ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 939/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 939/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

penal de față;

Prin încheierea de ședință din 21 martie 2012

pronunțată în Dosarul nr. 2326/2/2012 a Curții de Apel București, s-a menținut

starea de arest a inculpaților B.M. și G.B.N.

Verificând din

oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 300

1

alin. (1) rap. la art.

160

b

alin. (3) C. proc. pen. legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive a inculpaților, Curtea a reținut următoarele:

- B.M., inculpat și

cercetat în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunilor de

efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția

deținută, în scopul obținerii de foloase necuvenite, prev. de art. 12 lit. a)

teza I-a din Legea nr. 78/2000; instigare la infracțiunea de folosire a

influenței sau a autorității de către o persoană cu funcție de conducere

într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani,

bunuri sau alte foloase necuvenite, prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 13

din legea nr. 78/2000; șantaj în legătură directă cu o infracțiune de corupție,

prev. de art. 194 alin. (1) din C. pen. rap. la art. 17 lit. d

1

) și

la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; fals intelectual în condițiile

participației improprii și în legătură directă cu o infracțiune de corupție

prev. de art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen.,

raportat la art. 17 lit. c)) și 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000; fals în

înscrisuri sub semnătură privată (o infracțiune), prev. și ped. de art. 290 alin.

(1) C. pen.; fals în declarații, prev. și ped. de art. 292 C. pen. (șase

infracțiuni), totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

- G.B.N., inculpat și

cercetat în stare de arest preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de

efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția

deținută, în scopul obținerii de foloase necuvenite, prev. de art. 12 lit. a),

teza I-a din Legea nr. 78/2000, șantaj în legătură directă cu o infracțiune de

corupție, prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. rap la art. 17 lit. d

1

)

și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit.

a) C. pen.

Măsura arestării

preventive față de inculpații B.M. și G.B.N. a fost dispusă pe temeiul

dispozițiilor art. 143 și 148 lit. f) C. proc. pen., prin încheierea nr. 246

din 26 ianuarie 2012, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 489/2/2012, pentru o perioadă de 29 de zile, începând cu

data încarcerării, cei doi inculpați fiind prezumați a fi comis următoarele

fapte:

Pentru inculpatul B.M.,

s-a reținut că:

În perioada iulie

2011 - ianuarie 2012, prin încălcarea dispozițiilor legale privitoare la

incompatibilități, a efectuat operațiuni financiare, ca fapte de comerț,

administrând în fapt SC E. SRL București, în scopul obținerii pentru sine și

pentru altul, a unor foloase materiale necuvenite - faptă ce constituie

infracțiunea prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art.

41 alin. (2) C. pen.;

În aceeași perioadă

de timp l-a determinat pe învinuitul T.H.P.Ș., vicepreședinte al Biroului

Politic Județean al Partidului Național Liberal - Filiala Ilfov, ca prin

influența și autoritatea acestuia, să identifice la un preț convenabil un

spațiu de închiriat pentru punctul de lucru al SC E. SRL București, în comuna

Vidra, județul Ilfov și să-i faciliteze încheierea unor contracte comerciale cu

autoritățile locale în fruntea cărora se aflau membri P.N.L. - faptă ce

constituie infracțiunea prev. de art. 25 C. pen. rap. la art. 13 din Legea nr. 78/2000;

În luna decembrie 2011, a exercitat acțiuni de constrângere asupra reprezentanților SC C.R.S. SA, N.M. și V.M.S., în

scopul continuării livrării de deșeuri reciclabile către SC E. SRL București,

deși această din urmă societate nu îndeplinea condițiile legale pentru astfel

de livrări - faptă ce constituie infracțiunea prev. de art. 194 alin. (1) C.

pen. rap. la art. 17 lit. d

1

) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Pentru inculpatul G.B.N.,

s-a reținut că:

În perioada iulie

2011 - ianuarie 2012, prin încălcarea dispozițiilor legale privitoare la

incompatibilități, a efectuat operațiuni financiare, ca fapte de comerț, în

legătură cu activitatea SC E. SRL București, societate pe care o deținea în

fapt împreună cu inculpatul B.M., în scopul obținerii pentru sine și pentru

altul, a unor foloase materiale necuvenite - faptă ce constituie infracțiunea

prev. de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 41 alin.

