ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 644/2012

Asupra cauzei

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Ploiești la data de 07 iulie 2011, reclamanta SC R.I.E. SRL a

solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC A.P. SRL și Curtea de Arbitraj de

pe lângă Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești UCECOM București,

anularea încheierii din data de 23 iunie 2011 pronunțată în camera de consiliu

de către Curtea de Arbitraj de pe lângă Uniunea Națională a Cooperației

Meșteșugărești UCECOM București în Dosarul cu nr. 36/2011.

Prin sentința civilă nr.

9678 din 03 octombrie 2011, Judecătoria Ploiești a admis excepția de

necompetență materială invocată de instanță din oficiu și a declinat competența

de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

În considerentele

acestei sentințe, judecătoria a reținut că, potrivit art. 365 raportat la art. 342

C. proc. civ., competența de a soluționa în primă instanță acțiunea în anulare

revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute la art. 342,

în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.

Potrivit 342 C. proc.

civ., pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea și desfășurarea

arbitrajului, partea interesată poate sesiza instanța de judecată care, în

lipsa convenției arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond în

primă instanță.

Constatând că

obiectul judecății la Curtea de Arbitraj de pe lângă Uniunea Națională a

Cooperației Meșteșugărești UCECOM București în Dosarul cu nr. 36/2011 l-a

constituit cererea de ordonanță președințială prin care s-a solicitat evacuarea

reclamantei dintr-un imobil, judecătoria a apreciat, în raport de prevederile art.

581 alin. (2) și art. 342 C. proc. civ., că instanța competentă să soluționeze

o astfel de cerere pe fond este tribunalul (față de caracterul comercial,

neevaluabil în bani al cererii, conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.),

iar instanța ierarhic superioară celei prevăzute la art. 342, în circumscripția

căreia a avut loc arbitrajul, este Curtea de Apel București (dosarul fiind

soluționat de Curtea de Arbitraj de pe lângă Uniunea Națională a Cooperației

Meșteșugărești UCECOM București).

Prin sentința civilă nr.

142 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a

admis excepția de necompetență materială și teritorială a Curții de Apel

București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei

Ploiești și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza

la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

În considerentele

acestei sentințe s-au reținut următoarele:

Prin cererea

înregistrată sub nr. 19331 din 21 iunie 2011 pe rolul Curții de Arbitraj de pe

lângă Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești UCECOM București,

reclamanta SC A.P. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC R.I.E. SRL pentru ca,

pe calea ordonanței președințiale, să se dispună obligarea pârâtei la plata

despăgubirilor în cuantum de 25.518,24 lei, din care 8617,02 lei chirie și

utilități și 16.901,22 lei penalități, precum și evacuarea pârâtei din spațiul

folosit abuziv. În drept s-au invocat dispozițiile art. 581 C. proc. civ.

Prin încheierea de

ședință din 29 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 34/2011, Curtea de

Arbitraj de pe lângă Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești UCECOM

București a dispus suspendarea cauzei, în baza art. 244 pct. 1 C. proc. civ.,

până la soluționarea irevocabilă a Dosarului cu nr. 2743/05/2011 aflat pe rolul

Tribunalului București.

Totodată, aceeași

cerere (având același obiect și temei juridic), formulată de reclamanta SC A.P.

SRL, ce a format obiectul Dosarului 34/2011 al Curții de Arbitraj de pe lângă

Uniunea Națională a Cooperației, a fost soluționată în Dosarul nr. 36/2011,

prin încheierea din ședința din camera de consiliu din 23 iunie 2011, în sensul

admiterii cererii.

Față de neconcordanța

dintre cele două încheieri, din 23 iunie 2011 și din 29 septembrie 2011, curtea

de apel a constatat că s-a ivit o piedică în desfășurarea judecății pe calea

arbitrajului, în înțelesul art. 342 C. proc. civ, iar pentru soluționarea

acestor piedici instanța competentă este cea căreia i-ar fi revenit competența

să judece litigiul în fond, în lipsa convenției arbitrale.

Reținând că cererea

formulată pe calea ordonanței președințiale, înregistrată sub nr. 19331 din 21

iunie 2011, are ca obiect atât obligarea la plata de despăgubiri, cât și

evacuare, cuantumul pretențiilor fiind sub 100.000 lei (acesta fiind capătul

principal de cerere) și față de dispozițiile art. 2 lit. a) și art. 17 C. proc.

civ. (capătul al doilea de cerere având un caracter accesoriu), curtea de apel

a apreciat că soluționare a cauzei în fond ar fi revenit în competența

judecătoriei.

