ÎCCJ, Decizia nr. 94/2014

ÎCCJ, Decizia nr. 94/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Deliberând asupra

apelurilor de față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I.1. Prin Sentința penală nr. 1039 din 22

noiembrie 2013, pronunțată în Dosarul nr. 3446/1/2013 al Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția penală, în baza art. 25 C. pen. raportat la art. 13

din Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin.

(1) lit. d) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.M. la pedeapsa de 6 luni

închisoare pentru instigare la infracțiunea de folosire a influenței sau a

autorității de către o persoană cu funcție de conducere într-un partid, în

scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase

necuvenite.

Ca pedeapsă

accesorie, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., conform art. 71 C. pen. În baza art.

81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit

conform art. 82 C. pen.

În temeiul art. 359

C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.

pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea beneficiului suspendării

condiționate a executării pedepsei.

Conform art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

S-a constatat că

inculpatul B.M. a fost reținut timp de 24 de ore la data de 19 ianuarie 2012 și

arestat preventiv în perioada 26 ianuarie 2012 - 15 mai 2012.

În baza art. 13 din

Legea nr. 78/2000 cu aplicarea art. 74 alin. (2) C. pen. și art. 76 alin. (1)

lit. d) C. pen. a fost condamnat inculpatul T.H.P.Ș. la pedeapsa de 6 luni

închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau a

autorității de către o persoană cu funcție de conducere într-un partid, în

scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase

necuvenite.

Ca pedeapsă

accesorie, s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art.

64 lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen., conform art. 71 C. pen. În baza art.

81 C. pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate

inculpatului pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit

conform art. 82 C. pen.

În temeiul art. 359

C. proc. pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.

pen. a căror nerespectare are ca urmare revocarea beneficiului suspendării

condiționate a executării pedepsei.

Conform art. 71 alin.

(5) C. pen., pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei

închisorii s-a suspendat executarea pedepsei accesorii.

În temeiul art. 139

alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 145

1

C. proc. pen., a fost

revocată măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de

inculpatul T.H.P.Ș..

În baza art. 191

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul B.M. la plata sumei de 2.500

lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 400 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

În baza art. 191

alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat inculpatul T.H.P.Ș. la plata sumei de

2.500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate în procesul penal, din

care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu

se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut

următoarele:

Prin Sentința penală

nr. 32 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, la data de 25

ianuarie 2013 a fost declinată în favoarea Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția penală, competența de soluționare a cauzei privind pe

inculpații B.M., G.B.N., T.H.P.Ș. și D.G.M.

În motivare s-a

reținut că, față de incidentul procedural ivit, constând în împrejurarea că

inculpatul T.H.P.Ș. a dobândit calitatea de deputat, în urma alegerilor

parlamentare din data de 9 decembrie 2012, s-a constatat că în cauză sunt

incidente art. 40 alin. (2) raportat la art. 29 C. proc. pen., în acord cu

care, dobândirea calității de deputat, chiar dacă intervine după săvârșirea

infracțiunii, atrage competența Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, s-a reținut

că prin Rechizitoriul din 19 martie 2012 al Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, în Dosarul nr.

220/P/201, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților:

a. B.M., pentru

săvârșirea infracțiunilor de:

- efectuare de

operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, în

scopul obținerii de foloase necuvenite, art. 12 lit. a) teza I din Legea nr.

78/2000;

- instigare la

infracțiunea de folosire a influenței sau a autorității de către o persoană cu

funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru

altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, art. 25 C. pen. raportat la

art. 13 din Legea nr. 78/2000;

- șantaj în legătură

directă cu o infracțiune de corupție, art. 194 alin. (1) din C. pen. raportat

la art. 17 lit. d

1

) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- fals intelectual în

condițiile participației improprii și în legătură directă cu o infracțiune de

corupție, art. 289 alin. (1) C. pen. cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen.,

raportat la art. 17 lit. c) și 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000;

- fals în înscrisuri

sub semnătură privată (o infracțiune), art. 290 alin. (1) C. pen.;

- fals în declarații,

art. 292 C. pen. (șase infracțiuni), toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen.;

b. T.H.P.Ș., pentru

săvârșirea infracțiunii de folosire a influenței sau a autorității de către o

persoană cu funcție de conducere într-un partid, în scopul obținerii pentru

sine sau pentru altul de bani, bunuri sau foloase necuvenite, art. 13 din Legea

nr. 78/2000;

c. G.B.N., pentru

săvârșirea infracțiunilor de:

- efectuare de

operațiuni financiare ca acte de comerț incompatibile cu funcția deținută, în

scopul obținerii de foloase necuvenite, art. 12 lit. a), teza I din Legea nr.

78/2000;

- șantaj în legătură

directă cu o infracțiune de corupție, art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la

art. 17 lit. d

1

) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.;

d. D.G.M., pentru

săvârșirea infracțiunii de fals intelectual în condițiile participației

improprii și în legătură directă cu o infracțiune de corupție, art. 289 alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 31 alin. (2) C. pen., raportat la art. 17 lit.

c) și 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000.

Învestită cu

judecarea cauzei la data de 05 martie 2013, la primul termen de judecată,

Înalta Curte a pus în discuție, în virtutea art. 302 C. proc. pen., disjungerea

cauzei față de inculpații T.H.P.Ș. și B.M., în ceea ce privește infracțiunea

prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, respectiv art. 25 C. pen. raportat

la art. 13 din Legea nr. 78/2000.

Apreciind că este în

interesul unei bune judecăți, în temeiul art. 38 C. proc. pen., Înalta Curte a

dispus disjungerea cauzei, față de inculpații T.H.P.Ș. și B.M., în ceea ce

privește infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000, respectiv

art. 25 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000, cu formarea unui nou

dosar, privind pe acești doi inculpați, în care s-a fixat termen la data de 02

septembrie 2013, ora 12,00.

Subsecvent, restul

cauzei, privind pe inculpații B.M., G.B.N. și D.G.M., s-a trimis la Curtea de

Apel București pentru continuarea cercetării judecătorești, în raport cu

celelalte infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată inculpatul B.M., și

pentru care nu s-a disjuns cauza, precum și pentru toate infracțiunile pentru

care au fost trimiși în judecată inculpații G.B.N. și D.G.M.

