ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2204/2011

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 53/PI din 24 februarie

2011 Curtea de Apel Timișoara

în

baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen. a respins, ca

nefondată plângerea petenților K.V.A. și K.E. formulată împotriva rezoluției

din 19 iulie 2010 dată în dosar nr. 259/P/2010 și a rezoluției din 17 august

2010 dată în dosar nr. 929/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel

Timișoara, pe care le-a menținut ca temeinice și legale.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc.

pen. a obligat petenții la plata cheltuielilor judiciare față de stat.

A constatat Curtea de Apel Timișoara

că din examinarea întregului material probator existent în cauză, procurorul de

caz a conturat în mod corect starea de fapt rezultată din piesele dosarului,

respectiv aceea că la sfârșitul anului 2007 avocatul J.S.A. a fost contactată

telefonic de petenți în vederea deschiderii și susținerii unui proces civil de

ieșire din indiviziune pentru care costurile totale au fost stabilite la suma

totală de 3.000 Euro, încheindu-se contractul de asistență juridică nr. 0076376

din 19 noiembrie 2007 între numita P.S. și avocat, eliberându-se factura nr. 13

din 19 noiembrie 2007 pentru suma de 10.000,00 lei.

Din probele dosarului a rezultat că

procesul civil a demarat ca urmare a demersurilor făcute de către avocatul J.A.S.,

dovadă fiind fotocopiile depuse la dosarul cauzei, însă pe parcurs petenții au

renunțat la serviciile acestui avocat în mod unilateral.

Din conturarea acestei stări de fapt

și din probele dosarului a constatat instanța de fond că nu rezultă că intimata

J.S.A. ar fi săvârșit vreo faptă de natură penală, ea exercitându-și meseria de

avocat în condiții de legalitate, încheind contractul de asistență juridică cu

reprezentantul petenților, numita P.S., al cărui nume se află trecut la rubrica

client/reprezentant pentru suma plătită eliberându-se atât factură, cât și două

chitanțe, existente la fila 21-22 dosar nr. 259/P/2010, neputându-se vorbi de

existența infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 C. pen., dar nici

de cea de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 din Legea nr. 249/2005,

neexistând nici probe și nici indicii cu privire la săvârșirea de vreo faptă

penală de către intimata J.A.S.

Procurorul de caz în mod judicios a

arătat că pentru eventualele pretenții ale persoanelor vătămate legate de

restituirea unei părți din onorariul avocațial, sunt incidente dispozițiile

legale legate de legea privind Organizarea exercitării profesiei de avocat, coroborate

cu clauza din contractul de asistență juridică care arată că toate litigiile cu

privire la nașterea, modificarea, stingerea, interpretarea și executarea acelui

contract, sunt supuse regulilor de arbitraj, regulilor de procedură prevăzute

de lege și de statutul profesiei de avocat.

Cu privire la ofițerul de poliție C.A.,

instanța a apreciat că citarea făptuitorilor în dosarul nr. 13414/P2009 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara în care petenții au avut calitate

de făptuitori, ca urmare a plângerii formulate de avocatul J.S.A. împotriva

acestora pentru săvârșirea infracțiunii de denunțare calomnioasă prev. de art.

259 C. pen., instanța a apreciat că acest lucru se circumscrie normelor

procesual penale, audierea făptuitorilor neputându-se efectua printr-un

reprezentant (V.D.), aspect independent de mutarea sediului administrativ al

instituției Poliției, astfel că reclamația susținută de petenți nu are nici un

suport probator, neconturându-se săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu

contra intereselor persoanelor prevăzute de art. 146 C. pen. de către numitul C.A.,

ofițer în cadrul IPJ Timiș.

