ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1973/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1973/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Asupra recursului de

fa

ță;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin

încheierea din 1

iunie 2012, Curtea de Apel Alba lulia, secția penală, învestită cu soluționarea

cauzei privind pe inculpatul Ș.N.C. - trimis în judecată prin rechizitoriul din

4 aprilie 2012 emis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - Direcția Națională Anticorupție în Dosarul nr. 77/P/2012, pentru

infracțiunile prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen raportat la art. 7

alin. (3) din Legea

nr. 78/2000

și

art. 323 alin. (1) și (2) C. pen. rap. la art. 8

din Legea nr. 39/2003

și la art. 17 lit. b)

și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 - a dispus, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen., menținerea măsurii

arestării preventive a inculpatului.

Instan

ța a reținut, în

esență, următoarele:

Prin

încheierea

penală din 16 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I

penală, pronunțată în Dosarul nr. 2149/2/2012, în baza art. 149

1

alin. (9) C. proc. pen. a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție de luare a

măsurii arestării preventive a inculpatului Ș.N.C. și, în baza art. 149

1

alin. (10) C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen. și art. 148 alin. (1) lit. f) C.

proc. pen., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului Ș.N.C. pe o durată

de 29 de zile, de la data de 16 martie 2012 până la data de 13 aprilie 2012

inclusiv.

În

fapt, s-a reținut că inculpatul Ș.N.C., în luna februarie 2012, a pretins de la

învinuitul C.l. suma de 60.000 euro, lăsând să se înțeleagă că are influență

asupra completului de judecată ce avea spre soluționare Dosarele civile nr.

2518/115/2012/a3 și nr. 2518/115/2010/a4, ambele înregistrate pe rolul Curții

de Apel Timișoara, în scopul soluționării favorabile a acestora, instanță în

cadrul căreia inculpatul are calitatea de

vicepre

ședinte,

iar ulterior, la data de 14 martie 2012, inculpatul Ș.N.C.

a primit cu ajutorul

soției sale Ș.M.R. de la învinuitul C.l. suma de 50.000 euro, bani primiți de

acesta din urmă pe teritoriul Republicii Serbia de la două persoane a căror identitate

nu a fost stabilită până în prezent, intermediari ai învinuitului A.A.

Prin

încheierea

penală din 07 aprilie 2012, în baza art. 300

1

C. proc. pen. Curtea a

menținut măsura arestării preventive a inculpatului Ș.N.C.

Înainte de expirarea

duratei arestării preventive, instanța a verificat din oficiu legalitatea și

temeinicia arestării preventive a inculpatului Ș.N.C., în conformitate cu disp.

art. 300

2

C. proc. pen. și a constatat că temeiurile care au

determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate, pentru

următoarele considerente:

S-a

constatat c

ă

sunt îndeplinite condițiile art. 300

2

rap. la art. 160

b

C. proc. pen., în sensul că temeiurile care au determinat arestarea impun în

continuare privarea de libertate a inculpatului.

Astfel

cum s-a re

ținut

atât prin încheierea penală prin care s-a luat măsura arestării preventive cât

și prin încheierea din 07 aprilie 2012 a Curții de Apel Alba lulia, în prezenta

cauză există indicii temeinice, rezultate din ansamblul probelor administrate

în faza de urmărire penală, care să satisfacă atât exigențele dispozițiilor

art. 143 alin. (1) C. proc. pen., ale art. 68

1

C. proc. pen., cât și

pe cele ale art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția Europeană a Drepturilor

Omului.

Pericolul

concret pentru ordinea public

ă este real și actual, evidențiat de inducerea în

colectivitate a opiniei că actul de justiție este negociat, precum și de

necesitatea unei reacții ferme a organelor statului pentru combaterea

infracțiunilor de corupție, împrejurare față de care detenția preventivă a

inculpatului este justificată.

Acuza

ția de comitere a

unor infracțiuni grave, de corupție, este în măsură să justifice starea de

detenție a inculpatului, cu atât mai mult cu cât procedurile se află într-o

etapă incipientă.

