ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3139/2010

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 2329 din 31 martie 2009,

Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis acțiunea precizată de

reclamanta SC A.I. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC T.M.N. SA și a obligat

pârâta la plata sumei de 49.030,24

RON

, reprezentând echivalentul valoric al

prejudiciului cauzat prin fapte ilicite.

În considerentele

sentinței, instanța a reținut îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 998, art.

999 și art. 1000 alin. (3) C. civ.

S-a constatat că

reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Eforie

Nord, județul Constanța, prin actul de adjudecare din 18 martie 2005 și că,

ulterior, în perioada 19 martie 2005 - 21 martie 2005, salariații societății

pârâte au sustras bunuri din imobil și au deteriorat zugrăvelile interioare și

exterioare, pardoselile imobilului, aducându-i prejudicii reclamantei.

Instanța a

cuantificat prejudiciul prin raportare la raportul de expertiză, la suma de

49.030,24

RON

, reprezentând

contravaloarea lucrărilor de reparații necesare pentru aducerea imobilului la

starea inițială, exclusiv valoarea lucrărilor de modernizare și de creștere a

gradului de confort.

De asemenea, instanța

a avut în vedere și împrejurarea că, anterior vânzării la licitație, s-a

întocmit un proces - verbal de situație prin care imobilul a fost descris

amănunțit, prețul stabilindu-se în raport de dispozițiile art. 500 alin. (2) C.

proc. civ.

Considerându-se că

sunt îndeplinite condițiile răspunderii delictuale, respectiv existența faptei

ilicite a prepușilor pârâtei, vinovăția acestora, legătura de cauzalitate între

fapta acestora și prejudiciul încercat de reclamantă, precum și existența

raportului de prepușenie între societatea pârâtă și persoanele care au acționat

în timpul programului normal de muncă, la instrucțiunea precisă a organelor de

conducere ale societății pârâte, instanța a dispus obligarea pârâtei la

suportarea prejudiciului cauzat.

Apelul declarat de

pârâtă împotriva sentinței a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 146 din

16 noiembrie 2009 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și

fluvială, contencios administrativ și fiscal, care a statuat că vinovăția ca

element al răspunderii civile îmbracă o formă mai largă decât sfera vinovăției

din materia penală astfel că, lipsa vinovăției penale nu exclude vinovăția

civilă, aceasta din urmă mergând până la limita celei mai ușoare culpe.

S-a apreciat că nu

prezintă relevanță faptul că, în speță, organele de urmărire penală au apreciat

că nu se impune începerea urmăririi penale față de directorul și salariații pârâtei

pentru ca lipsa vinovăției - ca element constitutiv al infracțiunii, nu exclude

existența vinovăției civile.

Cu privire la faptă,

din probele administrate în cauză, instanța a reținut că după dobândirea

dreptului de proprietate asupra imobilului în litigiu, angajați ai societății

pârâte, însoțiți de un director al pârâtei, au intrat în vilă și au ridicat mai

multe obiecte din dotarea imobilului, producând și degradări imobilului, iar

faptul că pârâta a apreciat că îmbunătățirile aduse imobilului îi aparțin nu

poate constitui o justificare a modului în care a acționat și nu-i poate

conferi legitimitate.

În ce privește

prejudiciul s-a avut în vedere că prima instanță nu s-a raportat exclusiv pe

raportul de expertiză, ci a coroborat constatările acestuia cu întregul

material probator administrat în cauză (înscrisuri, martori), iar pârâta nu a

combătut daunele și valoarea acestora prin alte mijloace de probă.

În concluzie,

instanța de apel a constatat îndeplinirea condițiilor impuse de dispozițiile art.

998 – art. 999 C. civ. și că pârâta nu a contestat incidența dispozițiilor art.

1000 alin. (3) C. civ.

Împotriva deciziei,

pârâta a declarat recurs prin care a invocat motivul de nelegalitate prevăzut

de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

După expunerea

situației de fapt și a considerentelor din sentința fondului, recurenta afirmă

că, în cauză, nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile obligatorii pentru

antrenarea răspunderii delictuale, susținând următoarele:

- În ce privește

existența faptei ilicite și a vinovăției se arată că participarea SC T.M.N. SA

la licitația imobilului în litigiu a avut ca scop - aducerea la cunoștința

adjudecatarului faptul că investițiile imobilului îi aparțin și că situația

acestuia nu a fost avută în vedere, în raporturile dintre SC A.I. SRL și SC B.R.D.

SA.