(2) C. pen.;

În calitate de

secretar general al Primăriei Sector 1 București a deținut controlul asupra

modalității de executare a contractului de colectare a deșeurilor încheiat de

Primăria Sector 1 cu SC C.R.S. SA, societate din partea căreia a beneficiat de

foloase constând în livrări de deșeuri reciclabile către SC E. SRL București -

faptă ce constituie infracțiunea prev. de art. 253

1

alin. (1) C.

pen.;

În luna decembrie 2011, a exercitat acțiuni de constrângere, prin intermediul inculpatului B.M., asupra

reprezentanților SC C.R.S. SA, N.M. și V.M.S., în scopul continuării livrării

de deșeuri reciclabile către N.M., deși această din urmă societate nu

îndeplinea condițiile legale pentru astfel de livrări - faptă ce constituie

infracțiunea prev. de art. 194 alin. (1) C. pen. rap. la art. 17 lit. d)

1

și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

În baza acestei

încheieri, pe numele inculpaților au fost emise mandatele de arestare

preventivă nr. 1/ U din 26 ianuarie 2012 (inculpatul B.M.) și 2/ U din 26

ianuarie 2012 (inculpatul G.B.N.) care astfel cum rezultă din adresa nr. 469801

emisă de Serviciul Independent de Reținere și Arestare Preventivă la data de 15

februarie 2012, au fost puse în executare, prin încarcerarea inculpaților la

data de 27 ianuarie 2012.

În principal, ambii

inculpați - prin apărătorii lor - au invocat nelegalitatea măsurii arestării

preventive, motivat de faptul că procurorul care a efectuat actele

premergătoare s-a aflat în stare de incompatibilitate cu inculpatul B.M.,

astfel cum o atestă cererea de abținere formulată la data de 16 ianuarie 2002,

întemeiată pe dispozițiile art. 48 lit. g) C. proc. pen., cerere care - de

altfel - a și fost admisă; în acest context a subliniat că Înalta Curte de

Casație și Justiție - admițând propunerea de arestare preventivă - nu a

cunoscut această împrejurare ce a intervenit ulterior.

În combaterea acestei

susțineri, această instanță a constatat că într-adevăr, procurorul de caz a

formulat o cerere de abținere, dar motivul a fost altul și nu „relațiile de

dușmănie” ci fundamentul cererii de abținere l-au constituit dispozițiile art. 48

lit. c)) C. proc. pen., în sensul eliminării, prevenirii oricărei suspiciuni cu

privire la imparțialitatea respectivului procuror, fost coleg cu inculpatul B.M.

În plus, la momentul

formulării cererii de abținere, încă nu exista un proces penal, (art. 48 lit. g)

C. proc. pen., făcând referire la părțile din proces) acesta nu începuse, fiind

vorba doar de faza actelor premergătoare.

Nu se poate susține

nici că, la momentul pronunțării încheierii nr. 246 din 26 ianuarie 2012,

Înalta Curte de Casație și Justiție nu cunoștea această „împrejurare nouă ce a

intervenit după luarea măsurii arestării preventive”, deoarece instanța supremă

a avut la dispoziție toate actele efectuate în faza de urmărire penală

(inclusiv actele premergătoare), așa încât nu se poate vorbi de elemente noi,

survenite ulterior instituirii măsurii arestării preventive, elemente ce ar

demonstra că menținerea acestei măsuri nu mai este justificată.

Cât privește

„nulitatea absolută a actelor de urmărire penală, actelor procesuale și

procedurale, a măsurii arestării preventive și cea a prelungirii arestării

preventive”, evocată de apărătorul inculpatului B.M., este de observat că aceasta

nu se sprijină pe argumente ce țin de textul de lege ce consacră încălcările

care atrag nulitatea (art. 197 C. proc. pen.), iar - pe de altă parte - aceste

susțineri exced cadrului procesual, putând fi caracterizate ca premature, dacă

ne raportăm la dispozițiile art. 300 C. proc. pen.