S-a

re

ținut

că de la data de 07 aprilie 2012 nu au intervenit elemente noi care să

justifice revocarea măsurii preventive sau înlocuirea acesteia cu altă măsură

preventivă.

Situa

ția personală și

familială a inculpatului nu poate constitui un motiv suficient pentru judecarea

acestuia în stare de libertate, măsura preventivă luată față de acesta fiind

proporțională

cu gravitatea faptelor de

care este acuzat, în acest stadiu procesual

neimpunându-se luarea unei

măsuri mai puțin restrictive față de inculpat, astfel cum acesta a solicitat.

În acest sens s-a pronunțat și jurisprudența C.E.D.O.

prin care s-a statuat că în cazul infracțiunilor de corupție, controlul

continuu și

limitarea

contactului inculpatului cu alte persoane poate fi esen

țial în cauză (Dudek

vs. Polonia).

Instan

ța, constatând că

temeiurile care au determinat arestarea, prev. de art. 143 rap. la art. 148

lit. f) C. proc. pen., impun în continuare privarea de libertate, în temeiul

art. 300

2

C. proc. pen. rap. la art. 160

b

C. proc. pen.,

a menținut măsura arestării preventive a inculpatului Ș.N.C.

Împotriva

încheierii sus-menționate, a declarat recurs inculpatul, pentru motivele expuse

în partea introductivă a hotărârii.

Examin

ând actele dosarului,

în raport de motivele de recurs invocate, se constată că recursul inculpatului

nu este fondat.

În

ce privește prima critică formulată de inculpat, de nelegalitate a hotărârii

atacate, întrucât instanța nu s-a pronunțat asupra unei cereri esențiale

formulate, respectiv de înlocuire cu măsura obligării de a nu părăsi țara, se

constată că nu este întemeiată.

Din

considerentele

încheierii

atacate, rezultă că instanța a analizat motivele pentru care se impune

menținerea măsurii arestării preventive, argumentând că temeiurile avute în

vedere la luarea acesteia subzistă și că, de la data de 07 aprilie 2012 nu au

intervenit elemente noi care să justifice revocarea măsurii preventive sau

înlocuirea acesteia cu altă măsură preventivă.

Ori,

analiz

ând

motivele pentru care temeiurile inițiale subzistă și nu s-au schimbat, pentru a

impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu o măsură alternativă, se

constată că s-a pronunțat asupra cererii apărării.

În

ce privește netemeinicia încheierii recurate, din examinarea lucrărilor și

actelor dosarului, se constată că instanța de fond a verificat în mod

corespunzător legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului,

prin raportare la temeiurile care au impus luarea măsurii arestării preventive,

ajungând în mod întemeiat la concluzia că acestea subzistă și că lăsarea

acestuia în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

În

cauză, se constată că este incident temeiul care a stat la baza luării măsurii

arestării preventive, prevăzut de art. 148 lit. f) C. proc. pen. fiind îndeplinite,

cumulativ, condițiile prevăzute de textul de lege: inculpatul a săvârșit

infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață sau

pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea acestuia în

libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Înalta

Curte apreciază că, la acest moment procesual temeiurile avute în vedere la

luarea măsurii preventive se mențin, impunând în continuare privarea de

libertate a inculpatului, în condițiile în care există indicii temeinice și

suficiente, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 143 C. proc. pen. din

care

rezult

ă suspiciunea

rezonabilă că inculpatul Ș.N. a comis faptele pentru care a fost cercetat și

trimis în judecată.

