ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 530/2012

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 530/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

În baza actelor și

lucrărilor dosarului, rezultă următoarele:

Prin sentința penală nr. 212 din 23 mai 2011

pronunțată în Dosarul nr. 11698/2/2010 (3184/2010), Curtea de Apel București, secția

I penală, a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C.

proc. pen., achitarea inculpatei P.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută

de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Cheltuielile

judiciare s-a dispus a rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului

din oficiu în sumă de 200 lei s-a dispus a fi suportat din fondul Ministerului

Justiției.

Pentru a pronunța

această sentință, instanța de fond a constatat că prin rechizitoriul

Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., a fost

trimisă în judecată inculpata P.A. în stare de libertate pentru săvârșirea

infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000,

procurorul reținând următoarea situație de fapt:

La data de 15 mai 2005,

numitul V.D. a fost implicat în producerea unui accident de circulație,

cercetările efectuate dovedind și faptul că acesta condusese un autoturism pe

drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. Astfel, potrivit

buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie din 15 mai 2005 întocmit de

Institutul Național de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici”, V.D. a avut o

alcoolemie de 1,70%o, respectiv de 1,40%o (f. 277).

În aceste

circumstanțe, lucrătorii de poliție au întocmit procesul-verbal din data de 15

mai 2005 (f. 273 - 274), înregistrat la Brigada de Poliție Rutieră sub nr. 327262 din 17 mai 2005, iar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3

București, sub nr. 5109/P/2005.

Întrucât la data

săvârșirii faptei V.D. avea calitatea de jandarm angajat pe bază de contract în

cadrul U.M. 0829, iar existența unui dosar penal în care era cercetat era de

natură să pericliteze păstrarea acestui post, V.D. a luat legătura cu martorul N.D.S.,

un coleg de serviciu, căruia i-a expus problema cu care se confrunta.

Martorul N.D.S. l-a

pus în legătură pe V.D. cu martorul E.N., despre care i-a relatat că are

cunoștințe în rândul persoanelor cu funcții de conducere din cadrul

Ministerului Administrației și Internelor și că este în măsură să îl ajute să

obțină un calcul retroactiv al alcoolemiei, astfel încât valoarea acesteia să

fie inferioară limitei de 0,80%o, evitând, în acest mod, tragerea la răspundere

penală.

V.D. l-a întâlnit pe E.N.

în data de 17 mai 2005, în casa martorei Ț.F., sora lui N.D.S. Cu prilejul

acestei întâlniri, E.N. i-a prezentat lui V.D. relațiile sale, astfel încât i-a

creat convingerea că are influență asupra unor lucrători de poliție, procurori

și medici legiști și că îi poate determina să întocmească actele necesare în

dosarul în care V.D. era cercetat, de așa natură încât să fie înlăturată

tragerea la răspundere penală a acestuia. Tot atunci, E.N. i-a spus lui V.D. că

va trebui să-i dea o sumă de bani, fără a preciza cuantumul acesteia.

La câtva timp de la

această întâlnire, V.D. a plecat la Bumbești-Jiu, unde a urmat un curs de pregătire profesională în perioada iunie - august 2005. În acest interval de timp, V.D.

a primit o citație pentru a se prezenta la Brigada de Poliție Rutieră și a fost contactat telefonic și de către N.D.S. și E.N., care i-au spus că, după ce va

reveni la București, va trebui să meargă la Brigada de Poliție Rutieră pentru a fi audiat.

În data de 01

septembrie 2005, după discuții telefonice prealabile, V.D. s-a întâlnit cu E.N.

și s-a deplasat cu acesta la sediul Brigăzii de Poliție Rutieră. Împreună, au

intrat în biroul ofițerului de poliție I.L., la acea dată inspector principal,

căreia îi fusese repartizat dosarul în care era cercetat V.D., iar acesta din

urmă a fost audiat. Prezența lui E.N. în biroul ofițerului de poliție în

momentul audierii, faptul că acesta i-a dat indicații lui V.D. cu privire la

conținutul declarației care trebuia dată, atitudinea adoptată în timpul

audierii, au fost de natură să-i întărească lui V.D. încrederea în influența pe

care E.N. o avea asupra organelor de urmărire penală și în posibilitatea

acestuia de a-l ajuta să nu fie tras la răspundere penală pentru infracțiunea

comisă.

În luna octombrie

2005, E.N. l-a contactat telefonic pe V.D. și i-a cerut suma de 1.400 euro, cu

scopul de a interveni pe lângă polițiștii și medicii legiști asupra cărora a

pretins că are influență pentru a obține un calcul retroactiv al alcoolemiei

favorabil și, pe cale de consecință, o soluție de netrimitere în judecată față

de V.D. Cu același prilej, E.N. a pretins că are influență și asupra

procurorului care urma să soluționeze dosarul penal în care era cercetat V.D., afirmând

totodată că din suma respectivă va da o parte și procurorului care va dispune

soluția de netrimitere în judecată.

Ulterior acestei

convorbiri telefonice, E.N. a reiterat solicitarea de a-i fi remisă suma de

1.400 euro atât personal, cât și prin intermediul lui N.D.S.

La scurt timp, V.D.

s-a întâlnit din nou cu E.N. în casa lui Ț.F., ocazie cu care E.N. a cerut din

nou suma de 1.400 euro pentru a „rezolva” problema juridică a lui V.D. și, în

plus, i-a promis acestuia că îl va ajuta să obțină un transfer în cadrul

Inspectoratului Județean de Jandarmi Sălaj, dictându-i în acest scop un raport

de solicitare a transferului.

Toate aceste aspecte

au fost reținute pe baza probelor administrate în cauză, rezultând din

coroborarea declarațiilor lui V.D. cu declarațiile martorilor I.L., G.A., G.N.,

C.D., cu unele aspecte din declarațiile lui N.D.S., E.N. și Ț.F. și cu

convorbirile telefonice și cele purtate în mediu ambiental.

Întrucât E.N. și N.D.S.

au făcut presiuni asupra lui V.D. pentru ca acesta să dea suma de 1.400 euro în

schimbul intervenției pe care E.N. trebuia să o facă pe lângă organele de

urmărire penală, profitând de influența pe care susținea că o are, V.D. a

sesizat Direcția Generală Anticorupție, iar denunțul formulat a fost

înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București.

În cauză s-a procedat

la interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și a celor purtate

în mediu ambiental, în baza autorizațiilor emise de Tribunalul București la

data de 15 noiembrie 2005 (f. 198 - 206).

Potrivit

declarațiilor lui V.D., și după formularea denunțului, presiunile au continuat,

astfel că acesta a decis să îi spună lui E.N. că îi da suma pretinsă. Totuși, E.N.

a refuzat în acel moment primirea banilor, V.D. arătând în acest sens „când

i-am spus că am banii și că îi pot da, E. nu a mai vrut să se întâlnească cu

mine. E. mi-a spus că trebuia să îi dau banii când i-a solicitat el și că acum

este prea târziu pentru acest lucru.” (f. 59).

