ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 530/2012

Asupra recursului de față; În baza actelor și lucrărilor dosarului, rezultă următoarele: Prin sentința penală nr. 212 din 23 mai 2011 pronunțată în Dosarul nr. 11698/2/2010 (3184/2010), Curtea de Apel București, secția I penală, a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpatei P.A. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000. Cheltuielile judiciare s-a dispus a rămâne în sarcina statului, iar onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200 lei s-a dispus a fi suportat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a constatat că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., a fost trimisă în judecată inculpata P.A.

în stare de libertate pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 257 C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, procurorul reținând următoarea situație de fapt: La data de 15 mai 2005, numitul V.D. a fost implicat în producerea unui accident de circulație, cercetările efectuate dovedind și faptul că acesta condusese un autoturism pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice. Astfel, potrivit buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie din 15 mai 2005 întocmit de Institutul Național de Medicină Legală „Prof. Dr. Mina Minovici”, V.D. a avut o alcoolemie de 1,70%o, respectiv de 1,40%o (f. 277). În aceste circumstanțe, lucrătorii de poliție au întocmit procesul-verbal din data de 15 mai 2005 (f. 273 - 274), înregistrat la Brigada de Poliție Rutieră sub nr. 327262 din 17 mai 2005, iar la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, sub nr. 5109/P/2005.

Întrucât la data săvârșirii faptei V.D. avea calitatea de jandarm angajat pe bază de contract în cadrul U.M. 0829, iar existența unui dosar penal în care era cercetat era de natură să pericliteze păstrarea acestui post, V.D. a luat legătura cu martorul N.D.S., un coleg de serviciu, căruia i-a expus problema cu care se confrunta. Martorul N.D.S. l-a pus în legătură pe V.D. cu martorul E.N., despre care i-a relatat că are cunoștințe în rândul persoanelor cu funcții de conducere din cadrul Ministerului Administrației și Internelor și că este în măsură să îl ajute să obțină un calcul retroactiv al alcoolemiei, astfel încât valoarea acesteia să fie inferioară limitei de 0,80%o, evitând, în acest mod, tragerea la răspundere penală.

V.D. l-a întâlnit pe E.N. în data de 17 mai 2005, în casa martorei Ț.F., sora lui N.D.S. Cu prilejul acestei întâlniri, E.N. i-a prezentat lui V.D. relațiile sale, astfel încât i-a creat convingerea că are influență asupra unor lucrători de poliție, procurori și medici legiști și că îi poate determina să întocmească actele necesare în dosarul în care V.D. era cercetat, de așa natură încât să fie înlăturată tragerea la răspundere penală a acestuia. Tot atunci, E.N. i-a spus lui V.D. că va trebui să-i dea o sumă de bani, fără a preciza cuantumul acesteia. La câtva timp de la această întâlnire, V.D. a plecat la Bumbești-Jiu, unde a urmat un curs de pregătire profesională în perioada iunie - august 2005. În acest interval de timp, V.D.

a primit o citație pentru a se prezenta la Brigada de Poliție Rutieră și a fost contactat telefonic și de către N.D.S. și E.N., care i-au spus că, după ce va reveni la București, va trebui să meargă la Brigada de Poliție Rutieră pentru a fi audiat. În data de 01 septembrie 2005, după discuții telefonice prealabile, V.D. s-a întâlnit cu E.N. și s-a deplasat cu acesta la sediul Brigăzii de Poliție Rutieră. Împreună, au intrat în biroul ofițerului de poliție I.L., la acea dată inspector principal, căreia îi fusese repartizat dosarul în care era cercetat V.D., iar acesta din urmă a fost audiat. Prezența lui E.N. în biroul ofițerului de poliție în momentul audierii, faptul că acesta i-a dat indicații lui V.D.

cu privire la conținutul declarației care trebuia dată, atitudinea adoptată în timpul audierii, au fost de natură să-i întărească lui V.D. încrederea în influența pe care E.N. o avea asupra organelor de urmărire penală și în posibilitatea acestuia de a-l ajuta să nu fie tras la răspundere penală pentru infracțiunea comisă. În luna octombrie 2005, E.N. l-a contactat telefonic pe V.D. și i-a cerut suma de 1.400 euro, cu scopul de a interveni pe lângă polițiștii și medicii legiști asupra cărora a pretins că are influență pentru a obține un calcul retroactiv al alcoolemiei favorabil și, pe cale de consecință, o soluție de netrimitere în judecată față de V.D. Cu același prilej, E.N. a pretins că are influență și asupra procurorului care urma să soluționeze dosarul penal în care era cercetat V.D., afirmând totodată că din suma respectivă va da o parte și procurorului care va dispune soluția de netrimitere în judecată.

Ulterior acestei convorbiri telefonice, E.N. a reiterat solicitarea de a-i fi remisă suma de 1.400 euro atât personal, cât și prin intermediul lui N.D.S. La scurt timp, V.D. s-a întâlnit din nou cu E.N. în casa lui Ț.F., ocazie cu care E.N. a cerut din nou suma de 1.400 euro pentru a „rezolva” problema juridică a lui V.D. și, în plus, i-a promis acestuia că îl va ajuta să obțină un transfer în cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Sălaj, dictându-i în acest scop un raport de solicitare a transferului. Toate aceste aspecte au fost reținute pe baza probelor administrate în cauză, rezultând din coroborarea declarațiilor lui V.D. cu declarațiile martorilor I.L., G.A., G.N., C.D., cu unele aspecte din declarațiile lui N.D.S., E.N.

și Ț.F. și cu convorbirile telefonice și cele purtate în mediu ambiental. Întrucât E.N. și N.D.S. au făcut presiuni asupra lui V.D. pentru ca acesta să dea suma de 1.400 euro în schimbul intervenției pe care E.N. trebuia să o facă pe lângă organele de urmărire penală, profitând de influența pe care susținea că o are, V.D. a sesizat Direcția Generală Anticorupție, iar denunțul formulat a fost înregistrat la Parchetul de pe lângă Tribunalul București. În cauză s-a procedat la interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și a celor purtate în mediu ambiental, în baza autorizațiilor emise de Tribunalul București la data de 15 noiembrie 2005 (f. 198 - 206). Potrivit declarațiilor lui V.D., și după formularea denunțului, presiunile au continuat, astfel că acesta a decis să îi spună lui E.N.

