ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2503/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2503/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asuprea recursului de față:

Prin încheierea din 26 iulie 2012 a Curții de Apel

Alba lulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 312/57/2012, în temeiul

art. 300

2

C. proc. pen. raportat la art. 160/b C. proc. pen., a fost

menținută măsura arestării preventive a inculpatului S.N.C., actualmente

deținut la Penitenciarul Aiud.

Prin aceeași încheiere a fost respinsă ca nefondată

cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul

S.N.C., actualmente deținut la Penitenciarul Aiud.

S-au reținut, în esență, următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție din 4 aprilie

2012 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S.N.C. pentru săvârșirea

infracțiunilor de trafic de influență, prev. și ped. de art. 257 alin. (1) C.

pen raportat la art. 7 alin. 3 din Legea nr. 78/2000 și asociere pentru

săvârșirea de infracțiuni, prev. de art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la

art. 8 din Legea nr. 39/2003 și la art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din

Legea nr. 78/2000, totul cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

Prin încheierea penală din 16 martie 2012 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția I penală, pronunțată în dosarul nr.

2149/2/2012, în baza art. 149/1 alin. (9) C. proc. pen. a fost admisă

propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

Direcția Națională Anticorupție de luare a măsurii arestării preventive a

inculpatului S.N.C. și, în baza art. 149/1 alin. (10) C. proc. pen., art. 143

C. proc. pen. și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus arestarea

preventivă a inculpatului S.N.C. pe o durată de 29 de zile, de la data de 16

martie 2012 până la data de 13 aprilie 2012 inclusiv.

Prin încheierea penală din 07 aprilie 2012, în baza

art. 300/1 C. proc. pen. Curtea a menținut măsura arestării preventive a

inculpatului S.N.C.

Prin încheierea penală din 01 iunie 2012 în baza art.

300/2 rap. la art. 160/b alin. (3) C. proc. pen. a fost menținută măsura

arestării preventive a inculpatului S.N.C., constatând că temeiurile care au

determinat arestarea, prev. de art. 143 rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

impun în continuare privarea de libertate.

Soluția instanței de fond a fost menținută de către

Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr. 1973 din 7 iunie 2012,

decizie prin care a fost respins ca nefondat recursul inculpatului S.N.C.

formulat în prezenta cauză.

La termenul din 26 iulie 2012, Curtea de Apel din

oficiu a pus în discuție verificarea legalității și temeiniciei măsurii

arestării preventive a inculpatului S.N.C. raportat la dispozițiile art. 300/2

C. proc. pen. și a constatat că se mențin temeiurile care au determinat

arestarea acestuia și care au impus privarea de libertate raportat la

următoarele considerente :

Probele administrate până în această fază procesuală

creează presupunerea rezonabilă că inculpatul cu privire la care s-a luat

măsura arestării preventive a săvârșit faptele pentru care este judecat,

conform dispozițiilor art. 68

1

C. proc. pen. Măsura adoptată de

către instanța de fond trebuie analizată și în raport de moralitatea acestuia,

domiciliul ocupat, profesia inculpatului, resursele materiale de care dispune

și legăturile sale cu familia (conform jurisprudenței Curții de la Strasbourg

exprimată în cauza Nemeister vs. Austria).

Din perspectiva acestor elemente aspectele rezultate

până în acest moment procesual dovedesc faptul că inculpatul aflat în arest

preventiv a avut un comportament social ireproșabil exceptând datele rezultate

din dosar, dar cu privire la aceste acuzații el este prezumat a fi nevinovat în

condițiile prevăzute de art. 6 din Convenție, a avut performanțe profesionale

și are un statut familial stabil. Din datele dosarului rezultă împrejurarea că

la momentul luării măsurii arestării preventive avea calitatea de

vicepreședinte al Curții de Apel Timișoara urmare profesiei desfășurate și

performanțelor profesionale ca judecător în cadrul respectivei instanțe.

Prevederile art. 5 din Convenție oferă persoanelor

private de libertate garanția specială a desfășurării procedurilor judiciare în

condițiile în care nimeni nu este privat de libertate în mod arbitrar.

