ÎCCJ, Secția penală

ÎCCJ, Secția penală (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului

penal de față,

Analizând actele și

lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 16 martie 2012 pronunțată

în Dosarul nr. 2149/2/2012, Curtea de Apel București, secția I penală a respins

excepția nulității referatului cu propunere de arestare preventivă, invocată de

apărătorul ales al inculpatului Ș.N.C.

În baza art. 149

1

alin. (9) C. proc. pen. a admis propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte

de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție de luare a măsurii

arestării preventive a inculpatului Ș.N.C.

În baza art. 149

1

alin. (10) C. proc. pen., art. 143 C. proc. pen. și art. 148 alin. (1) lit. f)

C. proc. pen. a dispus arestarea preventivă a inculpatului Ș.N.C. pe o durată

de 29 de zile, de la data de 16 martie 2012 până la data de 13 aprilie 2012,

inclusiv.

În baza art. 151 C.

proc. pen. a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă.

În baza art. 192

alin. (3) C. proc. pen. a dispus ca cheltuielile judiciare avansate de stat să

rămână în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța

această soluție instanța de fond a reținut că prin referatul întocmit la data

de 15 martie 2012 în Dosarul nr. 77/P/2012 și înregistrat pe rolul Curții de

Apel București, secția I penală sub nr. 2149/2/2012, Parchetul de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție a

solicitat arestarea preventivă a inculpatului Ș.N.C., cercetat pentru

săvârșirea infracțiunii de trafic de influență prevăzută de art. 257 alin. (1)

C. pen. raportat la art. 7 alin. (3) din Legea 78/2000 pe o perioadă de 29 de

zile.

În motivarea

propunerii de arestare preventivă se reține că în procesul de insolvență al SC

M. SA Moldova Nouă a fost numit lichidator judiciar casa de insolvență R.P.

IPURL Cluj Napoca.

La data de 08

septembrie 2011, judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului Caraș-Severin a

aprobat valorificarea activelor SC M. SA, iar la data de 14 septembrie 2011

acestea au fost înstrăinate către societatea M. AG. Creditorul majoritar

D.G.F.P. Caraș-Severin a exercitat recurs împotriva hotărârii

judecătorului-sindic, solicitând anularea procedurii de valorificare a

activelor. Recursul s-a judecat la Curtea de Apel Timișoara.

De asemenea, la

începutul lunii noiembrie 2011, tot pe rolul Curții de Apel Timișoara s-a

înregistrat recursul declarat de același creditor - D.G.F.P. Caraș-Severin

împotriva hotărârii prin care judecătorul-sindic din cadrul Tribunalului

Caraș-Severin a respins cererea de înlocuire a lichidatorului judiciar R.P.

IPURL Cluj-Napoca din procedura falimentului SC M. SA.

Recursurile s-au

judecat în cadrul Dosarelor nr. 2518/115/2010/a3 și 2518/115/2010/a4 de către

același complet de judecată. Ambele recursuri au avut termene de judecată la 20

februarie 2012 și 05 martie 2012.

În acest context,

confruntați cu perspectiva admiterii ambelor recursuri declarate de către

D.G.F.P. Caraș-Severin (ceea ce ar fi echivalat atât cu anularea procedurii

prin care activele SC M. SA au trecut în proprietatea M. AG, cât și cu

înlocuirea lichidatorului judiciar R.P. IPURL Cluj-Napoca) - A.D., A.A.,

R.A.D., C.I. și Z.R.T. au convenit ca primii trei să înmâneze ultimilor doi o

anumită sumă de bani, cu scopul obținerii unor soluții favorabile în justiție.

Sunt indicii temeinice conform cărora, pentru obținerea banilor de la cetățenii

sârbi în scopul soluționării favorabile a recursurilor, C.I. și Z.R.T. s-ar fi

prevalat de influența asupra vicepreședintelui Curții de Apel Timișoara,

judecătorul Ș.N.C. care la rândul său ar fi pretins că are influență asupra

membrilor completului de judecată.

