ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 576/2010

Asupra recursului de față,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin sentința nr. 2108 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București a fost admisă acțiunea reclamantului H.V. în contradictoriu cu

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, (în prezent Ministerul

Justiției ) și a fost obligat pârâtul să procedeze la soluționarea cererii de

redobândire a cetățeniei române într-un termen rezonabil.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că reclamantul a solicitat redobândirea cetățeniei

române încă din anul 2005, iar până la momentul introducerii acțiunii nu a

primit nici un răspuns.

Instanța de fond a constatat că

termenul care a trecut de la înregistrarea cererii de redobândire a cetățenie

române nu poate fi considerat rezonabil, iar lipsa răspunsului la cererile

formulate este nejustificat.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești, (în prezent

Ministerul Justiției), criticând soluția pronunțată ca netemeinică și nelegală.

Recurentul a criticat hotărârea

instanței de fond și pentru considerentul că respingându-se cererea de amânare

formulată, nu s-a amânat pronunțarea, pentru a se da posibilitatea depunerii de

concluzii scrise. Pentru aceste considerente, recurentul a solicitat admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii

reclamantului ca neîntemeiată.

Înalta Curte de Casație si Justiție

sesizată cu soluționarea recursului declarat, în temeiul dispozițiilor art. 299

raportate la art. 4 pct. 1 C. proc. civ., analizând motivele invocate în raport

cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în

cauză, va respinge recursul formulat ca nefondat, pentru considerentele ce

urmează.

Potrivit art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., actele îndeplinite cu neobservarea formelor legale se vor declara nule

numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părții o vătămare ce nu se poate înlătura

decât prin anularea lor, iar în cazul nulităților prevăzute de lege, vătămarea

se presupune până la dovada contrarie.

În recurs au fost invocate neîntemeiat

aceste prevederi legale, întrucât instanța de fond a judecat pricina cu

respectarea formelor legale, iar neacordarea unui nou termen în vederea

pregătirii nu este sancționată prin lege cu nulitatea și nici nu s-a pricinuit

recurentului o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actelor

îndeplinite.

Recurentul nu a dovedit susținerile

sale privind vătămarea dreptului la apărare și în consecință, nu sunt motive de

casare sau de modificare a hotărârii instanței de fond.

Referitor la cel de al doilea motiv

de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., potrivit

căruia hotărârea ester lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea

greșită a legii, se rețin următoarele.

În conformitate cu dispozițiile art.

12 alin. (2) din Legea nr. 21/1991, cetățenii moldoveni de naționalitate română

pot depune cererile de redobândire a cetățeniei române împreună cu actele

aferente, la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare ale României în

străinătate, în condițiile în care au reședința sau domiciliul în străinătate.

Înalta Curte a constatat că

reclamantul s-a adresat în mai multe rânduri pârâtului, manifestându-și

stăruința în redobândirea cetățeniei române, însă cererea sa înregistrată la

Ministerul Justiției a rămas fără soluționare efectivă, împrejurare care este

de natură a-l afecta pe acesta în soluționarea într-un termen rezonabil a

cererilor sale, raportat la prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că

în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului se constată

că prin Convenție se apără drepturi concrete și efective, iar orice ingerință

în drepturile consacrate de aceasta trebuie să corespundă menținerii unui just

echilibru între cerințele interesului general al comunității și imperativele

apărării drepturilor fundamentale ale individului. Acest echilibru ce trebuie

protejat ar fi distrus dacă individul ar suporta o sarcină specială și

exorbitantă (cauza Sporrong și Lonnroth; cauza Străin și alții împotriva

României).

Or, din această

perspectivă Înalta Curte reține că nesoluționarea cererii

intimatului-reclamant, indiferent de motivația autorității recurente ar

echivala cu o vătămare a acestuia în dreptul consacrat de lege, privind

posibilitatea redobândirii cetățeniei române.

Principiul legalității înseamnă,

înainte de toate, existența unor norme de drept intern, suficient de accesibile

și previzibile, or în cauza de față Legea nr. 21/1991 a stabilit procedura ce trebuie

urmată în cazul cererilor de redobândire a cetățeniei române.

Înalta Curte constată că întotdeauna

durata rezonabilă a unei proceduri se apreciază în funcție de circumstanțele

cauzei, așa cum a reținut în jurisprudența sa Curtea Europeană a Drepturilor

Omului, luând în considerare criteriile consacrate de jurisprudență, în special

complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților

competente, precum și miza litigiului pentru persoana interesată( cauza

Frydlender împotriva Franței și cauza Hartman împotriva Republicii Cehe).

În opinia Înaltei Curți litigiul

născut între reclamant și autoritatea pârâtă nu prezintă o complexitate

deosebită, iar nesoluționarea cererii adresate instituție pârâte este de natură

a crea o vătămare a reclamantului într-un drept prevăzut de lege, drept la care

acesta privește cu speranță legitimă.

Înalta Curte are în vedere, la

stabilirea caracterului rezonabil al perioadei de soluționare a cererii, stadiul

în care se află la acest moment cererea reclamantului.

Or, instituția recurentă a fost în

culpă pentru nesoluționarea până la acea dată a cererii reclamantului și

trebuia să-și ia toate diligențele pentru a verifica stadiul cererii

intimatului-reclamant, căci nu poate fi imputată instanței soluționarea cu

celeritate a cererii, în condițiile în care vătămarea a fost dovedită.

Orice amânare în soluționarea

cererii reclamantului ar fi însemnat depășirea termenului rezonabil avut în

vedere de dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

De asemenea, Înalta Curte are în

vedere faptul că întreaga procedură de redobândire a cetățeniei române se

subsumează dreptului suveran al statului de a analiza fiecare speță în ritmul

și potrivit precauțiilor pe care le consideră necesare, însă acest drept

suveran nu poate determina o încălcare a drepturilor și libertăților

fundamentale prevăzute în ordinea juridică a statului, precum și în actele

internaționale.

Susținerea recurentului că „la data

pronunțării hotărârii judecătorești cererea reclamantului era soluționată,

astfel că în mod greșit s-a dispus obligarea pârâtului la analizarea și

soluționarea cererii acestuia” nu este dovedită, neputând fi reținută.

Având în vedere aceste considerente,

în temeiul art. 312 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești (în prezent Ministerul

Justiției) împotriva sentinței nr. 2108 din 19 mai 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 februarie 2010.