ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1973/2012

Asupra recursului de fa ță; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 1 iunie 2012, Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, învestită cu soluționarea cauzei privind pe inculpatul Ș.N.C. - trimis în judecată prin rechizitoriul din 4 aprilie 2012 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție în Dosarul nr. 77/P/2012, pentru infracțiunile prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen raportat la art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000 și art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 8 din Legea nr. 39/2003 și la art. 17 lit. b) și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - a dispus, în baza art. 300 2 raportat la art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen., menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului. Instan ța a reținut, în esență, următoarele: Prin încheierea penală din 16 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul nr. 2149/2/2012, în baza art. 149 1 alin. (9) C. proc. pen. a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție de luare a măsurii arestării preventive a inculpatului Ș.N.C. și, în baza art. 149 1 alin. (10) C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen. și art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Ș.N.C. pe o durată de 29 de zile, de la data de 16 martie 2012 până la data de 13 aprilie 2012 inclusiv.

În fapt, s-a reținut că inculpatul Ș.N.C., în luna februarie 2012, a pretins de la învinuitul C.l. suma de 60.000 euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra completului de judecată ce avea spre soluționare Dosarele civile nr. 2518/115/2012/a3 și nr. 2518/115/2010/a4, ambele înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara, în scopul soluționării favorabile a acestora, instanță în cadrul căreia inculpatul are calitatea de vicepre ședinte, iar ulterior, la data de 14 martie 2012, inculpatul Ș.N.C. a primit cu ajutorul soției sale Ș.M.R. de la învinuitul C.l. suma de 50.000 euro, bani primiți de acesta din urmă pe teritoriul Republicii Serbia de la două persoane a căror identitate nu a fost stabilită până în prezent, intermediari ai învinuitului A.A.

Prin încheierea penală din 07 aprilie 2012, în baza art. 300 1 C. proc. pen. Curtea a menținut măsura arestării preventive a inculpatului Ș.N.C. Înainte de expirarea duratei arestării preventive, instanța a verificat din oficiu legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului Ș.N.C., în conformitate cu disp. art. 300 2 C. proc. pen. și a constatat că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, pentru următoarele considerente: S-a constatat c ă sunt îndeplinite condițiile art. 300 2 rap. la art. 160 b C. proc. pen., în sensul că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel cum s-a re ținut atât prin încheierea penală prin care s-a luat măsura arestării preventive cât și prin încheierea din 07 aprilie 2012 a Curții de Apel Alba lulia, în prezenta cauză există indicii temeinice, rezultate din ansamblul probelor administrate în faza de urmărire penală, care să satisfacă atât exigențele dispozițiilor art. 143 alin. (1) C. proc. pen., ale art. 68 1 C. proc. pen., cât și pe cele ale art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Pericolul concret pentru ordinea public ă este real și actual, evidențiat de inducerea în colectivitate a opiniei că actul de justiție este negociat, precum și de necesitatea unei reacții ferme a organelor statului pentru combaterea infracțiunilor de corupție, împrejurare față de care detenția preventivă a inculpatului este justificată.

Acuza ția de comitere a unor infracțiuni grave, de corupție, este în măsură să justifice starea de detenție a inculpatului, cu atât mai mult cu cât procedurile se află într-o etapă incipientă. S-a re ținut că de la data de 07 aprilie 2012 nu au intervenit elemente noi care să justifice revocarea măsurii preventive sau înlocuirea acesteia cu altă măsură preventivă. Situa ția personală și familială a inculpatului nu poate constitui un motiv suficient pentru judecarea acestuia în stare de libertate, măsura preventivă luată față de acesta fiind proporțională cu gravitatea faptelor de care este acuzat, în acest stadiu procesual neimpunându-se luarea unei măsuri mai puțin restrictive față de inculpat, astfel cum acesta a solicitat.

În acest sens s-a pronunțat și jurisprudența C.E.D.O. prin care s-a statuat că în cazul infracțiunilor de corupție, controlul continuu și limitarea contactului inculpatului cu alte persoane poate fi esen țial în cauză (Dudek vs. Polonia). Instan ța, constatând că temeiurile care au determinat arestarea, prev. de art. 143 rap. la art. 148 lit. f) C. proc. pen., impun în continuare privarea de libertate, în temeiul art. 300 2 C. proc. pen. rap. la art. 160 b C. proc. pen., a menținut măsura arestării preventive a inculpatului Ș.N.C. Împotriva încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul, pentru motivele expuse în partea introductivă a hotărârii. Examin ând actele dosarului, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursul inculpatului nu este fondat.