că îi da suma pretinsă. Totuși, E.N. a refuzat în acel moment primirea banilor, V.D. arătând în acest sens „când i-am spus că am banii și că îi pot da, E. nu a mai vrut să se întâlnească cu mine. E. mi-a spus că trebuia să îi dau banii când i-a solicitat el și că acum este prea târziu pentru acest lucru.” (f. 59). Pentru faptele reținute în sarcina numiților E.N. și N.D.S. s-a dispus trimiterea în judecată a acestora prin rechizitoriul nr. 4809/P/2005 din data de 11 februarie 2010 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București (f. 8 - 21). Prin sentința penală nr. 708 din 27 septembrie 2010 a Tribunalului București, Secția I Penală, s-a dispus condamnarea lui E.N. la o pedeapsă de 4 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 7 ani și a lui N.D.S.

la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării acesteia pe durata unui termen de încercare de 6 ani (f. 149 - 157). În ciuda atitudinii sale anterioare de refuz, la scurt timp, E.N. a acceptat să îl ajute pe V.D. în continuare, însă i-a oferit altă soluție. În acest sens, E.N. i-a făcut legătura lui V.D. cu inculpata P.A., avocat în cadrul Baroului București, sfătuindu-l să se întâlnească cu aceasta pentru că este în măsură să-l ajute. Martorul E.N. confirmă faptul că i-a recomandat-o pe inculpata P.A. lui V.D., însă susține că nu s-a pus problema ca inculpata să intervină pe lângă procuror pentru a obține o soluție favorabilă pentru V.D. și că „i-am spus doamnei avocat să-l rezolve înțelegând prin aceasta să se ducă de câte ori are nevoie de ea și să-și îndeplinească obligațiile să nu vină V. la mine să spună că nu s-a prezentat” (f. 121 - 122). Într-o altă declarație, E.N.

pretinde că „Am rugat-o pe avocată să îl ajute pentru că are probleme la unitate, ajutorul la care mă refeream fiind acela de a nu amâna mult procesul” (f. 123 - 125). Declarația lui E.N. nu este însă, corespunzătoare realității, el însuși, în convorbirile telefonice purtate cu inculpata P.A. și cu V.D., explicând necesitatea intervenției inculpatei și scopul acestei intervenții. Astfel, în data de 12 decembrie 2005, la ora 11:09, inculpata P.A. l-a apelat pe E.N., ocazie cu care acesta îi spune că are un client pentru ea și o întreabă dacă poate să-l ajute, astfel încât acesta să nu fie sancționat penal pentru că altfel va fi concediat: „E.N.: Îți dau un jandarm. P.A.: Așa. E.N.: L-a găsit băut la mașina lui proprietate personală, nu era în timpul serviciului.

P.A.: Așa. E.N.: I-a găsit o alcoolemie mai măricică, până în doi. P.A.: Până în doi, da. E.N.: Până-n doi. I-a găsit 1,92. P.A.: Îhî E.N.: La recalculare, deci. Până în doi. P.A.: Așa. E.N.: A, el luptă să fie amendă administrativă. P.A.: Da, da, da. E.N.: Să nu fie penală că-l dă afara de la serviciu. P.A.: Păi, îți dai seama. E.N.: A., te bani la treaba asta? P.A.: Măi, mă bag.”(f. 235). Pusă la curent cu situația de fapt, inculpata P.A. acceptă „să se bage” pentru a-l ajuta pe V.D. să-și rezolve problema, iar ajutorul nu este unul dezinteresat, ci acordat în schimbul sumei de 1.500 euro, așa cum rezultă din discuția telefonică. De asemenea, încă de la această primă discuție rezultă clar că acest „ajutor” depășește limitele legale, E.N.

avertizând-o că este neapărat nevoie „să rezolve” problema, iar inculpata P.A. și E.N. au mai lucrat și anterior împreună cu același scop: „E.N.: Ai înțeles cum e treaba? P.A.: Bine. E.N.: Da? Dar A., vezi, te bagi să rezolvi. P.A.: Bineînțeles, păi da. E.N.: Bine. P.A. : Îți dai seama că nu am încotro, măi. Tu îți dai seama. E.N.: Bine, bine. P.A.: Eu vreau din nou să lucrăm să fie o chestie cum (neinteligibil)” (f. 236). Potrivit declarației lui V.D., E.N. i-a relatat că inculpata P.A. „este o persoană puternică, cu multă influență și mă poate ajuta să scap de dosar. Totodată, E.N. mi-a spus că această avocată i-a ajutat pe mulți, aspect confirmat ulterior și de către avocată” (f. 26). Declarația lui V.D.

este susținută de conținutul convorbirii telefonice din data de 12 decembrie 2005, ora 11:53, când E.N., pentru a-i forma acestuia convingerea că de cazul său se va ocupa o persoană competentă, care poate să-l ajute să obțină o soluție favorabilă, îi spune: „…deci, avocata asta a fost șefa Parchetului sectorului 1. Deci, nu e oricine.” (f. 237). La scurt timp după această convorbire, E.N. a apelat-o pe P.A., pentru a verifica dacă V.D. a luat legătura cu ea. Discuția dintre cei doi este centrată în jurul sumei ce urma să fie pretinsă de către inculpata P.A. de la V.D., dar și în jurul a ceea ce inculpata trebuia să facă: „E.N.: Bine. Deci, îi iei banii. îi spui, îmi dai înainte 1.000, 1.000 îi ceva de euro.

P.A.: Exact. E.N.: 1.000 și ceva de euro, și eu mă ocup. P.A.: Exact. E.N.: De dosar. Fiind sub 2%o. P.A.: Î? E.N.: Îl poți scoate. P.A.: Da bineînțeles. E.N.: E, mai intervenim încolo, mai facem încolo. Îți iei 1.000 și ceva.” (f. 238 - 239). Discuția dintre cei doi este un model foarte bun pentru a dovedi că inculpata P.A. știa, încă din momentul în care a fost contactată de către E.N. care i-a expus situația lui V.D., ce trebuie să facă, dată fiind colaborarea anterioară dintre aceștia. Inculpata, în schimbul sumei de 1.500 euro, urma să îi comunice lui V.D. modalitatea în care urma să-l ajute pentru a obține soluția de netrimitere în judecată în dosarul penal în care era cercetat și îi garantează lui E.N.

că este în măsură să obțină o rezolvare favorabilă a cazului, între inculpată și E.N. existând, așa cum se desprinde din conținutul convorbirilor telefonice, o înțelegere tacită cu privire la natura demersurilor ce urma să le întreprindă. Având numărul de telefon al inculpatei P.A. de la E.N., V.D. a sunat-o pe aceasta în data de 12 decembrie 2005, la ora 13:24:55 (o zi de luni), i-a comunicat că sună din partea lui E.N. și a încercat să îi prezinte problema cu care se confrunta, însă inculpata P.A., deja pusă la curent cu toate aspectele de către E.N., i-a explicat lui V.D. că ar fi mai bine să se întâlnească să discute. Întâlnirea a fost stabilită pentru miercuri, 14 decembrie 2005, urmând ca marți să vorbească din nou la telefon pentru a stabili locul întâlnirii.

