifice luarea în prezenta cauză a celei mai

restrictive măsuri preventive, a măsurii arestării preventive, care este o

măsură excepțională, prin care se îngrădește total libertatea unei persoane,

motiv pentru care legiuitorul a prevăzut existența unor indicii temeinice că o

persoană a comis o faptă prevăzută de legea penală.

Curtea a apreciat că pentru

considerentele expuse, nu este oportună luarea măsurii arestării preventive

față de inculpații G.A. și M.N., însă având în vedere gravitatea infracțiunii

reținute în sarcina fiecăruia dintre cei doi inculpați, pentru lămurirea cauzei

sub toate aspectele și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, se

impune luarea unei alte măsuri preventive, neprivative de libertate, respectiv

măsura obligării de a nu părăsi țara pe o perioadă de 30 de zile, obligațiile

prevăzute de art. 145 alin. (1)

1

și alin. (1)

2

C. proc.

pen. oferind suficiente garanții în acest sens.

Împotriva încheierii evocate au

formulat recursuri în termen legal Parchetul de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații G.A. și M.N.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Procurorul a apreciat că materialul

probator administrat în cauză a relevat conturarea cu suficiență a unor indicii

temeinice, probe că inculpații au săvârșit faptele pentru care s-a dispus

punerea în mișcare a acțiunii penale și se află în situația prevăzută de art. 148

lit. f) C. proc. pen., săvârșind infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa

închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea lor în libertate

prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

În atare împrejurare, încheierea prin

care s-a respins propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție privind arestarea preventivă a

inculpaților G.A. și M.N. este nelegală și netemeinică, modalitatea de

săvârșire a infracțiunilor reflectată în caracterul conspirativ al întâlnirilor

dintre inculpați, caracterul grav al faptelor comise, de natură a crea imaginea

unei justiții în care siguranța obținerii unui beneficiu se fundamentează pe

posibilitatea de cumpărare a obiectivității și a influenței unui magistrat, în

opinia procurorului, ar fi impus arestarea preventivă a inculpaților.

În acest sens, s-a arătat că urmare a

exploatării autorizațiilor emise de Direcția Națională Anticorupție și de către

instanță, din declarațiile martorului denunțător T.L.C., de asemenea avocat în

Baroul București, a reieșit că inculpatul G.A., avocat în cadrul Baroului

București, fiind contactat de martorul denunțător, a solicitat omului de

afaceri, inculpatul M.N., prin intermediul aceluiași denunțător, suma de 100

000 euro pentru a-i facilita obținerea unei soluții favorabile într-o cauză de

strămutare aflată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, dar și pentru

rezolvarea unui dosar de pe rolul Tribunalului Brașov.

Au fost invocate ca relevante

conținuturile discuțiilor telefonice interceptate dintre G.A., T.L.C., precum

și dintre T.L.C. și M.N., iar în ceea ce privește pretinsa colaborare

profesională a avocatului G.A. cu M.N., anume contractul de asistență juridică

sau depozit, procurorul a apreciat că acestea erau menite numai să asigure o

aparență de legalitate a demersurilor inculpatului G.A., acesta dorind să

încaseze banii ceruți în cadrul legii, chiar dacă acest cadru se dorea un mod

de a acoperi infracțiunea de trafic de influență prin preconstituire de probe

în apărare.

Caracterul ocult al înțelegerii dintre

G.A. și M.N. se bazează, în viziunea procurorului, pe conduita manifestată de

inculpatul G.A., anterior termenului de judecată și pronunțării unei soluții în

respectiva cauză, conduită total nepotrivită în raport cu obligația de

diligentă, astfel cum transpare din interceptarea convorbirilor telefonice,

lipsa unor explicații rezonabile din partea inculpatului G.A. cu privire la

maniera în care va cere și primi suma reprezentând „onorariu”, dar și indicația

pe care același inculpat o face martorului denunțător T.L.C. referitor la

faptul că nu poate intra în detalii în discuția cu M.N. cu privire la modul în

care va cheltui banii primiți, devenind evident că, în concret, era vorba de sume

necesare pentru intervenția la unii magistrați în scopul obținerii de soluții

favorabile.

În ceea ce îl privește pe inculpatul M.N.,

comiterea infracțiunii de cumpărare de influență rezultă, în opinia

procurorului, din declarațiile martorului denunțător T.L.C., dar și din redarea

dialogului ambiental purtat la 9 aprilie 2012 între T.L.C. și acest inculpat, fiind

evident că demersurile inculpatului G.A. și ale martorului T.L.C. s-au derulat

din interesul și cu știința beneficiarului final, M.N.

