ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 200/2012

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 4 din 17 ianuarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, secția penală, a respins cererea formulată de autoritatea judiciară Judecătoria de Instrucție din Spania, prin care se solicită predarea temporară, pentru termenul din data de 24 ianuarie 2012, a persoanei solicitate V.R.V., cerere formulată în temeiul mandatului european de arestare emis în baza hotărârii din data de 14 decembrie 2011 de autoritățile judiciare din Spania. S-a constatat că persoana solicitată se află în executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2303 din 04 decembrie 2008 a Judecătoriei Ploiești.

S-a dispus ca hotărârea să se notifice persoanei solicitate, autorității judiciare emitente, Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, Penitenciarului Ploiești și Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate - Serviciul Cooperare Judiciară Internațională în Materie Penală. Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 320 lei, desemnat pentru persoana solicitată, s-a dispus a se suporta din fondul Ministerului Justiției, urmând a fi virat în contul Baroului Prahova.

Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel a reținut următoarele: Prin cererea formulată de către autoritatea judiciară din Regatul Spaniei s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare emis în baza hotărârii din 14 decembrie 2011 a instanței mai sus menționate prin predarea temporară a persoanei solicitate V.R.V., în prezent aflat în Penitenciarul Ploiești, pentru termenul din data de 24 ianuarie 2012. În motivarea cererii, s-a arătat că persoana solicitată urmează să apară în fața autorităților judiciare spaniole la data de mai sus menționată, fiind acuzat că în jurul orelor 04,30 din data de 12 aprilie 2010, acuzații C.F.S.

și V.R.V., împreună cu alți indivizi neidentificați, puși de comun acord și animați de scopul de a-și procura un avantaj material, folosind un obiect ascuțit nedeterminat, au spart lacătul de la oblonul care proteja ușa de acces în magazinul F.S.E.R., și intrând înăuntru au forțat sertarele casei de bani și au luat doi saci de plastic, unul conținând 50 de monede de 5 eurocenți și celălalt conținând monede de 10, 20 și 1, 2 eurocenți depozitați acolo, fugind cu prada. Valoarea reparației daunelor cauzate se ridică la 300 euro. Acuzații s-au deplasat la locul faptei cu ajutorul unui vehicul, l-au abandonat la locul faptei cu prada care, după ce a fost recuperată, a fost restituită șefei de unitate.

În interiorul vehiculului s-au găsit diferite scule care puteau fi folosite în comiterea faptei. Aceste fapte sunt calificate de Ministerul Public ca fiind elementele constitutive ale unui delict de furt de bunuri cu uz de forță (tâlhărie) conform art. 237, 238-2 și 240 C. pen. De asemenea, a fost considerat ca autor, printre alții, numitul V.R.V., pentru care nu se aplică circumstanțele atenuante ale răspunderii infracționale, solicitându-se pedeapsa cu închisoarea pe durata de un an, cu pedeapsa accesorie de suspendare specială a dreptului de a deține funcții publice pe durata condamnării. A apreciat curtea de apel că din traducerea din limba spaniolă a mandatului european de arestare nu reiese cu claritate scopul prezenței persoanei solicitate la data de 24 ianuarie 2012, aceasta alternând între pronunțarea în ședința publică a sentinței și judecarea în ședință publică a cauzei.

La termenul din data de 17 ianuarie 2012 s-a întocmit proces-verbal în care persoana solicitată V.R.V., aflată în executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2303 din 04 decembrie 2008 a Judecătoriei Ploiești, a declarat că este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare spaniole și că nu renunță la regula specialității. De asemenea, a fost ascultată persoana solicitată.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a apreciat că cererea autorităților judiciare din Spania se impune a fi respinsă pentru următoarele motive: Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 105 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 republicată, privind cooperarea judiciară în materie penală, „dacă autoritatea judiciară emitentă solicită, judecătorul poate dispune predarea temporară a persoanei solicitate.." Potrivit alin. (2) al aceluiași articol „în cazul în care s-a acordat predarea temporară, aceasta se efectuează în condițiile și pe durata stabilită de comun acord între autoritatea judiciară emitentă și cea de executare". Același aspect, referitor la existența unui acord (încheiat în scris) cu privire inclusiv la durata predării temporare este regăsit și în art. 112 din Legea nr. 302/2004, care are în vedere ipoteza în care persoana solicitată este urmărită penal, judecată sau chiar execută o pedeapsă în statul autorității judiciare solicitante (de executare).

