ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3354/2010

Asupra recursului de față: În baza actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, având pe rol soluționarea cauzei penale nr. 602/64/2008 privind pe inculpații: M.A. (cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj, prevăzută de art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare și instigare la infracțiune de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 25 C. pen. raportat la art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.), D.R.

(cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu completările și modificările ulterioare și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.), F.A. (cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.), A.M.A.

(cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare), D.G.M. - cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.), A.G.D. (cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de șantaj, prevăzută de art. 26 C. pen.

raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare și lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.; T.V. (cercetat și trimis în judecată pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de șantaj), prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen., raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare), M.A. (cercetată și trimisă în judecată pentru comiterea infracțiunilor de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 17 lit. a) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare raportat la art. 264 C. pen.

și mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 C. pen. cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., (dosar restituit la data de 11 august 2009 de la Curtea Constituțională, urmare respingerii prin Decizia nr. 1492 din 10 noiembrie 2009 a excepției invocate de inculpatul M.A. privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 13 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție), la termenul din 13 septembrie 2010, printre altele, a fost investită de către apărătorii aleși ai inculpaților M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. și A.G.D., cu cereri de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara. Inculpații mai sus menționați, prin apărătorii aleși, au susținut, în esență, că scopul măsurilor preventive luate față de fiecare dintre aceștia poate fi atins și prin revocarea lor de către prima instanță, consideră că astfel nu s-ar aduce atingere bunei desfășurări a procesului penal.

Prima instanță, reținând concluziile părților referitoare la cererile formulate, a amânat pronunțarea cu privire la acest aspect, pentru a doua zi, respectiv pentru termenul din 14 septembrie 2010. Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, prin încheierea din 14 septembrie 2010, în baza în baza art. 139 alin. (2) C. proc. pen., a admis cererile formulate de inculpații M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. și A.G.D., prin apărători, de revocare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara ce a fost dispusă față de aceștia prin încheierea nr. 7/ F din 19 iunie 2008 a Curții de Apel Brașov.

Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că sunt întemeiate cererile formulate de inculpați, prin apărătorii aleși, având ca obiect revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, ce a fost dispusă față de aceștia prin încheierea nr. 7/ F din 9 iunie 2008 a Curții de Apel Brașov, reținând că, în conformitate cu art. 139 alin. (2) teza a ll-a C. proc. pen., atunci când nu mai există vreun temei legal care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată, din oficiu sau la cerere. A mai constatat că, în cazul măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, revocarea acesteia se examinează în raport cu dispozițiile art. 5 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cât și cu cele ale art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede, în paragr.

2 și 3, că orice persoană este liberă să părăsească orice țară, inclusiv pe a sa, iar exercitarea acestui drept nu poate face obiectul altor restrângeri, decât acelea care, prevăzute de lege, constituie măsuri necesare, într-o societate democratică, pentru securitatea națională, siguranța publică, menținerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protecția sănătății sau a moralei, ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altora. În continuarea aceleiași idei, prima instanță a mai menționat, în considerentele încheierii atacate, că jurisprudența a statuat, în mod constant, că măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara este revocată, dacă, în urma acestei examinări, se constată că măsura preventivă nu mai poate fi considerată necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia.

A mai considerat că inexistența vreunui temei care să justifice menținerea în continuare a măsurii preventive este supusă aprecierii instanței, care are îndatorirea de a constata dispariția temeiului ori temeiurilor pentru care a fost luată măsura preventivă și față de aceste repere, instanța a reținut că prin încheierea nr. 7/ F din 19 iunie 2008, Curtea de Apel Brașov a luat față de inculpați măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută în art. 145 1 C. proc. pen., dispunând totodată ca, aceștia să respecte obligațiile prevăzute în art. 145 1 alin. (2) raportat la art. 145 alin. (11) lit. a), b), c) și d) și alin. 12 lit. c) și e) C. proc. pen.

În acest sens, au fost avute în vedere împrejurările concrete și specificul cauzei deduse judecății, care impunea un contact permanent și sigur al instanței cu inculpații, apreciindu-se, la acel moment al desfășurării procesului penal, că este oportun a se crea garanția celerității judecății în fond a cauzei, prin prezența în instanță a inculpaților la fiecare termen de judecată. Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a constatat că la acel moment al procesului penal, temeiurile avute în vedere la instituirea măsurii preventive a obligării inculpaților M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. și A.G.D.

de a nu părăsi țara nu mai subzistă, având în vedere că, pe de o parte, în perioada scursă de la 19 iunie 2008 inculpații au respectat și îndeplinit toate obligațiile ce le-au fost impuse de instanță, prezentându-se la fiecare termen de judecată, iar pe de altă parte, că măsura preventivă, în cazul în care va fi menținută, va conduce la depășirea limitelor rezonabile, nemaifiind proporțională cu scopul urmărit.