Pentru faptele

reținute în sarcina numiților E.N. și N.D.S. s-a dispus trimiterea în judecată

a acestora prin rechizitoriul nr. 4809/P/2005 din data de 11 februarie 2010 al

Parchetului de pe lângă Tribunalul București (f. 8 - 21).

Prin sentința penală nr.

708 din 27 septembrie 2010 a Tribunalului București, Secția I Penală, s-a

dispus condamnarea lui E.N. la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu suspendarea

sub supraveghere a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 7

ani și a lui N.D.S. la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub

supraveghere a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 6 ani

(f. 149 - 157).

În ciuda atitudinii

sale anterioare de refuz, la scurt timp, E.N. a acceptat să îl ajute pe V.D. în

continuare, însă i-a oferit altă soluție. În acest sens, E.N. i-a făcut legătura

lui V.D. cu inculpata P.A., avocat în cadrul Baroului București, sfătuindu-l să

se întâlnească cu aceasta pentru că este în măsură să-l ajute.

Martorul E.N.

confirmă faptul că i-a recomandat-o pe inculpata P.A. lui V.D., însă susține că

nu s-a pus problema ca inculpata să intervină pe lângă procuror pentru a obține

o soluție favorabilă pentru V.D. și că „i-am spus doamnei avocat să-l rezolve

înțelegând prin aceasta să se ducă de câte ori are nevoie de ea și să-și

îndeplinească obligațiile să nu vină V. la mine să spună că nu s-a prezentat”

(f. 121 - 122). Într-o altă declarație, E.N. pretinde că „Am rugat-o pe avocată

să îl ajute pentru că are probleme la unitate, ajutorul la care mă refeream

fiind acela de a nu amâna mult procesul” (f. 123 - 125).

Declarația lui E.N.

nu este însă, corespunzătoare realității, el însuși, în convorbirile telefonice

purtate cu inculpata P.A. și cu V.D., explicând necesitatea intervenției

inculpatei și scopul acestei intervenții.

Astfel, în data de 12

decembrie 2005, la ora 11:09, inculpata P.A. l-a apelat pe E.N., ocazie cu care

acesta îi spune că are un client pentru ea și o întreabă dacă poate să-l ajute,

astfel încât acesta să nu fie sancționat penal pentru că altfel va fi

concediat:

„E.N.: Îți dau un jandarm.

P.A.: Așa.

E.N.: L-a găsit băut

la mașina lui proprietate personală, nu era în timpul serviciului.

P.A.: Așa.

E.N.: I-a găsit o alcoolemie

mai măricică, până în doi.

P.A.: Până în doi,

da.

E.N.: Până-n doi. I-a

găsit 1,92.

P.A.: Îhî

E.N.: La recalculare,

deci. Până în doi.

P.A.: Așa.

E.N.: A, el luptă să

fie amendă administrativă.

P.A.: Da, da, da.

E.N.: Să nu fie

penală că-l dă afara de la serviciu.

P.A.: Păi, îți dai

seama.

E.N.: A., te bani la

treaba asta?

P.A.: Măi, mă bag.”(f.

235).

Pusă la curent cu

situația de fapt, inculpata P.A. acceptă „să se bage” pentru a-l ajuta pe V.D.

să-și rezolve problema, iar ajutorul nu este unul dezinteresat, ci acordat în

schimbul sumei de 1.500 euro, așa cum rezultă din discuția telefonică. De

asemenea, încă de la această primă discuție rezultă clar că acest „ajutor”

depășește limitele legale, E.N. avertizând-o că este neapărat nevoie „să

rezolve” problema, iar inculpata P.A. și E.N. au mai lucrat și anterior

împreună cu același scop:

„E.N.: Ai înțeles cum

e treaba?

P.A.: Bine.

E.N.: Da? Dar A.,

vezi, te bagi să rezolvi.

P.A.: Bineînțeles,

păi da.

E.N.: Bine.

P.A.

:

Îți dai seama că nu

am încotro, măi. Tu îți dai seama.

E.N.: Bine, bine.

P.A.: Eu vreau din

nou să lucrăm să fie o chestie cum (neinteligibil)” (f. 236).

Potrivit declarației

lui V.D., E.N. i-a relatat că inculpata P.A. „este o persoană puternică, cu

multă influență și mă poate ajuta să scap de dosar. Totodată, E.N. mi-a spus că

această avocată i-a ajutat pe mulți, aspect confirmat ulterior și de către

avocată” (f. 26).

Declarația lui V.D.

este susținută de conținutul convorbirii telefonice din data de 12 decembrie 2005,

ora 11:53, când E.N., pentru a-i forma acestuia convingerea că de cazul său se

va ocupa o persoană competentă, care poate să-l ajute să obțină o soluție favorabilă,

îi spune: „…deci, avocata asta a fost șefa Parchetului sectorului 1. Deci, nu e

oricine.” (f. 237).

La scurt timp după

această convorbire, E.N. a apelat-o pe P.A., pentru a verifica dacă V.D. a luat

legătura cu ea. Discuția dintre cei doi este centrată în jurul sumei ce urma să

fie pretinsă de către inculpata P.A. de la V.D., dar și în jurul a ceea ce inculpata trebuia să facă:

„E.N.: Bine. Deci, îi

iei banii. îi spui, îmi dai înainte 1.000, 1.000 îi ceva de euro.

P.A.: Exact.

E.N.: 1.000 și ceva

de euro, și eu mă ocup.

P.A.: Exact.

E.N.: De dosar. Fiind

sub 2%o.

P.A.: Î?

E.N.: Îl poți scoate.

P.A.: Da bineînțeles.

E.N.: E, mai intervenim

încolo, mai facem încolo. Îți iei 1.000 și ceva.” (f. 238 - 239).

Discuția dintre cei

doi este un model foarte bun pentru a dovedi că inculpata P.A. știa, încă din

momentul în care a fost contactată de către E.N. care i-a expus situația lui V.D.,

ce trebuie să facă, dată fiind colaborarea anterioară dintre aceștia.

Inculpata, în schimbul sumei de 1.500 euro, urma să îi comunice lui V.D.

modalitatea în care urma să-l ajute pentru a obține soluția de netrimitere în

judecată în dosarul penal în care era cercetat și îi garantează lui E.N. că

este în măsură să obțină o rezolvare favorabilă a cazului, între inculpată și E.N.

existând, așa cum se desprinde din conținutul convorbirilor telefonice, o

înțelegere tacită cu privire la natura demersurilor ce urma să le întreprindă.

Având numărul de

telefon al inculpatei P.A. de la E.N., V.D. a sunat-o pe aceasta în data de 12

decembrie 2005, la ora 13:24:55 (o zi de luni), i-a comunicat că sună din

partea lui E.N. și a încercat să îi prezinte problema cu care se confrunta,

însă inculpata P.A., deja pusă la curent cu toate aspectele de către E.N., i-a

explicat lui V.D. că ar fi mai bine să se întâlnească să discute.