Precizăm că

judecătorul Ș.N.C. activează în cadrul Secției a II-a civilă a Curții de Apel

Timișoara, fiind coleg de secție cu membrii completului care au judecat

Dosarele nr. 2518/115/2010/a3 și nr. 2518/115/2010/a4 respectiv judecătorii

B.A.C., M.P. și M.F.

La data de 11

februarie 2012, R.A.D. l-a informat pe A.D. că în cursul unei discuții cu

Z.R.T. s-a pus problema modului de soluționare a celor două dosare pe data de

20 februarie 2012.

Cu același prilej,

R.A.D. l-a avertizat pe A.D. că posibila pierdere a ambelor cauze judiciare ar

avea un evident efect negativ, întrucât eventuala anulare a procedurii prin

care M. AG a dobândit activele SC M. SA, coroborată cu înlocuirea

lichidatorului R.P. IPURL, scade perspectivele societății elvețiene de a mai

pătrunde pe piața de profil din România.

S-a învederat că la

data de 19 februarie 2012, (o zi înaintea termenului de judecată la Curtea de

Apel Timișoara), în timp ce se afla pe drum spre Timișoara, C.I. l-a contactat

pe vicepreședintele acestei instanțe, judecătorul Ș.N.C.

Anterior termenului

de judecată din 05 martie 2012, în data de 04 martie 2012, C.I. s-a întâlnit cu

inculpatul Ș.N.C. la același loc din I.M. unde trebuiau să se întâlnească și în

seara zilei de 14 martie 2012.

La termenul din 05

martie 2012, ambele recursuri au fost respinse, soluție evident favorabilă atât

pentru R.P. IPURL cât și pentru M. AG. Deși Z.R.T. a aflat ambele soluții încă

din ziua de 05 martie 2012 a convenit totuși cu C.I. să nu comunice aspectul

reprezentanților M. AG, probabil cu scopul de a se asigura de primirea efectivă

a sumei de bani convenită cu aceștia.

La data de 08 martie

2012, R.A.D. a aflat despre respingerea unuia dintre recursurile de la Curtea

de Apel Timișoara (cel exercitat împotriva sentinței prin care

judecătorul-sindic de la Tribunalul Caraș-Severin autorizase vânzarea bunurilor

falitei SC M. SA), fiind informat în acest sens de către avocatul A.M. de la

societatea N.N.D.K.P. În cursul aceleiași zile, R.A.D. i-a informat succesiv pe

cetățenii sârbi despre soluția de respingere a unuia dintre recursurile de pe

rolul Curții de Apel Timișoara.

La data de 10 martie

2012, C.I. - aflat la Timișoara - a fost contactat de judecătorul Ș.N.C., fiind

întrebat când ajunge în Timișoara.

În urma punerii în

aplicare a autorizațiilor emise de procuror și instanța de judecată a rezultat

că la datele de 11 martie 2012 și 12 martie 2012 învinuitul C.I. a pretins, cu

ajutorul învinuitului R.A.D., de la cetățeanul sârb A.A. suma de 100.000 euro,

în două tranșe, banii despre care a afirmat că sunt destinați inculpatului

Ș.N.C., asupra căruia a lăsat să se creadă că are influență și care la rândul

său a pretins banii în schimbul influenței exercitate de acesta din urmă asupra

membrilor completului de judecată din cadrul Curții de Apel Timișoara care au

soluționat Dosarele nr. 2518/115/2010/a3 și nr. 2518/115/2010/a4.

La data de 12 martie

2012 în restaurantul hotelului P. din București a avut loc o discuție între

învinuitul C.I., R.A.D. și A.A.

Afirmațiile

învinuitului C.I. conform cărora "mă sună omul din două în două ore"

sunt validate de faptul că în data de 12 martie 2012 inculpatul Ș.N.C. l-a

apelat de mai multe ori, fără a primi un răspuns la apelurile sale, ba mai mult

la data de 13 martie 2012 inculpatul Ș.N.C. a inițiat un apel telefonic către

C.I. din locuința numitei B.A.C. (membru al completului de judecată ce a

soluționat recursurile), denotă că acesta are cunoștință de activitatea

infracțională a învinuitului C.I.