În subsidiar,

apărătorul inculpatul B.M. a susținut că nu sunt îndeplinite nici condițiile

prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., având în vedere că nu există probe

sau indicii care să justifice arestarea preventivă și nici să ducă la concluzia

că inculpatul B.M. - pus în libertate - s-ar sustrage, or ar influența în vreun

fel procesul penal, împrejurări de natură a conduce la înlocuirea măsurii

arestării preventive cu aceea a obligării de nu părăsi țara.

Examinând această

cerere, prin prima motivelor invocate de apărătorul inculpatului B.M. și a

textelor de lege consacrate de art. 143 C. proc. pen., art. 148 alin. (1) lit.

f) C. proc. pen., art. 136 C. proc. pen., dar și prin prisma conformității

măsurii preventive cu scopul instituit prin art. 5 paragraful 1 lit. c) din

Convenție, Curtea a reținut și a constatat următoarele:

Acuzația adusă

inculpatului B.M., vizând comiterea de către acesta a infracțiunii prevăzute de

art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, s-a sprijinit pe probe din care

rezultă presupunerea rezonabilă, că acest inculpat - în calitatea sa de prim

procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 București,

împreună cu inculpatul G.B.N. - secretar general al Primăriei Sectorului 1 București,

au exercitat, în fapt, administrarea SC E.S. SRL, în perioada iulie 2011 -

ianuarie 2012, context în care au efectuat acte de comerț, inclusiv operațiuni

financiare legate de deschiderea, creditarea, debitarea conturilor bancare,

plata filelor CEC, a ordinelor de plată și, prin autoritatea pe care o aveau pe

raza Sectorului 1 și, respectiv Sectorului 4, și făcând uz de funcțiile

publice, importante deținute - au obținut beneficiul cumpărării în condiții

avantajoase, a deșeurilor colectate selectiv de pe raza sectoarelor 1 și 4 de

către SC C.R.S. SA și SC R.E.S.R. SA, prin încheierea unor contracte de

exclusivitate și pe o durată fermă de timp, relevante sub acest aspect fiind o

serie de convorbiri telefonice din care spicuim: „…nu am cont. Și tre să le

alimentez contul…”convorbire telefonică dintre B.M. și G.C.R. din data de5

octombrie 2011,vol.5,filele 111-117); R.G. - director R. „Să trăiți, să trăiți

Domn procuror”, „A rămas să ne vedem astăzi cu omul dvs.….”, B.M. - „Păi vin și

eu”, convorbire telefonică din 8 august 2011, ora 11:48:07, vol. 3 filele

275-276, „B.M.” „Păi ați spus că nu-l băgați în C.A.”, R.G. „Putem să-i dăm

drumul pe 2 ani, pe 3 ani” dar eu aș vrea să dăm drumul la acesta, ca să

începem și noi, pe parcurs, rezolvăm restul prin anexe, că anexele nu le mai

duc prin C.A.”…. și lăsăm exclusivitatea pe 5 ani”, convorbire telefonică din

29 septembrie 2011, ora 11:57:57, vol. 4 filele 360-363, convorbire telefonică

dintre V.M.S. - director în cadrul SC C.R.S. SA cu G. angajat la aceeași companie:

„După aia mi-a dat SMS că gagiu e procuror…. Ai înțeles?.. ăsta de la E.? G. - V.M.S.:

„ Ăla din umbră”, vol. 8, filele 209-211).

De asemenea, există

dovezi din care rezultă aceeași presupunere rezonabilă că inculpatul G.B.N.

și-a exercitat în mod direct influența asupra lui N.M., profitând de situația

de „debitor” al Primăriei Sectorului 1 în relația cu SC C.R.S. SA și, prin

intermediul inculpatului B.M. asupra lui V.M.S. reprezentant al aceleiași

companii de salubrizare, pentru derularea contractului comercial, încheiat cu

SC E. SRL, în momentul în care livrările de deșeuri reciclabile către această

societate au fost stopate, datorită lipsei unui cântar la punctul de lucru din

comuna Vidra (plățile fiind efectuate de către SC R. SA doar pe bază de

documente justificative, în acest caz a bonului de cântar), precum și pentru

lipsa unei autorizații de mediu.