În plus, s-a reținut

că, față de temeiul juridic al acțiunii (art. 581 C. proc. civ), competența de

soluționare a cererii de ordonanță președințială revine instanței competente să

se pronunțe asupra fondului dreptului (adică tot judecătoriei).

Ca urmare, curtea de

apel a apreciat că nu are competența de a soluționa cauza (nefiind aplicabile

dispozițiile art. 365 C. proc. civ.) și, chiar dacă s-ar fi aplicat acest text

legal, competența revenea tribunalului și nu curții de apel, față de piedicile

ivite în desfășurarea judecății arbitrajului fiind aplicabile exclusiv

dispozițiile art. 342 C. proc. civ.

Sesizată în vederea

soluționării conflictului negativ de competență, Înalta Curte reține

următoarele:

Curtea de apel a

reținut în mod eronat c(ă ar fi învestită cu o cerere întemeiată pe prevederile

art. 342 alin. (1) C. proc. civ, având ca obiect înlăturarea piedicilor ce s-ar

ivi în organizarea și desfășurarea arbitrajului. Această calificare este

greșită și încalcă principiul disponibilității, fiind contrară calificării

exprese și neechivoce făcută de reclamanta SC R.I.E. SRL în cererea de chemare

în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești.

În realitate,

obiectul cererii de chemare în judecată este anularea hotărârii arbitrale,

pentru motivele de nulitate prevăzute la art. 364 lit. c), d) și i) C. proc.

civ., cererea fiind în competența instanței judecătorești imediat superioare

celei care ar fi competentă să judece acțiunea în fond, în circumscripția

căreia a avut loc arbitrajul, așa cum prevede art. 365 alin. (1) raportat la art.

342 C. proc. civ.

De asemenea, în mod

greșit se reține, în considerentele sentinței nr. 142 din 23 noiembrie 2011a

Curții de Apel București, secția a V-a civilă, că cererea înregistrată pe rolul

instanței arbitrale, soluționată prin încheierea arbitrală din 23 iunie 2011 a

cărei nulitate se solicită a se dispune, ar avea ca obiect pretenții și

evacuare.

Din analiza Dosarului

arbitral nr. 36/2011 al Curții de Arbitraj de pe lângă Uniunea Națională a

Cooperației Meșteșugărești – UCECOM București, dosar în care s-a pronunțat

încheierea arbitrală din 23 iunie 2011, rezultă că SC A.P. SRL a solicitat în

acest dosar exclusiv evacuarea SC R.I.E. SRL din imobil pe calea ordonanței

președințiale.

Încheierea din 29

septembrie 2011, la care face referire curtea de apel în considerentele

sentinței sale, și prin care s-a dispus suspendarea procedurii arbitrale până

la soluționarea Dosarului nr. 2743/105/2011 al Tribunalului Prahova, este

pronunțată într-un al dosar, respectiv, Dosarul nr. 34/2011 al aceleiași

instanțe arbitrale. Este adevărat că cererea formulată în Dosarul arbitral nr. 34/2011

are ca obiect pretenții și evacuare, însă, cererea de anulare a hotărârii

arbitrale formulată de reclamanta SC R.I.E. SRL și întemeiată pe prevederile art.

364 lit. c), d) și i) C. proc. civ. nu vizează încheierea din 29 septembrie 2011

pronunțată în Dosarul nr. 34/2011, ci încheierea arbitrală din 23 iunie 2011

pronunțată în Dosarul nr. 36/2011.

În consecință, la

stabilirea competenței instanței de a soluționa acțiunea în anularea hotărârii

arbitrale trebuie să se țină seama de obiectul cererii formulate în Dosarul nr.

36/2011, și nu de obiectul dosarului nr. 34/2011, cum greșit a procedat curtea

de apel.

Având în vedere că

cererea adresată instanței arbitrale are ca obiect evacuarea pe calea

ordonanței președințiale și față de natura comercială a litigiului, în raport

de prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) teza a doua C. proc. civ., competența

materială de soluționare în primă instanță ar fi revenit tribunalului.

În consecință,

potrivit art. 365 alin. (1) raportat l art. 342 C. proc. civ., competența

materială de soluționare a acțiunii în anularea hotărârii arbitrale revine

curții de apel, iar din punct de vedere teritorial, Curții de Apel București,

în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul.

Față de aceste

considerente, în temeiul art. 20 pct. 2 și art. 22 alin. (3) și (5) C. proc.

civ., Înalta Curtea stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea

Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare în favoarea Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 03 februarie 2012.