A dispus formarea

unui nou dosar, privind pe inculpații T.H.P.Ș. și B.M. în care s-a fixat termen

la data de 02 septembrie 2013, ora 12,00.

constatat că prin actul de sesizare, față de inculpații B.M. și T.H.P.Ș., a

fost reținută următoarea stare de fapt:

În perioada iulie

2011 - ianuarie 2012, prin încălcarea dispozițiilor legale privitoare la

incompatibilități, în calitate de prim-procuror al Parchetului de pe lângă

Judecătoria Sectorului 4 București, inculpatul B.M. a efectuat operațiuni

financiare, ca fapte de comerț, administrând în fapt SC E. SRL București, în

scopul obținerii pentru sine și pentru altul, a unor foloase materiale

necuvenite, faptă prevăzută de art. 12 lit. a) teza I din Legea nr. 78/2000, cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

În aceeași perioadă

de timp l-a determinat pe inculpatul T.H.P.Ș., vicepreședinte al Biroului

Politic Județean al Partidului Național Liberal - Filiala Ilfov, ca prin

influența și autoritatea acestuia, să identifice la un preț convenabil un

spațiu de închiriat pentru punctul de lucru al SC E. SRL București, în comuna

Vidra, județul Ilfov și să-i faciliteze încheierea unor contracte comerciale cu

autoritățile locale în fruntea cărora se aflau membri P.N.L., faptă prevăzută

de art. 25 C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000.

În luna decembrie

2011, a exercitat acțiuni de constrângere asupra reprezentanților SC C.R.S. SA,

N.M. și V.M.S., în scopul continuării livrării de deșeuri reciclabile către SC

E. SRL București, deși această din urmă societate nu îndeplinea condițiile

legale pentru astfel de livrări, faptă prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 17 lit. d

1

) și la art. 18 alin. (1) din Legea nr.

78/2000.

În perioada iulie

2011 - ianuarie 2012, în calitate de vicepreședinte al filialei P.N.L. Ilfov și

la îndemnul inculpatului B.M., inculpatul T.H.P.Ș. și-a folosit influența

afirmată asupra membrilor PNL care dețineau funcții în administrația locală, în

scopul obținerii pentru sine ori pentru alții de bani, bunuri sau alte foloase

necuvenite, faptă prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000;

În raport de obiectul

învestirii, astfel cum a fost stabilit la termenul de la data de 11 iunie 2013,

instanța de fond a constatat că în actul de sesizare a fost descrisă ca acuzație

în ceea ce îi privește pe B.M. și T.H.P.Ș. infracțiunea de folosire a

influenței sau a autorității de către o persoană cu funcție de conducere

într-un partid, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani,

bunuri sau alte foloase necuvenite săvârșită de inculpatul T.H.P.Ș., respectiv

instigare la această infracțiune săvârșită de inculpatul B.M.

Prin actul de

sesizare, Ministerul Public a arătat că relațiile politice dintre inculpatul

T.H.P.Ș. și inculpatul B.M., dar mai ales scopul urmărit de acesta din urmă în

întreținerea unei astfel de legături sunt puse în evidență de replicile celor

doi din cuprinsul unei convorbiri telefonice din data de 20 septembrie 2011:

B.M.: "Mă, mâine, dacă e întâlnirea cu primarii, aș vrea să vin și eu și

să-ți spun de ce! Că o arunc așa (...) le las câte o carte de vizită,

înțelegi?", T.H.P.Ș.: "Te pun (...) te pun în legătură cu ăia

șmecheri nu cu toți fraierii!", B.M.: "Băi, tu îmi faci un semn și

când tu îmi faci (...) mă ciupești, înseamnă că îi dau cartea de vizită",

"Că vreau să țin legătura cu șmecherii, știi (...)? Pe ce spuneam eu, când

ne-am văzut ultima oară".

Acuzarea a arătat că,

din ansamblul materialului probator administrat cu privire la această

infracțiune, inculpatul T.H.P.Ș. s-a implicat activ, prin intermediul

primarilor liberali din județul Ilfov în scopul obținerii de foloase necuvenite

pentru cei doi inculpați și al asigurării unei bune desfășurări a activității

SC E., societate despre ai cărei administratori de fapt avea cunoștință. Astfel,

încă din faza incipientă demarării activității efective a societății E.,

inculpatul T.H.P.Ș., în urma solicitărilor repetate ale inculpatului B.M.

("îmi trebuie în Ilfov, mă spațiile alea de depozitare", "dar

zi-i bă, vezi că te sună procurorul-șef de la Sectorul 4, are o treabă cu

tine"), a efectuat demersuri pe lângă primarii orașelor/comunelor din

județul Ilfov pentru a identifica o locație pretabilă sortării deșeurilor.

Concret, la data de 25 august 2011, T.H.P.Ș. i-a comunicat inculpatului că a

stabilit o întâlnire cu "primarul de la Bragadiru" V.C., care:

"e P.D. dar e prietenul meu bun". E mai valabil decât ăla al meu de

la Jilava", asigurându-l totodată pe inculpat că nici în comuna Vidra nu

sunt probleme, întrucât acolo "poate să negocieze bine pentru ele

președintele său de acolo (n.n. cu referire la martorul T.M.).

Cu ocazia audierilor

la urmărire penală, T.M. a declarat că l-a cunoscut pe inculpatul B.M. prin

intermediul lui T.H.P.Ș., ulterior aflând că este procuror, "în contextul

negocierilor pe care le purta cu un cetățean arab care deține fostele grajduri

C.A.P. din comuna Vidra". În plus a învederat că a considerat că este bine

să facă anumite servicii pentru inculpat în virtutea relațiilor de

colegialitate cu învinuitul T.H.P.Ș..

Spre sfârșitul lunii

octombrie, aflând de la inculpatul G.B. despre intenția Administrației

Domeniului Public Sector 1, instituție subordonată Consiliului Local Sector 1,

de a disponibiliza începând cu data de 10 octombrie 2011 și în conformitate cu

H.G. nr. 841/1995 mai multe bunuri, inculpatul B.M. i-a solicitat inculpatului

T.H.P.Ș. să identifice o primărie care să primească fictiv utilajele pentru a

fi ulterior folosite în activitatea de sortare desfășurată de SC E. SRL.