Că sumele de bani

erau încasate de SC C.R.S. SA, în baza contractului de delegare a gestiunii

Serviciului Public de salubrizare, rezultă din plățile efectuate de Primăria

Sectorului 1 București, autoritate publică, în cadrul căreia inculpatul G.B.N.

ocupa o importantă funcție cu atribuții de decizie în plan financiar; drept

urmare s-a reținut că reprezentanții societății de salubrizare puteau avea

serioase temeri cu privire la ivirea unor probleme legate de plata cu

întârziere a facturilor.

În acest sens, se

cuvine a evidenția convorbirea dintre inculpatul B.M. și martorul N.F.: „o să-i

zic și eu lui B.: fă mă și tu plățile în martie pentru decembrie!, să vedem cum

le convine!” (vol. 8 filele 130-132).

Nu în ultimul rând,

trebuie subliniat că există probe, din care rezultă presupunerea rezonabilă că

învinuitul T.H.P.Ș., vicepreședinte în Biroul Politic Județean al Partidului

Național Liberal, filiala Ilfov, la rugămintea inculpatului B.M. (cu care se

afla în relații de strânsă prietenie), l-a ajutat pe acesta să identifice un

spațiu de închiriat pentru punctul de lucru al SC E. SRL, din comuna Vidra,

județul Ilfov, printr-un consilier județean, membru al Partidului Național

Liberal, filiala Ilfov, T.M. zis „M.M.”, care avea relații cu W.M.A.M.,

reprezentant al societății locator; în acest context, se evidențiază

convorbirea telefonică purtată de B.M. cu N.F. la 30 septembrie 2011: „ști că M.

are control pe …. pe arab, înțelegi, …, eu lucrez o lună cu M. și cu firma lui

de pază, după aia, o să-i dau o mare … înțelegi? Dar, ca să-l țin aproape

aicea, până intru și eu și sunt cunoscut în sat… „Îl țin aproape, după aia, îi

spun Mariane, nu mai pot să-ți plătesc” (vol. 4 filele 416-417).

Prin intermediul lui

T.H.P.Ș. a primit și ajutorul primarului P.N.L. din comuna Ciolpani județul

Ilfov, C.B. (convorbire telefonică din 26 octombrie 2011, vol. 5, filele

249-252).

O altă acuzație adusă

aceluiași inculpat, B.M., este aceea de favorizare a infractorului în legătură

directă cu o infracțiune de corupție, context în care Curtea a reținut că

există date din care rezultă că inculpatul B.M. în baza informației cu caracter

clasificat „Strict Secret”, privind luarea unor măsuri specifice punerii în

executare a autorizației din 26 mai 2011 emisă de Curtea de Apel București, în

ce privește convorbirile purtate în mediul ambiental în biroul procurorului B.M.I.,

cercetat în Dosarul nr. 120/P/2011, având ca obiect traficul de influență în

favoarea unor hoți de autoturisme, primită de la jandarmul R.C.C., învinuit în

cauză, la data de 11/ 12 iunie 2011, s-a prezentat la sediul Parchetului de pe

lângă Tribunalul București, în timpul desfășurării activităților specifice,

însoțit de învinuit, a supravegheat perimetrul sediului și a fotografiat sediul

și autoturismele de serviciu ale autorităților de stat implicate, după care a

luat legătura telefonic cu ziariștii S.O.R. și S. (fostă A.) A.I., care au

publicat știrea primită și fotografiile efectuate pe site-ul www.luju.ro;

aceste date au aptitudinea de a crea presupunerea rezonabilă că între jandarmul

R.C.C. și inculpatul B.M. a existat o înțelegere în sensul divulgării

informațiilor legate de punerea în aplicare a măsurilor de interceptare și

înregistrare, învinuitul informându-l pe inculpatul B.M. și la data de 13

noiembrie 2010, când au fost efectuate asemenea demersuri în Dosarul nr. 352/P/2010,

al D.N.A. - Serviciul Teritorial București, așa cum rezultă din actele atașate

în copie certificată pentru conformitate cu originalul (vol. 2 filele 107-119).

