ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 539/2011

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin sentința civilă nr. 254 din 23

aprilie 2009 a Tribunalului Cluj, s-a

admis

excepția inadmisibilității formulării acțiunii și în consecință, a fost

respinsă acțiunea civilă intentată de reclamantul W.I., împotrivii pârâtei SC T.S.

SA Cluj-Napoca, având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut că reclamantul

a

înțeles

să formuleze în contradictoriu cu pârâta, o acțiune întemeiată pe dispozițiile

Legii nr. 10/2001, în scopul obținerii măsurilor reparatorii pentru bunurile

preluate abuziv și care s-ar afla în patrimoniul pârâtei.

Potrivit art. 22 alin.

(1)

din Legea nr. 10/2001, persoana

îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a

legii, persoana juridică deținătoare.

Legea nr. 10/2001 a intrat în vigoare

la data de 14 februarie 2001, iar termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv

prin O.U.G. nr. 109/2001 și O.U.G. nr. 145/2001, astfel încât persoanele

îndreptățite puteau înregistra notificări prin care să solicite măsuri

reparatorii pentru bunurile preluate abuziv, până la data de 14 februarie 2002.

Inițial, reclamantul a indicat ca

temei de drept al acțiunii, dispozițiile Legii nr. 247/2005, prin care însă nu

a fost prelungit termenul inițial pentru depunerea notificării.

Întrucât reclamantul nu a fost în

măsură să probeze că a înregistrat o notificare în termenul prevăzut de Legea

nr. 10/2001, acțiunea acestuia întemeiată pe dispozițiile legii speciale, este

inadmisibilă.

Prin decizia civilă nr. 228 din 7

octombrie 2009, pronunțată de Curtea de Apel Cluj a fost admis în parte apelul

declarat de reclamantul W.I., împotriva sentinței civile nr. 254 din 23 aprilie

2009 a Tribunalului Cluj, pronunțată în dosar nr. 1274/117/2009 care a fost

schimbată în sensul că a fost respinsă excepția inadmisibilității. S-a dispus

admiterea excepției tardivității și în consecință, a fost respinsă acțiunea

civilă formulată de reclamantul W.I., împotriva pârâtei SC T.S. SA Cluj-Napoca,

având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001, ca tardivă.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut următoarele:

La data de 23 noiembrie 2005,

reclamantul W.I. i-a trimis pârâtei SC T.S. SA CIuj-Napoca, o notificare

formulată în temeiul Legii nr. 247/2005, pentru acordarea despăgubirilor

privind mașinile de tricotat circulare manuale și accesoriile preluate în mod

abuziv de F.T.H. Cluj (f. 10 dos. tribunal.).

Potrivit art. 21 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, persoana îndreptățită va notifica în termen de 6 luni de la data

intrării în vigoare a prezentei legi persoana juridică deținătoare, solicitând

restituirea în natură a imobilului.

Termenul inițial de 6 luni pentru

înregistrarea notificării, a fost prelungit cu 6 luni prin O.U.G. nr. 109/2001

și cu încă 6 luni prin O.U.G. nr. 145/2001.

Legea nr. 247/2005, respectiv Titlul

I din acest act normativ nu a mai prevăzut un nou termen înăuntrul căruia

persoanele îndreptățite să aibă posibilitatea de a formula notificări pentru

restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, sau pentru acordarea de

măsuri reparatorii.

Este adevărat că reclamantul nu

solicită restituirea vreunui imobil în natură sau prin echivalent, ci acordarea

de despăgubiri reprezentând contravaloarea utilajelor preluate abuziv, dar dacă

este îndreptățit sau nu, aceasta reprezintă o problemă de fond, or acțiunea introductivă

de instanță a fost respinsă în baza excepției inadmisibilității.

Câtă vreme reclamantul a formulat o

notificare comunicată pârâtei, prin care a solicitat să i se acorde despăgubiri

pentru utilajele preluate abuziv, indicând Legea nr. 247/2005, din care se

subînțelege că incident în speță nu poate fi decât Titlul I, acțiunea

reclamantului nu putea fi respinsă ca inadmisibilă, deoarece i s-ar încălca

dreptul reclamantului de acces la un tribunal, în conformitate cu dispozițiile

art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Prin urmare, în mod greșit

tribunalul a admis excepția inadmisibilității acțiunii și a respins acțiunea

reclamantului ca inadmisibilă.

Întrucât reclamantul nu a formulat

notificarea în termenul imperativ, de decădere, de un an de zile începând cu

data de 14 februarie 2001, în temeiul art. 296 C. proc. civ., coroborat cu art.

137 alin. (1) același cod și cu art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

republicată, curtea a admis în parte apelul reclamantului împotriva sentinței

tribunalului, care a fost schimbată în sensul că a fost admisă excepția tardivității

privind înregistrarea notificării și în consecință, s-a dispus respingerea acțiunii

civile, formulată de reclamant împotriva pârâtei, având ca obiect plângere la Legea nr. 10/2001.