V.D. a vrut totuși să se asigure că inculpata cunoaște exact despre ce este vorba, așa cum stabilise anterior cu E.N., care-i garantase obținerea unei soluții favorabile în dosarul penal în care era cercetat: „V.D.: Și, ce vroiam să zic, cu treaba aia, știți despre ce e vorba, nu? P.A.: Știu, știu, știu. V.D.: Se rezolvă? P.A.: Bine-nțeles, dar o să fie de muncă, adică să nu vă imaginați că astea sunt lucruri simple. V.D.: Da, da, da. P.A.: Deși aparent sunt foarte simple, dar nu sunt foarte simple. V.D.: Nici o problemă (neinteligibil)” (f. 176). Modul în care inculpata răspunde, conduce la ideea că este foarte sigură pe ea, că știe exact ce are de făcut, că nu există niciun dubiu că situația va fi „rezolvată”, chiar dacă va fi dificil.

Reacția promptă și fermă a inculpatei îi creează lui V.D. convingerea că obținerea unei soluții favorabile este certă și că inculpata se va ocupa de acest lucru prin relațiile pe care le are, apelând la influența sa asupra persoanelor competente să dispună o soluție în cauză. După ce a fost contactată de către V.D., inculpata P.A. l-a anunțat imediat pe E.N. că a stabilit să se întâlnească cu V.D. peste două zile. E.N. îi atrage atenția inculpatei asupra faptului că este necesar „să rezolve” printr-o intervenție la parchet, dar și asupra faptului că nu trebuie să vorbească la telefon despre acest lucru: „E.N.: Eu i-am spus „Domne' a fost procuroare, a fost cutare, e o avocată bună (…) vrei să nu știu, nu interesează cât îți cere, eu ți-am făcut (…) cu cineva care se poate rezolva”.

P.A.: Bineînțeles, și m-a întrebat, zice „Da, da' știți (…) da se rezolvă?”, zic „Domne'" zic „Bineînțeles că se rezolvă”, zic, „dar aceste lucruri nu sunt așa simple precum par.” E.N.: Da. P.A.: Adică, să nu creadă (neinteligibil). E.N.: Și nu mai vorbi prin telefon, personal. P.A.: î? E.N.: Nu mai vorbi prin telefon mult, ia-i banii și cu asta am terminat. P.A.: Păi, bineînțeles că nu mai vorbesc prin telefon, dar i-am zis așa (neeligibil). E.N.: Că pe urmă la Parchet la sectorul 4 (...). P.A.: Așa. E.N.: (…) discutăm noi cu cineva. P.A.: Bine, mă." (f. 239). Această convorbire scoate în evidență faptul că inculpata i-a fost prezentată lui V.D. în așa fel încât acesta să fie convins că ea are influență asupra procurorului, datorită faptului că anterior a avut această profesie.

De asemenea, înțelegerea este clară că ulterior primirii banilor pretinși de la V.D., inculpata va interveni pe lângă procuror pentru obținerea unei soluții favorabile lui V.D. E.N. este insistent „iei banii și pe urmă ocupă-te de dosar, și pe urmă vezi să-l rezolvi dracului, să nu (…).” (f. 240). În data de 13 decembrie 2005, ora 18:03, V.D. a apelat-o pe inculpata P.A., pentru a stabili detaliile întâlnirii care urma să aibă loc a doua zi. Inculpata P.A. i-a cerut lui V.D. să vină pe Șoseaua Vergului, la sediul I.I. SRL. Discuția purtată cu acest prilej este relevantă pentru întărirea convingerii lui V.D. asupra influenței pe care inculpata P.A. pretindea că o are, V. primind încă o dată asigurări că situația se va rezolva: „V.D.: Din câte am înțeles, dumneavoastră sunteți avocată, nu?

P.A.: Bineînțeles. V.D.: A. și (…). P.A.: P. V.D.: P., așa. P.A.: Da, da, da. Bineînțeles. V.D.: Da. Și ziceți că problema se rezolvă. P.A.: Bineînțeles, se va rezolva. V.D.: Da (neinteligibil). P.A.: Se va rezolva. V.D.: Da, da, da. Bine. P.A.: Deci, aveți toată încrederea că eu sunt un om foarte corect si nu nu fac niște lucruri, niște promisiuni aiurea. V.D.: Păi, bănuiesc că ați mai avut cazuri. P.A.: Păi, vă dati seama, și în procuratură cât am fost câți polițiști am supravegheat, nu mai vreau să-mi aduc aminte. V.D.: A, ați fost, ați lucrat în procuratură? P.A.: Da. V.D.: A! Parcă mi-a zis ceva domnu' E., da' nu eram atent, că știți cum e, cu necazurile pe cap. P.A.: Da, am lucrat în procuratură, după aceea, mă rog, am fost la niște studii în străinătate.

In fine” (f. 240 - 241). Stabilind să se întâlnească, în data de 14 noiembrie 2005 V.D. s-a deplasat la adresa indicată de către inculpata P.A., unde se afla sediul I.I. SRL. Înainte de a ajunge, V.D. a sunat-o pe inculpată, căreia i-a comunicat că luni a fost la Brigada de Poliție Rutieră, unde i s-a adus la cunoștință rezultatul recalculării alcoolemiei, aceasta fiind de 1,90%o. În ciuda acestei valori ridicate a alcoolemiei, inculpata P.A. i-a confirmat lui V.D. că aceasta nu este o problemă și știe ce are de făcut, fiind foarte precaută în a-i da detalii la telefon: „V.D.: (…) am uitat să vă zic că mi-a venit recalcularea de la I.M.L. P.A.: Așa. V.D.: Și eu, e de 1…, 1,9. P.A.: Aha! Am înțeles.