În urma discuțiilor,

cei doi au convenit ca donația prietenului inculpatului B.M. să fie făcută

către Primăria Ciolpani. Astfel, la indicațiile inculpatului T.H.P.Ș., primarul

C.B. a întocmit la data de 10 noiembrie 2011 adresa cu nr. 6342 către A.D.P.

Sector 1, prin care se arăta interesat de preluarea cu titlu gratuit a cinci

dintre bunurile ce urmau a fi disponibilizate.

Totuși, din cuprinsul

adresei menționate, dar și al procesului-verbal de predare-primire reiese că

remiterea către Primăria Ciolpani a bunurilor respective s-a făcut la data de 09

noiembrie 2011 deci, cu o zi înainte ca numitul C.B. să individualizeze

bunurile concrete pe care urma să le primească, aspect care dovedește conform

acuzării că acestea fuseseră stabilite fără acordul acestuia, întocmirea

Adresei nr. 6342/2011 fiind doar o formalitate necesară pentru a putea

justifica în mod contabil proveniența acestora.

La data de 25

noiembrie 2011 inculpatul B.M. a luat legătura cu "G.", angajat al

Primăriei Ciolpani pentru a se asigura dacă "s-a făcut livrarea aia",

după care i-a solicitat martorului S.R. să meargă la Ciolpani și să aducă la

firmă, "un tractor, o remorcă, un plug și ifronul ăla". Întrucât la

un moment dat, numitul C.B. "făcea pe niznaiul" și nu înțelegea că

acele utilaje "nu-i vin alea din cer, așa" și că "de la momentu'

în care i-a făcut livrarea asta, (...) el știa că nu le va ține decât o zi,

două, trei că nu-s ale lui" inculpatul B.M. i-a transmis lui S.R. numărul

de telefon al primarului cu rugămintea de a-l suna "din partea lui

H.", în condițiile în care T. i-a recomandat să nu sune personal întrucât

" s-ar putea să se interpreteze greșit și să aibă probleme".

Inculpatul T.H.P.Ș.

s-a arătat disponibil să-și folosească influența ori de câte ori inculpatul i-a

solicitat acest lucru. Astfel, atunci când "partenerii de la R. și

Ro." nu livrau deșeuri conform contractului "tema de lucru" a

fost să afle "raportările R. pe reciclabile, la mediu, pe ultimele șase

luni, lunar", iar răspunsul a venit prompt după numai o zi: "Așteptăm

mâine raportările de la mediu" !".

Inculpatul B.M. și

inculpatul T.H.P.Ș. au refuzat să facă declarații în cursul urmăririi penale cu

privire la această învinuire.

Acuzarea a arătat că

elementele probatorii rezultă și din convorbirile telefonice purtate între

inculpații B.M. și T.H.P.Ș., acestea fiind edificatoare atât în ceea ce

privește vinovăția inculpatului B.M., sub forma intenției directe, de a-l

determina pe inculpatul T.H.P.Ș. să-și exercite influența asupra primarilor din

județul Ilfov pentru obținerea unor terenuri, unor spații de depozitare și unor

utilaje pentru firma SC E. SRL, cât și vinovăția inculpatului T.H.P.Ș., tot sub

forma intenției directe, în exercitarea influenței în vederea realizării

folosului necuvenit.

formulate, instanța de fond a desfășurat cercetare judecătorească la

următoarele termene:

La termenul de la 02

septembrie 2013, au fost discutate probele, iar Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a apreciat ca fiind utilă proba testimonială formulată

de către inculpatul B.M., prin apărătorul desemnat din oficiu, și a dispus

citarea martorilor N.F., N.M.G., W.M.A.M., W.M.I.A. și H.G.

La termenul de la 2

octombrie 2013 instanța s-a pronunțat cu privire la cererea de revocare a

măsurii preventive formulate de B.M., a luat act de faptul că inculpații

solicită să dea declarații după audierea martorilor și ascultarea

înregistrărilor convorbirilor dintre inculpați sau dintre aceștia și martorii

din cauză.

La același termen de

judecată, instanța de fond a dispus audierea martorilor C.B.C., N.F., N.M.G.,

W.M.A.M., W.M.I.A. și H.G. și ascultarea în continuare a înregistrărilor

efectuate în cauză, înregistrări redate în procesele-verbale de transcriere

aflate la dosarul de urmărire penală.

La termenul de la 17

octombrie 2013 au fost audiați martorii C.B.C., N.F., N.M.G., H.G. și au fost

ascultate înregistrărilor efectuate în cauză, înregistrări redate în

procesele-verbale de transcriere aflate la dosarul de urmărire penală. De

asemenea, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, a dispus, în continuarea

cercetării judecătorești, citarea cu mandat de aducere a martorilor W.M.A.M. și

W.M.I.A. în vederea audierii.

La termenul de la 01

noiembrie 2013 au fost audiați martorii W.M.A.M. și W.M.I.A. și inculpatul

T.H.P.Ș. Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus efectuarea transcrierii

integrale a declarației inculpatului T.H.P.Ș. cu întrebările și răspunsurile

date. Inculpatul B.M. a precizat că își menține declarația dată în fața Curții

de Apel București.

Având în vedere

precizările reprezentantului Ministerului Public și ale apărătorilor aleși ai

inculpaților, de la termenul de la 01 noiembrie 2013, în sensul că nu mai au

alte probe, cereri sau excepții de formulat, Înalta Curte de Casație și

Justiție, secția penală, a constatat terminată cercetarea judecătorească și a

fixat termen pentru a se acorda cuvântul în dezbateri pe fondul cauzei.

În dezbateri, la

termenul din 15 noiembrie 2013 apărătorul ales inculpatul T.H.P.Ș., avocat M.N.

a arătat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiuni pentru

care este cercetat și în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit.

d) C. proc. pen. a solicitat achitarea.

Cel de al doilea

apărător al inculpatului T.H.P.Ș., avocat L.V. a solicitat achitarea

inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C.

proc. pen., apreciind că fapta nu există.

Apărătorul ales al

inculpatului B.M., avocat F.Ș. a precizat că nu există fapte de determinare la

săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 și a solicitat

achitarea inculpatului în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la

art. 10 lit. a) C. proc. pen.