Conform reglementării art. 5&1 din Convenție

rolul măsurii preventive este de a permite clarificarea sau, dimpotrivă,

înlăturarea suspiciunilor (cauza Brogan ș.a., Murray vs. G.B.).

Deși se admite că un acuzat reținut are dreptul la

examinarea mai rapidă a cazului său, aceasta nu trebuie să prejudicieze

eforturile magistraților de a lămuri toate aspectele de fapt, de a furniza,

atât apărării cât și acuzării, ocazia de a prezenta mijloacele de probă și

explicațiile pe care le consideră necesare (Wemhoff vs. Germania, Toth vs.

Austria ).

Curtea a reținut împrejurarea că această cauză este

în faza cercetării judecătorești, care a început la termenul din 26 iulie 2012,

până în acest moment procesual fiind audiați inculpații C.I. și M.I.M. și

ceilalți coinculpați s-au prelevat la dreptul la tăcere și au declarat

instanței că înțeleg să dea declarație în fața Curții la un moment ulterior. La

acest termen de judecată, instanța a încuviințat cererile în probațiune

formulate de către acuzare.

În consecință, procedurile judiciare sunt într-o fază

incipientă în fața instanței de fond.

Orice menținere în starea de arest preventiv a unui

acuzat, chiar și pentru o durată scurtă, trebuie justificată în mod convingător

de autorități (a se vedea, printre altele, Chichkov împotriva Bulgariei, nr.

38822/97, pct. 66, CEDO 2003-I și Musuc împotriva Moldovei, nr. 42440/06, pct.

41, 6 noiembrie 2007). în acest sens: măsura preventivă dispusă în cauză este

necesară și utilă în acest moment procesual deoarece există indicii concrete

care demonstrează o cerință veritabilă de interes public și care prevalează, în

ciuda prezumției de nevinovăție, asupra regulii respectării libertății

individuale.

Curtea a reținut faptul că acuzațiile care planează

asupra inculpatului aflat în stare de arest sunt grave din perspectiva funcției

ocupate de acesta la momentul săvârșirii prezumtivelor fapte și se referă la

acte de corupție, care prin natura lor sunt în măsură să justifice starea de

detenție din perspectiva și a etapei procesuale în care se află în acest moment

procedurile judiciare.

Curtea a constatat faptul că de la momentul

menținerii măsurii arestării preventive și până în prezent nu au intervenit

elemente noi care să justifice revocarea măsurii arestării sau înlocuirea

acesteia cu o măsură mai puțin restrictivă.

Din perspectiva acuzațiilor aduse, a probelor aflate

în dosarul de urmărire penală coroborat cu declarația de inculpatului C.I. la

termenul din 25 iunie 2012 (filele 296-302), Curtea de Apel a apreciat că lăsarea

în libertate a inculpatului S.N.C. va genera un sentiment de insecuritate

socială în raport de natura infracțiunilor cu privire la care există indicii

temeinice și suficiente relativ la faptele pentru care este judecat, care să

justifice menținerea față de acesta a măsurii preventive a arestării. Instanța

are obligația de proteja ordinea publică de consecințele pe care o are

rezonanța negativă a faptului că persoana asupra căreia planează acuzația

săvârșirii unor infracțiuni grave prin natura actelor, prin complexitatea

prezumtivului mod de organizare, prin natura funcției ocupate la momentul

săvârșirii presupuselor fapte cu caracter penal, ar fi judecat în stare de

libertate.

Privarea de libertate a inculpatului este o măsură

necesară pentru apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților

fundamentale ale membrilor societății, dar și pentru a asigura desfășurarea

procesului penal în bune condiții.

Nevoia de a păstra ordinea publică și de a asigura o

bună desfășurare a procedurilor judiciare este recunoscută ca un motiv ce poate

justifica prelungirea privării de libertate (cauza Garyacki vs. Polonia).

S-a apreciat că celelalte măsuri alternative

prevăzute de legiuitor drept măsuri preventive [art. 136 lit. b), c) C. proc.

pen.] nu sunt în măsură să asigure în acest moment procesual buna desfășurare a

procesului penal, astfel cum impune dispoziția alin. (1) al art. 136 C. proc.

pen., existând până în acest moment motive relevante și suficiente pentru a

păstra inculpatul în stare de arest preventiv.

