ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3024/2010

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 02 martie 2009, pe rolul Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S.

a solicitat să se constate calitatea pârâtului

C.D.

de colaborator al securității.

In motivarea acțiunii, s-a arătat că, din

cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/I/3552 din 25 noiembrie 2008, rezultă că

pârâtul, în perioada 1976-1977, fiind

medic la Spitalul Județean Galați,

membru P.C.R., a fost urmărit, pentru „relații cu cetățeni străini și

manifestări dușmănoase". Ulterior a fost recrutat, în calitate de

colaborator, cu aprobarea organelor de partid, semnând, în acest sens un

angajament, la data de 22 aprilie 1997, având numele conspirativ de colaborator

„D.„.

Reclamantul a mai arătat că în această calitate,

pârâtul a furnizat mai

multe materiale informative care se referă la

activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist

de natură a viza îngrădirea dreptului de

exprimare și a libertății de opinie a dreptului la liberă circulație precum și

a dreptului la viața privată.

In drept, cererea a fost întemeiată pe

dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008.

Prin sentința

civilă nr. 3390 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant reținând, în esență, că

din

ansamblu probator administrat în cauză, respectiv din actele depuse

de reclamant rezultă cel puțin un dubiu în ceea ce privește eventualitatea

calitate de colaborator al pârâtului, dubiu ce profită, în mod evident

acestuia.

Astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul

nu a depus la dosarul

cauzei nici un act prin care să facă dovada

momentului la care pârâtul a primit numele conspirativ de D. sau M.,

împrejurărilor în care i s-au acordat aceste nume și dacă pârâtul a cunoscut

despre aceste nume conspirative și a semnat note informative sau rapoarte

folosind aceste nume.

Consideră instanța de fond că nu se poate reține,

potrivit notelor de constatare și a actelor depuse în susținerea acțiunii și

care au fundamentat întocmirea acesteia, că Nota informativă din 13 februarie 1978

poate fi atribuită pârâtului, iar declarația olografa, nedatată a fost dată

ulterior semnării

angajamentului, fiind dată în contextul în care

pârâtul fusese luat în lucru prin DUI ca suspect de a întreține legături cu

cetățenii străinii și având manifestări dușmănoase.

3.Cererea de recurs

Împotriva

sentinței civile nr. 3390 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

declarat recurs reclamantul C.N.S.A.S., criticând-o pentru nelegalitate

și

netemeinicie.

In acest sens,

recurentul-reclamant a arătat că în cauză sunt îndeplinite în mod vădit atât

condiția cu privire la furnizarea unor date cu privire la atitudini potrivnice

regimului comunist precum și condiția încălcării unor drepturi ți libertăți

fundamentale prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 ceea ce impunea

reținerea, de către instanța de fond, a

calității

de colaborator al securității in persoana intimatului-pârât.

Susține

recurentul-reclamant că deși prin actele depuse la dosar s-a făcut dovada

faptului că intimatul-pârât a semnat două informări, ambele cu privire la chestiuni

de o gravitate extrem de mare din perspectiva autorităților represive ale

fostului regim, instanța de fond a respins în mod neîntemeiat acțiunea;

Astfel, în

ceea ce privește nota informativă din 13 februarie 1987, instanța

de fond a apreciat că nu ar exista destule dovezi

că provine de la intimatul-

pârât, deși este scrisă de acesta și nu de o

altă persoană, răsturnând astfel,

fără

dovezi prezumția că aceasta aparține titularului dosarului în care este

atașată;

Mai susține

recurenta că în cea ce privește cea de-a doua informare recunoscută expres de

pârât prin întâmpinare, instanța de fond nu motivează de ce aceasta nu ar putea

conduce la reținerea calității de colaborator al securității, în condițiile în

care legiuitorul nu distinge după cum informația furnizată era sau nu

cunoscută, deja, de securitate și nu

impune

condiția existenței unei pluralități de acte de colaborare.

4.Hotărârea instanței de recurs

Analizând actele și lucrările dosarului, în

raport de motivele invocate

și de prevederile art. 304 și art. 304

1

C. proc.civ., Înalta Curte

constată că

recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru

următoarele

considerente:

Astfel,

potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul

dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008,

este considerată colaborator al securității persoana care a furnizat

informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări

verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau

activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au

vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

In cauză

instanța de fond a reținut în mod justificat că nu sunt întrunite cumulativ

cele trei condiții prevăzute de lege pentru constatarea calității de

colaborator al securității, cât timp, recurentul-reclamant, căruia

i-a revenit sarcina probei, nu a făcut dovada că

cele două note cu caracter

informativ precum și cele două declarații

olografe la care face trimitere în cererea de chemare în judecată, au fost date

de intimatul-pârât.

Astfel, având

în vedere faptul că la dosar nu se află atașată dovada atribuirii numelui

conspirativ de D., respectiv M., în mod justificat a apreciat instanța de fond

că nu se poate reține că cele două note informativă olografe, datate 13

februarie 1978 și respectiv 11 noiembrie 1977, semnată cu numele de D. și

respectiv de M., aparțin intimatului-pârât. Totodată, în absența altor mijloace

de probă, care ar fi trebuit administrate

de

recurentul-reclamant, sunt justificate și aprecierile instanței cu privire la

neatribuirea

în sarcina intimatului-pârât a cele două declarații, olografe, una datată 29

noiembrie 1979 iar cealaltă nedatată.

Înalta Curte

consideră ca fiind lipsite de temei susținerile recurentului-reclamant,

potrivit cărora există prezumția că notele aflate într-un dosar de securitate

aparțin titularului respectivului dosar, așa încât-

nu va analiza criticile aduse sentinței recurate sub acest aspect.

Totodată Înalta

Curte constată că hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept

pentru care a fost respinsă cererea recurentului-reclamant așa încât apreciază

ca nefondată și critica referitoare la nemotivarea sentinței in raport de nota

informativă datată 11 noiembrie 1977.

In consecință,

constatând că situația de fapt expusă de recurentul-reclamant nu este

confirmată prin alte înscrisuri prin care să se demonstreze că intimatul-pârât

este cel care a furnizat informații de natură să vizeze îngrădirea unor

drepturi și libertăți fundamentale, criticile formulate de recurentul-reclamant

apar ca nefondate.

In raport cu

cele expuse mai sus, în temeiul art. 312 C. proc.civ. Înalta Curte va respinge

recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de reclamantul C.N.A.S.S.

împotriva sentinței nr. 3390 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie

2010.