La data de 13 martie

2012, învinuitul C.I. a fost anunțat telefonic de învinuitul R.A.D. că ora de

întâlnire pe teritoriul Serbiei este ora 14:00, pe parcursul unei discuții

telefonice care disimulat a avut ca subiect venirea unor cetățeni ruși pe

teritoriul României în data de 2 aprilie.

La data de 13 martie

2012, învinuitul C.I. s-a întâlnit în incinta Universității E.M. din Reșița cu

numitul M.I.M., fost militar în cadrul Serviciului de Informații Externe

actualmente președinte al Senatului Universității.

În data de 14 martie

2012, în jurul orelor 11:00 învinuitul C.I. s-a întâlnit cu S.N., șeful

Poliției Moldova-Nouă la un bar din aceeași localitate și l-a rugat pe acesta

să îl însoțească până în localitatea Biserica Albă din Republica Serbia, lucru

care s-a și întâmplat cei doi părăsind teritoriul României în jurul orei 15:00.

Potrivit declarației învinuitului C.I. au făcut acest lucru, anume plecarea

mult prea devreme raportat la ora ce fusese stabilită anterior, întrucât C.I.

nu era sigur dacă ora comunicată de R.A. era cea a României ori cea a Serbiei.

La ora 16:00 (ora

Serbiei) învinuitul C.I. a ajuns în parcarea hotelului R. din localitatea

Biserica Albă (Bela Crvka) a coborât din mașina numitului S.N., s-a deplasat

câțiva metri după care a urcat într-o mașină de culoare neagră care era

staționată și în interiorul căreia se aflau două persoane, pe care nu le

cunoștea și care i-au remis suma convenită respectiv, 50.000 euro. Învinuitul a

luat banii i-a introdus în buzunarul interior stânga al hainei, a revenit la

mașină și i-a spus lui S.N. că pot pleca. În continuare și-au continuat drumul

spre România trecând prin cele două puncte vamale, cel românesc și cel sârbesc.

Menționăm că în aceste împrejurări la ora 17:13:43 (ora 16:13:43 ora Serbiei)

învinuitul A.A. a primit un SMS cu textul: "Terminat".

Pe teritoriul

României, autoturismul condus de S.N. a fost oprit în trafic de organele de

urmărire penală, ocazie cu care asupra învinuitului C.I. a fost găsită suma de

50.000 euro, bani despre care acesta afirmat că sunt destinați inculpatului

Ș.C.N., judecător la Curtea de Apel Timișoara.

Ulterior învinuitul

C.I. a înțeles să formuleze un denunț împotriva judecătorului Ș.C.N. din

cuprinsul căruia reiese că magistratul i-ar fi pretins pentru soluționarea

favorabilă a două dosare civile aflate pe rolul Curții de Apel Timișoara suma

de 60.000 euro.

În data de 14 martie

2012, ora 19:21:52 inculpatul Ș.N.C. l-a apelat pe învinuitul C.I., urmare a

unui apel anterior al acestuia, stabilind o întâlnire în Timișoara în acea

seară ori dimineața. Important este că inculpatul l-a întrebat pe învinuit

"dacă a fost bolnav", denotă că înțelese mesajul transmis de M.M. cu

o zi înainte.

În data de 14 martie

2012, ora 21:05:04, învinuitul C.I. a discutat telefonic cu inculpatul Ș.N.C.

și au stabilit să se întâlnească în jurul orelor 21:30. Menționăm că nu s-a

stabilit locul de întâlnire denotă că cei doi se mai întâlniseră în aceiași locație,

aspect confirmat și în declarația învinuitul C.I. Întrucât învinuitul nu a

ajuns la întâlnire la ora stabilită, tot telefonic au convenit să se vadă în

afara mall-ului, lucru care s-a și întâmplat cu precizarea că învinuitul era

însoțit de soția sa. După ce învinuitul C.I. i-a spus inculpatului Ș.N.C. că a

adus cei 50.000 de euro, judecătorul a spus că este în regulă și i-a propus să

meargă la biroul notarial al soției sale pentru a lăsa "documentele".