Cu privire la cererea de liberare provizorie sub

control judiciar formulată de inculpatul S.N.C., s-au reținut următoarele:

Liberarea provizorie sub control judiciar este o

măsură limitativă de drepturi, instituită pentru a înlocui arestarea preventivă

cu o constrângere mai puțin gravă, suficientă, însă, pentru a asigura buna

desfășurare a procesului penal sau pentru a împiedica săvârșirea de fapte

periculoase.

Liberarea provizorie sub control judiciar poate fi

acordată de către instanță în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă și în

cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii

ce nu depășește 18 ani.

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.

aceasta nu se acordă în cazul în care există date din care rezultă necesitatea

de a-l împiedica pe inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va

încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți,

martori sau experți, alterarea sau distrugerea unor mijloace de probă sau prin

alte asemenea fapte.

Aplicarea dispozițiilor legale care reglementează

această instituție se poate justifica în cazul unor infracțiuni mai puțin

grave, luându-se în considerare și încrederea pe care o poate oferi inculpatul

că, lăsat în libertate, nu va săvârși alte infracțiuni și își va îndeplini

obligațiile ce i se impun.

Jurisprudența CEDO a dezvoltat patru motive

acceptabile pentru a se refuza eliberarea sub control judiciar: riscul ca

persoana acuzată să nu se prezinte la proces; posibilitatea ca, în cazul

eliberării, acesta să împiedice desfășurarea procesului, să comită alte

infracțiuni ori să tulbure ordinea publică (cauza Letellier contra Franței-26

iunie 1991; cauza Smirnova contra Rusiei-25 iulie 2003; cauza Skrobol contra

Poloniei-13 decembrie 2005; cauza Georgieva contra Bulgariei-3 iulie 2008).

Infracțiunile de comiterea cărora este acuzat

inculpatul sunt grave, cu impact deosebit asupra credibilității sistemului

judiciar în ansamblul său dată fiind natura muncii desfășurate de către

inculpat și a funcției pe care o deținea la momentul comiterii prezumtivelor

fapte iar din probatoriul administrat în faza urmăririi penale, constând în

interceptări și declarațiile celorlalte părți coroborat cu declarația

inculpatului C.I. dată în fata instanței de fond la termenul din 25 iunie 2012

rezultă indicii suficiente care justifică menținerea măsurii arestării

preventive cu privire la care instanța s-a pronunțat anterior.

S-a apreciat că buna desfășurare a procesului penal

impune privarea în continuare de libertate a inculpatului iar eliberarea sa,

chiar subsumată unor obligații sau garanții, ar provoca o reală tulburare a

ordinii și liniștii publice.

Curtea de Apel a examinat cauza și din perspectiva

aspectelor impuse de Decizia nr. 17/2011 a I.C.C.J., respectiv împrejurarea

menținerii sau nu a temeiurilor care au determinat arestarea preventivă, cât și

dacă buna desfășurarea a procedurilor judiciare este sau nu împiedicată de

punerea în libertate a inculpatului.

Sub acest aspect Curtea a constatat că temeiurile

care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și la

momentul soluționării cererii de liberare sub control judiciar fiind menționată

în considerentele acestei încheieri raportat la incidența art. 300/2 C. proc.

pen.

A mai reținut că starea de pericol concret pentru

ordinea publică pe care ar prezenta-o lăsarea în libertate a inculpatului a

fost analizată distinct la momentul arestării preventive a inculpatului, drept

o condiție cumulativă prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc pen., Curtea fiind

obligată să se pronunțe cu privirea la îndeplinirea condițiilor cumulative

impuse de art. 160/2 C. proc pen.

