ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 226/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 2384 din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, în dosar nr. 23054/3/2008, instanța a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei S.M.M.A. împotriva pârâtei SC A.N. București SA, atât în privința pretenției principale, cât și a cererii accesorii vizând cheltuielile de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut că, prin sentința comercială nr. 1069 din 23 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 2409 din 16 septembrie 2008, s-a constatat nulitatea absolută a contractului nr. C 113000/2004 de branșare și utilizare a serviciilor de alimentare cu apă și canalizare încheiat între reclamantă și pârâta SC A.N.

București SA, opunându-se astfel, cu putere de lucru judecat faptul că, la încheierea actului atacat numita S.M.M.A. a declarat situații nereale, nefăcându-se cunoscut pârâtei faptul că imobilul are un singur branșament la apă, un singur contor, deși este locuit de doi proprietari diferiți. Înlăturând susținerile reclamantei în sensul că, după încheierea contractului anulabil părțile au revenit și încheiat un nou contract cu nr. C 113000 din 01 februarie 2005 și reținând că, în realitate, potrivit hotărârii judecătorești arătate, se stabilea în sarcina reclamantei o obligație de a face și subliniind că acest tip de contract este unul de adeziune, care, ca regulă, are durată nelimitată, iar actul la care reclamanta se referă este doar un act adițional al contractului inițial, prima instanță a înlăturat apărarea centrală a reclamantei, care se întemeiază pe un act pe care instanța l-a considerat implicit anulat.

De asemenea, reținând că reclamanta nu a dat curs notificărilor SC A.N. București SA cu nr. 147 din 17 iulie 2006 și 161 din 24 iulie 2006, în sensul de a încheia un nou contract, și ulterior, a refuzat semnarea contractului încheiat în 2006 cu nr. CI 13000-1 din 21 iulie 2006, dar și că nu există un alt raport contractual cu pârâta, în vigoare la data soluționării litigiului, dar având în vedere și dispozițiile art. 24 alin. (1) din Regulamentul de organizare și funcționare a serviciilor publice de alimentare cu apă și canal din municipiul București, acțiunea reclamantei a fost respinsă. Împotriva sentinței comerciale nr. 2384 din 12 februarie 2009, pronunțate de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a declarat apel reclamanta S.M.M.A.

prin avocat A.C., solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, pe care a considerat-o nelegală și netemeinică, și prin rejudecare, obligarea pârâtei la emiterea facturilor pe numele reclamantei pentru perioada 28 iulie 2006 - 13 iulie 2007 pentru suma totală de 1.107 lei, precum și obligarea pârâtei de a emite în continuare facturi individuale pentru reclamantă, cu cheltuieli de judecată. Principalul argument folosit de către reclamantă a constat în faptul că prima instanță a considerat implicit anulat contractul nr. C 113000 din 01 februarie 2005 încheiat între SC A.N. București SA și S.M.M.A. cu privire la furnizarea serviciilor de apă si canalizare la imobilul situat în București, sector 2, act pe care 1-a apreciat ca fiind adițional contractului anterior nr. C 113000/2004, exclusiv după denumirea acestuia, ignorând reala sa interpretare, după intenția reala a părților si conținutul actului, care reflecta caracterul independent al acestuia.

În acest sens, autoritatea impusă de sentința comercială nr. 1069 din 23 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, de care prima instanță se prevalează în expunerea acestui raționament este greșit apreciată si astfel, de vreme ce contractul nr. C 113000 din 01 februarie 2005 aste un act independent,în ființa, instanța trebuia să-i recunoască efectele. Pârâta SC A.N. București SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, arătând că, la data încheierii primului contract, în anul 2004, printr-o declarație proprie reclamanta S.M.M.A. a omis să declare că în imobil mai există un proprietar care folosește serviciile furnizate de către pârâtă, generând astfel o inducere în eroare a furnizorului în sensul că acesta a prefigurat că imobilul avea un singur branșament de apă potabilă.

După perfectarea contractului SC A.N. București SA a fost notificată de către al doilea proprietar al imobilului, care dorea să fie parte în contractul de furnizare, fapt care a generat litigiul finalizat cu hotărârea pronunțată în 23 martie 2006 de către Tribunalul București. Dând efect acestei sentințe, SC A.N. București SA a notificat cei doi proprietari ai imobilului, respectiv pe S.M.M.A. și pe V.C., propunându-le încheierea unui nou contract, propunere refuzată de către reclamantă. În aceste condiții, în anul 2006 contractul de furnizare a fost semnat exclusiv de V.C., în cuprinsul contractului fiind prevăzută o rubrică și pentru reclamantă și o mențiune potrivit căreia, dacă dorește adeziunea, poate încheia un act adițional.

Abia ulterior refuzului și încheierii contractului din 21 iulie 2006, atitudinea reclamantei s-a schimbat și au început să fie purtate discuții cu privire la adeziunea reclamantei la noul contract. În ce privește plățile efectuate, SC A.N. București SA a arătat că ele pot fi apreciate după regimul plăților nedatorate și restituite reclamantei la cererea acesteia. Ambele părți au declarat că nu se prevalează de probe noi în apel, altele decât cele administrate în fața primei instanțe. Prin Decizia comercială nr. 317 din 30 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.M.M.A., reținând că nu poate fi recunoscut dreptul pretins prin acțiune, justificat de continuarea executării de către pârâtă a efectelor unui contract care nu mai este în ființa, respectiv obligarea SC A.N.

