ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3354/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3354/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra

recursului de față:

În baza

actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Brașov, secția

penală și pentru cauze cu minori, având pe rol soluționarea cauzei penale nr. 602/64/2008

privind pe inculpații: M.A. (cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunilor de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art.

131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare și

instigare la infracțiune de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.

25 C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a)

C. pen.), D.R. (cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor

de complicitate la infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 26 C. pen.,

raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000,

cu completările și modificările ulterioare și lipsire de libertate în mod

ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen.), F.A. (cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea complicității la infracțiunea

de șantaj, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 194 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările

ulterioare și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.), A.M.A. (cercetat și trimis

în judecată pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de șantaj,

prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., raportat

la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare),

D.G.M. - cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea complicității la

infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin.

(1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și

completările ulterioare și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art.

189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.), A.G.D. (cercetat

și trimis în judecată pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de

șantaj, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările

ulterioare și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin.

(1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; T.V. (cercetat și trimis în

judecată pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de șantaj), prevăzută

de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131

din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare), M.A. (cercetată

și trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunilor de favorizarea

infractorului, prevăzută de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu

modificările și completările ulterioare raportat la art. 264 C. pen. și

mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C.

pen., (dosar restituit la data de 11 august 2009 de la Curtea Constituțională,

urmare respingerii prin Decizia nr. 1492 din 10 noiembrie 2009 a excepției

invocate de inculpatul M.A. privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 13

din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor

de corupție), la termenul din 13 septembrie 2010, printre altele, a fost

investită de către apărătorii aleși ai inculpaților M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M.

și A.G.D., cu cereri de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara.

Inculpații

mai sus menționați, prin apărătorii aleși, au susținut, în esență, că scopul

măsurilor preventive luate față de fiecare dintre aceștia poate fi atins și

prin revocarea lor de către prima instanță, consideră că astfel nu s-ar aduce

atingere bunei desfășurări a procesului penal.

Prima

instanță, reținând concluziile părților referitoare la cererile formulate, a

amânat pronunțarea cu privire la acest aspect, pentru a doua zi, respectiv pentru

termenul din 14 septembrie 2010.

Curtea de

Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, prin încheierea din 14

septembrie 2010, în baza în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a admis

cererile formulate de inculpații M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. și A.G.D.,

prin apărători, de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi

țara ce a fost dispusă față de aceștia prin încheierea nr. 7/ F din 19 iunie 2008

a Curții de Apel Brașov.

Pentru a

dispune astfel, prima instanță a reținut că sunt întemeiate cererile formulate

de inculpați, prin apărătorii aleși, având ca obiect revocarea măsurii

preventive a obligării de a nu părăsi țara, ce a fost dispusă față de aceștia

prin încheierea nr. 7/ F din 9 iunie 2008 a Curții de Apel Brașov, reținând că,

în conformitate cu art. 139 alin. (2) teza a ll-a C. proc. pen., atunci când nu

mai există vreun temei legal care să justifice menținerea măsurii preventive,

aceasta trebuie revocată, din oficiu sau la cerere.

A mai

constatat că, în cazul măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara,

revocarea acesteia se examinează în raport cu dispozițiile art. 5 din Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și cu

cele ale art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea

drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede, în paragr. 2

și 3, că orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa,

iar exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri, decât acelea

care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate

democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea

ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei,

ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora.

În

continuarea aceleiași idei, prima instanță a mai menționat, în considerentele

încheierii atacate, că jurisprudența a statuat, în mod constant, că măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi țara este revocată, dacă, în urma acestei

examinări, se constată că măsura preventivă nu mai poate fi considerată

necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin

aplicarea acesteia.

A mai

considerat că inexistența vreunui temei care să justifice menținerea în

continuare a măsurii preventive este supusă aprecierii instanței, care are

îndatorirea de a constata dispariția temeiului ori temeiurilor pentru care a

fost luată măsura preventivă și față de aceste repere, instanța a reținut că

prin încheierea nr. 7/ F din 19 iunie 2008, Curtea de Apel Brașov a luat față

de inculpați măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută în art.

145

1

C. proc. pen., dispunând totodată ca, aceștia să respecte

obligațiile prevăzute în art. 145

1

alin. (2) raportat la art. 145 alin.

(11) lit. a), b), c) și d) și alin. 12 lit. c) și e) C. proc. pen.

În acest

sens, au fost avute în vedere împrejurările concrete și specificul cauzei

deduse judecății, care impunea un contact permanent și sigur al instanței cu

inculpații, apreciindu-se, la acel moment al desfășurării procesului penal, că

este oportun a se crea garanția celerității judecății în fond a cauzei, prin

prezența în instanță a inculpaților la fiecare termen de judecată.

Curtea de

Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a constatat că la acel

moment al procesului penal, temeiurile avute în vedere la instituirea măsurii

preventive a obligării inculpaților M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. și A.G.D. de

a nu părăsi țara nu mai subzistă, având în vedere că, pe de o parte, în

perioada scursă de la 19 iunie 2008 inculpații au respectat și îndeplinit toate

obligațiile ce le-au fost impuse de instanță, prezentându-se la fiecare termen

de judecată, iar pe de altă parte, că măsura preventivă, în cazul în care va fi

menținută, va conduce la depășirea limitelor rezonabile, nemaifiind

proporțională cu scopul urmărit.