Probele aflate la dosarul de urmărire penală

coroborat cu declarația inculpatului C.I. evidențiază până în acest moment

împrejurarea că inculpatul S.N.C., în luna februarie 2012, ar fi pretins de la

inculpatul C.I. suma de 60.000 Euro, lăsând să se înțeleagă că are influență

asupra completului de judecată ce avea spre soluționare dosarele civile nr. 2518/115/2012/a3

și nr. 2518/115/2010/a4, ambele înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara,

în scopul soluționării favorabile a acestora, instanță în cadrul căreia

inculpatul avea calitatea de vicepreședinte. Ulterior, la data de 14 martie

2012, inculpatul S.N.C. ar fi primit, cu ajutorul soției sale S.M.R., de la inculpatul

C.I. suma de 50.000 Euro, bani primiți de acesta din urmă pe teritoriul

Republicii Serbia de la două persoane a căror identitate nu a fost stabilită

până în prezent, intermediari ai învinuitului A.A.

Curtea a mai apreciat că în acest moment procesual

este inoportună admiterea unei astfel de cereri din perspectiva materialului

probator și a etapei procesuale incipiente în care se află procedurile

judiciare.

Curtea a reținut împrejurarea că inculpatul nu are

antecedente penale și și-a asumat respectarea condițiilor liberării sub control

judiciar, precum și împrejurarea că situația familială poate fi afectată în

raport de obligațiile asumate în materia studiilor postuniversitare pe care le

efectuează și care ar trebui definitivate până la data de 30 septembrie 2012.

S-a mai reținut că aspectele de ordin familial și

personal nu pot fi reținute ca temeiuri suficiente care să justifice punerea în

libertate a inculpatului, interesului personal al acestuia prevalându-i cel

general de prezervare a ordinii publice.

In considerarea acestor împrejurări, a respins ca

nefondată cererea de liberare provizorie sub control judiciar formulată de

inculpatul S.N.C.

Împotriva încheierii primei instanțe, inculpatul

S.N.C. a declarat recurs, precizând la termenul din 3 august 2012 că acesta

vizează ambele dispoziții ale încheierii, respectiv menținerea măsurii

arestării preventive și respingerea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar.

Analizând recursul declarat de inculpat, Înalta Curte

constată că încheierea atacată este legală, temeinică și corespunzător motivată

cu privire la subzistența temeiurilor care au determinat arestarea preventivă a

inculpatului și care impun în continuare menținerea măsurii.

În cauză, în mod corect a apreciat prima instanță că

este incident temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive,

prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. fiind îndeplinite, cumulativ,

condițiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârșit infracțiuni

pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii

mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un

pericol concret pentru ordinea publică.

Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual

temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se mențin, impunând în

continuare privarea de libertate a inculpatului, în condițiile în care există

indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art.143

C. proc. pen. din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul S.N.C. a

comis faptele pentru care a fost cercetat și trimis în judecată.

În ce privește pericolul pentru ordinea publică pe

care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, deși nu se confundă cu

pericolul social al faptelor săvârșite, iar în aprecierea acestuia nu se iau în

considerare exclusiv faptele deja săvârșite, reprezintă unul dintre criteriile

indicate de CEDO la aprecierea existenței unei posibile tulburări a ordinii

publice ca motiv ce poate justifica privarea de libertate a unei persoane. De

asemenea, se impune o reacție adecvată și proporțională din partea organelor

judiciare în fața unor infracțiuni de o asemenea gravitate, în vederea

restabilirii ordinii de drept încălcată prin afectarea gravă a încrederii

cetățenilor în actul de justiție și cei chemați să îl înfăptuiască.

La aprecierea pericolului concret pentru ordinea

publică, Înalta Curte are în vedere atât natura și modalitatea de comitere a

faptelor de care este acuzat (în calitatea de vicepreședinte al Curții de Apel

Timișoara, în luna februarie 2012, este acuzat că a pretins de la inculpatul

C.I. suma de 60.000 Euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra

completului de judecată ce avea spre soluționare dosarele civile nr. 2518/115/2012/a3

și nr. 2518/115/2010/a4, înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara, în

scopul soluționării favorabile a acestora. Ulterior, la data de 14 martie 2012,

inculpatul S.N.C. ar fi primit, cu ajutorul soției sale S.M.R., de la

inculpatul C.I. suma de 50.000 Euro, bani primiți de acesta din urmă pe

teritoriul Republicii Serbia de la două persoane a căror identitate nu a fost

stabilită până în prezent, intermediari ai învinuitului A.A.), care au lezat

valori sociale importante, privind încrederea în persoanele chemate să

înfăptuiască actul de justiție, dar și elementele de fapt constând în măsurile

luate pentru ascunderea actelor de corupție.