V.D.: Ce putem face acolo? P.A.: Ă, nu pot să vorbesc acum prin telefon să vă spun ce fac eu acolo, dar stați fără nicio grijă. V.D.: Da, da, da. P.A.: Nu e problemă, chiar dacă v-a venit 1,9, nu e problemă. V.D.: Da, da, da. P.A.: Da? V.D.: Da. P.A.: Deci, nu pot să vă spun acum cum îmi fac eu meseria și ce am de gând să fac. V.D.: Da, da. P.A.: înțelegeți? Că nu se poate ” (f. 241). Având în vedere declarațiile inculpatei potrivit cărora tot ce urma să facă se încadra în limitele legii, ea urmând doar să asigure o apărare eficientă lui V.D., s-a apreciat că este inexplicabilă această precauție a lui P.A. în a spune foarte clar ce demersuri urma să întreprindă, singura explicație pertinentă, în contextul întregii acțiuni, fiind aceea că activitatea sa nu trebuia să fie una legală, iar obținerea soluției favorabile pentru V.D.

urma să fie rezultatul intervenției pe care urma să o facă pe lângă procurorul competent, asupra căruia a lăsat să se înțeleagă că are influență. La sediul I.I. SRL, V.D. a fost așteptat de către inculpata P.A., cu care a purtat mai întâi o scurtă discuție despre I.I. SRL, apoi au abordat problema pentru care s-au întâlnit. V.D. i-a spus inculpatei care au fost rezultatele la analiza celor două probe de sânge, respectiv 1,60%o și 1,40%o, iar inculpata P.A., după ce a confirmat că a aflat aceste date și de la E.N., i-a spus : „Mă, el mi-a spus, dar eu n-am vrut să vorbesc prea multe prin telefon cu el, tu ai înțeles?" (f. 178). Se observă, așadar, discreția exagerată a inculpatei, care a evitat să discute la telefon cu E.N.

„prea multe”, deși E.N. era un vechi amic al său, care îi recomandase un client, așa cum procedase și anterior. Dacă ceea ce urma să facă inculpata P.A. reprezenta doar o activitate de apărare obișnuită și corectă a unui avocat, această măsură de precauție era inutilă. Faptul că inculpata admite că a evitat să vorbească „prea multe la telefon” nu este de natură să susțină apărarea pe care aceasta a încercat să și-o creeze. Imediat după această remarcă, inculpata P.A. a făcut o legătură între infracțiunea pentru care V.D. era cercetat și postul ocupat de acesta, concluzia fiind că o sancțiune de natură penală sau o sancțiune cu caracter administrativ reprezintă un inconvenient major pentru V.D.

în păstrarea locului de muncă, singura soluție convenabilă fiind una de neîncepere a urmăririi penale, soluție în obținerea căreia inculpata putea să-l ajute: „P.A.: Bineînțeles că pot să te ajut. Tu ce ești acolo, ești jandarm, nu? V.D.: Da. P.A.: Ce ești acolo tu? V.D.: Subofițer. P.A.: Subofițer? Nu mai știu acum dacă sunt subofițeri sau nu. V.D.: Asta e, chestia e să nu rămân cu (…). Știți, că dacă e (…). P.A.: Știu. V.D.: (…) și amendă penală. P.A.: Da, dar o amendă administrativă sau o soluție din asta în penal nu ți-ar dăuna, da? Deci asta e toată problema? V.D. : (neinteligibil) să nu fie penal. P.A. : Să nu fie penal. Bun!". (f. 178 - 179) Totodată, inculpata P.A. a aflat de la V.D.

că dosarul este încă la Brigada de Poliție Rutieră, dar pentru că cercetările păreau finalizate, inculpata a considerat că dosarul urmează să ajungă la parchet și i-a prezentat lui V.D. soluțiile pe care le are la îndemână: „P.A.: „Deci, orice soluție dată de cercetările penale trebuie să fie verificată de procuror. Deci, în clipa de față am avea două posibilități: fie să se ducă direct cu amendă administrativă acolo sau cu sancțiune contravențională - vom vedea, ai înțeles?” V.D.: Da. P.A.: Sau să se ducă acolo cu propunere că ai fi vinovat și acolo să obținem un (…), o amendă, dar nu penală, ai înțeles?” (f. 183). Înțelegând despre ce este vorba, chiar dacă fără prea multe vorbe în acest sens, V.D.

a întrebat-o pe inculpată cu cine trebuie să vorbească pentru rezolvarea situației, însă inculpata P.A., enigmatică, dar sigură pe ea, i-a explicat că aceasta este exclusiv problema ei și că până când dosarul va ajunge la parchet nu va trebui să vorbească cu altcineva, rezultând, implicit, că problema lui V.D. își va găsi rezolvarea la parchet: „V.D.: Păi și nu trebuie să (…). P.A.: Deci (…) V.D.: (…) vorbim cu cineva, deci banii (…). P.A.: (…) până atunci, nu, nu, nu, nu mă, nu te băga la chestia asta, e ce fac eu cu dosarul, e treaba mea. Câtă vreme eu sunt stăpână pe dosarul meu, n-am niciun fel de treabă, da?! V.D.: Da, da, da. P.A.: Deci stai liniștit, nu-ti face probleme că nu. V.D.: Nu, să iasă bine.

P.A.: Păi. pentru asta ai venit la mine, nu? V.D.: Da. P.A.: Nu ca să iasă prost? V.D.: Da. P.A.: Ca să iasă prost, puteai să stai și singur. V.D.: Da, așa e. P.A.: Fără avocat." (f. 183). După ce inculpata P.A. i-a dat aceste detalii lui V.D., discuția ajunge inevitabil și la suma pe care V. trebuie să o plătească inculpatei pentru serviciul ce urma să-l presteze. Inculpata i-a cerut suma de 1.500 euro și, pentru că V.D. i-a mărturisit că dispune doar de 1.400 euro, inculpata a acceptat să primească și această sumă, explicându-i pentru ce îi va folosi. „P.A.: Deci, acești bani sunt valabili până la Dumnezeu și înapoi, indiferent că o să avem și judecată. Eu nu vreau să avem. V.D.: Tocmai asta e. P.A.: Eu nu vreau să avem.

Eu vreau acum, de-aici și la parchet să se termine toată această măgărie. V.D.: Păi, la parchet acolo. V.D.: Deci, mi-ați zis c-o să ajungă dosarul la parchet. P.A.: Dacă o să ajungă, stai că încă nu se (…) eu ți-am spus niște posibilități, tu ai înțeles ? Că poate de aici. V.D.: Păi, de la poliție nu, nu. P.A.: De la poliție ajunge la parchet, da, fie că e vorba de o soluție de neurmărire, de scoatere, de nu știu ce, înțelegi? Deci, oricum dosarul va merge la parchet, care va spune „da, domne e contravenție, nu e contravenție, da domne, e asta nu e ailaltă”. V.D.: Păi, și cine spune asta? P.A.: Procurorul care supraveghează pe polițistul respectiv. V.D.: Aha. P.A.: Înțelegi? Așa e legea, asta e legea!

