ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2684/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Hotărârea primei instanțe Prin sentința nr. 2497 din 10 iunie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile privind lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanțelor Publice, a inadmisibilității cererii reclamanților de introducere în cauză, a pârâtei A.N.R.P. și a prematurității acțiunii, iar pe fond, a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții I.G.

și B.M., în contradictoriu cu pârâții Statul Român, reprezentant de Ministerul Finanțelor Publice, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin director general, A.N.R.P., prin președinte și Ministerul Economiei, prin care au solicitat obligarea la plata sumei de 850.000 Euro, echivalent în lei, reprezentând contravaloarea a 85 ha teren și respectiv 97.400 Euro, echivalent în lei reprezentând contravaloarea a 9,74 ha teren.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, că procedura de reconstituire a dreptului de proprietate presupune parcurgerea a două etape: a) procedura administrativă ce se desfășoară în fața comisiilor de fond funciar, care se finalizează cu o hotărâre de validare/invalidare a comisiei județene de fond funciar, dosarul astfel constituit cu toată documentația completă, fiind transmis de către comisia locală de fond funciar, comisiei județene, în speță, Comisiei Județene de fond funciar Bacău, care are obligația legală de a-l înainta Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. b) procedura administrativă de acordare a despăgubirilor, prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, ce se desfășoară în fața Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor și se finalizează cu emiterea deciziei Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.

În cadrul celei de-a doua proceduri amintite, A.N.R.P. asigură Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, astfel că, raportat la prevederile art. 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, potrivit cărora, despăgubirile acordate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, re publicată, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, vor urma procedura și se vor supune dispozițiilor privind acordarea despăgubirilor din această lege". Prin urmare, nici A.N.R.P.

și nici Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu au atribuții, decât după parcurgerea procedurii administrative de la comisiile de fond funciar, iar decizia de acordare a despăgubirilor se emite de către Comisia Centrală în urma parcurgerii procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. In speță, prima instanță a constatat că din verificările efectuate în cadrul Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nu rezultă că a fost înregistrat un dosar cu numele reclamanților și, în aceste condiții, acțiunea reclamanților apare ca fiind neîntemeiată. In ce privește excepțiile invocate în cauză, prima instanță a apreciat că acestea nu pot fi primite, cu mențiunea că în raport de obiectul pricinii, cererea este admisibilă, iar în ce privește calitatea de reprezentant, aceasta a fost dovedită.

Recursul reclamanților Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanții I.G. și B.M. invocând dispozițiile cu caracter general prevăzute de art. 299 și art. 304 1 C. proc. civ. In motivarea căii de atac, recurenții au criticat soluția primei instanțe sub aspect procedural, făcând trimitere la încheierea de consemnare a dezbaterilor din 27 mai 2009 când, instanța a pus în discuția părților numai excepțiile invocate în cauză, dar nu și fondul cererii de chemare în judecată, iar în final, s-a pronunțat atât pe excepții cât și pe fondul litigiului, fără să le dea posibilitatea să depună note scrise și să combată fondul cauzei. A fost criticată soluția primei instanțe și pentru faptul că, s-a reținut în mod greșit că nu a fost parcursă procedura administrativă în fata Comisiei locale de fond funciar.

In acest sens, au susținut că procedura administrativă a fost parcursă, dosarele pentru despăgubiri au fost completate cu toate înscrisurile solicitate, iar răspunsul Comisiei locale a fost în sensul de a respinge cererea de restituire în natură, pe motiv că nu au teren disponibil, cel al instanței, pe motiv că este obligativitate la restituire în natură. In aceste condiții, arată recurenții, s-au văzut nevoiți să solicite instanței de contencios administrativ să oblige pârâtele la restituirea în echivalent, în baza Hotărârii nr. 6973/2002 și a prevederilor sentinței civile nr. 80 din 08 martie 2006 a Judecătoriei Podul Turcului. In fine, prin soluția pronunțată, le-a fost încălcat în mod flagrant dreptul de proprietate, consacrat în art. 1 din Protocolul 1 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului.

3. Apărările intimatei-pârâte Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a reiterat apărările făcute și în fața instanței de fond, concluzionând că nu se poate iniția procedura administrativă în vederea acordării despăgubirilor întrucât comisiile de fond funciar nu și-au îndeplinit obligațiile legale în vederea întocmirii și transmiterii dosarului în forma prevăzută de lege Secretariatului Comisiei Centrale din cadrul A.N.R.P. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând cauza prin prisma motivelor de recurs formulate și a prevederilor art. 304 1 C. proc. civ., ținând seama de toate susținerile și apărările părților, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

