ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 644/2012

Asupra cauzei constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 07 iulie 2011, reclamanta SC R.I.E. SRL a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele SC A.P. SRL și Curtea de Arbitraj de pe lângă Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești UCECOM București, anularea încheierii din data de 23 iunie 2011 pronunțată în camera de consiliu de către Curtea de Arbitraj de pe lângă Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești UCECOM București în Dosarul cu nr. 36/2011. Prin sentința civilă nr. 9678 din 03 octombrie 2011, Judecătoria Ploiești a admis excepția de necompetență materială invocată de instanță din oficiu și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

În considerentele acestei sentințe, judecătoria a reținut că, potrivit art. 365 raportat la art. 342 C. proc. civ., competența de a soluționa în primă instanță acțiunea în anulare revine instanței judecătorești imediat superioare celei prevăzute la art. 342, în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul. Potrivit 342 C. proc. civ., pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea și desfășurarea arbitrajului, partea interesată poate sesiza instanța de judecată care, în lipsa convenției arbitrale, ar fi fost competentă să judece litigiul în fond în primă instanță. Constatând că obiectul judecății la Curtea de Arbitraj de pe lângă Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești UCECOM București în Dosarul cu nr. 36/2011 l-a constituit cererea de ordonanță președințială prin care s-a solicitat evacuarea reclamantei dintr-un imobil, judecătoria a apreciat, în raport de prevederile art. 581 alin. (2) și art. 342 C. proc.

civ., că instanța competentă să soluționeze o astfel de cerere pe fond este tribunalul (față de caracterul comercial, neevaluabil în bani al cererii, conform art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.), iar instanța ierarhic superioară celei prevăzute la art. 342, în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul, este Curtea de Apel București (dosarul fiind soluționat de Curtea de Arbitraj de pe lângă Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești UCECOM București). Prin sentința civilă nr. 142 din 23 noiembrie 2011, Curtea de Apel București, secția a V-a civilă, a admis excepția de necompetență materială și teritorială a Curții de Apel București, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Ploiești și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a trimis cauza la Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru soluționarea conflictului.

În considerentele acestei sentințe s-au reținut următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 19331 din 21 iunie 2011 pe rolul Curții de Arbitraj de pe lângă Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești UCECOM București, reclamanta SC A.P. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC R.I.E. SRL pentru ca, pe calea ordonanței președințiale, să se dispună obligarea pârâtei la plata despăgubirilor în cuantum de 25.518,24 lei, din care 8617,02 lei chirie și utilități și 16.901,22 lei penalități, precum și evacuarea pârâtei din spațiul folosit abuziv. În drept s-au invocat dispozițiile art. 581 C. proc. civ. Prin încheierea de ședință din 29 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 34/2011, Curtea de Arbitraj de pe lângă Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești UCECOM București a dispus suspendarea cauzei, în baza art. 244 pct. 1 C. proc.

civ., până la soluționarea irevocabilă a Dosarului cu nr. 2743/05/2011 aflat pe rolul Tribunalului București. Totodată, aceeași cerere (având același obiect și temei juridic), formulată de reclamanta SC A.P. SRL, ce a format obiectul Dosarului 34/2011 al Curții de Arbitraj de pe lângă Uniunea Națională a Cooperației, a fost soluționată în Dosarul nr. 36/2011, prin încheierea din ședința din camera de consiliu din 23 iunie 2011, în sensul admiterii cererii. Față de neconcordanța dintre cele două încheieri, din 23 iunie 2011 și din 29 septembrie 2011, curtea de apel a constatat că s-a ivit o piedică în desfășurarea judecății pe calea arbitrajului, în înțelesul art. 342 C. proc. civ, iar pentru soluționarea acestor piedici instanța competentă este cea căreia i-ar fi revenit competența să judece litigiul în fond, în lipsa convenției arbitrale.

Reținând că cererea formulată pe calea ordonanței președințiale, înregistrată sub nr. 19331 din 21 iunie 2011, are ca obiect atât obligarea la plata de despăgubiri, cât și evacuare, cuantumul pretențiilor fiind sub 100.000 lei (acesta fiind capătul principal de cerere) și față de dispozițiile art. 2 lit. a) și art. 17 C. proc. civ. (capătul al doilea de cerere având un caracter accesoriu), curtea de apel a apreciat că soluționare a cauzei în fond ar fi revenit în competența judecătoriei. În plus, s-a reținut că, față de temeiul juridic al acțiunii (art. 581 C. proc. civ), competența de soluționare a cererii de ordonanță președințială revine instanței competente să se pronunțe asupra fondului dreptului (adică tot judecătoriei).

