ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3083/2011

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3083/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra cauzei civile

de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2727 din 1

septembrie 2003, Judecătoria Focșani a declinat competența de soluționare a

cauzei privind pe reclamanta S.B. și pe pârâtul S.D., având ca obiect partaj de

bunuri comune, în favoarea Tribunalului Vrancea, în raport de dispozițiile art.

2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr.

58/2003 și de valoarea bunurilor partajabile, care depășește 1 miliard de lei

vechi.

Prin sentința civilă

nr. 3 din 7 ianuarie 2004, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani și,

constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Curții de

Apel Galați.

A reținut că data

sesizării instanței, respectiv 30 iunie 2003, este anterioară intrării în

vigoare a O.U.G. nr. 58/2003, 28 august 2003, când art. 2 alin. (1) lit. b) C.

proc. civ., modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, reglementa valoarea obiectului

proceselor și cererilor în materie civilă la peste 2 miliarde lei, pentru

competența în primă instanță a tribunalului.

De asemenea, cererea

de partaj este o cerere accesorie divorțului, în sensul art. 36 alin. (2) C.

fam., astfel încât, potrivit art. 17 C. proc. civ., este de competența

judecătoriei în primă instanță, față și de decizia pronunțată în interesul legii

nr. VIII/2001, de Curtea Supremă de Justiție.

Prin sentința civilă

nr. 1 din 27 ianuarie 2004, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a stabilit

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Curtea a reținut că,

potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., în redactarea dată de O.U.G. nr.

138/2000, tribunalele sunt competente să soluționeze procesele și cererile în

materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 2 miliarde de lei, iar,

în prezent, prin O.U.G. nr. 58/2003, această competență a fost stabilită la

peste 1 miliard de lei.

În cauză nu sunt

incidente dispozițiile art. 17 C. proc. civ., acțiunea de partaj nefiind

alăturată acțiunii de divorț și nici nu poate fi calificată ca atare în raport

de art. 36 alin. (2) C. fam., care stabilește numai condițiile în care bunurile

comune pot fi partajate în timpul căsătoriei.

Prin urmare, față de

valoarea masei partajabile, de 11.372.000.000 lei, și de dispozițiile art. 2

pct. 1 lit. b) C. proc. civ., competența de soluționare a cauzei în primă

instanță, atât din perspectiva O.U.G. nr. 138/2000, cât și a O.U.G. nr.

58/2003, revine Tribunalului Vrancea.

Prin încheierea de

admitere în principiu din 02 iulie 2004 a Tribunalului Vrancea s-au admis, în

principiu și în parte, acțiunea și cererea reconvențională, au fost admise

cererile de intervenție în sprijinul pârâtului formulate de intervenientele SC

C. SRL și SC T.C. SRL.

S-a constatat că

părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cotă de 20% reclamanta și 80%

pârâtul, mai multe bunuri mobile și imobile.

Împotriva încheierii

interlocutorii a declarat apel reclamanta, iar, prin decizia civilă nr. 1328

din 21 octombrie 2004 (dosar nr. 2359/2004 al Curții de Apel Galați), s-a admis

apelul și s-a schimbat, în parte, încheierea, în sensul că, în masa bunurilor

comune, au fost incluse și alte bunuri decât cele reținute de prima instanță.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta, iar prin încheierea nr. 142 D din 10

ianuarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 17336/2004, de Înalta Curte de Casație

și Justiție, s-a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea

Curții de Apel Galați.

Prin decizia civilă

nr. 1164 din 15 decembrie 2005 a Curții de Apel Galați, s-a admis recursul

declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 1328/2004 a aceleiași

instanțe, pe care a modificat-o, în parte, în sensul că s-a reținut că aceasta

are o contribuție la dobândirea bunurilor comune de 40%, iar pârâtul de 60%, au

fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei.

În fond, prin

sentința civilă nr. 1298 din 19 decembrie 2006, Tribunalul Vrancea, secția

civilă, a admis, în parte, acțiunea civilă pentru partaj bunuri comune și

cererea reconvențională și a dispus ieșirea din indiviziune a părților, prin

atribuirea bunurilor în sensul celor menționate în dispozitiv, cu obligarea

reciprocă a părților la plata unor sulte, a obligat cele două societăți

comerciale la plata, către reclamantă, a dividendelor cuvenite acesteia și

neîncasate.

A obligat pe

reclamantă la plata, către pârât, a sumei reprezentând cheltuieli comune

suportate de acesta în perioada octombrie 2002-decembrie 2005.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel toate părțile.

