ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3024/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Cererea de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată la data de 02 martie 2009, pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul C.N.S.A.S. a solicitat să se constate calitatea pârâtului C.D. de colaborator al securității. In motivarea acțiunii, s-a arătat că, din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/I/3552 din 25 noiembrie 2008, rezultă că pârâtul, în perioada 1976-1977, fiind medic la Spitalul Județean Galați, membru P.C.R., a fost urmărit, pentru „relații cu cetățeni străini și manifestări dușmănoase". Ulterior a fost recrutat, în calitate de colaborator, cu aprobarea organelor de partid, semnând, în acest sens un angajament, la data de 22 aprilie 1997, având numele conspirativ de colaborator „D.„.

Reclamantul a mai arătat că în această calitate, pârâtul a furnizat mai multe materiale informative care se referă la activități sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist de natură a viza îngrădirea dreptului de exprimare și a libertății de opinie a dreptului la liberă circulație precum și a dreptului la viața privată. In drept, cererea a fost întemeiată pe dispozițiile O.U.G. nr. 24/2008. 2. Hotărârea recurată Prin sentința civilă nr. 3390 din 20 octombrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamant reținând, în esență, că din ansamblu probator administrat în cauză, respectiv din actele depuse de reclamant rezultă cel puțin un dubiu în ceea ce privește eventualitatea calitate de colaborator al pârâtului, dubiu ce profită, în mod evident acestuia.

Astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul nu a depus la dosarul cauzei nici un act prin care să facă dovada momentului la care pârâtul a primit numele conspirativ de D. sau M., împrejurărilor în care i s-au acordat aceste nume și dacă pârâtul a cunoscut despre aceste nume conspirative și a semnat note informative sau rapoarte folosind aceste nume. Consideră instanța de fond că nu se poate reține, potrivit notelor de constatare și a actelor depuse în susținerea acțiunii și care au fundamentat întocmirea acesteia, că Nota informativă din 13 februarie 1978 poate fi atribuită pârâtului, iar declarația olografa, nedatată a fost dată ulterior semnării angajamentului, fiind dată în contextul în care pârâtul fusese luat în lucru prin DUI ca suspect de a întreține legături cu cetățenii străinii și având manifestări dușmănoase.

3.Cererea de recurs Împotriva sentinței civile nr. 3390 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a declarat recurs reclamantul C.N.S.A.S., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. In acest sens, recurentul-reclamant a arătat că în cauză sunt îndeplinite în mod vădit atât condiția cu privire la furnizarea unor date cu privire la atitudini potrivnice regimului comunist precum și condiția încălcării unor drepturi ți libertăți fundamentale prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 ceea ce impunea reținerea, de către instanța de fond, a calității de colaborator al securității in persoana intimatului-pârât.

Susține recurentul-reclamant că deși prin actele depuse la dosar s-a făcut dovada faptului că intimatul-pârât a semnat două informări, ambele cu privire la chestiuni de o gravitate extrem de mare din perspectiva autorităților represive ale fostului regim, instanța de fond a respins în mod neîntemeiat acțiunea; Astfel, în ceea ce privește nota informativă din 13 februarie 1987, instanța de fond a apreciat că nu ar exista destule dovezi că provine de la intimatul- pârât, deși este scrisă de acesta și nu de o altă persoană, răsturnând astfel, fără dovezi prezumția că aceasta aparține titularului dosarului în care este atașată; Mai susține recurenta că în cea ce privește cea de-a doua informare recunoscută expres de pârât prin întâmpinare, instanța de fond nu motivează de ce aceasta nu ar putea conduce la reținerea calității de colaborator al securității, în condițiile în care legiuitorul nu distinge după cum informația furnizată era sau nu cunoscută, deja, de securitate și nu impune condiția existenței unei pluralități de acte de colaborare.

4.Hotărârea instanței de recurs Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele invocate și de prevederile art. 304 și art. 304 1 C. proc.civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare, pentru următoarele considerente: Astfel, potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări prin Legea nr. 293/2008, este considerată colaborator al securității persoana care a furnizat informații, indiferent sub ce formă, precum note și rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securității, prin care se denunțau activitățile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist și care au vizat îngrădirea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

In cauză instanța de fond a reținut în mod justificat că nu sunt întrunite cumulativ cele trei condiții prevăzute de lege pentru constatarea calității de colaborator al securității, cât timp, recurentul-reclamant, căruia i-a revenit sarcina probei, nu a făcut dovada că cele două note cu caracter informativ precum și cele două declarații olografe la care face trimitere în cererea de chemare în judecată, au fost date de intimatul-pârât. Astfel, având în vedere faptul că la dosar nu se află atașată dovada atribuirii numelui conspirativ de D., respectiv M., în mod justificat a apreciat instanța de fond că nu se poate reține că cele două note informativă olografe, datate 13 februarie 1978 și respectiv 11 noiembrie 1977, semnată cu numele de D. și respectiv de M., aparțin intimatului-pârât.

Totodată, în absența altor mijloace de probă, care ar fi trebuit administrate de recurentul-reclamant, sunt justificate și aprecierile instanței cu privire la neatribuirea în sarcina intimatului-pârât a cele două declarații, olografe, una datată 29 noiembrie 1979 iar cealaltă nedatată. Înalta Curte consideră ca fiind lipsite de temei susținerile recurentului-reclamant, potrivit cărora există prezumția că notele aflate într-un dosar de securitate aparțin titularului respectivului dosar, așa încât- nu va analiza criticile aduse sentinței recurate sub acest aspect.

Totodată Înalta Curte constată că hotărârea atacată cuprinde considerentele de fapt și de drept pentru care a fost respinsă cererea recurentului-reclamant așa încât apreciază ca nefondată și critica referitoare la nemotivarea sentinței in raport de nota informativă datată 11 noiembrie 1977. In consecință, constatând că situația de fapt expusă de recurentul-reclamant nu este confirmată prin alte înscrisuri prin care să se demonstreze că intimatul-pârât este cel care a furnizat informații de natură să vizeze îngrădirea unor drepturi și libertăți fundamentale, criticile formulate de recurentul-reclamant apar ca nefondate. In raport cu cele expuse mai sus, în temeiul art. 312 C. proc.civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE Respinge recursul declarat de reclamantul C.N.A.S.S. împotriva sentinței nr. 3390 din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 iunie 2010.