ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 200/2012

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală

nr. 4 din 17 ianuarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a respins

cererea formulată de autoritatea judiciară Judecătoria de Instrucție din

Spania, prin care se solicită predarea temporară, pentru termenul din data de

24 ianuarie 2012, a persoanei solicitate V.R.V., cerere formulată în temeiul

mandatului european de arestare emis în baza hotărârii din data de 14 decembrie

2011 de autoritățile judiciare din Spania.

S-a constatat că

persoana solicitată se află în executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni

închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2303 din 04 decembrie 2008 a

Judecătoriei Ploiești.

S-a dispus ca

hotărârea să se notifice persoanei solicitate, autorității judiciare emitente,

Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, Penitenciarului Ploiești

și Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate - Serviciul

Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală.

Onorariul

apărătorului din oficiu în sumă de 320 lei, desemnat pentru persoana

solicitată, s-a dispus a se suporta din fondul Ministerului Justiției, urmând a

fi virat în contul Baroului Prahova.

Pentru a dispune în

acest sens, curtea de apel a reținut următoarele:

Prin cererea

formulată de către autoritatea judiciară din Regatul Spaniei s-a solicitat

punerea în executare a mandatului european de arestare emis în baza hotărârii

din 14 decembrie 2011 a instanței mai sus menționate prin predarea temporară a

persoanei solicitate V.R.V., în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești, pentru

termenul din data de 24 ianuarie 2012.

În motivarea cererii,

s-a arătat că persoana solicitată urmează să apară în fața autorităților

judiciare spaniole la data de mai sus menționată, fiind acuzat că în jurul

orelor 04,30 din data de 12 aprilie 2010, acuzații C.F.S. și V.R.V., împreună

cu alți indivizi neidentificați, puși de comun acord și animați de scopul de

a-și procura un avantaj material, folosind un obiect ascuțit nedeterminat, au

spart lacătul de la oblonul care proteja ușa de acces în magazinul F.S.E.R., și

intrând înăuntru au forțat sertarele casei de bani și au luat doi saci de

plastic, unul conținând 50 de monede de 5 eurocenți și celălalt conținând

monede de 10, 20 și 1, 2 eurocenți depozitați acolo, fugind cu prada. Valoarea

reparației daunelor cauzate se ridică la 300 euro. Acuzații s-au deplasat la

locul faptei cu ajutorul unui vehicul, l-au abandonat la locul faptei cu prada

care, după ce a fost recuperată, a fost restituită șefei de unitate. În

interiorul vehiculului s-au găsit diferite scule care puteau fi folosite în comiterea

faptei.

Aceste fapte sunt

calificate de Ministerul Public ca fiind elementele constitutive ale unui

delict de furt de bunuri cu uz de forță (tâlhărie) conform art. 237, 238-2 și

240 C. pen. De asemenea, a fost considerat ca autor, printre alții, numitul

V.R.V., pentru care nu se aplică circumstanțele atenuante ale răspunderii

infracționale, solicitându-se pedeapsa cu închisoarea pe durata de un an, cu

pedeapsa accesorie de suspendare specială a dreptului de a deține funcții

publice pe durata condamnării.

A apreciat curtea de

apel că din traducerea din limba spaniolă a mandatului european de arestare nu

reiese cu claritate scopul prezenței persoanei solicitate la data de 24

ianuarie 2012, aceasta alternând între pronunțarea în ședința publică a sentinței

și judecarea în ședință publică a cauzei.

La termenul din data

de 17 ianuarie 2012 s-a întocmit proces-verbal în care persoana solicitată

V.R.V., aflată în executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare

aplicată prin sentința penală nr. 2303 din 04 decembrie 2008 a Judecătoriei

Ploiești, a declarat că este de acord cu predarea sa către autoritățile

judiciare spaniole și că nu renunță la regula specialității. De asemenea, a

fost ascultată persoana solicitată.

Analizând actele și

lucrările dosarului, curtea de apel a apreciat că cererea autorităților

judiciare din Spania se impune a fi respinsă pentru următoarele motive:

Astfel, în

conformitate cu dispozițiile art. 105 alin. (1) din Legea nr. 302/2004

republicată, privind cooperarea judiciară în materie penală, „dacă autoritatea

judiciară emitentă solicită, judecătorul poate dispune predarea temporară a

persoanei solicitate.." Potrivit alin. (2) al aceluiași articol „în cazul

în care s-a acordat predarea temporară, aceasta se efectuează în condițiile și

pe durata stabilită de comun acord între autoritatea judiciară emitentă și cea

de executare". Același aspect, referitor la existența unui acord (încheiat

în scris) cu privire inclusiv la durata predării temporare este regăsit și în

art. 112 din Legea nr. 302/2004, care are în vedere ipoteza în care persoana

solicitată este urmărită penal, judecată sau chiar execută o pedeapsă în statul

autorității judiciare solicitante (de executare).

În opinia curții de

apel, reiese cu evidență faptul că este imperios necesar, ca în afara

cerințelor obișnuite pentru o astfel de cerere de punere în executare a unui

mandat european de arestare, atunci când se solicită o predare temporară a unei

persoane solicitate, ambele părți trebuie să cadă de acord asupra duratei concrete,

efective pentru care aceasta să aibă loc, indiferent de motivul necesității

prezenței în fața autorităților judiciare solicitante (în cazul acesta, se

pare, existența unui termen de judecată la data de 24 ianuarie 2012).

