ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4171/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 718 din 09 februarie 2010 a respins excepția inadmisibilității acțiunii, admițând totodată excepția prematurității acesteia și, pe cale de consecință, a respins, ca prematur formulată, acțiunea reclamantei E.C.E., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Consiliul Local Eforie, Cancelaria Primului Ministru – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acțiune având ca obiect inițial prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, constatarea caracterului abuziv al măsurii trecerii în proprietatea statului a terenului în suprafață de 618,45 m.p., situat în localitatea Techirghiol, județul Constanța, și obligarea pârâtului la plata de despăgubiri în echivalent, precum și a cheltuielilor de judecată, iar ulterior, după declinarea competenței de soluționare la Judecătoria Sectorului 1 București, s-a depus la dosar cererea precizatoare prin care se solicita introducerea în cauză a pârâților Consiliul Local Eforie – Comisia locală de aplicare a Legii fondului funciar,

Cancelaria Primului Ministru – Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, constatarea împrejurării că terenul în discuție a fost preluat abuziv de Statul Român, fiind expropriat în baza Decretului nr. 111/1951, precum și obligarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 185/1991 de pe lângă Consiliul Local Eforie să emită decizia de restituire prin echivalent; Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită titlu de despăgubiri; Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților să emită titlu de plată.

Instanța a reținut că prin sentința nr. 5856 din 17 aprilie 2009, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale, invocată de pârâți și a declinat competența materială de soluționare a pricinii în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în fața căreia pârâtele Comisia Centrală de Stabilire a Despăgubirilor și Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților au invocat excepția inadmisibilității cererii reclamantei de introducere în cauză a unor noi pârâți pentru nerespectarea dispozițiilor art. 60 și art. 64 și urm. C. proc. civ., precum și excepția prematurității acțiunii pentru nerespectarea procedurii prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și a dispozițiilor pct. 16.4 din H.G.

nr. 1095/2005. Cum, prin sentința nr. 4354 din 08 decembrie 2009, Curtea de Apel București a disjuns soluționarea pct. 3 și 4 din acțiune în cadrul dosarului nou format nr. 11805/2/2009, instanța a analizat, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., cu prioritate, excepțiile invocate, apreciind că este neîntemeiată excepția inadmisibilității, întrucât cererea precizatoare a fost formulată în conformitate cu dispozițiile art. 132 alin. (1) C. proc. civ.

Instanța a reținut, în schimb, ca fiind întemeiată excepția prematurității cererii de chemare în judecată având în vedere că procedura de reconstituire a dreptului de proprietate al reclamantei asupra terenului în discuție presupune parcurgerea unei proceduri administrative care se desfășoară în fața comisiei fondului funciar și care se finalizează cu o hotărâre de validare/invalidare a propunerii comisiei locale, de către o comisie județeană de fond funciar, precum și parcurgerea unei proceduri administrative de acordare a despăgubirilor, care se desfășoară în fața Comisiei Centrale și se finalizează cu emiterea titlului de despăgubiri, astfel cum prevăd dispozițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VIII și cele ale H.G.

nr. 1095/2005, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a acestei legi. Pe cale de consecință, constatând că dosarul de despăgubiri al reclamantei nici nu a fost întocmit, motiv pentru care aceasta a și solicitat, prin acțiune, obligarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 să emită decizie de restituire a terenului revendicat și, prin urmare, demersul reclamantei nu a ajuns în fața Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor, în vederea declanșării procedurii administrative a cărei finalitate trebuie să fie emiterea titlului de despăgubiri, instanța de fond a concluzionat că se impune respingerea cererii reclamantei, ca prematur introdusă. Împotriva hotărârii instanței de fond, reclamanta E.C.E.

a declarat recurs. Invocând dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ., recurenta a subliniat că în mod greșit instanța de contencios administrativ a admis excepția prematurității acțiunii sale ce avea ca obiect cererile disjunse prin sentința civilă nr. 4354 din 08 decembrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, având în vedere că din anul 1993 și până în anul 2008 Comisia Locală Eforie pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 nu a emis decizii de restituire a terenului revendicat, prin echivalent, prin acordarea de despăgubiri. În opinia recurentei, soluția de respingere ca prematură a acțiunii sale vine în contradicție cu practica instanțelor care soluționează astfel de cereri în condițiile în care ani de zile autoritățile competente în soluționarea lor nu dau niciun răspuns solicitărilor în discuție.

