ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3083/2011

Asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2727 din 1 septembrie 2003, Judecătoria Focșani a declinat competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta S.B. și pe pârâtul S.D., având ca obiect partaj de bunuri comune, în favoarea Tribunalului Vrancea, în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 58/2003 și de valoarea bunurilor partajabile, care depășește 1 miliard de lei vechi. Prin sentința civilă nr. 3 din 7 ianuarie 2004, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Focșani și, constatând ivit conflict negativ de competență, a înaintat dosarul Curții de Apel Galați.

A reținut că data sesizării instanței, respectiv 30 iunie 2003, este anterioară intrării în vigoare a O.U.G. nr. 58/2003, 28 august 2003, când art. 2 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., modificat prin O.U.G. nr. 138/2000, reglementa valoarea obiectului proceselor și cererilor în materie civilă la peste 2 miliarde lei, pentru competența în primă instanță a tribunalului. De asemenea, cererea de partaj este o cerere accesorie divorțului, în sensul art. 36 alin. (2) C. fam., astfel încât, potrivit art. 17 C. proc. civ., este de competența judecătoriei în primă instanță, față și de decizia pronunțată în interesul legii nr. VIII/2001, de Curtea Supremă de Justiție. Prin sentința civilă nr. 1 din 27 ianuarie 2004, Curtea de Apel Galați, secția civilă, a stabilit competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Vrancea.

Curtea a reținut că, potrivit art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., în redactarea dată de O.U.G. nr. 138/2000, tribunalele sunt competente să soluționeze procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 2 miliarde de lei, iar, în prezent, prin O.U.G. nr. 58/2003, această competență a fost stabilită la peste 1 miliard de lei. În cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 17 C. proc. civ., acțiunea de partaj nefiind alăturată acțiunii de divorț și nici nu poate fi calificată ca atare în raport de art. 36 alin. (2) C. fam., care stabilește numai condițiile în care bunurile comune pot fi partajate în timpul căsătoriei. Prin urmare, față de valoarea masei partajabile, de 11.372.000.000 lei, și de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., competența de soluționare a cauzei în primă instanță, atât din perspectiva O.U.G. nr. 138/2000, cât și a O.U.G. nr. 58/2003, revine Tribunalului Vrancea. Prin încheierea de admitere în principiu din 02 iulie 2004 a Tribunalului Vrancea s-au admis, în principiu și în parte, acțiunea și cererea reconvențională, au fost admise cererile de intervenție în sprijinul pârâtului formulate de intervenientele SC C. SRL și SC T.C. SRL. S-a constatat că părțile au dobândit în timpul căsătoriei, în cotă de 20% reclamanta și 80% pârâtul, mai multe bunuri mobile și imobile. Împotriva încheierii interlocutorii a declarat apel reclamanta, iar, prin decizia civilă nr. 1328 din 21 octombrie 2004 (dosar nr. 2359/2004 al Curții de Apel Galați), s-a admis apelul și s-a schimbat, în parte, încheierea, în sensul că, în masa bunurilor comune, au fost incluse și alte bunuri decât cele reținute de prima instanță.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta, iar prin încheierea nr. 142 D din 10 ianuarie 2005, pronunțată în dosarul nr. 17336/2004, de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Curții de Apel Galați. Prin decizia civilă nr. 1164 din 15 decembrie 2005 a Curții de Apel Galați, s-a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 1328/2004 a aceleiași instanțe, pe care a modificat-o, în parte, în sensul că s-a reținut că aceasta are o contribuție la dobândirea bunurilor comune de 40%, iar pârâtul de 60%, au fost menținute celelalte dispoziții ale deciziei.

În fond, prin sentința civilă nr. 1298 din 19 decembrie 2006, Tribunalul Vrancea, secția civilă, a admis, în parte, acțiunea civilă pentru partaj bunuri comune și cererea reconvențională și a dispus ieșirea din indiviziune a părților, prin atribuirea bunurilor în sensul celor menționate în dispozitiv, cu obligarea reciprocă a părților la plata unor sulte, a obligat cele două societăți comerciale la plata, către reclamantă, a dividendelor cuvenite acesteia și neîncasate. A obligat pe reclamantă la plata, către pârât, a sumei reprezentând cheltuieli comune suportate de acesta în perioada octombrie 2002-decembrie 2005. Împotriva acestei sentințe au declarat apel toate părțile. Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia civilă nr. 135A din 20 aprilie 2007, a admis apelurile declarate de reclamanta-pârâtă S.B.

