ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 226/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin sentința

comercială nr. 2384 din 12 februarie 2009, pronunțată de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, în dosar nr. 23054/3/2008, instanța a respins ca

neîntemeiată acțiunea reclamantei S.M.M.A. împotriva pârâtei SC A.N. București

SA, atât în privința pretenției principale, cât și a cererii accesorii vizând

cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre prima instanță a reținut că,

prin

sentința comercială nr. 1069 din 23 martie 2006 pronunțată de Tribunalul

București,

secția a VI-a comercială, irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție nr. 2409 din 16 septembrie 2008, s-a constatat nulitatea absolută a

contractului nr. C 113000/2004 de branșare și utilizare a serviciilor de

alimentare cu apă și canalizare încheiat între reclamantă

și pârâta SC A.N. București SA, opunându-se

astfel, cu putere de

lucru judecat faptul că, la încheierea actului

atacat numita S.M.M.A. a declarat situații nereale, nefăcându-se

cunoscut pârâtei faptul că imobilul are un singur

branșament la apă, un

singur contor, deși este locuit de doi proprietari

diferiți.

Înlăturând

susținerile reclamantei în sensul că, după încheierea contractului anulabil

părțile au revenit și încheiat un nou contract cu nr. C 113000 din 01 februarie

2005 și reținând că, în realitate, potrivit hotărârii judecătorești arătate, se

stabilea în sarcina reclamantei o obligație de a face și subliniind că acest

tip de contract este unul de adeziune, care, ca regulă, are durată nelimitată,

iar actul la care reclamanta se referă este doar un act adițional al

contractului inițial, prima instanță a înlăturat apărarea centrală a

reclamantei, care se întemeiază pe un act pe care instanța l-a considerat

implicit anulat.

De asemenea, reținând

că reclamanta nu a dat curs notificărilor SC A.N. București SA cu nr. 147 din

17 iulie 2006 și 161 din 24 iulie 2006, în sensul de a încheia un nou contract,

și ulterior, a refuzat semnarea contractului încheiat în 2006 cu nr. CI 13000-1

din 21 iulie 2006, dar și că nu există un alt raport contractual cu pârâta, în

vigoare la data soluționării litigiului, dar având în vedere și dispozițiile

art. 24 alin. (1)

din Regulamentul de

organizare și funcționare a serviciilor publice de

alimentare cu apă și

canal din municipiul București, acțiunea reclamantei a fost respinsă.

Împotriva sentinței

comerciale nr. 2384 din 12 februarie 2009, pronunțate de Tribunalul București,

secția a VI-a comercială, a declarat apel reclamanta S.M.M.A. prin avocat A.C.,

solicitând schimbarea în tot a hotărârii atacate, pe care a considerat-o

nelegală și netemeinică, și prin rejudecare, obligarea pârâtei la emiterea

facturilor pe numele reclamantei pentru perioada 28 iulie 2006 - 13 iulie 2007

pentru suma totală de 1.107 lei, precum și obligarea pârâtei de a emite în

continuare facturi individuale pentru reclamantă, cu cheltuieli de judecată.

Principalul argument

folosit de către reclamantă a constat în faptul că prima instanță a considerat

implicit anulat contractul nr. C 113000 din 01 februarie 2005 încheiat între SC

A.N. București SA și

S.M.M.A. cu privire la

furnizarea serviciilor de

apă si canalizare la imobilul situat în

București, sector 2, act pe care 1-a apreciat ca fiind adițional contractului

anterior nr. C 113000/2004, exclusiv după denumirea acestuia, ignorând reala sa

interpretare, după intenția reala a părților si conținutul actului, care

reflecta caracterul independent al acestuia.

În acest sens,

autoritatea impusă de sentința comercială nr. 1069 din 23 martie 2006

pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, de care prima

instanță se prevalează în expunerea acestui raționament este greșit apreciată

si astfel, de vreme ce contractul nr. C 113000 din 01 februarie 2005 aste un

act independent,în ființa, instanța trebuia să-i recunoască efectele.

Pârâta SC A.N.

București SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii

ca neîntemeiată, arătând că, la data încheierii primului contract, în anul

2004, printr-o declarație proprie reclamanta S.M.M.A. a omis să declare că în

imobil mai există un proprietar care folosește serviciile furnizate de către

pârâtă, generând astfel o inducere în eroare a furnizorului în

sensul că acesta a prefigurat că imobilul avea un

singur branșament de

apă potabilă.

După perfectarea contractului SC A.N. București SA

a fost

notificată de către al doilea proprietar al imobilului, care

dorea să fie parte în contractul de furnizare, fapt care a generat litigiul

finalizat cu hotărârea pronunțată în 23 martie 2006 de către Tribunalul

București.

Dând efect acestei

sentințe, SC A.N. București SA a notificat cei doi proprietari ai imobilului,

respectiv pe S.M.M.A.

și pe V.C.,

propunându-le încheierea unui

nou contract, propunere refuzată de către

reclamantă.

În aceste condiții,

în anul 2006 contractul de furnizare a fost semnat exclusiv de V.C., în

cuprinsul contractului fiind

prevăzută o

rubrică și pentru reclamantă și o mențiune potrivit căreia,

dacă dorește

adeziunea, poate încheia un act adițional.

Abia ulterior

refuzului și încheierii contractului din 21 iulie 2006,

atitudinea reclamantei s-a schimbat și au început să fie purtate

discuții

cu privire la adeziunea reclamantei la noul contract.

În ce privește

plățile efectuate, SC A.N. București SA a arătat că ele pot fi apreciate după

regimul plăților nedatorate și restituite reclamantei la cererea acesteia.

Ambele părți au

declarat că nu se prevalează de probe noi în apel, altele decât cele

administrate în fața primei instanțe.

