ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2684/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința nr. 2497 din 10 iunie 2009, Curtea de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins

excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice, a inadmisibilității cererii reclamanților de introducere în

cauză, a pârâtei A.N.R.P. și a prematurității acțiunii, iar pe fond, a respins

ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții I.G. și B.M., în

contradictoriu cu pârâții Statul Român, reprezentant de Ministerul Finanțelor

Publice, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin director

general, A.N.R.P., prin președinte și Ministerul Economiei, prin care au

solicitat obligarea la plata sumei de 850.000 Euro, echivalent în lei,

reprezentând contravaloarea a 85 ha teren și respectiv 97.400 Euro, echivalent

în lei reprezentând contravaloarea a 9,74 ha teren.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a

reținut, în esență, că procedura de reconstituire a dreptului de proprietate

presupune parcurgerea a două etape:

a)

procedura

administrativă ce se desfășoară în fața comisiilor de fond

funciar, care

se finalizează cu o hotărâre de validare/invalidare a comisiei județene de fond

funciar, dosarul astfel constituit cu toată documentația completă, fiind

transmis de către comisia locală de fond funciar, comisiei județene, în speță,

Comisiei Județene de fond funciar Bacău, care are obligația legală de a-l

înainta Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

b) procedura administrativă de

acordare a despăgubirilor, prevăzută de

Titlul

VII din Legea nr. 247/2005, ce se desfășoară în fața Secretariatului

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

și se finalizează cu emiterea

deciziei

Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În cadrul celei de-a doua proceduri amintite, A.N.R.P.

asigură Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

astfel că, raportat la prevederile art. 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr.

247/2005, potrivit cărora, despăgubirile acordate în baza Legii fondului

funciar nr. 18/1991, re publicată, cu

modificările

și completările ulterioare, a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea

dreptului de proprietate asupra terenurilor

agricole și celor forestiere, solicitate

potrivit prevederilor Legii

fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr.

169/1997,

cu modificările și completările ulterioare, vor urma procedura și se

vor

supune dispozițiilor privind acordarea despăgubirilor din această lege".

Prin urmare, nici A.N.R.P. și nici Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor nu au atribuții, decât după parcurgerea

procedurii administrative de la comisiile de fond funciar, iar decizia de

acordare a despăgubirilor se emite de către Comisia Centrală în urma

parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr.

247/2005.

In speță, prima instanță a constatat că din

verificările efectuate în cadrul Secretariatul Comisiei Centrale pentru

Stabilirea Despăgubirilor nu rezultă că a fost înregistrat un dosar cu numele

reclamanților și, în aceste condiții, acțiunea reclamanților apare ca fiind

neîntemeiată.

In ce privește excepțiile invocate în cauză, prima

instanță a apreciat că acestea nu pot fi primite, cu mențiunea că în raport de obiectul

pricinii, cererea este admisibilă, iar în ce privește calitatea de

reprezentant, aceasta a fost dovedită.

Recursul reclamanților

Împotriva acestei sentințe au declarat recurs

reclamanții I.G. și B.M. invocând dispozițiile cu caracter general prevăzute de

art. 299 și art. 304

1

C. proc. civ.

In motivarea căii de atac, recurenții au criticat

soluția primei instanțe sub aspect procedural, făcând trimitere la încheierea

de consemnare a dezbaterilor din 27 mai 2009 când, instanța a pus în discuția părților

numai excepțiile invocate în cauză, dar nu și fondul cererii de chemare în

judecată, iar în final, s-a pronunțat atât pe excepții cât și pe fondul

litigiului, fără să le dea posibilitatea să depună note scrise și să combată

fondul cauzei.

A fost criticată soluția primei instanțe și pentru

faptul că, s-a reținut în mod greșit că nu a fost parcursă procedura

administrativă în fata Comisiei locale de fond funciar.

In acest sens, au susținut că procedura

administrativă a fost parcursă, dosarele pentru despăgubiri au fost completate

cu toate înscrisurile solicitate, iar răspunsul Comisiei locale a fost în

sensul de a respinge cererea de restituire în natură, pe motiv că nu au teren

disponibil, cel al instanței, pe motiv că este obligativitate la restituire în

natură.

In aceste condiții, arată recurenții, s-au văzut

nevoiți să solicite instanței de contencios administrativ să oblige pârâtele la

restituirea în echivalent, în baza Hotărârii nr. 6973/2002 și a prevederilor

sentinței civile nr. 80 din 08 martie 2006 a Judecătoriei Podul Turcului.

In fine, prin soluția pronunțată, le-a fost încălcat

în mod flagrant dreptul de proprietate, consacrat în art. 1 din Protocolul 1

din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.

Stabilirea Despăgubirilor

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă

Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a reiterat apărările făcute

și în fața instanței de fond, concluzionând că nu se poate iniția procedura

administrativă în vederea acordării despăgubirilor întrucât comisiile de fond

funciar nu și-au îndeplinit obligațiile legale în vederea întocmirii și

transmiterii dosarului în forma prevăzută de lege Secretariatului Comisiei

Centrale din cadrul A.N.R.P.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs

formulate și a prevederilor art. 304

1

C. proc. civ., ținând seama de

toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursul nu

este fondat.