Cât îl privește pe

inculpatul G.B.N., acuzat de comiterea infracțiunii de conflict de interese,

Curtea a constatat că există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că

inculpatul, în calitatea sa de secretar general al Primăriei Sectorului 1

București, deținea controlul asupra modalității de executare a contractului

încheiat cu SC C.R.S. SA, verificând prestațiile efectuate, de colectare a deșeurilor

și plată a acestora și în același timp, beneficiind prin intermediul SC E. SRL,

societate pe care o administrează și deține, în fapt, de cumpărarea acelorași

deșeuri, banii plătiți de Primăria Sectorului 1 ajungând, în acest mod, în

posesia inculpatului.

Așadar, susținerile

inculpaților - făcute prin intermediul apărătorilor - în sensul că nu există

probe care să arate că ei au săvârșit faptele de care sunt acuzați, nu pot fi

primite; art. 143 C. proc. pen. cere să existe „probe sau indicii temeinice” că

persoana acuzată „a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală”.

Prin urmare, Curtea a

constatat întrunite exigențele prevăzute de art. 143 C. proc. pen., în privința

existenței motivelor rezonabile că este posibil ca cei doi inculpați să fi

comis infracțiunile pentru care sunt cercetați.

Cât privește

condițiile consacrate de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., respectiv

învinuitul sau inculpatul a săvârșit o infracțiune pentru care legea prevede

pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, și

există probe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea

publică, Curtea a constatat că inculpații sunt trimiși în judecată pentru

infracțiuni a căror pedeapsă prevăzută de lege este de mai mare de 4 ani

închisoare.

Ca atare, prima

condiție prevăzută de lege pentru reținerea dispozițiilor art. 148 lit. f) C.

proc. pen. este îndeplinită.

A doua condiție

impusă de exigențele art. 148 lit. f) C. proc. pen., presupune existența unor

probe care să demonstreze că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă

pericol concret pentru ordinea publică, iar apărătorii au invocat faptul că nu

există astfel de probe la dosar.

Textul de lege

consacrat de art. 148 lit. f), C. proc. pen., trebuie interpretat atât în

litera, dar și în spiritul său, deoarece nu se poate vorbi, în acest context,

de existența unor probe asupra unor comportamente viitoare; pericolul concret

pentru ordinea publică reprezintă o apreciere pe care judecătorul o face asupra

comportamentului viitor al inculpatului și, tocmai de aceea, se ajunge la

concluzia că există situații în care măsura arestării preventive, în baza

temeiului indicat, este obligatoriu a fi instituită.

Nu există dispoziții

legale, care să consacre criterii în funcție de care să se stabilească

existența pericolului concret pentru ordinea publică, criteriile de evaluare ce

stau la baza aprecierii - dacă punerea în libertate a inculpatului prezintă un

atare pericol pentru ordinea publică nu pot fi decât gravitatea concretă a

faptei comise, ce nu trebuie confundată cu pericolul social generic al

infracțiunii săvârșite, pericol ce este pus în evidență de legiuitor prin însăși

pedeapsa stabilită în text și, un alt criteriu este cel legat de circumstanțele

personale ale inculpatului. Procedând la analiza pericolului concret pentru

ordinea publică, instanța va descoperi, fie că ambele criterii justifică luarea

celei mai aspre măsuri preventive, fie că unul din cele două criterii poate

avea un rol determinant, astfel încât uneori, spre exemplu, gravitatea

deosebită a faptei săvârșite este suficientă pentru a justifica - prin ea

însăși - luarea măsurii preventive, chiar dacă circumstanțele personale ale

inculpatului ar înfățișa aspecte pozitive.

Pericolul concret

pentru ordinea publică nu se referă doar la săvârșirea unor acte de violență,

pentru că dacă ar fi așa, legea ar consacra posibilitatea luării măsurii

arestării preventive în baza acestui temei numai în cazul infracțiunilor

săvârșite prin recurgerea la acte de violență.

Acest gen de pericol

este relevat nu numai de temerea că, odată puși în libertate, inculpații ar

comite fapte penale, dar - în speță - s-ar declanșa puternice reacții în rândul

opiniei publice determinate de faptele săvârșite de cei doi inculpați.