Or, arată curtea de

apel, autoritatea judiciară spaniolă nu a indicat acest aspect punând în

imposibilitate instanța română de a fi de acord cu durata respectivă, care este

inexistentă. În acest ultim sens, este și practica Curții de Apel Ploiești

(sentința penală nr. 129 din 05 octombrie 2010, prin care a fost admisă cererea

formulată de autoritatea judiciară Tribunalul Județului Bacs-Kiskun din

Ungaria, prin care s-a solicitat predarea temporară a persoanei solicitate,

aflată în Penitenciarul Mărgineni, cerere formulată în temeiul mandatului

european de arestare emis la 14 iulie 2010, de către Tribunalul Județului

Bacs-Kiskun).

În altă ordine de

idei, curtea de apel a menționat că se află în imposibilitatea de a cere

informații suplimentare autorității judiciare emitente spaniole, potrivit art.

103 alin. (12) din Legea nr. 102/2009 republicată, datorită timpului foarte

scurt pe care îl are, teoretic, la dispoziție, până la data de 24 ianuarie

Internațională a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu

alertă privind punerea în executare a mandatului european de arestare respectiv

încă din data de 15 decembrie 2011, iar rezoluția de efectuare a actelor

procedurale necesare în această privință datează din 16 decembrie 2011,

termenul de soluționare al acesteia fiind 19 decembrie 2011, în condițiile în

care se cunoștea și locul de detenție al persoanei solicitate, totuși Curtea de

Apel Ploiești a fost sesizată abia la data de 17 ianuarie 2012, adică după o

lună, până la termenul din data de 24 ianuarie 2012 rămânând, practic,

aproximativ 6 zile libere.

Împotriva sentinței,

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat prezentul recurs,

motivele fiind menționate în parte introductivă a deciziei.

Înalta Curte

constată, astfel cum rezultă din dezbateri, că atât Ministerul Public, cât și

avocatul, dar și persoana solicitată, au cerut admiterea recursului, casarea

sentinței și rejudecarea cauzei de către prima instanță.

Personal, numitul

V.R.V. a precizat că va fi eliberat condiționat din executarea pedepsei de 3

ani și 6 luni închisoare la data de 30 octombrie 2012 și că, până la această

dată, este interesat să fie predat temporar autorităților judiciare din Spania

pentru clarificarea situației sale juridice.

Deși nici Ministerul

Public, și nici avocatul ori persoana solicitată nu au contestat

admisibilitatea recursului, dată fiind însă mențiunea din sentință că hotărârea

este „definitivă", Înalta Curte apreciază necesară observația că este

greșită această mențiune deoarece interpretarea sistematică și rațională a

textului art. 108 alin. (2) cu referire la art. 107 alin. (1) din Legea nr.

302/2004, care are în vedere „cazul în care persoana solicitată consimte la

predare", sugerează concluzia că numai în cazul sentinței de admitere a

cererii aceasta este „definitivă", iar nu și în cazul sentinței de

respingere a cererii. Evident că în cazul sentinței de admitere a cererii nu

există nici-un interes pentru atacarea acesteia: nici pentru procuror, deoarece

Ministerul Public a sesizat instanța, nici pentru persoana solicitată, deoarece

aceasta și-a exprimat consimțământul la predare.

Un exemplu elocvent

este chiar prezentul recurs, când la dezbateri, concluziile procurorului, ale

avocatului și chiar ale persoanei solicitate au fost în sensul admiterii

recursului, casării sentinței atacate, rejudecarea cauzei de către prima

instanță astfel încât să i se ofere persoanei solicitate, care a consimțit la

predare, posibilitatea prezentării în fața autorităților judiciare din Spania

în vederea clarificării situației sale juridice.

În consecință, având

în vedere că autoritățile judiciare din Spania au stabilit un nou termen (26

iunie 2012) pentru când solicită să fie predat temporar numitul V.R.V., Înalta

Curte apreciază că se impune casarea sentinței și rejudecarea cererii, fiind

realizat și dezideratul menționat de către Curtea de Apel Ploiești cu privire

la timpul necesar realizării demersurilor judiciare în vederea clarificării tuturor

aspectelor legale (precizări ale actelor și lucrărilor dosarului, obținerea

unor informații suplimentare de la autoritățile judiciare din Spania,

stabilirea unei durate a predării temporare etc.)

Pentru motivele

arătate, în temeiul art. 385

15

pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., va

fi admis recursul Ministerului Public, casată sentința atacată și trimisă cauza

în vederea rejudecării de către prima instanță.

Conform art. 192

alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței

penale nr. 4 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și

pentru cauze cu minori și de familie, privind pe persoana solicitată V.R.V.

Casează sentința

penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești.

Cheltuielile

judiciare ocazionate cu soluționarea recursului Parchetul de pe lângă Curtea de

Apel Ploiești rămân în sarcina statului.

Onorariul

apărătorului desemnat din oficiu, pentru recurentul persoană solicitată, în

sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 24 ianuarie 2012.