Întâlnirea a fost

stabilită pentru miercuri, 14 decembrie 2005, urmând ca marți să vorbească din

nou la telefon pentru a stabili locul întâlnirii.

V.D. a vrut totuși să

se asigure că inculpata cunoaște exact despre ce este vorba, așa cum stabilise

anterior cu E.N., care-i garantase obținerea unei soluții favorabile în dosarul

penal în care era cercetat:

„V.D.: Și, ce vroiam

să zic, cu treaba aia, știți despre ce e vorba, nu?

P.A.: Știu, știu,

știu.

V.D.: Se rezolvă?

P.A.: Bine-nțeles,

dar o să fie de muncă, adică să nu vă imaginați că astea sunt lucruri simple.

V.D.: Da, da, da.

P.A.: Deși aparent

sunt foarte simple, dar nu sunt foarte simple.

V.D.: Nici o problemă

(neinteligibil)” (f. 176).

Modul în care

inculpata răspunde, conduce la ideea că este foarte sigură pe ea, că știe exact

ce are de făcut, că nu există niciun dubiu că situația va fi „rezolvată”, chiar

dacă va fi dificil. Reacția promptă și fermă a inculpatei îi creează lui V.D.

convingerea că obținerea unei soluții favorabile este certă și că inculpata se

va ocupa de acest lucru prin relațiile pe care le are, apelând la influența sa

asupra persoanelor competente să dispună o soluție în cauză.

După ce a fost

contactată de către V.D., inculpata P.A. l-a anunțat imediat pe E.N. că a

stabilit să se întâlnească cu V.D. peste două zile. E.N. îi atrage atenția

inculpatei asupra faptului că este necesar „să rezolve” printr-o intervenție la

parchet, dar și asupra faptului că nu trebuie să vorbească la telefon despre

acest lucru:

„E.N.: Eu i-am spus

„Domne' a fost procuroare, a fost cutare, e o avocată bună (…) vrei să nu știu,

nu interesează cât îți cere, eu ți-am făcut (…) cu cineva care se poate

rezolva”.

P.A.: Bineînțeles, și

m-a întrebat, zice „Da, da' știți (…) da se rezolvă?”, zic „Domne'" zic

„Bineînțeles că se rezolvă”, zic, „dar aceste lucruri nu sunt așa simple precum

par.”

E.N.: Da.

P.A.: Adică, să nu

creadă (neinteligibil).

E.N.: Și nu mai vorbi

prin telefon, personal.

P.A.: î?

E.N.: Nu mai vorbi

prin telefon mult, ia-i banii și cu asta am terminat.

P.A.: Păi,

bineînțeles că nu mai vorbesc prin telefon, dar i-am zis așa (neeligibil).

E.N.: Că pe urmă la Parchet la sectorul 4 (...).

P.A.: Așa.

E.N.: (…) discutăm

noi cu cineva.

P.A.: Bine, mă."

(f. 239).

Această convorbire

scoate în evidență faptul că inculpata i-a fost prezentată lui V.D. în așa fel

încât acesta să fie convins că ea are influență asupra procurorului, datorită

faptului că anterior a avut această profesie. De asemenea, înțelegerea este

clară că ulterior primirii banilor pretinși de la V.D., inculpata va interveni pe lângă procuror pentru obținerea unei soluții favorabile lui V.D.

E.N. este insistent

„iei banii și pe urmă ocupă-te de dosar, și pe urmă vezi să-l rezolvi dracului,

să nu (…).” (f. 240).

În data de 13

decembrie 2005, ora 18:03, V.D. a apelat-o pe inculpata P.A., pentru a stabili

detaliile întâlnirii care urma să aibă loc a doua zi. Inculpata P.A. i-a cerut

lui V.D. să vină pe Șoseaua Vergului, la sediul I.I. SRL.

Discuția purtată cu

acest prilej este relevantă pentru întărirea convingerii lui V.D. asupra

influenței pe care inculpata P.A. pretindea că o are, V. primind încă o dată

asigurări că situația se va rezolva:

„V.D.: Din câte am

înțeles, dumneavoastră sunteți avocată, nu?

P.A.: Bineînțeles.

V.D.: A. și (…).

P.A.: P.

V.D.: P., așa.

P.A.: Da, da, da.

Bineînțeles.

V.D.: Da. Și ziceți

că problema se rezolvă.

P.A.: Bineînțeles, se

va rezolva.

V.D.: Da

(neinteligibil).

P.A.: Se va rezolva.

V.D.: Da, da, da.

Bine.

P.A.: Deci, aveți

toată încrederea că eu sunt un om foarte corect si nu nu fac niște lucruri,

niște promisiuni aiurea.

V.D.: Păi, bănuiesc

că ați mai avut cazuri.

P.A.: Păi, vă dati

seama, și în procuratură cât am fost câți polițiști am supravegheat, nu mai

vreau să-mi aduc aminte.

V.D.: A, ați fost,

ați lucrat în procuratură?

P.A.: Da.

V.D.: A! Parcă mi-a

zis ceva domnu' E., da' nu eram atent, că știți cum e, cu necazurile pe cap.

P.A.: Da, am lucrat

în procuratură, după aceea, mă rog, am fost la niște studii în străinătate. In

fine” (f. 240 - 241).

Stabilind să se

întâlnească, în data de 14 noiembrie 2005 V.D. s-a deplasat la adresa indicată

de către inculpata P.A., unde se afla sediul I.I. SRL. Înainte de a ajunge, V.D.

a sunat-o pe inculpată, căreia i-a comunicat că luni a fost la Brigada de Poliție Rutieră, unde i s-a adus la cunoștință rezultatul recalculării

alcoolemiei, aceasta fiind de 1,90%o. În ciuda acestei valori ridicate a

alcoolemiei, inculpata P.A. i-a confirmat lui V.D. că aceasta nu este o

problemă și știe ce are de făcut, fiind foarte precaută în a-i da detalii la

telefon:

„V.D.: (…) am uitat

să vă zic că mi-a venit recalcularea de la I.M.L.

P.A.: Așa.

V.D.: Și eu, e de 1…,

1,9.

P.A.: Aha! Am

înțeles.

V.D.: Ce putem face

acolo?

P.A.: Ă, nu pot să

vorbesc acum prin telefon să vă spun ce fac eu acolo, dar stați fără nicio

grijă.

V.D.: Da, da, da.

P.A.: Nu e problemă,

chiar dacă v-a venit 1,9, nu e problemă.

V.D.: Da, da, da.

P.A.: Da?

V.D.: Da.

P.A.: Deci, nu pot să

vă spun acum cum îmi fac eu meseria și ce am de gând să fac.

V.D.: Da, da.

P.A.: înțelegeți? Că

nu se poate

”

(f. 241).