Pornind de la

criteriile dezvoltate în jurisprudență în susținerea argumentului pericolului

pentru ordinea publică, Curtea a constatat că gravitatea potențialelor fapte

comise de către inculpații B.M. și G.B.N., existând presupunerea rezonabilă, că

de pe pozițiile deținute, care le confereau acestora autoritate și influență,

au organizat, condus și administrat o societate comercială în numele căreia, au

încheiat, în fapt, în mod direct, contracte de exclusivitate în condiții

avantajoase, cu eludarea legii, și s-au implicat totodată, în mod direct, în

activitatea acesteia, luând contact cu partenerii de „afaceri” în mod direct și

uzând de funcțiile publice, de autoritate pe care le dețineau (partenerii

cunoscând că derulau afaceri cu un prim procuror și respectiv, un secretar

general de primărie), apelând la prieteni cu poziții de autoritate în partide

politice pe plan local, prin rugăminți și promisiuni de contra servicii, la

nevoie; această atitudine de dispreț total față de valorile sociale și morale,

sunt de natură a pune în lumină o conduită reprobabilă, precum și degradarea

morală a inculpaților, având în vedere circumstanțele factuale reținute; aceste

atitudini induc și întrețin opiniei publice sentimentul de insecuritate, iar

intervenția fermă a organelor judiciare demonstrează că se tinde spre evitarea

repetării unor astfel conduite de către alte persoane, aflate pe aceleași

poziții de conducere.

Revenind la gravitatea

faptelor reținute în sarcina celor doi inculpați, Curtea a apreciat că această

gravitate extremă este de natură să ateste pericolul concret pentru ordinea

publică.

Evaluând

periculozitatea infracțiunilor presupus săvârșite de inculpați, nu este avută

în vedere doar natura respectivelor infracțiuni (de corupție), ci și

modalitatea efectivă de comitere, pentru că pericolul concret pentru ordinea

publică nu rezultă - în mod necesar - din faptul că inculpații și-au constituit

o societate comercială, încercând să-și suplimenteze veniturile (idee pe care

aceștia au încercat în mod constant să o acrediteze), ci un atare pericol

rezultă din modul în care au inițiat și organizat o asemenea activitate. Sunt

relevante, în acest sens, interceptările convorbirilor telefonice, amintite și

exemplificate mai sus, care atestă că reușita acestui demers era asigurată prin

folosirea permanentă a atributelor conferite de funcțiile ce le dețineau în

sistemul public. Cei doi inculpați forțau încheierea de contracte care să aducă

profituri substanțiale firmei, recurgând la constrângeri; cei abordați fiind

reprezentanții unor societăți comerciale ce aveau, la rândul lor, contracte cu

Primăria sectorului 1, unde cel de-al doilea inculpat, G., ocupa funcția de

secretar general, poziție din care prin activitățile ilicite reținute în

sarcina sa, a pus în real pericol normala desfășurare a contractelor pe care le

încheiaseră anterior cu administrația locală.

Uzând de atributele

funcției ocupate, inculpații nu se foloseau doar de influența și autoritatea de

care se bucurau, ci foloseau și metode de constrângere, prin luarea unor măsuri

coercitive împotriva celor care nu manifestau receptivitate la solicitările

lor. Sub acest aspect, trebuie subliniat comportamentul inculpatului B.M. care,

în calitatea sa de procuror, a încercat nu doar să stopeze un control al

organelor abilitate la societatea pe care o deținea, dar să și intimideze și

sancționeze pe cei în drept să facă un asemenea control.

Demersurile făcute de

inculpați aveau rolul nu doar de a obliga anumite societăți comerciale să

încheie contracte, dezavantajoase uneori din punct de vedere financiar pentru

ele, dar și de a le determina să încalce dispozițiile legii și să se expună

unor sancțiuni administrative sau penale. Pentru că, deși știau că supunându-se

indicațiilor, „ordinelor” inculpaților, încalcă legea, acestea recurgeau,

totuși, la o atare conduită, alegând din două rele, pe cea mai puțin rea, așa

încât, au înțeles că e preferabil să-și asume un asemenea risc decât să se expună

măsurilor pe care le-ar fi putut lua inculpații împotriva lor.

