ÎCCJ, decizie (scj.ro #150122)

Mandat european de arestare. Predare temporară. Prelungirea predării temporare

Cuprins pe materii

: Drept procesual penal. Proceduri prevăzute în legi speciale. Mandatul european de arestare

Indice alfabetic

: Drept procesual penal

-

mandat european de arestare

-

predare temporară

-

prelungirea predării temporare

Legea nr. 302/2004,

art. 58, art. 112

În raport cu dispozițiile art. 112 alin. (2) din Legea nr. 302/2004, potrivit cărora condițiile privind predarea temporară a persoanei solicitate în baza unui mandat european de arestare se stabilesc prin acordul încheiat între autoritățile române și autoritățile solicitante competente, precum și în raport cu dispozițiile art. 58 alin. (4) din aceeași lege, în baza cărora predarea temporară se realizează pe o durată stabilită de comun acord de autoritățile române și autoritățile solicitante competente, nefiind stabilită prin lege durata maximă a predării temporare, instanța de judecată poate prelungi predarea temporară a persoanei solicitate, în condițiile acordului inițial încheiat între autoritățile române și autoritățile solicitante competente.

I.C.C.J., Secția penală, decizia nr. 916 din 26 noiembrie 2018

Prin sentința nr. 131/F din 18 octombrie 2018 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în baza art. 112 raportat la art. 58 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea autorităților judiciare italiene, respectiv judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli - Italia.

S-a dispus prelungirea predării temporare a persoanei solicitate A., către autoritățile italiene, pe o perioadă de încă 180 de zile, calculată de la data de 12 noiembrie 2018.

S-a stabilit că prelungirea ce se acordă se va supune acelorași condiții, precum cele ce au stat la baza acordului inițial încheiat cu autoritățile italiene.

Împotriva sentinței nr. 131/F din 18 octombrie 2018 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, în termen legal, a formulat contestație persoana solicitată A.

Examinând contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței nr. 131/F din 18 octombrie 2018 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că este nefondată, în principal, pentru considerentele următoare:

Analizând criticile privind netemeinicia hotărârii atacate, se reține că, față de persoana solicitată A., s-a emis mandatul european de arestare, în dosarul nr. 13200/14 R.G.N.R. și 9748/15 R.G.I.P., de autoritățile judiciare din Italia, respectiv de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli, autoritate judiciară solicitantă dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care a transpus în legislația internă Decizia-cadru nr. 2002/584/JAI, pentru infracțiunile de apartenență la o organizație criminală și spălare a produselor infracțiunilor, prevăzute în art. 416 bis alin. (1), (3), (4), (5) și (6) C. pen. italian, incriminate și în legislația penală română în art. 367 C. pen. și art. 29 din Legea nr. 656/2002, republicată.

Prin sentința nr. 53/F din 13 aprilie 2018 pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, s-a admis cererea privind executarea mandatului european de arestare și s-a dispus arestarea persoanei solicitate A., în vederea predării.

Prin decizia nr. 399 din 26 aprilie 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, s-a dispus amânarea predării persoanei solicitate până la soluționarea definitivă a cauzelor care au justificat amânarea și s-a dispus punerea de îndată în libertate a persoanei solicitate A. de sub puterea mandatului de arestare provizorie nr. 9 din 13 aprilie 2018, urmând ca mandatul de arestare să fie pus în executare la data încetării motivelor care au justificat amânarea predării.

Prin încheierea nr. 77/F din 11 mai 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie, rămasă definitivă prin decizia nr. 488 din 23 mai 2018 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția penală, în baza art. 112 raportat la art. 58 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, s-a admis cererea autorităților judiciare italiene, respectiv judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli - Italia și s-a dispus predarea temporară a persoanei solicitate A. către autoritățile italiene, pe o perioadă de 180 de zile, calculate de la data predării efective a acesteia, conform acordului încheiat de Curtea de Apel Pitești și judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli - Italia.

S-a stabilit că predarea temporară a persoanei solicitate A. are loc în vederea efectuării urmăririi penale și/sau judecății în cauza care stă la baza mandatului european de arestare emis de către judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli - Italia, în dosarul nr. 13200/14 R.G.N.R. și 9748/15 R.G.I.P., ce a făcut obiectul hotărârii de amânare a predării nr. 53/F din 13 aprilie 2018, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, definitivă prin decizia nr. 399 din 26 aprilie 2018 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Predarea temporară a persoanei solicitate A. s-a acordat pe o perioadă de 180 de zile, calculate de la data predării efective, predare temporară pentru care aceasta nu și-a dat consimțământul.

Persoana solicitată nu a renunțat la regula specialității, conform art. 115 din Legea nr. 302/2004.

Verificând, în acest context, actele dosarului, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că, în mod corect, prima instanță a admis cererea autorităților judiciare italiene, respectiv judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului din Napoli - Italia și a dispus prelungirea predării temporare a persoanei solicitate A., către autoritățile italiene, pe o perioadă de încă 180 de zile.

Referitor la critica formulată de contestatorul persoană solicitată, privind inadmisibilitatea solicitării autorităților judiciare italiene, întrucât nu există o reglementare legală care să permită prelungirea predării temporare, se constată că este nefondată.

Astfel, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 58 alin. (4) din Legea nr. 302/2004, la cererea expresă a statului solicitant, persoana extrădată poate fi predată temporar, pe o durată stabilită de comun acord de autoritățile române și statul solicitant, iar potrivit art. 112 alin. (2) din același act normativ, condițiile privind predarea temporară se stabilesc prin acordul încheiat între autoritățile române și străine competente.

Pe de altă parte, se constată că Legea nr. 302/2004 nu prevede o durată maximă a perioadei de timp pentru care se poate dispune predarea temporară a persoanei solicitate.

În acord cu instanța de fond, se apreciază că, deși Legea nr. 302/2004 nu prevede o procedură specială de prelungire a predării temporare, având în vedere că același act normativ lasă în puterea autorităților judiciare implicate în executarea unui mandat european de arestare încheierea unui acord de predare temporară a persoanei solicitate, în baza aceluiași

mutuum consensus

inițial al celor două autorități, se poate dispune și prelungirea perioadei pentru care se acordă predarea temporară.

Se constată, în cuprinsul solicitării, că autoritățile italiene fac referire la aceleași obiective care au determinat acordarea predării temporare inițiale, obiective care și-au atins doar parțial scopul, situație în care devine justificată solicitarea acestora de a se prelungi acordul inițial, în aceleași condiții.

Contrar susținerilor apărării, având în vedere ansamblul datelor obiective ale cauzei, raportat la natura infracțiunilor menționate în mandatul european de arestare (infracțiunile de apartenență la o organizație criminală și spălare a produselor infracțiunilor, prevăzute în art. 416 bis alin. 1, 3, 4, 5 și 6 C. pen. italian, fapte incriminate și în legislația penală română în art. 367 C. pen. și art. 29 din Legea nr. 656/2002, republicată) și la stadiul cauzei penale, se apreciază că prelungirea predării temporare a contestatorului persoană solicitată către autoritățile judiciare italiene este în interesul acestuia, prezența sa în fața instanței fiind necesară pentru a-și formula apărările în cauză.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casație și Justiție, în baza art. 425

1

alin. (7) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins, ca nefondată, contestația formulată de persoana solicitată A. împotriva sentinței nr. 131/F din 18 octombrie 2018 a Curții de Apel Pitești, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.