S-a mai relevat de către prima instanță, în încheierea atacată că, în sistemul european de protecție a drepturilor omului, conceptul de libertate are două componente: prima este cea prevăzută în art. 5 din Convenție care garantează libertatea și siguranța persoanei, acestea privind libertatea sa fizică, și anume dreptul oricărei persoane de a nu fi reținută sau arestată în mod abuziv; cea de-a doua privește restricțiile la libertatea de circulație, care intră în domeniul de aplicare al art. 2 din Protocolul nr. 4 adițional la Convenție și că dreptul la liberă circulație, atât în interiorul unui stat, cât și între state nu este absolut, exercitarea acestuia putând face obiectul unor restrângeri, astfel cum sunt prevăzute în art. 2 paragr.

3 din Protocolul nr. 4. Prima instanță, având în vedere că inculpații au respectat dispozițiile instanței, fiind prezenți la fiecare termen de judecată, că aceștia au fost audiați, neprevalându-se de dreptul la tăcere cu privire la infracțiunile reținute prin rechizitoriu, că au mai fost audiați partea vătămată și martorii propuși prin rechizitoriu (cu excepția unuia, din cauza stării sale de sănătate), a conchis că menținerea în continuare a măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de inculpați nu mai poate fi privită ca fiind necesară într-o societate democratică și proporțională cu scopul urmărit prin aplicarea acesteia. Împotriva încheierii pronunțată la 14 septembrie 2010 de Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

- Serviciul Teritorial Brașov, care a susținut, în esență, că soluția primei instanțe este nejustificată, că probele administrate în cauză până în prezent nu au schimbat starea de fapt reținută în actul de inculpare și că nici temeiurile reținute în momentul luării acestei măsuri preventive față de fiecare dintre inculpații vizați nu s-au modificat. Pe rolul Secție Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr. 7666/1/2010, fixându-se prim termen pentru soluționarea recursului formulat la 27 septembrie 2010. La termenul fixat, reprezentantul parchetului a solicitat, în esență, admiterea recursului, casarea încheierii atacate și, pe fond, în rejudecare, respingerea cererii de revocare a măsurii obligării de a nu părăsi țara a inculpaților M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M.

și A.G.D. Recursul declarat de parchet este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta. În conformitate cu dispozițiile art. 136 alin. (1) și (8) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiune pe viață sau cu închisoare, pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una dintre măsurile preventive prevăzute la alin. (1) lit. a), b), c) sau d), iar la alegerea măsurii se ține seama de scopul acesteia, de gradul de pericol social al infracțiunii, de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Atunci când legiuitorul folosește noțiunea de scop, în general, accepțiunea dată acestei noțiuni este în două sensuri: - scopul ca destinație respectiv scopul care trebuie doar urmărit nu și realizat; - scopul ca finalitate, respectiv scopul care trebuie urmărit, dar și realizat (atins). În speță, „scopul" la care face referire textul legal mai sus menționat este scopul ca finalitate, scopul care trebuie urmărit, dar și realizat/atins, prin luarea și respectiv menținerea unei măsuri preventive față de fiecare dintre inculpați, astfel încât, să se asigure buna desfășurare, în continuare, a procesului penal. Potrivit art. 139 alin. (2) C. proc. pen., când nu mai există temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere.

Or, din examinarea actelor dosarului se constată că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara față de fiecare dintre inculpați, prevăzută de art. 136 alin. (1) lit. c) raportat la art. 145 1 C. proc. pen., nu au dispărut și nici nu s-au modificat, astfel că, pentru buna și normala desfășurare a procesului penal, se impune menținerea acestei măsuri apreciată, în continuare, ca oportună. În speța supusă analizei, Înalta Curte mai reține că prin rechizitoriul nr. 51/P/2007 emis la data de 29 mai 2008, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., Serviciul Teritorial Brașov a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M.

și A.G.D. pentru săvârșirea infracțiunilor de șantaj și complicitate la șantaj prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 13 din Legea nr. 78/2000 și de art. 26 C. pen. raportat la art. 194 alin. (1) C. pen. raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 și lipsire de libertate în mod ilegal prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. S-a reținut, în fapt că, la data de 12 martie 2007, inculpații D.R., F.A., A.M.A., D.G. și A.G.D., la îndemnul inculpatului M.A.

și împreună cu acesta, au exercitat violențe asupra părții vătămate B.H.I., după care au lipsit-o de libertate timp de aproximativ 2 ore, pentru a o determina să renunțe la manifestarea expresă de voință exprimată la 8 martie 2007 în fața unui notar public, prin care a revocat în întregime un mandat dat anterior inculpatului M.A., printr-o procură autentică, cu scopul ca acesta din urmă să devină proprietarul unui teren și să dobândească, în mod injust, un folos material, în valoare de minim 255.000 euro. Prin același rechizitoriu s-a solicitat și arestarea preventivă a inculpaților. Curtea de Apel Brașov, a cărei competență a fost atrasă de calitatea de notar public a inculpatului T.V., prin încheierea nr. 7/ F din 19 iunie 2008 a respins propunerea de arestare preventivă a inculpaților anterior menționați și a dispus față de inculpații M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M.