Deci, orice dosar trebuie supravegheat de un procuror, care e un magistrat - așa se zice aici - independent. V.D.: Aha. P.A.: Deci este ca mine, ca judecătorul, da? V.D.: Și aveți idee cu ce procuror lucrăm, ca să (…)? P.A.: Nu știu deocamdată, dar nu asta e problema. V.D.: Aha. P.A.: Deci nu asta este problema, problema e lucrarea dosarului cum trebuie. V.D.: Da, da. P.A.: Asta-i marea problemă, adică lucrarea profesionistă a dosarului pentru că nu e tot, pentru că nu e tot ce s-a întâmplat acolo în dosar, asta nu e tot ce trebuie făcut. V.D.: Păi, mai trebuie făcut ceva. P.A.: Păi treaba mea, eu știu, e treaba mea de profesionist V.D.: Păi să știu și eu să stau liniștit, doamnă, că știți cum e.” (f. 187 - 188). De această dată, inculpata P.A.

individualizează persoana pe lângă care va face intervenția, aceasta fiind procurorul care supraveghează urmărirea penală în Dosarul nr. 5109/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria sector 3 București. Faptul că inculpata nu cunoaște numele procurorului care va dispune soluția în cauză nu reprezintă un impediment pentru ea, deoarece este o chestiune minoră, care se rezolvă și, așa cum rezultă și din dialogul următor, oricine ar fi procurorul, situația va fi rezolvată: „V.D.: Problema e să aprobe procurorul să (neinteligibil). P.A.: Stai liniștit. Stai liniștit, pentru că eu știu de ce. Ai înțeles? Deci, stai liniștit. V.D.: Trebuie să fie cunoștință ca să (…). P.A.: Nu e vorba numai de cunoștințe aici.

Stai liniștit că eu trebuie să revăd tot dosarul tău și trebuie să-l lucrez așa cum trebuie lucrat. Tu ai înțeles? Asta în primul rând" (f. 190). Inculpata P.A. consolidează, în acest fel, încrederea lui V.D. că e stăpână pe situație și totul se va rezolva. Inculpata merge mai departe și îi explică lui V.D. că „a ajutat” și alte persoane, polițiști, cercetați pentru fapte mult mai grave decât cea săvârșită de el, pentru a scoate în evidență posibilitatea reală pe care ea o are pentru ca V.D. să fie exonerat de răspundere penală. De asemenea, inculpata P.A. îi confirmă lui V.D., ca urmare a întrebărilor acestuia, că îl cunoaște de mai multă vreme pe E.N. și a mai „colaborat” cu acesta, deoarece a rugat-o „să ajute tot felul de persoane care aveau într-adevăr nevoie” (f. 192, 194). Totodată, inculpata P.A.

îl asigură pe V.D. de rezultat: „V.D.: Nu știu, nu știu, dar trebuie să scap neapărat. P.A.: O să scapi, stai liniștit. O să scapi. V.D.: Viitorul meu, viața mea. P.A.: Bineînțeles. V.D.: Am muncit atâta și (…) n-are sens (...) V.D.: Nu știu, mi-e frică, mi-e frică să nu (…) sănii. P.A.: Stai liniștit, că nu se întâmplă nimic, nu ți se-ntâmplă nimic."(f. 193, 194). Discuția purtată de către inculpata P.A. cu V.D. evidențiază foarte clar faptul că inculpata i-a promis lui V.D. că va interveni pe lângă procurorul competent, care urmează să soluționeze dosarul în care V.D. era cercetat, lăsându-l pe acesta să creadă că are influență asupra procurorului. Serviciul oferit de către inculpată nu a fost însă unul gratuit, deoarece P.A.

i-a pretins lui V.D. suma de 1.500 euro pentru „rezolvarea” situației. Modul în care V.D. prezintă concluziile întâlnirii și ale discuțiilor telefonice cu inculpata P.A. conturează o imagine de ansamblu asupra felului în care V.D. a perceput mesajul transmis de către inculpată, asupra convingerii și încrederii acestuia că inculpata este în măsură să-i ofere ajutorul potrivit pentru a nu răspunde penal pentru fapta pentru care era cercetat, uzând de influența ei asupra persoanei cu putere de decizie în cauză, și anume procurorul. Declarația lui V.D. prezintă oferta făcută de către inculpată și scoate în evidență faptul că aceasta a prezentat lucrurile cu foarte multă siguranță, convingându-l că știe foarte bine ce are de făcut, demersul pe care urma să-l întreprindă nefiind singular, astfel că se baza pe o experiență bogată cu asemenea cazuri: „P.A.

mi-a spus că a ajutat multe persoane aflate în cazuri similare și că mă costă 1.500 de euro ca să mă scape de dosar, adică să nu fiu trimis în judecată. P.A. a precizat că în cazul dosarelor de circulație e foarte ușor și că ea cunoaște exact ce are de făcut. Aceasta a subliniat că ea cunoaște foarte multă lume și că are mare influență, garantându-mi că nu voi fi trimis în judecată, dacă voi da suma cerută. (…) Menționez că, din discuția purtată cu doamna avocat P.A., a rezultat foarte clar că aceasta are cunoștințe în rândul procurorilor și a creat convingerea că poate interveni pe lângă aceștia pentru a putea „rezolva dosare, inclusiv al meu.” (f. 27). V.D. a mai precizat că „în concret, P.A.

nu mi-a spus cum va rezolva să obțin soluția de neîncepere a urmăririi penale, deși eu am întrebat în mod expres acest lucru, ea comunicându-mi că nu este treaba mea, că ea știe ce trebuie să facă.” și că „P.A. mi-a creat convingerea că ar cunoaște persoanele care se ocupă de soluționarea dosarului meu prin faptul că mi-a spus că a mai ajutat și alte persoane și părea foarte sigură pe ea." (f. 40). Fiind audiată, inculpata P.A. a negat săvârșirea faptei, arătând că, deși a vorbit cu V.D. și s-a obligat să îl ajute, ajutorul pe care urma să i-l acorde era unul legal. Inculpata a confirmat faptul că în decembrie 2005, E.N. i-a recomandat un client, al cărui nume nu și-l amintește, dar în legătură cu care a putut preciza că era jandarm, că acesta a fost implicat într-un accident de circulație și a avut și alcoolemie în momentul producerii accidentului.

În ceea ce privește suma de bani cerută de la V.D., inculpata P.A. a arătat că, din cauză că fusese suspendată din profesie de aproximativ 1 an de zile, nu mai cunoștea nivelul onorariilor ce puteau fi percepute, așa că s-a sfătuit cu E.N., care i-a spus că V.D. dispunea de 1.000 sau 1.200 euro. Inculpata a menționat, în acest context, că s-a gândit să îi solicite lui V.D., cu titlu de onorariu, suma de 1.500 euro, astfel ca, în cazul unor negocieri să poată obține suma de 1.000 de euro, cât a aflat că deține viitorul său client. De asemenea, inculpata a menționat că avea nevoie de suma de 1.000 de euro pentru a achita taxele la Barou, însă, așa cum rezultă din documentele puse la dispoziție, inculpata trebuia să achite pentru anul 2005 o taxă la Barou în cuantum de 210 lei (35 lei x 6 luni, pentru perioada iulie - decembrie 2005) și o taxă la U.N.B.R.