În fine, se mai pretinde de către

procuror că, prin faptele lor, inculpații au lezat prestigiul, autoritatea și

credibilitatea de care trebuie să se bucure magistrații și avocații, fiind

totodată prejudiciate și interesele legitime ale persoanelor, traficul de influență

și cumpărarea de influență constituind fapte grave, periculoase de corupție, ce

impun luarea unor măsuri adecvate de prevenire, combatere.

Recurentul intimat inculpat G.A. a

criticat încheierea din ședința Camerei de Consiliu din 13 aprilie 2012 a Curții

de Apel București, secția I penală, arătând că în contextul în care la dosar nu

există indicii temeinice sau probe care să formeze presupunerea verosimilă că

inculpatul G.A. ar fi săvârșit fapta de trafic de influență, respingând

propunerea de arestare preventivă și constatând inexistența condițiilor impuse

de art. 143-146 C. proc. pen., nu s-ar mai fi impus a dispune o altă măsură

preventivă.

Sub aspectul cerinței prevăzute de art.

148 lit. f) C. proc. pen., apărarea consideră că nu există date din care să

reiasă că, lăsat în libertate, inculpatul G.A. prezintă pericol pentru ordinea

publică.

În aprecierea temeiniciei indiciilor,

probelor, instanța este datoare să verifice modul obținerii lor, sens în care

apărarea susține că „martorului” T.L.C. i s-a acordat în mod nelegal această calitate

de către organele de urmărire penală, în condițiile în care sesizarea se

produsese din oficiu înainte de data de 4 aprilie 2012, iar în împrejurarea în

care T.L.C. ar fi fost audiat în calitate de persoană cercetată pentru

infracțiuni de corupție, cum ar fi fost normal, cu siguranță relatările sale ar

fi prezentat altă configurație. în acest sens, se invocă constatările făcute de

însuși judecătorul fondului în cuprinsul considerentelor încheierii recurate,

potrivit cărora poziția procesuală și calitatea de martor conferită numitului T.L.C.

de către procuror sunt mai mult decât discutabile, ridicând serioase semne de

întrebare.

În accepțiunea apărării, din maniera

în care a procedat, T.L.C. a acționat ca un veritabil agent provocator, sub

îndrumarea directă a procurorului, însă prin depășirea limitelor atribuțiilor

conferite de lege, sens în care a fost invocată jurisprudența Curții Europene,

anume cauzele Teixeira de Castro contra Portugaliei din 9 iunie 1968 și Ramanauskas

contra Lituaniei din 5 februarie 2008.

În concret, se înfățișează aspectul că

martorul denunțător T.L.C. s-a manifestat în așa fel încât să nu permită celor

doi inculpați să comunice direct între ei și a preconstituit probe pentru

acuzare, constând în scrierea pe un șervețel a cifrei „100.000”, pe care l-a

arătat inculpatului Manii Nikolaus la Otopeni, după plecarea coinculpatului G.A.,

deși discuțiile nu aveau caracter ocult, purtându-se cu privire la onorariu.

Mai mult decât atât, depășirea

atribuțiilor conferite de lege de către denunțătorul T.L.C. rezultă, în opinia

apărării, și din inducerea în eroare a inculpatului G.A. că celălalt inculpat

ar fi semnat deja contractul de asistență juridică, în forma inițial propusă,

dar și din furnizarea unor informații false, conform cărora inculpatul M.N. i-a

remis suma de 50.000 euro pentru a o da cu titlu de onorariu inculpatului G.A.

Un aspect deosebit îl reprezintă

împrejurarea că suma de 50.000 euro nu aparținea coinculpatului M.N., ci a fost

pusă la dispoziție de Direcția Națională Anticorupție în vederea realizării

flagrantului, ceea ce dovedește o dată în plus, neverosimilitatea acuzației.

De asemenea, o chestiune nelămurită în

planul caracterului fondat al acuzațiilor aduse inculpatului G.A. o constituie

faptul că, deși s-a reținut că inculpatul M.N. a promis suma de 100.000 euro pentru

soluționarea favorabilă a două dosare, existând deci un cumpărător de

influență, acțiunea de prindere în flagrant a inculpatului G.A. s-a realizat cu

suma de 50.000 euro, din fondul Direcției Naționale Anticorupție, iar cu ocazia

unicei întâlniri dintre inculpați, nu s-a discutat despre vreo sumă de bani. De

altfel, aceste aspecte sunt reținute și de judecătorul fondului în motivarea

încheierii recurate.