Afirmă recurenta, că

intimata a cumpărat imobilul, cunoscând titularul dreptului de proprietate

asupra investițiilor, asumându-și un risc, însă nu poate preciza dacă prețul

stabilit de SC B.R.D. SA reflectă și valoarea investițiilor, iar curtea de apel

a avut în vedere doar situația privită din perspectiva reclamantei, considerând

că SC T.M.N. SA era obligată să recunoască întocmai un contract de vânzare –

cumpărare.

De asemenea, se

susține că fapta angajaților s-a derulat în parte, în timpul evacuării din

imobil, iar acțiunea acestuia a fost legitimată de pasivitatea executorului

judecătoresc și a lucrărilor de poliție, care nu au intervenit pentru a stopa

preluarea bunurilor respective.

Se concluzionează că

fapta ilicită nu poate fi reținută în sarcina sa întrucât scopul nu a fost de a

degrada un imobil, ci doar de a prelua o serie de bunuri ce-i aparțineau,

dreptul de proprietate asupra investițiilor a fost recunoscut de către intimată

încă de la achiziționarea imobilului, iar executorul judecătoresc i-a pus în

vedere să-și preia bunurile, ceea ce înseamnă că nu există vinovat și nici

faptă ilicită.

- În ce privește

prejudiciul, recurenta susține existența unei erori de apreciere, considerând

că acesta nu este cert nici sub aspectul existenței, dar mai ales sub cel al

posibilității de evaluare și al cuantumului.

Se susține că

expertiza contabilă nu putea fi primită întrucât, o situație de fapt din anul

2005 nu putea fi probată în anul 2008 - 2009 și pentru că s-au preluat în

totalitate concluziile unui raport de evaluare extrajudiciar.

De asemenea, în

privința probei testimoniale, se arată că este evidentă conivența dintre SC

A.I. SRL și martori, interesele reprezentantului societății (E.Ș.)

confundându-se cu cele ale societății, ceea ce face ca mărturia acestuia să nu

fie obiectivă.

Apreciind că raportul

de expertiză întocmit în cauză echivalează cu un raport extrajudiciar se

concluzionează că prejudiciul reclamat se întemeiază doar pe prezumții, ceea ce

conduce la neîndeplinirea condițiilor privind existența unui prejudiciu cert.

Prin concluziile

scrise depuse la 5 octombrie 2010, intimata a solicitat respingerea recursului

declarat de SC T.M.N. SA Eforie Nord.

Analizând decizia

atacată prin prisma criticilor, subsumate de recurentă prevederilor art. 304 pct.

9 C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

- Recurenta susține

în mod nefundamentat inexistența faptei ilicite și a vinovăției, încercând să

dea legitimitate acțiunii prepușilor săi, care prin faptele lor au încălcat

dreptul de proprietate al reclamantei, cauzând un prejudiciu patrimonial

imobilului adjudecat de aceasta.

Așa cum a reținut, în

mod corect, instanța de apel, un eventual drept de proprietate al societății

pârâte asupra îmbunătățirilor aduse imobilului până la momentul vânzării nu

poate justifica - după intrarea imobilului în patrimoniul reclamantei –

prezența angajaților pârâtei  într-un imobil ce nu le aparținea și nici

deteriorarea acestuia.

În atare situație

este nerelevantă susținerea pârâtei că reclamanta ar fi cunoscut titularul

dreptului de proprietate asupra îmbunătățirilor și că, prin achiziționarea

imobilului și-ar fi asumat un risc, mai ales că avea la îndemână mijloace

legale de a-și recupera pretinsele îmbunătățiri pe care susține că le-a

efectuat la vilă.

- În privința

criticilor prin care se invocă demonstrarea inexistenței prejudiciului suportat

de reclamantă, instanța constată că acestea vizează de fapt o pretinsă

netemeinicie a deciziei, iar nu lipsa de temei legal ori încălcarea sau

aplicarea greșită a legii.

În realitate,

argumentele aduse de recurentă se referă la modul de apreciere dat probei

testimoniale și expertizei contabile, aspecte ce nu pot face obiectul analizei

instanței de recurs al cărei rol este limitat numai la motivele de nelegalitate

strict și limitativ prevăzut de art. 304 pct. 1 – 9 C. proc. civ.

În concluzie, față de

considerentele expuse, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul societății

pârâte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de pârâta SC T.M.N. SA Eforie Nord împotriva deciziei civile nr. 146/COM

din 16 noiembrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 6 octombrie 2010.