Referitor la apărarea

potrivit căreia norma care incriminează fapta ce face obiectul prezentului

dosar nu este previzibilă, instanța de fond a apreciat că previzibilitatea

legii este îndeplinită atunci când cetățenii dispun de informații suficiente și

prealabile asupra normei juridice aplicabile într-o situație dată, astfel încât

persoana în cauză să poată înțelege care este sensul acesteia și faptul că i se

aplică. Caracterul unei norme de a fi lege presupune ca o persoană să poată

prevedea într-o măsură rezonabilă consecințele unui act de conduită. Situația

particulară a celor doi acuzați (aceștia au studii superioare, unul dintre ei

fiind procuror la data faptelor, iar celălalt membru al Parlamentului,

autoritatea legiuitoare), face ca înțelegerea sensului legii să fie o

activitate cotidiană pentru fiecare dintre ei.

Redactarea legilor nu

poate avea însă o precizie absolută, datorită caracterului de generalitate al

normei, având în vedere ca sunt destinate să se refere la o categorie largă de

raporturi juridice. Atunci când dispoziția legala dă naștere la interpretare nu

înseamnă că norma ar avea un caracter imprecis și în consecință ar fi lipsită

de calitatea de lege. Previzibilitatea normei impune ca o persoană să poată

deduce din conținutul legii comportamentul interzis și consecințele ce decurg

din actele sale astfel încât să se conformeze prescripțiilor legii.

S-a arătat că norma

criticată are următorul conținut:

Fapta persoanei care

îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat, ori în

cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial de a folosi influența ori

autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani sau

alte foloase necuvenite se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani.

Instanța a constatat

că norma are acest conținut din anul 2003 (art. 13 din Legea nr. 78/2000 a fost

modificat prin art. I pct. 7 din Legea nr. 161/2003), iar fapta din prezenta

cauză a avut loc în anul 2011, astfel că nu poate fi primită apărarea

referitoare la faptul că cei doi acuzați au fost surprinși de o dispoziție

legală nouă, asupra căreia nu au avut suficiente mijloace de informare pentru a

se putea conforma. De altfel, în legătură cu înțelegerea conduitei corecte,

instanța a reținut că T.H.P.Ș., în dialog cu B.M., a spus "Nu știu dacă-i

bine să-l suni tu la telefon, să se interpreteze greșit, că trăim într-o țară

bolnavă și tu sigur ai probleme".

Prima instanță a

reținut, în ceea ce privește conținutul normei, că legea enumeră limitativ

subiecții activi (persoana care îndeplinește o funcție de conducere într-un

partid, într-un sindicat, ori în cadrul unei persoane juridice fără scop

patrimonial), descrie într-o manieră clară conduita incriminată (folosirea

influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de

bani sau alte foloase necuvenite). Faptul că legea nu menționează că folosirea

influenței ori autorității trebuie exercitată doar în propria organizație

(partid, sindicat, persoană juridică fără scop patrimonial) conduce la

concluzia că legiuitorul a considerat conduita ca având un caracter ilicit

indiferent de locul sau persoanele față de care se manifestă. Dacă legea nu

distinge între aceste ipoteze, consecința este că cel care interpretează legea

nu este îndreptățit să poată face o atare distincție și că, pe cale de

interpretare, nu ar trebui limitată sfera de aplicare a legii, astfel cum

solicită apărarea.

Totodată instanța de

fond a considerat că nu poate exista o confuzie, decurgând din norma de

incriminare, între sprijinirea inițiativelor membrilor unei circumscripții

electorale de către cel care îi reprezintă și fapta de folosire a influenței

sau autorității, având în vedere că legea incriminează doar conduita care are

ca scop obținerea pentru sine ori pentru altul de bani sau alte foloase

necuvenite.

Cu privire la

elementele constitutive ale infracțiunii, instanța de fond a precizat că

infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 presupune un subiect

activ calificat, elementul material constând în folosirea influenței ori

autorității, scopul constând în obținerea pentru sine ori pentru altul de bani

sau alte foloase necuvenite și vinovăția sub forma intenției.

S-a apreciat că

folosirea influenței ori autorității reprezintă o conduită ilicită indiferent

de persoanele față de care este exercitată (față de o singură persoană sau mai

multe, față de o persoană fizică sau față de o persoană juridică) în

considerarea scopului său (obținerea de foloase necuvenite) și indiferent dacă

actul de conduită a fost motivat și de alte circumstanțe cum ar fi relațiile

dintre cel care exercită influența și cel care beneficiază de ea (rude,

prieteni sau persoane față de care nu există asemenea relații).

Elementul material

pentru folosirea influenței sau a autorității se examinează strict din

perspectiva conduitei persoanei acuzate, dacă au dat curs sau nu cererilor.

Caracterul penal și vinovăția decurg din fapta persoanei acuzate, care și-a folosit

influența sau autoritatea în scopul obținerii de foloase injuste. Cel care și-a

folosit influența răspunde pentru fapta proprie și nu pentru fapta aceluia care

a acceptat influența, astfel încât caracterul penal nu depinde de acceptarea

influenței de către o altă persoană. Punctul de vedere contrar ar conduce la o

concluzie absurdă și anume că denunțul persoanei față de care s-a exercitat

influența ar înlătura caracterul penal al faptei celui care și-a exercitat

influența sau autoritatea.

Prima instanță a

precizat că infracțiunea prevăzută de art. 13 din Legea nr. 78/2000 este o

infracțiune de pericol, astfel încât nu este necesar ca folosul necuvenit să fi

fost realizat, ci doar urmărit, neavând relevanță dacă folosul necuvenit este

pentru cel care exercită influența sau pentru un terț (prieten, membru al

familiei, un cunoscut, persoană fizică sau persoană juridică). Urmarea

prevăzută de lege reprezintă o stare de pericol, fapta pune în pericol valorile

sociale protejate de norma penală referitoare la încrederea publică (în

activitatea desfășurată de partide, sindicate, persoane juridice fără scop

patrimonial) care presupune lipsa oricăror acte de folosire a influenței pentru

obținerea de foloase necuvenite. Infracțiunea se consumă în momentul în care persoana

acuzată și-a folosit influența și autoritatea în scopul de obține un folos

necuvenit. În aceste condiții fapta este infracțiune atunci când există scopul

obținerii de foloase necuvenite, indiferent dacă foloasele au fost sau nu

obținute.