Așa cum rezultă din petitul cererii de chemare în

judecată, reclamanții au solicitat „obligarea pârâtului Statul Român, prin

Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească suma de 850.000 Euro, echivalent

în lei,

contravaloarea a 85 ha și respectiv

suma de 97.000 Euro, echivalent în lei,

contravaloarea a 9,74 ha, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004

."

Ulterior, printr-o cerere precizatoare, reclamanții

au solicitat introducerea în cauză a pârâtelor Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor și A.N.R.P., fără însă a-și preciza pretențiile în

raport cu fiecare instituție în parte.

Cu toate acestea, în exercitarea rolului său activ

consacrat de art. 129 alin. (2) -(5) C. proc. civ., instanța de judecată trebuie

să califice cererea de chemare în judecată în funcție de scopul urmărit de

reclamant, ea nefiind ținută de sensul literal al termenilor folosiți de

acesta, după cum dispune art. 84 C. proc. civ.

Având în vedere motivele de fapt și de drept ale

acțiunii, Înalta Curte reține că obiectul acțiunii judiciare, potrivit art. 8

din Legea nr. 554/2004, vizează constatarea refuzului nejustificat al pârâților

de soluționare a cererii privind emiterea deciziei reprezentând titlul de

despăgubire aferent terenurilor arabile, în suprafață de 85 ha și 9,74 ha, ce

nu au putut fi restituite în natură, situate pe raza localității Dealu Morii,

județul Bacău, precum și obligarea la emiterea titlului de plată pentru suma de

850.000 Euro, echivalent în lei, în favoarea reclamantului I.G. și respectiv

97.000 Euro, echivalent în lei, în favoarea reclamantei B.M.

Față de obiectul acțiunii, fundamentarea juridică a

soluției de respingere a acțiunii, ca neîntemeiată, este în acord cu

probatoriul administrat și cu dispozițiile legale incidente - Titlul VII din

Legea nr. 247/2005 (privind reforma în domeniul proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente) și H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII din actul normativ menționat.

Așa cum a reținut și instanța de fond, reconstituirea

dreptului de proprietate implică parcurgerea a două proceduri administrative,

prima din ele desfășurându-se în fața comisiei de fond funciar, iar a doua

desfășurându-se în fața Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în

conformitate cu art. 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și cu

pct. 16.4 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 și care se

finalizează cu emiterea titlului de despăgubire Secretariatului Comisiei

Centrale.

In analiza excepției prematurității acțiunii,

invocată atât de A.N.R.P. cât și de Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, în mod corect prima instanță a constatat ca nefiind parcursă

prima procedură administrativă și, atâta timp cât dosarul de despăgubire al

reclamanților nu a fost transmis de către Comisia Județeană de fond funciar

Bacău către Secretariatul Comisiei Centrale, nu se poate reține în sarcina

pârâtelor obligația de a emite decizia de acordare a despăgubirilor.

Cu referire concretă la criticile formulate în

recurs, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru argumentele expuse în

continuare.

Excepția privind inadmisibilitatea acțiunii față de

obiectul dedus judecății și a cererii reclamanților de introducere în cauză a

pârâtei A.N.R.P. precum și excepția prematurității cererii de chemare în

judecată au făcut obiectul dezbaterilor din ședința publică de la 27 mai 2009,

așa cum rezultă din consemnările aflate la fila 159 din dosarul Curții de Apel

București.

Într-adevăr, din încheierea de consemnare a

dezbaterilor din 27 mai 2009, rezultă că, formal, Curtea de Apel a pus în

discuția părților numai excepțiile privind inadmisibilitatea cererii

reclamanților de introducere în cauză a pârâtei A.N.R.P. și prematuritatea

cererii de chemare în judecată.

Dar, din cuprinsul sentinței rezultă că motivele pe

care judecătorul și-a fundamentat soluția pe fondul cauzei coincid practic cu

aspectele de fapt și de drept pe care pârâtele le-au circumscris excepției de

prematuritate.

Cu alte cuvinte, judecătorul fondului a considerat că

neparcurgerea în totalitate a procedurii administrative în fața Comisiei locale

de fond funciar nu atrage prematuritatea acțiunii, ci face ca refuzul de

rezolvare a cererii, pe care l-au invocat reclamanții, să fie considerat unul justificat.

De asemenea, nu se poate vorbi despre o încălcare a

prevederilor cuprinse în art. 1 din Protocolul 1 din Convenția Europeana pentru

Apărarea Drepturilor Omului, câtă vreme procedura administrativă reglementată

în termeni imperativi în Titlul VII din Legea 247/2005 nu a fost parcursă în

totalitate, judecătorul fondului nu putea pronunța o hotărâre prin care să

ignore dispoziții legale inderogabile, astfel că sub acest aspect nu este în

discuție o încălcare a dreptului de proprietate, astfel cum susțin recurenții.

Având în vedere că fondul litigiului nu a fost

tranșat de prima instanță, criticile recurenților ce vizează acest aspect, nu

vor mai fi analizate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312

alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va

respinge recursul de fată, ca nefondat.

PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE

LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de I.G. și B.M. împotriva sentinței nr. 2497 din 10 iunie 2009 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 mai 2010.