Având în vedere

declarațiile inculpatei potrivit cărora tot ce urma să facă se încadra în

limitele legii, ea urmând doar să asigure o apărare eficientă lui V.D., s-a

apreciat că este inexplicabilă această precauție a lui P.A. în a spune foarte

clar ce demersuri urma să întreprindă, singura explicație pertinentă, în

contextul întregii acțiuni, fiind aceea că activitatea sa nu trebuia să fie una

legală, iar obținerea soluției favorabile pentru V.D. urma să fie rezultatul

intervenției pe care urma să o facă pe lângă procurorul competent, asupra

căruia a lăsat să se înțeleagă că are influență.

La sediul I.I. SRL, V.D.

a fost așteptat de către inculpata P.A., cu care a purtat mai întâi o scurtă

discuție despre I.I. SRL, apoi au abordat problema pentru care s-au întâlnit. V.D.

i-a spus inculpatei care au fost rezultatele la analiza celor două probe de

sânge, respectiv 1,60%o și 1,40%o, iar inculpata P.A., după ce a confirmat că a

aflat aceste date și de la E.N., i-a spus

:

„Mă, el mi-a spus,

dar eu n-am vrut să vorbesc prea multe prin telefon cu el, tu ai înțeles?"

(f. 178).

Se observă, așadar,

discreția exagerată a inculpatei, care a evitat să discute la telefon cu E.N.

„prea multe”, deși E.N. era un vechi amic al său, care îi recomandase un

client, așa cum procedase și anterior. Dacă ceea ce urma să facă inculpata P.A.

reprezenta doar o activitate de apărare obișnuită și corectă a unui avocat,

această măsură de precauție era inutilă. Faptul că inculpata admite că a evitat

să vorbească „prea multe la telefon” nu este de natură să susțină apărarea pe

care aceasta a încercat să și-o creeze.

Imediat după această

remarcă, inculpata P.A. a făcut o legătură între infracțiunea pentru care V.D.

era cercetat și postul ocupat de acesta, concluzia fiind că o sancțiune de

natură penală sau o sancțiune cu caracter administrativ reprezintă un

inconvenient major pentru V.D. în păstrarea locului de muncă, singura soluție

convenabilă fiind una de neîncepere a urmăririi penale, soluție în obținerea

căreia inculpata putea să-l ajute:

„P.A.: Bineînțeles că

pot să te ajut. Tu ce ești acolo, ești jandarm, nu?

V.D.: Da.

P.A.: Ce ești acolo

tu?

V.D.: Subofițer.

P.A.: Subofițer? Nu

mai știu acum dacă sunt subofițeri sau nu.

V.D.: Asta e, chestia

e să nu rămân cu (…). Știți, că dacă e (…).

P.A.: Știu.

V.D.: (…) și amendă

penală.

P.A.: Da, dar o

amendă administrativă sau o soluție din asta în penal nu ți-ar dăuna, da? Deci

asta e toată problema?

V.D. : (neinteligibil)

să nu fie penal.

P.A. : Să nu fie

penal. Bun!". (f. 178 - 179)

Totodată, inculpata P.A.

a aflat de la V.D. că dosarul este încă la Brigada de Poliție Rutieră, dar pentru că cercetările păreau finalizate, inculpata a considerat că dosarul urmează

să ajungă la parchet și i-a prezentat lui V.D. soluțiile pe care le are la

îndemână:

„P.A.: „Deci, orice

soluție dată de cercetările penale trebuie să fie verificată de procuror. Deci,

în clipa de față am avea două posibilități: fie să se ducă direct cu amendă

administrativă acolo sau cu sancțiune contravențională - vom vedea, ai

înțeles?”

V.D.: Da.

P.A.: Sau să se ducă

acolo cu propunere că ai fi vinovat și acolo să obținem un (…), o amendă, dar

nu penală, ai înțeles?” (f. 183).

Înțelegând despre ce

este vorba, chiar dacă fără prea multe vorbe în acest sens, V.D. a întrebat-o

pe inculpată cu cine trebuie să vorbească pentru rezolvarea situației, însă

inculpata P.A., enigmatică, dar sigură pe ea, i-a explicat că aceasta este

exclusiv problema ei și că până când dosarul va ajunge la parchet nu va trebui

să vorbească cu altcineva, rezultând, implicit, că problema lui V.D. își va

găsi rezolvarea la parchet:

„V.D.: Păi și nu

trebuie să (…).

P.A.: Deci (…)

V.D.: (…) vorbim cu

cineva, deci banii (…).

P.A.: (…) până

atunci, nu, nu, nu, nu mă, nu te băga la chestia asta, e ce fac eu cu dosarul,

e treaba mea. Câtă vreme eu sunt stăpână pe dosarul meu, n-am niciun fel de

treabă, da?!

V.D.: Da, da, da.

P.A.: Deci stai

liniștit, nu-ti face probleme că nu.

V.D.: Nu, să iasă bine.

P.A.: Păi. pentru asta

ai venit la mine, nu?

V.D.: Da.

P.A.: Nu ca să iasă

prost?

V.D.: Da.

P.A.: Ca să iasă

prost, puteai să stai și singur.

V.D.: Da, așa e.

P.A.: Fără avocat."

(f. 183).

După ce inculpata P.A.

i-a dat aceste detalii lui V.D., discuția ajunge inevitabil și la suma pe care

V. trebuie să o plătească inculpatei pentru serviciul ce urma să-l presteze.

Inculpata i-a cerut suma de 1.500 euro și, pentru că V.D. i-a mărturisit că

dispune doar de 1.400 euro, inculpata a acceptat să primească și această sumă,

explicându-i pentru ce îi va folosi.

„P.A.: Deci, acești

bani sunt valabili până la Dumnezeu și înapoi, indiferent că o să avem și

judecată. Eu nu vreau să avem.

V.D.: Tocmai asta e.

P.A.: Eu nu vreau să

avem. Eu vreau acum, de-aici și la parchet să se termine toată această măgărie.

V.D.: Păi, la parchet

acolo.

V.D.: Deci, mi-ați

zis c-o să ajungă dosarul la parchet.

P.A.: Dacă o să

ajungă, stai că încă nu se (…) eu ți-am spus niște posibilități, tu ai înțeles

? Că poate de aici.

V.D.: Păi, de la

poliție nu, nu.

P.A.: De la poliție

ajunge la parchet, da, fie că e vorba de o soluție de neurmărire, de scoatere,

de nu știu ce, înțelegi? Deci, oricum dosarul va merge la parchet, care va

spune „da, domne e contravenție, nu e contravenție, da domne, e asta nu e

ailaltă”.

V.D.: Păi, și cine

spune asta?

P.A.: Procurorul care

supraveghează pe polițistul respectiv.

V.D.: Aha.

P.A.: Înțelegi? Așa e

legea, asta e legea! Deci, orice dosar trebuie supravegheat de un procuror,

care e un magistrat - așa se zice aici - independent.

V.D.: Aha.