Curtea de Apel

Galați, secția civilă, prin decizia civilă nr. 135A din 20 aprilie 2007, a

admis apelurile declarate de reclamanta-pârâtă S.B. și de intervenientele SC C.

SRL Focșani și SC T.C. SRL Focșani, a schimbat, în parte, sentința civilă

atacată și a constatat o altă valoare a unuia dintre bunurile imobile atribuite

pârâtului, cu modificarea sultei datorate de acesta către reclamantă, a

atribuit acesteia lotul B din varianta II a expertizei S. - fila 143 vol. III

dosar, iar pârâtului lotul A, cu obligarea lui la plata sultei corespunzătoare.

A obligat pe pârât,

în loc de SC C. SRL și SC T.C. SRL, la plata dividendelor către reclamantă.

A obligat pe

reclamantă către pârât la plata a 18.222.508 lei reprezentând diferență

cheltuieli comune.

Ca urmare a

compensării cheltuielilor de judecată s-a constatat că pârâtul trebuie să

plătească reclamantei suma de 22.552.800 lei.

S-a respins apelul

pârâtului-reclamant S.D., ca nefondat.

Împotriva deciziei

din apel au declarat recurs reclamanta și pârâtul.

Prin decizia civilă

nr. 6853 din 19 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis

ambele recursuri, a casat decizia din apel și a dispus trimiterea cauzei, spre

rejudecare, la aceeași instanță, pentru reevaluarea bunurilor imobile și mobile

din masa partajabilă.

În rejudecarea

apelului, Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia civilă nr. 293 A

din 27 octombrie 2009, a admis apelurile declarate de reclamanta S.B. și de

intervenientele SC C. SRL Focșani și SC T.C. SRL Focșani împotriva sentinței

civile nr. 1298 din 19 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Vrancea, a

schimbat, în parte, sentința civilă atacată, a constatat care este valoarea

actualizată a imobilelor în litigiu; ca efect al reactualizării, a obligat pe

pârât sa plătească reclamantei, cu titlu de sultă pentru imobile, suma de

337.274,8 RON.

A atribuit

reclamantei lotul B de bunuri mobile din varianta II din expertiza S.V., în

valoarea reactualizată de 6.475 RON și pârâtului lotul A din varianta II, în

valoare reactualizată de 16.910 RON.

Ca efect, pârâtul a

fost obligat să plătească reclamantei suma de 2.879 RON, sultă pentru bunurile

mobile.

A obligat pe pârât,

în loc de interveniente, să plătească reclamantei dividendele distribuite și

neîncasate, actualizate cu indicele de inflație la data execuției.

A obligat pe

reclamantă să plătească pârâtului suma de 18.222,2 RON, diferența cheltuielilor

comune.

Ca urmare a

compensării cheltuielilor de judecată în primul ciclu de judecată, s-a

constatat că pârâtul trebuie să plătească reclamantei suma de 2.255,8 RON.

S-au compensat

cheltuielile de judecată în prezentul apel până la concurența sumei de 500 RON

și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 760 RON, cheltuieli

de judecată, după compensare.

A înlăturat

dispozițiile contrarii și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.

A respins ca nefondat

apelul declarat de pârâtul S.D.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs pârâtul reclamant, criticând-o pentru încălcarea

principiului disponibilității și a dispozițiilor art. 67311, art. 6736 alin.

(3) C. proc. civ. și a deciziei de casare nr. 6853/2007 a Înaltei Curți de

Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală.

La termenul de

astăzi, Înalta Curte a pus în discuție, ca motiv de ordine publică, excepția de

necompetență materială a Tribunalului Vrancea în soluționarea cauzei în primă

instanță, în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel

cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005 și de art. 2 din aceeași lege.

Analizând excepția

invocată din oficiu, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Curtea constată că aceasta este întemeiată, ceea ce va conduce la admiterea

căilor de atac și trimiterea cauzei, spre rejudecare, în primă instanță, la

Judecătoria Focșani, pentru următoarele considerente:

Anterior pronunțării

hotărârii primei instanțe, respectiv a sentinței civile nr. 1298 din 19

decembrie 2006 a Tribunalului Vrancea, a intrat în vigoare Legea nr. 219 din 6

iulie 2005 (la 17 iulie 2005) privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru

modificarea și completarea Codului de procedură civilă, care a stabilit, în

art. 1 pct. 1., că sunt în competența de primă instanță a tribunalului, printre

altele, „procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare

de peste 5 miliarde de lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară (…)”.

