ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2628/2011

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Curții de Apel, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de

07 aprilie 2010, reclamanții T.A. și T.P. au solicitat, în contradictoriu cu

pârâții AUTORITATEA NAȚIONALĂ PENTRU CETĂȚENIE, E.N.E. și MINISTERUL JUSTIȚIEI,

constatarea refuzului nejustificat al pârâților de a soluționa cererile de

redobândire a cetățeniei române, obligarea pârâților la analizarea/avizarea

cererilor de redobândire a cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la

rămânerea irevocabilă a hotărârii, obligarea pârâților să comunice ordinul de

redobândire a cetățeniei române prin scrisoare recomandată cu confirmare de

primire la sediul ales în termen de maxim 30 de zile de la data

analizării/avizării cererii, respectiv să programeze reclamanții pentru

depunerea jurământului de credință fată de tară în maxim 30 de zile de la data

emiterii ordinului de redobândire a cetățeniei române și obligarea pârâților în

solidar la plata sumei de 100 lei pe fiecare zi de întârziere cu titlu de daune

interese de la data introducerii cererii de chemare în judecată și până la data

analizării/ avizării cererii de redobândire a cetățeniei române, iar în cazul

în care ordinul nu este eliberat în maxim 30 de zile de la data avizării pozitive

a dosarului.

În motivarea în fapt a cererii,

reclamanții au arătat că au depus cererile de redobândire a cetățeniei române

la data 23 decembrie 2009 la Secția Consulară a Ambasadei României la Chișinău

și ulterior, la data de 10 februarie 2010 și 12 martie 2010 au depus cereri de

urgentare a soluționării acestora, însă până în prezent nu au primit nici un

răspuns.

Astfel, au susținut reclamanții, a

fost depășit termenul legal prevăzut de art. 14

1

din Legea 21/1991,

motiv pentru care acțiunea este întemeiată, în raport și cu dispozițiile art. 10

din Convenția Europeană asupra Cetățeniei impunându-se obligarea pârâților în

sensul solicitat în petitul cererii de chemare în judecată precum și la plata

daunelor cominatorii.

În drept, cererea a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 9 și art. 10 din Convenția Europeană a Consiliului Europei

privind Cetățenia, art. 5, art. 20, art. 21 din Constituție, art. 10

1

și urm. din Legea 21/1991, O.U.G. 5/2010, art. 1, art. 2, art. 7, art. 8, art. 18

alin. (1), art. 13 alin. (4), art. 16, art. 18 din Legea 554/2004, art. 998, art.

999 C. civ.

Prin întâmpinare pârâtul Ministerul

Justiției a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, în raport cu

dispozițiile art. 1 și art. 9 alin. (1) din O.U.G. 5/2010, calitate procesuală

în aceste litigii având, exclusiv, Autoritatea Națională pentru Cetățenie și

excepția rămânerii fără obiect a acțiunii, arătând că în ședința din 20

noiembrie 2009, cererea reclamantei a fost examinată și avizată pozitiv de

Comisia pentru cetățenie, care a întocmit raportul prevăzut de art. 17 și art. 18

din Legea 21/1991, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca

neîntemeiată.

Curtea de apel București, secția a

VIII a contencios administrativ și fiscal, prin sentința nr. 3840 din 12 octombrie

2010 a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului

Justiției și a respins în consecință acțiunea formulată în raport cu acest

pârât.

A respins, totodată, cererea formulată

de reclamanții T.A. și T.P. în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru

Cetățenie și E.N. - Președintele Autorității Naționale pentru Cetățenie, ca

neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel prima instanță

a reținut următoarele considerente:

Excepția lipsei calității procesuale

pasive a Ministerului Justiției este întemeiată,

având în vedere dispozițiile art. 1 și art. 9 alin. (1)

din O.U.G. 5/2010 și în raport cu împrejurarea că Autoritatea Națională pentru

Cetățenie este o autoritate publică cu personalitate juridică și capacitate

procesuală proprie.

Pe fondul cauzei

prima instanță a reținut că, astfel

cum reiese din înscrisul existent la fila 34 din dosar, cererile reclamaților

au fost înregistrate pe rolul pârâtei Autoritatea Națională pentru Cetățenie

sub nr. 9742/RD/2010, respectiv nr. 9473/RD/2010, dosare în care a fost

stabilită data de 27 august 2010, ca dată pentru dezbaterea cererilor.

In raport cu aceste mențiuni Curtea a

apreciat că, în cauză, nu se poate stabili existența unui refuz nejustificat a

pârâtei de a soluționa cererile reclamanților, în condițiile în care aceasta

și-a respectat obligațiile impuse de O.U.G. 36/2009 și Legea 21/1991, în sensul

că a înregistrat cererile reclamanților și a stabilit termen pentru

soluționarea acestora, astfel încât nu se poate reține incidența dispozițiilor

art. 2 alin. (2) din Legea 554/2004 modificată și republicată.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

recurs reclamanții T.A. și T.P., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Recurenții au susținut, în esență, că

în mod greșit instanța de fond a reținut faptul că, în cauză, nu există un

refuz nejustificat de soluționare a cererilor reclamanților, limitându-se a

constata faptul că acestea au fost înregistrate pe rolul A.N.C. sub nr.

9742/2010, respectiv faptul că s-a stabilit ca dată pentru dezbaterea acestora,

data de 27 august 2010.