București SA la emiterea de facturi în baza contractului nr. C 113000 din 01 februarie 2005, începând cu 28 iulie 2006. Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel s-a întemeiat pe următoarelor argumente: independent de interpretarea dată contractului nr. C 113000 din 01 februarie 2005 în raport cu actul anterior, în sensul că acesta are caracter adițional sau nu, în dreptul roman, nulitățile nu sunt implicite, adică, ele nu pot fi apreciate ca atare, dacă nu sunt declarate, constatate sau dispuse în mod explicit în hotărâri judecătorești emise de către autoritățile judiciare sau cu atribuții jurisdicționale competente; pe cale de consecință a apreciat ca fiind într-adevăr greșit raționamentul primei instanțe cu privire la statutul de act nul al contractului de furnizare nr. C 113000 din 01 februarie 2005, câtă vreme nu a fost anulat expres prin sentința comercială nr. 1069 din 23 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială; actul pe care reclamanta își întemeiază acțiunea a avut o altă cauză de încetare, respectiv, caducitatea, care presupune încetarea efectelor unui contract, independent de voința părților, datorită unei împrejurări ulterioare încheierii sale care impune părților un alt comportament decât cel ales prin convenție; în speță,

evenimentul care a constituit cauză de intervenire a caducității în ceea ce privește contractul nr. C 113000 din 01 februarie 2005, cu consecința încetării efectelor sale ex nune, pentru viitor, a fost sentința comercială nr. 1069 din 23 martie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială; de la data comunicării acestei sentințe către părțile în litigiu, care sunt și litiganții de față -, comportamentul ordonat acestora prin hotărârea amintită este executoriu (potrivit art. 720 8 C. proc. civ. ) și obligatoriu (datorită funcției publice pe care autoritatea judiciară o exercita și care are un efect direct inter partes ), făcând să înceteze orice situație contrară, neconcordantă conduitei ordonate prin dispozitiv, situație căreia reclamanta S.M.M.A.

nu i s-a conformat prin refuzul de a încheia cu pârâta un nou contract de furnizare de servicii de apă și canal. Împotriva Deciziei comerciale nr. 317 din 30 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a declarat recurs reclamanta S.M.M.A. prin reprezentant A.C., criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., pe care doar le menționează, însă, fără a încadra criticile pe care le formulează în vreunul dintre aceste motive, reiterând practic motivele expuse în apel. Recursul este nefondat și va fi respins în considerarea următoarelor: Referitor la motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

și la pretinsa pronunțare a deciziei atacate ca urmare a interpretării greșite a actului juridic dedus judecății, a schimbării naturii ori înțelesului lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, Înalta Curte, din verificarea actelor și lucrărilor dosarului, reține că în cauză nu se regăsește niciuna dintre situațiile prevăzute de textul legal. Soluția instanțelor de fond este corectă, în raport de cererea cu care au fost învestite, respectiv: obligarea pârâtei la emiterea unei facturi pe numele reclamantei pentru perioada 28 iulie 2006 -13 iulie 2007 pentru suma totală de 1.107 lei, precum și obligarea pârâtei la emiterea de facturi individuale pentru reclamantă, în continuare.

Astfel, apare ca irelevant în cauză, dacă Actul adițional din 01 februarie 2005, încheiat între părțile în litigiu, este așa cum îl recomandă titlul său, un act adițional la contractul nr. C 113000/2004 sau este un contract nou intervenit între părți, în condițiile în care, acest act devenise caduc, deci nu mai producea efecte pentru viitor anterior datei începând cu care reclamanta își formulează pretențiile, 28 iulie 2006. Caducitatea actului a fost corect reținută de instanța de apel, ca urmare a pronunțării sentinței comerciale nr. 1069 din 23 martie 2006 de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin al cărei dispozitiv s-a dispus: „obligă SC A.N. București SA să încheie un contract de abonament de furnizare servicii apa si canalizare cu proprietarii imobilului situat in București, sector 2 cu proprietarii imobilului, S.M.M.A.

si V.C.". Cum de la data de 23 martie 2006, data pronunțării hotărârii, în sarcina părților litigante s-a născut obligația de încheiere a unui nou contract de furnizare de servicii, actul încheiat la 01 februarie 2005, devenind caduc și ne mai producând efecte, nu se poate aprecia că a fost interpretat greșit actul juridic dedus judecății. Nici motivul prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu poate fi reținut, în condițiile în care, partea nici măcar nu a precizat normele legale pretins încălcate sau greșit aplicate, iar Înalta Curte apreciază soluția instanței de apel ca fiind corectă și legală. Față de considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul reclamantei S.M.M.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E R espinge recursul declarat de reclamanta S.M.M.A. prin reprezentant A.,C. împotriva Deciziei comerciale nr. 317 din 30 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2011. /