și de intervenientele SC C. SRL Focșani și SC T.C. SRL Focșani, a schimbat, în parte, sentința civilă atacată și a constatat o altă valoare a unuia dintre bunurile imobile atribuite pârâtului, cu modificarea sultei datorate de acesta către reclamantă, a atribuit acesteia lotul B din varianta II a expertizei S. - fila 143 vol. III dosar, iar pârâtului lotul A, cu obligarea lui la plata sultei corespunzătoare. A obligat pe pârât, în loc de SC C. SRL și SC T.C. SRL, la plata dividendelor către reclamantă. A obligat pe reclamantă către pârât la plata a 18.222.508 lei reprezentând diferență cheltuieli comune. Ca urmare a compensării cheltuielilor de judecată s-a constatat că pârâtul trebuie să plătească reclamantei suma de 22.552.800 lei.

S-a respins apelul pârâtului-reclamant S.D., ca nefondat. Împotriva deciziei din apel au declarat recurs reclamanta și pârâtul. Prin decizia civilă nr. 6853 din 19 octombrie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis ambele recursuri, a casat decizia din apel și a dispus trimiterea cauzei, spre rejudecare, la aceeași instanță, pentru reevaluarea bunurilor imobile și mobile din masa partajabilă. În rejudecarea apelului, Curtea de Apel Galați, secția civilă, prin decizia civilă nr. 293 A din 27 octombrie 2009, a admis apelurile declarate de reclamanta S.B. și de intervenientele SC C. SRL Focșani și SC T.C. SRL Focșani împotriva sentinței civile nr. 1298 din 19 decembrie 2006 pronunțată de Tribunalul Vrancea, a schimbat, în parte, sentința civilă atacată, a constatat care este valoarea actualizată a imobilelor în litigiu; ca efect al reactualizării, a obligat pe pârât sa plătească reclamantei, cu titlu de sultă pentru imobile, suma de 337.274,8 RON.

A atribuit reclamantei lotul B de bunuri mobile din varianta II din expertiza S.V., în valoarea reactualizată de 6.475 RON și pârâtului lotul A din varianta II, în valoare reactualizată de 16.910 RON. Ca efect, pârâtul a fost obligat să plătească reclamantei suma de 2.879 RON, sultă pentru bunurile mobile. A obligat pe pârât, în loc de interveniente, să plătească reclamantei dividendele distribuite și neîncasate, actualizate cu indicele de inflație la data execuției. A obligat pe reclamantă să plătească pârâtului suma de 18.222,2 RON, diferența cheltuielilor comune. Ca urmare a compensării cheltuielilor de judecată în primul ciclu de judecată, s-a constatat că pârâtul trebuie să plătească reclamantei suma de 2.255,8 RON.

S-au compensat cheltuielile de judecată în prezentul apel până la concurența sumei de 500 RON și a fost obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 760 RON, cheltuieli de judecată, după compensare. A înlăturat dispozițiile contrarii și a menținut restul dispozițiilor sentinței apelate. A respins ca nefondat apelul declarat de pârâtul S.D. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul reclamant, criticând-o pentru încălcarea principiului disponibilității și a dispozițiilor art. 67311, art. 6736 alin. (3) C. proc. civ. și a deciziei de casare nr. 6853/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. La termenul de astăzi, Înalta Curte a pus în discuție, ca motiv de ordine publică, excepția de necompetență materială a Tribunalului Vrancea în soluționarea cauzei în primă instanță, în raport de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc.

civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 219/2005 și de art. 2 din aceeași lege. Analizând excepția invocată din oficiu, în raport de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Curtea constată că aceasta este întemeiată, ceea ce va conduce la admiterea căilor de atac și trimiterea cauzei, spre rejudecare, în primă instanță, la Judecătoria Focșani, pentru următoarele considerente: Anterior pronunțării hotărârii primei instanțe, respectiv a sentinței civile nr. 1298 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Vrancea, a intrat în vigoare Legea nr. 219 din 6 iulie 2005 (la 17 iulie 2005) privind aprobarea O.U.G. nr. 138/2000 pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, care a stabilit, în art. 1 pct. 1., că sunt în competența de primă instanță a tribunalului, printre altele, „procesele și cererile în materie civilă al căror obiect are o valoare de peste 5 miliarde de lei, cu excepția cererilor de împărțeală judiciară (…)”.