În egală măsură, la aprecierea pericolului concret

pentru ordinea publică, trebuie avute în vedere datele care caracterizează

persoana inculpatului, cu atât mai mult cu cât funcția deținută de aceasta, de

judecător și vicepreședinte al unei curți de apel, presupunea excluderea

oricărei bănuieli de eludare a legii din partea celor implicați în înfăptuirea

justiției.

Așa fiind, temeiurile care au stat la baza luării

măsurii arestării preventive se mențin și nu s-au schimbat, neimpunându-se la

acest moment înlocuirea măsurii preventive cu o altă măsură alternativă, câtă

vreme probele strânse în cursul urmăririi penale până la acest moment, chiar

dacă nu înlătură prezumția de nevinovăție, care subzistă în favoarea

inculpatului, oferă indicii cu privire la vinovăția acestuia și constituie un

temei care justifică în continuare privarea de libertate.

În ce privește susținerea apărării, referitoare la

provocarea denunțătorului C.I., determinat de procuror să schimbe destinația

banilor, Curtea constată, distinct de faptul că prezenta critică poate fi

valorificată odată cu apărarea efectuată cu ocazia soluționării cauzei pe fond,

că probarea unei provocări în săvârșirea infracțiunii nu exclude existența

faptei în materialitatea ei, cu privire la care există la dosar probe sau

indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă a comiterii.

Mai mult decât atât, inculpatul C. a recunoscut

săvârșirea faptelor de care este acuzat. în ceea ce îl privește, s-a pronunțat

o hotărâre de condamnare conform procedurii prevăzute de art. 320

1

C.

proc. pen.

Cât privește elementele circumstanțiale personale,

respectiv faptul că inculpatul are doi copii minori, un părinte grav bolnav,

trebuia să își definitiveze lucrarea de doctorat în luna septembrie, Înalta

Curte constată că sunt elemente reale, care caracterizează persoana

inculpatului, dar nu pot determina prin ele însele o modificare a temeiurilor

analizate anterior.

Drept urmare, se constată că măsura arestării

preventive este legală și temeinică, aceasta impunându-se pentru buna

desfășurare a procesului penal, aflat la începutul fazei de cercetare

judecătorească și în raport de exigențele textului art. 136 alin. (1) C. proc.

pen.

În raport de considerentele expuse și de timpul scurs

de la privarea de libertate a inculpatului, în care organele judiciare au avut

o atitudine activă, Înalta Curte apreciază că arestarea preventivă se impune a

fi menținută în considerarea interesului public real ocrotit. Necesitatea

menținerii stării de arest se impune și din perspectiva stadiului procesual

actual, urmând a fi administrate probele testimoniale din actul de sesizare și

cele propuse în apărare și încuviințate de instanță.

Analizând recursul inculpatului, prin prisma

condițiilor prevăzute de art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen.,

privitoare la admisibilitatea cererii de liberare provizorie, Înalta Curte

constată că sub acest aspect, prima instanță a apreciat, în mod corect, că sunt

îndeplinite condițiile pentru admiterea în principiu a cererii inculpatului, în

sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru cele infracțiunea pentru care

inculpatul este cercetat nu depășește limita maximă de 18 ani închisoare.