și A.G.D. măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, prevăzută de art. 145 1 C. proc. pen., apreciind că această măsură restrictivă de libertate este suficientă în scopul asigurării bunei derulări a procesului penal și al împiedicării inculpaților de a întreprinde activități perturbatorii. Ulterior, prin încheierea din 14 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 602/64/2008, instanța de fond a admis cererile inculpaților și a dispus revocarea măsurii preventive de a nu părăsi țara, cu motivarea că aceasta nu mai este necesară, însă hotărârea primei instanțe a fost infirmată prin Decizia penală nr. 2459 din 21 iunie 2010 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, prin care a fost admis recursul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A., Serviciul Teritorial Brașov și, în rejudecare, s-au respins cererile de revocare a măsurii preventive de a nu părăsi țara formulate de inculpați prin apărători.

Ulterior, aceiași inculpați, prin intermediul apărătorilor aleși, la termenul din 13 septembrie au formulat în fața primei instanțe o cerere similară, solicitând, din nou, revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțându-se cu privire la cererile formulate a doua zi, prin încheierea din 14 septembrie 2010, împotriva căreia parchetul a formulat prezentul recurs. Examinând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată că, în speță, există indicii temeinice pentru a se desprinde concluzia presupunerii rezonabile că inculpații au săvârșit în concurs infracțiunile de șantaj și lipsire de libertate prevăzute de art. 194 alin. (1) C. pen.

raportat la art. 131 din Legea nr. 78/2000 și de art. 189 alin. (1) C. pen., constând în aceea că la 12 martie 2007, într-un loc public, la biroul unui notar, în plină zi, au exercitat acte de violență asupra victimei, pe care au lipsit-o de libertate aproximativ 2 ore, scopul urmărit fiind de a o determina pe partea vătămată să revină asupra revocării unui mandat și astfel, inculpatul M.A. să își asigure proprietatea unui teren în valoare de 225.000 euro. Privitor la inculpatul M.A. se constată că, în cursul urmăririi penale, astfel cum a subliniat și reprezentantul parchetului, a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea inculpaților B.A. și T.V.

De altfel, contrar opiniei primei instanțe, Înalta Curte reține că în cadrul cercetării judecătorești care este încă în curs de desfășurare, au fost administrate o serie de probe din care, însă, nu s-a desprins elemente care să conducă la concluzia schimbării situației de fapt descrisă în actul de inculpare ori a modificării sau încetării temeiurilor avute în vedere la luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara. Cât privește necesitatea menținerii măsurii preventive într-o societate democratică, instanța europeană a statuat constant că prevederile aplicabile pe teritoriul statului național trebuie să respecte, pe cât posibil, valorile unei societăți democratice, în special preeminența dreptului, însă autoritățile judiciare naționale pot dispune restrângerea libertății de mișcare a unei persoane, cu respectarea necesității proporționalității măsurii și a scopului pentru care aceasta a fost aplicată.

Or, în speța supusă examinării, restrângerea libertății de circulație în afara țării apare ca o măsură necesară și în continuare, urmând a fi menținută față de fiecare dintre inculpații M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. și A.G.D. pentru atingerea scopului desfășurării cu celeritate și în bune condiții a procesului penal, în raport cu dispozițiile legale evocate, dar și cu cele ale art. 2 din Protocolul 4 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Totodată, Înalta Curte mai constată că revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara luată față de fiecare dintre intimații inculpați la acest moment procesual și lăsarea lor în libertate nerestricționată, exclude atingerea dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de neîncredere al cetățenilor onești în cei chemați să înfăptuiască actul de justiție și să vegheze la respectarea și aplicarea legii. Fată de considerentele mai sus menționate, Înalta Curte, în baza dispozițiilor art. 385 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., constatând întemeiat recursul formulat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A.

- Serviciul Teritorial Brașov împotriva încheierii din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 602/64/2008, privind pe inculpații M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. și A.G.D., urmează a-l admite ca atare. Pe cale de consecință, va casa încheierea atacată și, în rejudecare, va respinge, ca nefondate, cererile formulate de inculpații M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. și A.G.D. privind revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, măsură pe care o va menține, stabilind totodată, să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare efectuate în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial Brașov împotriva încheierii din 14 septembrie 2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 602/64/2008, privind pe inculpații M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. și A.G.D. Casează încheierea atacată și, rejudecând: Respinge, ca nefondate, cererile formulate de inculpații M.A., D.R., F.A., A.M.A., D.G.M. și A.G.D. privind revocarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, măsură pe care o menține. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 septembrie 2010.