Menționăm că învinuitul C.I. nu avea asupra sa nici un document și nu avusese o

înțelegere anterioară cu judecătorul ori soția sa pentru a le aduce vreun

document. Astfel, după ce a acceptat propunerea magistratului și a soției

acestuia învinuitul C.I. s-a deplasat la cabinetul notarial aflat în Timișoara.

Aici, judecătorul Ș.N.C. a rămas în fața clădirii în timp ce soția sa și

învinuitul C.I. au urcat în cabinet unde a remis suma de 50.000 euro, deși în

permanență numita Ș.M.R. a insistat să fie lăsate pe masă documentele chiar și

în condițiile în care învinuitul C.I. nu îi prezentase nici un document ba

chiar număra banii în fața sa. La scurt timp cei doi au părăsit cabinetul, suma

de bani rămânând în interiorul cabinetului notarial.

Prin Autorizațiile

nr. 15 și 16 din 15 martie 2012 Curtea de Apel București a autorizat efectuarea

perchezițiilor domiciliare la următoarele adrese: Timișoara, strada A., județul

Timiș și Timișoara, strada A.P., județul Timiș, locații în incinta cărora

există suspiciunea că se află suma de bani menționată anterior.

Cu ocazia

percheziției domiciliare efectuate la data de 15 martie 2012 la imobilul situat

în Timișoara, strada A, județul Timiș și Timișoara a fost găsită suma de 50.000

de euro remisă de învinuitul C.I. inculpatului Ș.N.C. prin intermediul soției

sale Ș.R.M.

În analiza propunerii

de arestare preventivă a inculpatului Ș.N.C., reține Curtea de Apel București

că sunt îndeplinite în cauză dispozițiile art. 143 C. proc. pen., existând la

dosar indicii temeinice care justifică presupunea rezonabilă că inculpatul a

comis o faptă penală.

Referitor la

îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc. pen., reține

Curtea de Apel București că și acestea sunt îndeplinite atât sub aspectul

cuantumului pedepsei prevăzute de lege cât și cu privire la pericolul pe care

l-ar prezenta lăsarea în libertate a inculpatului, pericol analizat în raport

de natura și gravitatea faptei presupus a fi comisă de inculpat, modalitatea și

împrejurările concrete de săvârșire a acesteia, cuantumul sumei traficate,

calitatea în care a comis presupusa faptă, respectiv cea de judecător, calitate

în care avea menirea nu numai să înfăptuiască actul de justiție cu maximă

corectitudine și profesionalism, ci să fie un adevărat model în societate.

Cu privire la

excepția nulității referatului cu propunere de arestare preventivă invocată de

apărătorul ales al inculpatului, reține Curtea de Apel București că este

neîntemeiată, cât timp de la data emiterii mandatului de aducere și până la

momentul reținerii inculpatului au fost efectuate mai multe activități

procedurale, respectiv punerea în executare a mandatului aducere, deplasarea de

la Timișoara la București, efectuarea demersurilor necesare pentru obținerea

avizului Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători în

vederea luării față de inculpat a măsurilor preventive a reținerii și arestării

preventive, efectuarea de către inculpat a demersurilor necesare în vederea

angajării unui avocat, aducerea la cunoștință a învinuirii în prezența

apărătorilor aleși, luarea la cunoștință a Hotărârii nr. 163 din 15 martie 2012

a Consiliului Superior al Magistraturii, secția pentru Judecători.

Ca atare, apreciază

Curtea de Apel București că în acest context nu se poate reține că inculpatului

i-a fost restrâns dreptul la libertate din data de 14 martie 2012, ora 22:30 și

nici nu se poate constata nulitatea propunerii de arestare preventivă.

