ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1797/2012

Asupra

recursului de față;

În

baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 08 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 312/57/2012 s-a respins, în temeiul art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 160

8a

alin. (6) C. proc.

pen., ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar

formulată de inculpatul Ș.N.C.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele:

Prin

încheierea penală din 16 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

I penală, în Dosarul nr. 2149/2/2012, în baza art. 149

1

alin. (9) C.

proc. pen. a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație

și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie de luare a măsurii arestării

preventive a inculpatului Ș.N.C. și în baza art. 149

1

alin. (10) C.

proc. pen., art. 143 C. proc. pen. și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen.,

s-a dispus arestarea preventive a inculpatului Ș.N.C. pe o durată de 29 de

zile, de la data de 16 martie 2012 până la data de 13 aprilie 2012 inclusiv.

S-a

reținut că la data de 13 martie 2012, prin rezoluția nr. 77/P/2012 a

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția

Națională Anticorupție a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul Ș.N.C.,

sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art.

257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000.

În

fapt, s-a reținut că inculpatul Ș.N.C., în luna februarie 2012, a pretins de la

învinuitul C.I. suma de 60.000 euro, lăsând să se înțeleagă că are influență

asupra completului de judecată ce avea spre soluționare Dosarele civile nr.

2518/115/2012/a3 și nr. 2518/115/2010/a4, ambele înregistrate pe rolul Curții

de Apel Timișoara, în scopul soluționării favorabile a acestora, instanță în

cadrul căreia inculpatul are calitatea de vicepreședinte, iar ulterior, la data

de 14 martie 2012, inculpatul Ș.N.C. a primit cu ajutorul soției sale Ș.M.R. de

la învinuitul C.I. suma de 50.000 euro, bani primiți de acesta din urmă pe

teritoriul Republicii Serbia de la două persoane a căror identitate nu a fost

stabilită până în prezent, intermediari ai învinuitului A.A.

Prin

încheierea penală din data de 07 aprilie 2012 Curtea de Apel Alba Iulia, a

dispus, în baza art. 300

1

alin. (3) C. proc. pen. menținerea

arestării preventive a inculpatului Ș.N.C., constatând că, astfel cum s-a

reținut prin încheierea penală prin care s-a luat măsura arestării preventive

în prezenta cauză există suficiente indicii temeinice, rezultate din ansamblul

probelor administrate în faza de urmărire penală, care să satisfacă atât

exigențele dispozițiilor art. 143 alin. (1) C. proc. pen. ale art. 68

1

C. proc. pen. cât și pe cele ale art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția

Europeana a Drepturilor Omului.

S-a

reținut că pericolul concret pentru ordinea publică este real și actual,

evidențiat de inducerea în colectivitate a opiniei că actul de justiție este

negociat, precum și de necesitatea unei reacții ferme a organelor statului

pentru combaterea infracțiunilor de corupție, împrejurare față de care detenția

preventivă a inculpatului a fost considerată justificată. S-a apreciat că

interesul public pentru apărarea ordinii de drept este precumpănitor față de

libertatea persoanei, iar acuzația săvârșirii unor fapte grave, de corupție

justifică necesitatea detenției preventive a inculpatului.

Luând

în considerare dispozițiile recursului în interesul legii, Decizia nr. 17/2011,

prin care s-a statuat că instanța de judecată, în cadrul examenului de

temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cazul în

care constată că temeiurile care au determinat arestarea subzistă, verifică în

ce măsură, buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de

punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului, Curtea de

Apel a constatat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este

nefondată.

A

reținut că, măsura arestării preventive a fost dispusă legal și apoi menținută

în aceleași condiții, iar temeiurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen. subzistă.

Curtea

de Apel a apreciat că, raportat la gravele acuzații aduse inculpatului prin

actul de acuzare, modalitatea și împrejurările concrete în care ar fi fost

săvârșite faptele, cuantumul sumei presupus a fi traficată dar și la calitatea

deținută de inculpat, aceea de judecător, vicepreședinte al unei Curți de Apel,

este justificată o reacție fermă din partea autorităților statului, respectiv

privarea de libertate a inculpatului Ș.N.C. în scopul protejării ordinii

publice dar și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.