Potrivit art. 160

2

alin. (2) C. proc. pen.,

liberarea provizorie sub control judiciar nu se poate acorda în cazul în care

există date din care rezultă necesitatea de a-l împiedica pe inculpat să

săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea

adevărului prin influențarea unor părți, martori sau experți, alterarea ori

distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

În ce privește această a doua condiție prevăzută de

textul de lege, referitoare la temeinicia cererii de liberare provizorie sub

control judiciar și oportunitatea admiterii acesteia, în raport de datele care

caracterizează persoana inculpatului, stadiul procesului și complexitatea

cauzei, Înalta Curte constată următoarele:

Analizând temeinicia cererii, prin prisma criteriilor

prevăzute la art. 136 alin. (8) C. proc. pen., respectiv: scopul măsurii ce se

solicită a fi luată, gradul de pericol social al infracțiunii pentru care

inculpatul este cercetat, starea de sănătate, vârsta, antecedentele, precum și

alte situații privind persoana inculpatului, se constată că din actele și

lucrările dosarului nu se relevă vreun indiciu pe care să se întemeieze, în mod

rezonabil, aprecierea că inculpatul ar săvârși sau ar întreprinde acțiuni de

natură a influența probatoriul în cauză.

Îndeplinirea condițiilor prevăzute de textul de lege

nu conduce însă automat la admiterea cererii de liberare provizorie sub control

judiciar, întrucât alături de vocația legală a inculpatului de a formula

oricând în cursul procesului o astfel de cerere, în condițiile art. 160

2

alin. (1) și (2) C. proc. pen., trebuie examinată și oportunitatea cererii, în

raport de prevederile art. 136 alin. (2) și (8) C. proc. pen.

Înalta Curte se raportează atât la elementele care

privesc fapta presupus comisă de inculpatul S.N.C. (gradul de pericol social

concret, împrejurările comiterii faptei, valorile sociale puse în pericol), cât

și la cele care privesc persoana inculpatului, pentru a aprecia în concret dacă

scopul măsurii preventive poate fi atins și prin liberarea provizorie a

inculpatului.

În ce privește datele sale personale, se constată că

inculpatul - judecător și vicepreședinte al Curții de Apel Timișoara - este

acuzat că a traficat influența cu privire la dosare aflate pe rolul instanței,

solicitând suma de 60000 Euro, din care a primit 50000 Euro. La săvârșirea

faptei, rechizitoriul reține că a fost implicată și soția inculpatului, de care

acesta s-a folosit pentru a primi suma solicitată.

Examinarea gradului de pericol social al faptei și a

pericolului concret pentru ordinea publică pe care l-ar prezenta punerea în

libertate a inculpatului nu pot fi ignorate cu ocazia verificării temeiniciei

cererii de liberare provizorie.

Din examinarea lucrărilor și actelor dosarului,

rezultă că, în raport de natura și gradul deosebit de ridicat de pericol social

concret al faptelor de trafic de influență și asociere pentru săvârșirea de

infracțiuni, reflectat de modalitatea în care se presupune că a săvârșit

faptele pentru care este cercetat și trimis în judecată, prin solicitarea

sumelor și implicarea soției sale, precum și de calitatea inculpatului, lăsarea

acestuia în libertate nu se impune în acest moment procesual. în acest sens, se

constată că pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă

lăsarea inculpatului în libertate nu s-a diminuat, atâta timp cât acesta avea,

la momentul săvârșirii presupuselor fapte, calitatea de judecător, de

participant la actul de justiție, căreia i-a adus o gravă atingere, întrucât

comportamentul infracțional reținut în sarcina sa alterează imaginea întregului

sistem judiciar și a persoanelor chemate să îl înfăptuiască.

În raport de toate aceste aspecte, se constată că

scopul pentru care s-a dispus luarea măsurii preventive a inculpatului S.N.C.

nu poate fi atins în cauză prin punerea acestuia în libertate provizorie, care

nu se justifică în funcție de necesitatea asigurării bunei desfășurări a

cercetării judecătorești, aflată în stadiu incipient, raportat și la natura

infracțiunilor de o gravitate sporită, aspecte în raport de care trebuie

înlăturat riscul de împiedicare a aflării adevărului.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte va

respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.N.C. împotriva

încheierii din 26 iulie 2012 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală, pronunțată

în dosarul nr. 312/57/2012, cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către

stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de

inculpatul S.N.C. împotriva încheierii din 26 iulie 2012 a Curții de Apel Alba

lulia, secția penală, pronunțată în dosarul nr. 312/57/2012.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 03 august 2012.