Împotriva acestei

încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul Ș.N.C., invocând mai

multe motive de nelegalitate și anume:

care a dispus măsura arestării preventive nu a ținut seama de condiția

prealabilă întocmirii propunerii de arestare preventivă, aceea a ascultării

inculpatului de către procuror.

fondului nu a arătat motivele pentru care arestarea inculpatului s-a luat în

interesul urmăririi penale.

fost respinsă excepția privind condiția reglementată de dispozițiile art. 149

1

alin. (1) teza finală C. proc. pen., care se referă la lipsa de motivare a

propunerii privind luarea măsurii arestării preventive, judecătorul a omis să

motiveze această respingere.

judecătorul fondului a apreciat că nu au fost încălcate dispozițiile art. 149

1

alin. (3) C. proc. pen. cât timp inculpatul a fost privat de libertate încă din

data de 14 martie 2012, orele 22:30 și ordonanța de reținere a fost emisă la

data de 15 martie 2012, ora 18:30.

judecătorului nu este motivată.

probe și indicii temeinice.

îndeplinite în cauză dispozițiile art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Pentru toate

aspectele invocate, apărarea inculpatului a solicitat admiterea recursului,

casarea încheierii recurate și în fond respingerea propunerii de arestare

preventivă și în subsidiar luarea unei măsuri preventive neprivative de

libertate.

Criticile aduse nu

sunt fondate.

Analizând legalitatea

și temeinicia încheierii recurate prin prisma motivelor de recurs invocate, cât

și din oficiu, conform art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen. sub toate

celelalte aspecte de fapt și de drept, reține Înalta Curte că recursul declarat

de inculpatul Ș.N.C. nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru

considerentele ce urmează:

critica formulată de apărare cu privire la neascultarea inculpatului de către

procuror înainte de emiterea propunerii de arestare preventivă, în mod corect a

reținut instanța de fond că nu este întemeiată această critică.

Astfel reține Înalta

Curte că inculpatului i s-a adus la cunoștință propunerea de arestare

preventivă, el solicitând termen pentru pregătirea apărării, solicitare

respinsă de procuror, situație ce nu poate conduce la concluzia că au fost

încălcate dispozițiile legale prevăzute de art. 149

1

alin. (1)

ultima teză C. proc. pen.

Cu privire la critica

invocată, reține Înalta Curte că dispozițiile art. 149

1

alin. (1) C.

proc. pen. nu precizează explicit care este intervalul de timp care trebuie să

treacă între momentul audierii și cel la care se formulează referatul cu

propunere de arestare preventivă, astfel că acest aspect, coroborat cu atitudinea

procesuală a inculpatului Ș.N.C., care a înțeles să formuleze o cerere de

amânare pentru pregătirea apărării, conduce la concluzia netemeiniciei acestui

motiv de recurs.

În mod corect s-a

reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 70 alin. (2) C. proc.

pen., referitoare la dreptul inculpatului de a nu face nicio declarație, având

în vedere manifestarea de voință a acestuia de amânare a cauzei pentru

pregătirea apărării, deși acesta a fost asistat în permanență, împrejurări în

raport de care nu se poate concluziona că referatul cu propunere de arestare

preventivă a inculpatului este lovit de nulitate absolută.

Este adevărat că

dispozițiile art. 149

1

alin. (1) C. proc. pen. sunt norme imperative

și emiterea propunerii arestării preventive este condiționată de audierea

inculpatului, însă în cauza dedusă judecății nu poate fi imputată procurorului

de caz încălcarea dispozițiilor legale menționate cât timp inculpatul a

condiționat audierea sa de acordarea unui termen.

Cât timp cererea i-a

fost respinsă, iar în continuare inculpatul nu a dorit să dea declarație,

concluzia ce se poate desprinde este aceea că inculpatul Ș.N.C. a uzat de

dreptul de a nu da nicio declarație prevăzut de art. 70 alin. (2) C. proc. pen.

referitor la împrejurarea că instanța fondului nu a menționat motivul pentru

care este necesară măsura arestării preventive, fie pentru a asigura buna

desfășurare a procesului penal, fie pentru a se împiedica sustragerea

inculpatului de la urmărirea penală, nu este fondat.