Prin Decizia

comercială nr. 317 din 30 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială,

a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta S.M.M.A., reținând că nu

poate fi recunoscut dreptul pretins prin acțiune, justificat de continuarea

executării de către pârâtă a efectelor unui

contract

care nu mai este în ființa, respectiv obligarea SC A.N.

București SA la

emiterea de facturi în baza contractului nr. C 113000 din 01 februarie 2005,

începând cu 28 iulie 2006.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de apel s-a întemeiat pe următoarelor argumente: independent

de interpretarea dată contractului nr. C 113000 din 01 februarie 2005 în raport

cu actul anterior, în sensul că acesta are caracter adițional sau nu, în

dreptul roman, nulitățile nu sunt implicite, adică, ele nu pot fi apreciate ca

atare, dacă nu sunt declarate, constatate sau dispuse în mod explicit în

hotărâri judecătorești emise de către autoritățile judiciare sau cu atribuții jurisdicționale

competente; pe cale de consecință a apreciat ca fiind într-adevăr greșit

raționamentul primei instanțe cu privire la statutul de act nul al contractului

de furnizare nr. C 113000 din 01 februarie 2005, câtă vreme nu a fost anulat

expres prin sentința comercială nr. 1069 din 23 martie 2006 pronunțată de

Tribunalul București, secția a VI-a comercială; actul pe care reclamanta își

întemeiază acțiunea a avut o

altă cauză de

încetare, respectiv, caducitatea, care presupune încetarea

efectelor

unui contract, independent de voința părților, datorită unei împrejurări

ulterioare încheierii sale care impune părților un alt comportament decât cel

ales prin convenție; în speță, evenimentul care a constituit cauză de

intervenire a caducității în ceea ce privește contractul nr. C 113000 din 01

februarie 2005, cu consecința încetării efectelor sale ex nune, pentru viitor,

a fost sentința comercială nr. 1069 din 23 martie 2006 pronunțată de Tribunalul

București, secția a VI-a comercială; de la data comunicării acestei sentințe

către părțile în litigiu, care sunt și litiganții de față -, comportamentul

ordonat

acestora prin hotărârea amintită

este executoriu (potrivit art. 720

8

C. proc. civ.

) și

obligatoriu (datorită funcției publice pe care autoritatea judiciară o exercita

și care are un efect direct

inter partes

), făcând să înceteze orice

situație contrară, neconcordantă conduitei ordonate prin dispozitiv, situație

căreia reclamanta S.M.M.A. nu i s-a conformat prin refuzul de a încheia cu

pârâta un nou contract de furnizare de servicii de apă și canal.

Împotriva Deciziei

comerciale nr. 317 din 30 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, a declarat recurs reclamanta S.M.M.A. prin reprezentant A.C.,

criticând-o pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., pe care doar le menționează, însă, fără a încadra criticile pe care

le formulează în

vreunul dintre aceste

motive, reiterând practic motivele expuse în apel.

Recursul

este nefondat și va fi respins în considerarea următoarelor:

Referitor la motivul

prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

și la pretinsa pronunțare a deciziei atacate ca urmare a

interpretării

greșite a actului juridic dedus judecății, a schimbării naturii ori înțelesului

lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia, Înalta Curte, din verificarea

actelor și lucrărilor dosarului, reține că în cauză nu se regăsește niciuna

dintre situațiile prevăzute de textul legal.

Soluția instanțelor

de fond este corectă, în raport de cererea cu care au fost învestite, respectiv:

obligarea pârâtei la emiterea unei facturi pe numele reclamantei pentru

perioada 28 iulie 2006 -13 iulie 2007 pentru suma totală de 1.107 lei, precum

și obligarea pârâtei la emiterea de facturi individuale pentru reclamantă, în

continuare. Astfel, apare ca irelevant în cauză, dacă Actul adițional din 01

februarie 2005, încheiat între părțile în litigiu, este așa cum îl recomandă

titlul său, un act adițional la contractul nr. C 113000/2004 sau este un

contract nou intervenit între părți, în condițiile în care, acest act devenise

caduc, deci nu mai producea efecte pentru viitor anterior datei începând cu

care reclamanta își formulează pretențiile, 28 iulie 2006. Caducitatea actului

a fost corect reținută de instanța de

apel,

ca urmare a pronunțării sentinței comerciale nr. 1069 din 23 martie 2006

de

Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin al cărei dispozitiv s-a

dispus: „obligă SC A.N. București SA să încheie un contract de abonament de

furnizare servicii apa si canalizare cu proprietarii imobilului situat in

București,

sector 2 cu proprietarii

imobilului, S.M.M.A. si

V.C.". Cum de la data de 23 martie 2006,

data pronunțării

hotărârii, în sarcina

părților litigante s-a născut obligația de încheiere a

unui nou contract de furnizare de servicii, actul

încheiat la 01 februarie 2005,

devenind caduc și ne mai producând

efecte, nu se poate aprecia că a fost interpretat greșit actul juridic dedus

judecății.

Nici motivul prevăzut

de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., invocat de recurentă, nu poate

fi reținut, în condițiile în care, partea nici măcar nu a precizat normele

legale pretins încălcate sau greșit aplicate, iar Înalta Curte apreciază

soluția instanței de apel ca fiind corectă și legală.

Față de

considerentele expuse, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge ca nefondat recursul reclamantei S.M.M.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

R

espinge

recursul declarat de reclamanta S.M.M.A. prin reprezentant A.,C. împotriva

Deciziei comerciale nr. 317 din 30 iunie 2009 pronunțată de Curtea de Apel

București, secția a VI-a comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi, 20 ianuarie 2011.

/