În ce privește prima critică formulată de inculpat, de nelegalitate a hotărârii atacate, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale formulate, respectiv de înlocuire cu măsura obligării de a nu părăsi țara, se constată că nu este întemeiată. Din considerentele încheierii atacate, rezultă că instanța a analizat motivele pentru care se impune menținerea măsurii arestării preventive, argumentând că temeiurile avute în vedere la luarea acesteia subzistă și că, de la data de 07 aprilie 2012 nu au intervenit elemente noi care să justifice revocarea măsurii preventive sau înlocuirea acesteia cu altă măsură preventivă. Ori, analiz ând motivele pentru care temeiurile inițiale subzistă și nu s-au schimbat, pentru a impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură alternativă, se constată că s-a pronunțat asupra cererii apărării.

În ce privește netemeinicia încheierii recurate, din examinarea lucrărilor și actelor dosarului, se constată că instanța de fond a verificat în mod corespunzător legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului, prin raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive, ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă și că lăsarea acestuia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică. În cauză, se constată că este incident temeiul care a stat la baza luării măsurii arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. fiind îndeplinite, cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârșit infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Înalta Curte apreciază că, la acest moment procesual temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive se mențin, impunând în continuare privarea de libertate a inculpatului, în condițiile în care există indicii temeinice și suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen. din care rezult ă suspiciunea rezonabilă că inculpatul Ș.N. a comis faptele pentru care a fost cercetat și trimis în judecată. În ce privește pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a inculpatului, deși nu se confundă cu pericolul social al faptelor săvârșite, iar în aprecierea acestuia nu se iau în considerare exclusiv faptele deja săvârșite, reprezintă unul dintre criteriile indicate de C.E.D.O.

la aprecierea existenței unei posibile tulburări a ordinii publice ca motiv ce poate justifica privarea de libertate a unei persoane (Letellier c. Franței). De asemenea, se impune o reacție adecvată și proporțională din partea organelor judiciare în fața unor infracțiuni de o asemenea gravitate, în vederea restabilirii ordinii de drept încălcată prin afectarea gravă a încrederii cetățenilor în actul de justiție și cei chemați să îl înfăptuiască. La aprecierea pericolului concret pentru ordinea public ă, trebuie avute în vedere atât natura și modalitatea de comitere a faptelor săvârșite (a pretins de la învinuitul C.l.

suma de 60.000 euro, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra completului de judecată ce avea spre soluționare două dosare civile înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara, în scopul soluționării favorabile a acestora, instanță în cadrul căreia inculpatul are calitatea de vicepreședinte, iar ulterior, la data de 14 martie 2012, inculpatul Ș.N.C. a primit cu ajutorul soției sale Ș.M.R. de la învinuitul C.l. suma de 50.000 euro), care au lezat valori sociale importante, privind încrederea în persoanele chemate să înfăptuiască actul de justiție, dar și din elementele constând în angrenare în acte de corupție și a altor magistrați.

În egală măsură, la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, trebuie avute în vedere datele care caracterizează persoana inculpatului, cu atât mai mult cu cât funcția deținută de acesta, de judecător și vicepreședinte al unei curți de apel, presupunea excluderea oricărei bănuieli de eludare a legii din partea celor implicați în înfăptuirea justiției. A șa fiind, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin și nu impun la acest moment nici înlocuirea acesteia cu o altă măsură alternativă, câtă vreme probele strânse în cursul urmăririi penale oferă indicii cu privire la vinovăția inculpatului și constituie un temei care justifică legalitatea privării de libertate.

Drept urmare, se constat ă că măsura arestării preventive este legală și temeinică, aceasta impunându-se pentru buna desfășurare a procesului penal, aflat la începutul fazei de cercetare judecătorească și în raport de exigențele textului art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în raport de considerentele expuse și de timpul scurs de la privarea de libertate a inculpatului, în care organele judiciare au avut o atitudine activă, Înalta Curte apreciază că arestarea preventivă a inculpatului se impune a fi menținută în considerarea interesului public real ocrotit. Necesitatea menținerii stării de arest se impune și din perspectiva stadiului procesual actual, urmând a fi administrate probele din actul de sesizare.

C ât privește împrejurările care caracterizează persoana inculpatului, acestea nu pot determina prin ele însele o modificare a temeiurilor analizate anterior. Fa ță de considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că temeiurile care au determinat arestarea inculpatului, și care subzistă și în prezent, impun în continuare privarea de libertate, pentru buna desfășurare a procesului penal, și în raport de criteriile analizate anterior, la acest moment procesual nu sunt suficiente măsurile alternative neprivative de libertate pentru atingerea acestui scop. Pentru aceste considerente, urmeaz ă ca recursul declarat de recurentul inculpat Ș.N.C. împotriva încheierii din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, să fie respins, ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat Ș.N.C. împotriva încheierii din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 312/57/2012. Oblig ă recurentul inculpat la plata sumei de 100 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat. Definitiv ă. Pronun țată în ședință publică, azi 7 iunie 2012.