Instanța fondului a

menționat în încheierea penală recurată care sunt motivele ce impun a se lua

față de inculpat cea mai aspră măsură preventivă, ca atare lipsa unei mențiuni,

în sensul dorit de apărare, nu poate atrage nicio consecință judiciară.

De altfel, în cazul

în care măsura arestării preventive s-ar fi dispus pentru a împiedica

sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, mai mult ca sigur ar fi fost

invocat și un alt temei legal al arestării preventive și anume cel prevăzut de

dispozițiile art. 148 lit. a) C. proc. pen.

Cum în cauză nu au

existat indicii care să justifice temerea că inculpatul ar încerca să se

sustragă urmării penale, este mai mult decât vădit că instanța fondului a avut

în vedere, la alegerea măsurii preventive, buna desfășurare a procesului penal,

singurul criteriu ce rezultă din lucrările dosarului.

referitoare la presupusa omisiune a instanței de a se pronunța asupra excepției

de nemotivare a propunerii de arestare preventivă, nu este fondată.

Judecătorul fondului

a motivat această critică formulată de apărare, care în niciun caz nu poate să

aibă valoarea unei excepții, așa cum susține apărătorul inculpatului Ș.N.C.

apărării în sensul că inculpatul a fost privat de libertate încă din data de 14

martie 2012, orele 22:30, iar ordonanța de reținere a fost emisă la data de 15

martie 2012, orele 18:30, fiind astfel lipsit de libertate în mod nelegal, nu

este fondată.

Această critică, ca

de altfel toate celelalte critici, a fost formulată și în fața instanței de

fond, care a dat o rezolvare atentă și obiectivă asupra tuturor problemelor de

nelegalitate invocate, pe care și-o însușește și Înalta Curte.

Realizând propria

analiză, reține Înalta Curte că în cauză nu au fost încălcate dispozițiile art.

149

1

alin. (3) C. proc. pen.

În cauză nu pot fi

identificate împrejurări care să conducă la concluzia că inculpatul a fost

reținut nelegal în intervalul de la 15 martie 2012, ora 22:30 când a expirat

ordonanța de reținere conform susținerilor apărării și până la 16 martie 2012

ora 18:30.

Așa cum rezultă din

lucrările dosarului, ordonanța de reținere a fost emisă la data de 15 martie

2012, ora 18:30 până la 16 martie 2012, ora 18:30, în acest interval fiind

prezentat judecătorului cu propunere de arestare preventivă.

Este adevărat că

inculpatul a fost prezent în sediul Parchetului înainte de emiterea ordonanței

de reținere, însă nu se poate concluziona că acestuia i-a fost restrâns dreptul

la libertate, cât timp rezultă că în acest interval de timp au fost efectuate o

serie de acte de urmărire penală, respectiv aducerea la îndeplinire a

mandatului de aducere a inculpatului de la Timișoara, efectuarea demersurilor

necesare pentru obținerea avizului de reținere și arestare preventivă de la

Consiliul Superior al Magistraturii, având în vedere calitatea de judecător a

inculpatului, efectuarea de către inculpat a demersurilor necesare pentru

angajarea unui apărător, aducerea la cunoștință a învinuirii.

Din înscrisurile

existente la dosar rezultă că ordonanța de reținere a fost emisă la data de 15

martie 2012, ora 18:30 pentru un interval de 24 ore, el fiind prezentat

judecătorului cu propunere de arestare preventivă, astfel încât nu se poate

reține că inculpatul Ș.N.C. a fost privat de libertate în mod nelegal.

referitoare la nemotivarea încheierii recurate nu este întemeiată.

Încheierea atacată

cuprinde motivele pe care se sprijină, instanța de fond a realizat o analiză a

situației de fapt și a îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 143 C. proc.

pen., a motivat în drept soluția pronunțată și a răspuns tuturor criticilor

formulate de apărare, ca atare apreciază Înalta Curte că nu poate fi primită

critica referitoare la nemotivarea încheierii.

referitoare la inexistența indiciilor temeinice nu sunt fondate.