P.A.: Deci este ca

mine, ca judecătorul, da?

V.D.: Și aveți idee

cu ce procuror lucrăm, ca să (…)?

P.A.: Nu știu deocamdată,

dar nu asta e problema.

V.D.: Aha.

P.A.: Deci nu asta

este problema, problema e lucrarea dosarului cum trebuie.

V.D.: Da, da.

P.A.: Asta-i marea

problemă, adică lucrarea profesionistă a dosarului pentru că nu e tot, pentru

că nu e tot ce s-a întâmplat acolo în dosar, asta nu e tot ce trebuie făcut.

V.D.: Păi, mai

trebuie făcut ceva.

P.A.: Păi treaba mea,

eu știu, e treaba mea de profesionist

V.D.: Păi să știu și

eu să stau liniștit, doamnă, că știți cum e.” (f. 187 - 188).

De această dată,

inculpata P.A. individualizează persoana pe lângă care va face intervenția,

aceasta fiind procurorul care supraveghează urmărirea penală în Dosarul nr. 5109/P/2005

al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 București.

Faptul că inculpata

nu cunoaște numele procurorului care va dispune soluția în cauză nu reprezintă

un impediment pentru ea, deoarece este o chestiune minoră, care se rezolvă și,

așa cum rezultă și din dialogul următor, oricine ar fi procurorul, situația va

fi rezolvată:

„V.D.: Problema e să

aprobe procurorul să (neinteligibil).

P.A.: Stai liniștit.

Stai liniștit, pentru că eu știu de ce. Ai înțeles? Deci, stai liniștit.

V.D.: Trebuie să fie

cunoștință ca să (…).

P.A.: Nu e vorba

numai de cunoștințe aici. Stai liniștit că eu trebuie să revăd tot dosarul tău

și trebuie să-l lucrez așa cum trebuie lucrat. Tu ai înțeles? Asta în primul

rând" (f. 190).

Inculpata P.A.

consolidează, în acest fel, încrederea lui V.D. că e stăpână pe situație și

totul se va rezolva. Inculpata merge mai departe și îi explică lui V.D. că „a

ajutat” și alte persoane, polițiști, cercetați pentru fapte mult mai grave

decât cea săvârșită de el, pentru a scoate în evidență posibilitatea reală pe

care ea o are pentru ca V.D. să fie exonerat de răspundere penală. De asemenea,

inculpata P.A. îi confirmă lui V.D., ca urmare a întrebărilor acestuia, că îl

cunoaște de mai multă vreme pe E.N. și a mai „colaborat” cu acesta, deoarece a

rugat-o „să ajute tot felul de persoane care aveau într-adevăr nevoie” (f. 192,

194).

Totodată, inculpata P.A.

îl asigură pe V.D. de rezultat:

„V.D.: Nu știu, nu

știu, dar trebuie să scap neapărat.

P.A.: O să scapi,

stai liniștit. O să scapi.

V.D.: Viitorul meu,

viața mea.

P.A.: Bineînțeles.

V.D.: Am muncit atâta

și (…) n-are sens (...)

V.D.: Nu știu, mi-e

frică, mi-e frică să nu (…) sănii.

P.A.: Stai liniștit,

că nu se întâmplă nimic, nu ți se-ntâmplă nimic."(f. 193, 194).

Discuția purtată de

către inculpata P.A. cu V.D. evidențiază foarte clar faptul că inculpata i-a

promis lui V.D. că va interveni pe lângă procurorul competent, care urmează să

soluționeze dosarul în care V.D. era cercetat, lăsându-l pe acesta să creadă că

are influență asupra procurorului. Serviciul oferit de către inculpată nu a

fost însă unul gratuit, deoarece P.A. i-a pretins lui V.D. suma de 1.500 euro

pentru „rezolvarea” situației.

Modul în care V.D.

prezintă concluziile întâlnirii și ale discuțiilor telefonice cu inculpata P.A.

conturează o imagine de ansamblu asupra felului în care V.D. a perceput mesajul

transmis de către inculpată, asupra convingerii și încrederii acestuia că

inculpata este în măsură să-i ofere ajutorul potrivit pentru a nu răspunde

penal pentru fapta pentru care era cercetat, uzând de influența ei asupra

persoanei cu putere de decizie în cauză, și anume procurorul.

Declarația lui V.D.

prezintă oferta făcută de către inculpată și scoate în evidență faptul că

aceasta a prezentat lucrurile cu foarte multă siguranță, convingându-l că știe

foarte bine ce are de făcut, demersul pe care urma să-l întreprindă nefiind

singular, astfel că se baza pe o experiență bogată cu asemenea cazuri: „P.A.

mi-a spus că a ajutat multe persoane aflate în cazuri similare și că mă costă

1.500 de euro ca să mă scape de dosar, adică să nu fiu trimis în judecată. P.A.

a precizat că în cazul dosarelor de circulație e foarte ușor și că ea cunoaște

exact ce are de făcut. Aceasta a subliniat că ea cunoaște foarte multă lume și

că are mare influență, garantându-mi că nu voi fi trimis în judecată, dacă voi

da suma cerută. (…) Menționez că, din discuția purtată cu doamna avocat P.A., a

rezultat foarte clar că aceasta are cunoștințe în rândul procurorilor și a

creat convingerea că poate interveni pe lângă aceștia pentru a putea „rezolva

dosare, inclusiv al meu.” (f. 27). V.D. a mai precizat că „în concret, P.A. nu

mi-a spus cum va rezolva să obțin soluția de neîncepere a urmăririi penale,

deși eu am întrebat în mod expres acest lucru, ea comunicându-mi că nu este

treaba mea, că ea știe ce trebuie să facă.” și că „P.A. mi-a creat convingerea

că ar cunoaște persoanele care se ocupă de soluționarea dosarului meu prin

faptul că mi-a spus că a mai ajutat și alte persoane și părea foarte sigură pe

ea." (f. 40).

Fiind audiată,

inculpata P.A. a negat săvârșirea faptei, arătând că, deși a vorbit cu V.D. și

s-a obligat să îl ajute, ajutorul pe care urma să i-l acorde era unul legal.

Inculpata a confirmat

faptul că în decembrie 2005, E.N. i-a recomandat un client, al cărui nume nu

și-l amintește, dar în legătură cu care a putut preciza că era jandarm, că

acesta a fost implicat într-un accident de circulație și a avut și alcoolemie

în momentul producerii accidentului.

În ceea ce privește

suma de bani cerută de la V.D., inculpata P.A. a arătat că, din cauză că fusese

suspendată din profesie de aproximativ 1 an de zile, nu mai cunoștea nivelul

onorariilor ce puteau fi percepute, așa că s-a sfătuit cu E.N., care i-a spus

că V.D. dispunea de 1.000 sau 1.200 euro. Inculpata a menționat, în acest

context, că s-a gândit să îi solicite lui V.D., cu titlu de onorariu, suma de

1.500 euro, astfel ca, în cazul unor negocieri să poată obține suma de 1.000 de

euro, cât a aflat că deține viitorul său client.

