ÎCCJ, decizie (scj.ro #83750)

Mandat european de arestare. Consimțământul persoanei solicitate la predare. Predare temporară Cuprins pe materii : Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale.

Mandatul european de arestare Indice alfabetic : Drept procesual penal - mandat european de arestare - consimțământul persoanei solicitate la predare - predare temporară Legea nr. 302/2004, art. 105, art. 107 alin. (1), art. 108 alin. (2) În cazul în care persoana solicitată consimte la predare, hotărârea prin care instanța respinge cererea de predare temporară a acesteia poate fi atacată cu recurs, întrucât interpretarea sistematică și rațională a dispozițiilor art. 108 alin. (2) raportat la art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 - în temeiul cărora, în cazul în care persoana solicitată consimte la predare, hotărârea este definitivă - conduce la concluzia că numai hotărârea de admitere a cererii de executare a mandatului european de arestare, inclusiv de predare temporară, este definitivă, iar nu și hotărârea de respingere a cererii.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 200 din 24 ianuarie 2012 Prin sentința nr. 4 din 17 ianuarie 2012, Curtea de Apel Ploiești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, a respins cererea formulată de autoritatea judiciară Judecătoria de Instrucție nr. 3 - Zaragoza din Spania, prin care se solicită predarea temporară, pentru termenul din data de 24 ianuarie 2012, a persoanei solicitate V.R., în prezent aflată în Penitenciarul Ploiești, cerere formulată în temeiul mandatului european de arestare nr. 0000089/2011 emis în baza hotărârii din 14 decembrie 2011 de autoritățile judiciare din Spania - Judecătoria de Instrucție nr. 3 - Zaragoza. S-a constatat că persoana solicitată se află în executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2303 din 4 decembrie 2008 a Judecătoriei Ploiești.

Pentru a dispune în acest sens, curtea de apel a reținut următoarele: Prin cererea formulată de către autoritatea judiciară din Regatul Spaniei - Judecătoria de Instrucție nr. 3 - Zaragoza s-a solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare nr. 000089/2011 emis în baza hotărârii din 14 decembrie 2011 a instanței menționate, prin predarea temporară a persoanei solicitate V.R., în prezent aflată în Penitenciarul Ploiești, pentru termenul din data de 24 ianuarie 2012. În motivarea cererii, s-a arătat că persoana solicitată urmează să apară în fața autorităților judiciare spaniole la data menționată, fiind acuzată că în jurul orelor 04,30 din data de 12 aprilie 2010, V.R.

și C.F., împreună cu alți indivizi neidentificați, puși de comun acord și animați de scopul de a-și procura un avantaj material, folosind un obiect ascuțit nedeterminat, au spart lacătul de la oblonul care proteja ușa de acces într-un magazin și, intrând înăuntru, au forțat sertarele casei de bani și au luat doi saci de plastic, conținând monede de eurocenți. Aceste fapte sunt calificate de Ministerul Public ca întrunind elementele constitutive ale unui delict de furt de bunuri cu uz de forță (tâlhărie), conform art. 237, art. 238-2 și art. 240 C. pen. spaniol. De asemenea, a fost considerat ca autor, printre alții, numitul V.R., solicitându-se pedeapsa cu închisoarea pe durata de un an, cu pedeapsa accesorie de suspendare specială a dreptului de a deține funcții publice pe durata condamnării.

A apreciat curtea de apel că din traducerea din limba spaniolă a mandatului european de arestare nu reiese cu claritate scopul prezenței persoanei solicitate la data de 24 ianuarie 2012, aceasta alternând între pronunțarea în ședința publică a sentinței și judecarea în ședință publică a cauzei. La termenul din data de 17 ianuarie 2012 s-a întocmit procesul-verbal în care persoana solicitată V.R. - aflată în executarea unei pedepse de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 2303 din 4 decembrie 2008 a Judecătoriei Ploiești - a declarat că este de acord cu predarea sa către autoritățile judiciare spaniole și că nu renunță la regula specialității . De asemenea, a fost ascultată persoana solicitată.

Analizând actele și lucrările dosarului, curtea de apel a apreciat că cererea autorităților judiciare din Spania se impune a fi respinsă, pentru următoarele motive: Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 105 alin. (1) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, republicată, „dacă autoritatea judiciară emitentă solicită, judecătorul poate dispune predarea temporară a persoanei solicitate (...).” Potrivit alin. (2) al aceluiași articol „în cazul în care s-a acordat predarea temporară, aceasta se efectuează în condițiile și pe durata stabilite de comun acord între autoritatea judiciară emitentă și cea de executare.” Același aspect, referitor la existența unui acord (încheiat în scris) cu privire inclusiv la durata predării temporare este regăsit și în art. 112 din Legea nr. 302/2004, care are în vedere ipoteza în care persoana solicitată este urmărită penal, judecată sau chiar execută o pedeapsă în statul autorității judiciare de executare.