În opinia curții de apel, reiese cu evidență faptul că este imperios necesar, ca în afara cerințelor obișnuite pentru o astfel de cerere de punere în executare a unui mandat european de arestare, atunci când se solicită o predare temporară a unei persoane solicitate, ambele părți trebuie să cadă de acord asupra duratei concrete, efective pentru care aceasta să aibă loc, indiferent de motivul necesității prezenței în fața autorităților judiciare solicitante (în cazul acesta, se pare, existența unui termen de judecată la data de 24 ianuarie 2012). Or, arată curtea de apel, autoritatea judiciară spaniolă nu a indicat acest aspect punând în imposibilitate instanța română de a fi de acord cu durata respectivă, care este inexistentă.

În acest ultim sens, este și practica Curții de Apel Ploiești (sentința penală nr. 129 din 05 octombrie 2010, prin care a fost admisă cererea formulată de autoritatea judiciară Tribunalul Județului Bacs-Kiskun din Ungaria, prin care s-a solicitat predarea temporară a persoanei solicitate, aflată în Penitenciarul Mărgineni, cerere formulată în temeiul mandatului european de arestare emis la 14 iulie 2010, de către Tribunalul Județului Bacs-Kiskun).

În altă ordine de idei, curtea de apel a menționat că se află în imposibilitatea de a cere informații suplimentare autorității judiciare emitente spaniole, potrivit art. 103 alin. (12) din Legea nr. 102/2009 republicată, datorită timpului foarte scurt pe care îl are, teoretic, la dispoziție, până la data de 24 ianuarie 2012. În acest sens, s-a constatat că deși Centrul de Cooperare Polițienească Internațională a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu alertă privind punerea în executare a mandatului european de arestare respectiv încă din data de 15 decembrie 2011, iar rezoluția de efectuare a actelor procedurale necesare în această privință datează din 16 decembrie 2011, termenul de soluționare al acesteia fiind 19 decembrie 2011, în condițiile în care se cunoștea și locul de detenție al persoanei solicitate, totuși Curtea de Apel Ploiești a fost sesizată abia la data de 17 ianuarie 2012, adică după o lună, până la termenul din data de 24 ianuarie 2012 rămânând, practic, aproximativ 6 zile libere.

Împotriva sentinței, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat prezentul recurs, motivele fiind menționate în parte introductivă a deciziei. Înalta Curte constată, astfel cum rezultă din dezbateri, că atât Ministerul Public, cât și avocatul, dar și persoana solicitată, au cerut admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecarea cauzei de către prima instanță. Personal, numitul V.R.V. a precizat că va fi eliberat condiționat din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare la data de 30 octombrie 2012 și că, până la această dată, este interesat să fie predat temporar autorităților judiciare din Spania pentru clarificarea situației sale juridice.

Deși nici Ministerul Public, și nici avocatul ori persoana solicitată nu au contestat admisibilitatea recursului, dată fiind însă mențiunea din sentință că hotărârea este „definitivă", Înalta Curte apreciază necesară observația că este greșită această mențiune deoarece interpretarea sistematică și rațională a textului art. 108 alin. (2) cu referire la art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, care are în vedere „cazul în care persoana solicitată consimte la predare", sugerează concluzia că numai în cazul sentinței de admitere a cererii aceasta este „definitivă", iar nu și în cazul sentinței de respingere a cererii. Evident că în cazul sentinței de admitere a cererii nu există nici-un interes pentru atacarea acesteia: nici pentru procuror, deoarece Ministerul Public a sesizat instanța, nici pentru persoana solicitată, deoarece aceasta și-a exprimat consimțământul la predare.

Un exemplu elocvent este chiar prezentul recurs, când la dezbateri, concluziile procurorului, ale avocatului și chiar ale persoanei solicitate au fost în sensul admiterii recursului, casării sentinței atacate, rejudecarea cauzei de către prima instanță astfel încât să i se ofere persoanei solicitate, care a consimțit la predare, posibilitatea prezentării în fața autorităților judiciare din Spania în vederea clarificării situației sale juridice.

În consecință, având în vedere că autoritățile judiciare din Spania au stabilit un nou termen (26 iunie 2012) pentru când solicită să fie predat temporar numitul V.R.V., Înalta Curte apreciază că se impune casarea sentinței și rejudecarea cererii, fiind realizat și dezideratul menționat de către Curtea de Apel Ploiești cu privire la timpul necesar realizării demersurilor judiciare în vederea clarificării tuturor aspectelor legale (precizări ale actelor și lucrărilor dosarului, obținerea unor informații suplimentare de la autoritățile judiciare din Spania, stabilirea unei durate a predării temporare etc.) Pentru motivele arătate, în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) din C. proc. pen., va fi admis recursul Ministerului Public, casată sentința atacată și trimisă cauza în vederea rejudecării de către prima instanță.

Conform art. 192 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești împotriva sentinței penale nr. 4 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, privind pe persoana solicitată V.R.V. Casează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești. Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursului Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești rămân în sarcina statului. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu, pentru recurentul persoană solicitată, în sumă de 320 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată, în ședință publică, azi 24 ianuarie 2012.