Adresa comunicată de pârâtă ou nr.

34156 din 05 martie 2008 (f. 41 dosar tribunal către reclamant, nu reprezintă o

„decizie” în sensul art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, republicată, de la

primirea căreia să curgă termenul de 30 de zile pentru atacarea ei la secția

civilă a tribunalului.

Excepțiile lipsei calității active a

reclamantului în formularea acțiunii și a lipsei calității procesuale pasive a

pârâtei, au fost reținute ca fiind nefondate.

Împotriva acestei decizii au

formulat recurs ambele părți.

Recursul pârâtei vizează caracterul

fondat al excepțiilor invocate, privind lipsa calității procesuale active

(reclamantul nu a făcut dovada calității sale de persoană îndreptățită,

deoarece doar dovada calității sale de moștenitor al numitei K.E. născută O.E.,

nu este suficientă în condițiile în care nu a dovedit calitatea de asociat al

antecesoarei sale în cadrul societății O.E. și nici că O.E. care a semnat procesul

verbal de rechiziționare la 28 februarie 1949 este una și aceeași persoană cu

numita K.E., nume cu care ar fi trebuit să fi semnat procesul verbal datorită

faptului că aceasta era căsătorită anterior rechiziționării) și a lipsei

calității procesuale pasive (recurenta este o societate cu capital integral

privat, prin contractele de vânzare – cumpărare de acțiuni, executate integral

și nu există în patrimoniul său niciunul din bunurile enumerate de intimat,

nefiind nici succesoarea fabricii H. și nici entitate implicată în

privatizare).

Solicită admiterea recursului,

menținerea soluției de respingere a acțiunii. Solicită judecata în lipsă.

Recursul reclamantului vizează

împrejurarea potrivit cu care deși nu a putut dovedi că a formulat notificare,

recurenta intimată nu a infirmat că nu s-ar fi adresat acesteia atât în anii

1991 – 1992 (antecesoarea sa) și după apariția Legii nr. 247/2001, cerere care

realizează condițiile art. 5

18 și 19

din Legea nr. 10/2001 și ale

Legii nr. 247/2005, situație în care greșit s-a respins plângerea chiar dacă nu

a fost prelungit termenul de depunere a notificării.

Examinând recursurile părților

instanța reține următoarele:

Din moment ce instanța a reținut că

reclamantul nu a formulat notificare în formele și termenele prevăzute de lege,

conform art. 22 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, sens în care s-a dispus

admiterea excepției privind tardivitatea notificării și respingerea plângerii

formulate de reclamant, ambele recursuri sunt nefondate.

Recursul pârâtei vizează nevalorificarea

de către instanța de judecată a două dintre excepțiile pe care le-a invocat,

care ar fi condus la aceeași finalitate ca și soluția prezentă, aceea de

respingere a acțiunii.

Sub acest aspect, instanța reține că

ordinea soluționării excepțiilor este fixată de dispozițiile art. 137

(1)

C. proc. civ., potrivit cu care instanța se va pronunța asupra excepțiilor de

procedură și a celor de fond care fac de prisos în tot sau în parte, cercetarea

în fond a pricinii.

Or, din moment ce instanța a

soluționat cauza în baza unei excepții procesuale privind termenul procedural

în care partea ar fi trebuit să-și valorifice dreptul, prin formularea unei

notificări, în mod corect instanța nu a mai examinat excepțiile lipsei

calității procesuale active a reclamantului și a lipsei calității sale

procesuale pasive, deoarece fiecare dintre ele, dată fiind materia în care au

fost invocate, configurată de dispozițiile Legii nr. 10/2001, implică de fapt

analiza în fond a dreptului reclamantului și a calității sale de entitate deținătoare,

excepții devenite de prisos a fi analizate, consecință a valorificării

excepției privind tardivitatea formulării notificării.

Recursul reclamantului vizează lipsa

notificării, adică a manifestării sale în formele procedurale prevăzute expres

de Legea nr. 10/2001, de a beneficia de dispozițiile de restituire ori de

măsurile reparatorii statuate prin această lege.

Or, din moment ce partea nu a

inițiat procedura statuată de dispozițiile legii reparatorii în mod corect

instanța a reținut că nu a formulat notificare în temeiul prevăzut de lege,

fiind irelevantă împrejurarea potrivit cu care s-ar putea deduce existența

notificării din poziția de necontestare ori de neinvocare a acestui aspect de

către pârâta recurentă, în absența realizării condițiilor stabilite de lege

pentru valorificarea dreptului pretins.

În aceste condiții, recursurile

părților întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. sunt

neîntemeiate și urmează a fi respinse în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile

declarate de reclamantul W.I. și pârâta SC T.S. SA împotriva deciziei nr. 228A

din 7 octombrie 2009 a Curții de Apel Cluj, secția civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 26

ianuarie 2011.