În opinia curții de apel, reiese cu evidență faptul că este imperios necesar ca, în afara cerințelor obișnuite pentru o astfel de cerere de punere în executare a unui mandat european de arestare, atunci când se solicită o predare temporară a unei persoane solicitate, ambele părți trebuie să cadă de acord asupra duratei concrete, efective pentru care aceasta să aibă loc, indiferent de motivul necesității prezenței în fața autorităților judiciare solicitante (în cazul acesta, se pare, existența unui termen de judecată la data de 24 ianuarie 2012). Or, arată curtea de apel, autoritatea judiciară spaniolă nu a indicat acest aspect, punând în imposibilitate instanța română de a fi de acord cu durata respectivă, care este inexistentă.

În acest ultim sens, este și practica Curții de Apel Ploiești (sentința penală nr. 129 din 5 octombrie 2010, prin care a fost admisă cererea formulată de autoritatea judiciară Tribunalul Județului Bacs-Kiskun din Ungaria, prin care s-a solicitat predarea temporară a persoanei solicitate, aflată în Penitenciarul Mărgineni, cerere formulată în temeiul mandatului european de arestare nr. 8.B.242/2010/4 emis la 14 iulie 2010, de către Tribunalul Județului Bacs-Kiskun).

În altă ordine de idei, curtea de apel a menționat că se află în imposibilitatea de a cere informații suplimentare autorității judiciare emitente spaniole, potrivit art. 103 alin. (12) din Legea nr. 302/2004, republicată, datorită timpului foarte scurt pe care îl are, teoretic, la dispoziție, până la data de 24 ianuarie 2012. În acest sens, s-a constatat că, deși Centrul de Cooperare Polițienească Internațională - Biroul SIRENE a sesizat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești cu alertă privind punerea în executare a mandatului european de arestare respectiv încă din data de 15 decembrie 2011, în condițiile în care se cunoștea și locul de detenție al persoanei solicitate, totuși Curtea de Apel Ploiești a fost sesizată abia la data de 17 ianuarie 2012, până la termenul din data de 24 ianuarie 2012 rămânând, practic, aproximativ 6 zile libere.

Împotriva sentinței, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs. Înalta Curte de Casație și Justiție constată, astfel cum rezultă din dezbateri, că atât Ministerul Public, cât și avocatul, dar și persoana solicitată, au cerut admiterea recursului, casarea sentinței și rejudecarea cauzei de către prima instanță. Personal, numitul V.R. a precizat că va fi liberat condiționat din executarea pedepsei de 3 ani și 6 luni închisoare la data de 30 octombrie 2012 și că, până la această dată, este interesat să fie predat temporar autorităților judiciare din Spania pentru clarificarea situației sale juridice.

Deși nici Ministerul Public și nici avocatul ori persoana solicitată nu au contestat admisibilitatea recursului - dată fiind însă mențiunea din sentință că hotărârea este „definitivă” - Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază necesară observația că este greșită această mențiune, deoarece interpretarea sistematică și rațională a textului art. 108 alin. (2) cu referire la art. 107 alin. (1) din Legea nr. 302/2004, care are în vedere „cazul în care persoana solicitată consimte la predare”, sugerează concluzia că numai în cazul sentinței de admitere a cererii aceasta este „definitivă”, iar nu și în cazul sentinței de respingere a cererii. Evident că în cazul sentinței de admitere a cererii nu există niciun interes pentru atacarea acesteia: nici pentru procuror - deoarece Ministerul Public a sesizat instanța, nici pentru persoana solicitată - deoarece aceasta și-a exprimat consimțământul la predare.

Un exemplu elocvent este chiar prezentul recurs, când la dezbateri concluziile procurorului, ale avocatului și chiar ale persoanei solicitate au fost în sensul admiterii recursului, casării sentinței atacate și rejudecării cauzei de către prima instanță, astfel încât să i se ofere persoanei solicitate - care a consimțit la predare - posibilitatea prezentării în fața autorităților judiciare din Spania în vederea clarificării situației sale juridice.

În consecință, având în vedere că autoritățile judiciare din Spania au stabilit un nou termen (26 iunie 2012) pentru când solicită să fie predat temporar numitul V. R., Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că se impune casarea sentinței și rejudecarea cererii, fiind realizat și dezideratul menționat de către Curtea de Apel Ploiești cu privire la timpul necesar realizării demersurilor judiciare în vederea clarificării tuturor aspectelor legale (precizări ale actelor și lucrărilor dosarului, obținerea unor informații suplimentare de la autoritățile judiciare din Spania, stabilirea unei durate a predării temporare etc.). Pentru motivele arătate, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul declarat de procuror împotriva sentinței nr. 4 din 17 ianuarie 2012 a Curții de Apel Ploiești, Secția p enală și pentru cauze cu minori și de familie, a casat sentința atacată și a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel Ploiești.