ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4171/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 718 din 09 februarie 2010 a respins

excepția inadmisibilității acțiunii, admițând totodată excepția prematurității acesteia

și, pe cale de consecință, a respins, ca prematur formulată, acțiunea reclamantei

E.C.E., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

Consiliul Local Eforie, Cancelaria Primului Ministru – Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acțiune având

ca obiect inițial prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București în contradictoriu

cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, constatarea caracterului abuziv al

măsurii trecerii în proprietatea statului a terenului în suprafață de 618,45 m.p.,

situat în localitatea Techirghiol, județul Constanța, și obligarea pârâtului la

plata de despăgubiri în echivalent, precum și a cheltuielilor de judecată, iar ulterior,

după declinarea competenței de soluționare la Judecătoria Sectorului 1 București,

s-a depus la dosar cererea precizatoare prin care se solicita introducerea în cauză

a pârâților Consiliul Local Eforie – Comisia locală de aplicare a Legii fondului

funciar, Cancelaria Primului Ministru – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, constatarea împrejurării

că terenul în discuție a fost preluat abuziv de Statul Român, fiind expropriat în

baza Decretului nr. 111/1951, precum și obligarea Comisiei de aplicare a Legii

nr. 185/1991 de pe lângă Consiliul Local Eforie să emită decizia de restituire prin

echivalent; Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlu de

despăgubiri; Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să emită titlu

de plată.

Instanța a reținut că

prin sentința nr. 5856 din 17 aprilie 2009, Judecătoria Sectorului 1 București a

admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâți și a declinat competența

materială de soluționare a pricinii în favoarea Curții de Apel București, secția

a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în fața căreia pârâtele Comisia Centrală

de Stabilire a Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea

Proprietăților au invocat excepția inadmisibilității cererii reclamantei de introducere

în cauză a unor noi pârâți pentru nerespectarea dispozițiilor art. 60 și art. 64

și urm. C. proc. civ., precum și excepția prematurității acțiunii pentru nerespectarea

procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și a dispozițiilor pct.

16.4 din H.G. nr. 1095/2005.

Cum, prin sentința

nr. 4354 din 08 decembrie 2009, Curtea de Apel București a disjuns soluționarea

pct. 3 și 4 din acțiune în cadrul dosarului nou format nr. 11805/2/2009, instanța

a analizat, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., cu prioritate, excepțiile

invocate, apreciind că este neîntemeiată excepția inadmisibilității, întrucât cererea

precizatoare a fost formulată în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin.

(1) C. proc. civ.

Instanța a reținut, în

schimb, ca fiind întemeiată excepția prematurității cererii de chemare în judecată

având în vedere că procedura de reconstituire a dreptului de proprietate al reclamantei

asupra terenului în discuție presupune parcurgerea unei proceduri administrative

care se desfășoară în fața comisiei fondului funciar și care se finalizează cu o

hotărâre de validare/invalidare a propunerii comisiei locale, de către o comisie

județeană de fond funciar, precum și parcurgerea unei proceduri administrative de

acordare a despăgubirilor, care se desfășoară în fața Comisiei Centrale și se finalizează

cu emiterea titlului de despăgubiri, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr. 247/2005,

Titlul VIII și cele ale H.G. nr. 1095/2005, pentru aprobarea Normelor metodologice

de aplicare a acestei legi.

Pe cale de consecință,

constatând că dosarul de despăgubiri al reclamantei nici nu a fost întocmit, motiv

pentru care aceasta a și solicitat, prin acțiune, obligarea Comisiei de aplicare

a Legii nr. 18/1991 să emită decizie de restituire a terenului revendicat și, prin

urmare, demersul reclamantei nu a ajuns în fața Comisiei Centrale de Stabilire a

Despăgubirilor, în vederea declanșării procedurii administrative a cărei finalitate

trebuie să fie emiterea titlului de despăgubiri, instanța de fond a concluzionat

că se impune respingerea cererii reclamantei, ca prematur introdusă.

Împotriva hotărârii instanței

de fond, reclamanta E.C.E. a declarat recurs.