Caracterul necuvenit

al folosului rezultă din modalitatea în care ar urma să fie obținut, respectiv

fie prin folosirea unor practici interzise, fie de către o persoană care nu

putea să îl obțină în mod licit, fie cu privire la bunuri care nu puteau fi

obținute licit de cei în cauză. Orice modalitate de obținere a foloaselor

contrară legii realizează scopul cerut de norma de incriminare, atunci când cel

acuzat a acceptat posibilitatea producerii acestui scop.

Cu privire la forma

de participație a instigării, reținută în sarcina inculpatului B.M., Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția penală, a reținut că potrivit art. 25 C.

pen. instigator este persoana care, cu intenție, determină pe o altă persoană

să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală. Pentru reținerea vinovăției

instigatorului nu are relevanță dacă actele de determinare s-au făcut prin

rugăminți sau prin constrângere, prin acte de corupere sau prin apelarea la

sentimentele de prietenie.

Cu privire la lipsa

descrierii faptei în actul de acuzare și imposibilitatea de a formula probe

instanța de fond a reținut că în cauză a fost reținută forma simplă a

infracțiunii, apreciindu-se că întreaga activitate descrisă în situația de fapt

se circumscrie unei activități unice de folosire a influenței și autorității,

în baza aceleiași rezoluții, iar întinderea în timp a acestei activități este o

consecință naturală a modului în care a fost conceput planul infracțional, fără

a fi de natură să influențeze caracterul unitar al infracțiunii.

În ceea ce privește

conținutul acuzației, instanța de fond a considerat că din modul de formulare a

acuzației este vorba despre o infracțiune simplă, în cauză nefiind reținută

forma continuată a infracțiunii, apreciind că argumentul apărării referitor la

lipsa de claritate a Rechizitoriului în raport de faptele comise este

netemeinic. Infracțiunea are o formă continuată (art. 41 C. pen.) atunci când

se săvârșesc mai multe acte de executare, în cazul de față acte de folosire a

influenței, în baza aceleiași rezoluții infracționale, la intervale de timp

distincte. Reținerea în actul de acuzare a formei continuate ar fi presupus ca

situația de fapt să reflecte reprezentarea de ansamblu a activității viitoare

(legătura care unește acțiunile succesive săvârșite la intervale diferite). Cerința

unității de rezoluție infracțională deși se referă la poziția subiectivă a

făptuitorului, se probează prin activitatea materială, obiectivă. Forma

continuată a infracțiunii există atunci când, în fapt, se pot proba mai multe

acte de executare, săvârșite în mod organizat, prin metode similare, inculpații

având imaginea de ansamblu a activităților pe care le vor desfășura, de exemplu

anticipând atât modul în care vor acționa cât și foloasele care vor fi

obținute, persoanele de care vor avea nevoie pentru a susține obținerea

foloaselor.

În speță, instanța de

fond a constatat că este vorba despre sprijinul acordat activității unei

singure firme SC E. SRL și de folosul obținut de aceasta firmă, astfel cum este

descris pe larg în Rechizitoriu la filele 39 - 46, astfel că argumentul

apărării referitor la lipsa de consistență a descrierii faptei în actul de

acuzare este nefondat.

Totodată, instanța de

fond a precizat că referirile din actul de acuzare la probele care susțin

trimiterea în judecată, transcrieri ale unor convorbiri telefonice, au oferit

apărării posibilitatea de a înțelege acuzația și probele pe care se

fundamentează astfel încât, deoarece probele și faptele pe care le susțin au

fost la dispoziția apărării, nu a fost încălcat dreptul al un proces echitabil.

Cu privire la eroarea

de drept referitoare la caracterul penal al faptei, instanța de fond a apreciat

că nu poate fi primită deoarece legea consideră că nu constituie infracțiune

fapta prevăzută de legea penală, când făptuitorul, în momentul săvârșirii

acesteia, nu cunoștea existența unei stări, situații sau împrejurări de care

depinde caracterul penal al faptei. Dispozițiile anterioare se aplică și

faptelor săvârșite din culpă pe care legea penală le pedepsește, numai dacă

necunoașterea stării, situației sau împrejurării respective nu este ea însăși

rezultatul culpei. Necunoașterea sau cunoașterea greșită a legii penale nu

înlătură caracterul penal al faptei.

Cu privire la

instigarea neurmată de executare, instanța de fond a reținut că potrivit art.

29 C. pen., actele de instigare neurmate de executarea faptei, precum și actele

de instigare urmate de desistarea autorului ori de împiedicarea de către acesta

a producerii rezultatului, se sancționează cu o pedeapsă între minimul special

al pedepsei pentru infracțiunea la care s-a instigat și minimul general. În

cazul când pedeapsa prevăzută de lege este detențiunea pe viață, se aplică

pedeapsa închisorii de la 2 la 10 ani. Actele arătate anterior nu se

sancționează, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea la care s-a

instigat este de 2 ani sau mai mică, afară de cazul când actele îndeplinite de

autor până în momentul desistării constituie altă faptă prevăzută de legea

penală, ceea ce nu este cazul în speța de față.

Cu privire la

vinovăția inculpaților B.M. și T.H.P.Ș., instanța de fond a apreciat că două

elemente sunt esențiale, respectiv pentru autor exercitarea influenței și

urmărirea obținerii de foloase necuvenite și pentru instigator determinarea la

exercitarea influenței și anticiparea obținerii de foloase necuvenite decurgând

din exercitarea influenței.

Instanța de fond a

apreciat că edificatoare în dovedirea exercitării influenței de către

inculpatul T.H.P.Ș., ca urmare a instigărilor succesive din partea inculpatului

B.M., sunt convorbirile telefonice dintre aceștia la obținerea unor terenuri,

unor spații de depozitare a unor utilaje gratuit pentru firma SC E. SRL, a

sprijinului oferit de partid și a unor date referitoare la actele R.

Prima instanță a

considerat că folosirea influenței nu are caracter penal dacă nu se urmărește

un folos injust. Instanța a apreciat că în cazul obținerii datelor de la R.