Totodată, legea cuprinde și o normă tranzitorie, în art. 2, conform căreia, „(1) Procesele în curs de judecată în primă instanță la data schimbării competenței instanțelor legal învestite, precum și căile de atac se judecă de instanțele competente, potrivit legii. (4) În cazurile prevăzute la alin. (1) - (3), trimiterea dosarelor se va face, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece”. Prin urmare, conform dispozițiilor legale sus-menționate, competența de soluționare a cererii de partaj, în primă instanță, revenea judecătoriei, indiferent de valoarea masei partajabile, iar instanțele învestite cu asemenea cereri, care nu mai erau competente potrivit noii legi să judece astfel de procese, erau obligate să trimită dosarele instanțelor competente, pe cale administrativă.

Neprocedând în acest sens și continuând să soluționeze cauza în primă instanță, Tribunalul Vrancea a încălcat normele de competență materială din Legea nr. 219/2005, precum și dispoziția tranzitorie din aceeași lege, pronunțând, în aceste condiții, o hotărâre lovită de nulitate potrivit art. 105 alin. (1) C. proc. civ. La rândul său, Curtea de Apel, neobservând încălcarea normelor de competență materială, de către prima instanță, a pronunțat o hotărâre nelegală, ceea ce atrage incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Susținerile intimatei reclamante pârâte, în sensul că problema competenței materiale de primă instanță a mai format obiect de dezbatere pe parcursul procesului sunt reale, dar nu confirmă existența autorității de lucru judecat pe acest aspect al vreuneia dintre hotărârile pronunțate anterior.

Aceasta deoarece aspectele legate de competența materială de soluționare a cauzei în primă instanță nu s-au referit la incidența art. 1 pct. 1 și art. 2 din Legea nr. 219/2005, ci au avut în vedere alte chestiuni de ordin juridic în materie. Regulatorul de competență pronunțat asupra conflictului negativ intervenit între Judecătoria Focșani și Tribunalul Vrancea, respectiv sentința civilă nr. 1 din 27 ianuarie 2004 a Curții de Apel Galați, care a stabilit competența de primă instanță a Tribunalului, a avut în vedere criteriul valoric al masei partajabile și dispozițiile O.U.G. nr. 138/2000, în redactarea inițială; de altfel, nici nu avea cum să se raporteze la dispozițiile unei legi care nu era în vigoare la data pronunțării regulatorului (Legea nr. 219/2005).

Decizia de casare nr. 6853 din 19 octombrie 2007 a prezentei instanțe, prin care s-au soluționat recursurile părților, în cel al pârâtului reclamant invocându-se și necompetența materială a Tribunalului Vrancea, a înlăturat critica referitoare la necompetență în raport de hotărârea dată în regulatorul de competență, iar nu cu referire la dispozițiile Legii nr. 219/2005. Ca atare, cum excepția de necompetență materială este o excepție de ordine publică și nu a fost rezolvată în fazele procesuale anterioare în raport de aspectele supuse dezbaterii în dosarul de recurs de față, Înalta Curte a invocat-o din oficiu, potrivit art. 162 C. proc. civ. și constată că este întemeiată pentru argumentele prezentate în precedent.

Pentru aceste considerente, ambele instanțe anterioare au pronunțat hotărâri nelegale, astfel încât, în baza art. 312 alin. (1)-(3) cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârât, în cadrul căruia s-a analizat excepția de necompetență materială a primei instanțe, și va casa decizia recurată. Soluția de casare se impune față de trimiterea cauzei spre competentă soluționare în primă instanță la judecătorie, chiar dacă motivul de nelegalitate avut în vedere la fundamentarea acesteia, respectiv art. 304 pct. 9 C. proc. civ., atrage, de regulă, modificarea deciziei atacate. Pentru aceleași argumente, în baza art. 297 alin. (2) C. proc. civ., va admite apelurile declarate de reclamantă și de interveniente împotriva sentinței civile nr. 1298 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Vrancea, secția civilă, va anula sentința atacată și va trimite cauza, spre competentă soluționare, în primă instanță, la Judecătoria Focșani.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul S.D. împotriva deciziei nr. 293/ A din 27 octombrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Casează decizia recurată. Admite apelurile declarate de reclamanta S.B. și de intervenientele SC C. SRL Focșani și SC T.C. SRL împotriva sentinței civile nr. 1298 din 19 decembrie 2006 a Tribunalului Vrancea, secția civilă. Anulează sentința civilă apelată și trimite cauza spre competentă soluționare, în primă instanță, la Judecătoria Focșani. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 1 aprilie 2011.