Inculpatul B.M., care

prin natura funcției sale era primul chemat să vegheze la respectarea legii, nu

numai că nu avea o atare conduită, dar îi obliga și pe cei cu care interacționa

să o încalce.

Mai trebuie subliniat

și faptul că periculozitatea activităților ilicite desfășurate de cei doi

inculpați se deduce nu doar din natura faptelor, ci și din perioada mare de

timp pe parcursul căreia acestea s-au derulat, respectiv pe parcursul unei

perioade de aproximativ 6 luni, astfel încât nu se poate susține că inculpații

au nesocotit și nu au realizat gravitatea comportamentului lor situat în afara

legilor.

Nu în ultimul rând, a

apreciat instanța, se impune a evidenția calitatea de magistrat și respectiv

aceea de consilier, în care acționau inculpații, împrejurare de natură a spori

gravitatea faptelor; de pe aceste poziții, amenințările voalate lansate de cei

doi inculpați erau extrem de credibile pentru partenerii de afaceri, întrucât

aceștia își dădeau seama de instrumentele aflate la îndemâna inculpaților, prin

care puteau să-și impună voința.

De asemenea,

pericolul concret pentru ordinea publică este pus în evidență și de faptul că

asemenea comportamente alimentează sentimentul - la nivelul percepției generale

- că în structurile statului acționează și persoane care fac uz de metode ce

pot fi caracterizate de tip mafiot și prin care respectivele persoane își

satisfac propriile interese, împiedicându-i și pe ceilalți să-și desfășoare

activitatea în mod cinstit.

S-a mai susținut, din

partea apărătorului inculpatului G.B.N., că pentru acesta nu ar mai subzista

temeiurile ce au fundamentat luarea măsurii arestării preventive, deoarece -

pentru una din faptele reținute în sarcina acestuia - s-a dat o soluție de

absolvire a răspunderii penale.

Acest aspect, însă,

nu este suficient, pentru a justifica revocarea măsurii preventive, având în

vedere gravitatea faptelor de care acesta este acuzat, a modului de operare,

aspecte dezbătute pe larg în cele ce preced.

În virtutea considerentelor

expuse, Curtea de Apel a menținut starea de arest a celor doi inculpați.

Împotriva acestei

încheieri au formulat recurs cei doi inculpați criticând soluția ca netemeinică

și nelegală și solicitând punerea în libertate.

Înalta Curte,

analizând încheierea prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu,

conform dispozițiilor art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., constată că

aceasta este temeinică și legală.

Prima instanță a

motivat pe larg atât legalitatea cât și temeinicia luării măsurii preventive în

cazul celor doi inculpați, cu trimiterea la probele relevante, motiv pentru

care Înalta Curte nu va relua această analiză probelor constatând doar că ele

justifică aprecierea de către un observator independent că inculpații au

săvârșit faptele pentru care sunt trimiși în judecată.

Inculpații prin

apărător au invocat faptul că actele premergătoare au fost efectuate de un

procuror care s-a declarat incompatibil în baza art. 48 lit. g) C. proc. pen.,

și ca atare actele întocmite de acesta sunt nule.

Relațiile de dușmănie

dintre inculpatul B. și procurorul anchetator erau anterioare actelor

premergătoare efectuate în cauză și având în vedere că întreaga acuzare se

bazează pe înregistrarea convorbirilor telefonice, iar acestea sunt lovite de

nulitatea absolută, măsura preventivă nu mai are suport probator.

Mai mult, la momentul

în care C.S.M. a dat avizul pentru luarea măsurii arestării preventive și

atunci când instanțele au analizat cererea de luare a acestei măsuri preventive

nu au cunoscut starea de incompatibilitate a procurorului, întrucât cererea de

abținere nu se afla la dosar.

Înalta Curte,

analizând critica formulată constată că aceasta este nefondată.

Art. 197 C. proc.

pen. vorbește de „încălcările dispozițiilor penale care reglementează

desfășurarea procesului penal” și care atrag „nulitatea actului”.