în cuantum de 72 lei (12 lei x 6 luni, pentru perioada iulie - decembrie 2005), în total 282 lei (f. 168 - 171). Taxele datorate de către inculpată sunt semnificativ mai mici decât echivalentul în lei al sumei de 1.500 euro, respectiv, 5.488,35 lei la un curs mediu de schimb pentru luna decembrie 2005 de 3,6589 lei pentru un euro sau al sumei de 1.000 euro, respectiv 3.658,9 lei la același curs mediu de schimb pentru luna decembrie 2005. În consecință, afirmațiile inculpatei P.A. potrivit cărora suma cerută de la V.D. era destinată în întregime plății acestor taxe este lipsită de suport real, de vreme ce suma datorată către Barou era modică și reprezenta mai puțin de a zecea parte din suma pretinsă.

Referitor la activitatea pe care urma să o desfășoare, inculpata a subliniat că aceasta era una legală și că atunci când a afirmat că „poate să-l scoată” pe V.D., date fiind circumstanțele săvârșirii faptei pentru care acesta era cercetat și circumstanțele sale personale, a apreciat că, în urma apărării pe care trebuia să i-o facă, V.D. putea fi sancționat cu o amendă administrativă sau, cel mult, cu o pedeapsă neprivativă de libertate. Apărarea făcută de inculpată nu este însă veridică și nici nu se circumscrie în cadrul unei înlănțuiri logice a derulării evenimentelor. Discuțiile inițiale purtate la telefon cu E.N., în care acesta îi explică inculpatei situația, solicitând-i ajutorul pentru V.D., care avea nevoie de o soluție de neîncepere a urmăririi penale, modul în care E.N.

o prezintă pe inculpată lui V.D., oferindu-i o imagine a unei persoane capabile să obțină o soluție cât se poate de favorabilă în dosarul penal nr. 5109/P/2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 3 București, legătura permanentă între E.N. și inculpata P.A. pe parcursul discuțiilor dintre aceasta și V.D., atitudinea inculpatei, care l-a lăsat pe V.D. să înțeleagă că știe bine ce are de făcut, că aceasta este exclusiv treaba ei și că în final totul va fi cum trebuie, contribuie la accentuarea faptului că „ajutorul” furnizat de inculpată nu era unul care să se înscrie în tiparul activității normale și legale desfășurate de către un avocat și că inculpata i-a promis lui V.D. că, în urma intervenției sale pe lângă procurorul competent, va beneficia de o soluție de neîncepere a urmăririi penale.

La această concluzie, contribuie și conținutul convorbirilor telefonice și al celor în mediu ambiental, detaliate anterior, precum și faptul că potrivit unei jurisprudențe constante, în cazul în care o persoană este cercetată pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice și, așa cum este situația în speță, alcoolemia este circa 1,90%o, soluția nu este una de scoatere de sub urmărire penală și de aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ, cu atât mai puțin o soluție de neîncepere a urmăririi penale.

Așa cum rezultă din actele efectuate în cauză, în Dosarul nr. 5109/P/2005 s-a dispus și efectuarea unui calcul retroactiv al alcoolemiei, expertiza medico-legală întocmită oferind o valoare de circa 1,90 grame la %o a concentrației de alcool în sânge (f. 278). De altfel, prin rechizitoriul nr. 5109/P/2005 din 12 februarie 2010, Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3 București a dispus trimiterea în judecată a lui V.D. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002, iar prin sentința penală nr. 162 din 15 martie 2010 a Judecătoriei Sector 3 București, definitivă prin neapelare, s-a dispus condamnarea lui V.D. la pedeapsa de 5 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării acesteia (f. 159-162).

Chiar inculpata a declarat, în acest sens, că are cunoștință că în asemenea cazuri „practica nu se rezumă la aplicarea unor sancțiuni cu caracter administrativ”, ci „se îndreaptă spre pedepse cu suspendarea executării acestora”. Inculpata a contestat faptul că s-a întâlnit cu V.D., susținând cu tărie că nu l-a văzut pe acesta niciodată și, deși au stabilit o întâlnire, întâlnirea nu a mai avut loc. Convorbirea în mediu ambiental din data de 14 decembrie 2005, interceptată și înregistrată în baza autorizației emise de către instanță contrazice însă această susținere, mai ales că din cuprinsul ei rezultă în mod clar cine sunt persoanele între care a avut loc întâlnirea și scopul întâlnirii. Convorbirile telefonice anterioare acestei întâlniri purtate de către inculpata P.A.

cu E.N. și cu V.D. atestă și ele faptul că între inculpată și V.D. a fost stabilită o întâlnire, în locul ales de inculpată, respectiv sediul I.I. SRL. Mai mult, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpata P.A. a ascultat această discuție și a precizat că vocea feminină care se aude în această înregistrare pare că îi aparține, identificând totodată locul întâlnirii. Din analiza probelor administrate în cauză rezultă, așadar, în mod cert, că inculpata P.A. i-a pretins lui V.D. suma de 1.500 euro și, lăsându-l să înțeleagă că are influență asupra procurorului competent, i-a promis că va interveni pe lângă acesta în schimbul sumei de bani pretinse, pentru a obține o soluție de netrimitere în judecată în dosarul în care V.D.

era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 89 alin. (1) din O.U.G. nr. 195/2002. Prin același rechizitoriu s-a mai dispus neînceperea urmăririi penale față de V.D. sub aspectul infracțiunii prevăzută la art. 61 din Legea nr. 78/2000 și art. 255 alin. (1) C. pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. (1), (2) din Legea nr. 78/2000, neînceperea urmăririi penale față de I.L. pentru infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) raportat la art. 6 și 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, precum și disjungerea și declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1 București pentru efectuarea de cercetări față de E.N. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută la art. 260 alin. (1) C. pen.