S-a mai

relevat de către prima instanță, în încheierea atacată că, în sistemul european

de protecție a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente:

prima este cea prevăzută în art. 5 din Convenție care garantează libertatea și

siguranța persoanei, acestea privind libertatea sa fizică, și anume dreptul

oricărei persoane de a nu fi reținută sau arestată în mod abuziv; cea de-a doua

privește restricțiile la libertatea de circulație, care intră în domeniul de

aplicare al art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenție și că dreptul la

liberă circulație, atât în interiorul unui stat, cât și între state nu este

absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum

sunt prevăzute în art. 2 paragr. 3 din Protocolul nr. 4.

Prima

instanță, având în vedere că inculpații au respectat dispozițiile instanței,

fiind prezenți la fiecare termen de judecată, că aceștia au fost audiați,

neprevalându-se de dreptul la tăcere cu privire la infracțiunile reținute prin

rechizitoriu, că au mai fost audiați partea vătămată și martorii propuși prin

rechizitoriu (cu excepția unuia, din cauza stării sale de sănătate), a conchis

că menținerea în continuare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi

țara față de inculpați nu mai poate fi privită ca fiind necesară într-o

societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea

acesteia.

Împotriva

încheierii pronunțată la 14 septembrie 2010 de Curtea de Apel Brașov, secția

penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta

Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Brașov, care a

susținut, în esență, că soluția primei instanțe este nejustificată, că probele

administrate în cauză până în prezent nu au schimbat starea de fapt reținută în

actul de inculpare și că nici temeiurile reținute în momentul luării acestei

măsuri preventive față de fiecare dintre inculpații vizați nu s-au modificat.

Pe rolul

Secție Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr.

7666/1/2010, fixându-se prim termen pentru soluționarea recursului formulat la

27 septembrie 2010.

La termenul

fixat, reprezentantul parchetului a solicitat, în esență, admiterea recursului,

casarea încheierii atacate și, pe fond, în rejudecare, respingerea cererii de

revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara a inculpaților M.A., D.R., F.A.,

A.M.A., D.G.M. și A.G.D.

Recursul

declarat de parchet este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta.

În

conformitate cu dispozițiile art. 136 alin. (1) și (8) C. proc. pen. în cauzele

privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare,

pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica

sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la

judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una dintre

măsurile preventive prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) sau d), iar la

alegerea măsurii se ține seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social

al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind

persoana față de care se ia măsura.

Atunci când

legiuitorul folosește noțiunea de scop, în general, accepțiunea dată acestei

noțiuni este în două sensuri:

- scopul ca

destinație respectiv scopul care trebuie doar urmărit nu și realizat;

- scopul ca

finalitate, respectiv scopul care trebuie urmărit, dar și realizat (atins).

În speță,

„scopul" la care face referire textul legal mai sus menționat este scopul

ca finalitate, scopul care trebuie urmărit, dar și realizat/atins, prin luarea

și respectiv menținerea unei măsuri preventive față de fiecare dintre

inculpați, astfel încât, să se asigure buna desfășurare, în continuare, a

procesului penal.

Potrivit art.

139 alin. (2) C. proc. pen., când nu mai există temei care să justifice

menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la

cerere.

Or, din

examinarea actelor dosarului se constată că temeiurile avute în vedere la

luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de fiecare

dintre inculpați, prevăzută de art. 136 alin. (1) lit. c) raportat la art. 145

1

C. proc. pen., nu au dispărut și nici nu s-au modificat, astfel că, pentru buna

și normala desfășurare a procesului penal, se impune menținerea acestei măsuri

apreciată, în continuare, ca oportună.

În speța

supusă analizei, Înalta Curte mai reține că prin rechizitoriul nr. 51/P/2007

emis la data de 29 mai 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție - D.N.A., Serviciul Teritorial Brașov a dispus trimiterea în judecată

a inculpaților: M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. și A.G.D. pentru săvârșirea

infracțiunilor de șantaj și complicitate la șantaj prevăzute de art. 194 alin.

(1) C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 și de art. 26 C. pen.

raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000

și lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen.

S-a reținut,

în fapt că, la data de 12 martie 2007, inculpații D.R., F.A., A.M.A., D.G. și A.G.D.,

la îndemnul inculpatului M.A. și împreună cu acesta, au exercitat violențe

asupra părții vătămate B.H.I., după care au lipsit-o de libertate timp de

aproximativ 2 ore, pentru a o determina să renunțe la manifestarea expresă de

voință exprimată la 8 martie 2007 în fața unui notar public, prin care a

revocat în întregime un mandat dat anterior inculpatului M.A., printr-o procură

autentică, cu scopul ca acesta din urmă să devină proprietarul unui teren și să

dobândească, în mod injust, un folos material, în valoare de minim 255.000

euro.

Prin același

rechizitoriu s-a solicitat și arestarea preventivă a inculpaților.