În ce privește

pericolul pentru ordinea publică pe care îl prezintă lăsarea în libertate a

inculpatului, deși nu se confundă cu pericolul social al faptelor săvârșite,

iar în aprecierea acestuia nu se iau în considerare exclusiv faptele deja

săvârșite, reprezintă unul dintre criteriile indicate de C.E.D.O. la aprecierea

existenței unei posibile tulburări a ordinii publice ca motiv ce poate

justifica privarea de libertate a unei persoane (Letellier c. Franței). De

asemenea, se impune o reacție adecvată și proporțională din partea organelor

judiciare în fața unor infracțiuni de o asemenea gravitate, în vederea

restabilirii ordinii de drept încălcată prin afectarea gravă a încrederii

cetățenilor în actul de justiție și cei chemați să îl înfăptuiască.

La

aprecierea pericolului concret pentru ordinea public

ă, trebuie avute în

vedere atât natura și modalitatea de comitere a faptelor săvârșite (a pretins

de la învinuitul C.l. suma de 60.000 euro, lăsând să se înțeleagă că are

influență asupra completului de judecată ce avea spre soluționare două dosare

civile înregistrate pe rolul Curții de Apel Timișoara, în scopul soluționării

favorabile a acestora, instanță în cadrul căreia inculpatul are calitatea de

vicepreședinte, iar ulterior, la data de 14 martie 2012, inculpatul Ș.N.C. a

primit cu ajutorul soției sale Ș.M.R. de la învinuitul C.l. suma de 50.000

euro), care au lezat valori sociale importante, privind încrederea în

persoanele chemate să înfăptuiască actul de justiție, dar și din elementele

constând în angrenare în acte de corupție și a altor magistrați.

În

egală măsură, la aprecierea pericolului concret pentru ordinea publică, trebuie

avute în vedere datele care caracterizează persoana inculpatului, cu atât mai

mult cu cât funcția deținută de acesta, de judecător și vicepreședinte al unei

curți de apel, presupunea excluderea oricărei bănuieli de eludare a legii din

partea celor implicați în înfăptuirea justiției.

A

șa fiind, temeiurile

care au stat la baza luării măsurii arestării preventive se mențin și nu impun

la acest moment nici înlocuirea acesteia cu o altă măsură alternativă, câtă

vreme probele strânse în cursul urmăririi penale oferă indicii cu privire la

vinovăția inculpatului și constituie un temei care justifică legalitatea

privării de libertate.

Drept

urmare, se constat

ă

că măsura arestării preventive este legală și temeinică, aceasta impunându-se

pentru buna desfășurare a procesului penal, aflat la începutul fazei de

cercetare judecătorească și în raport de exigențele textului art. 136 alin. (1)

C. proc. pen. în raport de considerentele expuse și de timpul scurs de la

privarea

de libertate a inculpatului,

în care organele judiciare au avut

o atitudine activă, Înalta Curte apreciază că arestarea preventivă a

inculpatului se

impune a fi menținută în considerarea interesului

public real ocrotit. Necesitatea menținerii stării de arest se impune și

din perspectiva stadiului procesual actual, urmând a fi administrate

probele din actul de sesizare.

C

ât privește

împrejurările care caracterizează persoana

inculpatului,

acestea nu pot determina prin ele însele o modificare a

temeiurilor

analizate anterior.

Fa

ță de considerentele

expuse, Înalta Curte apreciază că

temeiurile

care au determinat arestarea inculpatului, și care subzistă

și în

prezent, impun în continuare privarea de libertate, pentru buna desfășurare a

procesului penal, și în raport de criteriile analizate anterior, la acest

moment procesual nu sunt suficiente măsurile alternative neprivative de

libertate pentru atingerea acestui scop.

Pentru aceste

considerente, urmeaz

ă

ca recursul declarat de recurentul inculpat Ș.N.C. împotriva încheierii din 1

iunie 2012 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală, să fie respins, ca

nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D

E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat

Ș.N.C. împotriva

încheierii din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Alba lulia, secția penală,

pronunțată în Dosarul nr. 312/57/2012.

Oblig

ă recurentul inculpat la plata sumei

de 100 RON cu titlul de

cheltuieli

judiciare către stat.

Definitiv

ă.

Pronun

țată

în ședință publică, azi 7 iunie 2012.