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, rezultă existența motivelor și indiciilor

temeinice, ce nasc bănuiala rezonabilă, aptă de a convinge un observator

obiectiv, că inculpatul a săvârșit fapta pentru care s-a solicitat arestarea

preventivă.

Reține Înalta Curte

că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen.,

existând la dosar indicii temeinice ce justifică presupunerea rezonabilă,

conform art. 68

1

C. proc. pen., că inculpatul a comis o faptă

penală, relevante în acest sens fiind denunțul formulat de C.I., precum și

declarațiile acestuia, notele de redare a unor convorbiri telefonice,

procesele-verbale de redare a dialogului purtat în mediul ambiental între C.I.,

Ș.N.C., Ș.M.R. și S.N. împreună cu planșa fotografică, procesul-verbal de

efectuare a percheziției domiciliare la birourile cu nr. 23 și 27 din imobilul

situat în Timișoara, str. A., județul Timiș.

De altfel, în acest

moment procesual, legea nu impune existența unor probe certe de vinovăție, ci existența

unor indicii temeinice care să justifice presupunerea rezonabilă că cel

învinuit a comis o faptă de natură penală, ca atare apreciază Înalta Curte că

în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 C. proc. pen.

formulate de apărare referitoare la neîndeplinirea condițiilor prevăzute de

art. 148 lit. f) C. proc. pen. nu sunt întemeiate.

Dacă condiția

referitoare la cuantumul pedepsei prevăzute de lege nu comportă discuții,

Înalta Curte apreciază, cum de altfel în mod corect a reținut și instanța de

fond, că nici cealaltă condiție prevăzută de art. 148 lit. f) C. proc. pen.,

referitoare la pericolul pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică lăsarea

în libertate a inculpatului, nu ridică probleme deosebite, ambele condiții

fiind îndeplinite cumulativ.

Legea procesual

penală nu definește noțiunea de pericol concret pentru ordinea publică, astfel

încât aceasta trebuie analizată prin prisma naturii infracțiunilor comise,

gravitatea acestora, calitatea persoanei, precum și consecințele asupra ordinii

de drept.

Raportarea acestor

condiții la cauza dedusă judecății justifică soluția adoptată de instanța de

fond, având în vedere gravitatea faptelor comise, natura infracțiunilor comise,

respectiv fapte de corupție comise de un judecător, cu funcție de conducere

care, în loc să apere ordinea de drept, a preferat să săvârșească fapte penale

în legătură cu calitatea de judecător, fapte de natură să știrbească încrederea

în justiție și în obținerea unor soluții numai în baza actelor și lucrărilor

din dosar, și nu prin alte metode de influențare a actului de justiție.

Faptele de corupție

comise de inculpatul Ș.N.C., de natură să scadă încrederea opiniei publice în

actul de justiție, impun o reacție mai fermă din partea autorităților, reacție

impusă nu numai de gravitatea deosebită a faptelor, ci și de amploarea

deosebită pe care a luat-o acest fenomen, de natură să destabilizeze buna

funcționare a statului de drept, astfel încât apreciază Înalta Curte că măsura

preventivă luată față de inculpat corespunde criteriilor prevăzute de art. 136

alin. (8) C. proc. pen., cât și celor prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., la acest moment procesual nefiind posibilă alegerea unei alte măsuri

preventive neprivative de libertate.

Este adevărat că

inculpatul beneficiază de circumstanțe personale pozitive, însă apreciază

Înalta Curte că acestea nu pot fi determinante în alegerea unei alte măsuri

preventive, ele putând fi avute în vedere la stabilirea cuantumului pedepsei în

eventualitatea unei condamnări.

Față de toate

argumentele prezentate, reține Înalta Curte că recursul inculpatului nu este

fondat, astfel încât în baza art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., urmează să-l respingă ca atare.

Văzând și

dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.N.C. împotriva încheierii din 16

martie 2012 a Curții de Apel București, secția I penală, pronunțată în Dosarul

nr. 2149/2/2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 125 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat,

din care suma de 25 RON, reprezentând onorariul parțial cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 23 martie 2012.

Procesat

de GGC - NN