1. Aspecte de fapt și de drept relevante Așa cum rezultă din petitul cererii de chemare în judecată, reclamanții au solicitat „obligarea pârâtului Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor să plătească suma de 850.000 Euro, echivalent în lei, contravaloarea a 85 ha și respectiv suma de 97.000 Euro, echivalent în lei, contravaloarea a 9,74 ha, potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004 ." Ulterior, printr-o cerere precizatoare, reclamanții au solicitat introducerea în cauză a pârâtelor Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și A.N.R.P., fără însă a-și preciza pretențiile în raport cu fiecare instituție în parte. Cu toate acestea, în exercitarea rolului său activ consacrat de art. 129 alin. (2) -(5) C. proc.

civ., instanța de judecată trebuie să califice cererea de chemare în judecată în funcție de scopul urmărit de reclamant, ea nefiind ținută de sensul literal al termenilor folosiți de acesta, după cum dispune art. 84 C. proc. civ. Având în vedere motivele de fapt și de drept ale acțiunii, Înalta Curte reține că obiectul acțiunii judiciare, potrivit art. 8 din Legea nr. 554/2004, vizează constatarea refuzului nejustificat al pârâților de soluționare a cererii privind emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire aferent terenurilor arabile, în suprafață de 85 ha și 9,74 ha, ce nu au putut fi restituite în natură, situate pe raza localității Dealu Morii, județul Bacău, precum și obligarea la emiterea titlului de plată pentru suma de 850.000 Euro, echivalent în lei, în favoarea reclamantului I.G.

și respectiv 97.000 Euro, echivalent în lei, în favoarea reclamantei B.M. Față de obiectul acțiunii, fundamentarea juridică a soluției de respingere a acțiunii, ca neîntemeiată, este în acord cu probatoriul administrat și cu dispozițiile legale incidente - Titlul VII din Legea nr. 247/2005 (privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente) și H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII din actul normativ menționat. Așa cum a reținut și instanța de fond, reconstituirea dreptului de proprietate implică parcurgerea a două proceduri administrative, prima din ele desfășurându-se în fața comisiei de fond funciar, iar a doua desfășurându-se în fața Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în conformitate cu art. 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și cu pct. 16.4 din Normele metodologice aprobate prin H.G.

nr. 1095/2005 și care se finalizează cu emiterea titlului de despăgubire Secretariatului Comisiei Centrale. In analiza excepției prematurității acțiunii, invocată atât de A.N.R.P. cât și de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în mod corect prima instanță a constatat ca nefiind parcursă prima procedură administrativă și, atâta timp cât dosarul de despăgubire al reclamanților nu a fost transmis de către Comisia Județeană de fond funciar Bacău către Secretariatul Comisiei Centrale, nu se poate reține în sarcina pârâtelor obligația de a emite decizia de acordare a despăgubirilor. Cu referire concretă la criticile formulate în recurs, Înalta Curte constată că sunt nefondate, pentru argumentele expuse în continuare.

Excepția privind inadmisibilitatea acțiunii față de obiectul dedus judecății și a cererii reclamanților de introducere în cauză a pârâtei A.N.R.P. precum și excepția prematurității cererii de chemare în judecată au făcut obiectul dezbaterilor din ședința publică de la 27 mai 2009, așa cum rezultă din consemnările aflate la fila 159 din dosarul Curții de Apel București. Într-adevăr, din încheierea de consemnare a dezbaterilor din 27 mai 2009, rezultă că, formal, Curtea de Apel a pus în discuția părților numai excepțiile privind inadmisibilitatea cererii reclamanților de introducere în cauză a pârâtei A.N.R.P. și prematuritatea cererii de chemare în judecată. Dar, din cuprinsul sentinței rezultă că motivele pe care judecătorul și-a fundamentat soluția pe fondul cauzei coincid practic cu aspectele de fapt și de drept pe care pârâtele le-au circumscris excepției de prematuritate.

Cu alte cuvinte, judecătorul fondului a considerat că neparcurgerea în totalitate a procedurii administrative în fața Comisiei locale de fond funciar nu atrage prematuritatea acțiunii, ci face ca refuzul de rezolvare a cererii, pe care l-au invocat reclamanții, să fie considerat unul justificat. De asemenea, nu se poate vorbi despre o încălcare a prevederilor cuprinse în art. 1 din Protocolul 1 din Convenția Europeana pentru Apărarea Drepturilor Omului, câtă vreme procedura administrativă reglementată în termeni imperativi în Titlul VII din Legea 247/2005 nu a fost parcursă în totalitate, judecătorul fondului nu putea pronunța o hotărâre prin care să ignore dispoziții legale inderogabile, astfel că sub acest aspect nu este în discuție o încălcare a dreptului de proprietate, astfel cum susțin recurenții.

Având în vedere că fondul litigiului nu a fost tranșat de prima instanță, criticile recurenților ce vizează acest aspect, nu vor mai fi analizate. 2. Temeiul legal al soluției instanței de recurs Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se va respinge recursul de fată, ca nefondat. PENTRU

ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII D E C I D E Respinge recursul declarat de I.G. și B.M. împotriva sentinței nr. 2497 din 10 iunie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 mai 2010.