(dat fiind caracterul public al acestora), în cazul închirierii spațiilor (dat

fiind că nu s-a dovedit obținerea unui preț care să favorizeze firma E.), în

cazul prezentării primarilor (pentru că nu s-a menționat un folos necuvenit),

faptele sunt descrise în Rechizitoriu pentru a caracteriza relațiile dintre cei

doi și nu pentru caracterul penal. Totodată, instanța de fond a reținut că aprecierea

folosului ca fiind injust în considerarea calității de procuror a inculpatului

B. căruia îi era interzis să exercite acte de comerț, face parte din conținutul

infracțiunii de efectuare de operațiuni financiare ca acte de comerț

incompatibile cu funcția deținută pentru care inculpatul este trimis în

judecată într-o cauză separată.

În ceea ce privește

transferul gratuit al utilajelor la o primărie pentru a fi preluate apoi de

firma E., prima instanță a apreciat că este îndeplinită condiția urmăririi unui

folos injust. În acest sens sunt declarațiile martorului C.B.C. a confirmat

legăturile cu inculpatul T. în cadrul aceluiași partid, discuția cu acesta

referitoare la preluarea utilajelor de către primăria Ciolpani, precum și

faptul că utilajele preluate erau funcționale.

C.B. a întocmit la

data de 10 noiembrie 2011 Adresa cu nr. 6342 către A.D.P. Sector 1, prin care

se arăta interesat de preluarea cu titlu gratuit a cinci dintre bunurile ce

urmau a fi disponibilizate. Din cuprinsul adresei și al procesului-verbal de

predare-primire rezultă că transmiterea către Primăria Ciolpani a bunurilor

respective s-a făcut la data de 09 noiembrie 2011, cu o zi înainte ca primarul

să individualizeze bunurile concrete pe care urma să le primească. Susținerea

acuzării în sensul că acestea fuseseră stabilite fără acordul acestuia,

întocmirea Adresei nr. 6342/2011 fiind doar o formalitate necesară pentru a

putea justifica în mod contabil proveniența acestora este susținută de

convorbirile avute de B.M. La data de 25 noiembrie 2011 inculpatul B.M. a luat

legătura cu "G.", angajat al Primăriei Ciolpani pentru a se asigura

dacă "s-a făcut livrarea aia", după care i-a solicitat martorului

S.R. să meargă la Ciolpani și să aducă la firmă, "un tractor, o remorcă,

un plug și ifronul ăla". întrucât la un moment dat, numitul C.B.

"făcea pe niznaiul" și nu înțelegea că acele utilaje "nu-i vin

alea din cer, așa" și că "de la momentu' în care i-a făcut livrarea

asta, (...) el știa că nu le va ține decât o zi, două, trei că nu-s ale

lui" inculpatul B.M. i-a transmis lui S.R. numărul de telefon al

primarului cu rugămintea de a-l suna "din partea lui H.", în

condițiile în care T. i-a recomandat să nu sune personal întrucât "s-ar

putea să se interpreteze greșit și să aibă probleme".

Referitor la același

aspecte, instanța de fond a reținut că inculpatul B.M., prin declarația dată în

fața magistraților Curții de Apel București, a recunoscut că a discutat cu

inculpatul T.H.P.Ș. pentru ca acesta, în calitatea de vicepreședinte al PNL, să

discute cu primarii din județul Ilfov pentru preluarea utilajelor de la ADP

Sector 1, în vederea folosirii ulterioare de către SC E. SRL. De asemenea,

inculpatul T.H.P.Ș. a recunoscut că, la rugămintea inculpatului B.M., a

discutat cu primarul comunei Ciolpani pentru preluarea utilajelor de la ADP

Sector 1.

În aceste condiții,

instanța de fond a considerat că solicitarea adresată de inculpatul B.

inculpatului T. de a interveni la un primar din același partid pentru a primi

cu titlu gratuit utilaje ce urmau să fie folosite de SC E. SRL, cât și intenția

de a se folosi utilajele de această firmă, a fost făcută cu intenția de a

obține un folos necuvenit.

De asemenea,

inculpatul T.H.P.Ș., folosindu-și influența conferită de funcția de

vicepreședinte al PNL - filiala Ilfov, a discutat cu primarul comunei Ciolpani

să preia, cu titlu gratuit, cinci utilaje de la ADP Sector 1, în vederea

punerii la dispoziție a acestora firmei SC E. SRL, a cărei administrare în fapt

era realizată de inculpatul B.M., aspect ce denotă intenția inculpatului T. de

a asigura realizarea unui folos necuvenit inculpatului B.

În ceea ce privește

individualizarea sancțiunilor, prima instanță a reținut că fapta pentru care au

fost acuzați este pedepsită cu închisoarea de 1 la 5 ani, iar circumstanțele

concrete de săvârșire a faptei de către persoane care nu au antecedente penale

și care nu au negat faptele în materialitatea lor, oferind însă ca explicație

pentru actele din rechizitoriu relațiile de prietenie, urmărirea unui folos

material, care însă nu a fost realizat, au determinat instanța de fond să

rețină circumstanțe atenuante, în sensul art. 74 alin. (2) C. pen., astfel

încât a aplicat o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege, respectiv 6 luni

închisoare pentru fiecare inculpat, iar ca pedeapsă accesorie, a interzis

drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a doua și lit. b) C. pen.

În ceea ce privește

modalitatea de executare, față de lipsa unei probe clare de continuare a

comportamentului infracțional, prima instanță a apreciat că scopul pedepsei poate

fi atins și prin suspendarea condiționată a executării acesteia, iar în raport

de modalitatea de executare a sancțiunii, neprivativă de libertate, și de

motivele care au determinat luarea acestei măsuri, în temeiul art. 139 alin.

(2) C. proc. pen. raportat la art. 145

1

C. proc. pen., a revoca

măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara dispusă față de inculpatul

T.H.P.Ș.

II. Împotriva acestei

sentințe au formulat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție și inculpații

B.M. și T.H.P.Ș.

recurs, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție a criticat soluția instanței de fond

sub aspectul individualizării judiciare apreciind că atât cuantumul pedepselor,

cât și modalitatea de executare nu sunt apte să conducă la atingerea scopului

prevăzut de art. 52 C. pen.