A susținut recurenta că, în virtutea

rolului activ instanța trebuia să pună în vedere pârâtei A.N.C. să facă dovada

scrisă în sensul înregistrării acestor cereri și nu să se bazeze pe o simplă

afirmație nedovedită cu nici un fel de act.

Astfel, în virtutea rolului activ

instanța trebuia să verifice dacă s-a respectat termenul expres prevăzut de

lege de maxim 5 luni la care aceste cereri trebuiau analizate, în conformitate

cu prevederile art. 16 alin. (2) lit. c) din legea cetățeniei române. Astfel

că, au susținut recurenții, instanța de fond, în virtutea rolului activ,

trebuia să sancționeze pârâtele, cu atât mai mult cu cât, nici după un an,

cererile nu au fost soluționate.

Au mai susținut totodată recurenții

că, instanța de fond a reținut în considerentele hotărârii atacate aspecte

străine de natura pricinii care nu se regăsesc în apărarea formulată de

Ministerul Justiției.

Înalta Curte,

analizând actele și lucrările dosarului în raport cu criticile

formulate, dispozițiile legale

aplicabile, precum și din oficiu, potrivit

prevederilor

art. 304

1

C. proc. civ., constată că recursul este

nefondat,

potrivit celor ce vor fi arătate în continuare,

Prin cererea formulată pe rolul

instanței de contencios reclamanții au solicitat să se constate refuzul

nejustificat al pârâților de a soluționa cererile de redobândire a cetățeniei

române, obligarea pârâților la analizarea/avizarea cererilor de redobândire a

cetățeniei române în termen de maxim 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a

hotărârii, obligarea pârâților să comunice ordinul de redobândire a cetățeniei

române prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire la sediul ales în

termen de maxim 30 de zile de la data analizării/avizării cererii, respectiv să

programeze reclamanții pentru depunerea jurământului de credință față de țară

în maxim 30 de zile de la data emiterii ordinului de redobândire a cetățeniei

române și obligarea pârâților în solidar la plata sumei de 100 lei pe fiecare

zi de întârziere cu titlu de daune interese de la data introducerii cererii de

chemare în judecată și până la data analizării/avizării cererii de redobândire

a cetățeniei române, iar în cazul în care ordinul nu este eliberat în maxim 30

de zile de la data avizării pozitive a dosarului.

In cauză, așa cum în mod corect a

reținut și prima instanță, cererile reclamanților T.A. și T.P., de redobândire

a cetățeniei române au fost înregistrate la Autoritatea Națională pentru

Cetățenie sub nr. 9742/RD din 29 martie 2010, respectiv nr. 9743/RD din 29

martie 2010.

Ulterior au fost avizate pozitiv de

Comisia pentru cetățenie la data de 27 octombrie 2010, fiind emis și Ordinul de

aprobare a cetățeniei române nr. 307/P din 20 decembrie 2010.

Totodată, Înalta Curte reține că prin

adresa nr. 1616/ANC din 18 ianuarie 2011, reclamanților le-a fost comunicat

faptul că cererile de redobândire a cetățeniei române au fost aprobate, iar în

vederea depunerii jurământului de credință față de România li s-a precizat că

este necesar să se adreseze reprezentanților diplomatici din țara în care

domiciliază, în termen de 3 luni.

Se constată astfel, că în mod corect

instanța de fond a reținut că nu

se poate

stabili existența unui refuz nejustificat al pârâtei de a soluționa cererile

reclamanților, în condițiile în care aceasta și-a

respectat obligațiile impuse de

O.U.G.

36/2009 și Legea 21 /1991, în sensul ca a înregistrat cererile reclamanților

și

a stabilit termen pentru soluționarea acestora, ulterior, de altfel, așa cum

s-a observat, fiind emis și ordinul de aprobare a cetățeniei române.

Așa fiind, în mod evident nu poate fi

vorba de „exprimarea explicită cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva

cererea", din partea Autorității Naționale pentru Cetățenie, care să

justifice admiterea acțiunii reclamanților.

Dimpotrivă, cererile recurenților -

reclamanți au fost deja soluționate, inclusiv în sensul emiterii și comunicării

ordinului, cu respectarea etapelor stabilite de legiuitor în cadrul procedurii

speciale reglementate de Lege.

Cât privește termenul legal pentru

depunerea jurământului, Înalta Curte constată că acesta este de 3 luni de la

comunicarea ordinului de acordare sau redobândire a cetățeniei române, potrivit

art. 20 alin. (2) din lege, întrucât recurenții au solicitat redobândirea

cetățeniei române cu menținerea domiciliului în străinătate, urmând ca aceștia

să depună jurământul de credință față de România în fața șefului misiunii

diplomatice a României din Republica Moldova, în conformitate cu prevederile

art. 20 alin. (6) din lege.

Prin urmare, efectuarea demersurilor

în vederea programării pentru depunerea jurământului cade în sarcina misiunii

diplomatice din tara de domiciliu iar nu a Autorității Naționale pentru

Cetățenie.

Așa fiind, Înalta Curte constată că

motivele de recurs formulate de recurenți sunt neîntemeiate, hotărârea

instanței de fond fiind legală și temeinică, motiv pentru care în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de T.A. și T.P.

împotriva sentinței nr. 3840 din 12 octombrie 2010 a Curții de Apel București,

secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

10 mai 2011.