În fața instanței au fost audiați inculpata P.A., martorii din lucrări E.N., G.A., C.D., V.D., G.N. și martorii în circumstanțiere G.E. și D.D. S-au depus la dosar înscrisuri, respectiv adeverință de la Baroul București, adeverință de la Arhiepiscopia Romano - Catolică București în circumstanțiere, precum și adeverință de la Asociația de Proprietari, tot în circumstanțiere. Verificând actele și lucrările dosarului, probele administrate atât în faza de urmărire penală, cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a concluzionat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență pentru săvârșirea căreia inculpata P.A. a fost trimisă în judecată sub aspectul laturii subiective și, în consecință, a dispus achitarea acesteia în conformitate cu dispozițiile art. 10 lit. d) C. proc.

pen. Împotriva sentinței a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei achitări a inculpatei P.A. pe considerentul că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii pentru care aceasta a fost trimisă în judecată, respectiv, cea de trafic de influență, sub aspectul laturii subiective, și anume că lipsește intenția inculpatei de a-și trafica influența. În dezvoltarea motivului de recurs s-a susținut că din probele administrate în cauză rezultă că inculpata a lăsat să se creadă că are influență asupra procurorului care avea în instrumentare Dosarul penal nr. 5109/P/2005 în care martorul denunțător V.D.

era cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, solicitându-i acestuia suma de 1.500 euro pentru a-i obține o soluție de scoatere de sub urmărire penală și aplicare a unei amenzi administrative. Examinând hotărârea atacată atât prin prisma criticilor invocate de parchet, cât și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept așa cum cer dispozițiile art. 385 6 alin. (3) C. proc. pen. (sentința fiind supusă numai căii de atac a recursului), Înalta Curte constată că recursul nu este fondat. Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență prevăzută și pedepsită de art. 257 C. pen.

constă în acțiunea de traficare a influenței, care se poate realiza prin primirea ori pretinderea de bani sau alte foloase ori prin acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, în vederea determinării unui funcționar să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Pentru întregirea laturii obiective a infracțiunii susmenționată este necesară întrunirea următoarelor cerințe esențiale. O primă cerință esențială este aceea ca făptuitorul să aibă influență sau să lasă să creadă că are influență asupra funcționarului public sau funcționarului. A doua cerință esențială este ca făptuitorul să promită intervenția sa pe lângă un funcționar spre a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, fiind lipsit de relevanță dacă intervenția promisă s-a realizat ori nu și nici dacă prin intervenție s-a urmărit îndeplinirea de către funcționar a unui act legal sau ilegal ori dacă actul a fost ori nu efectuat.

A treia cerință esențială constă în aceea ca acțiunea ce constituie elementul material al laturii obiective a infracțiunii să fie realizată mai înainte ca funcționarul pe lângă care s-a promis că se va interveni să fi îndeplinit actul ce constituie obiectul intervenției sau, cel mai târziu, în timpul îndeplinirii acestuia. Sub aspectul laturii subiective, forma de vinovăție cu care se comite infracțiunea de trafic de influență este intenția directă, adică făptuitorul își dă seama că se prevalează de influența sa asupra unui funcționar pentru a pretinde și primi bani sau alte foloase și urmărește realizarea în acest mod a faptei, implicit, crearea unei stări de pericol pentru buna desfășurare a activității de serviciu.

Din probele administrate în faza de urmărire penală și în cursul cercetării judecătorești rezultă că în ziua de 12 decembrie 2005, ora 11:09, intimata inculpată este sunată de martorul E.N., ocazie cu care acesta îi expune, pe scurt situația martorului denunțător V.D. în sensul că a fost depistat „băut” conducând autoturismul, că i s-a întocmit dosar penal și că acesta dorește o amendă administrativă, întrebând-o pe inculpată dacă „se bagă”. După ce primește acordul inculpatei, martorul E.N. continuă discuția telefonică cu aceasta cu referire la suma de bani pe care trebuie să o ceară martorului denunțător, inculpata spunându-i lui E.N. că pentru a-l apăra pe V.D. trebuie să revină în barou (anterior fiind suspendată) și că trebuie să plătească taxele care se ridică la „aproximativ 20 - 30 milioane lei vechi, respectiv 600 - 700 euro”.

În continuare, martorul E.N. îi spune inculpatei că poate să-i ceară martorului denunțător suma de 1.200 euro din care să oprească pentru ea 800 euro, iar diferența de 400 euro să i-o dea lui. Înalta Curte, în acord cu concluzia la care a ajuns instanța de fond și contrar celor susținute de parchet reține din conversația susmenționată că prin expresia „mă bag”, inculpata a vrut să spună că va încheia contract de asistență juridică, iar sumei de bani pe care urma să o ceară martorului denunțător și al cărei cuantum i-a fost sugerat de către martorul E.N., inculpata i-a dat o destinație precisă, anume aceea de a-și achita taxele pentru a putea reveni în barou. În continuare, la data de 12 decembrie 2005, orele 11:51 și 11:53, au loc două convorbiri între martorul E.N.

și martorul denunțător V.D. în care primul îi comunică celui de-al doilea numărul de telefon al inculpatei, faptul că trebuie să o sune pentru a-și rezolva problemele, că avocata P.A. nu este oricine, a fost șefa Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 București, asigurându-l că este o avocată bine pregătită profesional. La aceeași dată, ora 12:30 are loc o nouă convorbire telefonică între inculpată și martorul E.N., ocazie cu care martorul îi spune că a vorbit cu V.D. și urmează ca acesta să o sune. Totodată, martorul îi spune din nou inculpatei ce sumă de bani să îi ceară martorului denunțător, să-i aducă partea de bani așa cum au stabilit, îi atrage atenția acesteia să nu se implice în altfel de relații cu V.D.

și, din acest motiv, acesta să nu-i mai dea nici un ban, de unde rezultă că suma de 1.200 euro nu era destinată mituirii altei persoane. În aceeași zi la ora 13:24, inculpata este apelată de martorul denunțător V.D. și împreună stabilesc o întâlnire pentru data de 14 decembrie 2010. Apoi, la ora 13:26, inculpata îl sună pe martorul E.N., îi confirmă că a luat legătura cu martorul denunțător, ocazie cu care martorul E. îi reamintește că trebuie să ia banii și „să-i dea și lui puțin acolo” și abia apoi să se ocupe de dosar. Solicitarea de a cere banii de la martorul denunțător o face E.N. inculpatei și în ziua de 13 decembrie 2005, ora 11:09, când acesta o sună pe inculpată pentru a o întreba dacă s-a întâlnit cu denunțătorul.

La data de 13 decembrie 2005, ora 18 : 03, martorul denunțător V.D. ia legătura telefonic cu inculpata și stabilesc să se întâlnească a doua zi la biroul inculpatei. Imediat, la ora 18:09, inculpata îl apelează pe martorul E. și îi comunică faptul că a luat legătura cu V.D. și că urmează să se întâlnească a doua zi, ocazie cu care martorul îi spune inculpatei să-i ceară banii, stabilind o nouă sumă în cuantum de 1.500 euro. În ziua de 14 decembrie 2005, ora 13:54, V.D. o apelează pe inculpată și îi spune că „i-a venit recalcularea alcoolemiei” care este de 1,90 ‰, întrebând-o dacă se poate „face ceva la U.”. Inculpata îi spune martorului denunțător că nu vorbește prin telefon și că „nu-i poate spune cum își face meseria dar să stea liniștit”.