De asemenea,

inculpata a menționat că avea nevoie de suma de 1.000 de euro pentru a achita

taxele la Barou, însă, așa cum rezultă din documentele puse la dispoziție,

inculpata trebuia să achite pentru anul 2005 o taxă la Barou în cuantum de 210 lei (35 lei x 6 luni, pentru perioada iulie - decembrie 2005) și o

taxă la U.N.B.R. în cuantum de 72 lei (12 lei x 6 luni, pentru perioada iulie -

decembrie 2005), în total 282 lei (f. 168 - 171). Taxele datorate de către

inculpată sunt semnificativ mai mici decât echivalentul în lei al sumei de

1.500 euro, respectiv, 5.488,35 lei la un curs mediu de schimb pentru luna

decembrie 2005 de 3,6589 lei pentru un euro sau al sumei de 1.000 euro,

respectiv 3.658,9 lei la același curs mediu de schimb pentru luna decembrie

2005.

În consecință,

afirmațiile inculpatei P.A. potrivit cărora suma cerută de la V.D. era destinată în întregime plății acestor taxe este lipsită de suport real, de vreme ce

suma datorată către Barou era modică și reprezenta mai puțin de a zecea parte

din suma pretinsă.

Referitor la

activitatea pe care urma să o desfășoare, inculpata a subliniat că aceasta era

una legală și că atunci când a afirmat că „poate să-l scoată” pe V.D., date

fiind circumstanțele săvârșirii faptei pentru care acesta era cercetat și

circumstanțele sale personale, a apreciat că, în urma apărării pe care trebuia

să i-o facă, V.D. putea fi sancționat cu o amendă administrativă sau, cel mult,

cu o pedeapsă neprivativă de libertate.

Apărarea făcută de

inculpată nu este însă veridică și nici nu se circumscrie în cadrul unei

înlănțuiri logice a derulării evenimentelor. Discuțiile inițiale purtate la

telefon cu E.N., în care acesta îi explică inculpatei situația, solicitând-i

ajutorul pentru V.D., care avea nevoie de o soluție de neîncepere a urmăririi

penale, modul în care E.N. o prezintă pe inculpată lui V.D., oferindu-i o

imagine a unei persoane capabile să obțină o soluție cât se poate de favorabilă

în dosarul penal nr. 5109/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector

3 București, legătura permanentă între E.N. și inculpata P.A. pe parcursul

discuțiilor dintre aceasta și V.D., atitudinea inculpatei, care l-a lăsat pe V.D.

să înțeleagă că știe bine ce are de făcut, că aceasta este exclusiv treaba ei

și că în final totul va fi cum trebuie, contribuie la accentuarea faptului că

„ajutorul” furnizat de inculpată nu era unul care să se înscrie în tiparul

activității normale și legale desfășurate de către un avocat și că inculpata

i-a promis lui V.D. că, în urma intervenției sale pe lângă procurorul

competent, va beneficia de o soluție de neîncepere a urmăririi penale. La

această concluzie, contribuie și conținutul convorbirilor telefonice și al

celor în mediu ambiental, detaliate anterior, precum și faptul că potrivit unei

jurisprudențe constante, în cazul în care o persoană este cercetată pentru

conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor

alcoolice și, așa cum este situația în speță, alcoolemia este circa 1,90%o,

soluția nu este una de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei

sancțiuni cu caracter administrativ, cu atât mai puțin o soluție de neîncepere

a urmăririi penale. Așa cum rezultă din actele efectuate în cauză, în Dosarul nr.

5109/P/2005 s-a dispus și efectuarea unui calcul retroactiv al alcoolemiei,

expertiza medico-legală întocmită oferind o valoare de circa 1,90 grame la %o a

concentrației de alcool în sânge (f. 278). De altfel, prin rechizitoriul nr. 5109/P/2005

din 12 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 București a

dispus trimiterea în judecată a lui V.D. pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar prin sentința

penală nr. 162 din 15 martie 2010 a Judecătoriei Sector 3 București, definitivă

prin neapelare, s-a dispus condamnarea lui V.D. la pedeapsa de 5 luni

închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia (f. 159-162).

Chiar inculpata a declarat, în acest sens, că are cunoștință că în asemenea

cazuri „practica nu se rezumă la aplicarea unor sancțiuni cu caracter

administrativ”, ci „se îndreaptă spre pedepse cu suspendarea executării

acestora”.

Inculpata a contestat

faptul că s-a întâlnit cu V.D., susținând cu tărie că nu l-a văzut pe acesta

niciodată și, deși au stabilit o întâlnire, întâlnirea nu a mai avut loc.

Convorbirea în mediu ambiental din data de 14 decembrie 2005, interceptată și

înregistrată în baza autorizației emise de către instanță contrazice însă

această susținere, mai ales că din cuprinsul ei rezultă în mod clar cine sunt

persoanele între care a avut loc întâlnirea și scopul întâlnirii. Convorbirile

telefonice anterioare acestei întâlniri purtate de către inculpata P.A. cu E.N.

și cu V.D. atestă și ele faptul că între inculpată și V.D. a fost stabilită o

întâlnire, în locul ales de inculpată, respectiv sediul I.I. SRL. Mai mult, cu

ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpata P.A. a ascultat

această discuție și a precizat că vocea feminină care se aude în această

înregistrare pare că îi aparține, identificând totodată locul întâlnirii.

Din analiza probelor

administrate în cauză rezultă, așadar, în mod cert, că inculpata P.A. i-a

pretins lui V.D. suma de 1.500 euro și, lăsându-l să înțeleagă că are influență

asupra procurorului competent, i-a promis că va interveni pe lângă acesta în

schimbul sumei de bani pretinse, pentru a obține o soluție de netrimitere în

judecată în dosarul în care V.D. era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii

prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002.

Prin același

rechizitoriu s-a mai dispus neînceperea urmăririi penale față de V.D. sub

aspectul infracțiunii prevăzută la art. 61 din Legea nr. 78/2000 și art. 255 alin.

(1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000,

neînceperea urmăririi penale față de I.L. pentru infracțiunea prevăzută de art.

254 alin. (1), (2) raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000,

precum și disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București pentru

efectuarea de cercetări față de E.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii

prevăzută la art. 260 alin. (1) C. pen.

În fața instanței au

fost audiați inculpata P.A., martorii din lucrări E.N., G.A., C.D., V.D., G.N.

și martorii în circumstanțiere G.E. și D.D.

S-au depus la dosar

înscrisuri, respectiv adeverință de la Baroul București, adeverință de la Arhiepiscopia Romano - Catolică București în

circumstanțiere, precum și adeverință de la Asociația de Proprietari, tot în circumstanțiere.