Curtea de Apel Timișoara a apreciat că

plângerea formulată de către petenții K.V. și K.E. este nefondată, neputându-se

reține în sarcina intimaților J.S.A., avocat în cadrul Baroului Timiș și C.A.,

comisar în cadrul IPJ Timiș, infracțiunea reclamată de către petenți, astfel că

a respins plângerea formulată de petenți fiind menținute ca temeinice și legale

rezoluția din 19 iulie 2010 dată în dosar nr. 259/P/2010 și rezoluția din 17

august 2010 dată în dosar nr. 929/II/2/2010 ale Parchetului de pe lângă Curtea

de Apel Timișoara.

La data de 15 martie 2011, nemulțumiți

de această hotărâre, petenții K.V. și K.E. au formulat recurs împotriva

sentinței menționate

și

au solicitat admiterea recursului, arătând că soluția pronunțată de Curtea de

Apel Craiova este nelegală, motivele de recurs invocate fiind la fila 2-3 din

dosar, fiind expuse pe larg în motivele depuse ulterior.

Examinând hotărârea atacată prin

prisma admisibilității căii de atac a recursurilor

petenților K.V. și K.E., în fața Înaltei

Curți, în raport de obiectul cauzei, de prevederile art.278/1 alin. (10) C.

proc. pen. astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 39 din Legea nr. 202

din 25 noiembrie 2010, privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării

proceselor, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că recursurile sunt

inadmisibile.

Prin sentința penală nr. 53/PI din 24

februarie 2011 Curtea de Apel Timișoara în baza art. 278

1

alin. (8)

lit. a) C. proc. pen. a respins, ca nefondată plângerea petenților K.V.A. și K.E.

formulată împotriva rezoluției din 19 iulie 2010 dată în dosar nr. 259/P/2010

și a rezoluției din 17 august 2010 dată în dosar nr. 929/II/2/2010 ale

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara, pe care le menține ca

temeinice și legale, soluție definitivă.

Astfel, Curtea de Apel Timișoara față

de noile dispoziții legale menționate mai sus a pronunțat o hotărâre

definitivă, decizie ce nu mai poate fi atacată cu recurs.

Dispozițiile art. 278/1 alin. (10) C.

proc. pen. au fost modificate prin Legea nr. 202 din 25 noiembrie 2010 privind

unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, în sensul că

„hotărârea judecătorului pronunțată potrivit alin. (8) C. proc. pen. este

definitivă." Astfel, în noua reglementare a art. 278/ 1 alin. (10) C.

proc. pen. nu se mai poate exercita nicio cale ordinară de atac împotriva

sentințelor pronunțate în temeiul art. 278/1 alin. (8) lit. a) și b) C. proc.

pen., sentința dată fiind definitivă de la momentul pronunțării. Textul modificat,

deși înlătură al doilea grad de jurisdicție, nu constituie o încălcare a

principiului liberului acces la justiție și nici o lezare a dreptului la dublul

grad de jurisdicție în materie penală, drept la care se referă art. 2 din

Protocolul nr. 7 al Convenția Europeană a Drepturilor Omului, câtă vreme

dispoziția menționată prevede respectarea dublului grad de jurisdicție în

materie penală, dar face referire doar la judecarea infracțiunilor, și nu la

toate chestiunile procesual penale. Față de noile modificări, sentințele

întemeiate pe dispozițiile art. 278/1 pronunțate începând cu data de 25

noiembrie 2010, indiferent de data sesizării instanței, anterior sau ulterior

intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, vor fi definitive în momentul

pronunțării, nefiind supuse niciunei căi de atac ordinare.

Astfel, față de cele menționate,

urmează a fi respinse, ca inadmisibile, în fața Înaltei Curți de Casație și

Justiție, recursurile declarate de petenții K.V. și K.E., conform art. 385/15

pct. 1 lit. a) C. proc. pen., aplicându-se și prevederile art. 192 C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibile, recursurile

declarate de petiționarii K.V.A. și K.E. împotriva sentinței penale nr. 53/PI

din 24 februarie 2011 a Curții de Apel Timișoara, secția penală.

Obligă recurenții petiționari la plata

sumelor de câte 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 30

mai 2011.