ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1797/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 08 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 312/57/2012 s-a respins, în temeiul art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 160 8a alin. (6) C. proc. pen., ca neîntemeiată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul Ș.N.C. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut, în esență, următoarele: Prin încheierea penală din 16 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în Dosarul nr. 2149/2/2012, în baza art. 149 1 alin. (9) C. proc. pen. a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticoruptie de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului Ș.N.C.

și în baza art. 149 1 alin. (10) C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen. și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventive a inculpatului Ș.N.C. pe o durată de 29 de zile, de la data de 16 martie 2012 până la data de 13 aprilie 2012 inclusiv. S-a reținut că la data de 13 martie 2012, prin rezoluția nr. 77/P/2012 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a dispus începerea urmăririi penale față de inculpatul Ș.N.C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000. În fapt, s-a reținut că inculpatul Ș.N.C., în luna februarie 2012, a pretins de la învinuitul C.I.

suma de 60.000 euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra completului de judecată ce avea spre soluționare Dosarele civile nr. 2518/115/2012/a3 și nr. 2518/115/2010/a4, ambele înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara, în scopul soluționării favorabile a acestora, instanță în cadrul căreia inculpatul are calitatea de vicepreședinte, iar ulterior, la data de 14 martie 2012, inculpatul Ș.N.C. a primit cu ajutorul soției sale Ș.M.R. de la învinuitul C.I. suma de 50.000 euro, bani primiți de acesta din urmă pe teritoriul Republicii Serbia de la două persoane a căror identitate nu a fost stabilită până în prezent, intermediari ai învinuitului A.A. Prin încheierea penală din data de 07 aprilie 2012 Curtea de Apel Alba Iulia, a dispus, în baza art. 300 1 alin. (3) C. proc.

pen. menținerea arestării preventive a inculpatului Ș.N.C., constatând că, astfel cum s-a reținut prin încheierea penală prin care s-a luat măsura arestării preventive în prezenta cauză există suficiente indicii temeinice, rezultate din ansamblul probelor administrate în faza de urmărire penală, care să satisfacă atât exigențele dispozițiilor art. 143 alin. (1) C. proc. pen. ale art. 68 1 C. proc. pen. cât și pe cele ale art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeana a Drepturilor Omului. S-a reținut că pericolul concret pentru ordinea publică este real și actual, evidențiat de inducerea în colectivitate a opiniei că actul de justiție este negociat, precum și de necesitatea unei reacții ferme a organelor statului pentru combaterea infracțiunilor de corupție, împrejurare față de care detenția preventivă a inculpatului a fost considerată justificată.

S-a apreciat că interesul public pentru apărarea ordinii de drept este precumpănitor față de libertatea persoanei, iar acuzația săvârșirii unor fapte grave, de corupție justifică necesitatea detenției preventive a inculpatului. Luând în considerare dispozițiile recursului în interesul legii, Decizia nr. 17/2011, prin care s-a statuat că instanța de judecată, în cadrul examenului de temeinicie a cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cazul în care constată că temeiurile care au determinat arestarea subzistă, verifică în ce măsură, buna desfășurare a procesului penal este ori nu împiedicată de punerea în libertate provizorie sub control judiciar a inculpatului, Curtea de Apel a constatat că cererea de liberare provizorie sub control judiciar este nefondată.

A reținut că, măsura arestării preventive a fost dispusă legal și apoi menținută în aceleași condiții, iar temeiurile prevăzute de art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen. subzistă. Curtea de Apel a apreciat că, raportat la gravele acuzații aduse inculpatului prin actul de acuzare, modalitatea și împrejurările concrete în care ar fi fost săvârșite faptele, cuantumul sumei presupus a fi traficată dar și la calitatea deținută de inculpat, aceea de judecător, vicepreședinte al unei Curți de Apel, este justificată o reacție fermă din partea autorităților statului, respectiv privarea de libertate a inculpatului Ș.N.C. în scopul protejării ordinii publice dar și pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal.