Verificând actele și

lucrările dosarului, probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât

și în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a concluzionat că nu

sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență

pentru săvârșirea căreia inculpata P.A. a fost trimisă în judecată sub aspectul

laturii subiective și, în consecință, a dispus achitarea acesteia în

conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc. pen.

Împotriva sentinței a

declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei achitări

a inculpatei P.A. pe considerentul că nu sunt întrunite elementele constitutive

ale infracțiunii pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, respectiv, cea

de trafic de influență, sub aspectul laturii subiective, și anume că lipsește

intenția inculpatei de a-și trafica influența.

În dezvoltarea

motivului de recurs s-a susținut că din probele administrate în cauză rezultă

că inculpata a lăsat să se creadă că are influență asupra procurorului care

avea în instrumentare Dosarul penal nr. 5109/P/2005 în care martorul denunțător

V.D. era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui

autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice,

solicitându-i acestuia suma de 1.500 euro pentru a-i obține o soluție de

scoatere de sub urmărire penală și aplicare a unei amenzi administrative.

Examinând hotărârea

atacată atât prin prisma criticilor invocate de parchet, cât și din oficiu sub

toate aspectele de fapt și de drept așa cum cer dispozițiile art. 385

6

alin. (3) C. proc.

pen. (sentința fiind supusă numai căii de atac a recursului), Înalta Curte

constată că recursul nu este fondat.

Elementul material al

laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență prevăzută și pedepsită

de art. 257 C. pen. constă în acțiunea de traficare a influenței, care se poate

realiza prin primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori prin

acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, în vederea

determinării unui funcționar să facă ori să nu facă un act ce intră în

atribuțiile sale de serviciu.

Pentru întregirea

laturii obiective a infracțiunii susmenționată este necesară întrunirea

următoarelor cerințe esențiale.

O primă cerință

esențială este aceea ca făptuitorul să aibă influență sau să lasă să creadă că

are influență asupra funcționarului public sau funcționarului.

A doua cerință

esențială este ca făptuitorul să promită intervenția sa pe lângă un funcționar

spre a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale

de serviciu, fiind lipsit de relevanță dacă intervenția promisă s-a realizat

ori nu și nici dacă prin intervenție s-a urmărit îndeplinirea de către

funcționar a unui act legal sau ilegal ori dacă actul a fost ori nu efectuat.

A treia cerință

esențială constă în aceea ca acțiunea ce constituie elementul material al

laturii obiective a infracțiunii să fie realizată mai înainte ca funcționarul

pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce

constituie obiectul intervenției sau, cel mai târziu, în timpul îndeplinirii

acestuia.

Sub aspectul laturii

subiective, forma de vinovăție cu care se comite infracțiunea de trafic de

influență este intenția directă, adică făptuitorul își dă seama că se

prevalează de influența sa asupra unui funcționar pentru a pretinde și primi

bani sau alte foloase și urmărește realizarea în acest mod a faptei, implicit,

crearea unei stări de pericol pentru buna desfășurare a activității de

serviciu.

Din probele

administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești

rezultă că în ziua de 12 decembrie 2005, ora 11:09, intimata inculpată este

sunată de martorul E.N., ocazie cu care acesta îi expune, pe scurt situația

martorului denunțător V.D. în sensul că a fost depistat „băut” conducând

autoturismul, că i s-a întocmit dosar penal și că acesta dorește o amendă

administrativă, întrebând-o pe inculpată dacă „se bagă”.

După ce primește

acordul inculpatei, martorul E.N. continuă discuția telefonică cu aceasta cu

referire la suma de bani pe care trebuie să o ceară martorului denunțător,

inculpata spunându-i lui E.N. că pentru a-l apăra pe V.D. trebuie să revină în

barou (anterior fiind suspendată) și că trebuie să plătească taxele care se

ridică la „aproximativ 20 - 30 milioane lei vechi, respectiv 600 - 700 euro”.

În continuare, martorul E.N. îi spune inculpatei că poate să-i ceară martorului

denunțător suma de 1.200 euro din care să oprească pentru ea 800 euro, iar

diferența de 400 euro să i-o dea lui.

Înalta Curte, în

acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond și contrar celor susținute

de parchet reține din conversația susmenționată că prin expresia „mă bag”,

inculpata a vrut să spună că va încheia contract de asistență juridică, iar

sumei de bani pe care urma să o ceară martorului denunțător și al cărei cuantum

i-a fost sugerat de către martorul E.N., inculpata i-a dat o destinație

precisă, anume aceea de a-și achita taxele pentru a putea reveni în barou.

În continuare, la

data de 12 decembrie 2005, orele 11:51 și 11:53, au loc două convorbiri între

martorul E.N. și martorul denunțător V.D. în care primul îi comunică celui

de-al doilea numărul de telefon al inculpatei, faptul că trebuie să o sune

pentru a-și rezolva problemele, că avocata P.A. nu este oricine, a fost șefa

Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, asigurându-l că

este o avocată bine pregătită profesional.

La aceeași dată, ora

12:30 are loc o nouă convorbire telefonică între inculpată și martorul E.N.,

ocazie cu care martorul îi spune că a vorbit cu V.D. și urmează ca acesta să o

sune. Totodată, martorul îi spune din nou inculpatei ce sumă de bani să îi

ceară martorului denunțător, să-i aducă partea de bani așa cum au stabilit, îi

atrage atenția acesteia să nu se implice în altfel de relații cu V.D. și, din

acest motiv, acesta să nu-i mai dea nici un ban, de unde rezultă că suma de 1.200

euro nu era destinată mituirii altei persoane.

În aceeași zi la ora

13:24, inculpata este apelată de martorul denunțător V.D. și împreună stabilesc

o întâlnire pentru data de 14 decembrie 2010.

Apoi, la ora 13:26,

inculpata îl sună pe martorul E.N., îi confirmă că a luat legătura cu martorul

denunțător, ocazie cu care martorul E. îi reamintește că trebuie să ia banii și

„să-i dea și lui puțin acolo” și abia apoi să se ocupe de dosar.

Solicitarea de a cere

banii de la martorul denunțător o face E.N. inculpatei și în ziua de 13

decembrie 2005, ora 11:09, când acesta o sună pe inculpată pentru a o întreba

dacă s-a întâlnit cu denunțătorul.

La data de 13

decembrie 2005, ora 18

:

03, martorul denunțător V.D. ia legătura

telefonic cu inculpata și stabilesc să se întâlnească a doua zi la biroul

inculpatei. Imediat, la ora 18:09, inculpata îl apelează pe martorul E. și îi

comunică faptul că a luat legătura cu V.D. și că urmează să se întâlnească a

doua zi, ocazie cu care martorul îi spune inculpatei să-i ceară banii,

stabilind o nouă sumă în cuantum de 1.500 euro.