Prin recursul

formulat inculpatul B.M. a solicitat achitarea cu referire la art. 16 lit. c)

C. proc. pen., apreciind că în cauză nu există probe din care să rezulte că a

săvârșit infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată și

condamnarea în primă instanță.

Inculpatul T.H.P.Ș.,

prin recursul formulat, a solicitat desființarea sentinței atacate și achitarea

sa apreciind că fapta nu există sau că acesteia îi lipsește un element

constitutiv, respectiv latura subiectivă, învederând că prin intervenția sa nu

a urmărit niciun moment obținerea unui folos material pentru sine sau pentru

altcineva.

judecată din data de 13 octombrie 2014, președintele Completului de 5

judecători a pus în discuția părților calificarea căii de atac în raport cu

dispozițiile tranzitorii din Legea nr. 255/2013. Atât reprezentantul Ministerului

Public cât și inculpații, prin apărătorii aleși, au apreciat calea de atac ca

fiind apel.

Înalta Curte,

Completul de 5 judecători, după deliberare, în raport de dispozițiile

tranzitorii din Legea nr. 255/2013, a calificat calea de atac ca fiind apel.

Atât inculpații, cât

și reprezentantul Ministerului Public au arătat că nu au cereri de probatorii

de formulat în cauză, iar inculpații, personal, au arătat că nu înțeleg să dea

o declarație în fața instanței de apel.

Casație și Justiție, Completul de 5 judecători, examinând hotărârea instanței

de fond atât prin prisma motivelor de apel invocate de Ministerul Public și de

inculpați, cât și din oficiu, conform prevederilor art. 417 C. proc. pen.

combinate cu art. 419 C. proc. pen., constată că prima instanță, a reținut, în

mod corect, situația de fapt, motiv pentru care și-o însușește ca atare, și, pe

de altă parte, a stabilit vinovăția inculpaților, pe baza unei juste aprecieri

a probelor administrate în cauză.

Mai înainte de a

proceda la analiza motivelor de apel, instanța de control judiciar constată că

din considerentele hotărârii atacate rezultă că acuzațiile de natură penală

aduse inculpaților îmbracă forma simplă a infracțiunii prev. de art. 13 din

Legea nr. 78/2000 și au strict legătură cu sprijinul solicitat, respectiv

acordat unei societăți în care inculpatul B. era direct interesat, în sensul

preluării cu titlu gratuit de către aceasta a unor utilaje provenite de la

A.D.P. sector 1 București și aflate formal în patrimoniul Primăriei Ciolpani

din județul Ilfov.

Astfel, instanța de

fond a reținut că situația de fapt cu relevanță penală are în vedere o

activitate unică de folosire a influenței și autorității, prelungită în timp în

mod natural prin raportare la modul în care a fost concepută activitatea

infracțional; referirile din actul de sesizare privitoare la alte demersuri ale

inculpatului B., în sensul obținerii unor date de la R., al închirierii unor

spații ori al prezentării sale unor reprezentanți ai autorităților locale din

județul Ilfov au fost făcute doar pentru a caracteriza relațiile dintre

inculpații B. și T. și a explica astfel contextul în care s-a ridicat problema

exercitării influenței și autorității acestuia din urmă în limitele precizate

anterior.

În aceste condiții,

având în vedere că motivele de apel ale Parchetului vizează strict

individualizarea pedepselor, analiza instanței de control judiciar se va limita

la acuzația adusă inculpaților în legătură cu utilajele preluate de Primăria

Ciolpani, în considerarea căreia prima instanță a dispus o soluție de

condamnare a inculpaților.

În ce privește

infracțiunea imputată inculpaților, incriminarea prevăzută în dispozițiile art.

13 din Legea nr. 78/2000 a fost impusă deoarece partidele politice,

patronatele, persoanele juridice fără scop lucrativ au și exercită un rol de

primă mărime și importanță în viața socială, politică și economică, pe care, în

general, o pot influența negativ, în mod hotărâtor.

Influența și

autoritatea pe care le au și de care se bucură persoanele care exercită funcții

de conducere în cadrul acestor structuri, nu numai în interiorul lor, dar și în

viața politică, economică și socială, poate fi (și adeseori este) folosită în

scopul obținerii pentru sine sau pentru alții de bani, bunuri ori alte foloase

necuvenite, creându-se prin acestea evidente și grave stări de pericol social.

Obiectul juridic

special principal al infracțiunii sus-arătate îl constituie relațiile sociale

care se formează, desfășoară și dezvoltă, referitoare la corectitudinea, onestitatea

persoanelor care îndeplinesc o funcție de conducere într-un partid, într-o

formațiune politică, într-un sindicat ori într-o asociație fără scop lucrativ

sau fundație în ceea ce privește folosirea influenței ori autorității pe care

acestea le au.

Infracțiunea fiind

esențialmente de pericol nu are obiect material pentru că fapta care determină

și definește elementul material al laturii obiective nu este îndreptată

împotriva unor valori materiale, a unor existențe corporale.

Infracțiunea este

condiționată de situația premisă constituită de preexistența partidului,

sindicatului, patronatului sau persoanei juridice fără scop lucrativ în cadrul

cărora îndeplinește funcția de conducere subiectul activ. Fără preexistența

acestor structuri politice, sindicale, asociative nu poate fi concepută

existența infracțiunii.

Infracțiunea poate fi

săvârșită nemijlocit, în calitate de autor, numai de către persoana care

îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat, patronat

ori persoană juridică fără scop lucrativ.

Suntem, așadar, în

prezența unei infracțiuni cu subiect activ calificat de calitatea impusă

acestuia - persoană care să îndeplinească o funcție de conducere într-un

partid, într-un sindicat, patronat ori persoană juridică fără scop lucrativ.

Infracțiunea poate fi

săvârșită de către o singură persoană sau de către mai multe persoane, în toate

formele de participație - ocazională, coautorat, instigare, complicitate,

coautor neputând fi decât persoana care, în momentul săvârșirii faptei, are calitatea

impusă autorului.