Invocând dispozițiile

art. 304

1

C. proc. civ., recurenta a subliniat că în mod greșit instanța

de contencios administrativ a admis excepția prematurității acțiunii sale ce avea

ca obiect cererile disjunse prin sentința civilă nr. 4354 din 08 decembrie 2009

a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

având în vedere că din anul 1993 și până în anul 2008 Comisia Locală Eforie pentru

aplicarea Legii nr. 18/1991 nu a emis decizii de restituire a terenului revendicat,

prin echivalent, prin acordarea de despăgubiri.

În opinia recurentei,

soluția de respingere ca prematură a acțiunii sale vine în contradicție cu practica

instanțelor care soluționează astfel de cereri în condițiile în care ani de zile

autoritățile competente în soluționarea lor nu dau niciun răspuns solicitărilor

în discuție.

Intimatele Autoritatea

Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor au reiterat prin întâmpinări apărările făcute și în fața instanței

de fond, concluzionând că nu se poate iniția procedura administrativă în vederea

acordării despăgubirilor întrucât comisiile de fond funciar nu și-au îndeplinit

obligațiile legale în vederea întocmirii și transmiterii dosarului în forma prevăzută

de lege Secretariatului Comisiei Centrale din cadrul Autorității Naționale

pentru Restituirea Proprietăților.

Examinând cauza prin prisma

criticii aduse de recurentă și în temeiul art. 304

1

C. proc. civ., Înalta

Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat, soluția pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

prin sentința atacată fiind în acord cu probatoriul administrat și cu dispozițiile

legale incidente – Titlul VII (Capitolul I și V) din Legea nr. 247/2005 (privind

reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente)

și H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului

VII din actul normativ menționat.

Obiectul cauzei (pct.

3 și 4 din acțiunea precizată de reclamantă) a vizat obligarea Comisiei Centrale

pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire și obligarea

Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de

plată pentru terenul în suprafață de 618,45 m.p. situat în localitatea Techirghiol,

județul Constanța.

Reconstituirea dreptului

de proprietate implică parcurgerea a două proceduri administrative, prima din ele

desfășurându-se în fața comisiei de fond funciar, iar a doua desfășurându-se în

fața Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în conformitate cu art.

1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și cu pct. 16.4 din Normele metodologice

aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 și care se finalizează cu emiterea titlului de

despăgubire Secretariatului Comisiei Centrale.

Fără echivoc, abordarea

judecătorului fondului este explicită și corect argumentată pe textele legale enunțate

mai înainte.

În analiza excepției prematurității

acțiunii, invocată atât de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților,

cât și de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în mod corect prima

instanță a constatat ca nefiind parcursă prima procedură administrativă (nefiind

emisă decizia de restituire a termenului revendicat prin echivalent de către Comisia

de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul Local Eforie și, deci, nefiind

întocmit și transmis dosarul de despăgubire al reclamantei de către Comisia Județeană

de fond funciar Constanța către Secretariatul Comisiei Centrale) astfel că la momentul

de față nu poate fi inițiată procedura în vederea emiterii titlului de despăgubire

și a titlului de plată în favoarea reclamantei.

De altfel, s-a observat

că prin aceeași acțiune reclamanta a cerut și obligarea Comisiei de aplicare a Legii

nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul Local Eforie la emiterea deciziei de restituire

a terenului în discuție, așa încât este evident că nu a fost finalizată cea dintâi

procedură legală de natură administrativă.

Trimiterile făcute de

recurentă la practica instanței judecătorești de a sancționa rezolvarea cu depășirea

unui termen rezonabil a unor astfel de cauze privind dreptul de proprietate este

corectă în principiu, însă în cazul concret instanța de contencios administrativ

nu poate eluda ea însăși reglementările legale imperative enunțate mai înainte.

Pentru eventuala tergiversare

de către autoritățile competente în soluționarea cererii sale recurenta-reclamantă

are la dispoziție alte mijloace legale, în niciun caz însă nu este posibil a se

escalada o procedură expres prevăzută de lege.

În acest context, instanța

fondului nu a examinat fondul/temeinicia cererilor formulate în contradictoriu cu

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, respingând acțiunea ca prematur formulată.

Așadar, pentru cele expuse,

văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de E.C.E. împotriva sentinței civile nr. 718 din 09 februarie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 octombrie 2010.