În ziua de 14

decembrie 2005, ora 13:54, V.D. o apelează pe inculpată și îi spune că „i-a

venit recalcularea alcoolemiei” care este de 1,90 ‰, întrebând-o dacă se poate

„face ceva la U.”. Inculpata îi spune martorului denunțător că nu vorbește prin

telefon și că „nu-i poate spune cum își face meseria dar să stea liniștit”.

La data de 14

decembrie 2005, inculpata și martorul denunțător se întâlnesc conform celor

stabilite telefonic în ziua de 13 decembrie 2005, ocazie cu care, într-o primă

parte a convorbirii purtată în mediu ambiental, inculpata îl întreabă pe martor

aspecte legate de starea de fapt, stadiul dosarului, unde se află dosarul, iar

martorul își manifestă dorința de a fi sancționat cu o amendă administrativă.

Inculpata îi spune martorului denunțător că dosarul va ajunge cel puțin la parchet

cu o propunere din partea poliției, propunere care va fi verificată de

procuror, iar martorul îi cere inculpatei să vorbească cu cineva la parchet,

amintind și de bani (fila 183 dosar urm. pen.). Inculpata îi spune martorului

denunțător „Nu, mă, nu te băga la chestia asta, ce fac eu cu dosarul meu, e

treaba mea”, asigurându-l că nu va avea probleme.

Referitor la banii pe

care urma să-i primească de la martorul denunțător V.D., inculpata îi spune

acestuia „(…) banii pe care eu ți-i cer sunt bani de taxi. Deci, eu iau un leu din

banii ăștia, tu ai înțeles? (…) Deci, onorariul meu, pentru care eu am să dau

chitanță. Dacă ai acești bani, deci îmi dai 1.400 euro (…) dacă vrei mergi cu

mine în ziua aceea la barou. Ca să pot să-mi iau delegație (…) facem contractul

de asistență foarte frumos. Iar tu ești obligat să-mi dai mie banii în acest

timp. Nu pot să fac nici un fel de (…) absolut nimic până în clipa în care nu

am banii, pentru că așa ne învață pe noi statul român” (fila 184 dosar urm.

pen.). Martorul îi spune inculpatei: „Păi, mai trebuie făcut ceva”, iar aceasta

afirmă „Este treaba mea de profesionist, o să reiau încă odată tot materialul

și tot ce s-a făcut o să se mai reia” (fila 189 dosar urm. pen.).

În continuare,

martorul denunțător știind că este înregistrată convorbirea în mediu ambiental

insistă că trebuie vorbit cu procurorul, iar inculpata îi spune că treaba ei

este să-și facă datoria și să stea liniștit, pentru „că ea știe de ce”.

Martorul continuă

discuția „trebuie să fie cunoștință ca să (…)”, iar inculpata îi spune: „Nu e

vorba numai de cunoștințe aici. Stai liniștit că eu trebuie să revăd tot

dosarul tău și trebuie să-l lucrez așa cum trebuie lucrat”, după care insistă

„Păi, pe partea cealaltă pe la I.M.L. nu s-ar putea face nimic?”.

Răspunsul inculpatei

este „La I.M.L. eu nu mă bag. Ai înțeles? Pentru că acolo sunt niște probleme

foarte mari, cu I.M.L. - ul, aici sunt niște șpăgi”.

La insistențele

martorului denunțător, „Păi, tocmai aia e, dăm banii și e mai ușor”, inculpata

îi răspunde „Măi băiatule, ai răbdare. Da? Ai încredere în mine, că nu sunt

avocat de ieri, de alaltăieri”, continuând să-i spună că are vechime în

profesie, că tatăl său a fost tot avocat.

În cea de-a doua

parte a convorbirii, martorul denunțător mai face o ultimă încercare spunându-i

inculpatei „Era mai simplu dacă (…)”, la care aceasta răspunde „Trebuie să

m-apuc să încep să lucrez pe dosar” (fila 194 dosar urm. pen.).

La sfârșitul

convorbirii, cei doi stabilesc pentru a doua zi la ora 11:00 o nouă întâlnire,

pentru ca martorul denunțător să aducă inculpatei banii, dar această întâlnire

nu a mai avut loc.

Din declarațiile

martorilor audiați în cauză care confirmă mențiunile din procesele verbale de

redare a convorbirilor telefonice, coroborate cu declarațiile martorului denunțător

V.D. care a arătat că inculpata i-a cerut suma de 1.500 euro și că îi va emite

chitanță pentru această sumă, că procurorul de la D.N.A. i-a cerut să poarte

discuții normale cu inculpata că să nu dea de bănuit și să încerce să întrebe

despre suma de bani pe care aceasta urma să o primească, ceea ce a și făcut, nu

rezultă că în cauză ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de

trafic de influență, concluzie la care în mod corect a ajuns și instanța de

fond.

Înalta Curte nu poate

primi concluzia procurorului de a se dispune condamnarea intimatei inculpate P.A.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență pe considerentul că din

moment ce suma de 282 lei reprezentând taxele pe care aceasta trebuia să le

plătească pentru a reveni în barou este mai mică decât suma de bani pe care

trebuia să o primească de la martorul denunțător (1.500 euro), este evident că

banii aveau o cu totul altă destinație deoarece, așa cum a reținut și

judecătorul fondului, este de notorietate că sumele reprezentând onorariul

avocaților se negociază, iar în speța dedusă judecății inculpata cunoștea de la

martorul E.N. (cel care a contactat-o pentru a-l apăra pe denunțător) câți bani

are V.D. și cât îi poate oferi acesteia.

Nu s-a demonstrat în

cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că intimata inculpată a

lăsat să se creadă că are influență asupra procurorului de caz pentru a-l

determina pe acesta să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu,

respectiv să-i aplice denunțătorului o sancțiune administrativă în dosarul în

care era cercetat.

Dimpotrivă, așa cum

rezultă din procesele - verbale de redare a convorbirilor telefonice rezultă că

intimata inculpată l-a lăsat pe martorul denunțător V.D. să înțeleagă că suma

de bani cerută este pentru taxe (chiar dacă nu îi precizează cuantumul), că nu

are importanță cine este procurorul, că el „să nu se bage” și că „este treaba

ei de profesionist să lucreze pe dosar”.

Atitudinea intimatei

inculpate de a-i da asigurări martorului denunțător să stea liniștit, că

problema se va rezolva, arătându-i și variantele ce ar putea exista, nu

conturează infracțiunea de trafic de influență, ci se circumscrie unui

comportament normal al avocatului în îndeplinirea atribuțiilor de a asigura

apărarea în cauza în care este angajat.

Prin urmare, reținând

că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., se

va respinge ca nefondat în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen.

În baza art. 192 alin.

(3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului

declarat de parchet vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată P.A. se va suporta

din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, D.N.A., împotriva sentinței penale nr. 212 din 23 mai 2011 a Curții de Apel București, secția I-a penală, privind pe intimata inculpată P.A.

Onorariul cuvenit

apărătorului desemnat din oficiu intimatei inculpate, în sumă de 200 lei, se va

suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 22 februarie 2012.