Intimatele Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor au reiterat prin întâmpinări apărările făcute și în fața instanței de fond, concluzionând că nu se poate iniția procedura administrativă în vederea acordării despăgubirilor întrucât comisiile de fond funciar nu și-au îndeplinit obligațiile legale în vederea întocmirii și transmiterii dosarului în forma prevăzută de lege Secretariatului Comisiei Centrale din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților. Examinând cauza prin prisma criticii aduse de recurentă și în temeiul art. 304 1 C. proc.

civ., Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat, soluția pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința atacată fiind în acord cu probatoriul administrat și cu dispozițiile legale incidente – Titlul VII (Capitolul I și V) din Legea nr. 247/2005 (privind reforma în domeniul proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente) și H.G. nr. 1095/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII din actul normativ menționat. Obiectul cauzei (pct. 3 și 4 din acțiunea precizată de reclamantă) a vizat obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire și obligarea Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților la emiterea titlului de plată pentru terenul în suprafață de 618,45 m.p.

situat în localitatea Techirghiol, județul Constanța. Reconstituirea dreptului de proprietate implică parcurgerea a două proceduri administrative, prima din ele desfășurându-se în fața comisiei de fond funciar, iar a doua desfășurându-se în fața Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în conformitate cu art. 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și cu pct. 16.4 din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 1095/2005 și care se finalizează cu emiterea titlului de despăgubire Secretariatului Comisiei Centrale. Fără echivoc, abordarea judecătorului fondului este explicită și corect argumentată pe textele legale enunțate mai înainte.

În analiza excepției prematurității acțiunii, invocată atât de Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, cât și de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în mod corect prima instanță a constatat ca nefiind parcursă prima procedură administrativă (nefiind emisă decizia de restituire a termenului revendicat prin echivalent de către Comisia de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul Local Eforie și, deci, nefiind întocmit și transmis dosarul de despăgubire al reclamantei de către Comisia Județeană de fond funciar Constanța către Secretariatul Comisiei Centrale) astfel că la momentul de față nu poate fi inițiată procedura în vederea emiterii titlului de despăgubire și a titlului de plată în favoarea reclamantei.

De altfel, s-a observat că prin aceeași acțiune reclamanta a cerut și obligarea Comisiei de aplicare a Legii nr. 18/1991 de pe lângă Consiliul Local Eforie la emiterea deciziei de restituire a terenului în discuție, așa încât este evident că nu a fost finalizată cea dintâi procedură legală de natură administrativă. Trimiterile făcute de recurentă la practica instanței judecătorești de a sancționa rezolvarea cu depășirea unui termen rezonabil a unor astfel de cauze privind dreptul de proprietate este corectă în principiu, însă în cazul concret instanța de contencios administrativ nu poate eluda ea însăși reglementările legale imperative enunțate mai înainte. Pentru eventuala tergiversare de către autoritățile competente în soluționarea cererii sale recurenta-reclamantă are la dispoziție alte mijloace legale, în niciun caz însă nu este posibil a se escalada o procedură expres prevăzută de lege.

În acest context, instanța fondului nu a examinat fondul/temeinicia cererilor formulate în contradictoriu cu Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, respingând acțiunea ca prematur formulată. Așadar, pentru cele expuse, văzând dispozițiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de E.C.E. împotriva sentinței civile nr. 718 din 09 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2010.