Subiectul pasiv este

partidul, sindicatul, patronatul sau persoana juridică, asociația fără scop

lucrativ în care deține funcția de conducere subiectul activ și a căror

autoritate, prestigiu, credibilitate și forță sunt lezate prin faptele acestuia

de folosire a influenței sau autorității sale în scopul obținerii pentru sine

sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Subiectul pasiv poate

fi reprezentat și de persoana care urmează să sufere o vătămare a intereselor

sale legitime datorită intervenției ilicite a făptuitorului.

Elementul material al

laturii obiective constă în fapta subiectului activ nemijlocit (a autorului) de

a folosi influența sau autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine sau

pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite. Realizarea efectivă a

foloaselor nu este însă, o condiție de existență a infracțiunii.

Prin folosirea

influenței sau autorității pe care le are subiectul activ al infracțiunii, se

înțelege întrebuințarea, utilizarea, uzitarea capacității persoanei de a

schimba o decizie sau hotărâre datorită funcției pe care o deține.

Fapta autorului

trebuie să se bazeze pe influența sau autoritatea pe care o are datorită

funcției ocupate, dacă influența se datorează altor tipuri de relații, atunci

nu se va putea reține infracțiunea de față.

Folosirea se poate

referi fie la influența, fie la autoritatea pe care le are subiectul activ, ori

la amândouă, ele completându-se reciproc.

Atât influența cât și

autoritatea derivă din însăși funcția exercitată și nu din calitățile

individuale, personale ale persoanei învestită cu funcție de conducere într-un

partid sau într-un sindicat, patronat ori persoană juridică fără scop lucrativ,

fiind inerente acestora.

Fapta de folosire a

influenței sau autorității nu poate fi realizată decât printr-o acțiune,

infracțiunea fiind, așadar, tipic și exclusiv comisivă.

Folosirea impune

necesarmente acțiunea, ea neputând fi săvârșită prin neîndeplinirea unui act, a

unei activități la care cineva este obligat, astfel că, elementul material al

laturii obiective a infracțiunii nu poate să constea într-o inacțiune, într-o

conduită omisivă.

Urmarea socialmente

periculoasă este definită de starea de pericol creată pentru relațiile sociale

care formează obiectul juridic special - principal și secundar - al

infracțiunii și, prin aceasta, obiectul de protecție al legii penale, respectiv

crearea unei stări de pericol privind reputația entității la conducerea căreia

se află subiectul activ (partid politic, sindicat, patronat, etc).

Odată apărută, ea

implică prezența legăturii cauzale de determinare, de la cauză la efect, care

trebuie să existe între ea și elementul material, întregind astfel latura

obiectivă a infracțiunii.

Deși aparent, pentru

existența infracțiunii, la nivel subiectiv, ar fi necesară doar o intenție

directă calificată prin scop - acela al obținerii pentru sine sau pentru altul

de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, fapt ce derivă din natura

infracțiunii, aceea de infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție, o

asemenea faptă poate fi comisă și cu intenție indirectă, scopul la care se

referă legea subscriindu-se laturii obiective și nu celei subiective a

infracțiunii, scopul fiind o cerință esențială atașată elementului material.

Ca atare, infracțiunea

există nu doar atunci când, ca urmare a folosirii influenței sau autorității,

persoana care îndeplinește o funcție într-un partid, sindicat, patronat,

urmărește obținerea unor foloase materiale, ci și atunci când, deși nu

urmărește, acceptă asemenea foloase, în sensul că are cunoștință că cei asupra

cărora are influență sau autoritate procură asemenea foloase pentru sine sau

pentru altul.

Pe de altă parte,

consumarea infracțiunii nu este condiționată de obținerea efectivă a banilor,

bunurilor sau a altor foloase necuvenite, ci este suficient ca subiectul activ

să acționeze în acest scop.

Ca atare, pentru

existența infracțiunii este lipsit de relevanță dacă, în final, foloasele au

fost obținute sau nu, pentru că infracțiunea, fiind una de pericol, se consumă

în momentul în care inculpatul folosește influența sau autoritatea în scopul

propus, chiar dacă acesta a fost atins sau nu.

a. În ce privește

critica formulată de inculpatul B.M., ce pune în discuție lipsa probelor din

care să rezulte că acesta a săvârșit infracțiunea pentru care a fost condamnat

în primă instanță, Completul de 5 judecători, constată că prin acțiunile

întreprinse de către inculpatul B.M. de a-l determina pe inculpatul T.H.P.Ș.

ca, în calitatea acestuia de vicepreședinte al PNL filiala Ilfov, să-și

exercite influența asupra primarului comunei Ciolpani din județul Ilfov, în

scopul obținerii de foloase necuvenite, respectiv preluarea unor utilaje cu

titlu gratuit, sunt îndeplinite condițiile participației penale ale

inculpatului B.M. la săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 13 din Legea nr.

78/2000 sub forma instigării, astfel încât critica este nefondată.

Contrar celor

susținute în apărare de către inculpatul B., din probatoriul administrat în

cauză rezultă în mod cert că implicarea inculpatului în transferul utilajelor

în litigiu de la A.D.P. sector 1 la Primăria Ciolpani s-a datorat unui interes

strict personal, respectiv preluarea acestor utilaje cu titlu gratuit, în

condițiile în care acestea erau utile activității SC E. SRL pe care o controla.

Cum această preluare

nu se putea face direct de la instituția publică care le deținea (A.D.P. sector

1), inculpatul B. a gândit și pus în practică o modalitate prin care utilajele

să ajungă în posesia societății în care era direct interesat, respectiv

transmiterea lor inițială cu titlu gratuit către o altă instituție publică,

urmată apoi de preluarea acestora de către SC E. SRL.

Prin urmare, pentru

succesul operațiunii era necesară identificarea unei instituții publice care să

accepte să se implice, ca verigă intermediară, în acest plan, instituție asupra

căreia inculpatul trebuia însă să aibă un control, în sensul de a fi sigur că

aceasta va duce până la capăt planul conceput (decizia de preluare a utilajelor

va fi urmată de o decizie similară, de transmitere a lor, cu titlu gratuit,

către societatea inculpatului).

Cum inculpatul B. nu

putea avea un control direct asupra unei instituții publice, el a apelat la

inculpatul T. care, deținând o funcție de conducere în cadrul unui par