Lipsa de temei a acuzațiilor formulate

de procuror rezidă, în apărarea construită de către recurentul inculpat G.A.,

și din existența contractului de asistență juridică nr. 331920 din 10 aprilie

2012 în care se consemnează și cuantumul onorariului – 100.000 euro, în proiectul

de contract nesemnat, în adevăr, de inculpatul M.N., stabilindu-se un onorariu

de succes de 100.000 euro, clauză conformă cu prevederile art. 127, art. 129

din Statutul profesiei de avocat.

În consecință, se arată că, în mod

întemeiat, instanța de fond a concluzionat că datele și informațiile furnizate

la acest moment de actele dosarului nu sunt în măsură să justifice luarea celei

mai restrictive măsuri preventive, care are un caracter excepțional, însă

într-o asemenea împrejurare, a inexistenței indiciilor temeinice ori a probelor

care să fundamenteze presupunerea rezonabilă că inculpatul G.A. ar fi săvârșit

fapta de trafic de influență, nu se impunea dispunerea niciunei măsuri

preventive.

S-a mai susținut de către apărare că

din perspectiva jurisprudenței europene, în prezenta cauză nu există cele patru

riscuri care impun arestarea preventivă a unei persoane, așa cum sunt ele

reținute de C.E.D.O., și anume „pericolul ca acuzatul să fugă” (Stogmuller

împotriva Austriei, Hotărârea din 10 noiembrie 1969, seria A, nr. 9, § 15),

riscul ca acuzatul odată repus în libertate să împiedice administrarea

justiției (Wemhoff împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 iunie 1968, seria A),

să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei, Hotărârea din 10

noiembrie 1969) sau să tulbure ordinea publică (Letellier împotriva Franței,

Hotărârea din 26 iunie 1991).

Pericolul de împiedicare a bunei

desfășurări a procedurii penale nu poate fi invocat în mod abstract de

autorități, ci trebuie să se bazeze pe probe faptice, de natură să demonstreze

că punerea în libertate a deținutului ar tulbura într-adevăr ordinea publică -

susține apărarea, sens în care invocă, de asemenea în planul jurisprudenței

europene cauzele Becciev împotriva Moldovei, nr. 9.190/03 - octombrie 2005, dar

și Letellier, precizată.

În fine, un ultim argument invocat îl

constituie necesitatea ca pericolul pentru ordinea publică la care se face

referire să fie dovedit, el neputând fi prezumat, îndeosebi când este vorba de

riscul ca inculpatul o nouă infracțiune sau de reacția publică declanșată de

faptele comise.

Or, din datele cauzei rezultă, contrar

susținerii acuzării cu privire la persoana inculpatului G.A., din perspectiva

pericolului concret pe care lăsarea sa în libertate l-ar genera, că este

cunoscut fără antecedente penale, fiind foarte bine integrat social și

profesional, este cadru universitar la Facultatea de Drept, cu titlul de doctor

în științe juridice, avocat, prezintă stabilitate materială ce garantează

improbabilitatea săvârșirii în viitor a vreunei fapte penale, nu s-a sustras de

la urmărirea penală.

Recurentul intimat inculpat M.N. a

solicitat Înaltei Curți de Casație și Justiție, în temeiul art. 385

15

alin. (2) lit. d) C. proc. pen., casarea parțială a încheierii penale recurate

și, în rejudecare, revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara,

menținându-se celelalte dispoziții, respectiv, respingerea propunerii de

arestare preventivă.

În dezvoltarea motivelor de recurs se

arată că instanța fondului a apreciat în mod corect că în cauză nu este

oportună luarea măsurii arestării preventive, dispunând, totuși, în mod greșit

luarea împotriva inculpatului M.N. a măsurii preventive de a nu părăsi țara pe

timp de 30 zile, măsură motivată în exclusivitate pe faptul că infracțiunea în legătură

cu care s-a făcut sesizarea din partea Direcției Naționale Anticorupție, este

gravă.

În viziunea apărării, gravitatea în

sine a unei infracțiuni, în abstract, nu poate fi de natură să determine în mod

exclus