Totodată, legea

cuprinde și o normă tranzitorie, în art. 2, conform căreia, „(1) Procesele în

curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor

legal învestite, precum și căile de atac se judecă de instanțele competente,

potrivit legii.

(4) În cazurile

prevăzute la alin. (1) - (3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale

administrativă, instanțelor devenite competente să le judece”.

Prin urmare, conform

dispozițiilor legale sus-menționate, competența de soluționare a cererii de

partaj, în primă instanță, revenea judecătoriei, indiferent de valoarea masei

partajabile, iar instanțele învestite cu asemenea cereri, care nu mai erau

competente potrivit noii legi să judece astfel de procese, erau obligate să

trimită dosarele instanțelor competente, pe cale administrativă.

Neprocedând în

acest sens și continuând să soluționeze cauza în primă instanță, Tribunalul

Vrancea a încălcat normele de competență materială din Legea nr. 219/2005,

precum și dispoziția tranzitorie din aceeași lege, pronunțând, în aceste

condiții, o hotărâre lovită de nulitate potrivit art. 105 alin. (1) C. proc.

civ.

La rândul său, Curtea

de Apel, neobservând încălcarea normelor de competență materială, de către

prima instanță, a pronunțat o hotărâre nelegală, ceea ce atrage incidența

motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Susținerile intimatei

reclamante pârâte, în sensul că problema competenței materiale de primă

instanță a mai format obiect de dezbatere pe parcursul procesului sunt reale,

dar nu confirmă existența autorității de lucru judecat pe acest aspect al

vreuneia dintre hotărârile pronunțate anterior.

Aceasta deoarece

aspectele legate de competența materială de soluționare a cauzei în primă

instanță nu s-au referit la incidența art. 1 pct. 1 și art. 2 din Legea nr.

219/2005, ci au avut în vedere alte chestiuni de ordin juridic în materie.

Regulatorul de

competență pronunțat asupra conflictului negativ intervenit între Judecătoria

Focșani și Tribunalul Vrancea, respectiv sentința civilă nr. 1 din 27 ianuarie

2004 a Curții de Apel Galați, care a stabilit competența de primă instanță a

Tribunalului, a avut în vedere criteriul valoric al masei partajabile și

dispozițiile O.U.G. nr. 138/2000, în redactarea inițială; de altfel, nici nu

avea cum să se raporteze la dispozițiile unei legi care nu era în vigoare la

data pronunțării regulatorului (Legea nr. 219/2005).

Decizia de casare nr.

6853 din 19 octombrie 2007 a prezentei instanțe, prin care s-au soluționat

recursurile părților, în cel al pârâtului reclamant invocându-se și

necompetența materială a Tribunalului Vrancea, a înlăturat critica referitoare

la necompetență în raport de hotărârea dată în regulatorul de competență, iar nu

cu referire la dispozițiile Legii nr. 219/2005.

Ca atare, cum

excepția de necompetență materială este o excepție de ordine publică și nu a

fost rezolvată în fazele procesuale anterioare în raport de aspectele supuse

dezbaterii în dosarul de recurs de față, Înalta Curte a invocat-o din oficiu,

potrivit art. 162 C. proc. civ. și constată că este întemeiată pentru

argumentele prezentate în precedent.

Pentru aceste

considerente, ambele instanțe anterioare au pronunțat hotărâri nelegale, astfel

încât, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., va admite recursul declarat de pârât, în cadrul căruia s-a analizat

excepția de necompetență materială a primei instanțe, și va casa decizia

recurată.

Soluția de casare se

impune față de trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță

la judecătorie, chiar dacă motivul de nelegalitate avut în vedere la

fundamentarea acesteia, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atrage, de

regulă, modificarea deciziei atacate.

Pentru aceleași

argumente, în baza art. 297 alin. (2) C. proc. civ., va admite apelurile

declarate de reclamantă și de interveniente împotriva sentinței civile nr. 1298

din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Vrancea, secția civilă, va anula sentința

atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, în primă instanță, la

Judecătoria Focșani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul S.D. împotriva deciziei nr. 293/ A din 27 octombrie 2009 a

Curții de Apel Galați, secția civilă.

Casează decizia

recurată.

Admite apelurile

declarate de reclamanta S.B. și de intervenientele SC C. SRL Focșani și SC T.C.

SRL împotriva sentinței civile nr. 1298 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului

Vrancea, secția civilă.

Anulează sentința

civilă apelată și trimite cauza spre competentă soluționare, în primă instanță,

la Judecătoria Focșani.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 1 aprilie 2011.