Curtea de

Apel Brașov, a cărei competență a fost atrasă de calitatea de notar public a

inculpatului T.V., prin încheierea nr. 7/ F din 19 iunie 2008 a respins

propunerea de arestare preventivă a inculpaților anterior menționați și a

dispus față de inculpații M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. și A.G.D. măsura

preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 145

1

C.

proc. pen., apreciind că această măsură restrictivă de libertate este

suficientă în scopul asigurării bunei derulări a procesului penal și al

împiedicării inculpaților de a întreprinde activități perturbatorii.

Ulterior,

prin încheierea din 14 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 602/64/2008,

instanța de fond a admis cererile inculpaților și a dispus revocarea măsurii

preventive de a nu părăsi țara, cu motivarea că aceasta nu mai este necesară,

însă hotărârea primei instanțe a fost infirmată prin Decizia penală nr. 2459

din 21 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost

admis recursul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.,

Serviciul Teritorial Brașov și, în rejudecare, s-au respins cererile de

revocare a măsurii preventive de a nu părăsi țara formulate de inculpați prin

apărători.

Ulterior,

aceiași inculpați, prin intermediul apărătorilor aleși, la termenul din 13 septembrie

au formulat în fața primei instanțe o cerere similară, solicitând, din nou,

revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, Curtea de Apel

Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțându-se cu privire la

cererile formulate a doua zi, prin încheierea din 14 septembrie 2010, împotriva

căreia parchetul a formulat prezentul recurs.

Examinând

actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în speță, există

indicii temeinice pentru a se desprinde concluzia presupunerii rezonabile că

inculpații au săvârșit în concurs infracțiunile de șantaj și lipsire de

libertate prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din

Legea nr. 78/2000 și de art. 189 alin. (1) C. pen., constând în aceea că la 12

martie 2007, într-un loc public, la biroul unui notar, în plină zi, au

exercitat acte de violență asupra victimei, pe care au lipsit-o de libertate

aproximativ 2 ore, scopul urmărit fiind de a o determina pe partea vătămată să

revină asupra revocării unui mandat și astfel, inculpatul M.A. să își asigure

proprietatea unui teren în valoare de 225.000 euro.

Privitor la

inculpatul M.A. se constată că, în cursul urmăririi penale, astfel cum a

subliniat și reprezentantul parchetului, a încercat să zădărnicească aflarea

adevărului prin influențarea inculpaților B.A. și T.V.

De altfel,

contrar opiniei primei instanțe, Înalta Curte reține că în cadrul cercetării

judecătorești care este încă în curs de desfășurare, au fost administrate o

serie de probe din care, însă, nu s-a desprins elemente care să conducă la

concluzia schimbării situației de fapt descrisă în actul de inculpare ori a

modificării sau încetării temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii

preventive a obligării de a nu părăsi țara.

Cât privește

necesitatea menținerii măsurii preventive într-o societate democratică,

instanța europeană a statuat constant că prevederile aplicabile pe teritoriul

statului național trebuie să respecte, pe cât posibil, valorile unei societăți

democratice, în special preeminența dreptului, însă autoritățile judiciare

naționale pot dispune restrângerea libertății de mișcare a unei persoane, cu

respectarea necesității proporționalității măsurii și a scopului pentru care

aceasta a fost aplicată.

Or, în speța

supusă examinării, restrângerea libertății de circulație în afara țării apare

ca o măsură necesară și în continuare, urmând a fi menținută față de fiecare

dintre inculpații M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. și A.G.D. pentru atingerea

scopului desfășurării cu celeritate și în bune condiții a procesului penal, în raport

cu dispozițiile legale evocate, dar și cu cele ale art. 2 din Protocolul 4 al

Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Totodată, Înalta

Curte mai constată că revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi

țara luată față de fiecare dintre intimații inculpați la acest moment procesual

și lăsarea lor în libertate nerestricționată, exclude atingerea dezideratelor

impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de

drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere al

cetățenilor onești în cei chemați să înfăptuiască actul de justiție și să

vegheze la respectarea și aplicarea legii.

Fată de

considerentele mai sus menționate, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 385

pct. 2 lit. d) C. proc. pen., constatând întemeiat recursul formulat de

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul

Teritorial Brașov împotriva încheierii din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel Brașov,

secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 602/64/2008,

privind pe inculpații M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. și A.G.D., urmează a-l

admite ca atare.

Pe cale de

consecință, va casa încheierea atacată și, în rejudecare, va respinge, ca

nefondate, cererile formulate de inculpații M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. și

A.G.D. privind revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara,

măsură pe care o va menține, stabilind totodată, să rămână în sarcina statului

cheltuielile judiciare efectuate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție -

D.N.A. - Serviciul Teritorial Brașov împotriva încheierii din 14 septembrie 2010

a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în

Dosarul nr. 602/64/2008, privind pe inculpații M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M.

și A.G.D.

Casează

încheierea atacată și, rejudecând:

Respinge, ca

nefondate, cererile formulate de inculpații M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. și

A.G.D. privind revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara,

măsură pe care o menține.

Cheltuielile

judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 27 septembrie 2010.