La data de 14 decembrie 2005, inculpata și martorul denunțător se întâlnesc conform celor stabilite telefonic în ziua de 13 decembrie 2005, ocazie cu care, într-o primă parte a convorbirii purtată în mediu ambiental, inculpata îl întreabă pe martor aspecte legate de starea de fapt, stadiul dosarului, unde se află dosarul, iar martorul își manifestă dorința de a fi sancționat cu o amendă administrativă. Inculpata îi spune martorului denunțător că dosarul va ajunge cel puțin la parchet cu o propunere din partea poliției, propunere care va fi verificată de procuror, iar martorul îi cere inculpatei să vorbească cu cineva la parchet, amintind și de bani (fila 183 dosar urm. pen.). Inculpata îi spune martorului denunțător „Nu, mă, nu te băga la chestia asta, ce fac eu cu dosarul meu, e treaba mea”, asigurându-l că nu va avea probleme.

Referitor la banii pe care urma să-i primească de la martorul denunțător V.D., inculpata îi spune acestuia „(…) banii pe care eu ți-i cer sunt bani de taxi. Deci, eu iau un leu din banii ăștia, tu ai înțeles? (…) Deci, onorariul meu, pentru care eu am să dau chitanță. Dacă ai acești bani, deci îmi dai 1.400 euro (…) dacă vrei mergi cu mine în ziua aceea la barou. Ca să pot să-mi iau delegație (…) facem contractul de asistență foarte frumos. Iar tu ești obligat să-mi dai mie banii în acest timp. Nu pot să fac nici un fel de (…) absolut nimic până în clipa în care nu am banii, pentru că așa ne învață pe noi statul român” (fila 184 dosar urm. pen.). Martorul îi spune inculpatei: „Păi, mai trebuie făcut ceva”, iar aceasta afirmă „Este treaba mea de profesionist, o să reiau încă odată tot materialul și tot ce s-a făcut o să se mai reia” (fila 189 dosar urm. pen.).

În continuare, martorul denunțător știind că este înregistrată convorbirea în mediu ambiental insistă că trebuie vorbit cu procurorul, iar inculpata îi spune că treaba ei este să-și facă datoria și să stea liniștit, pentru „că ea știe de ce”. Martorul continuă discuția „trebuie să fie cunoștință ca să (…)”, iar inculpata îi spune: „Nu e vorba numai de cunoștințe aici. Stai liniștit că eu trebuie să revăd tot dosarul tău și trebuie să-l lucrez așa cum trebuie lucrat”, după care insistă „Păi, pe partea cealaltă pe la I.M.L. nu s-ar putea face nimic?”. Răspunsul inculpatei este „La I.M.L. eu nu mă bag. Ai înțeles? Pentru că acolo sunt niște probleme foarte mari, cu I.M.L. - ul, aici sunt niște șpăgi”.

La insistențele martorului denunțător, „Păi, tocmai aia e, dăm banii și e mai ușor”, inculpata îi răspunde „Măi băiatule, ai răbdare. Da? Ai încredere în mine, că nu sunt avocat de ieri, de alaltăieri”, continuând să-i spună că are vechime în profesie, că tatăl său a fost tot avocat. În cea de-a doua parte a convorbirii, martorul denunțător mai face o ultimă încercare spunându-i inculpatei „Era mai simplu dacă (…)”, la care aceasta răspunde „Trebuie să m-apuc să încep să lucrez pe dosar” (fila 194 dosar urm. pen.). La sfârșitul convorbirii, cei doi stabilesc pentru a doua zi la ora 11:00 o nouă întâlnire, pentru ca martorul denunțător să aducă inculpatei banii, dar această întâlnire nu a mai avut loc.

Din declarațiile martorilor audiați în cauză care confirmă mențiunile din procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice, coroborate cu declarațiile martorului denunțător V.D. care a arătat că inculpata i-a cerut suma de 1.500 euro și că îi va emite chitanță pentru această sumă, că procurorul de la D.N.A. i-a cerut să poarte discuții normale cu inculpata că să nu dea de bănuit și să încerce să întrebe despre suma de bani pe care aceasta urma să o primească, ceea ce a și făcut, nu rezultă că în cauză ar fi întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență, concluzie la care în mod corect a ajuns și instanța de fond. Înalta Curte nu poate primi concluzia procurorului de a se dispune condamnarea intimatei inculpate P.A.

pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență pe considerentul că din moment ce suma de 282 lei reprezentând taxele pe care aceasta trebuia să le plătească pentru a reveni în barou este mai mică decât suma de bani pe care trebuia să o primească de la martorul denunțător (1.500 euro), este evident că banii aveau o cu totul altă destinație deoarece, așa cum a reținut și judecătorul fondului, este de notorietate că sumele reprezentând onorariul avocaților se negociază, iar în speța dedusă judecății inculpata cunoștea de la martorul E.N. (cel care a contactat-o pentru a-l apăra pe denunțător) câți bani are V.D. și cât îi poate oferi acesteia.

Nu s-a demonstrat în cauză, dincolo de orice îndoială rezonabilă faptul că intimata inculpată a lăsat să se creadă că are influență asupra procurorului de caz pentru a-l determina pe acesta să facă un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, respectiv să-i aplice denunțătorului o sancțiune administrativă în dosarul în care era cercetat. Dimpotrivă, așa cum rezultă din procesele - verbale de redare a convorbirilor telefonice rezultă că intimata inculpată l-a lăsat pe martorul denunțător V.D. să înțeleagă că suma de bani cerută este pentru taxe (chiar dacă nu îi precizează cuantumul), că nu are importanță cine este procurorul, că el „să nu se bage” și că „este treaba ei de profesionist să lucreze pe dosar”.

Atitudinea intimatei inculpate de a-i da asigurări martorului denunțător să stea liniștit, că problema se va rezolva, arătându-i și variantele ce ar putea exista, nu conturează infracțiunea de trafic de influență, ci se circumscrie unui comportament normal al avocatului în îndeplinirea atribuțiilor de a asigura apărarea în cauza în care este angajat. Prin urmare, reținând că sentința pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., se va respinge ca nefondat în conformitate cu dispozițiile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. În baza art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de parchet vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru intimata inculpată P.A.

se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., împotriva sentinței penale nr. 212 din 23 mai 2011 a Curții de Apel București, secția I-a penală, privind pe intimata inculpată P.A. Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu intimatei inculpate, în sumă de 200 lei, se va suporta din fondul Ministerului Justiției. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, D.N.A., rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 22 februarie 2012.