De

asemenea, a apreciat că cele statuate până în prezent, privind judecarea

inculpatului în stare de detenție preventivă sunt valabile, iar liberarea

provizorie sub control judiciar nu este oportună, ținând seama de necesitatea

bunei desfășurări a procesului penal. Această necesitate rezultă chiar din

acuzația adusă inculpatului, aceea de a solicita o sumă de bani în vederea

influențării activității de judecată.

Situația

personală și familială a inculpatului, nivelul de instrucție și evoluția profesională

a apreciat Curtea de Apel că, nu pot constitui motive suficiente pentru

judecarea acestuia în stare de libertate, măsura preventivă luată față de

acesta fiind proporțională cu gravitatea faptelor de care este acuzat.

Împotriva

acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul Ș.N.C. prin care a solicitat,

admiterea recursului cu consecința admiterii cererii de liberare provizorie sub

control judiciar și cercetarea în stare de libertate.

Recursul

declarat nu este fondat.

Potrivit

art. 23 alin. (10) din Constituție și art. 5 alin. (5) C. proc. pen., liberarea

provizorie reprezintă o formă de garantare a libertății persoanei pe tot

parcursul desfășurării activității judiciare de natură penală.

Potrivit

art. 160

1

C. proc. pen. în tot cursul procesului penal, învinuitul

sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie

sub control judiciar sau pe cauțiune.

Analizând

recursul inculpatului, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., privitoare la admisibilitatea cererii de

liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță

a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în

principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege

pentru acele infracțiuni pentru care inculpatul este cercetat nu depășesc

limita maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit

art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control

judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea

de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va

încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți,

martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin

alte asemenea fapte.

În

ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la

temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea

admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana

inculpatului, stadiul procesului și complexitatea cauzei, Înalta Curte constată

următoarele:

Analizând

temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C.

proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de

pericol social al infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, situația

personală și familială a inculpatului, nivelul de instrucție, se constată că

din actele și lucrările dosarului se relevă indicii pe care să se întemeieze,

în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși sau ar întreprinde

acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.

Existența

și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform

jurisprudenței C.E.D.O. „factori pertinenți care legitimează o detenție

provizorie" măsura arestării preventive și prelungirea acesteia fiind

conformă scopului constituit prin art. 5 al C.E.D.O.

Drept

urmare, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de

lege care ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, în cursul procesului penal, în condițiile art. 160

2

alin.

(1) și (2) C. proc. pen., și nici sub aspectul oportunității cererea nu este

întemeiată, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.

Înalta

Curte se raportează atât la elementele care privesc fapta presupus comisă de

inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor,

în calitate de magistrat judecător, care pot induce cetățenilor ideea că în

instanțe există persoane oricând coruptibile, fiind de natură a știrbi grav

încrederea în sistemul judiciar), cât și la cele care privesc persoana

inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate

fi atins și prin liberarea provizorie a acesteia.

Examinarea

gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea

publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi

ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în

acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor

Omului.

Din

examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura și

gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor reținute în

sarcina inculpatului, reflectat de modalitatea în care se presupune că a

săvârșit-o și de calitatea inculpatului, lăsarea acestuia în libertate nu se

impune în acest moment procesual. În acest sens, se constată că pericolul

concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate

nu s-a diminuat, atâta timp cât aceasta avea, la momentul săvârșirii presupusei

faptelor, calitatea de judecător, de participant la actul de justiție, căreia

i-a adus o gravă atingere, întrucât comportamentul infracțional reținut în

sarcina sa alterează imaginea întregului sistem judiciar și a persoanelor

chemate să îl înfăptuiască.

Privarea

de libertate în continuare a inculpatului apare ca necesară și prin prisma

scopului bunei desfășurări a anchetei penale și realizarea eficientă a scopului

procesului penal acestea fiind garantate numai prin menținerea inculpatului în

stare de arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept.

Liberarea

provizorie sub control judiciar este o vocație pentru inculpat, instanța este

cea care apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de

libertate în raport de temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în

vedere la luarea măsurii arestării preventive.

În

consecință, criticile din recurs și solicitarea de admitere a cererii de liberare

provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.

Față

de circumstanțele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 385

15

pct. 1

lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat,

recursul declarat de inculpatul Ș.N.C. împotriva încheierii din 08 mai 2012 a

Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată Dosarul nr. 312/57/2012.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.N.C. împotriva încheierii din 08

mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr.

312/57/2012.

Obligă

recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat.

Definitivă.

Pronunțată

în ședință publică, azi 28 mai 2012.