ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 539/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 254 din 23 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a admis excepția inadmisibilității formulării acțiunii și în consecință, a fost respinsă acțiunea civilă intentată de reclamantul W.I., împotrivii pârâtei SC T.S. SA Cluj-Napoca, având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că reclamantul a înțeles să formuleze în contradictoriu cu pârâta, o acțiune întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, în scopul obținerii măsurilor reparatorii pentru bunurile preluate abuziv și care s-ar afla în patrimoniul pârâtei. Potrivit art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a legii, persoana juridică deținătoare.

Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare la data de 14 februarie 2001, iar termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, astfel încât persoanele îndreptățite puteau înregistra notificări prin care să solicite măsuri reparatorii pentru bunurile preluate abuziv, până la data de 14 februarie 2002. Inițial, reclamantul a indicat ca temei de drept al acțiunii, dispozițiile Legii nr. 247/2005, prin care însă nu a fost prelungit termenul inițial pentru depunerea notificării. Întrucât reclamantul nu a fost în măsură să probeze că a înregistrat o notificare în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001, acțiunea acestuia întemeiată pe dispozițiile legii speciale, este inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 228 din 7 octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj a fost admis în parte apelul declarat de reclamantul W.I., împotriva sentinței civile nr. 254 din 23 aprilie 2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. 1274/117/2009 care a fost schimbată în sensul că a fost respinsă excepția inadmisibilității. S-a dispus admiterea excepției tardivității și în consecință, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamantul W.I., împotriva pârâtei SC T.S. SA Cluj-Napoca, având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001, ca tardivă. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele: La data de 23 noiembrie 2005, reclamantul W.I. i-a trimis pârâtei SC T.S. SA CIuj-Napoca, o notificare formulată în temeiul Legii nr. 247/2005, pentru acordarea despăgubirilor privind mașinile de tricotat circulare manuale și accesoriile preluate în mod abuziv de F.T.H.

Cluj (f. 10 dos. tribunal.). Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând restituirea în natură a imobilului. Termenul inițial de 6 luni pentru înregistrarea notificării, a fost prelungit cu 6 luni prin O.U.G. nr. 109/2001 și cu încă 6 luni prin O.U.G. nr. 145/2001. Legea nr. 247/2005, respectiv Titlul I din acest act normativ nu a mai prevăzut un nou termen înăuntrul căruia persoanele îndreptățite să aibă posibilitatea de a formula notificări pentru restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, sau pentru acordarea de măsuri reparatorii.

Este adevărat că reclamantul nu solicită restituirea vreunui imobil în natură sau prin echivalent, ci acordarea de despăgubiri reprezentând contravaloarea utilajelor preluate abuziv, dar dacă este îndreptățit sau nu, aceasta reprezintă o problemă de fond, or acțiunea introductivă de instanță a fost respinsă în baza excepției inadmisibilității. Câtă vreme reclamantul a formulat o notificare comunicată pârâtei, prin care a solicitat să i se acorde despăgubiri pentru utilajele preluate abuziv, indicând Legea nr. 247/2005, din care se subînțelege că incident în speță nu poate fi decât Titlul I, acțiunea reclamantului nu putea fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece i s-ar încălca dreptul reclamantului de acces la un tribunal, în conformitate cu dispozițiile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, în mod greșit tribunalul a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea reclamantului ca inadmisibilă. Întrucât reclamantul nu a formulat notificarea în termenul imperativ, de decădere, de un an de zile începând cu data de 14 februarie 2001, în temeiul art. 296 C. proc. civ., coroborat cu art. 137 alin. (1) același cod și cu art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, republicată, curtea a admis în parte apelul reclamantului împotriva sentinței tribunalului, care a fost schimbată în sensul că a fost admisă excepția tardivității privind înregistrarea notificării și în consecință, s-a dispus respingerea acțiunii civile, formulată de reclamant împotriva pârâtei, având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001.