De asemenea, a apreciat că cele statuate până în prezent, privind judecarea inculpatului în stare de detenție preventivă sunt valabile, iar liberarea provizorie sub control judiciar nu este oportună, ținând seama de necesitatea bunei desfășurări a procesului penal. Această necesitate rezultă chiar din acuzația adusă inculpatului, aceea de a solicita o sumă de bani în vederea influențării activității de judecată. Situația personală și familială a inculpatului, nivelul de instrucție și evoluția profesională a apreciat Curtea de Apel că, nu pot constitui motive suficiente pentru judecarea acestuia în stare de libertate, măsura preventivă luată față de acesta fiind proporțională cu gravitatea faptelor de care este acuzat.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul Ș.N.C. prin care a solicitat, admiterea recursului cu consecința admiterii cererii de liberare provizorie sub control judiciar și cercetarea în stare de libertate. Recursul declarat nu este fondat. Potrivit art. 23 alin. (10) din Constituție și art. 5 alin. (5) C. proc. pen., liberarea provizorie reprezintă o formă de garantare a libertății persoanei pe tot parcursul desfășurării activității judiciare de natură penală. Potrivit art. 160 1 C. proc. pen. în tot cursul procesului penal, învinuitul sau inculpatul arestat preventiv poate cere punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauțiune. Analizând recursul inculpatului, prin prisma condițiilor prevăzute de art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc.

pen., privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte constată că sub acest aspect, prima instanță a apreciat, în mod corect, că sunt îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru acele infracțiuni pentru care inculpatul este cercetat nu depășesc limita maximă de 18 ani închisoare. Potrivit art. 160 2 alin. (2) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În ce privește această a doua condiție prevăzută de textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub control judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului și complexitatea cauzei, Înalta Curte constată următoarele: Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care inculpatul este cercetat, situația personală și familială a inculpatului, nivelul de instrucție, se constată că din actele și lucrările dosarului se relevă indicii pe care să se întemeieze, în mod rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de natură a influența probatoriul în cauză.

Existența și persistența unor indicii grave de vinovăție constituie conform jurisprudenței C.E.D.O. „factori pertinenți care legitimează o detenție provizorie" măsura arestării preventive și prelungirea acesteia fiind conformă scopului constituit prin art. 5 al C.E.D.O. Drept urmare, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de textul de lege care ar conduce la admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar, în cursul procesului penal, în condițiile art. 160 2 alin. (1) și (2) C. proc. pen., și nici sub aspectul oportunității cererea nu este întemeiată, în raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.

Înalta Curte se raportează atât la elementele care privesc fapta presupus comisă de inculpat (gradul de pericol social concret, împrejurările comiterii faptelor, în calitate de magistrat judecător, care pot induce cetățenilor ideea că în instanțe există persoane oricând coruptibile, fiind de natură a știrbi grav încrederea în sistemul judiciar), cât și la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie a acesteia. Examinarea gradului de pericol social al faptei și a pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei cererii de liberare provizorie, în acest sens pronunțându-se în mod constant și Curtea Europeană a Drepturilor Omului.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, rezultă că, în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social concret al faptelor reținute în sarcina inculpatului, reflectat de modalitatea în care se presupune că a săvârșit-o și de calitatea inculpatului, lăsarea acestuia în libertate nu se impune în acest moment procesual. În acest sens, se constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate nu s-a diminuat, atâta timp cât aceasta avea, la momentul săvârșirii presupusei faptelor, calitatea de judecător, de participant la actul de justiție, căreia i-a adus o gravă atingere, întrucât comportamentul infracțional reținut în sarcina sa alterează imaginea întregului sistem judiciar și a persoanelor chemate să îl înfăptuiască.

Privarea de libertate în continuare a inculpatului apare ca necesară și prin prisma scopului bunei desfășurări a anchetei penale și realizarea eficientă a scopului procesului penal acestea fiind garantate numai prin menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, necesară pentru apărarea ordinii de drept. Liberarea provizorie sub control judiciar este o vocație pentru inculpat, instanța este cea care apreciază dacă se impune sau nu cercetarea inculpatului în stare de libertate în raport de temeiurile de fapt și de drept care au fost avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive. În consecință, criticile din recurs și solicitarea de admitere a cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu sunt întemeiate.

Față de circumstanțele ce preced, Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) și a art. 192 alin. (2) C. proc. pen., urmează a respinge ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.N.C. împotriva încheierii din 08 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată Dosarul nr. 312/57/2012. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.N.C. împotriva încheierii din 08 mai 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 312/57/2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 28 mai 2012.