Procurorul M.F. și-a

desfășurat activitatea în faza actelor premergătoare, ca atare, actele

încheiate în această fază anterioară demarării procesului penal nu sunt

guvernate de regulile înscrise în art. 197 C. proc. pen.

Chiar dacă am accepta

că faza actelor premergătoare este parte componentă a procesului penal, starea

de incompatibilitate invocată nu se înscrie în niciunul din cazurile expres și

limitativ prevăzute de art. 197 alin. (2) C. proc. pen., astfel încât să se poată

vorbi de o nulitate absolută a proceselor verbale de redare a convorbirilor

telefonice, deoarece această incompatibilitate nu poate fi echivalată cu o

încălcare a normelor privind compunerea instanțelor de judecată. Oricât de

extensiv am interpreta normele de procedură penală, cel care instrumentează

faza de urmărire penală nu poate fi considerat ca membru al completului de

judecată, sau ca făcând parte din compunerea instanței, astfel încât să-i fie

aplicabile dispozițiile art. 197 alin. (2) sau art. 385

9

alin. (1) pct.

3 C. proc. pen., așa cum se susține în concluziile scrise depuse de inculpat.

Mai mult, la acest

moment procesual, al discutării legalității și temeiniciei menținerii arestării

preventive, instanța de recurs nu se poate pronunța cu privire la nulitatea

unor acte efectuate anterior sesizării instanței, chiar dacă ele ar aduce o

vătămare, acesta fiind un atribut al instanței care soluționează fondul cauzei.

S-a invocat, de

asemenea, ca motiv de netemeinicie și nelegalitate al încheierii primei

instanțe faptul că aceasta face referire atunci când vorbește de faptul că

temeiurile ce au determinat luarea măsurii arestării preventive și de

infracțiunea de favorizare a infractorului, pentru care, însă, s-a dispus

scoaterea de sub urmărire penală.

Înalta Curte,

analizând critica formulată, constată că este nefondată întrucât în încheierea

atacată, la începutul analizei privind legalitatea și temeinicia măsurii

preventive sunt precizate infracțiunile pentru care este trimis în judecată

inculpatul B.M., în conformitate cu dispozitivul actului de sesizare a

instanței.

Mențiunea referitoare

la infracțiunea de favorizare a infractorului apare la pag.13 din încheiere,

unde se arată infracțiunile pentru care a fost cercetat inculpatul.

Prima instanță nu se

putea afla într-o eroare cu privire la infracțiunile pentru care se impune

menținerea măsurii arestării preventive, așa cum invocă apărarea, pentru că

nici la momentul luării măsurii arestării preventive nu a fost avută în vedere

infracțiunea de favorizare a infractorului, instanța apreciind la acel moment

că situația de fapt nu este suficient de bine conturată încât să justifice

aprecierea că există indicii temeinice de săvârșire a unei asemenea infracțiuni.

În ceea ce privește

temeinicia celor dispuse prin încheierea primei instanțe, Înalta Curte constată

că în mod corect s-a apreciat că motivele care au determinat luarea măsurii

arestării preventive subzistă și impun menținerea stării de arest.

Întrucât a fost

făcută o analiză amplă a acestor aspecte de către prima instanță, atât din

prisma dispozițiilor art. 148 lit. f) rap. la art. 143 C. proc. pen., cât și

din prisma oportunității menținerii măsurii preventive la acest moment

procesual, al începutului cercetării judecătorești, instanța de recurs nu va

relua argumentele expuse, apreciindu-le ca pertinente.

De aceea, constatând

că încheierea este temeinică și legală, că nu este oportună la acest moment

înlocuirea măsurii arestării preventive cu o alta mai puțin gravă, va respinge

recursurile inculpaților în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., ca nefondate, urmând ca aceștia să fie obligați la cheltuieli judiciare

către stat, conform dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate

de inculpații B.M. și G.B.N. împotriva încheierii din 21 martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 2326/2/2012.

Obligă recurentul inculpat B.M. la plata

sumei de câte 225 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care

suma de 25 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până

la prezentarea apărătorului ales, se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

Obligă recurentul inculpat G.B.N. la plata

sumei de 200 lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 27 martie

2012.