Adresa comunicată de pârâtă ou nr. 34156 din 05 martie 2008 (f. 41 dosar tribunal către reclamant, nu reprezintă o „decizie” în sensul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, de la primirea căreia să curgă termenul de 30 de zile pentru atacarea ei la secția civilă a tribunalului. Excepțiile lipsei calității active a reclamantului în formularea acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, au fost reținute ca fiind nefondate. Împotriva acestei decizii au formulat recurs ambele părți. Recursul pârâtei vizează caracterul fondat al excepțiilor invocate, privind lipsa calității procesuale active (reclamantul nu a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită, deoarece doar dovada calității sale de moștenitor al numitei K.E.

născută O.E., nu este suficientă în condițiile în care nu a dovedit calitatea de asociat al antecesoarei sale în cadrul societății O.E. și nici că O.E. care a semnat procesul verbal de rechiziționare la 28 februarie 1949 este una și aceeași persoană cu numita K.E., nume cu care ar fi trebuit să fi semnat procesul verbal datorită faptului că aceasta era căsătorită anterior rechiziționării) și a lipsei calității procesuale pasive (recurenta este o societate cu capital integral privat, prin contractele de vânzare – cumpărare de acțiuni, executate integral și nu există în patrimoniul său niciunul din bunurile enumerate de intimat, nefiind nici succesoarea fabricii H. și nici entitate implicată în privatizare).

Solicită admiterea recursului, menținerea soluției de respingere a acțiunii. Solicită judecata în lipsă. Recursul reclamantului vizează împrejurarea potrivit cu care deși nu a putut dovedi că a formulat notificare, recurenta intimată nu a infirmat că nu s-ar fi adresat acesteia atât în anii 1991 – 1992 (antecesoarea sa) și după apariția Legii nr. 247/2001, cerere care realizează condițiile art. 5 18 și 19 din Legea nr. 10/2001 și ale Legii nr. 247/2005, situație în care greșit s-a respins plângerea chiar dacă nu a fost prelungit termenul de depunere a notificării. Examinând recursurile părților instanța reține următoarele: Din moment ce instanța a reținut că reclamantul nu a formulat notificare în formele și termenele prevăzute de lege, conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, sens în care s-a dispus admiterea excepției privind tardivitatea notificării și respingerea plângerii formulate de reclamant, ambele recursuri sunt nefondate.

Recursul pârâtei vizează nevalorificarea de către instanța de judecată a două dintre excepțiile pe care le-a invocat, care ar fi condus la aceeași finalitate ca și soluția prezentă, aceea de respingere a acțiunii. Sub acest aspect, instanța reține că ordinea soluționării excepțiilor este fixată de dispozițiile art. 137 (1) C. proc. civ., potrivit cu care instanța se va pronunța asupra excepțiilor de procedură și a celor de fond care fac de prisos în tot sau în parte, cercetarea în fond a pricinii.

Or, din moment ce instanța a soluționat cauza în baza unei excepții procesuale privind termenul procedural în care partea ar fi trebuit să-și valorifice dreptul, prin formularea unei notificări, în mod corect instanța nu a mai examinat excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamantului și a lipsei calității sale procesuale pasive, deoarece fiecare dintre ele, dată fiind materia în care au fost invocate, configurată de dispozițiile Legii nr. 10/2001, implică de fapt analiza în fond a dreptului reclamantului și a calității sale de entitate deținătoare, excepții devenite de prisos a fi analizate, consecință a valorificării excepției privind tardivitatea formulării notificării. Recursul reclamantului vizează lipsa notificării, adică a manifestării sale în formele procedurale prevăzute expres de Legea nr. 10/2001, de a beneficia de dispozițiile de restituire ori de măsurile reparatorii statuate prin această lege.

Or, din moment ce partea nu a inițiat procedura statuată de dispozițiile legii reparatorii în mod corect instanța a reținut că nu a formulat notificare în temeiul prevăzut de lege, fiind irelevantă împrejurarea potrivit cu care s-ar putea deduce existența notificării din poziția de necontestare ori de neinvocare a acestui aspect de către pârâta recurentă, în absența realizării condițiilor stabilite de lege pentru valorificarea dreptului pretins. În aceste condiții, recursurile părților întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt neîntemeiate și urmează a fi respinse în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondate recursurile declarate de reclamantul W.I. și pârâta SC T.S. SA împotriva deciziei nr. 228A din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 26 ianuarie 2011.