Ca urmare, curtea de apel a apreciat că nu are competența de a soluționa cauza (nefiind aplicabile dispozițiile art. 365 C. proc. civ.) și, chiar dacă s-ar fi aplicat acest text legal, competența revenea tribunalului și nu curții de apel, față de piedicile ivite în desfășurarea judecății arbitrajului fiind aplicabile exclusiv dispozițiile art. 342 C. proc. civ. Sesizată în vederea soluționării conflictului negativ de competență, Înalta Curte reține următoarele: Curtea de apel a reținut în mod eronat c(ă ar fi învestită cu o cerere întemeiată pe prevederile art. 342 alin. (1) C. proc. civ, având ca obiect înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi în organizarea și desfășurarea arbitrajului. Această calificare este greșită și încalcă principiul disponibilității, fiind contrară calificării exprese și neechivoce făcută de reclamanta SC R.I.E.

SRL în cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Ploiești. În realitate, obiectul cererii de chemare în judecată este anularea hotărârii arbitrale, pentru motivele de nulitate prevăzute la art. 364 lit. c), d) și i) C. proc. civ., cererea fiind în competența instanței judecătorești imediat superioare celei care ar fi competentă să judece acțiunea în fond, în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul, așa cum prevede art. 365 alin. (1) raportat la art. 342 C. proc. civ. De asemenea, în mod greșit se reține, în considerentele sentinței nr. 142 din 23 noiembrie 2011a Curții de Apel București, secția a V-a civilă, că cererea înregistrată pe rolul instanței arbitrale, soluționată prin încheierea arbitrală din 23 iunie 2011 a cărei nulitate se solicită a se dispune, ar avea ca obiect pretenții și evacuare.

Din analiza Dosarului arbitral nr. 36/2011 al Curții de Arbitraj de pe lângă Uniunea Națională a Cooperației Meșteșugărești – UCECOM București, dosar în care s-a pronunțat încheierea arbitrală din 23 iunie 2011, rezultă că SC A.P. SRL a solicitat în acest dosar exclusiv evacuarea SC R.I.E. SRL din imobil pe calea ordonanței președințiale. Încheierea din 29 septembrie 2011, la care face referire curtea de apel în considerentele sentinței sale, și prin care s-a dispus suspendarea procedurii arbitrale până la soluționarea Dosarului nr. 2743/105/2011 al Tribunalului Prahova, este pronunțată într-un al dosar, respectiv, Dosarul nr. 34/2011 al aceleiași instanțe arbitrale. Este adevărat că cererea formulată în Dosarul arbitral nr. 34/2011 are ca obiect pretenții și evacuare, însă, cererea de anulare a hotărârii arbitrale formulată de reclamanta SC R.I.E.

SRL și întemeiată pe prevederile art. 364 lit. c), d) și i) C. proc. civ. nu vizează încheierea din 29 septembrie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 34/2011, ci încheierea arbitrală din 23 iunie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 36/2011. În consecință, la stabilirea competenței instanței de a soluționa acțiunea în anularea hotărârii arbitrale trebuie să se țină seama de obiectul cererii formulate în Dosarul nr. 36/2011, și nu de obiectul dosarului nr. 34/2011, cum greșit a procedat curtea de apel. Având în vedere că cererea adresată instanței arbitrale are ca obiect evacuarea pe calea ordonanței președințiale și față de natura comercială a litigiului, în raport de prevederile art. 2 pct. 1 lit. a) teza a doua C. proc.

civ., competența materială de soluționare în primă instanță ar fi revenit tribunalului. În consecință, potrivit art. 365 alin. (1) raportat l art. 342 C. proc. civ., competența materială de soluționare a acțiunii în anularea hotărârii arbitrale revine curții de apel, iar din punct de vedere teritorial, Curții de Apel București, în circumscripția căreia a avut loc arbitrajul. Față de aceste considerente, în temeiul art. 20 pct. 2 și art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curtea stabilește competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare în favoarea Curții de Apel București. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 03 februarie 2012.